ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6714/2005

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6714/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Deliberând a

supra recursului penal de față,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 235 din 9

iunie 2005, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr. 632/P/2005, s-a

dispus respingerea cererii formulată de M.D.C., de schimbare a încadrării

juridice, din infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 211 alin. (2) lit. b)

și c) alin. (2

1

) lit. a) C. pen., în infracțiunea prevăzută și

pedepsită de art. 180 alin. (1) C. pen., și art. 208 C. pen.

A fost condamnat inculpatul M.G.,

pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută și pedepsită de art. 211 alin.

(2) lit. b) și c), alin. (2

1

) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit.

b) C. pen., la 9 ani închisoare, în condițiile art. 57 și art. 71 C. pen.

A fost condamnat inculpatul M.D.C.,

pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută și pedepsită de art. 211 alin.

(2) lit. b) și c), alin. (2

1

) lit. a) C. pen., la 7 ani și 6 luni

închisoare, în condițiile art. 57 și art. 71 C. pen.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc.

pen., s-a menținut starea de arest a inculpaților.

În baza dispozițiilor art. 88 C.

pen., s-au dedus din pedepsele aplicate inculpaților perioadele de reținere și

arest preventiv, începând cu data de 13 februarie 2005, la zi.

În baza art. 14 și art. 346 C. proc.

pen., și art. 998 și art. 1003 C. civ., s-a admis, în parte, acțiunea civilă

formulată de partea civilă P.M.D. și au fost obligați inculpații, în solidar,

la 270.000 lei despăgubiri civile.

În baza art. 191 alin. (2) C. proc.

pen., a fost obligat fiecare inculpat la câte 1.000.000, lei cheltuieli

judiciare către stat, iar pe inculpatul M.G. și la 400.000 lei onorariu avocat

oficiu.

Pentru a pronunța această sentință,

prima instanță a reținut:

În noaptea de 12 februarie 2005,

inculpații M.G. și M.D.C., însoțiți de martorul B.C., au consumat băuturi

alcoolice în barul L.C. din orașul Mioveni, județul Argeș, după care s-au

deplasat la barul SC A.N. SRL Mioveni, județul Argeș, loc în care au întâlnit-o

pe partea vătămată P.M.D.

Apoi, inculpații, partea vătămată și

martorul au revenit în barul L.C. unde au băut vin fiert, costul consumației

fiind achitat de P.M.D.

Întrucât partea vătămată a refuzat

cererea inculpatului M.D.C. de a-i cumpăra un pachet de țigări, între cei

prezenți au intervenit discuții care au degenerat, în cele din urmă partea

vătămată părăsind localul.

În acest moment, inculpații au luat

hotărârea de a agresa victima și de a-i sustrage banii pe care îi poseda.

Partea vătămată a fost urmărită și

lovită de cei doi iar apoi i-a fost furată suma de 270.000 lei și geaca pe care

o purta.

Cu banii astfel sustrași, M.G. și M.D.C.,

însoțiți de martorul B.C., s-au deplasat la barul SC A.N. SRL Mioveni, județul

Argeș, unde au continuat să consume băuturi alcoolice, iar apoi au ajuns la

locuința lui M.D.C.

În dimineața zilei de 13 februarie

2005, inculpații au cheltuit suma de 270.000 lei, cumpărând diverse alimente și

băuturi, iar portmoneul aparținând victimei a fost aruncat după ambalaje

existente în magazinul de unde au fost achiziționate mărfurile, ulterior acesta

fiind găsit de martora M.N. (vânzătoare).

În cursul urmăririi penale, geaca,

corp delict, a fost identificată în locuința inculpatului M.D.C.

În drept, faptele inculpaților au

fost încadrate în dispozițiile art. 211 alin. (2) lit. b) și c), alin. (2

1

)

lit. a) C. pen., față de cele reținute respingându-se cererea formulată de

inculpatul M.D.C., privind schimbarea încadrării juridice a faptei în

infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 180 alin. (1) C. pen., și art. 208 alin.

(1) C. pen.

La individualizarea pedepselor

aplicate au fost avute în vedere dispozițiile art. 72 C. pen., respectiv

gravitatea faptelor comise, pericolul social concret și elementele ce

caracterizează persoana inculpaților, inculpatul M.G. fiind recidivist.

Împotriva sentinței penale au

declarat apel inculpații, care au criticat-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Astfel, inculpatul M.D.C. a solicitat

achitarea sa de orice penalitate, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art.

10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., întrucât nu a săvârșit fapta pentru care a

fost condamnat de prima instanță, în subsidiar, învederând că se impunea, în

condițiile în care s-a reținut vinovăția sa, aplicarea art. 74 și art. 76 C.

pen., cu consecința reducerii pedepsei.

La rândul său, inculpatul M.G. a

precizat că aplicarea sancțiunii penale s-a făcut fără a fi avute în vedere

criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., pedeapsa fiind exagerată în

raport cu pericolul social concret al faptei sale.

Examinând hotărârea atacată, prin

prisma motivelor invocate precum și cu privire la toate aspectele de fapt și de

drept, potrivit art. 371 alin. (2) C. proc. pen., instanța a constatat că

apelurile sunt nefondate.

Tribunalul a stabilit corect

situația de fapt și vinovăția inculpaților, pe baza unor probe concludente,

legal administrate și temeinic apreciate, iar încadrarea juridică a faptei este

legală.

S-a dovedit astfel, că inculpatul M.D.C.

a participat în calitate de autor, în sensul art. 24 C. pen., la săvârșirea

faptei pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată, ulterior fiind

condamnat în prima instanță.

El a exercitat acte de violență iar

apoi și-a însușit, pe nedrept, împreună cu inculpatul M.G., suma de 270.000 lei

și geaca aparținând părții vătămate P.M.D.

În faza de urmărire penală, acești

inculpați au recunoscut sustragerea banilor și a gecii, însă s-au învinuit

reciproc, referitor la exercitarea violențelor asupra victimei.

La cercetarea judecătorească, atât M.G.

cât și M.D.C. au retractat declarațiile date în prima fază a procesului penal,

negând furtul valorilor amintite anterior.

Instanța de control judiciar a

concluzionat că revenirile la depozițiile inițiale nu sunt motivate,

declarațiile date în faza de urmărire penală coroborându-se cu celelalte

mijloace de probă administrate în cauză, astfel că potrivit art. 69 C. proc.

pen., servesc la aflarea adevărului în cauză.

Cu privire la reținerea dispozițiilor

art. 74 C. proc. pen., Curtea a constatat că nu există temeiuri care să o

îndreptățească în sensul aprecierii unor fapte sau împrejurări ca fiind

circumstanțe atenuante.

Existența unora din împrejurările

enumerate exemplificativ în art. 74 C. pen., nu obligă instanța de judecată să

le considere circumstanțe atenuante și să reducă pedeapsa principală, deoarece

din redactarea dată textului art. 74 C. pen., rezultă că recunoașterea unor

atare împrejurări drept circumstanțe atenuante este lăsată la aprecierea

instanței de judecată.

În această apreciere se va ține

seama de pericolul social al faptei, de ansamblul împrejurărilor în care s-a

săvârșit infracțiunea, de urmările produse ca și orice elemente de apreciere

privitoare la persoana infractorului.

În speță, apelantul-inculpat M.D.C.

a avut o atitudine nesinceră retractând în faza judecății cauzei și începutul

de recunoaștere a comiterii faptei.

Prin decizia penală nr. 202/ A din

22 septembrie 2005, Curtea de Apel Pitești, secția penală, conform art. 379 pct.

1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondate, apelurile formulate de

inculpații M.G. și M.D.C. împotriva sentinței penale nr. 235 a Tribunalului Argeș.

A fost menținută starea de arest a inculpaților

și a fost dedusă prevenția pentru fiecare inculpat la zi.

Apelanții au fost obligați să

plătească cheltuieli judiciare statului.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal, a formulat recurs inculpatul M.D.C.

Prin motivele de recurs, inculpatul

a criticat hotărârile pronunțate în cauză pentru nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, în principal, inculpatul

susține că a săvârșit fapta pentru care a fost condamnat neexistând probe care

să dovedească faptul că a participat la săvârșirea infracțiunii.

Recurentul a solicitat achitarea în

temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1)

lit. c) C. proc. pen.

În subsidiar, inculpatul M.D.C. a

solicitat redozarea pedepsei pe care o consideră prea severă în raport cu

circumstanțele reale ale săvârșirii faptei și cu circumstanțele sale personale.

Recursul formulat va fi analizat

prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 18 C.

proc. pen., referitor la comiterea unei grave erori de fapt, și, respectiv, art.

385

9

pct. 14 C. proc. pen., referitor la greșita individualizare a

pedepsei aplicate.

Examinând hotărârile pronunțate în

cauză sub aspectele invocate de inculpat, și prin prisma cazurilor de casare

menționate, Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat,

soluțiile instanțelor de fond și de apel fiind legale și temeinice.

Astfel, Înalta Curte constată că în

cauză s-a comis o gravă eroare de fapt, întrucât între probele administrate și

soluția de condamnare nu există nici o contradicție, situația de fapt fiind

reținută pe baza actelor și probelor dosarului.

Corect s-a reținut că fapta inculpaților,

care în noaptea de 12 februarie 2005, pe fondul consumului de alcool, după o

înțelegere prealabilă și prin folosirea violenței, l-au deposedat pe partea

vătămată P.M.D. de un portmoneu, în care avea și suma de 270.000 lei și de o

geacă, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie,

prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2

1

) lit. a) C.

pen.

Participarea recurentului la

săvârșirea faptei și vinovăția acestuia au fost dovedite cu probe administrate

în cauză.

Astfel, partea vătămată, constant, a

declarat că după ce a părăsit localul unde a avut loc un conflict cu cei doi

inculpați determinat și de consumul excesiv de alcool, a fost urmărit și lovit

cu picioarele de către ambii inculpați, după care a fost deposedat de bunurile

menționate.

Declarațiile părții vătămate se

coroborează cu declarațiile martorului B.C. care a asistat la momentele în care

inculpații au exercitat violențe asupra părții vătămate.

De asemenea, în faza urmăririi

penale inculpații, au recunoscut săvârșirea faptei însă au declarat că

violențele au fost exercitate de celălalt inculpat, încercând să se învinuiască

reciproc.

Ulterior, în faza cercetării

judecătorești inculpații au revenit asupra acestor declarații, încercând să

acrediteze ideea că sunt nevinovați.

Înalta Curte, în raport de faptul că

revenirea față de depozițiile inițiale nu au fost motivate, constată că declarația

recurentului față în fața instanței a fost făcută pro causa, în vederea

înlăturării răspunderii penale.

Înalta Curte constată că probele

administrate în cauză dovedesc cu prisosință participarea recurentului la

comiterea faptei, astfel că soluția de condamnare, pronunțată în cauză este

legală, neexistând nici un dubiu că inculpatul nu este vinovat de săvârșirea

infracțiunii de tâlhărie.

Se apreciază că nici cel de al

doilea motiv de recurs, susținut în subsidiar, nu este întemeiat.

Astfel, la individualizarea pedepsei

aplicate inculpatului au fost avute în vedere, corect, criteriilor generale

prevăzute de art. 72 C. pen.

În raport de natura infracțiunii,

gravitatea sporită a acesteia care rezultă din acordul de acționare și

împrejurările comiterii (de două persoane împreună, pe baza unui plan

prestabilit, pe timp de noapte și profitând de faptul că și partea vătămată se

afla sub influența alcoolului), de urmările socialmente periculoase, dar și de

persoana inculpatului care este tânăr, necunoscut cu antecedente penale, nu

desfășura o muncă utilă și a fost nesincer, nerecunoscând comiterea faptei, în

pofida probelor care demonstrau participarea sa la comiterea faptei.

Ținând cont de aceste circumstanțe

reale și personale prima instanță a aplicat inculpatului o pedeapsă orientată

spre minimul special prevăzut de lege, pedeapsă care corespunde, atât prin

cuantum cât și prin modalitatea de executare, dublului său scop educativ și

exercitiv, astfel cum este prevăzut de art. 52 C. pen.

În consecință, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul inculpatului va fi respins ca nefondat.

Se va computa la zi durata

prevenției pentru recurent.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.

(2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul M.D.C. împotriva deciziei penale nr. 202/ A din 22

septembrie 2005 a Curții de Apel Pitești.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 13 februarie 2005,

la 29 noiembrie 2005.

Obligă pe recurent la plata sumei de

220 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 100 RON,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

29 noiembrie 2005.