ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6714/2005

Deliberând a supra recursului penal de față, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 235 din 9 iunie 2005, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr. 632/P/2005, s-a dispus respingerea cererii formulată de M.D.C., de schimbare a încadrării juridice, din infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., în infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 180 alin. (1) C. pen., și art. 208 C. pen. A fost condamnat inculpatul M.G., pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută și pedepsită de art. 211 alin. (2) lit. b) și c), alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., la 9 ani închisoare, în condițiile art. 57 și art. 71 C. pen.

A fost condamnat inculpatul M.D.C., pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută și pedepsită de art. 211 alin. (2) lit. b) și c), alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., la 7 ani și 6 luni închisoare, în condițiile art. 57 și art. 71 C. pen. În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpaților. În baza dispozițiilor art. 88 C. pen., s-au dedus din pedepsele aplicate inculpaților perioadele de reținere și arest preventiv, începând cu data de 13 februarie 2005, la zi. În baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen., și art. 998 și art. 1003 C. civ., s-a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă P.M.D. și au fost obligați inculpații, în solidar, la 270.000 lei despăgubiri civile.

În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat fiecare inculpat la câte 1.000.000, lei cheltuieli judiciare către stat, iar pe inculpatul M.G. și la 400.000 lei onorariu avocat oficiu. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut: În noaptea de 12 februarie 2005, inculpații M.G. și M.D.C., însoțiți de martorul B.C., au consumat băuturi alcoolice în barul L.C. din orașul Mioveni, județul Argeș, după care s-au deplasat la barul SC A.N. SRL Mioveni, județul Argeș, loc în care au întâlnit-o pe partea vătămată P.M.D. Apoi, inculpații, partea vătămată și martorul au revenit în barul L.C. unde au băut vin fiert, costul consumației fiind achitat de P.M.D. Întrucât partea vătămată a refuzat cererea inculpatului M.D.C.

de a-i cumpăra un pachet de țigări, între cei prezenți au intervenit discuții care au degenerat, în cele din urmă partea vătămată părăsind localul. În acest moment, inculpații au luat hotărârea de a agresa victima și de a-i sustrage banii pe care îi poseda. Partea vătămată a fost urmărită și lovită de cei doi iar apoi i-a fost furată suma de 270.000 lei și geaca pe care o purta. Cu banii astfel sustrași, M.G. și M.D.C., însoțiți de martorul B.C., s-au deplasat la barul SC A.N. SRL Mioveni, județul Argeș, unde au continuat să consume băuturi alcoolice, iar apoi au ajuns la locuința lui M.D.C. În dimineața zilei de 13 februarie 2005, inculpații au cheltuit suma de 270.000 lei, cumpărând diverse alimente și băuturi, iar portmoneul aparținând victimei a fost aruncat după ambalaje existente în magazinul de unde au fost achiziționate mărfurile, ulterior acesta fiind găsit de martora M.N.

(vânzătoare). În cursul urmăririi penale, geaca, corp delict, a fost identificată în locuința inculpatului M.D.C. În drept, faptele inculpaților au fost încadrate în dispozițiile art. 211 alin. (2) lit. b) și c), alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., față de cele reținute respingându-se cererea formulată de inculpatul M.D.C., privind schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 180 alin. (1) C. pen., și art. 208 alin. (1) C. pen. La individualizarea pedepselor aplicate au fost avute în vedere dispozițiile art. 72 C. pen., respectiv gravitatea faptelor comise, pericolul social concret și elementele ce caracterizează persoana inculpaților, inculpatul M.G. fiind recidivist.

Împotriva sentinței penale au declarat apel inculpații, care au criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Astfel, inculpatul M.D.C. a solicitat achitarea sa de orice penalitate, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., întrucât nu a săvârșit fapta pentru care a fost condamnat de prima instanță, în subsidiar, învederând că se impunea, în condițiile în care s-a reținut vinovăția sa, aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen., cu consecința reducerii pedepsei. La rândul său, inculpatul M.G. a precizat că aplicarea sancțiunii penale s-a făcut fără a fi avute în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., pedeapsa fiind exagerată în raport cu pericolul social concret al faptei sale.

Examinând hotărârea atacată, prin prisma motivelor invocate precum și cu privire la toate aspectele de fapt și de drept, potrivit art. 371 alin. (2) C. proc. pen., instanța a constatat că apelurile sunt nefondate. Tribunalul a stabilit corect situația de fapt și vinovăția inculpaților, pe baza unor probe concludente, legal administrate și temeinic apreciate, iar încadrarea juridică a faptei este legală. S-a dovedit astfel, că inculpatul M.D.C. a participat în calitate de autor, în sensul art. 24 C. pen., la săvârșirea faptei pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată, ulterior fiind condamnat în prima instanță. El a exercitat acte de violență iar apoi și-a însușit, pe nedrept, împreună cu inculpatul M.G., suma de 270.000 lei și geaca aparținând părții vătămate P.M.D.

În faza de urmărire penală, acești inculpați au recunoscut sustragerea banilor și a gecii, însă s-au învinuit reciproc, referitor la exercitarea violențelor asupra victimei. La cercetarea judecătorească, atât M.G. cât și M.D.C. au retractat declarațiile date în prima fază a procesului penal, negând furtul valorilor amintite anterior. Instanța de control judiciar a concluzionat că revenirile la depozițiile inițiale nu sunt motivate, declarațiile date în faza de urmărire penală coroborându-se cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză, astfel că potrivit art. 69 C. proc. pen., servesc la aflarea adevărului în cauză. Cu privire la reținerea dispozițiilor art. 74 C. proc. pen., Curtea a constatat că nu există temeiuri care să o îndreptățească în sensul aprecierii unor fapte sau împrejurări ca fiind circumstanțe atenuante.

Existența unora din împrejurările enumerate exemplificativ în art. 74 C. pen., nu obligă instanța de judecată să le considere circumstanțe atenuante și să reducă pedeapsa principală, deoarece din redactarea dată textului art. 74 C. pen., rezultă că recunoașterea unor atare împrejurări drept circumstanțe atenuante este lăsată la aprecierea instanței de judecată. În această apreciere se va ține seama de pericolul social al faptei, de ansamblul împrejurărilor în care s-a săvârșit infracțiunea, de urmările produse ca și orice elemente de apreciere privitoare la persoana infractorului. În speță, apelantul-inculpat M.D.C. a avut o atitudine nesinceră retractând în faza judecății cauzei și începutul de recunoaștere a comiterii faptei.

Prin decizia penală nr. 202/ A din 22 septembrie 2005, Curtea de Apel Pitești, secția penală, conform art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondate, apelurile formulate de inculpații M.G. și M.D.C. împotriva sentinței penale nr. 235 a Tribunalului Argeș. A fost menținută starea de arest a inculpaților și a fost dedusă prevenția pentru fiecare inculpat la zi. Apelanții au fost obligați să plătească cheltuieli judiciare statului. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a formulat recurs inculpatul M.D.C. Prin motivele de recurs, inculpatul a criticat hotărârile pronunțate în cauză pentru nelegalitate și netemeinicie. Astfel, în principal, inculpatul susține că a săvârșit fapta pentru care a fost condamnat neexistând probe care să dovedească faptul că a participat la săvârșirea infracțiunii.

Recurentul a solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. În subsidiar, inculpatul M.D.C. a solicitat redozarea pedepsei pe care o consideră prea severă în raport cu circumstanțele reale ale săvârșirii faptei și cu circumstanțele sale personale. Recursul formulat va fi analizat prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., referitor la comiterea unei grave erori de fapt, și, respectiv, art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., referitor la greșita individualizare a pedepsei aplicate. Examinând hotărârile pronunțate în cauză sub aspectele invocate de inculpat, și prin prisma cazurilor de casare menționate, Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat, soluțiile instanțelor de fond și de apel fiind legale și temeinice.

Astfel, Înalta Curte constată că în cauză s-a comis o gravă eroare de fapt, întrucât între probele administrate și soluția de condamnare nu există nici o contradicție, situația de fapt fiind reținută pe baza actelor și probelor dosarului. Corect s-a reținut că fapta inculpaților, care în noaptea de 12 februarie 2005, pe fondul consumului de alcool, după o înțelegere prealabilă și prin folosirea violenței, l-au deposedat pe partea vătămată P.M.D. de un portmoneu, în care avea și suma de 270.000 lei și de o geacă, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen. Participarea recurentului la săvârșirea faptei și vinovăția acestuia au fost dovedite cu probe administrate în cauză.

Astfel, partea vătămată, constant, a declarat că după ce a părăsit localul unde a avut loc un conflict cu cei doi inculpați determinat și de consumul excesiv de alcool, a fost urmărit și lovit cu picioarele de către ambii inculpați, după care a fost deposedat de bunurile menționate. Declarațiile părții vătămate se coroborează cu declarațiile martorului B.C. care a asistat la momentele în care inculpații au exercitat violențe asupra părții vătămate. De asemenea, în faza urmăririi penale inculpații, au recunoscut săvârșirea faptei însă au declarat că violențele au fost exercitate de celălalt inculpat, încercând să se învinuiască reciproc. Ulterior, în faza cercetării judecătorești inculpații au revenit asupra acestor declarații, încercând să acrediteze ideea că sunt nevinovați.

Înalta Curte, în raport de faptul că revenirea față de depozițiile inițiale nu au fost motivate, constată că declarația recurentului față în fața instanței a fost făcută pro causa, în vederea înlăturării răspunderii penale. Înalta Curte constată că probele administrate în cauză dovedesc cu prisosință participarea recurentului la comiterea faptei, astfel că soluția de condamnare, pronunțată în cauză este legală, neexistând nici un dubiu că inculpatul nu este vinovat de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie. Se apreciază că nici cel de al doilea motiv de recurs, susținut în subsidiar, nu este întemeiat. Astfel, la individualizarea pedepsei aplicate inculpatului au fost avute în vedere, corect, criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen.

În raport de natura infracțiunii, gravitatea sporită a acesteia care rezultă din acordul de acționare și împrejurările comiterii (de două persoane împreună, pe baza unui plan prestabilit, pe timp de noapte și profitând de faptul că și partea vătămată se afla sub influența alcoolului), de urmările socialmente periculoase, dar și de persoana inculpatului care este tânăr, necunoscut cu antecedente penale, nu desfășura o muncă utilă și a fost nesincer, nerecunoscând comiterea faptei, în pofida probelor care demonstrau participarea sa la comiterea faptei. Ținând cont de aceste circumstanțe reale și personale prima instanță a aplicat inculpatului o pedeapsă orientată spre minimul special prevăzut de lege, pedeapsă care corespunde, atât prin cuantum cât și prin modalitatea de executare, dublului său scop educativ și exercitiv, astfel cum este prevăzut de art. 52 C. pen.

În consecință, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul inculpatului va fi respins ca nefondat. Se va computa la zi durata prevenției pentru recurent. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.D.C. împotriva deciziei penale nr. 202/ A din 22 septembrie 2005 a Curții de Apel Pitești. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 13 februarie 2005, la 29 noiembrie 2005. Obligă pe recurent la plata sumei de 220 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 29 noiembrie 2005.