ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4895/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin încheierea de ședință de la 27

iulie 2006 a Curții de Apel Pitești, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 1959/46/2006

(număr în format vechi 336/P/2006) s-a dispus amânarea cauzei, la data de 7

septembrie 2006, pentru când se va repeta procedura de citare a părților.

S-a menținut starea de arest a

apelanților inculpați R.A. și C.C.C.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de apel a constatat că este necesar a se acorda un nou termen de

judecată, având în vedere lipsa de procedură cu partea civilă P.A., astfel că a

fost amânată cauza, urmând a se repeta procedura de citare a părților.

În ceea ce privește starea de arest

a apelanților inculpați, curtea de apel a constatat că măsura a fost luată cu

respectarea dispozițiilor legale în materie și se impune menținerea ei,

întrucât subzistă temeiurile art. 148 lit. h) C. proc. pen., respectiv pedeapsa

prevăzută de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina acestora este mai

mare de 4 ani închisoare și există probe certe că lăsarea lor în libertate

prezintă pericol pentru ordinea publică.

Pericolul concret pentru ordinea

publică trebuie apreciat nu numai prin prisma datelor legate de persoana

inculpaților, ci și a celor referitoare la modul și împrejurările în care a

fost săvârșită fapta, la gradul ridicat de pericol social concret al acesteia,

lăsarea inculpaților în libertate fiind de natură să creeze o stare de

insecuritate la nivelul comunității.

Pe de altă parte s-a constatat că

până la acest moment nu a intervenit nici o cauză de încetare a măsurii

preventive din cele prevăzute de art. 140 C. proc. pen., sau care să conducă la

înlocuirea acesteia în condițiile art. 139 C. proc. pen., astfel că, în

conformitate cu dispozițiile art. 300

2

raportat la art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen., a fost menținută măsura arestării preventive a

inculpaților R.A. și C.C.C.

Împotriva acestei încheieri de

ședință a declarat, în termenul legal, recurs inculpatul R.A., fără a arăta în

scris motivele.

Apărătorul recurentului inculpat, în

concluziile orale, în dezbateri a solicitat admiterea recursului, casarea

încheierii de ședință atacate, iar pe fond revocarea măsurii arestării

preventive a inculpatului.

Concluziile procurorului asupra

recursului declarat de inculpat au fost consemnate în detaliu în partea

introductivă a prezentei decizii.

Examinând recursul declarat de

inculpatul R.A. prin prisma dispozițiilor art. 385

6

cu referire la art.

141 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul inculpatului declarat

împotriva încheierii de ședință de la 27 iulie 2006 ca fiind nefondat pentru

considerentele ce se vor arăta.

Prin sentința penală nr. 90 din 14

martie 2006 a Tribunalului Argeș, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 1781/P/2005,

în baza art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2

1

) lit. a) C. pen., cu

aplicarea art. 74 – art. 76 C. pen., a fost condamnat inculpatul R.A., la

pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

S-a făcut aplicarea dispozițiilor art.

71 C. pen., în sensul că s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.

64 lit. a), b), c) și e) pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a

menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen., s-a dedus

din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și a arestării preventive

de la 3 iulie 2005 la zi.

Prin aceeași sentință a fost

condamnat și inculpatul C.C.C., la pedeapsa de 6 ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin.

(2

1

) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., și art. 74

– art. 76 C. pen.

S-a făcut aplicarea dispozițiilor art.

71 C. pen., în sensul că s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.

64 lit. a), b), c) și e) pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a

menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen., s-a dedus

din pedeapsa aplicată durata reținerii și a arestării preventive de la 3 iulie 2005

la zi.

În baza art. 346 C. proc. pen., art.

14 C. proc. pen., art. 998 C. civ., au fost obligați inculpații în solidar la

plata către partea civilă P.A. a sumei de 13 lei RON despăgubiri civile.

În baza art. 191 alin. (2) C. proc.

pen., au fost obligați inculpații la plata a câte 350 lei RON fiecare,

reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat, din care câte 100 lei RON

reprezentând onorariu de avocat din oficiu.

Pentru a pronunța această sentință,

prima instanță a reținut, în fapt, că în timp ce partea vătămată P.A. staționa

cu autocamionul în dreptul barierei de pe str. Lânăriei din municipiul Pitești,

fiind însoțit de martora S.L., au apărut cei doi inculpați care au spălat

oglinda retrovizoare și parbrizul mașinii, cerându-i bani șoferului pentru

serviciul prestat.

Fiind nemulțumiți de suma primită

(10.000 lei ROL), cei doi inculpați au amenințat și înjurat partea vătămată,

iar inculpatul C.C.C. a amenințat că va sparge parbrizul autocamionului cu o

piatră pe care o avea în mână, solicitând părții vătămate să le dea mai mulți

bani (aspect ce reiese din declarația părții vătămate, declarația martorei S.L.,

declarațiile inculpaților din cursul cercetării judecătorești).

Sub imperiul amenințărilor celor doi

inculpați, partea vătămată le-a dat acestora suma de 770.000 lei ROL.

După acest moment, partea vătămată a

anunțat organele de poliția, iar cei doi inculpați au fost identificați în

apropierea locului faptei, găsindu-se asupra lor suma de 640.000 lei ROL ce a

fost restituită părții vătămate (conform proceselor-verbale de identificare și

percheziție corporală și de restituire a sumei de bani).

Pe parcursul urmăririi penale

inculpații au negat comiterea faptelor, însă în cursul cercetării

judecătorești, inculpații au revenit asupra declarațiilor inițiale, recunoscând

săvârșirea faptelor în modalitatea mai sus descrisă, declarațiile acestora,

coroborându-se cu cele ale părții vătămate și a martorei S.L.

În drept, instanța de fond a

apreciat că faptele inculpaților C.C.C. și R.A. care împreună prin amenințare

și în loc public au determinat partea vătămată P.A. să le dea suma de 770.000

lei ROL, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie

prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2

1

) lit. a) C.

pen.

Împotriva acestei sentințe au

declarat apeluri inculpații R.A. și C.C.C., apeluri ce au fost înregistrate pe

rolul Curții de Apel Pitești, secția penală sub nr. 1959/46/2006 (număr în

format vechi 336/P/2006) la 11 aprilie 2006.

În conformitate cu art. 300

2

C. proc. pen., așa cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 109/2003, în cauzele în

care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice,

în cursul judecății legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând

potrivit art. 160

b

.

Totodată art. 160

b

C.

proc. pen., modificat prin același act normativ arătat stipulează că în cursul

judecății, instanța verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile,

legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Dacă instanța constată că temeiurile

care au determinat arestarea preventivă au încetat sau că nu există temeiuri

noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere, revocarea

arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului.

Când instanța constată că temeiurile

care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că

există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune,

prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.

Înalta Curte consideră că în mod

corect și temeinic motivat, instanța de apel a apreciat că în cauză subzistă

temeiurile arestării preventive, fiind îndeplinite cumulativ condițiile

prevăzute de dispozițiile art. 148 lit. h) C. proc. pen., chiar dacă sentința

pronunțată în cauză nu este definitivă, inculpatul R.A. fiind condamnat la o

pedeapsă de 5 ani închisoare pentru o infracțiune de o gravitate ridicată.

De asemenea, verificarea menținerii

măsurii arestării preventive a inculpatului R.A. a fost făcută în concordanță

și cu prevederile art. 5 pct. 1 lit. a) și c) ale C.A.D.O.L.F., respectiv

arestarea a fost menținută pe baza condamnării pronunțată de un tribunal

competent și în cazurile de excepție în care o persoană poate fi lipsită de

libertate, inculpatul fiind arestat în vederea aducerii sale în fața

autorității judiciare competente existând motive verosimile de a bănui că a săvârșit

o infracțiune.

Astfel, Înalta Curte consideră că

încheierea din 27 iulie 2006 a Curții de Apel Pitești, secția penală,

pronunțată în dosarul nr. 1959/46/2006 prin care s-a menținut arestarea

preventivă a apelantului inculpat R.A. este legală și temeinică.

Față de aceste considerente, Înalta

Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge,

ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.A. împotriva încheierii de

ședință din 27 iulie 2006 a Curții de Apel Pitești, secția penală, pronunțată

în dosarul nr. 1959/46/2006.

În conformitate cu art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., se va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor

judiciare către stat, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul pentru

apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul R.A. împotriva încheierii de ședință din 27 iulie 2006 a

Curții de Apel Pitești, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 1959/46/2006.

Obligă pe recurentul inculpat să

plătească statului suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care

suma de 40 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 23

august 2006.