ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2919/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor de la dosar,

constată următoarele:

Curtea de Apel Brașov, având pe rol

soluționarea apelurilor declarate de inculpații C.C. și H.F. împotriva

sentinței penale pronunțate de Tribunalul Brașov, în primă instanță, la

termenul din 21 aprilie 2006, din oficiu, a pus în discuția părților măsura

arestării preventive a inculpaților: C.C., H.F. și V.A.I.

Prin încheierea din aceeași dată,

Curtea de Apel Brașov a menținut starea de arest preventiv a inculpaților, în

temeiul art. 160

b

și art. 300

2

C. proc. pen. și a

constatat că în prezent subzistă temeiurile de fapt și de drept avute în vedere

la luarea acestei măsuri. A apreciat că starea de fapt cu care a fost sesizată

prima instanță nu s-a modificat în urma administrării nemijlocite a probelor,

iar lăsarea în libertate a inculpaților prezintă și în prezent pericol concret

pentru ordinea publică.

A mai reținut că, în speță, sunt

incidente dispozițiile art. 148 alin. (1) lit. a) și h) C. proc. pen., pentru

inculpații C.C. și V.A.I., respectiv art. 148 alin. (1) lit. e) și h) C. proc.

pen., pentru inculpatul H.F. și, constatând că față de pericolul concret pe

care îl reprezintă lăsarea în libertate a inculpaților, în raport de natura

infracțiunilor reținute în sarcina acestora și durata arestării până în prezent,

a apreciat că măsura arestării preventive este in concordanță cu dispozițiile art.

5 paragraful 3 din C.E.A.D.O.L.F. și cu exigențele prevederilor legale cuprinse

în Codul de procedură penală în această materie.

Împotriva încheierii din 21 aprilie

2006 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, în termen legal, au declarat recurs numai

inculpații C.C. și H.F., care, prin intermediul apărătorului desemnat din

oficiu, au solicitat admiterea recursurilor, casarea încheierii atacate și

punerea lor de îndată în libertate.

Înalta Curte, examinând motivele de

recurs invocate, cât și din oficiu cauza, potrivit art. 385

9

alin.

(3) C. proc. pen., combinat cu art. 385

6

și art. 385

7

alin.

(1) C. proc. pen., constată că recursurile declarate de inculpați sunt

nefondate, pentru următoarele considerente:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe

lângă Tribunalul Brașov s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților C.C.,H.F.

și V.A.I. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 211 alin. (2) lit.

b) și c), alin. (2

1

) lit. a) C. pen., iar față de inculpatul C.C.

s-a reținut și săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 240 C. pen. S-a

reținut în sarcina inculpatului C.C. că, pe timp de noapte și în loc public,

împreună cu ceilalți doi inculpați, după ce și-a atribuit calitatea oficială de

polițist, a sustras prin violență de la partea vătămată D.C.D. suma de 240 RON,

iar în sarcina celorlalți doi inculpați că, în aceleași condiții, au sustras

împreună cu inculpatul C.C., de la partea vătămată mai sus menționată, suma de

240 RON.

Tribunalul Brașov, la termenul din 8

martie 2006, a dispus condamnarea în primă instanță a inculpaților, pentru

săvârșirea faptelor mai sus enunțate.

Fiind nemulțumiți de soluția

pronunțată, toți cei trei inculpați au formulat apel, cauza aflându-se pe rolul

Curții de Apel Brașov sub nr. 438/P/Ap/2006,cu termen fixat la 17 mai 2006.

La termenul din 21 aprilie 2006,

instanța de control judiciar, verificând din oficiu legalitatea și temeinicia

arestării preventive, a menținut starea de arest a inculpaților, pronunțând

încheierea atacată cu recurs în prezenta cauză de către inculpații: C.C. și

H.F.

Cu privire la această dispoziție a

instanței, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 5 din C.E.A.D.O.L.F. și

art. 23 alin. (1) din Constituția României, nimeni nu poate fi privat de

libertate.

În aceleași texte însă, sunt înscrise

totodată și excepții de la regula generală mai sus menționată.

Astfel, în art. 5 paragraful 1 lit.

c) din C.E.D.O. ratificată prin Legea nr. 30/1994 se prevede că, se exceptează de

la dreptul de a nu putea fi lipsit de libertate și cel care a fost arestat sau

reținut în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente sau

când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune ori când

există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să

săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia”.

În raport de reglementările

internaționale menționate, cu referire expresă la excepția reprezentată de

arestarea preventivă s-a stipulat, printre altele, că privarea de libertate

trebuia să se realizeze numai în formele legale și după procedura prevăzută de

legislația fiecărui stat, conform convenției, respectiv cu respectarea

procedurii prevăzută de legea procesual penală, prin raportare și la

dispozițiile constituționale.

Rezultă, așadar, că dispunerea

măsurii arestării preventive și menținerea acesteia trebuie să se facă cu

respectarea dispozițiilor generale, înscrise în legea procesual penală, fiind

subordonate dovedirii interesului superior pe care îl deservesc.

Potrivit art. 160

b

alin.

(1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control

judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia

arestării preventive.

Conform alin. (3) al aceluiași

articol, când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun

în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică

privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării

preventive”.

În cauză, așa cum rezultă din

încheierea atacată, instanța de fond a procedat la efectuarea verificărilor

dispuse de legea procesual penală și a constatat că temeiurile de fapt și de

drept [(art. 148 alin. (1) lit. a) și h) și respectiv art. 148 alin. (1) lit. e)

C. proc. pen.)], care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă,

impunând în continuare privarea de libertate a inculpaților: C.C. și H.F.

Toate aceste aspecte coroborate și

cu circumstanțele personale ale inculpaților, care, deși tineri de câte 23 de

ani, cu pregătire școlară limitată (de numai 7 clase), nu au nici o ocupație,

justifică pe deplin dispoziția instanței de control judiciar, în sensul

menținerii arestării preventive, astfel că Înalta Curte, în conformitate cu

prevederile art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va

respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații C.C. și H.F.

împotriva încheierii din 21 aprilie 2006, pronunțată de Curtea de Apel Brașov

în dosarul nr. 438/P/Ap/2006.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de inculpații C.C. și H.F. împotriva încheierii din 21 aprilie 2006,

pronunțată de Curtea de Apel Brașov în dosarul nr. 438/P/Ap/2006.

Obligă recurenții inculpați la plata

sumelor de câte 120 RON (câte 1.200.000 lei) cu titlul de cheltuieli judiciare

către stat din care, sumele de câte 40 RON (câte 400.000 lei), reprezentând

onorariile apărătorului desemnat din oficiu, se vor avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 8

mai 2006.