ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5466/2005

Deliberând asupra recursurilor de față constată: Prin sentința penală nr. 427 din 3 decembrie 2004, pronunțată de Tribunalul Bihor, inculpații S.S. și S.M. au fost condamnați la câte 15 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., fiecare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2 1 ) lit. a) și c) și alin. ultim C. pen. S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen., cu privire la fiecare inculpat. În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpaților. În baza art. 88 C. pen., s-a menținut starea de arest și s-a dedus reținerea și arestarea preventivă de la 6 noiembrie 2003 la zi.

S-a constatat că partea vătămată V.I., nu s-a constituit parte civilă. Conform art. 191 C. proc. pen., fiecare inculpat a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat. În fapt instanța a reținut următoarele: În noaptea de 31 octombrie 2003, inculpații S.S. și S.M. au consumat băuturi alcoolice cu prietenii într-o discotecă din orașul Valea lui Mihai. În jurul orei 6,00, au plecat spre casă și trecând pe strada Dunării, la inițiativa inculpatului S.M. care știa că V.A. locuiește singur și are bani, s-au hotărât să intre în locuința acestuia pentru a sustrage bani. În realizarea acestei rezoluții infracționale, inculpații au escaladat gardul, după care, inculpatul S.S. a spart cu mâna geamul de la coridor, a pătruns în locuință și apoi i-a deschis ușa și inculpatului S.M.

Când se aflau pe coridor, având fiecare în mână câte o bucată de lemn, a părut V.A. Inculpații l-au amenințat și prin violență l-au așezat pe un scaun. Inculpatul S.M. a rămas să-l păzească în timp ce celălalt inculpat a început să caute prin casă, după care cei doi și-au schimbat rolurile. În final inculpatul S.S., care găsise într-un sertar o cheie, sub amenințare a obligat-o pe partea vătămată să descuie un dulap de unde au sustras 15.100.000 lei și 200 Euro și 3 ceasuri de mână, bărbătești, și o unghieră. La data de 7 noiembrie 2003, partea vătămată a fost examinată de medicul legist, ocazie cu care s-a constatat că a suferit leziuni corporale care necesitau 14 zile de îngrijiri medicale și care datau din 1 noiembrie 2003. La data de 11 noiembrie 2003, partea vătămată a fost găsită în casă și a decedat în salvare în drum spre spital.

Autopsia efectuată a stabilit că moartea lui V.A. a fost violentă și s-a datorat unei insuficiențe cardio-respiratorii acute de tip central survenită în evoluția unei meningite acute purulente complicație directă a unui traumatism cranio-facial cu multiple hematoame de părți moi, fractură cominutivă de piramidă nazală și contuzie cerebrală, leziunile fiind produse prin lovire repetată cu și de corpuri dure, comprimare cu mâna și mușcătură umană. S-a mai concluzionat că poziția victimă-agresori a fost, inițial, victima culcată în decubit dorsal, agresorii deasupra acesteia, ulterior poziția schimbându-se în dinamica evenimentelor. Instanța a mai reținut că din raportul medico-legal de expertiză medico-legală întocmit de I.M.L.

Timișoara reiese că nu există contradicții între datele consemnate în constatarea medico-legală 3328 din 7 noiembrie 2003, deoarece la acea dată manifestările meningitei acute, puteau fi absente sau minime, simptomele. S-a reținut, de asemenea, că și în suplimentul raportului de expertiză medico-legal se specifică faptul că există legătură de cauzalitate directă între agresiunea din 1 noiembrie 2003 și decesul survenit la data de 11 noiembrie 2003, așa cum rezultă din documentele aflate la dosar. Față de concluziile raportului de expertiză medico-legală și al suplimentului la acesta, instanța a reținut că nu poate fi luată în considerare apărarea inculpaților, în sensul că ar fi vorba despre o infracțiune de tâlhărie și o infracțiune de lovire.

S-a concluzionat că atâta vreme cât inițial loviturile aplicate care fac parte din conținutul complex al infracțiunii de tâlhărie, și moartea victimei există legătură de cauzalitate directă. Inculpații au declarat apel solicitând schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2 1 ) lit. a) și alin. ultim C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2 1 ) lit. a) și c) C. pen., cu consecința reducerii cuantumului pedepsei . Prin decizia penală nr. 102/ A din 24 mai 2005, Curtea de Apel Oradea a respins apelurile, ca nefondate, a menținut starea de arest a inculpaților, a dedus la zi detenția preventivă și a obligat pe fiecare inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Instanța de apel a reținut că sunt nefondate criticile formulate de inculpați. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut, având în vedere și avizul solicitat în apel, C.S.A.C. din cadrul I.M.L. București, că probele științifice atestă existența raportului de cauzalitate directă între acțiunea agresorilor și decesul victimei. A fost înlăturată ca subiectivă declarația medicului de familie T.M. care a afirmat că victima prezenta leziuni superficiale, iar decesul s-a datorat unui atac ischemic cerebral, martora declarând că este posibil ca fractura cominutivă să se fi produs la 11 noiembrie 2003, deși personal nu a constatat acest lucru.

S-a mai reținut că inculpații au recunoscut săvârșirea infracțiunii, dar au pretins că decesul victimei nu este rezultatul activității lor infracționale, dar probele administrate în speță dovedesc că inculpații au acționat cu intenția directă de a sustrage bani și bunuri de la victimă, persoană în vârstă de 85 de ani, și în urma exercitării de violențe fizice asupra acesteia, a survenit la o dată ulterioară, decesul. Urmarea este praeterintenționată deoarece inculpații, pentru a săvârși infracțiunea de furt, au lovit victima ca să preîntâmpine opunerea acesteia și pentru a o determina să le indice locul unde ținea banii, dar nu cu intenția ca fapta să aibă urmarea prevăzută în alin. ultim al art. 211 C. pen., însă decesul victimei trebuiau și puteau să-l prevadă.

S-a reținut, de asemenea, că este nefondată susținerea inculpaților că pedeapsa a fost greșit individualizată. Inculpații au declarat recurs susținând în principal că încadrarea juridică dată faptei este greșită întrucât în cauză nu sunt incidente dispozițiile alineatului ultim al art. 211 C. pen. și în subsidiar că pedepsele au fost greșit individualizate. Examinând cauza și în raport cu dispozițiile art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată existența cazului de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 1 C. proc. pen. Se constată, astfel, că nici instanța de fond și nici instanța de apel în vederea aflării adevărului, nu au lămurit cauza, pe bază de probe, cu privire la un aspect esențial, fiind încălcate astfel dispozițiile art. 62 C. pen., așa încât hotărârile pronunțate sunt contare legii.

Din coroborarea actelor medico-legale rezultă că victima a fost examinată medico-legal la 7 noiembrie 2003, în condițiile în care agresiunea a avut loc la 1 noiembrie 2003. Din suplimentul raportului de expertiză medico-legală nr. 1062 din 11 noiembrie 2004 întocmit de I.M.L. rezultă că acesta a fost întocmit având în vedere și nota C.M.I. C.V.L. și fișa de consultație nr. 408 a numitului V.A., reținându-se că victima a fost dusă de poliție la medicul de familie T.M. la data de 1 noiembrie 2003, la câteva ore după agresiune. Cele două acte noi nu se află la dosar iar din raportul de expertiză rezultă că în două locuri consemnările din fișa medicală sunt ilizibile.

Medicul de familie a fost audiat ca martor de instanța de apel și a afirmat că la data de 1 noiembrie 2003 când a examinat victima a constatat că acesta prezenta pe față leziuni doar la ochiul stâng care era tumefiat iar la data de 11 noiembrie 2003 a constatat că victima avea leziuni în zona nasului și a frunții și a susținut că este posibil ca fractura cominutivă descrisă în raportul medico-legal de necropsie să se fi produs la 11 noiembrie 2003. Pe de altă parte este de reținut că din actul medico-legal din suplimentul dos. nr. 8920/2003 al Tribunalului Bihor, precum și din avizul C.S.M.L. rezultă că infecția microbiană endocraniană (meningită purulentă) a avut ca punct de plecare fractura piramidei nazale prin însămânțarea spațiului subarahnoidian cu fractură, de la nivelul foselor nazale.

Așa fiind, era esențial să se lămurească dacă fractura cominutivă a piramidei nazale a fost provocată victimei de inculpați prin violențele exercitate, aspect pe care instanțele nu l-au stabilit pe bază de probe. Nefiind stabilit acest aspect esențial, Curtea nu se poate pronunța asupra motivelor de recurs vizând încadrarea juridică și individualizarea pedepselor. În consecință, recursurile declarate de inculpați vor fi admise și conform art. 385 15 pct. 2 lit. c) alin. ultim C. proc. pen., se vor casa hotărârile pronunțate cu trimitere spre rejudecare la prima instanță pentru a se stabili dacă prin violențele exercitate de inculpați s-a produs fractura piramidei nazale care a constituit punctul de plecare al meningitei purulente.

Pentru lămurirea acestui aspect instanța va stabili dacă la data de 1 noiembrie 2003, când partea vătămată a fost dusă de poliție la medicul de familie, prezenta leziuni la nivelul piramidei nazale. În acest scop va fi reaudiată martora T.M., medic de familie, pentru a descifra consemnările ilizibile din fișa de consultație nr. 408, urmând ca instanța să solicite restituirea acestui act la I.M.L. Timișoara sau să solicite C.M.I. C.V.L. o copie a fișei de consultații. Se impune, de asemenea, efectuarea unei noi expertize medico-legale, care urmează a fi efectuată de I.M.L.

Mina Minovici București, urmând să se stabilească dacă putea exista o fractură cominutivă a piramidei nazale fără semne de violență exterioare la nivelul nasului, dacă numai această leziune prezentată de victimă a produs rezultatul letal și care a fost mecanismul de producere a acestei leziuni (lovire directă cu sau de corp contondent sau dur, comprimare); dacă între celelalte leziuni constatate prin constatarea medico-legală din 7 noiembrie 2003 (inclusiv plaga mușcată), cu excepția fracturii de piramidă nazală și moartea victimei există legătură de cauzalitate directă sau indirectă. Pentru lămurirea acestor aspecte instanța va administra orice altă probă, se va dovedi necesară. Curtea apreciază că există temeiuri care impun în continuare privarea inculpatului de libertate, astfel încât, conform art. 160 lit. b) alin. (3) C. proc.

pen., va menține starea de arest. Urmează ca onorariul cuvenit apărătorului din oficiu desemnat pentru inculpatul S.M. să se plătească din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de inculpații S.S. și S.M. împotriva deciziei penale nr. 102/ A din 24 mai 2005 a Curții de Apel Oradea. Casează decizia penală sus-menționată și sentința penală nr. 427 din 3 decembrie 2004 a Tribunalului Bihor și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Bihor. Menține starea de arest a inculpaților. Onorariul în sumă de 40 lei, pentru apărarea din oficiu a inculpatului S.M., se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 28 septembrie 2005.