ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4301/2003

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 7/ S din 29

martie 2002, Tribunalul Covasna, în temeiul dispozițiilor art. 211 alin. (2)

lit. a) și e) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din art. 211 alin.

(2) lit. a), e) și h) C. pen., a dispus condamnarea inculpaților după cum

urmează:

B.G. la pedeapsa de 6 ani

închisoare.

V.C. la pedeapsa de 5 ani

închisoare.

Din durata pedepselor aplicate a

scăzut timpul reținerii și arestării preventive, de la 7 februarie 2002 la zi.

A menținut starea de arest a

inculpaților și a făcut aplicarea dispozițiilor art. 64 C. pen.

A constatat recuperată paguba în

valoare de 10 milioane lei, cauzată părții civile P.F., prin sustragerea

banilor, inculpații fiind obligați să-i mai plătească aceleiași părți civile,

în solidar, suma de 850.000 lei despăgubiri civile, reprezentând cheltuieli de

transport, îngrijiri medicale și contravaloarea certificatului medico-legal.

De asemenea, au fost obligați

inculpații să plătească statului câte 750.000 lei, fiecare, cheltuieli

judiciare.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut următoarele:

În data de 6 februarie 2002, după ce

au consumat băuturi alcoolice în localitatea de domiciliu, respectiv satul

Estelnic, inculpații B.G. și V.C., s-au hotărât să plece cu căruța acestuia din

urmă în comuna Poian pentru a-și vizita un frate.

Pe drum au ajuns-o pe partea

vătămată P.F., în vârstă de 79 ani care se deplasa pe jos, spre casă, în satul

Mereni.

Aflând de la acesta că tocmai își

vânduse junica cu prețul de 10.000.000 lei și că avea banii asupra sa, cei doi

s-au hotărât să-l tâlhărească, oferindu-se să-l transporte cu căruța în satul

Mereni.

Ajungând la intersecția dintre

localitățile Mereni, Belani și Estelnic, inculpatul V.C. care conducea căruța a

luat-o înspre Belani, iar nu înspre Mereni unde spusese partea vătămată că vrea

să ajungă, și după ce au parcurs 20-30 de metri, inculpatul V.C. a oprit

căruța, iar inculpatul B.G. după ce a lovit-o cu pumnul în față, din buzunarul

interior al hainei i-a luat teancul de bancnote în sumă de 10.000.000 lei și au

silit-o pe aceasta să coboare din căruță.

Pentru că victima a început să

strige după cei doi rugându-i să-i restituie banii, oferindu-le chiar un milion

lei cu promisiunea de a nu-i mai denunța, inculpatul B.G. a coborât din căruță,

i-a mai aplicat câteva lovituri cu pumnul după care i-a aruncat pe jos câteva

bancnote din banii furați.

Inculpații s-au întors cu căruța în

satul Estelnic la magazinul C. din localitatea respectivă, inculpatul B.G.

oprindu-și 250.000 lei pentru a face cumpărături, restul banilor lăsându-i la

fiul său minor B.G.

Pentru că partea vătămată a anunțat

imediat organele de poliție, inculpații au fost prinși imediat, banii fiind

găsiți asupra inculpatului B.G. și fiului acestuia.

Tribunalul a apreciat că situația de

fapt așa cum a fost reținută este dovedită cu materialul probator existent la

dosarul cauzei, respectiv declarațiile părții vătămate, ale inculpatului B.G.,

precum și certificatul medico-legal.

Împotriva acestei sentințe, în

termen legal au declarat apel inculpații, care au criticat-o pentru netemeinicie,

solicitând reducerea pedepselor prin aplicarea dispozițiilor art. 74 C. pen.

Examinând actele și lucrările

dosarului în raport de criticile formulate și prevederile legale, Curtea

Supremă constată următoarele:

Referitor la criticile care vizează

nelegalitatea hotărârilor, în sensul că, fie „fapta nu ar exista întrucât între

inculpați și partea vătămată ar fi intervenit anterior un contract prin care

cei doi ar fi cumpărat de la aceasta din urmă un „cal” și deci nu ar fi

tâlhărit-o, fie că inculpatul V.C.” nu ar fi comis infracțiunea”, instanța

supremă constată că aceste apărări sunt nefondate, întrucât, la dosar nu există

nici o probă care să le susțină, fiind contrazise de întreg materialul probator

administrat în cauză și care dimpotrivă, demonstrează vinovăția inculpaților.

Astfel, din declarațiile părții

vătămate P.F., recunoașterile inculpatului B.G., precum și actele medico-legale

existente la dosarul cauzei, rezultă cu certitudine că cei doi inculpați s-au

înțeles s-o tâlhărească pa partea vătămată după ce au aflat de la aceasta că

avea asupra sa suma de 10.000.000 lei, iar apărările inculpatului V.C., cum că,

deși hățurile de la căruță se aflau în mâna sa, iar calul a fost cel care a

luat-o singur înspre Belani, confirmând însă lovirea părții vătămate de către

celălalt coinculpat, nu este credibilă, ea putând fi explicată doar prin

încercarea acestuia de a se sustrage răspunderii penale și consecințelor

condamnării.

În ceea ce privește critica comună,

care vizează cuantumul pedepselor aplicate, instanța supremă, o consideră de

asemenea neîntemeiată, având în vedere pericolul social concret al faptei

săvârșite, modalitatea în care aceasta a fost comisă, de două persoane

împreună, într-un loc public și profitând de faptul că partea vătămată în vârstă

de 79 de ani era singură, atitudinea procesuală nesinceră a inculpatului V.C.,

în ciuda probelor evidente existente la dosarul cauzei, dar și antecedența

penală a acestuia din urmă, situație în care, cum în cauză nu se constată

temeiuri noi care să conducă la o reindividualizare, în sensul reducerii

pedepsei, recursurile declarate, urmează să fie respinse, ca atare.

În consecință, întrucât motivele de

recurs sunt nefondate, iar din analiza actelor dosarului nu se constată

existența unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în examinare din oficiu, secția

penală a Curții Supreme de Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursurile declarate cu obligarea

inculpaților la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin.

(2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de inculpații B.G. și V.C. împotriva deciziei penale nr. 117/ Ap din

19 iunie 2002 a Curții de Apel Brașov.

Deduce din pedeapsă, pentru ambii

inculpați, reținerea și arestarea preventivă de la 7 februarie 2002, la 7

octombrie 2003.

Obligă recurenții inculpați la plata

sumei de câte 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat, suma de câte

400.000 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 7

octombrie 2003.