ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4301/2003

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 7/ S din 29 martie 2002, Tribunalul Covasna, în temeiul dispozițiilor art. 211 alin. (2) lit. a) și e) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din art. 211 alin. (2) lit. a), e) și h) C. pen., a dispus condamnarea inculpaților după cum urmează: B.G. la pedeapsa de 6 ani închisoare. V.C. la pedeapsa de 5 ani închisoare. Din durata pedepselor aplicate a scăzut timpul reținerii și arestării preventive, de la 7 februarie 2002 la zi. A menținut starea de arest a inculpaților și a făcut aplicarea dispozițiilor art. 64 C. pen. A constatat recuperată paguba în valoare de 10 milioane lei, cauzată părții civile P.F., prin sustragerea banilor, inculpații fiind obligați să-i mai plătească aceleiași părți civile, în solidar, suma de 850.000 lei despăgubiri civile, reprezentând cheltuieli de transport, îngrijiri medicale și contravaloarea certificatului medico-legal.

De asemenea, au fost obligați inculpații să plătească statului câte 750.000 lei, fiecare, cheltuieli judiciare. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele: În data de 6 februarie 2002, după ce au consumat băuturi alcoolice în localitatea de domiciliu, respectiv satul Estelnic, inculpații B.G. și V.C., s-au hotărât să plece cu căruța acestuia din urmă în comuna Poian pentru a-și vizita un frate. Pe drum au ajuns-o pe partea vătămată P.F., în vârstă de 79 ani care se deplasa pe jos, spre casă, în satul Mereni. Aflând de la acesta că tocmai își vânduse junica cu prețul de 10.000.000 lei și că avea banii asupra sa, cei doi s-au hotărât să-l tâlhărească, oferindu-se să-l transporte cu căruța în satul Mereni.

Ajungând la intersecția dintre localitățile Mereni, Belani și Estelnic, inculpatul V.C. care conducea căruța a luat-o înspre Belani, iar nu înspre Mereni unde spusese partea vătămată că vrea să ajungă, și după ce au parcurs 20-30 de metri, inculpatul V.C. a oprit căruța, iar inculpatul B.G. după ce a lovit-o cu pumnul în față, din buzunarul interior al hainei i-a luat teancul de bancnote în sumă de 10.000.000 lei și au silit-o pe aceasta să coboare din căruță. Pentru că victima a început să strige după cei doi rugându-i să-i restituie banii, oferindu-le chiar un milion lei cu promisiunea de a nu-i mai denunța, inculpatul B.G. a coborât din căruță, i-a mai aplicat câteva lovituri cu pumnul după care i-a aruncat pe jos câteva bancnote din banii furați.

Inculpații s-au întors cu căruța în satul Estelnic la magazinul C. din localitatea respectivă, inculpatul B.G. oprindu-și 250.000 lei pentru a face cumpărături, restul banilor lăsându-i la fiul său minor B.G. Pentru că partea vătămată a anunțat imediat organele de poliție, inculpații au fost prinși imediat, banii fiind găsiți asupra inculpatului B.G. și fiului acestuia. Tribunalul a apreciat că situația de fapt așa cum a fost reținută este dovedită cu materialul probator existent la dosarul cauzei, respectiv declarațiile părții vătămate, ale inculpatului B.G., precum și certificatul medico-legal. Împotriva acestei sentințe, în termen legal au declarat apel inculpații, care au criticat-o pentru netemeinicie, solicitând reducerea pedepselor prin aplicarea dispozițiilor art. 74 C. pen.

Examinând actele și lucrările dosarului în raport de criticile formulate și prevederile legale, Curtea Supremă constată următoarele: Referitor la criticile care vizează nelegalitatea hotărârilor, în sensul că, fie „fapta nu ar exista întrucât între inculpați și partea vătămată ar fi intervenit anterior un contract prin care cei doi ar fi cumpărat de la aceasta din urmă un „cal” și deci nu ar fi tâlhărit-o, fie că inculpatul V.C.” nu ar fi comis infracțiunea”, instanța supremă constată că aceste apărări sunt nefondate, întrucât, la dosar nu există nici o probă care să le susțină, fiind contrazise de întreg materialul probator administrat în cauză și care dimpotrivă, demonstrează vinovăția inculpaților.

Astfel, din declarațiile părții vătămate P.F., recunoașterile inculpatului B.G., precum și actele medico-legale existente la dosarul cauzei, rezultă cu certitudine că cei doi inculpați s-au înțeles s-o tâlhărească pa partea vătămată după ce au aflat de la aceasta că avea asupra sa suma de 10.000.000 lei, iar apărările inculpatului V.C., cum că, deși hățurile de la căruță se aflau în mâna sa, iar calul a fost cel care a luat-o singur înspre Belani, confirmând însă lovirea părții vătămate de către celălalt coinculpat, nu este credibilă, ea putând fi explicată doar prin încercarea acestuia de a se sustrage răspunderii penale și consecințelor condamnării.

În ceea ce privește critica comună, care vizează cuantumul pedepselor aplicate, instanța supremă, o consideră de asemenea neîntemeiată, având în vedere pericolul social concret al faptei săvârșite, modalitatea în care aceasta a fost comisă, de două persoane împreună, într-un loc public și profitând de faptul că partea vătămată în vârstă de 79 de ani era singură, atitudinea procesuală nesinceră a inculpatului V.C., în ciuda probelor evidente existente la dosarul cauzei, dar și antecedența penală a acestuia din urmă, situație în care, cum în cauză nu se constată temeiuri noi care să conducă la o reindividualizare, în sensul reducerii pedepsei, recursurile declarate, urmează să fie respinse, ca atare.

În consecință, întrucât motivele de recurs sunt nefondate, iar din analiza actelor dosarului nu se constată existența unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în examinare din oficiu, secția penală a Curții Supreme de Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursurile declarate cu obligarea inculpaților la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații B.G. și V.C. împotriva deciziei penale nr. 117/ Ap din 19 iunie 2002 a Curții de Apel Brașov. Deduce din pedeapsă, pentru ambii inculpați, reținerea și arestarea preventivă de la 7 februarie 2002, la 7 octombrie 2003. Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat, suma de câte 400.000 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 7 octombrie 2003.