ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4133/2003

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 28 din 25 februarie 2003, Tribunalul Olt i-a condamnat pe inculpații: - V.D., în baza art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (2 1 ) lit. a) și c) C. pen., la 7 ani închisoare, cu aplicarea art. 64 și art. 71 C. pen. - V.I., în baza art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (2 1 ) lit. a) și c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., la 8 ani și 6 luni închisoare. În baza art. 61 C. pen., a revocat liberarea condiționată pentru restul de 974 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 8 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 131 din 4 noiembrie 1997 a Tribunalului Olt, pe care îl contopește cu pedeapsa aplicată în cauză, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 8 ani și 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 64 și art. 71 C. pen.

A fost menținută starea de arest a inculpaților și a fost dedusă prevenția pentru ambii inculpați de la 11 noiembrie 2002. Inculpații au fost obligați în solidar la 1.050.000 lei despăgubiri către partea civilă C.A. și fiecare la câte 3.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat, în care este inclusă și suma de câte 600.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul din oficiu, avansate din fondul Ministerului Justiției. În fapt s-a reținut că cei doi inculpați, frați, în seara de 9 noiembrie 2002 au mers la domiciliul martorei S.R. unde, în jurul orelor 22,00, a sosit și partea vătămată C.A., care avea asupra sa 2.350.000 lei și 2 litri vin. După ce au consumat, cei prezenți, vinul, partea vătămată l-a mai trimis pe inculpatul V.I.

de trei ori să cumpere băuturi alcoolice, ajungând toți în stare de ebrietate. Cei doi inculpați, spre dimineață, s-au înțeles să-l agreseze pe C.A. și să-i ia banii, astfel că ambii făptuitori au exercitat acte de violență asupra acestuia, iar inculpatul V.D. i-a luat suma de 2.100.000 lei din buzunar, din care, pe drum, spre casă, i-a dat coinculpatului suma de 900.000 lei. În cursul urmăririi penale inculpații au recunoscut săvârșirea actului de tâlhărie, fapta fiind confirmată prin plângerea părții vătămate și declarația martorei S.R. În fața instanței inculpatul V.I. a negat participarea sa la comiterea faptei, modificându-și corespunzător declarațiile și inculpatul V.D. și martora S.R.

Cu toate acestea, fiind vădite contradicțiile nu numai între propriile declarații ale inculpaților din cursul urmăririi penale și cel al judecății, ci și între modul de prezentare a împrejurărilor faptice de către fiecare, instanța a reținut ca fiind corespunzătoare adevărului declarațiile date în cursul urmăririi penale. Împotriva acestei hotărâri inculpații au declarat apel, inculpatul V.D. solicitând în principal schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de furt, neexercitând violențe asupra părții vătămate și, în subsidiar, redozarea pedepsei iar inculpatul V.I. să se constate neparticiparea sa la săvârșirea faptei și, în subsidiar, reducerea pedepsei. Prin decizia penală nr. 240 din 26 mai 2003, Curtea de Apel Craiova a respins ca nefondate apelurile declarate de inculpați, constatând că încadrarea juridică dată faptei este legală, vinovăția inculpaților dovedită, iar pedepsele just individualizate.

Decizia penală sus-menționată a fost atacată cu recurs de către inculpați, invocând, scris și oral, motivele arătate în precedenta cale de atac, respectiv schimbarea încadrării juridice, pentru inculpatul V.D. și nevinovăția în cazul inculpatului V.I. Ambii inculpați au solicitat, în subsidiar, reducerea pedepsei. Verificând hotărârea atacată pe baza materialului și lucrărilor din dosar, Curtea constată că, motivele invocate se întemeiază pe cazurile de casare, prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 17, 18 și 14 C. proc. pen., însă nu sunt fondate.

Așa cum s-a arătat, în cursul urmăririi penale ambii inculpați și-au recunoscut vinovăția și declarațiile acestora se coroborează cu celelalte mijloace de probă, respectiv plângerea și declarația părții vătămate, procesul verbal al organului de poliție, care consemnează declarația mamei inculpaților V.S., potrivit căreia fiii săi au pus sub fața de masă suma de 500.000 lei și declarația martorei S.R., care confirmă și la procuror săvârșirea actelor de violență de către ambii inculpați. În fața instanței, deși revine asupra împrejurărilor esențiale ale cauzei, descrise în cursul urmăririi penale, martora S.R., confirmă violențele exercitate de inculpatul V.D. însă, în dorința de a-l salva pe inculpatul V.I., fost concubin, arată că acesta, deși prezent, nu a participat în nici o modalitate la săvârșirea faptei, admițând însă că l-a avertizat pe cel vătămat să plece, înainte de faptă, ca nu cumva inculpații să-i fure banii.

În sfârșit, inculpatul V.I. recunoaște și în cursul judecății că, a împins-o pe parte vătămată în pat și a fugit, în timp ce inculpatul V.D. neagă orice act de violență, pretinzând că a sustras banii, fără ca C.A. să-și fi dat seama. Curtea constată că instanțele au făcut o justă apreciere a probelor, motivând judicios situația de fapt reținută și din care rezultă fără îndoială participarea, cu vinovăție a ambilor inculpați la săvârșirea tâlhăriei. Pe cale de consecință criticile aduse hotărârilor de către inculpatul V.D., pentru greșita încadrare juridică și de către inculpatul V.I., pentru eroarea comisă prin condamnarea sa, neparticipând la săvârșirea faptei, nu sunt întemeiate. Nici critica privind greșita individualizare a pedepselor nu este fondată.

La stabilirea și aplicarea pedepsei pentru fiecare inculpat instanța a ținut seama de criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., astfel încât, deși au avut contribuții egale la comiterea tâlhăriei, inculpaților le-au fost aplicate pedepse diferite ca durată, mai mare inculpatului V.I. în considerarea persoanei acestuia, condamnat anterior la 8 ani închisoare tot pentru tâlhărie, având statutul de recidivist. Reducerea pedepselor nu se justifică, inculpații săvârșind o infracțiune cu un ridicat grad de pericol social. De altfel, inculpatului V.D. i-a fost aplicată pedeapsa la minimul special prevăzut de lege, iar inculpatului V.I. în imediata apropiere a acestuia. Neconstatând, nici din examinarea din oficiu a hotărârilor, existența vreunui caz de casare, recursurile inculpaților urmează să fie respinse ca nefondate.

Conform art. 385 17 alin. (4) C. proc. pen., cu referire la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., din pedepsele aplicate se va deduce timpul arestării preventive a inculpaților, de la 11 noiembrie 2002, la 1 octombrie 2003.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații V.I. și V.D., împotriva deciziei penale nr. 240 din 26 mai 2003 a Curții de Apel Craiova. Deduce din pedepsele aplicate, perioada arestării preventive a inculpaților de la 11 noiembrie 2002, la 1 octombrie 2003. Obligă pe fiecare inculpat la plata sumei de câte 1.400.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpatului, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 1 octombrie 2003.