ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4133/2003
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4133/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra recursurilor de față;
În baza lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 28 din 25
februarie 2003, Tribunalul Olt i-a condamnat pe inculpații:
- V.D., în baza art. 211 alin. (2) lit.
b) și alin. (2
1
) lit. a) și c) C. pen., la 7 ani închisoare, cu
aplicarea art. 64 și art. 71 C. pen.
- V.I., în baza art. 211 alin. (2) lit.
b) și alin. (2
1
) lit. a) și c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a)
C. pen., la 8 ani și 6 luni închisoare.
În baza art. 61 C. pen., a revocat
liberarea condiționată pentru restul de 974 zile rămas neexecutat din pedeapsa de
8 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 131 din 4 noiembrie 1997 a
Tribunalului Olt, pe care îl contopește cu pedeapsa aplicată în cauză, urmând
ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 8 ani și 6 luni închisoare,
cu aplicarea art. 64 și art. 71 C. pen.
A fost menținută starea de arest a
inculpaților și a fost dedusă prevenția pentru ambii inculpați de la 11
noiembrie 2002.
Inculpații au fost obligați în
solidar la 1.050.000 lei despăgubiri către partea civilă C.A. și fiecare la
câte 3.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat, în care este inclusă și
suma de câte 600.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul din oficiu,
avansate din fondul Ministerului Justiției.
În fapt s-a reținut că cei doi
inculpați, frați, în seara de 9 noiembrie 2002 au mers la domiciliul martorei S.R.
unde, în jurul orelor 22,00, a sosit și partea vătămată C.A., care avea asupra
sa 2.350.000 lei și 2 litri vin.
După ce au consumat, cei prezenți,
vinul, partea vătămată l-a mai trimis pe inculpatul V.I. de trei ori să cumpere
băuturi alcoolice, ajungând toți în stare de ebrietate.
Cei doi inculpați, spre dimineață,
s-au înțeles să-l agreseze pe C.A. și să-i ia banii, astfel că ambii făptuitori
au exercitat acte de violență asupra acestuia, iar inculpatul V.D. i-a luat
suma de 2.100.000 lei din buzunar, din care, pe drum, spre casă, i-a dat
coinculpatului suma de 900.000 lei.
În cursul urmăririi penale
inculpații au recunoscut săvârșirea actului de tâlhărie, fapta fiind confirmată
prin plângerea părții vătămate și declarația martorei S.R.
În fața instanței inculpatul V.I. a
negat participarea sa la comiterea faptei, modificându-și corespunzător
declarațiile și inculpatul V.D. și martora S.R. Cu toate acestea, fiind vădite
contradicțiile nu numai între propriile declarații ale inculpaților din cursul
urmăririi penale și cel al judecății, ci și între modul de prezentare a
împrejurărilor faptice de către fiecare, instanța a reținut ca fiind
corespunzătoare adevărului declarațiile date în cursul urmăririi penale.
Împotriva acestei hotărâri
inculpații au declarat apel, inculpatul V.D. solicitând în principal schimbarea
încadrării juridice în infracțiunea de furt, neexercitând violențe asupra
părții vătămate și, în subsidiar, redozarea pedepsei iar inculpatul V.I. să se
constate neparticiparea sa la săvârșirea faptei și, în subsidiar, reducerea
pedepsei.
Prin decizia penală nr. 240 din 26
mai 2003, Curtea de Apel Craiova a respins ca nefondate apelurile declarate de
inculpați, constatând că încadrarea juridică dată faptei este legală, vinovăția
inculpaților dovedită, iar pedepsele just individualizate.
Decizia penală sus-menționată a fost
atacată cu recurs de către inculpați, invocând, scris și oral, motivele arătate
în precedenta cale de atac, respectiv schimbarea încadrării juridice, pentru
inculpatul V.D. și nevinovăția în cazul inculpatului V.I. Ambii inculpați au
solicitat, în subsidiar, reducerea pedepsei.
Verificând hotărârea atacată pe baza
materialului și lucrărilor din dosar, Curtea constată că, motivele invocate se
întemeiază pe cazurile de casare, prevăzute de art. 385
9
alin. (1) pct.
17, 18 și 14 C. proc. pen., însă nu sunt fondate.
Așa cum s-a arătat, în cursul
urmăririi penale ambii inculpați și-au recunoscut vinovăția și declarațiile
acestora se coroborează cu celelalte mijloace de probă, respectiv plângerea și
declarația părții vătămate, procesul verbal al organului de poliție, care
consemnează declarația mamei inculpaților V.S., potrivit căreia fiii săi au pus
sub fața de masă suma de 500.000 lei și declarația martorei S.R., care confirmă
și la procuror săvârșirea actelor de violență de către ambii inculpați.
În fața instanței, deși revine
asupra împrejurărilor esențiale ale cauzei, descrise în cursul urmăririi
penale, martora S.R., confirmă violențele exercitate de inculpatul V.D. însă,
în dorința de a-l salva pe inculpatul V.I., fost concubin, arată că acesta,
deși prezent, nu a participat în nici o modalitate la săvârșirea faptei, admițând
însă că l-a avertizat pe cel vătămat să plece, înainte de faptă, ca nu cumva
inculpații să-i fure banii.
În sfârșit, inculpatul V.I.
recunoaște și în cursul judecății că, a împins-o pe parte vătămată în pat și a
fugit, în timp ce inculpatul V.D. neagă orice act de violență, pretinzând că a
sustras banii, fără ca C.A. să-și fi dat seama.
Curtea constată că instanțele au
făcut o justă apreciere a probelor, motivând judicios situația de fapt reținută
și din care rezultă fără îndoială participarea, cu vinovăție a ambilor inculpați
la săvârșirea tâlhăriei.
Pe cale de consecință criticile
aduse hotărârilor de către inculpatul V.D., pentru greșita încadrare juridică
și de către inculpatul V.I., pentru eroarea comisă prin condamnarea sa,
neparticipând la săvârșirea faptei, nu sunt întemeiate.
Nici critica privind greșita
individualizare a pedepselor nu este fondată.
La stabilirea și aplicarea pedepsei
pentru fiecare inculpat instanța a ținut seama de criteriile de individualizare
prevăzute de art. 72 C. pen., astfel încât, deși au avut contribuții egale la
comiterea tâlhăriei, inculpaților le-au fost aplicate pedepse diferite ca
durată, mai mare inculpatului V.I. în considerarea persoanei acestuia,
condamnat anterior la 8 ani închisoare tot pentru tâlhărie, având statutul de
recidivist.
Reducerea pedepselor nu se
justifică, inculpații săvârșind o infracțiune cu un ridicat grad de pericol
social.
De altfel, inculpatului V.D. i-a
fost aplicată pedeapsa la minimul special prevăzut de lege, iar inculpatului V.I.
în imediata apropiere a acestuia.
Neconstatând, nici din examinarea
din oficiu a hotărârilor, existența vreunui caz de casare, recursurile
inculpaților urmează să fie respinse ca nefondate.
Conform art. 385
17
alin. (4)
C. proc. pen., cu referire la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., din pedepsele
aplicate se va deduce timpul arestării preventive a inculpaților, de la 11
noiembrie 2002, la 1 octombrie 2003.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile
declarate de inculpații V.I. și V.D., împotriva deciziei penale nr. 240 din 26
mai 2003 a Curții de Apel Craiova.
Deduce din pedepsele aplicate, perioada
arestării preventive a inculpaților de la 11 noiembrie 2002, la 1 octombrie
2003.
Obligă pe fiecare inculpat la plata
sumei de câte 1.400.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de
câte 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu a
inculpatului, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată în ședință publică, azi 1
octombrie 2003.