ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4133/2003

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 28 din 25

februarie 2003, Tribunalul Olt i-a condamnat pe inculpații:

- V.D., în baza art. 211 alin. (2) lit.

b) și alin. (2

1

) lit. a) și c) C. pen., la 7 ani închisoare, cu

aplicarea art. 64 și art. 71 C. pen.

- V.I., în baza art. 211 alin. (2) lit.

b) și alin. (2

1

) lit. a) și c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a)

C. pen., la 8 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 61 C. pen., a revocat

liberarea condiționată pentru restul de 974 zile rămas neexecutat din pedeapsa de

8 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 131 din 4 noiembrie 1997 a

Tribunalului Olt, pe care îl contopește cu pedeapsa aplicată în cauză, urmând

ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 8 ani și 6 luni închisoare,

cu aplicarea art. 64 și art. 71 C. pen.

A fost menținută starea de arest a

inculpaților și a fost dedusă prevenția pentru ambii inculpați de la 11

noiembrie 2002.

Inculpații au fost obligați în

solidar la 1.050.000 lei despăgubiri către partea civilă C.A. și fiecare la

câte 3.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat, în care este inclusă și

suma de câte 600.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul din oficiu,

avansate din fondul Ministerului Justiției.

În fapt s-a reținut că cei doi

inculpați, frați, în seara de 9 noiembrie 2002 au mers la domiciliul martorei S.R.

unde, în jurul orelor 22,00, a sosit și partea vătămată C.A., care avea asupra

sa 2.350.000 lei și 2 litri vin.

După ce au consumat, cei prezenți,

vinul, partea vătămată l-a mai trimis pe inculpatul V.I. de trei ori să cumpere

băuturi alcoolice, ajungând toți în stare de ebrietate.

Cei doi inculpați, spre dimineață,

s-au înțeles să-l agreseze pe C.A. și să-i ia banii, astfel că ambii făptuitori

au exercitat acte de violență asupra acestuia, iar inculpatul V.D. i-a luat

suma de 2.100.000 lei din buzunar, din care, pe drum, spre casă, i-a dat

coinculpatului suma de 900.000 lei.

În cursul urmăririi penale

inculpații au recunoscut săvârșirea actului de tâlhărie, fapta fiind confirmată

prin plângerea părții vătămate și declarația martorei S.R.

În fața instanței inculpatul V.I. a

negat participarea sa la comiterea faptei, modificându-și corespunzător

declarațiile și inculpatul V.D. și martora S.R. Cu toate acestea, fiind vădite

contradicțiile nu numai între propriile declarații ale inculpaților din cursul

urmăririi penale și cel al judecății, ci și între modul de prezentare a

împrejurărilor faptice de către fiecare, instanța a reținut ca fiind

corespunzătoare adevărului declarațiile date în cursul urmăririi penale.

Împotriva acestei hotărâri

inculpații au declarat apel, inculpatul V.D. solicitând în principal schimbarea

încadrării juridice în infracțiunea de furt, neexercitând violențe asupra

părții vătămate și, în subsidiar, redozarea pedepsei iar inculpatul V.I. să se

constate neparticiparea sa la săvârșirea faptei și, în subsidiar, reducerea

pedepsei.

Prin decizia penală nr. 240 din 26

mai 2003, Curtea de Apel Craiova a respins ca nefondate apelurile declarate de

inculpați, constatând că încadrarea juridică dată faptei este legală, vinovăția

inculpaților dovedită, iar pedepsele just individualizate.

Decizia penală sus-menționată a fost

atacată cu recurs de către inculpați, invocând, scris și oral, motivele arătate

în precedenta cale de atac, respectiv schimbarea încadrării juridice, pentru

inculpatul V.D. și nevinovăția în cazul inculpatului V.I. Ambii inculpați au

solicitat, în subsidiar, reducerea pedepsei.

Verificând hotărârea atacată pe baza

materialului și lucrărilor din dosar, Curtea constată că, motivele invocate se

întemeiază pe cazurile de casare, prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct.

17, 18 și 14 C. proc. pen., însă nu sunt fondate.

Așa cum s-a arătat, în cursul

urmăririi penale ambii inculpați și-au recunoscut vinovăția și declarațiile

acestora se coroborează cu celelalte mijloace de probă, respectiv plângerea și

declarația părții vătămate, procesul verbal al organului de poliție, care

consemnează declarația mamei inculpaților V.S., potrivit căreia fiii săi au pus

sub fața de masă suma de 500.000 lei și declarația martorei S.R., care confirmă

și la procuror săvârșirea actelor de violență de către ambii inculpați.

În fața instanței, deși revine

asupra împrejurărilor esențiale ale cauzei, descrise în cursul urmăririi

penale, martora S.R., confirmă violențele exercitate de inculpatul V.D. însă,

în dorința de a-l salva pe inculpatul V.I., fost concubin, arată că acesta,

deși prezent, nu a participat în nici o modalitate la săvârșirea faptei, admițând

însă că l-a avertizat pe cel vătămat să plece, înainte de faptă, ca nu cumva

inculpații să-i fure banii.

În sfârșit, inculpatul V.I.

recunoaște și în cursul judecății că, a împins-o pe parte vătămată în pat și a

fugit, în timp ce inculpatul V.D. neagă orice act de violență, pretinzând că a

sustras banii, fără ca C.A. să-și fi dat seama.

Curtea constată că instanțele au

făcut o justă apreciere a probelor, motivând judicios situația de fapt reținută

și din care rezultă fără îndoială participarea, cu vinovăție a ambilor inculpați

la săvârșirea tâlhăriei.

Pe cale de consecință criticile

aduse hotărârilor de către inculpatul V.D., pentru greșita încadrare juridică

și de către inculpatul V.I., pentru eroarea comisă prin condamnarea sa,

neparticipând la săvârșirea faptei, nu sunt întemeiate.

Nici critica privind greșita

individualizare a pedepselor nu este fondată.

La stabilirea și aplicarea pedepsei

pentru fiecare inculpat instanța a ținut seama de criteriile de individualizare

prevăzute de art. 72 C. pen., astfel încât, deși au avut contribuții egale la

comiterea tâlhăriei, inculpaților le-au fost aplicate pedepse diferite ca

durată, mai mare inculpatului V.I. în considerarea persoanei acestuia,

condamnat anterior la 8 ani închisoare tot pentru tâlhărie, având statutul de

recidivist.

Reducerea pedepselor nu se

justifică, inculpații săvârșind o infracțiune cu un ridicat grad de pericol

social.

De altfel, inculpatului V.D. i-a

fost aplicată pedeapsa la minimul special prevăzut de lege, iar inculpatului V.I.

în imediata apropiere a acestuia.

Neconstatând, nici din examinarea

din oficiu a hotărârilor, existența vreunui caz de casare, recursurile

inculpaților urmează să fie respinse ca nefondate.

Conform art. 385

17

alin. (4)

C. proc. pen., cu referire la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., din pedepsele

aplicate se va deduce timpul arestării preventive a inculpaților, de la 11

noiembrie 2002, la 1 octombrie 2003.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de inculpații V.I. și V.D., împotriva deciziei penale nr. 240 din 26

mai 2003 a Curții de Apel Craiova.

Deduce din pedepsele aplicate, perioada

arestării preventive a inculpaților de la 11 noiembrie 2002, la 1 octombrie

2003.

Obligă pe fiecare inculpat la plata

sumei de câte 1.400.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

câte 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu a

inculpatului, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 1

octombrie 2003.