ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4989/2003

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 483 din 8

august 2003 a Tribunalului Constanța au fost condamnați inculpații C.P., în

baza art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (2

1

) lit. a), cu aplicarea

art. 99 și următoarele C. pen., la 4 ani închisoare și C.M., în baza art. 211

alin. (2) lit. b) și alin. (2

1

) lit. a), cu aplicarea art. 75 lit.

c) și art. 37 lit. a) C. pen., la 8 ani închisoare.

Conform art. 61 C. pen., s-a dispus

revocarea liberării condiționate a inculpatului C.M. din executarea pedepsei de

3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 2313 din 31 mai 2002 a

Judecătoriei Medgidia și contopirea restului rămas neexecutat de 361 zile cu

pedeapsa aplicată în cauză, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 8 ani

închisoare.

S-au aplicat dispozițiile art. 71 și

art. 64 C. pen., pentru ambii inculpați s-a menținut și prelungit starea de

arest a acestora și s-au dedus din pedepse duratele arestării preventive de la

18 octombrie 2002 la zi.

Inculpații au fost obligați în

solidar cu părțile responsabile civilmente C.R. și C.M. la plata sumei de

3.888.684 lei despăgubiri civile către partea civilă C.A.S. Constanța,

reprezentând cheltuieli de spitalizare a părții vătămate S.N.

S-a luat act că partea vătămată S.N.

nu a formulat pretenții civile în cauză și că partea civilă D.S. a renunțat la

pretențiile civile în faza de urmărire penală.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut că, în noaptea de 17 decembrie 2002 după ce au consumat băuturi

alcoolice, inculpații au hotărât să sustragă bunuri din incinta SC A. SRL

Constanța, punctul de lucru Sinoe, județul Constanța.

În realizarea hotărârii

infracționale C.P. și C.M. au pătruns în fermă, iar când paznicul de serviciu

S.N. le-a spus să părăsească incinta, au aruncat cu pietre în el lovindu-l la

cap, ceea ce a determinat căderea și pierderea cunoștinței celui lovit. După

aceasta inculpații au sustras din încăperile fermei o pereche de cizme din

cauciuc, o pereche de pantofi bărbătești, un cuțit și o cutie cu mastic auto,

bunuri restituite ulterior lui D.S., asociatul unic al societății comerciale care

nu s-a mai constituit parte civilă.

Urmare agresiunii la care a fost

supus S.N. a suferit leziuni care au necesitat îngrijiri medicale pentru

vindecare timp de 14-16 zile și a beneficiat de asistența medicală în Spitalul

județean Constanța.

S-a mai reținut că inculpatul C.P.

era minor la data comiterii faptei, iar inculpatul C.M. a comis infracțiunea în

termenul de încercare după liberarea condiționată din executarea unei pedepse

de 3 ani închisoare.

Situația de fapt și vinovăția

inculpaților au fost reținute în baza procesului verbal de constatare a

infracțiunii, a declarațiilor și plângerea părții vătămate S.N., a

declarațiilor martorilor D.M., S.A., R.C. și R.N., probe coroborate cu

declarațiile inculpaților.

Curtea de Apel Constanța prin

decizia penală nr. 292 din 12 septembrie 2003, a respins apelurile declarate de

inculpații C.P. și C.M. împotriva sentinței primei instanțe considerând

nefondate criticile formulate, în sensul greșitei individualizări a pedepselor.

Astfel s-a constatat că pedepsele sunt

conforme cu pericolul social al faptelor și că nu există temeiuri de reducere a

acestor sancțiuni.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs, în termen legal, inculpații care invocând dispozițiile art.

385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., au susținut că pedepsele sunt

prea severe, solicitând reducerea lor.

Recursurile declarate sunt

neîntemeiate.

Din examinarea actelor și lucrărilor

dosarului se constată că instanțele reținând vinovăția inculpaților C.P. și

C.M., în săvârșirea în calitate de coautori în noaptea de 17 noiembrie 2002, a

infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (2

1

)

lit. a) C. pen., au aplicat acestora pedepse orientate înspre minimul prevăzut

de lege.

Astfel, au fost avute în vedere,

conform art. 72 C. pen., pericolul social al infracțiunii, împrejurările

comiterii ei, consecințele la care a fost expusă partea vătămată, valoarea

redusă a bunurilor sustrase, conduita procesuală sinceră a inculpaților și

situația personală a acestora C.P. minor la data faptei, iar C.M., aflat în

starea de recidivă prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen.

Se mai constată, că pedepsele

aplicate de 4 ani închisoare în cazul minorului și 8 ani închisoare în cazul

majorului sunt de natură a asigura potrivit art. 52 C. pen., prevenirea

săvârșirii de noi infracțiuni, constrângerea și reeducarea făptuitorilor,

precum și reintegrarea lor în comunitate.

Fiind respectate cerințele textelor

legale arătate, nu există temeiuri de reducere a sancțiunilor, așa cum au

solicitat recurenții inculpați.

Întrucât motivele de casare invocate

sunt neîntemeiate, iar din examinarea actelor dosarului nu se constată

existența unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu Curtea, în

baza art. 385

15

pct. 1 lit. b), cu aplicarea art. 192 alin. (2) din

același cod, urmează a respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpați

cu obligarea acestora la cheltuieli judiciare către stat.

Se va deduce din pedepsele aplicate

timpul reținerii și arestării preventive a inculpaților de la 18 decembrie 2002

la 5 noiembrie 2003 și se va stabili ca onorariul pentru apărătorul din oficiu

să fie avansat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de inculpații C.P. și C.M. împotriva deciziei penale nr. 292/ P din

12 septembrie 2003 a Curții de Apel Constanța.

Deduce din pedepsele aplicate,

timpul reținerii și arestării preventive a inculpaților de la 18 decembrie 2002

la 5 noiembrie 2003.

Obligă pe fiecare inculpat la plata

sumei de câte 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

câte 400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu,

se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 5

noiembrie 2003.