ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 415/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamantul S.S. l-a chemat în

judecată pe pârâtul A.V.V. președintele Consiliul Superior al

Magistraturii, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va

pronunța să dispună următoarele:

- obligarea pârâtului să îi

furnizeze „pe semnătura sa” informațiile de interes public solicitate

prin cererea nr. 90/72/05 din 24 decembrie 2008;

- constatarea de către

instanță a faptului că pârâtul a obținut calitatea de

judecător prin fraudă la lege și adresarea de către aceasta

(instanța) a unei cereri Consiliului Superior al Magistraturii pentru ca

acesta să propună Președintelui României excluderea pârâtului

din magistratură, „precum și măsuri conexe”.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat cu privire la primul capăt de cerere că a solicitat

Consiliului Superior al Magistraturii, o serie de informații și

documente de interes public, însă cererea sa a fost parțial

clasată în baza art. 10 din O.G. nr. 27/2002 și parțial

respinsă.

Cu privire la cel de-al doilea capăt

de cerere, reclamantul a arătat că pârâtul a fost numit

judecător la Judecătoria Bistrița la data de 1 mai 1993, având o vechime ca jurisconsult de 2

ani și 11 luni și nu de cel puțin 5 ani în această

funcție, așa cum prevedeau dispozițiile art. 66 din Legea nr. 92/1992,

privind organizarea judecătorească, în vigoare la acea dată.

În ședința din 6 mai 2009,

instanța a invocat, din oficiu, excepția lipsei calității

procesuale pasive a pârâtului în raport de primul capăt de cerere,

respectiv a inadmisibilității celui de-al doilea.

Prin sentința civilă nr. 2768

din 24 iunie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de

reclamantul S.S. pentru lipsa calității procesuale pasive privitor la

primul capăt de cerere și ca inadmisibilă în privința celui

de-al doilea capăt de cerere.

Pentru a pronunța această

sentință instanța a reținut privitor la cele două

excepții invocate din oficiu, că cererea nr. 90/72 (05 din 24

decembrie 2008) a fost adresată Consiliului Superior al Magistraturii.

Cu adresa nr. 8/32993/1154/BIPRMM Biroul

de Informare Publică și Relații cu Mass Media i-a comunicat

reclamantului răspunsul pe care acesta îl contestă.

Cum titularul obligației de

comunicare a informațiilor de interes public este Consiliul Superior al

Magistraturii, căreia reclamantul i-a adresat cererea, instanța de

fond a reținut că președintele instituției nu poate sta, în

nume propriu în proces, neavând calitate procesuală pasivă.

Referitor la excepția

inadmisibilității acțiunii, instanța de fond a reținut

că în cauză nu se contestă nici un act administrativ care

să emane de la pârâtul A.V.V. și că problemele care țin de

cariera magistraților constituie o atribuție a Consiliului Superior

al Magistraturii, potrivit art. 35 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 317/2004.

Adresându-se direct instanței de

contencios administrativ pentru verificarea îndeplinirii de către pârât a

condițiilor de accedere în magistratură, în condițiile în care

această atribuție aparține Consiliului Superior al

Magistraturii, acțiunea este inadmisibilă, instanța de fond

procedând la respingerea acesteia, ca atare.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs reclamantul S.S., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Recurentul a susținut că

instanța de fond a încălcat normele procedurale, prin aceea că,

întâmpinarea pârâtului i-a fost transmisă trunchiat, fără

anexele despre care se menționează în cuprinsul ei.

De asemenea, a mai susținut și

faptul că instanța de fond nu i-a transmis încheierea din 17 iunie

2009, încheiere care face parte integrantă din hotărârea

recurată.

Cu privire la fondul cauzei, recurentul susține

că prin primul capăt de cerere a solicitat obligarea pârâtului A.V.V.,

temporar președintele al Consiliul Superior al Magistraturii, să

furnizeze sub semnătura sa, informațiile de interes public solicitate

prin înscrisul nr. 90/72/05 din 24 decembrie 2008, or instanța de fond, în

mod greșit, face trimitere excesiv la Legea nr. 554/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public și, în al doilea rând, nu

aplică prevederile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, deși i

s-a indicat și Decizia Curții Constituționale nr. 137 din 21

februarie 2008.

Referitor la cel de-al doilea capăt

de cerere, prin care s-a cerut instanței să stabilească faptul

că pârâtul V.V.A. a obținut calitatea de judecător prin

fraudă la lege și în consecință să propună

Președintelui României excluderea acestuia din magistratură,

instanța reține că această atribuție aparține

Consiliului Superior al Magistraturii și că nu se poate substitui

acestuia fără încălcarea atribuțiilor puterii

judecătorești.

Recurentul a susținut și

critica potrivit căreia Consiliul Superior al Magistraturii a invocat

sentința civilă nr. 2850/2001, pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

devenită irevocabilă, pentru a refuza comunicarea unor date privind

cariera unor judecători, aplicabilă și în cazul V.V.A.

Examinând cauza prin prisma motivelor invocate

de recurent și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta

Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele

considerente:

În fapt, prin cererea introductivă

de instanță, reclamantul S.S. a solicitat instanței să

oblige pârâtul A.V.V. să-i furnizeze sub proprie semnătură,

informațiile de interes public solicitate cu înscrisul nr. 90/72/05 din 24

decembrie 2008, constatarea faptului că pârâtul a obținut prin

fraudă calitatea de judecător și adresarea de către

instanță a unei cereri Consiliului Superior al Magistraturii pentru

ca acesta să propună Președintelui României excluderea pârâtului

din magistratură „precum și măsurile conexe”.

Potrivit dispozițiilor art. 2 din

Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public

„prin informație de interes public se înțelege orice informație

care privește activitățile sau rezultă din

activitățile unei autorități publice sau instituții

publice, indiferent de suportul ori de forma sau modul de exprimare a

informației.

Față de aceste dispoziții,

Biroul de informare publică și relații cu mass-media i-a

comunicat reclamantului informațiile solicitate (fila 6 dosar fond) astfel

că nu ne aflăm în ipoteza unui refuz nejustificat de soluționare

a cererii.

Așa fiind, în mod corect instanța

de fond a respins primul capăt al acțiunii pentru lipsa

calității procesuale pasive a pârâtului, reținând că

titularul obligației de comunicare a informațiilor de interes public

este, potrivit art. 3 din Legea nr. 554/2004, instituția publică,

respectiv Consiliul Superior al Magistraturii și nu președintele

instituției, în nume propriu, așa cum susține recurentul.

Cât privește faptul că

recurentul-reclamant a indicat ca temei de drept al cererii sale

dispozițiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul

administrativ, urmează să se constate că aceste dispoziții

nu sunt aplicabile în cauză, întrucât nu suntem în ipoteza unui refuz

nejustificat de soluționare a cererii și nici în situația unei

cereri prin care să se fi solicitat plata unor despăgubiri pentru

prejudiciul cauzat sau pentru întârziere.

Referitor la cel de-al doilea motiv de

recurs, respectiv stabilirea de către instanță a faptului că

intimatul-pârât V.V.A. a obținut calitatea de judecător prin

fraudă la lege și pe cale de consecință, solicitarea

Consiliului Superior al Magistraturii de a propune Președintelui României

excluderea acestuia din magistratură, urmează de asemenea să fie

respins ca nefondat.

Într-adevăr, așa cum a

reținut și instanța de fond, în cauză, nu s-a contestat

nici un act administrativ emis de pârâtul A.V.V. și nici un refuz nejustificat

al acestuia de a soluționa o cerere adresată acestuia, așa cum prevăd

dispozițiile art. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Cât privește cariera magistratului A.V.V.,

aceasta este o atribuție a Consiliului Superior al Magistraturii

prevăzută de dispozițiile art. 35 alin. (1) lit. a) din Legea

nr. 317/2004, instanța neputându-se substitui acestuia, fără a

încălca principiul separației puterilor în stat.

Nici critica recurentului vizând

așa-zisa încălcare de către instanța de fond a normelor

procedurale constând în comunicarea trunchiată a întâmpinării și

în necomunicarea încheierii din 17 iunie 2009, nu poate fi primită

deoarece în ceea ce privește comunicarea încheierii aceasta nu este

prevăzută de lege, fiind o încheiere interlocutorie ce face parte din

hotărârea recurată și care se atacată odată cu fondul,

în timp ce comunicarea întâmpinării trunchiată nu constituie un motiv

de nulitate a hotărârii deoarece actele despre care recurentul

susține că nu i-au fost comunicate odată cu întâmpinarea, nu

sunt acte noi ci, acte ce emană de la recurent, respectiv cererile

acestuia și răspunsurile date de Consiliul Superior al Magistraturii

acestor cereri, sunt acte al căror conținut îi era cunoscut

recurentului.

Examinând și din oficiu

hotărârea atacată sub toate aspectele de legalitate și

temeinicie și neconstatându-se existența niciunui motiv de casare,

recursul declarat de S.S. va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de S.S. împotriva

sentinței civile nr. 2768 din 24 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 28 ianuarie 2010.