ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 415/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul S.S. l-a chemat în judecată pe pârâtul A.V.V. președintele Consiliul Superior al Magistraturii, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună următoarele: - obligarea pârâtului să îi furnizeze „pe semnătura sa” informațiile de interes public solicitate prin cererea nr. 90/72/05 din 24 decembrie 2008; - constatarea de către instanță a faptului că pârâtul a obținut calitatea de judecător prin fraudă la lege și adresarea de către aceasta (instanța) a unei cereri Consiliului Superior al Magistraturii pentru ca acesta să propună Președintelui României excluderea pârâtului din magistratură, „precum și măsuri conexe”.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat cu privire la primul capăt de cerere că a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii, o serie de informații și documente de interes public, însă cererea sa a fost parțial clasată în baza art. 10 din O.G. nr. 27/2002 și parțial respinsă. Cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere, reclamantul a arătat că pârâtul a fost numit judecător la Judecătoria Bistrița la data de 1 mai 1993, având o vechime ca jurisconsult de 2 ani și 11 luni și nu de cel puțin 5 ani în această funcție, așa cum prevedeau dispozițiile art. 66 din Legea nr. 92/1992, privind organizarea judecătorească, în vigoare la acea dată. În ședința din 6 mai 2009, instanța a invocat, din oficiu, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului în raport de primul capăt de cerere, respectiv a inadmisibilității celui de-al doilea.

Prin sentința civilă nr. 2768 din 24 iunie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul S.S. pentru lipsa calității procesuale pasive privitor la primul capăt de cerere și ca inadmisibilă în privința celui de-al doilea capăt de cerere. Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut privitor la cele două excepții invocate din oficiu, că cererea nr. 90/72 (05 din 24 decembrie 2008) a fost adresată Consiliului Superior al Magistraturii. Cu adresa nr. 8/32993/1154/BIPRMM Biroul de Informare Publică și Relații cu Mass Media i-a comunicat reclamantului răspunsul pe care acesta îl contestă. Cum titularul obligației de comunicare a informațiilor de interes public este Consiliul Superior al Magistraturii, căreia reclamantul i-a adresat cererea, instanța de fond a reținut că președintele instituției nu poate sta, în nume propriu în proces, neavând calitate procesuală pasivă.

Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii, instanța de fond a reținut că în cauză nu se contestă nici un act administrativ care să emane de la pârâtul A.V.V. și că problemele care țin de cariera magistraților constituie o atribuție a Consiliului Superior al Magistraturii, potrivit art. 35 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 317/2004. Adresându-se direct instanței de contencios administrativ pentru verificarea îndeplinirii de către pârât a condițiilor de accedere în magistratură, în condițiile în care această atribuție aparține Consiliului Superior al Magistraturii, acțiunea este inadmisibilă, instanța de fond procedând la respingerea acesteia, ca atare. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul S.S., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurentul a susținut că instanța de fond a încălcat normele procedurale, prin aceea că, întâmpinarea pârâtului i-a fost transmisă trunchiat, fără anexele despre care se menționează în cuprinsul ei. De asemenea, a mai susținut și faptul că instanța de fond nu i-a transmis încheierea din 17 iunie 2009, încheiere care face parte integrantă din hotărârea recurată.

Cu privire la fondul cauzei, recurentul susține că prin primul capăt de cerere a solicitat obligarea pârâtului A.V.V., temporar președintele al Consiliul Superior al Magistraturii, să furnizeze sub semnătura sa, informațiile de interes public solicitate prin înscrisul nr. 90/72/05 din 24 decembrie 2008, or instanța de fond, în mod greșit, face trimitere excesiv la Legea nr. 554/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public și, în al doilea rând, nu aplică prevederile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, deși i s-a indicat și Decizia Curții Constituționale nr. 137 din 21 februarie 2008. Referitor la cel de-al doilea capăt de cerere, prin care s-a cerut instanței să stabilească faptul că pârâtul V.V.A.

a obținut calitatea de judecător prin fraudă la lege și în consecință să propună Președintelui României excluderea acestuia din magistratură, instanța reține că această atribuție aparține Consiliului Superior al Magistraturii și că nu se poate substitui acestuia fără încălcarea atribuțiilor puterii judecătorești. Recurentul a susținut și critica potrivit căreia Consiliul Superior al Magistraturii a invocat sentința civilă nr. 2850/2001, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, devenită irevocabilă, pentru a refuza comunicarea unor date privind cariera unor judecători, aplicabilă și în cazul V.V.A. Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurent și a prevederilor art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: În fapt, prin cererea introductivă de instanță, reclamantul S.S. a solicitat instanței să oblige pârâtul A.V.V. să-i furnizeze sub proprie semnătură, informațiile de interes public solicitate cu înscrisul nr. 90/72/05 din 24 decembrie 2008, constatarea faptului că pârâtul a obținut prin fraudă calitatea de judecător și adresarea de către instanță a unei cereri Consiliului Superior al Magistraturii pentru ca acesta să propună Președintelui României excluderea pârâtului din magistratură „precum și măsurile conexe”. Potrivit dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public „prin informație de interes public se înțelege orice informație care privește activitățile sau rezultă din activitățile unei autorități publice sau instituții publice, indiferent de suportul ori de forma sau modul de exprimare a informației.

Față de aceste dispoziții, Biroul de informare publică și relații cu mass-media i-a comunicat reclamantului informațiile solicitate (fila 6 dosar fond) astfel că nu ne aflăm în ipoteza unui refuz nejustificat de soluționare a cererii. Așa fiind, în mod corect instanța de fond a respins primul capăt al acțiunii pentru lipsa calității procesuale pasive a pârâtului, reținând că titularul obligației de comunicare a informațiilor de interes public este, potrivit art. 3 din Legea nr. 554/2004, instituția publică, respectiv Consiliul Superior al Magistraturii și nu președintele instituției, în nume propriu, așa cum susține recurentul.

Cât privește faptul că recurentul-reclamant a indicat ca temei de drept al cererii sale dispozițiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, urmează să se constate că aceste dispoziții nu sunt aplicabile în cauză, întrucât nu suntem în ipoteza unui refuz nejustificat de soluționare a cererii și nici în situația unei cereri prin care să se fi solicitat plata unor despăgubiri pentru prejudiciul cauzat sau pentru întârziere. Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs, respectiv stabilirea de către instanță a faptului că intimatul-pârât V.V.A. a obținut calitatea de judecător prin fraudă la lege și pe cale de consecință, solicitarea Consiliului Superior al Magistraturii de a propune Președintelui României excluderea acestuia din magistratură, urmează de asemenea să fie respins ca nefondat.

Într-adevăr, așa cum a reținut și instanța de fond, în cauză, nu s-a contestat nici un act administrativ emis de pârâtul A.V.V. și nici un refuz nejustificat al acestuia de a soluționa o cerere adresată acestuia, așa cum prevăd dispozițiile art. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Cât privește cariera magistratului A.V.V., aceasta este o atribuție a Consiliului Superior al Magistraturii prevăzută de dispozițiile art. 35 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 317/2004, instanța neputându-se substitui acestuia, fără a încălca principiul separației puterilor în stat.

Nici critica recurentului vizând așa-zisa încălcare de către instanța de fond a normelor procedurale constând în comunicarea trunchiată a întâmpinării și în necomunicarea încheierii din 17 iunie 2009, nu poate fi primită deoarece în ceea ce privește comunicarea încheierii aceasta nu este prevăzută de lege, fiind o încheiere interlocutorie ce face parte din hotărârea recurată și care se atacată odată cu fondul, în timp ce comunicarea întâmpinării trunchiată nu constituie un motiv de nulitate a hotărârii deoarece actele despre care recurentul susține că nu i-au fost comunicate odată cu întâmpinarea, nu sunt acte noi ci, acte ce emană de la recurent, respectiv cererile acestuia și răspunsurile date de Consiliul Superior al Magistraturii acestor cereri, sunt acte al căror conținut îi era cunoscut recurentului.

Examinând și din oficiu hotărârea atacată sub toate aspectele de legalitate și temeinicie și neconstatându-se existența niciunui motiv de casare, recursul declarat de S.S. va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de S.S. împotriva sentinței civile nr. 2768 din 24 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 28 ianuarie 2010.