ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 287/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Judecata în primă instanță Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul B.R.C. a chemat în judecată pe pârâtul M.A.I., solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea acestuia la completarea dosarului său personal, potrivit legii; permiterea accesului la dosarul personal complet; acordarea posibilității de a solicita și de a primi copii de pe actele care lipsesc momentan din dosarul personal și a celor care, deși existente au legătură cu acestea; menționarea tuturor recompenselor primite; declasificarea aprecierilor de serviciu pentru anii 1996 - 1999, inclusiv pentru aprecierea întocmită de Academia de Poliție în 1996 și eliberarea de copii de pe toate aceste aprecieri de serviciu.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a avut calitatea de polițist din data de 25 iulie 1996 până în data de 1 august 2008, anterior fiind student la Academia de Poliție în perioada 1992 - 1996, că a solicitat accesul la propriul dosar, în calitate de polițist, fapt ce i-a fost permis la data de 1 septembrie 2008. Reclamantul a menționat că a constatat cu acea ocazie că dosarul nu este complet, lipsind o serie de acte, pe care le-a enumerat. În legătură cu copiile de pe aprecierile sale de serviciu, reclamantul a arătat că le-a primit numai pe cele vizând anii 2005 - 2007 și că motivarea pârâtului că aprecierile din anii 1996 - 1999 ar fi clasificate nu poate fi reținută, deoarece legea în materie a fost modificată și nu mai prevede clasificarea acestor acte.

Prin întâmpinare, pârâtul a invocat excepția de necompetență materială a instanței și a solicitat declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București, arătând că reclamantul a solicitat instanței să dispună în sarcina autorității pârâte mai multe obligații „de a face”, de a-i completa dosarul personal în sensul dorit de acesta, de a-i elibera documente din dosarul respectiv, chiar și în situația în care acestea au fost clasificate potrivit legii, fără a exista o dispoziție legală care să stabilească judecarea cauzelor de natura acesteia în sarcina curții de apel.

Pârâtul a mai invocat și excepția lipsei de interes, motivat de faptul că reclamantul a avut deja acces la dosarul personal, din care i s-au eliberat copii ale documentelor solicitate, cu excepția celor clasificate potrivit legii și cu privire la care, având în vedere temeiul de drept pe care l-a invocat în susținerea cererii, acesta are cunoștință că nu pot fi eliberate.

Pe fond, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, susținând, în esență, că nu există nicio dispoziție legală care să instituie în sarcina acestuia obligația de a completa dosarul personal al reclamantului cu documentele solicitate, atâta timp cât orice modificare, mențiune, a fost trecută în fișa matricolă a acestuia,reclamantului i s-a permis accesul la dosarul personal și i s-au eliberat copii după rapoartele de evaluare/aprecierile de serviciu (neclasificate) din perioada 2000 - 2007, cu excepția celei întocmite în anul 2006, întrucât aceasta nu a fost comunicată unității de specialitate a M.A.I. de către Administrația Prezidențială. În privința documentelor de numire în funcție și a aprecierilor de serviciu aferente intervalului 1996 - 1999, pârâtul a precizat că reclamantului i s-a adus la cunoștință prin adresa D.G.R.U.

din 2008, faptul că acestea nu pot fi comunicate, întrucât se află sub incidența prevederilor legale referitoare la informațiile clasificate. 2. Hotărârea Curții de apel Prin sentința civilă nr. 2635 din 18 iunie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția de necompetență materială a instanței și excepția lipsei de interes invocate de pârât și a respins, ca neîntemeiată, acțiunea reclamantului. Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut, în esență, următoarele: În fapt, a observat că reclamantul s-a adresat pârâtului în mai multe rânduri, solicitând eliberarea de copii de pe actele aflate în dosarul personal, consultarea documentelor clasificate, completarea dosarului cu actele lipsă, accesul la toate actele dosarului, eliberarea unui opis cuprinzând documentele aflate la dosar, menționarea recompenselor și eventual a sancțiunilor.

Reclamantul a primit răspuns prin mai multe adrese, soluționându-se cererile sale și comunicându-i-se faptul că are drept de acces la documentele din dosarul personal în măsura în care nu conțin informații clasificate. Examinând excepția de necompetență materială invocată de pârât, instanța a considerat că litigiul dedus judecății are caracter de contencios administrativ și potrivit art. 10 din Legea nr. 554/2004 și art. 3 C. proc. civ., competența de soluționare a acestuia revine curții de apel. În legătură cu excepția lipsei de interes a reclamantului, prima instanță a reținut netemeinicia acesteia întrucât interesul reclamantului este justificat de nesoluționarea, în sensul solicitat, a cererilor sale de către autoritatea pârâtă.

Cu privire la fondul cauzei având ca obiect, în opinia reclamantului, refuzul nejustificat al pârâtului de a soluționa cererile, prima instanță a observat că potrivit dispozițiilor legale în vigoare și anume, art. 25 alin. (3) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, reclamantului i s-a permis accesul la dosarul personal la data de 1 septembrie 2008, iar prin adresele din 12 septembrie 2008, din 3 octombrie 2008 și din 28 noiembrie 2008 i s-a răspuns la cererile formulate și i s-au comunicat, în copie, documentele solicitate, cu excepția celor clasificate. Instanța a constatat că modalitatea de rezolvare a cererilor reclamantului este în conformitate cu dispozițiile legale, neputând fi apreciată ca un refuz nejustificat de soluționare a unei cereri, așa cum acesta este definit prin art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

3. Recursul declarat de B.R.C. Împotriva hotărârii Curții de apel a declarat recurs reclamantul, încadrându-și criticile formulate în dispozițiile art. 304 pct. 6, 9 și 10 C. proc. civ. În raport de abrogarea pct. 10 al art. 304 C. proc. civ. prin art. 1 pct. 111 1 din O.U.G. nr. 138/2000, aprobată prin Legea nr. 219/2005, Înalta Curte va analiza recursul de față prin prisma celorlalte motive de modificare invocate, cât și a dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ., aplicabile în cauză întrucât hotărârea atacată nu este supusă apelului. Recurentul critică hotărârea fondului sub următoarele aspecte: 1. Instanța nu și-a motivat soluția în privința celui de-al doilea capăt de cerere.

Recurentul afirmă că în cererea de chemare în judecată a solicitat și obligarea pârâtului de a-i permite accesul la dosarul propriu în întregime, inclusiv la partea ce nu i-a fost prezentată dar instanța i-a respins acțiunea în bloc fără a-și justifica soluția în privința acestui capăt de cerere. 2. Sentința este dată cu aplicarea greșită a legii, instanța lăsând nesancționat abuzul de putere al ministerului pârât. În dezvoltarea acestui motiv, recurentul arată că lipsa de la dosarul său de personal a actului prin care Președintele României i-a acordat decorația îl văduvește pe nedrept de o onoare publică ce i-a fost făcută de conducătorul statului. Mai susține că prima instanță nu a avut în vedere dispozițiile Legii nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate și nu a observat că solicitase declasificarea documentelor personale.

De asemenea, recurentul a mai arătat că de la dosarul său lipsesc mai multe documente prin care s-ar fi operat modificări în statutul său de funcționar public. 4. Apărările formulate de M.A.I. Prin întâmpinarea înregistrată la data de 22 ianuarie 2010, intimatul M.A.I. a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Intimatul a arătat că prima instanță a aplicat în mod corect dispozițiile art. 25 alin. (3) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare, stabilind că refuzul comunicării unor acte care conțin informații clasificate nu este nejustificat. Toate celelalte înscrisuri aflate la dosarul personal i-au fost comunicate, mai puțin aprecierile de serviciu pe anul 2006 care nu au fost primite de la Administrația Prezidențială.

Referitor la documentele care lipsesc din dosar, acestea sunt acte administrative colective (unele privesc chiar 3.500 persoane) și, deși nu s-au depus în dosarul de personal al fiecărui angajat, au fost înscrise în fișa matricolă. În fine, intimatul mai arată și că recurentul nu a indicat care sunt drepturile subiective pretins încălcate și nici nu a dovedit vreo vătămare prin neincluderea în dosarul personal a documentelor pe care le-a menționat. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor cuprinse în întâmpinare, cât și sub toate aspectele, în temeiul art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

1. Argumente de fapt și de drept relevante Recurentul reclamant B.R.C. a supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ refuzul intimatului - pârât de a-i comunica integral dosarul său de personal și, implicit, de a-i permite accesul la dosar, precum și de a dispune completarea acestuia cu o serie de documente. Recurentul-reclamant și-a desfășurat activitatea în cadrul M.A.I. în perioada 25 iulie 1996-31 iulie 2008, fiind detașat în cadrul Administrației Prezidențiale începând cu data de 7 iunie 2001. Raporturile de serviciu au încetat prin demisie, luându-se act de voința sa prin Ordinul M.A.I. din 23 iulie 2008, emis în temeiul prevederilor art. 69 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 360/2002.

Prin cererea înregistrată la data de 4 august 2008 la D.G.R.U. din cadrul ministerului a solicitat accesul la dosarul personal și comunicarea de copii de pe documentele aflate în acesta. Prin adresele din 12 septembrie 2008, din 3 octombrie 2008 și din 28 noiembrie 2008 i s-au comunicat toate înscrisurile aflate în dosarul său, mai puțin cele clasificate. Răspunzând în concret celor două motive de recurs, Înalta Curte reține următoarele: 1.1 Curtea de apel și-a motivat corespunzător soluția adoptată, cu respectarea dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., indicând: „motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților”.

Astfel, prima instanță a arătat motivul pentru care nu i se poate permite recurentului să aibă acces la dosarul său de personal în integralitatea lui, arătând că art. 35 alin. (3) din Legea nr. 360/2002 justifică refuzul pârâtului. Într-adevăr, potrivit acestui text de lege: „Polițistul își poate consulta dosarul personal, iar, la cerere, i se vor elibera copii de pe actele existente, care nu conțin informații clasificate, în condițiile legii”. 1.2 În cuprinsul acestui motiv recurentul combate soluția fondului sub aspectul nesancționării intimatului pentru refuzul declasificării unor documente din dosarul personal și pentru lipsa unor documente din acest dosar.

Referitor la documentele clasificate: Aceste înscrisuri cuprind aprecierile de serviciu pentru perioada 1996 - 1999 și au fost clasificate „secret de serviciu” în baza Ordinelor ministrului din 1995 privind aprecierea personalului M.A.I., respectiv din 1998 privind activitatea de personal în unitățile aceluiași minister, în vigoare în perioada respectivă. Este real că menținerea clasificării aprecierilor de serviciu în discuție este excesivă în contextul în care orice angajat are dreptul să cunoască și să conteste fișele de apreciere anuale și, în orice caz, după anul 2000 documentele respective nu mai au un astfel de caracter, fiindu-i comunicate de intimat. Însă, pentru ca refuzul intimatului de a i le comunica să fie considerat nejustificat, în sensul art. 2 lit. i) din Legea n. 554/2004 este necesar a se dovedi că autoritatea publică a acționat cu exces de putere.

În speță, recurentul nu a probat că a demarat procedura declasificării informațiilor secret de serviciu respective, potrivit H.G. nr. 781/2002 privind protecția informațiilor secrete de serviciu și H.G. nr. 585/2002 pentru aprobarea standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate în România. În plus, din probele dosarului nu se degajă nicio vătămare pe care recurentul ar fi suferit-o prin refuzul comunicării acestor înscrisuri, în condițiile în care evoluția sa profesională în cadrul M.A.I. a avut o traiectorie ascendentă, ceea ce presupune că aprecierile de serviciu necomunicate nu puteau fi decât foarte bune.

Referitor la documentele care lipsesc din dosarul de personal: Recurentul a indicat, în categoria acestor documente, Decretul Președintelui României nr. 981/2002 și alte acte administrative privind avansarea, acordarea de premii, etc. Explicația prezentată de intimat în această privință este pertinentă, neexistând nicio rațiune ca înscrisurile respective să se găsească la dosar în materialitatea lor, fiind suficientă menționarea lor în fișa personală a recurentului. De altfel, această situație vizează doar actele administrative cu mai mulți destinatari pentru că toate acelea care îl privesc numai pe recurent, necontestat, se află la dosarul său de personal. În fine, deși Decretul Președintelui României nr. 981/2002 prin care au fost decorate 85 de persoane, inclusiv recurentul, cu Ordinul Virtutea Militară în grad de Cavaler, nu se regăsește atașat la dosarul personal, recurentul nu este „văduvit de o onoare publică” atât timp cât decretul este publicat în M. Of.

nr. 911/2002 iar în baza lui i s-a eliberat un brevet aflat în posesia titularului. Concluzionând, Înalta Curte reține că în cauză nu s-au identificat elemente care să contureze caracterul nejustificat al refuzului intimatului-pârât ci, dimpotrivă, nu s-a făcut dovada că recurentul-reclamant ar fi fost vătămat în vreun drept sau interes legitim. 2. Temeiul legal al soluției adoptate Pentru toate considerentele expuse la pct. II.1, în temeiul art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se va respinge recursul de față ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul B.R.C. împotriva sentinței civile nr. 2635 din 8 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 22 ianuarie 2010.