ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4847/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4847/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Craiova,

reclamantul B.S. a chemat în judecată pe pârâții Statul Român reprezentat legal

prin M.F.P., M.A.I., I.G.P.F. și M.A.I., solicitând următoarele:

- o

bligarea pârâților să revoce actul

administrativ unilateral devenit inoportun „ab initio" - Ordinul M.I.R.A.

din 24 august 2007, care afectează dreptul său asupra gradului militar de

ofițer, datorită definitivării studiilor superioare de lungă durată în cadrul

Universității „S.H." București, specializarea Drept, absolvite în anul

2009, conform Diplomei de Licență.

- obligarea

pârâților să reechivaleze gradul militar de „Locotenent" cu gradul

profesional de „Comisar de poliție" echivalent în prezent;

- obligarea

pârâților, în solidar, la repararea

pagubei ce i-a fost cauzată prin refuzul nejustificat de a răspunde în termenul

legal la solicitările sale și de a soluționa favorabil memoriile depuse în

acest sens și să-i plătească drepturile bănești actualizate și cheltuielile de

judecată pe care le va face cu acest proces.

Pârâtul

I.G.P.F. a depus întâmpinare la acțiunea reclamantului

B.S.,

invocând prezumția de

lucru judecat, excepția tardivității introducerii acțiunii și

excepția lipsei calității procesuale pasive

.

Pârâtul

M.A.I., prin întâmpinare, a invocat excepția lipsei calității procesuale

pasive.

La

data de 08 iunie 2011, reclamantul B.S. a formulat excepție de nelegalitate a

actului administrativ unilateral cu caracter individual - Ordinul M.I.R.A. din

24 august 2007.

La termenul din 23

noiembrie 2011, reclamantul B.S. a formulat precizare la acțiune, prin care a menționat

că obiectul acțiunii îl constituie refuz soluționare cerere de reechivalare a

gradului militar de „locotenent” cu cel profesional corespunzător vechimii în

specialitate, întrucât cauzele care au determinat încadrarea sa în categoria

agenților de poliție din cea a ofițerilor au fost înlăturate.

Prin sentința nr. 48

din 25 ianuarie 2012, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ

și fiscal, a respins excepția de nelegalitate a Ordinului M.I.R.A. din 24

august 2007, formulată de reclamantul B.S..

A respins acțiunea

completată și precizată de reclamantul B.S., în contradictoriu cu pârâții

Statul Român reprezentat legal prin M.F.P., M.A.I., I.G.P.F. și Ministrul

Administrației și Internelor.

Analizând cu

prioritate, conform art. 137 C. proc. civ., excepțiile invocate de pârâți prin

întâmpinările formulate, instanța de fond a constatat următoarele:

- În ceea ce privește

prezumția de lucru judecat invocată de pârâtul I.G.P.F. s-a reținut că prin

sentința nr. 1642/2010 a Curții de Apel București, pronunțată în Dosarul nr. 8379/2/2009,

rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 248/2011 a Înaltei Curții de Casație

și Justiție, a fost respinsă acțiunea promovată de reclamantul B.S.

având ca obiect anularea Ordinului din 2007, ca fiind tardiv formulată.

S-a constatat că excepția

este neîntemeiată, având în vedere că ceea ce s-a soluționat irevocabil,

intrând sub puterea lucrului judecat, respectiv anularea Ordinului din 2007, nu

are înrâurire asupra existenței sau inexistenței unui refuz nejustificat al

instituțiilor pârâte de a soluționa memoriile reclamantului prin care solicită

revocarea ordinului aflat în discuție.

- În ceea ce privește

excepția tardivității acțiunii, instanța de fond a reținut că este

neîntemeiată, deoarece termenul de introducere a acțiunii, în raport de

obiectul dedus judecății, este reglementat de art. 11 alin. (1) lit. b) din

Legea nr. 554/2004 și este de 6 luni de la data comunicării refuzului nejustificat

de soluționare a cererii, reclamantul încadrându-se în acest termen.

- Excepțiile lipsei

calității procesuale pasive a pârâților I.G.P.F. și M.A.I. au fost, de

asemenea, respinse ca neîntemeiate, având în vedere că obiectul acțiunii îl

reprezintă plângerea îndreptată împotriva refuzului nejustificat al pârâților

de a soluționa memoriile adresate, în sensul revocării Ordinului M.I.R.A. din 2007,

existând astfel identitate între titularii obligației din raportul juridic

dedus judecății și calitatea de pârâți a I.G.P.F. și M.A.I.

În ceea ce privește

excepția de nelegalitate a Ordinului din 2007 invocată de reclamant prima

instanță a reținut următoarele:

- În conformitate cu art.

4 din Legea nr. 554/2004 verificarea legalității actului administrativ pe calea

excepției de nelegalitate presupune cenzurarea acestuia prin raportare la

dispozițiile legii.

- În motivarea

excepției, autorul acesteia a susținut faptul că actul administrativ ce face

obiectul excepției de nelegalitate a fost emis cu exces de putere.

- Ordinul M.I.R.A.

atacat pe calea excepției de nelegalitate este emis în temeiul dispozițiilor

Legii nr. 360/2002 privind statutul polițistului; ca atare, verificarea

legalității acestuia nu poate avea în vedere decât actul normativ în executarea

căruia a fost emis, și nu dispozițiile Constituției sau cele ale Convenției

Europene a Drepturilor Omului, așa cum susține reclamantul.

- Aspectele invocate

privind crearea unei discriminări sau emiterea actului administrativ prin exces

de putere nu pot fi cenzurate pe calea excepției de nelegalitate, ci doar cu

ocazia verificării pe fond a actului administrativ unilateral.

În ceea ce privește

fondul cauzei s-au reținut următoarele:

- Reclamantul este

funcționar public cu statut special, având gradul de agent șef principal de

poliție și îi sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 360/2002 privind statutul

polițistului.

- Prin cererile

intitulate memorii, adresate instituțiilor pârâte și înregistrate, reclamantul

a solicitat revocarea Ordinului M.I.R.A. din 2007, prin care a fost încadrat în

categoria B, cu grad profesional agent șef principal de poliție, corespunzător

pregătirii și nivelului studiilor absolvite.

- Instituțiile pârâte

au emis adresele din 12 noiembrie 2010 a M.A.I. și din 14 noiembrie 2010 a I.G.P.F.,

prin care au răspuns la solicitările reclamantului privind condițiile de

emitere a Ordinului din 2007 formulate prin memoriile, anterior menționate.

- În conformitate cu prevederile

art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 55472004, modificată, prin refuz

nejustificat de soluționare a cererii, se înțelege exprimarea explicită, cu

exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane.

-Refuzul pârâților de

a nu rezolva favorabil cererea reclamantului, în sensul revocării Ordinul M.I.R.A.

din 2007 și echivalării gradului militar de „locotenent” cu gradul profesional

de „comisar de poliție”, nu se circumscrie noțiunii de „refuz nejustificat”

având în vedere că emiterea ordinului s-a făcut cu respectarea întocmai a

dispozițiilor art. 73 coroborate cu cele ale art. 14 alin. (1) din Legea nr. 360/2002,

republicată.

- În scopul punerii

în aplicare a acestor dispoziții legale, art. 73 alin. (8) din lege a stabilit

un termen de 5 ani de la data intrării în vigoare a acesteia, în care ofițerii

de poliție, fără studii superioare, aveau obligația să își definitiveze aceste

studii; textul de lege, anterior individualizat, a fost supus cenzurii Curții

Constituționale, care a apreciat că este conform cu Legea fundamentală.

- Ca atare, data

limită de definitivare a studiilor a fost 24 august 2007. Din înscrisurile

depuse de reclamant se reține că acesta și-a definitivat studiile superioare

necesare pentru încadrarea în categoria A în luna iulie 2009, aspect ce se

reține din copia Diplomei de licență anexate, (fila 20).

Analizând starea de

fapt anterior prezentată, prima instanță a concluzionat în sensul că

reclamantul nu a respectat termenul limită de definitivare a studiilor

superioare și, mai mult, nu s-a încadrat într-un termen rezonabil de

definitivare, ulterior celui stabilit imperativ de lege.

De asemenea, instanța

de fond a apreciat că reclamantul nu a fost discriminat, în sensul

art. 2 din O.G. 137/2000, deoarece d

ispozițiile

legale, în raport de care reclamantul a invocat existența unei discriminări au

stabilit condițiile aplicabile unui grup extins de persoane, fără a crea

situații diferite celor ce îndeplinesc aceste condiții.

Având

în vedere soluția dată petitului principal al acțiunii, a apreciat instanța de

fond că petitele privind obligarea la reechivalare și repararea pagubei produse

prin emiterea actului administrativ unilateral vor fi respinse, de asemenea, ca

neîntemeiate.

Împotriva

acestei sentințe au declarat recurs reclamantul B.S. și I.G.P.F., criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurentul

- reclamant B.S. a formulat două cereri de recurs, prima vizând soluția

pronunțată asupra excepției de nelegalitate, iar a doua cuprinzând critici asupra

soluției date pe fondul cauzei.

I. Cererea

de recurs privind soluționarea excepției de nelegalitate este motivată prin

invocarea dispozițiilor art. 304 pct. 3, 4, 7 și 9 și pe cele ale art. 304

1

C. proc. civ.

motiv de recurs este întemeiat pe art. 304 pct. 3 C. proc. civ., arătându-se că

hotărârea este dată cu încălcarea competenței altei instanțe.

În

susținerea acestui motiv de recurs se arată că instanța competentă teritorial

să soluționeze excepția de nelegalitate invocată este Curtea de Apel București,

secția contencios administrativ și fiscal, ca instanță de la domiciliul

pârâtului emitent al actului administrativ atacat.

Pentru

acest considerent solicită casarea sentinței recurate și trimiterea dosarului

la instanța competentă teritorial să soluționeze excepția de nelegalitate.

doilea motiv de recurs este cel prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ.,

recurentul susținând că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești,

având în vedere că nu se putea pronunța odată cu fondul asupra excepției de

nelegalitate, decât dacă era competentă material și în urma unei încheieri de

sesizare motivată, pentru ca părțile să nu fie lipsite de o cale de atac,

conferită de lege.

al treilea motiv de recurs, recurentul invocă dispozițiile art. 304 pct. 7 C.

proc. civ., afirmând că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină. În

acest sens, arată recurentul că prima instanță nu a ținut cont de

obligativitatea motivării actului administrativ individual, principiu impus de

Curtea Europeană de Justiție, neobservând că ordinul contestat este motivat

doar în drept. Mai susține că hotărârea este nemotivată, nefiind clară și

convingătoare, întrucât instanța s-a rezumat numai la faptul că a fost sesizată

Curtea Constituțională și că actul administrativ a fost emis în temeiul

dispozițiilor Legii nr. 360/2002, referindu-se la texte de drept substanțial în

termeni generali, ce nu corespund scopului motivării și echivalează practic, cu

nemotivarea.

motiv de recurs se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 9 coroborate cu

cele ale art. 304

1

C. proc. civ., recurentul susținând că hotărârea

pronunțată este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a

legii.

Se

arată că instanța de fond ar fi trebuit să aplice în soluționarea excepției de

nelegalitate direct textele Constituției, în lipsa unor dispoziții exprese în

legea organică privind reîncadrarea în categoria A - Ofițeri de poliție, după

data definitivării studiilor superioare cu Diplomă de licență.

Se

afirmă că instanța trebuia să constate excesul de putere manifestat de

autorități prin încălcarea unui drept subiectiv, actul juridic nelegal generând

discriminare.

În

final, se arată că, din modul în care a fost redactată hotărârea, nu se poate

determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată, întrucât concluzia în drept

nu se poate justifica pe o singură ipoteză.

II.

Recursul formulat de reclamantul B.S. împotriva soluției pronunțate pe fondul

cauzei, se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 și pe ale art. 304

1

C. proc. civ.

motiv de recurs este întemeiat pe art. 304 pct. 7 C. proc. civ.,

recurentul-reclamant susținând că hotărârea cuprinde motive contradictorii ori

străine de natura pricinii, având în vedere că analiza efectuată de instanța de

fond este raportată greșit la un eventual refuz de soluționare a cererii de

revocare a actului administrativ, în realitate, prin acțiunea precizată

solicitându-se reechivalarea unui grad militar de ofițer ca drept al

titularului, recunoscut de lege, prevăzut de art. 3 din Legea nr. 80/1995.

Mai

arată recurentul că prima instanță nu motivează în mod clar dacă beneficiază de

prevederile Legii nr. 80/1995, în integralitatea sa, în baza art. 12 din Legea nr.

573/2004, datorită celor două decorații de Ofițer primite

(Locotenent/Inspector), ori beneficiază numai parțial de acest Statut al

Cadrelor Militare, prin excluderea art. 3 din acesta, datorită încadrării sale

ca agent echivalent subofițer la data limită 24 august 2007.

Susține

că, prin definitivarea studiilor superioare cu examen de licență în anul 2009,

a renăscut dreptul său de a primi de grad militar „Locotenent”, drept păstrat

de art. 29 alin. (3) din Legea nr. 360/2002.

doilea motiv de recurs este întemeiat pe art. 304 pct. 8 C. proc. civ.,

recurentul susținând că instanța a interpretat greșit actul juridic dedus

judecății, schimbând natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al

acestuia.

În

dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurentul arată că nu a solicitat

„revocarea actului administrativ unilateral emis de M.I.R.A.”; în concret, după

cum rezultă din ultima cerere precizatoare a obiectului acțiunii inițiale din

data de 23 noiembrie 2011 (fila 210 dosar), solicitarea sa a fost cea de

„reechivalare a gradului militar „Locotenent”, ca drept al titularului, cu cel

profesional corespunzător vechimii în specialitate, întrucât cauzele care au

determinat încadrarea sa în categoria agenților de poliție din cea a ofițerilor

au fost înlăturate.

Mai

susține că, în memoriile depuse (filele 5-19 din dosar), a solicitat autorităților

publice să analizeze oportunitatea revenirii asupra actului administrativ,

nicidecum revocarea actului, cum greșit s-a interpretat de către instanța de

fond.

3.

Motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este

argumentat prin faptul că instanța de fond trebuia să aplice în soluționarea

cauzei direct textele Constituției României, în lipsa unor dispoziții exprese

în legea organică, în ceea ce privește reîncadrarea reclamantului în categoria

A - Ofițeri de poliție, după data definitivării studiilor superioare cu Diplomă

de licență, luând în considerare și certificatul de absolvire a cursurilor de

ofițeri din anul 1995.

Mai

susține că instanța de fond trebuia să analizeze dacă restrângerea exercițiului

dreptului vătămat (gradul de ofițer) este proporțională cu situația care a

determinat aplicarea măsurii și dacă aceasta nu devine discriminatorie într-o

societate democratică.

În

final, arată că instanța de fond nu a apreciat atitudinea ulterioară intrării

în vigoare a legii, ignorând, ca și pârâtul M.A.I., faptul că în anul 2007 se

afla în continuarea studiilor, putându-i-se acorda o derogare de la aplicarea

legii, precum și posibilitatea de a beneficia de gradul profesional de

„inspector de poliție” până la definitivarea studiilor superioare.

III.

Recursul declarat de pârâtul I.G.P.F.

Recurentul-pârât

I.G.P.F. și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și pe cele ale

art. 304

1

C. proc. civ.

În

susținerea recursului partea arată, în esență, că în mod greșit, instanța de

fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratului, în

condițiile în care reclamantul a solicitat revocarea Ordinului M.I.R.A. din 2007.

Examinând

sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurenți, a apărărilor

cuprinse în notele scrise, cât și sub toate aspectele, după cum permit

dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că

recursurile sunt nefondate, pentru argumentele expuse în continuare.

I. Cererea de recurs formulată de B.S. privind

soluționarea excepției de nelegalitate

motiv de recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 3 C. proc. civ., este nefondat

pentru următoarele argumente:

Potrivit dispozițiilor art. 159

1

alin. (2) C. proc. civ., modificat prin Legea nr. 202/2010: „Necompetența

materială și teritorială de ordine publică poate fi invocată de părți ori de

către judecător la prima zi de înfățișare în fața primei instanțe, dar nu mai

târziu de începerea dezbaterilor asupra fondului”. Din actele dosarului rezultă

că, la data de

08 iunie 2011, reclamantul B.S. a

formulat excepție de nelegalitate a actului administrativ unilateral cu

caracter individual - Ordinul M.I.R.A. din 24 august 2007, solicitând Curții de

Apel Craiovam secția contencios administrativ și fiscal, constatarea

nelegalității acestui act administrativ. Ca atare, necompetența teritorială a

Curții de Apel Craiova în soluționarea excepției nu mai poate fi invocată pe

calea recursului, potrivit dispozițiilor procedurale precitate.

Pe

de altă parte, în materia excepției de nelegalitate, regula de competență este

aceea că soluționarea acesteia revine instanței de contencios administrativ

competente să analizeze pe fond legalitatea actului administrativ. Cum în

contencios administrativ, legiuitorul a stabilit o competență teritorială

alternativă (de ordin privat), potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (3) din Legea

nr. 554/2004, iar reclamantul a înțeles să se adreseze instanței de la

domiciliul său, nu mai poate invoca ulterior necompetența teritorială a

instanței inițial învestită.

2.

Al doilea motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ. este, de asemenea,

nefondat, recurentul dezvoltând această critică prin prisma aceleiași chestiuni

de necompetență teritorială a instanței de fond, situație care nu se încadrează

în ipoteza textului procedural, respectiv „instanța a depășit atribuțiile

puterii judecătorești”.

Cu

alte cuvinte, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ. reglementează

situația în care, instanța de judecată săvârșește un exces de putere, în sensul

încălcării competenței unei alte puteri a statului, cum ar fi cea executivă sau

legislativă, ceea ce se deosebește, în mod evident, de încălcarea competenței

altei instanțe judecătorești, ipoteză reglementată de art. 304 pct. 3 C. proc.

civ.

În

ceea ce privește inexistența unei încheieri de sesizare motivată privind

excepția de nelegalitate, invocată de recurent, Înalta Curte constată că nici

această susținere nu poate reprezenta o depășire a atribuțiilor puterii judecătorești,

în sensul pct. 4 al art. 304 C. proc. civ. O astfel de încheiere se pronunță

doar în situația în care se impune sesizarea unei alte instanțe competente din

punct de vedere material și vizează doar condițiile de admisibilitate a cererii

de sesizare cu excepția de nelegalitate, și nu fondul excepției.

pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.,

este prezentat de recurent prin prisma expunerii unor motive contradictorii și

chiar a nemotivării hotărârii pronunțate.

Analizând

argumentele expuse în cadrul acestui motiv de recurs, Înalta Curte constată că

recurentul invocă, de fapt, nemotivarea actului administrativ contestat și

faptul că instanța nu a reținut acest motiv de nelegalitate, cu consecința

admiterii excepției analizate.

Or,

față de dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, excepția de nelegalitate

presupune verificarea conformității actului administrativ cu legea, și nu

cenzurarea acestuia prin raportare la o situație de fapt de natură a afecta

legalitatea actului, în acest caz dezlegarea problemei juridice revenind

instanței învestită cu acțiunea pe fond.

Prin

urmare, în mod corect, prima instanță a analizat excepția de nelegalitate prin

raportare la dispozițiile Legii nr. 360/2002, în temeiul căreia a fost emis

Ordinul M.I.R.A. din 24 august 2007, constatând că nu sunt încălcate aceste

prevederi legale, celelalte susțineri ale reclamantului fiind chestiuni pe care

instanța le-a avut în vedere la soluționarea fondului cauzei.

4.

Ultimele critici formulate de recurentul-reclamant s-au întemeiat pe

dispozițiile art. 304 punctul 9 și ale art. 304

1

C. proc. civ., susținându-se

că hotărârea este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a

legii.

Analizând

această critică, Înalta Curte constată că aceasta nu este întemeiată, având în

vedere că legalitatea unui act administrativ nu poate fi analizată prin

raportare la dispozițiile constituționale, atâta vreme cât acesta a fost emis

în temeiul unei legi cu reglementări exprese în ceea ce privește situația de

fapt în care se află reclamantul, iar constituționalitatea textului Legii nr. 360/2002,

respectiv art. 73 alin. (8) a fost analizată de Curtea Constituțională,

constatându-se conformitatea cu prevederile constituționale.

Pe

de altă parte, afirmațiile recurentului - în sensul că în cadrul soluționării

excepției de nelegalitate, instanța ar fi trebuit să analizeze dacă actul emis

era necesar (n.r. oportun) într-o societatea democratică și dacă este

discriminatoriu sau proporțional cu situația care a determinat emiterea lui -

exced limitelor cadrului juridic în care instanța poate cenzura legalitatea unui

act pe cale de excepție, potrivit art. 4 din Legea nr. 554/2004. Toate aceste

critici referitoare la actul administrativ menționat reprezintă motive pentru

eventuala anulare a acestuia, pe calea directă a contenciosului administrativ,

or Curtea de Apel Craiova nu a fost învestită în acest sens.

Pentru

considerentele expuse anterior, Înalta Curte apreciază că recursul formulat de B.S.

împotriva soluției de respingere a excepției de nelegalitate, este nefondat și

îl va respinge ca atare.

II.

Recursul

formulat de reclamantul B.S. împotriva soluției pronunțate pe fondul cauzei

motiv de recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 7 C. proc. civ., este nefondat.

Recurentul-reclamant

susține faptul că hotărârea atacată, cuprinde motive contradictorii ori străine

de natura pricinii, având în vedere că analiza efectuată de instanța de fond

este raportată greșit la un eventual refuz de soluționare a cererii de revocare

a actului administrativ; în realitate, prin acțiunea precizată se solicită

reechivalarea gradului militar de ofițer, drept recunoscut de art. 3 din Legea nr.

80/1995.

Cercetând

considerentele instanței de fond, Înalta Curte constată că, în analiza

demersului judiciar al reclamantului, s-au avut în vedere completările și

precizările formulate pe parcursul judecării cauzei, inclusiv petitul privind

reechivalarea gradului militar de locotenent cu gradul profesional de comisar

de poliție, întregul raționament juridic raportându-se la această solicitare

prin aplicarea dispozițiilor legale incidente situației de fapt.

Mai

arată recurentul că prima instanță nu motivează în mod clar dacă partea beneficiază

de prevederile Legii nr. 80/1995, în integralitatea sa, în baza art. 12 din Legea

nr. 573/2004 ori beneficiază numai parțial de acest Statut al Cadrelor Militare,

prin excluderea art. 3 din acesta, datorită încadrării sale ca agent echivalent

subofițer la data limită 24 august 2007.

Această

critică nu are fundament logic, având în vedere că instanța de fond a apreciat

că sunt aplicabile speței doar dispozițiile Legii nr. 360/2002, în considerarea

calității reclamantului de funcționar public cu statut special. Chiar dacă

statutul polițistului, inclusiv a reclamantului, a fost reglementat, până la

intrarea în vigoare a Legii nr. 360/2002, de Legea nr. 80/1995 a cadrelor

militare, situația de fapt generatoare a conflictului juridic se plasează

într-o perioadă ulterioară demilitarizării poliției și intrării în vigoare a

Legii nr. 360/2002.

În

aceste condiții, instanța de fond nu avea cum să se raporteze în motivarea soluției

la prevederi legale care nu mai sunt aplicabile statutului polițistului și care

nu au stat la baza emiterii vreunui act administrativ referitor la situația

profesională a reclamantului, prezentată prin acțiunea precizată.

Pe

de altă parte, instanța de fond nu putea să rețină teoria reclamantului în

sensul că, prin definitivarea studiilor superioare cu examen de licență, în

anul 2009, acesta poate primi gradul militar de „Locotenent”, grad păstrat de art.

29 alin. (3) din Legea nr. 360/2002, deoarece, judecătorului nu îi este permis

să adauge la lege; mai mult decât atât, gradul de „locotenent” invocat de

recurent a fost echivalat deja prin Legea nr. 360/2002, cu gradul de „inspector

de poliție”, pe care reclamantul l-a avut până în anul 2007.

În

concluzie, sentința recurată cuprinde toate elementele raționamentului juridic

al judecătorului, prin prisma exigențelor impuse de dispozițiile art. 261 alin.

(5) C. proc. civ., nefiind identificată niciuna dintre ipotezele prevăzute de art.

304 pct. 7 C. proc. civ.

2.

Al doilea motiv de recurs este întemeiat pe art. 304 pct. 8 C. proc. civ.,

recurentul susținând că instanța a interpretat greșit actul juridic dedus

judecății, schimbând natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al

acestuia.

În

dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurentul invocă, de fapt, o presupusă

nepronunțare a instanței asupra a ceea ce s-a cerut prin cererea precizatoare, situație

diferită de cea reglementată de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Prin

acțiunea precizată, reclamantul nu a solicitat anularea vreunui act

administrativ, ci a invocat refuzul nejustificat de a i se reechivala gradul de

ofițer, avut anterior emiterii Ordinului din 2007, cu cel de comisar de

poliție, ca efect al finalizării studiilor superioare cu examen de licență, în

anul 2009. Prin precizarea acțiunii din data de 23 noiembrie 2011 (fila 210

dosar fond), reclamantul nu solicită decât constatarea unui refuz nejustificat

din partea autorităților pârâte, fără a merge mai departe în demersul judiciar,

în sensul de a pretinde și emiterea unui act administrativ care să dea curs

cererii sale de reacordare a gradului de ofițer, pierdut în anul 2007, instanța

de fond soluționând acțiunea în limitele învestirii și constatând că nu există

un refuz nejustificat manifestat de pârâți.

Prin

urmare, nici această critică adusă sentinței recurate nu are susținere în

actele și lucrările dosarului, nefiind îndeplinită ipoteza art. 304 pct. 8 C.

proc. civ.

3.

Motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizează

fondul problemei de drept a cărei dezlegare trebuie făcută în speță.

Analizând

argumentele aduse de reclamantul B.S. în susținerea acestui motiv de recurs, Înalta

Curte constată că acestea reprezintă reiterarea susținerilor din fața instanței

de fond.

Pentru

a se putea cerceta existența refuzului nejustificat din partea autorității, în

ceea ce privește reechivalarea gradului de ofițer pentru reclamant, trebuie

identificată situația premisă a acestei solicitări, iar instanța de fond a

apreciat corect că aceasta rezidă în dispozițiile art. 73 alin. (8) din Legea nr.

360/2002, aplicabile reclamantului, care au stabilit imperativ

un termen de 5 ani de

la data intrării în vigoare a legii de definitivare a studiilor.

Prin urmare,

reechivalarea gradului de ofițer solicitată de reclamant, chiar dacă acesta

afirmă că este petitul principal al acțiunii, nu poate fi analizată decât după

ce se constată că reclamantul a îndeplinit condițiile prevăzute de Legea nr. 360/2002

pentru a i se menține gradul de ofițer. De altfel, prin acest demers judiciar, reclamantul

a încercat să obțină ceea ce nu a reușit prin acțiunea în anularea Ordinului

din 24 august 2007, finalizată prin respingerea ei ca tardiv formulată.

În acest context, în

mod legal și temeinic, instanța de fond a analizat pretențiile reclamantului

prin prisma dispozițiilor art. 73 alin. (8) din Legea nr. 360/2002, constatând

că, din înscrisurile depuse la dosar, rezultă că acesta și-a definitivat

studiile superioare necesare pentru încadrarea în categoria A - Ofițeri de

poliție în luna iulie 2009, fără a respecta termenul limită de definitivare a

studiilor superioare, respectiv, 24 iulie 2008.

Toate celelalte

aspecte invocate de recurentul-reclamant referitoare la posibilitatea

autorităților pârâte să îi acorde o derogare de la termenul de 5 ani, prin

prelungirea acestuia până la definitivarea studiilor, la aplicabilitatea Legii nr.

80/1995, la necomunicarea ordinului de încadrare în funcția de agent șef

principal nu au relevanță pentru dezlegarea problemei de drept dedusă

judecății.

De asemenea, în mod

corect, a apreciat instanța de fond că nu poate fi reținută ipoteza unei

discriminări în ceea ce îl privește pe reclamant, față de colegii înscriși în

tabelul din 2007, în sensul

art. 2 din O.G. 137/2000, deoarece

d

ispozițiile art. 73 alin. (8) din Legea nr. 360/2002

s-au aplicat tuturor polițiștilor aflați în situație similară cu a

reclamantului.

În

final, se reține că în speță nu poate fi constatată existența unui refuz

nejustificat, având în vedere că autoritățile pârâte au răspuns memoriilor

adresate de către reclamant, iar soluționarea nefavorabilă a solicitărilor

acestuia sunt întemeiate pe dispozițiile legale apreciate și de instanța de

fond ca fiind incidente speței.

Pentru

aceste considerente, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de B.S.

III.

Recursul declarat de pârâtul I.G.P.F.

Recurentul-pârât

I.G.P.F. și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 punctul 9 și pe cele

ale art. 304

1

C. proc. civ. criticând soluția de respingere a excepției

lipsei calității procesuale pasive.

Analizând

sentința recurată, sub acest aspect, Înalta Curte constată că, în mod corect,

instanța de fond a apreciat că I.G.P.F. are legitimitate procesuală, având în

vedere că, prin acțiunea precizată, reclamantul solicită reechivalarea gradului

de ofițer de poliție și nu revocarea Ordinului din 24 august 2007, cum susține recurentul.

Or,

față de acest petit, recurentul-pârât are obligația legală de a propune M.A.I.

acordarea gradului profesional de ofițer, corespunzător vechimii în specialitate,

în acest sens fiind dispozițiile art. 15 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 360/2002;

ca atare, calitatea procesuală pasivă în prezenta cauză este atrasă de refuzul

pretins nejustificat de a face propunerea ministrului.

Prin

urmare, chemarea în judecată în calitate de pârât a I.G.P.F. este pe deplin

justificată din punct de vedere legal, iar pronunțarea hotărârii s-a făcut

într-un cadru procesual corect stabilit, astfel încât recursul va fi respins ca

nefondat.

Având

în vedere considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza

a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile

declarate de B.S. și I.G.P.F., împotriva sentinței nr. 48 din 25 ianuarie 2012

a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca

nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 5 aprilie 2013.