ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4847/2013

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Craiova, reclamantul B.S. a chemat în judecată pe pârâții Statul Român reprezentat legal prin M.F.P., M.A.I., I.G.P.F. și M.A.I., solicitând următoarele: - o bligarea pârâților să revoce actul administrativ unilateral devenit inoportun „ab initio" - Ordinul M.I.R.A. din 24 august 2007, care afectează dreptul său asupra gradului militar de ofițer, datorită definitivării studiilor superioare de lungă durată în cadrul Universității „S.H." București, specializarea Drept, absolvite în anul 2009, conform Diplomei de Licență.

- obligarea pârâților să reechivaleze gradul militar de „Locotenent" cu gradul profesional de „Comisar de poliție" echivalent în prezent; - obligarea pârâților, în solidar, la repararea pagubei ce i-a fost cauzată prin refuzul nejustificat de a răspunde în termenul legal la solicitările sale și de a soluționa favorabil memoriile depuse în acest sens și să-i plătească drepturile bănești actualizate și cheltuielile de judecată pe care le va face cu acest proces. Pârâtul I.G.P.F. a depus întâmpinare la acțiunea reclamantului B.S., invocând prezumția de lucru judecat, excepția tardivității introducerii acțiunii și excepția lipsei calității procesuale pasive . Pârâtul M.A.I., prin întâmpinare, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive.

La data de 08 iunie 2011, reclamantul B.S. a formulat excepție de nelegalitate a actului administrativ unilateral cu caracter individual - Ordinul M.I.R.A. din 24 august 2007. La termenul din 23 noiembrie 2011, reclamantul B.S. a formulat precizare la acțiune, prin care a menționat că obiectul acțiunii îl constituie refuz soluționare cerere de reechivalare a gradului militar de „locotenent” cu cel profesional corespunzător vechimii în specialitate, întrucât cauzele care au determinat încadrarea sa în categoria agenților de poliție din cea a ofițerilor au fost înlăturate. Prin sentința nr. 48 din 25 ianuarie 2012, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a respins excepția de nelegalitate a Ordinului M.I.R.A.

din 24 august 2007, formulată de reclamantul B.S.. A respins acțiunea completată și precizată de reclamantul B.S., în contradictoriu cu pârâții Statul Român reprezentat legal prin M.F.P., M.A.I., I.G.P.F. și Ministrul Administrației și Internelor. Analizând cu prioritate, conform art. 137 C. proc. civ., excepțiile invocate de pârâți prin întâmpinările formulate, instanța de fond a constatat următoarele: - În ceea ce privește prezumția de lucru judecat invocată de pârâtul I.G.P.F. s-a reținut că prin sentința nr. 1642/2010 a Curții de Apel București, pronunțată în Dosarul nr. 8379/2/2009, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 248/2011 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, a fost respinsă acțiunea promovată de reclamantul B.S.

având ca obiect anularea Ordinului din 2007, ca fiind tardiv formulată. S-a constatat că excepția este neîntemeiată, având în vedere că ceea ce s-a soluționat irevocabil, intrând sub puterea lucrului judecat, respectiv anularea Ordinului din 2007, nu are înrâurire asupra existenței sau inexistenței unui refuz nejustificat al instituțiilor pârâte de a soluționa memoriile reclamantului prin care solicită revocarea ordinului aflat în discuție. - În ceea ce privește excepția tardivității acțiunii, instanța de fond a reținut că este neîntemeiată, deoarece termenul de introducere a acțiunii, în raport de obiectul dedus judecății, este reglementat de art. 11 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 și este de 6 luni de la data comunicării refuzului nejustificat de soluționare a cererii, reclamantul încadrându-se în acest termen.

- Excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților I.G.P.F. și M.A.I. au fost, de asemenea, respinse ca neîntemeiate, având în vedere că obiectul acțiunii îl reprezintă plângerea îndreptată împotriva refuzului nejustificat al pârâților de a soluționa memoriile adresate, în sensul revocării Ordinului M.I.R.A. din 2007, existând astfel identitate între titularii obligației din raportul juridic dedus judecății și calitatea de pârâți a I.G.P.F. și M.A.I. În ceea ce privește excepția de nelegalitate a Ordinului din 2007 invocată de reclamant prima instanță a reținut următoarele: - În conformitate cu art. 4 din Legea nr. 554/2004 verificarea legalității actului administrativ pe calea excepției de nelegalitate presupune cenzurarea acestuia prin raportare la dispozițiile legii.

- În motivarea excepției, autorul acesteia a susținut faptul că actul administrativ ce face obiectul excepției de nelegalitate a fost emis cu exces de putere. - Ordinul M.I.R.A. atacat pe calea excepției de nelegalitate este emis în temeiul dispozițiilor Legii nr. 360/2002 privind statutul polițistului; ca atare, verificarea legalității acestuia nu poate avea în vedere decât actul normativ în executarea căruia a fost emis, și nu dispozițiile Constituției sau cele ale Convenției Europene a Drepturilor Omului, așa cum susține reclamantul. - Aspectele invocate privind crearea unei discriminări sau emiterea actului administrativ prin exces de putere nu pot fi cenzurate pe calea excepției de nelegalitate, ci doar cu ocazia verificării pe fond a actului administrativ unilateral.

În ceea ce privește fondul cauzei s-au reținut următoarele: - Reclamantul este funcționar public cu statut special, având gradul de agent șef principal de poliție și îi sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 360/2002 privind statutul polițistului. - Prin cererile intitulate memorii, adresate instituțiilor pârâte și înregistrate, reclamantul a solicitat revocarea Ordinului M.I.R.A. din 2007, prin care a fost încadrat în categoria B, cu grad profesional agent șef principal de poliție, corespunzător pregătirii și nivelului studiilor absolvite. - Instituțiile pârâte au emis adresele din 12 noiembrie 2010 a M.A.I. și din 14 noiembrie 2010 a I.G.P.F., prin care au răspuns la solicitările reclamantului privind condițiile de emitere a Ordinului din 2007 formulate prin memoriile, anterior menționate.

- În conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 55472004, modificată, prin refuz nejustificat de soluționare a cererii, se înțelege exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane. -Refuzul pârâților de a nu rezolva favorabil cererea reclamantului, în sensul revocării Ordinul M.I.R.A. din 2007 și echivalării gradului militar de „locotenent” cu gradul profesional de „comisar de poliție”, nu se circumscrie noțiunii de „refuz nejustificat” având în vedere că emiterea ordinului s-a făcut cu respectarea întocmai a dispozițiilor art. 73 coroborate cu cele ale art. 14 alin. (1) din Legea nr. 360/2002, republicată.

- În scopul punerii în aplicare a acestor dispoziții legale, art. 73 alin. (8) din lege a stabilit un termen de 5 ani de la data intrării în vigoare a acesteia, în care ofițerii de poliție, fără studii superioare, aveau obligația să își definitiveze aceste studii; textul de lege, anterior individualizat, a fost supus cenzurii Curții Constituționale, care a apreciat că este conform cu Legea fundamentală.

- Ca atare, data limită de definitivare a studiilor a fost 24 august 2007. Din înscrisurile depuse de reclamant se reține că acesta și-a definitivat studiile superioare necesare pentru încadrarea în categoria A în luna iulie 2009, aspect ce se reține din copia Diplomei de licență anexate, (fila 20). Analizând starea de fapt anterior prezentată, prima instanță a concluzionat în sensul că reclamantul nu a respectat termenul limită de definitivare a studiilor superioare și, mai mult, nu s-a încadrat într-un termen rezonabil de definitivare, ulterior celui stabilit imperativ de lege. De asemenea, instanța de fond a apreciat că reclamantul nu a fost discriminat, în sensul art. 2 din O.G. 137/2000, deoarece d ispozițiile legale, în raport de care reclamantul a invocat existența unei discriminări au stabilit condițiile aplicabile unui grup extins de persoane, fără a crea situații diferite celor ce îndeplinesc aceste condiții.

Având în vedere soluția dată petitului principal al acțiunii, a apreciat instanța de fond că petitele privind obligarea la reechivalare și repararea pagubei produse prin emiterea actului administrativ unilateral vor fi respinse, de asemenea, ca neîntemeiate. Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamantul B.S. și I.G.P.F., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Recurentul - reclamant B.S. a formulat două cereri de recurs, prima vizând soluția pronunțată asupra excepției de nelegalitate, iar a doua cuprinzând critici asupra soluției date pe fondul cauzei. I. Cererea de recurs privind soluționarea excepției de nelegalitate este motivată prin invocarea dispozițiilor art. 304 pct. 3, 4, 7 și 9 și pe cele ale art. 304 1 C. proc.

civ. 1. Primul motiv de recurs este întemeiat pe art. 304 pct. 3 C. proc. civ., arătându-se că hotărârea este dată cu încălcarea competenței altei instanțe. În susținerea acestui motiv de recurs se arată că instanța competentă teritorial să soluționeze excepția de nelegalitate invocată este Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, ca instanță de la domiciliul pârâtului emitent al actului administrativ atacat. Pentru acest considerent solicită casarea sentinței recurate și trimiterea dosarului la instanța competentă teritorial să soluționeze excepția de nelegalitate. 2. Al doilea motiv de recurs este cel prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc.

civ., recurentul susținând că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, având în vedere că nu se putea pronunța odată cu fondul asupra excepției de nelegalitate, decât dacă era competentă material și în urma unei încheieri de sesizare motivată, pentru ca părțile să nu fie lipsite de o cale de atac, conferită de lege. 3. Prin al treilea motiv de recurs, recurentul invocă dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., afirmând că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină. În acest sens, arată recurentul că prima instanță nu a ținut cont de obligativitatea motivării actului administrativ individual, principiu impus de Curtea Europeană de Justiție, neobservând că ordinul contestat este motivat doar în drept.

Mai susține că hotărârea este nemotivată, nefiind clară și convingătoare, întrucât instanța s-a rezumat numai la faptul că a fost sesizată Curtea Constituțională și că actul administrativ a fost emis în temeiul dispozițiilor Legii nr. 360/2002, referindu-se la texte de drept substanțial în termeni generali, ce nu corespund scopului motivării și echivalează practic, cu nemotivarea. 4. Ultimul motiv de recurs se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 9 coroborate cu cele ale art. 304 1 C. proc. civ., recurentul susținând că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii. Se arată că instanța de fond ar fi trebuit să aplice în soluționarea excepției de nelegalitate direct textele Constituției, în lipsa unor dispoziții exprese în legea organică privind reîncadrarea în categoria A - Ofițeri de poliție, după data definitivării studiilor superioare cu Diplomă de licență.

Se afirmă că instanța trebuia să constate excesul de putere manifestat de autorități prin încălcarea unui drept subiectiv, actul juridic nelegal generând discriminare. În final, se arată că, din modul în care a fost redactată hotărârea, nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată, întrucât concluzia în drept nu se poate justifica pe o singură ipoteză. II. Recursul formulat de reclamantul B.S. împotriva soluției pronunțate pe fondul cauzei, se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 și pe ale art. 304 1 C. proc. civ. 1. Primul motiv de recurs este întemeiat pe art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., recurentul-reclamant susținând că hotărârea cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, având în vedere că analiza efectuată de instanța de fond este raportată greșit la un eventual refuz de soluționare a cererii de revocare a actului administrativ, în realitate, prin acțiunea precizată solicitându-se reechivalarea unui grad militar de ofițer ca drept al titularului, recunoscut de lege, prevăzut de art. 3 din Legea nr. 80/1995.

Mai arată recurentul că prima instanță nu motivează în mod clar dacă beneficiază de prevederile Legii nr. 80/1995, în integralitatea sa, în baza art. 12 din Legea nr. 573/2004, datorită celor două decorații de Ofițer primite (Locotenent/Inspector), ori beneficiază numai parțial de acest Statut al Cadrelor Militare, prin excluderea art. 3 din acesta, datorită încadrării sale ca agent echivalent subofițer la data limită 24 august 2007. Susține că, prin definitivarea studiilor superioare cu examen de licență în anul 2009, a renăscut dreptul său de a primi de grad militar „Locotenent”, drept păstrat de art. 29 alin. (3) din Legea nr. 360/2002. 2. Al doilea motiv de recurs este întemeiat pe art. 304 pct. 8 C. proc.

civ., recurentul susținând că instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, schimbând natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. În dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurentul arată că nu a solicitat „revocarea actului administrativ unilateral emis de M.I.R.A.”; în concret, după cum rezultă din ultima cerere precizatoare a obiectului acțiunii inițiale din data de 23 noiembrie 2011 (fila 210 dosar), solicitarea sa a fost cea de „reechivalare a gradului militar „Locotenent”, ca drept al titularului, cu cel profesional corespunzător vechimii în specialitate, întrucât cauzele care au determinat încadrarea sa în categoria agenților de poliție din cea a ofițerilor au fost înlăturate.

Mai susține că, în memoriile depuse (filele 5-19 din dosar), a solicitat autorităților publice să analizeze oportunitatea revenirii asupra actului administrativ, nicidecum revocarea actului, cum greșit s-a interpretat de către instanța de fond. 3. Motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

este argumentat prin faptul că instanța de fond trebuia să aplice în soluționarea cauzei direct textele Constituției României, în lipsa unor dispoziții exprese în legea organică, în ceea ce privește reîncadrarea reclamantului în categoria A - Ofițeri de poliție, după data definitivării studiilor superioare cu Diplomă de licență, luând în considerare și certificatul de absolvire a cursurilor de ofițeri din anul 1995. Mai susține că instanța de fond trebuia să analizeze dacă restrângerea exercițiului dreptului vătămat (gradul de ofițer) este proporțională cu situația care a determinat aplicarea măsurii și dacă aceasta nu devine discriminatorie într-o societate democratică.

În final, arată că instanța de fond nu a apreciat atitudinea ulterioară intrării în vigoare a legii, ignorând, ca și pârâtul M.A.I., faptul că în anul 2007 se afla în continuarea studiilor, putându-i-se acorda o derogare de la aplicarea legii, precum și posibilitatea de a beneficia de gradul profesional de „inspector de poliție” până la definitivarea studiilor superioare. III. Recursul declarat de pârâtul I.G.P.F. Recurentul-pârât I.G.P.F. și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și pe cele ale art. 304 1 C. proc. civ. În susținerea recursului partea arată, în esență, că în mod greșit, instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratului, în condițiile în care reclamantul a solicitat revocarea Ordinului M.I.R.A.

din 2007. Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurenți, a apărărilor cuprinse în notele scrise, cât și sub toate aspectele, după cum permit dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru argumentele expuse în continuare. I. Cererea de recurs formulată de B.S. privind soluționarea excepției de nelegalitate 1. Primul motiv de recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 3 C. proc. civ., este nefondat pentru următoarele argumente: Potrivit dispozițiilor art. 159 1 alin. (2) C. proc. civ., modificat prin Legea nr. 202/2010: „Necompetența materială și teritorială de ordine publică poate fi invocată de părți ori de către judecător la prima zi de înfățișare în fața primei instanțe, dar nu mai târziu de începerea dezbaterilor asupra fondului”.

Din actele dosarului rezultă că, la data de 08 iunie 2011, reclamantul B.S. a formulat excepție de nelegalitate a actului administrativ unilateral cu caracter individual - Ordinul M.I.R.A. din 24 august 2007, solicitând Curții de Apel Craiovam secția contencios administrativ și fiscal, constatarea nelegalității acestui act administrativ. Ca atare, necompetența teritorială a Curții de Apel Craiova în soluționarea excepției nu mai poate fi invocată pe calea recursului, potrivit dispozițiilor procedurale precitate. Pe de altă parte, în materia excepției de nelegalitate, regula de competență este aceea că soluționarea acesteia revine instanței de contencios administrativ competente să analizeze pe fond legalitatea actului administrativ.

Cum în contencios administrativ, legiuitorul a stabilit o competență teritorială alternativă (de ordin privat), potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, iar reclamantul a înțeles să se adreseze instanței de la domiciliul său, nu mai poate invoca ulterior necompetența teritorială a instanței inițial învestită. 2. Al doilea motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ. este, de asemenea, nefondat, recurentul dezvoltând această critică prin prisma aceleiași chestiuni de necompetență teritorială a instanței de fond, situație care nu se încadrează în ipoteza textului procedural, respectiv „instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești”. Cu alte cuvinte, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc.

civ. reglementează situația în care, instanța de judecată săvârșește un exces de putere, în sensul încălcării competenței unei alte puteri a statului, cum ar fi cea executivă sau legislativă, ceea ce se deosebește, în mod evident, de încălcarea competenței altei instanțe judecătorești, ipoteză reglementată de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. În ceea ce privește inexistența unei încheieri de sesizare motivată privind excepția de nelegalitate, invocată de recurent, Înalta Curte constată că nici această susținere nu poate reprezenta o depășire a atribuțiilor puterii judecătorești, în sensul pct. 4 al art. 304 C. proc. civ. O astfel de încheiere se pronunță doar în situația în care se impune sesizarea unei alte instanțe competente din punct de vedere material și vizează doar condițiile de admisibilitate a cererii de sesizare cu excepția de nelegalitate, și nu fondul excepției.

3. Al treilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., este prezentat de recurent prin prisma expunerii unor motive contradictorii și chiar a nemotivării hotărârii pronunțate. Analizând argumentele expuse în cadrul acestui motiv de recurs, Înalta Curte constată că recurentul invocă, de fapt, nemotivarea actului administrativ contestat și faptul că instanța nu a reținut acest motiv de nelegalitate, cu consecința admiterii excepției analizate. Or, față de dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, excepția de nelegalitate presupune verificarea conformității actului administrativ cu legea, și nu cenzurarea acestuia prin raportare la o situație de fapt de natură a afecta legalitatea actului, în acest caz dezlegarea problemei juridice revenind instanței învestită cu acțiunea pe fond.

Prin urmare, în mod corect, prima instanță a analizat excepția de nelegalitate prin raportare la dispozițiile Legii nr. 360/2002, în temeiul căreia a fost emis Ordinul M.I.R.A. din 24 august 2007, constatând că nu sunt încălcate aceste prevederi legale, celelalte susțineri ale reclamantului fiind chestiuni pe care instanța le-a avut în vedere la soluționarea fondului cauzei. 4. Ultimele critici formulate de recurentul-reclamant s-au întemeiat pe dispozițiile art. 304 punctul 9 și ale art. 304 1 C. proc. civ., susținându-se că hotărârea este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii.

Analizând această critică, Înalta Curte constată că aceasta nu este întemeiată, având în vedere că legalitatea unui act administrativ nu poate fi analizată prin raportare la dispozițiile constituționale, atâta vreme cât acesta a fost emis în temeiul unei legi cu reglementări exprese în ceea ce privește situația de fapt în care se află reclamantul, iar constituționalitatea textului Legii nr. 360/2002, respectiv art. 73 alin. (8) a fost analizată de Curtea Constituțională, constatându-se conformitatea cu prevederile constituționale. Pe de altă parte, afirmațiile recurentului - în sensul că în cadrul soluționării excepției de nelegalitate, instanța ar fi trebuit să analizeze dacă actul emis era necesar (n.r.

oportun) într-o societatea democratică și dacă este discriminatoriu sau proporțional cu situația care a determinat emiterea lui - exced limitelor cadrului juridic în care instanța poate cenzura legalitatea unui act pe cale de excepție, potrivit art. 4 din Legea nr. 554/2004. Toate aceste critici referitoare la actul administrativ menționat reprezintă motive pentru eventuala anulare a acestuia, pe calea directă a contenciosului administrativ, or Curtea de Apel Craiova nu a fost învestită în acest sens. Pentru considerentele expuse anterior, Înalta Curte apreciază că recursul formulat de B.S. împotriva soluției de respingere a excepției de nelegalitate, este nefondat și îl va respinge ca atare.

II. Recursul formulat de reclamantul B.S. împotriva soluției pronunțate pe fondul cauzei 1. Primul motiv de recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 7 C. proc. civ., este nefondat. Recurentul-reclamant susține faptul că hotărârea atacată, cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, având în vedere că analiza efectuată de instanța de fond este raportată greșit la un eventual refuz de soluționare a cererii de revocare a actului administrativ; în realitate, prin acțiunea precizată se solicită reechivalarea gradului militar de ofițer, drept recunoscut de art. 3 din Legea nr. 80/1995.

Cercetând considerentele instanței de fond, Înalta Curte constată că, în analiza demersului judiciar al reclamantului, s-au avut în vedere completările și precizările formulate pe parcursul judecării cauzei, inclusiv petitul privind reechivalarea gradului militar de locotenent cu gradul profesional de comisar de poliție, întregul raționament juridic raportându-se la această solicitare prin aplicarea dispozițiilor legale incidente situației de fapt.

Mai arată recurentul că prima instanță nu motivează în mod clar dacă partea beneficiază de prevederile Legii nr. 80/1995, în integralitatea sa, în baza art. 12 din Legea nr. 573/2004 ori beneficiază numai parțial de acest Statut al Cadrelor Militare, prin excluderea art. 3 din acesta, datorită încadrării sale ca agent echivalent subofițer la data limită 24 august 2007. Această critică nu are fundament logic, având în vedere că instanța de fond a apreciat că sunt aplicabile speței doar dispozițiile Legii nr. 360/2002, în considerarea calității reclamantului de funcționar public cu statut special. Chiar dacă statutul polițistului, inclusiv a reclamantului, a fost reglementat, până la intrarea în vigoare a Legii nr. 360/2002, de Legea nr. 80/1995 a cadrelor militare, situația de fapt generatoare a conflictului juridic se plasează într-o perioadă ulterioară demilitarizării poliției și intrării în vigoare a Legii nr. 360/2002.

În aceste condiții, instanța de fond nu avea cum să se raporteze în motivarea soluției la prevederi legale care nu mai sunt aplicabile statutului polițistului și care nu au stat la baza emiterii vreunui act administrativ referitor la situația profesională a reclamantului, prezentată prin acțiunea precizată.

Pe de altă parte, instanța de fond nu putea să rețină teoria reclamantului în sensul că, prin definitivarea studiilor superioare cu examen de licență, în anul 2009, acesta poate primi gradul militar de „Locotenent”, grad păstrat de art. 29 alin. (3) din Legea nr. 360/2002, deoarece, judecătorului nu îi este permis să adauge la lege; mai mult decât atât, gradul de „locotenent” invocat de recurent a fost echivalat deja prin Legea nr. 360/2002, cu gradul de „inspector de poliție”, pe care reclamantul l-a avut până în anul 2007. În concluzie, sentința recurată cuprinde toate elementele raționamentului juridic al judecătorului, prin prisma exigențelor impuse de dispozițiile art. 261 alin. (5) C. proc.

civ., nefiind identificată niciuna dintre ipotezele prevăzute de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. 2. Al doilea motiv de recurs este întemeiat pe art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurentul susținând că instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, schimbând natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. În dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurentul invocă, de fapt, o presupusă nepronunțare a instanței asupra a ceea ce s-a cerut prin cererea precizatoare, situație diferită de cea reglementată de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Prin acțiunea precizată, reclamantul nu a solicitat anularea vreunui act administrativ, ci a invocat refuzul nejustificat de a i se reechivala gradul de ofițer, avut anterior emiterii Ordinului din 2007, cu cel de comisar de poliție, ca efect al finalizării studiilor superioare cu examen de licență, în anul 2009. Prin precizarea acțiunii din data de 23 noiembrie 2011 (fila 210 dosar fond), reclamantul nu solicită decât constatarea unui refuz nejustificat din partea autorităților pârâte, fără a merge mai departe în demersul judiciar, în sensul de a pretinde și emiterea unui act administrativ care să dea curs cererii sale de reacordare a gradului de ofițer, pierdut în anul 2007, instanța de fond soluționând acțiunea în limitele învestirii și constatând că nu există un refuz nejustificat manifestat de pârâți.

Prin urmare, nici această critică adusă sentinței recurate nu are susținere în actele și lucrările dosarului, nefiind îndeplinită ipoteza art. 304 pct. 8 C. proc. civ. 3. Motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizează fondul problemei de drept a cărei dezlegare trebuie făcută în speță. Analizând argumentele aduse de reclamantul B.S. în susținerea acestui motiv de recurs, Înalta Curte constată că acestea reprezintă reiterarea susținerilor din fața instanței de fond. Pentru a se putea cerceta existența refuzului nejustificat din partea autorității, în ceea ce privește reechivalarea gradului de ofițer pentru reclamant, trebuie identificată situația premisă a acestei solicitări, iar instanța de fond a apreciat corect că aceasta rezidă în dispozițiile art. 73 alin. (8) din Legea nr. 360/2002, aplicabile reclamantului, care au stabilit imperativ un termen de 5 ani de la data intrării în vigoare a legii de definitivare a studiilor.

Prin urmare, reechivalarea gradului de ofițer solicitată de reclamant, chiar dacă acesta afirmă că este petitul principal al acțiunii, nu poate fi analizată decât după ce se constată că reclamantul a îndeplinit condițiile prevăzute de Legea nr. 360/2002 pentru a i se menține gradul de ofițer. De altfel, prin acest demers judiciar, reclamantul a încercat să obțină ceea ce nu a reușit prin acțiunea în anularea Ordinului din 24 august 2007, finalizată prin respingerea ei ca tardiv formulată.

În acest context, în mod legal și temeinic, instanța de fond a analizat pretențiile reclamantului prin prisma dispozițiilor art. 73 alin. (8) din Legea nr. 360/2002, constatând că, din înscrisurile depuse la dosar, rezultă că acesta și-a definitivat studiile superioare necesare pentru încadrarea în categoria A - Ofițeri de poliție în luna iulie 2009, fără a respecta termenul limită de definitivare a studiilor superioare, respectiv, 24 iulie 2008. Toate celelalte aspecte invocate de recurentul-reclamant referitoare la posibilitatea autorităților pârâte să îi acorde o derogare de la termenul de 5 ani, prin prelungirea acestuia până la definitivarea studiilor, la aplicabilitatea Legii nr. 80/1995, la necomunicarea ordinului de încadrare în funcția de agent șef principal nu au relevanță pentru dezlegarea problemei de drept dedusă judecății.

De asemenea, în mod corect, a apreciat instanța de fond că nu poate fi reținută ipoteza unei discriminări în ceea ce îl privește pe reclamant, față de colegii înscriși în tabelul din 2007, în sensul art. 2 din O.G. 137/2000, deoarece d ispozițiile art. 73 alin. (8) din Legea nr. 360/2002 s-au aplicat tuturor polițiștilor aflați în situație similară cu a reclamantului. În final, se reține că în speță nu poate fi constatată existența unui refuz nejustificat, având în vedere că autoritățile pârâte au răspuns memoriilor adresate de către reclamant, iar soluționarea nefavorabilă a solicitărilor acestuia sunt întemeiate pe dispozițiile legale apreciate și de instanța de fond ca fiind incidente speței.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de B.S. III. Recursul declarat de pârâtul I.G.P.F. Recurentul-pârât I.G.P.F. și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 punctul 9 și pe cele ale art. 304 1 C. proc. civ. criticând soluția de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive. Analizând sentința recurată, sub acest aspect, Înalta Curte constată că, în mod corect, instanța de fond a apreciat că I.G.P.F. are legitimitate procesuală, având în vedere că, prin acțiunea precizată, reclamantul solicită reechivalarea gradului de ofițer de poliție și nu revocarea Ordinului din 24 august 2007, cum susține recurentul. Or, față de acest petit, recurentul-pârât are obligația legală de a propune M.A.I.

acordarea gradului profesional de ofițer, corespunzător vechimii în specialitate, în acest sens fiind dispozițiile art. 15 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 360/2002; ca atare, calitatea procesuală pasivă în prezenta cauză este atrasă de refuzul pretins nejustificat de a face propunerea ministrului. Prin urmare, chemarea în judecată în calitate de pârât a I.G.P.F. este pe deplin justificată din punct de vedere legal, iar pronunțarea hotărârii s-a făcut într-un cadru procesual corect stabilit, astfel încât recursul va fi respins ca nefondat. Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de B.S. și I.G.P.F., împotriva sentinței nr. 48 din 25 ianuarie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 5 aprilie 2013.