ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2557/2012

Asupra recursurilor de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar

a constatat următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea adresată Tribunalului

Cluj la data de 30 aprilie 2010, înregistrată sub nr. 3062/117/2010,

reclamantul B.E. a solicitat instanței în contradictoriu cu Ministerul Administrației și Internelor, Inspectoratul General

al Poliției Române și Ministerul Finanțelor Publice - obligarea I.G.P.R. la

plata dobânzii legale, pentru achitarea cu întârziere a drepturilor bănești cu

titlu de ajutor acordat la încetarea raporturilor de serviciu, cu drept de

pensie, de la data scadenței obligației de plată 13 martie 2009 până la data

plății efective, 25 februarie 2010, pentru suma de 50.554 lei; - obligarea M.A.I.

să cuprindă în bugetul propriu și să vireze I.G.P.R. sumele necesare

drepturilor pretinse; - obligarea M.F.P. să efectueze demersurile necesare

suplimentării cu această sumă a bugetelor instituțiilor și să vireze fondurile

necesare achitării sumelor solicitate.

Pârâtul M.A.I. a formulat

întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive,

arătând că stabilirea și plata despăgubirilor bănești de care beneficiază

fiecare polițist este în competența exclusivă a Inspectorului General din

cadrul I.G.P.R.

Pârâtul M.F.P. prin întâmpinarea

depusă la dosar a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, motivată

pe inexistența vreunui raport juridic cu reclamantul.

Prin sentința nr. 3114 din 1

octombrie 2010 Tribunalul Cluj a respins excepțiile invocate de pârâți și a

admis acțiunea reclamantului B.E.

Prin decizia nr. 1208 din 23 martie 2011

a Curții de Apel Cluj au fost admise recursurile declarate de Ministerul

Administrației și Internelor, Inspectoratul General al Poliției Române și

Ministerul Finanțelor Publice, a fost casată hotărârea pronunțată de Tribunal

și dosarul cauzei a fost reținut spre soluționare în primă instanță de Curtea

de Apel, având în vedere dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004, care

stabilesc competența de soluționare a cauzei.

Prin sentința nr. 340 din 8 iunie 2011

a Curții de Apel Cluj a fost admisă în parte acțiunea reclamantului, în sensul

că a fost obligat pârâtul I.G.P.R. să plătească reclamantului B.E. dobânda

legală, calculată conform art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 9/2000, pe perioada 13

martie 2009-25 februarie 2010, aferentă sumei de 50.554 lei și a fost obligat M.A.I.

să cuprindă în bugetul propriu și să vireze I.G.P.R. suma necesară efectuării

plății solicitate de reclamant, fiind respinse celelalte pretenții deduse

judecății.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța a reținut că

reclamantul B.E. începând cu data de

13 martie 2009 este colonel în rezervă, urmare a admiterii cererii de pensie de

serviciu anticipată prin decizia nr. 1555332 din 13 martie 2009, iar suma

reprezentând ajutorul conform art. 27 din O.G. nr. 38/2003 a fost achitată de

pârât cu un an de întârziere, de la data la care s-a născut dreptul de a fi

achitată suma respectivă.

Instanța de primă jurisdicție a

reținut că excepția privind lipsa calității procesuale pasive a M.A.I. nu este

întemeiată, întrucât acesta are calitatea de ordonator principal de credite,

calitate în virtutea căreia repartizează creditele bugetare aprobate pentru

bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare, ceea ce justifică calitatea

procesuală pasivă în cauză.

Instanța a admis excepția privind

lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, având în

vedere dispozițiile art. 4 și art. 15 din Legea nr. 500/2002, art. 3 alin. (1) pct.

6 din H.G. nr. 34/2009, precum și faptul că nu există un raport direct al

reclamantului cu acest pârât, motiv pentru care pretențiile formulate de

reclamant în contradictoriu cu acest pârât au fost respinse de instanța de

fond.

Instanța de primă jurisdicție a

reținut că pârâții nu au contestat dreptul reclamantului la acordarea sumelor

solicitate în temeiul art. 27 din O.G. nr. 38/2003 și s-a constatat că aceste

sume au fost plătite cu întârziere, de aproximativ un an de zile, pe fondul

crizei economice, datorită nedeschiderii bugetare destinate plății ajutoarelor

pentru polițiștii care s-au pensionat.

Instanța a reținut că dreptul de

creanță născut în favoarea reclamantului reprezintă o valoare patrimonială și

are caracteristicile unui bun în sensul art. 1 alin. (1) din Protocolul

adițional nr. 1 al C.E.D.O. și care dă dreptul acestuia de a se prevala de

toate mijloacele legale prevăzute pentru exercițiul dreptului său de

proprietate.

Instanța de primă jurisdicție a

apreciat că, întrucât nu este un litigiu comercial, solicitarea reclamantului

de obligare la plata dobânzii de referință a B.N.R. nu poate fi acceptată,

întrucât în cadrul raporturilor juridice deduse judecății este aplicabil textul

art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 9/2000.

Națională Antidrog și Ministerul Administrației și Internelor.

Recurenta Agenția Națională Antidrog

a precizat că prin apariția Legii nr. 38/2011, instituția s-a reorganizat în

cadrul I.G.P.R. ca direcție cu personalitate juridică, în subordinea M.A.I., cu

preluarea atribuțiilor funcționale, a posturilor și personalului aferent, a

patrimoniului, precum și celorlalte drepturi și obligații ce decurg din

acestea. Recurenta a arătat că la momentul încetării raporturilor de serviciu

reclamantul B.E. era angajat al Agenției Naționale Antidrog.

A fost criticată hotărârea instanței

de fond, apreciindu-se că soluția a fost dată cu aplicarea greșită a legii,

întrucât în mod greșit s-au reținut a fi aplicabile prevederile art. 161 alin. (4)

C. muncii și ale art. 106 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, dispoziții care nu

sunt aplicabile polițistului.

S-a arătat faptul că în cauza dedusă

judecății solicitarea reclamantului nu are la bază încheierea unei convenții

civile sau comerciale cu instituția recurentă prin care să se fi stabilit vreo

dobândă legală, precizându-se că sumele de bani în discuție sunt cuvenite în

temeiul raportului de serviciu avut cu reclamantul, apreciind că O.G. nr. 9/2000

nu este aplicabilă în cauză.

Recurentul Ministerul Administrației

și Internelor a criticat hotărârea instanței de fond ca netemeinică și

nelegală. A explicat pe larg faptul că în conformitate cu dispozițiile legale,

la încetarea raporturilor de serviciu, cu drept la pensie, polițiștii

beneficiau pentru activitatea depusă, în funcție de vechimea efectivă ca

militar, polițist, funcționar public și personal contractual, de un ajutor

stabilit în raport cu salariul de bază net avut în luna schimbării poziției de

activitate, iar în cazul în care polițiștii încheie activitatea înainte de împlinirea

vârstei de pensionare, mai beneficiau pentru fiecare an întreg rămas până la

limita de vârstă de un ajutor egal cu două salarii de bază nete.

Recurentul a precizat că drepturile

bănești prevăzute de lege se acordă în limita fondurilor aprobate anual

Ministerului Administrației și Internelor, iar acestea s-au dovedit a fi

insuficiente. S-a precizat și faptul că, pentru această natură de cheltuieli,

ajutoarele cuvenite persoanelor îndreptățite au fost achitate integral, iar în

ceea ce îl privește pe reclamant, plata drepturilor s-a efectuat la data de 25

februarie 2010.

Recurentul a arătat că nu există un

temei legal care să permită achitarea de către M.A.I. a dobânzii solicitate de

reclamant, iar între părțile litigiului nu există nici o convenție privind

plata acestei dobânzi, apreciind că acțiunea reclamantului este neîntemeiată.

II. Decizia instanței de recurs

Înalta Curte de Casație și Justiție

sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând motivele de recurs

formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile

legale incidente în cauză va admite recursurile formulate, va casa hotărârea

atacată și rejudecând cauza pe fond va respinge acțiunea reclamantului ca

neîntemeiată, pentru considerentele ce urmează:

În conformitate cu dispozițiile art.

2 din O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești,

în vigoare la data promovării acțiunii și a pronunțării instanței de fond, „în

cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale,

obligația este purtătoare de dobânzi fără să se arate rata dobânzii, se va

plăti dobânda legală”.

În ipoteza neplății la încetarea

raporturilor de serviciu, a sumei prevăzute cu titlu de ajutor, conform art. 27

alin. (1) și (2) din O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale

polițiștilor, actul normativ nu conține nicio dispoziție referitoare la

obligarea autorității de a plăti o dobândă, eventual dobândă legală.

Art. 2 din O.G. nr. 9/2000

condiționează obligația plății dobânzii legale de existența unei prevederi

legale în acest sens ori a unor prevederi contractuale.

Înalta Curte reține că pentru a

exista obligația plății dobânzii legale în cazul altor raporturi juridice, este

imperativ necesar ca aceasta să fie cuprinsă expres într-un text legal.

O.G. nr. 38/2003 nu conține astfel

de prevederi referitoare la dobânda aplicabilă în cazul neplății la termen a

unei obligații bănești, de unde rezultă împrejurarea că aceasta nu poate fi

plătită de „angajator” și nici acordată de instanța de judecată.

Intimatul-reclamant are dreptul însă

să solicite actualizarea plății cu rata inflației, în virtutea dispozițiilor art.

371

2

alin. (3) teza a II-a C. proc. civ., chiar și fără existența

unei hotărâri judecătorești de obligare în acest sens.

Față de acestea, în temeiul art. 312

alin. (1) teza I și alin. (3) C. proc. civ. coroborat cu art. 20 alin. (3) din

Legea nr. 554/2004, modificată și completată, recursurile vor fi admise, cu

consecința casării sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii formulate

de reclamant ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile formulate de

Ministerul Administrației și Internelor și Agenția Națională Antidrog împotriva

sentinței nr. 340 din 8 iunie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția contencios

administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată în sensul

că respinge acțiunea reclamantului B.E. ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 24 mai 2012.