ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1098/2023

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, sub numărul de dosar x/2021, la data de 12.08.2021, reclamantul A., a formulat cerere de chemare în judecată pentru Anulare Decret numire în funcția de judecător, în temeiul dispozițiilor art. 11, art. 12, art. 13, art. 14 din Legea nr. 554/2004 a Contenciosului Administrativ și Fiscal raportat la art. 1, art. 2, art. 5, art. 6, art. 29, art. 31, art. 33, art. 111, art. 116, art. 148, art. 149 C. proc. civ., raportat la art. 1 alin. (5), art. 15, art. 16, art. 21, art. 22, 23, art. 24, art. 54 alin. (2) și art. 124, 125 din Constituția României, a chemat în judecată pe Președintele României și Consiliul Superior al Magistraturii pentru constatarea încălcării dispozițiilor art. 54 alin. (2) din Constituția României și a art. 34 alin. (1) și art. 107 alin. (1) din Legea 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor. 1.

Hotărârea instanței de fond Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 502 din 11 martie 2022, a admis e excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii și, în consecință, a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Totodată, a respins excepția lipsei de interes și excepția tardivității, invocate de pârâtul Președintele României, prin Administrația Prezidențială, ca neîntemeiate și a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Președintele României, ca neîntemeiată. 1.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză și motivele înfățișate Împotriva sentinței civile nr. 502 din 11 martie pronunțată de Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a promovat recurs reclamantul A. numai în ceea ce privește soluția dată cererii de anulare a Decretului nr. 1826/30.11.2009, invocând incidența motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Astfel, prin memoriul de recurs, reclamantul A., reluând prezentarea situației de fapt expusă prin acțiunea introductivă, în esență, a arătat că a făcut această solicitare de anulare a Decretului nr. 1826/30-112009, după ce a luat la cunoștință în mod oficial că domnul judecător a refuzat să depună jurământul și să respecte dispozițiile art. 1 alin. (4) și (5), art. 54, art. 124 și ale art. 125 alin. (1) din Constituția României și ale art. (1) alin. (2), art. 2 alin. (1) și (2), art. 34 alin. (1), (3), (4) din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor. În susținerea cererii de recurs, recurentul-reclamant a învederet că judecătorul fondului confundă inamovibilitatea prevăzută de art. 125 alin. (1) din Constituție și art. 2 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, contrar dispozițiilor art. 1 alin. (4) și (5), art. 125, art. 132 din Constituție și art. 1 alin. (2), art. 2, art. 3, art. 4 din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor. Se mai arată de către recurent că instanța de fond, prin sentința recurată, a interpretat greșit prevederile art. 61 din cadrul Capitolului 6 din Legea nr. 303/2004, judecătorul fondului neargumentând în concordanță cu deciziile și jurisprudența CEDO. Opinează recurentul, în sensul că judecătorul fondului, în dispreț cu Constituția și legea, nu avut în vedere că de cariera judecătorilor și procurorilor și de dosarele profesionale se ocupă, după emiterea Decretului de numire în funcția de judecător de Președintele României, Consiliul Superior al Magistraturii, care este direct implicat. Se mai susține de către recurentul- reclamant că judecătorul fondului, practic motivează, prin abuz în serviciu, transferul din funcția de procuror în cea de judecător, deși era inamovibil. În concluzie, reclamantul apreciază că actul administrativ contestat este nul din perspectiva încălcării prevederilor art. 34 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, în sensul că domnul judecător B., care funcționează în cadrul Tribunalului Mehedinți, nu a depus jurământul prevăzut de lege. Față de acestea a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată. 1.

Apărările formulate în cauză Intimații-pârâți Președintele României, prin Administrația Prezidențială, și Consiliul Superior al Magistraturii, au depus întâmpinare prin care au solicitat pe cale de excepție nulitatea recursului iar, pe fond respingerea recursului, ca nefondat cu consecința menținerii ca temeinică și legală a sentinței atacate. În susținerea poziției lor procesuale, intimata Administrația Prezidențială, a arătat că sunt nefondate criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în mod corect instanța fondului a reținut că cererea reclamantului de anulare a Decretului nr. 1826/30.11.2009 este în mod vădit neîntemeiată, susținerile și motivele invocate de reclamant fiind contrazise de dispozițiile legale care reglementează depunerea jurământului de către judecători și procurori. 1.

Procedura de soluționare a recursului. În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluție s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 1 martie 2023, în ședință publică, cu citarea părților. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, și văzând dispozițiile art. 499 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat și urmează a fi respins pentru considerentele ce vor succede: Înalta Curte apreciază, că soluția instanței de fond dată în judecarea fondului și care face obiectul criticilor din recurs, anume cea de respingere a acțiunii reclamantului este în deplin acord cu dispozițiile legale incidente, astfel cum au fost acestea analizate și reținute în considerentele prezentului control judiciar. Sub aspectul circumstanțelor cauzei, Înalta Curte reține că, reclamantul, astfel cum rezultă din cererea de chemare în judecată a solicitat anularea Decretului Președintelui României nr. 1826/30.11.2009, prin care s-a decretat că domnul B. se eliberează din funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți și se numește în funcția de judecător cu grad profesional de tribunal la Judecătoria Drobeta Turnu-Severin, invocând, in esență, faptul că, nu există un decret de numire in funcția de judecător și, de asemenea că, ulterior transferului din funcția de procuror în cea de judecător, doamna judecător nu a depus jurământul. Instanța reține că, prin Decretului Președintelui României nr. 1826/30.11.2009, domnul B. a fost numit în funcția de judecător cu grad profesional de tribunal la Judecătoria Drobeta Turnu-Severin. Astfel, cum rezultă din cuprinsul actului a cărui anularea se solicită, acesta a avut la bază prevederile art. 94 lit. c), art. 100 alin. (1), art. 125 alin. (2) și art. 134 alin. (1) din Constituția României, art. 61 din legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor dar și Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 185/2009. Verificând Decretului Președintelui României nr. . 1826/30.11.2009, instanța constată că, indeplinește toate condițiile de legalitate, fiind emis de către Președintele României, in acord cu prevederile menționate anterior . De asemenea, acesta a fost emis urmare a Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii nr. 185/2009, prin aceasta s-a propus Președintelui României eliberarea din funcție a domnului B., procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți și numirea acestuia in funcția de judecător cu grad profesional de tribunal la Judecătoria Drobeta Turnu-Severin. Relativ la Hotărârea CSM nr. 185/2009, instanța reține că a fost emisă în temeiul disp. art. 61 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările ulterioare și art. 23 din Regulamentul privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor și procurorilor în alte funcții de conducere precum și numirea judecătorilor în funcția de procuror și a procurorilor în funcția de judecător, aprobat prin Hotărârea nr. 193/3006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii. Din interpretarea dispoziților sus menționate rezultă, fără putință de tăgadă că, trecerea din funcția de procuror în cea de judecător era asimilată transferului, nefiind condiționată de emiterea de către Președintele României a unui decret de numire in fucnție, așa cum greșit susține reclamantul. Instanța reține că, actul administrativ a cărui anulare se solicită se bucură de prezumția de legalitate, astfel că este în sarcina reclamantului să arate care sunt motivele de nelegalitate care trebuie evaluate în funcție de momentul emiterii actului. Din argumentele de fapt și de drept inserate în cuprinsul cererii de chemare în judecată nu rezultă care sunt condițiile de legalitate ce nu au fost respectate cu ocazia emiterii actului administrativ în cauză. Este mai mult decât evident, că așa cum reiese din conținutul Decretului nr. 1826/30.11.2009, numirea în funcția de judecător s-a realizat prin același decret prin care s-a dispus eliberarea din funcția de procuror. Or, în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. (5) din Legea nr. 303/2004, republicată: "Depunerea jurământului nu este necesară în cazul transferului sau al promovării judecătorului ori procurorului în altă funcție". Din moment ce aceste dispoziții legale fac referire expresă la transferul sau promovarea în altă funcție a unui judecător sau procuror, iar numirea judecătorilor în funcția de procuror sau a procurorilor în funcția de judecător se regăsește prevăzută la art. 61 din cadrul Capitolului 6 din Legea nr. 303/2004, în forma în vigoare la data emiterii Decretului nr. 1826/30.11.2009, capitol care are titulatura "Delegarea, detașarea și transferul", rezultă că depunerea jurământului nu este necesară nici în cazul numirii judecătorilor în funcția de procuror sau a procurorilor în funcția de judecător. Mai mult, instanța constată că, potrivit prevederilor art. 48 din Legea nr. 92/1992 privind organizarea judecătorească, legislație în vigoare la data intrării în magistratură și depunerii jurământului de către doamna judecător: "Înainte de a începe să-și exercite funcția, magistrații sunt obligați să depună următorul jurământ «Jur să respect Constituția și legile țării, să apăr interesele României, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, să-mi îndeplinesc cu onoare, conștiință și fără părtinire atribuțiile ce-mi revin. Așa să-mi ajute Dumnezeu!» Referirea la divinitate din formula jurământului se schimbă potrivit credinței religioase a magistraților. Jurământul se depune, în ședință solemnă, în fața magistraților instanței sau, după caz, a parchetului la care a fost numit magistratului, după citirea comunicării actului de numire. Despre depunerea jurământului se încheie un proces-verbal care se semnează de către 2 dintre magistrații prezenți și de către cel ce a depus jurământul". Art. 49 din același normativ dispunea că "Depunerea jurământului nu este necesară în cazul transferului sau avansării magistratului în altă funcție din cadrul corpului magistraților". Din interpretarea dispozițiilor anterior menționate rezultă că, nu este necesar depunerea unui nou jurământ de fiecare dată când un magistrat, judecător sau procuror, își schimbă funcția cu atât mai mult cu cât și conținutul jurământului este unic, în condițiile în care domnul judecător B. a depus jurământul de intrare în profesie la data de 17 ianuarie 2000. Așadar, raportat la acest cadru legal, în mod corect instanța fonului a reținut că cererea reclamantului de anulare a Decretului nr. 1826/30.11.2009, este în mod vădit neîntemeiată, susținerile și motivele invocate de acesta fiind contrazise de dispozițiile legale care reglementează depunerea jurământului de către judecători și procurori. Nu în ultimul rând este de menționat că soluția dată de către judecătorul fondului asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii, în raport de prevederile art. art. 36 teza întâi C. proc. civ. și, având în vedere că pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii nu este emitentul Decretului nr. 1826/30.11.2009, iar motivele de anulare a acestui decret, astfel cum au fost invocate de reclamant, nu pot schimba concluzia lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii. De asemenea, soluția dată cererii de suspendare este corectă în contextul în care în care acesta nu poate fi dispusă în absența dovedirii îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, actualizată. Față de cele expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată este apărată de orice critică de nelegalitate ce s-ar putea subsuma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., soluția instanței de fond fiind pronunțată cu corecta aplicare și interpretare a normelor de drept material incidente în cauză. III. Temeiul procesual al soluției date recursului Pentru considerentele expuse, constatând caracterul nefondat al criticilor de nelegalitate circumscrise dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul promovat de reclamant ca nefondat.