ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4505/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 244 din 14

martie 2003 a Tribunalului București, secția I penală, s-a respins cererea de

schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul G.F. din infracțiunea

prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen., în infracțiunea prevăzută de

art. 208 și art. 209 alin. (1) lit. e) C. pen., ca neîntemeiată.

În baza art. 211 alin. (2) lit. e)

C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. b) C. pen., inculpatul

G.F. a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare și 5 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art.

64 C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a

menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen., s-a dedus

prevenția de la 19 noiembrie 2002, la zi.

S-a constatat că prejudiciul cauzat

părții vătămate S.C. Z.C. S.R.L. a fost acoperit prin restituire.

În temeiul art. 191 alin. (1) C.

proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare datorate

statului în sumă de 3.000.000 lei, din care 150.000 lei reprezintă onorariul

apărătorului din oficiu suportat din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele:

În ziua de 19 noiembrie 2002,

inculpatul a intrat în magazinul aparținând S.C. Z.C. S.R.L. București și a

sustras o cutie conținând o pereche de cizme de damă, pe care a ascuns-o sub

geaca cu care era îmbrăcat.

La ieșirea din magazin, inculpatul

s-a opus verificării solicitate de supraveghetorul C.E., lovind-o și

împingând-o pe aceasta. Doi clienți ai magazinului au încercat și ei să îl

rețină pe inculpat, dar G.F. s-a smuls din mâinile lor și a fugit. În scurt

timp a fost reținut de organele de pază care au fost alertate, iar bunul

sustras a fost recuperat.

Situația

de fapt și vinovăția inculpatului au fost stabilite pe baza materialului

probator administrat în cauză: proces-verbal de constatare, plângerea și

declarațiile părții vătămate, proces-verbal de recunoaștere din grup, planșe

fotografice, proces-verbal de identificare, declarațiile martorilor Z.A.,

A.G.B., D.A., M.N., C.M., M.C.L., P.A.N., adrese privind valoarea

prejudiciului, declarațiile inculpatului; acesta a recunoscut sustragerea

bunului, dar a susținut că nu a exercitat violențe fizice asupra niciunei

persoane.

Curtea de Apel București, prin

decizia penală nr. 281 din 22 mai 2003, a admis apelul declarat de inculpat, a

desființat în parte sentința penală și, pe fond, a respins cererea de schimbare

a încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c)

C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 208 și art. 209 alin. (1) lit. e) C.

pen.

În baza art. 211 alin. (2) lit. c)

C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. b) C. pen., inculpatul a

fost condamnat la pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art.

64 C. pen.

S-a dedus din pedeapsa aplicată

perioada arestului preventiv de la 19 noiembrie 2002, la zi.

Celelalte dispoziții ale sentinței

penale au fost menținute. Onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 300.000

lei sunt suportate din fondul Ministerul Justiției.

Instanța de control judiciar a

constatat că, situația de fapt și vinovăția inculpatului au fost corect

reținute, dar că, instanța de fond a greșit condamnându-l pe inculpatul G.F.

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen.,

deși fapta pe care a comis-o și pentru care a și fost trimis în judecată

constituie infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen.

În raport de încadrarea juridică a

faptei, de limitele de pedeapsă prevăzute pentru această infracțiune și în

condițiile aplicării circumstanțelor atenuante, s-a impus coborârea pedepsei

sub minimul special prevăzut de lege.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs în termen legal inculpatul G.F., solicitând admiterea acestuia, casarea

hotărârilor atacate și, în principal, schimbarea încadrării juridice din

infracțiunea de tâlhărie în infracțiunea de furt calificat.

În subsidiar, inculpatul a solicitat

reducerea cuantumului pedepsei aplicate.

Temeiul juridic al recursului îl

constituie dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 17 și 14 C. proc.

pen.

Examinând recursul, Curtea constată

că nu este întemeiat.

Instanțele de judecată au făcut o

corectă interpretare a probatoriului administrat în cauză și, reținând o situație

de fapt pe deplin conturată și dovedită, au dat faptei săvârșite de inculpat

încadrarea juridică temeinică și legală.

Astfel, este neîndoios că în

momentul în care intenționa să părăsească locul faptei cu marfa furată asupra

sa, inculpatul G.F. a lovit-o pe partea vătămată C.E., smucindu-se să scape din

mâna acesteia, cu intenția evidentă de a păstra bunul sustras și de a-și

asigura scăparea.

Prin urmare, neexistând motive

pentru schimbarea încadrării juridice a faptei care întrunește toate elementele

constitutive ale infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit.

c) C. pen., Curtea va respinge ca nefondat primul motiv de recurs.

Cu privire la cel de-al doilea motiv

de recurs, Curtea constată că și acesta este neîntemeiat.

În procesul de individualizare a

pedepsei, instanțele de judecată au dat eficiența cuvenită prevederilor art. 72

C. pen., reținând în favoarea inculpatului toate datele și împrejurările

favorabile acestuia, în scopul asigurării reinserției sale sociale, potrivit

dispozițiilor art. 52 C. pen.

În condițiile în care pedeapsa

aplicată a fost coborâtă sub minimul special prevăzut de lege ca efect al

reținerii circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., o reducere a

acesteia sub cuantumul stabilit ar goli de conținut instituțiile legale la care

ne-am referit.

De altfel, din fișa de cazier a

inculpatului, rezultă că acesta a comis numeroase furturi mărunte, tratate

întotdeauna cu clemență, prin aplicarea prevederilor art. 18

1

C.

pen., iar inculpatul nu a răspuns pozitiv acestui tratament penal, persistând

în activitatea sa infracțională.

Pentru aceste motive și constatând

din oficiu că nu există alte motive de casare, Curtea urmează să respingă

recursul ca nefondat.

Timpul arestării preventive va fi

dedus din durata pedepsei aplicate de la 19 noiembrie 2002 la 15 octombrie

2003.

Recurentul inculpat va fi obligat la

plata cheltuielilor judiciare către stat.

Văzând dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul G.F. împotriva deciziei penale nr. 281 din 22 mai 2003 a

Curții de Apel București, secția I penală.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul arestării preventive de la 19 noiembrie 2002 la 15

octombrie 2003.

Obligă pe recurent să plătească

statului suma de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare.

Pronunțată, în ședință publică, azi

15 octombrie 2003.