ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4505/2003

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 244 din 14 martie 2003 a Tribunalului București, secția I penală, s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul G.F. din infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 208 și art. 209 alin. (1) lit. e) C. pen., ca neîntemeiată. În baza art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. b) C. pen., inculpatul G.F. a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen., s-a dedus prevenția de la 19 noiembrie 2002, la zi. S-a constatat că prejudiciul cauzat părții vătămate S.C. Z.C. S.R.L. a fost acoperit prin restituire. În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare datorate statului în sumă de 3.000.000 lei, din care 150.000 lei reprezintă onorariul apărătorului din oficiu suportat din fondul Ministerului Justiției. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele: În ziua de 19 noiembrie 2002, inculpatul a intrat în magazinul aparținând S.C. Z.C. S.R.L. București și a sustras o cutie conținând o pereche de cizme de damă, pe care a ascuns-o sub geaca cu care era îmbrăcat.

La ieșirea din magazin, inculpatul s-a opus verificării solicitate de supraveghetorul C.E., lovind-o și împingând-o pe aceasta. Doi clienți ai magazinului au încercat și ei să îl rețină pe inculpat, dar G.F. s-a smuls din mâinile lor și a fugit. În scurt timp a fost reținut de organele de pază care au fost alertate, iar bunul sustras a fost recuperat. Situația de fapt și vinovăția inculpatului au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză: proces-verbal de constatare, plângerea și declarațiile părții vătămate, proces-verbal de recunoaștere din grup, planșe fotografice, proces-verbal de identificare, declarațiile martorilor Z.A., A.G.B., D.A., M.N., C.M., M.C.L., P.A.N., adrese privind valoarea prejudiciului, declarațiile inculpatului; acesta a recunoscut sustragerea bunului, dar a susținut că nu a exercitat violențe fizice asupra niciunei persoane.

Curtea de Apel București, prin decizia penală nr. 281 din 22 mai 2003, a admis apelul declarat de inculpat, a desființat în parte sentința penală și, pe fond, a respins cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 208 și art. 209 alin. (1) lit. e) C. pen. În baza art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. b) C. pen., inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. S-a dedus din pedeapsa aplicată perioada arestului preventiv de la 19 noiembrie 2002, la zi. Celelalte dispoziții ale sentinței penale au fost menținute.

Onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 300.000 lei sunt suportate din fondul Ministerul Justiției. Instanța de control judiciar a constatat că, situația de fapt și vinovăția inculpatului au fost corect reținute, dar că, instanța de fond a greșit condamnându-l pe inculpatul G.F. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen., deși fapta pe care a comis-o și pentru care a și fost trimis în judecată constituie infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen. În raport de încadrarea juridică a faptei, de limitele de pedeapsă prevăzute pentru această infracțiune și în condițiile aplicării circumstanțelor atenuante, s-a impus coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal inculpatul G.F., solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor atacate și, în principal, schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tâlhărie în infracțiunea de furt calificat. În subsidiar, inculpatul a solicitat reducerea cuantumului pedepsei aplicate. Temeiul juridic al recursului îl constituie dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 17 și 14 C. proc. pen. Examinând recursul, Curtea constată că nu este întemeiat. Instanțele de judecată au făcut o corectă interpretare a probatoriului administrat în cauză și, reținând o situație de fapt pe deplin conturată și dovedită, au dat faptei săvârșite de inculpat încadrarea juridică temeinică și legală.

Astfel, este neîndoios că în momentul în care intenționa să părăsească locul faptei cu marfa furată asupra sa, inculpatul G.F. a lovit-o pe partea vătămată C.E., smucindu-se să scape din mâna acesteia, cu intenția evidentă de a păstra bunul sustras și de a-și asigura scăparea. Prin urmare, neexistând motive pentru schimbarea încadrării juridice a faptei care întrunește toate elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., Curtea va respinge ca nefondat primul motiv de recurs. Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs, Curtea constată că și acesta este neîntemeiat. În procesul de individualizare a pedepsei, instanțele de judecată au dat eficiența cuvenită prevederilor art. 72 C. pen., reținând în favoarea inculpatului toate datele și împrejurările favorabile acestuia, în scopul asigurării reinserției sale sociale, potrivit dispozițiilor art. 52 C. pen.

În condițiile în care pedeapsa aplicată a fost coborâtă sub minimul special prevăzut de lege ca efect al reținerii circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., o reducere a acesteia sub cuantumul stabilit ar goli de conținut instituțiile legale la care ne-am referit. De altfel, din fișa de cazier a inculpatului, rezultă că acesta a comis numeroase furturi mărunte, tratate întotdeauna cu clemență, prin aplicarea prevederilor art. 18 1 C. pen., iar inculpatul nu a răspuns pozitiv acestui tratament penal, persistând în activitatea sa infracțională. Pentru aceste motive și constatând din oficiu că nu există alte motive de casare, Curtea urmează să respingă recursul ca nefondat. Timpul arestării preventive va fi dedus din durata pedepsei aplicate de la 19 noiembrie 2002 la 15 octombrie 2003. Recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Văzând dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.F. împotriva deciziei penale nr. 281 din 22 mai 2003 a Curții de Apel București, secția I penală. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 19 noiembrie 2002 la 15 octombrie 2003. Obligă pe recurent să plătească statului suma de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare. Pronunțată, în ședință publică, azi 15 octombrie 2003.