ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1960/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Buzău la 16 ianuarie 2004, reclamantul S.C. a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâta Primăria comunei Bozioru, să se dispună anularea în parte a dispoziției nr. 241 din 5 decembrie 2003 și restituirea în natură a suprafețelor de teren menționate în notificările nr. 67 din 24 aprilie 2001 și nr. 8 din 28 iunie 2001, precum și a terenurilor de 800 mp și, respectiv, 0,06 ha în trup compact, aferente imobilelor restituite. Î n motivarea acțiunii reclamantul a arătat că autorul său, defunctul S.G., a fost condamnat pentru delictul de uneltire împotriva ordinii sociale prin sentința penală nr. 858 din 3 septembrie 1957 a fostului Tribunal Militar București, dispunându-se, totodată, confiscarea totală a averii acestuia.

Reclamantul a precizat că la data de 27 mai 1959 s-a procedat la executarea silită în baza hotărârii judecătorești menționate și s-a întocmit procesul verbal nr. 441 din 27 mai 1959, în baza căruia au fost trecute în proprietatea statului construcția compusă din casă și magazie și mai multe suprafețe de teren: 0,06 ha în punctul „Rast Sat", 0,30 ha în punctul Poieni, 0,03 ha în punctul Plăișor, 0,20 ha în punctul Mocanu, 0,15 ha în punctul „In fața odăii", 0,50 ha în punctul „Izvorul Mare", 0,20 ha în punctul „In fund", 0,50 ha în punctul „La Plăișor", 0,50 ha în punctul „Pe vale", 0,25 ha în punctul „Bozioru", 0,10 ha în punctul „Gornet pe Groapă", 0,05 ha în punctul „Gornet Lăculețe", 0,10 ha în punctul „Gornet Fund" și 0,08 ha în punctul „Rast Sat". A mai arătat că, urmare a celor două notificări formulate, primăria a emis dispoziția nr. 241 din 5 decembrie 2003, prin care i-a recunoscut calitatea de succesibil al fostului proprietar, dispunând restituirea în natură a casei de locuit, magaziei și suprafeței de 800 mp teren aferent construcțiilor situate în punctul „Rast Sat", însă contestă dispoziția pentru nepronunțarea asupra celorlalte terenuri aferente construcției, ce făceau trup compact, respectiv 800 mp restituiți și alți 600 mp în vecinătatea de est.

Î n legătură cu suprafețele de teren enumerate în procesul verbal de confiscare, reclamantul a arătat că acestea au fost preluate de stat înainte de cooperativizare, dar din anul 1990 le stăpânește netulburat, sub nume de proprietar. La termenul din 4 februarie 2004 a formulat cerere de intervenție numitul S.B., arătând că își însușește contestația în calitate de succesor al defunctului S.G., precizând că solicită anularea în parte a dispoziției atacate și obligarea comisiei de a se pronunța cu privire la restituirea suprafețelor de teren solicitate, precum și a terenurilor de 800 mp și 0,06 ha aferente imobilelor retrocedate. Prin sentința civilă nr. 556 din 18 octombrie 2004, Tribunalul Buzău a admis în parte acțiunea și cererea de intervenție și a dispus anularea în parte a dispoziției nr. 241 din 5 decembrie 2003, emisă de Primăria comunei Bozioru.

Pe cale de consecință, s-a dispus restituirea în natură a următoarelor suprafețe de teren: 0,30 ha fâneață în punctul „Poieni", 0,35 ha fâneață în punctul „Plăișoru" 0,20 ha fâneață în punctul „Mocănău", 0,15 ha fâneață în punctul „In fața odăii", 0,50 ha pășune în punctul „Izvorul Mare", 0,20 ha pășune în punctul „La cornet", 0,20 ha în punctul „La fund", 0,20 ha pășune în punctul „La Plăișor", 0,50 ha livadă în punctul „Pe vale", 0,25 ha livadă în punctul „Bozioru", 0,10 ha livadă în punctul „Gornet pe Groapă", 0,05 ha livadă în punctul „Lăculețe", 0,10 ha livadă în punctul „Gornet Fund", fiind respins capătul de cerere privind restituirea suprafeței de 0,06 ha în punctul „Rast Sat". Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, potrivit sentinței penale nr. 853 din 3 septembrie 1957 a Tribunalului Militar București, tatăl reclamantului, defunctul S.G., a fost condamnat pentru delictul de uneltire împotriva ordinii sociale, dispunându-se ca măsură complementară confiscarea totală a averii acestuia, iar prin procesul verbal întocmit la 27 mai 1959 s-a procedat la executarea silită și preluarea tuturor suprafețelor de teren confiscate, care, însă, din anul 1990 au fost stăpânite în mod netulburat de către reclamant.

S-a considerat că sunt incidente dispozițiile art. 1 din Legea nr. 10/2001. Î mpotriva sentinței menționate au declarat apel reclamantul S.C. și intervenientul S.B., criticând-o pentru greșita nominalizare ca restituită a suprafeței de 0,20 ha (în loc de 0,50 ha cât apare în procesul verbal de confiscare), situată în punctul „La Plăișor", precum și pentru nepronunțarea cu privire la situația reală a terenului în suprafață de 0,06 ha situată în punctul „Rast Sat", pentru care a dovedit că a făcut obiectul confiscării, este liber de construcții, iar cei care l-au primit prin aplicarea Legii nr. 18/1991 nu au deținut niciodată teren în punctul respectiv. Având în vedere că au promovat acțiune pentru anularea titlului depus de D.F.

și D.D., acțiune înregistrată sub nr. 54/2005 pe rolul Judecătoriei Pătârlagele, apelanții au apreciat că se impune suspendarea prezentei cauze până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acelei pricini. Celelalte critici formulate de apelanți au vizat nepronunțarea asupra cererii de restituire a casei, magaziei și suprafeței de teren aferent de 800 mp confiscate și nici asupra cererii privind obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată. Intimații D.F. și D.D. au solicitat prin întâmpinare respingerea apelului ca nefondat, întrucât au dovedit că dreptul lor de proprietate asupra terenului în litigiu de 0,06 ha, situat în punctul „Rast sat" este consfințit de un titlu de proprietate emis în condițiile legii de Comisia Locală de Fond funciar a comunei Bozioru.

La data de 17 martie 2005, s-a dispus suspendarea judecății apelului în baza art. 244 pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr. 54/2005, aflat pe rolul Judecătoriei Pătârlagele, cauza fiind repusă pe rol din oficiu la 8 iunie 2007, iar ulterior la 25 iunie 2007, în temeiul aceluiași text de lege dispunându-se suspendarea judecății până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr. 2257/2006 al Judecătoriei Pătârlagele. La 8 iulie 2008, apelantul a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, motivat de împrejurarea că a fost soluționat definitiv și irevocabil dosarul în raport de care s-a dispus suspendarea pronunțându-se sentința civilă nr. 540 din 23 iulie 2007 a Judecătoriei Pătârlagele, prin care s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru terenurile menționate.

La același termen s-a dispus de către apelant o precizare a motivelor de apel prin care a solicitat să se schimbe în parte hotărârea primei instanțe în sensul de a se dispune restituirea suprafeței de 0,50 ha în punctul „La Plăișor", și nu 0,20 ha cât a acordat prima instanță și să se înlăture din dispozitivul sentinței apelate suprafețele de 0,20 ha pășune, în punctul „La Fund", 0,10 ha livadă în punctul „Gornet pe Groapă", 0,10 ha livadă în punctul „Gornet Fund", ca urmare a pronunțării sentinței civile nr. 540 din 23 iulie 2007 a Judecătoriei Pătârlagele. Totodată, s-a precizat că solicitarea de restituire a suprafeței de 0,06 ha situate în punctul „Rast Stat" a rămas fără obiect, întrucât pentru această suprafață s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate conform sentinței civile nr. 669 din 17 mai 2007 pronunțată de Judecătoria Pătârlagele.

Prin decizia civilă nr. 213 pronunțată la 09 septembrie 2008, Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul declarat de S.C. și S.B. și a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că suprafața restituită în punctul Plăișor este de 0,50 ha pășune, în loc de 0,20 ha pășune. S-a respins cererea privind restituirea suprafețelor de 0,20 ha pășune în punctul „La Fund", 0,10 ha livadă în punctul „Gornet pe Groapă", 0,10 ha în punctul „Gornet Fund și 0,60 ha în punctul „Rast Sat", ca rămasă fără obiect și au fost obligați intimații la 660 lei cheltuieli de judecată către S.C. Prin aceeași hotărâre s-a dispus menținerea restului dispozițiilor sentinței și au fost obligați intimații la 2540 lei cheltuieli de judecată către apelantul S.B.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că terenul situat în punctul „Plăișor" a fost preluat de la autorul reclamantului în baza dispozițiilor art. 30 din Decretul nr. 417 din 15 octombrie 1958, acest teren având o suprafață de 0,50 ha, cu categoria de folosință „pășune" și nu de 0,20 ha cum din eroare s-a avut în vedere de prima instanță. Î n ceea ce privește celelalte terenuri, s-a reținut că prin hotărâri irevocabile (sentința civilă nr. 540 din 23 iulie 2007 și 669 din 17 mai 2007 pronunțate de Judecătoria Pătârlagele) apelanții au obținut reconstituirea dreptului de proprietate, astfel că cererea de restituire în temeiul Legii nr. 10/200l a rămas fără obiect. S-a constatat, totodată, că prin dispoziția nr. 241 din 5 decembrie 2003 emisă de Comisia Bozioru prin primar s-a dispus restituirea în natură către moștenitorii lui S.G.

a imobilului alcătuit din casă de locuit, magazie și 800 mp. teren aferent, situat în punctul „Rast Sat", această situație fiind confirmată de apărătorul apelantului, astfel că acest motiv de apel a fost apreciat ca neîntemeiat. Referitor la cheltuielile de judecată s-a reținut că, deși acestea au fost solicitate de reclamant, instanța a omis să se pronunțe asupra lor. Î mpotriva deciziei menționate au declarat recurs, în termenul legal, pârâții D.F. și D.D.N. și Primăria comunei Bozioru, Județul Buzău, prin primar. Recurenții D.F. și D.D.N. au criticat decizia atacată pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătând că, în cauză, nu a fost dovedită culpa lor procesuală, întrucât au fost introduși în cauză în calitate de deținători de bunuri, contestându-li-se dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 0,06 ha din punctul „Rast Sat", iar la acel moment capătul de cerere referitor la restituirea acestui teren a fost respins.

S-a arătat că, în condițiile în care, ulterior, prin precizarea motivelor de apel, apelanții au renunțat la acest capăt de cerere ca fiind rămas fără obiect, obligarea lor în solidar cu Primăria comunei Bozioru la plata cheltuielilor de judecată este nelegală, conform art. 274 alin. (1) C. proc. civ. Prin motivele sale de recurs, pârâta Primăria comunei Bozioru prin primar a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticând decizia recurată ca nelegală pentru încălcarea dispozițiilor art. 287 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., și nesancționarea depunerii precizării motivelor de apel la 8 iulie 2008 cu decăderea. S-a susținut că motivele invocate de apelanți se puteau soluționa de către instanța de fond conform procedurii speciale prevăzute de art. 281 C. proc.

civ., art. 282 2 alin. (1) și, respectiv art. 282 2 alin. (3) C. proc. civ. , astfel că apelul trebuia respins ca nefondat. Critica formulată de pârâtă prin ultimul motiv de recurs a vizat greșita obligare la plata cheltuielilor de judecată, în condițiile în care dispoziția nr. 241/2003 a fost emisă cu respectarea prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, a pct. 8.1 din Normele de aplicare a acestei legi, aprobate prin H.G. nr. 498/2003 și a modelului orientativ stabilit de anexa 1 la H.G. nr. 498/2003, model menținut și în anexa 4 din H.G. nr. 250/2007. Examinând criticile formulate prin recursul pârâtei Primăria comunei Bozioru, raportat la dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul acesteia este nefondat și urmează a fi respins în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. pentru considerentele ce succed: Apelanții au depus motivarea apelului în termenul procedural și cu respectarea dispozițiilor art. 287 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. Astfel apelul a fost formulat în termenul legal prevăzut de art. 284 alin. (1) C. proc. civ., fiind motivat sumar prin declarația de apel înregistrată la 24 decembrie 2004. Motivele de apel au fost detaliate prin petiția depusă la 8 februarie 2005, anterior primei zile de înfățișare, cu respectarea dispozițiilor art. 287 alin. (2) C. proc. civ., acestea fiind comunicate intimaților conform dispozițiilor instanței de la termenul din 15 februarie 2005 pentru a-și putea formula apărările. La prima zi de înfățișare, 17 martie 2005, s-a suspendat judecata apelului în baza art. 244 pct. 1 C. proc.

civ., până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr. 54/2005 aflat pe rolul Judecătoriei Pătârlagele. Cauza a fost repusă pe rol din oficiu, conform rezoluției din 8 iunie 2007, pentru verificarea existenței motivului de suspendare, iar la 25 iunie 2007, prin încheierea Curții de Apel Ploiești, s-a dispus suspendarea judecății conform art. 244 alin. (1) C. proc. civ., până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr. 2257/2006 al Judecătoriei Pătârlagele. Precizarea motivelor de apel în sensul restrângerii acestora a intervenit ca urmare a pronunțării sentințelor civile nr. 556 din 18 octombrie 2004 și nr. 540 din 23 iulie 2007, prin care s-au soluționat parțial cererile de restituire formulate de apelanți.

Î n consecință, nu se poate reține că prin restrângerea motivelor de apel s-ar fi încălcat dispozițiile art. 287 alin. (2) C. proc. civ., cu atât mai mult cu cât apelul are efect devolutiv, cauza fiind cercetată în întregul său de instanța de apel. Criticile formulate prin cel de-al doilea motiv de recurs sunt, de asemenea, nefondate. Dispozițiile art. 281 2 alin. (1) C. proc. civ., la care se referă în realitate recurenta, se aplică în cadrul judecății în primă instanță, când instanța a omis a se pronunța asupra cererilor principale, accesorii, conexe sau incidentale, cu care a fost investită.

Per a contrario nu s-ar putea uza de procedura completării hotărârii atunci când instanța a soluționat o astfel de cerere, acordând însă autorului cererii mai puțin decât a cerut, în speță nu a dispus restituirea unor imobile solicitate, sau a restituit suprafețe mai mici decât cele la care apelanții se considerau îndreptățiți, ori nu s-a pronunțat cu privire la cheltuielile de judecată, deși acestea au fost solicitate. In această situație, calea procedurală recunoscută părții pentru a pune în discuție legalitatea ori temeinicia admiterii doar în parte a pretențiilor sale nu este aceea a completării hotărârii, în condițiile art. 281 2 C. proc. civ., ci a exercitării căii de atac recunoscute de lege, în speță apelul.

Criticile referitoare la greșita obligare a recurentei pârâte la plata cheltuielilor de judecată sunt nefondate. Instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., în condițiile în care pârâta a căzut în pretenții prin admiterea în parte a contestației și a cererii de intervenție formulate de S.B. și anularea în parte a dispoziției nr. 241 din 5 decembrie 2003 emisă de aceasta în sensul restituirii în natură a terenurilor indicate. In același sens, prin admiterea apelului declarat de reclamantul S.C. și de intervenientul S.B., pârâta Primăria comunei Bozioru a căzut în pretenții, fiind în mod legal obligată la plata cheltuielilor de judecată conform art. 274 C. proc.

civ. Prin urmare, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge ca nefondat recursul pârâtei Primăria comunei Bozioru prin primar. In ceea ce privește recursul declarat de recurenții D.F. și D.A., Curtea va reține ca întemeiată critica potrivit căreia prin respingerea capătului din cererea reclamantului referitor la restituirea suprafeței de 0,06 ha situată în punctul Rast Sat, de către prima instanță, s-a dat eficiență apărării deținătorilor de la acel moment ai terenului în discuție, (respectiv D.D. și D.F.). In consecință obligarea acestora în solidar cu Primăria comunei Bozioru la plata cheltuielilor de judecată, urmare a admiterii apelului reclamantului și intervenientului și modificării sentinței apelate în sensul menționat, este nelegală în raport cu dispozițiile art. 274 C. proc.

civ., întrucât recurenții nu au căzut în pretenții. De asemenea, urmare a renunțării apelanților la criticile cu privire la restituirea suprafeței de 0,06 ha în punctul „Rast Sat" întrucât acestea au rămas fără obiect, considerent reținut prin dispozitivul și motivarea hotărârii recurate, practic calitatea procesuală pasivă a recurenților (în faza apelului) nu se mai justifică, iar obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată este nelegală, conform art. 274 C. proc. civ. Î n consecință, pentru motivul prevăzut de art.304 pct.9 C. proc. civ., urmează ca în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ. să se admită recursul pârâților D.D. și D.F. și să se modifice în parte decizia recurată în sensul înlăturării dispoziției privind obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată în fond și apel.

Se vor menține celelalte dispoziții ale deciziei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Primăria comunei Bozioru prin Primar împotriva deciziei nr. 213 din 29 septembrie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Admite recursul declarat de D.D. și D.F. împotriva aceleiași decizii pe care o modifică în parte în sensul înlăturării obligării acestora la plata cheltuielilor de judecată. Menține celelalte dispoziții ale deciziei. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 martie 2010.