ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3497/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC C. Galați a chemat în judecată pe pârâta SC E. SRL solicitând să se constate rezilierea contractului de închiriere din 2005 încheiat între părți și în subsidiar să dispună evacuarea pârâtei. Pârâta a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 51.000 lei cu titlu de prejudiciu ca urmare a actelor abuzive săvârșite de proprietar care a oprit furnizarea apei și energiei electrice. Prin sentința comercială nr. 1755 din 31 iulie 2007, Tribunalul Galați, soluționând numai cererea reconvențională disjunsă prin încheierea din 5 decembrie 2006, a admis în parte acțiunea formulată de SC E. SRL împotriva pârâtei SC C. Galați și a obligat pe pârâtă la 49.213,02 lei pretenții și la 660 lei cheltuieli de judecată.

Instanța de fond a reținut, în esență, că între părți a existat un contract de închiriere prin care pârâta SC C. Galați se obliga să permită utilizarea nestingherită a spațiului proprietatea sa atât timp cât reclamanta SC E. SRL își îndeplinește obligațiile asumate, însă urmare a acțiunilor sale, prin care nu a mai permis accesul în spațiul închiriat, proprietarul a creat un prejudiciu reclamantei egal cu profitul brut care trebuia realizat pe perioada 5 septembrie 2006 – 30 noiembrie 2006 calculat prin raportul de expertiză. Curtea de Apel Galați, prin decizia comercială 113 din 10 decembrie 2007 a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta SC C. considerând că cererea reconvențională este întotdeauna în competența instanței învestită cu acțiunea principală, chiar dacă ulterior pricinile sunt disjunse, iar aplicarea art. 7201 C. proc.

civ. nu mai este necesară întrucât declanșarea litigiului a fost provocat de reclamantul acțiunii principale, cererea reconvențională trebuind a fi soluționată concomitent. Pe fondul litigiului, instanța de apel a reținut culpa proprietarului care printr-o atitudine abuzivă a produs chiriașului un prejudiciu calculat printr-o expertiză împotriva căreia nu s-a administrat nicio probă. Pârâta SC C. Galați a declarat recurs împotriva deciziei astfel pronunțate, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 3 și 9 C. proc. civ. Recurenta susține că cererea reconvențională nu îndeplinea condițiile esențiale impuse de art. 119 C. proc. civ. în sensul că pretențiile nu erau în legătură cu cererea reclamantului și că nu a îndeplinit condiția de admisibilitate a cererilor evaluabile în bani, competența revenind judecătoriei iar procedura prealabilă prevăzută de art. 7201 C. proc.

civ. fiind obligatorie. Pe fond, recurenta susține că instanțele nu au observat stipulația prin care contractul se desființa de plin drept prin notificare astfel încât restituirea de către intimată a avansurilor încasate de la terț trebuia făcută imediat după notificarea din 31 mai 2006. Mai mult instanțele nu au cuantificat corect profitul calculat prin expertiză, rentabilitatea societății comerciale fiind calculată de la 0,66% în anul 2005 la 77% în anul 2006. Recursul este nefondat și va fi respins, pentru considerentele ce se vor expune. În procesul civil, cererea reconvențională este o cerere incidentală prin care pârâtul poate cere desființarea obligației pretinse de reclamant, reducerea acesteia sau obținerea unui drept asupra patrimoniului reclamantului.

Condiția de admisibilitate a cererii reconvenționale o reprezintă legătura dintre ele, adică să aibă izvorul în aceeași cauză – expari causa. Pretenția pârâtei de a fi despăgubită pentru prejudiciul cauzat prin îndepărtarea sa abuzivă au același izvor ca și acțiunea reclamantei – contractul de locațiune; iar din această perspectivă este inacceptabil motivul de recurs. Fiind o cerere incidentă, indiferent de obiectul ei, cererea reconvențională se supune competențelor instanței deja învestită cu acțiunea principală. Astfel cum instanța de apel judicios s-a pronunțat, pentru același silogism juridic - al accesorialității – nu mai poate fi evocată procedura prealabilă a concilierii. Această condiție prealabilă este impusă pentru preîntâmpinarea desfășurării unui litigiu judiciar, scopul legii regăsindu-se în considerente de ordin practic, de a asigura celeritatea procesului comercial.

Critica aspectelor de fond ale litigiului este la rândul său nefondată. Instanțele de fond au sesizat în expunerea situației de fapt – ce nu mai poate forma obiectul analizei în recurs – conduita abuzivă a recurentei și prejudiciul al cărui cuantum a fost determinat printr-o expertiză necontestată. Evocarea pactului comisoriu este nepertinentă. Prevederile pct. 11 din contract conveneau desființarea de plin drept a contractului cu o înștiințare prealabilă de 90 de zile cu condiția ca locatorul să dovedească necesitatea desfășurării unei alte activități proprii sau modernizării întregii clădiri. Însă niciuna dintre aceste condiții nu era îndeplinită, locatorul urmărind încheierea unui alt contract de locațiune.

Astfel, și sub aspectele de fond criticate, instanțele judicios au hotărât asupra conduitei culpabile a recurentei. Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca nefondat recursul declarat împotriva deciziei comerciale 113 din 10 decembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Galați.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC C. Galați împotriva deciziei nr. 113 din 10 decembrie 2007 a Curții de Apel Galați, secția comercială, maritimă și fluvială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 noiembrie 2008.