ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3518/2008

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 6606, pronunțată la data de 17 mai 2007, Secția a VI-a comercială a Tribunalului București a respins cererea principală formulată de reclamanta SC N.M.I. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC R.P. SA, a admis, în parte, cererea reconvențională și a dispus rezilierea contractului de închiriere din 27 septembrie 2004, încheiat între părți, respingând, ca neîntemeiat, capătul de cerere privind obligarea pârâtei reconvenționale – la plata sumei de 7.000 ron, reprezentând contravaloare energie electrică și a sumei de 20.000 ron, reprezentând contravaloarea distrugerilor provocate de aceasta.

Spre a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în ce privește cererea principală, că probele administrate atestă că pârâta a pus la dispoziția reclamantei toate utilitățile necesare desfășurării activității, inclusiv cele de alimentare cu apă potabilă și de canalizare, iar, cu referire la cererea reconvențională, că pârâta reconvențională, în calitate de locatar a încălcat obligațiile asumate prin art. 4, art. 7 și art. 10 din contract, privind menținerea și predarea spațiului în bună stare către locator și nu a emis preavizul prevăzut de art. 10, iar, în dovedirea pretențiilor solicitate, nu s-au administrat probe care să ateste existența prejudiciului. Apelul formulat de reclamanta - pârâtă reconvențională SC N.M.I.

SRL împotriva sentinței Tribunalului a fost respins, ca nefondat, de Secția a VI-a comercială a Curții de Apel București, prin decizia comercială nr. 41, pronunțată la data de 25 ianuarie 2008. Pentru a pronunța această decizie instanța de control judiciar, examinând sentința apelată în raport cu actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de apel formulate, a considerat că nu pot fi reținute criticile aduse instanței de fond referitoare la greșita stabilire a situației de fapt, la greșita interpretare a convenției sau la culpa exclusivă a intimatei, conform art. 998 – art. 999 C. civ., în distrugerea punctului T. și a stației electrice, cât timp, din probele administrate, rezultă că acestea au fost vandalizate de persoane necunoscute, iar solicitarea de rebranșare la energia electrică se putea face de chiriaș în baza contractului de închiriere, atitudinea apelantei fiind analizată în legătură cu hotărârea sa de a părăsi spațiul închiriat și de a demonta infrastructura, fapte ce echivalează cu o încetare în fapt a contractului, apreciind ca lipsite de relevanță, atât argumentarea apelantei că nu mai era în măsură să respecte clauzele 4 și 7 din contract, cât și indicarea greșită a temeiului de drept în cererea principală pentru pronunțarea soluției în fond și considerând nedovedită, conform art. 1169 C. civ.,

afirmația că modificarea obiectului de activitate al societății intimate relevă culpa sa exclusivă în încetarea contractului. Împotriva menționatei decizii a formulat recurs apelanta reclamantă pârâtă SC N.M.I. SRL, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. și solicitând „casarea sentinței și deciziei și, pe fond, admiterea cererii principale, astfel cum a fost formulată și precizată și respingerea cererii reconvenționale”.

În motivarea recursului s-a arătat, în esență, că instanța de apel a schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al probelor administrate în stabilirea situației de fapt, considerând, nejustificat, că nu a fost îndeplinită ipoteza prevăzută la art. 11 din contract și nu a manifestat rol activ în aflarea adevărului, calificând drept simplă afirmație faptul că prin încetarea contractului nu se urmărea decât construirea unor cartiere rezidențiale – recurenta neprecizând relevanța susținerilor vizând fondul cauzei față de decizia atacată, din perspectiva cerințelor art. 299 alin. (1) C. proc. civ., care statuează asupra obiectului litigiului și nedezvoltând în niciun fel motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., spre a putea fi analizat. Intimata a solicitat prin întâmpinare respingerea recursului, considerând în principal că aspectele evocate în motivarea acestei cereri nu se încadrează în motivele prevăzute de art. 304 și că acestea sunt neîntemeiate. Recursul este nefondat. Astfel, cum potrivit art. 304 pct. 8 C. proc. civ., interpretarea greșită a actului juridic poate determina modificarea hotărârii judecătorești numai în acele împrejurări în care o atare interpretare a determinat schimbarea naturii actului juridic sau a înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, se constată că aspectele invocate de recurentă, vizând greșita stabilire a situației de fapt prin interpretarea probelor administrate, inclusiv a actului juridic dedus judecății ca înscris depus în probațiune, nu se circumscriu acestor ipoteze și nu justifică invocarea precitatului motiv de recurs.

Este de observat că critica lipsei de stăruință a instanței de apel pentru clarificarea aspectului evocat de recurentă nu-și găsește justificare în dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., știut fiind că rolul activ al instanței nu este un mijloc de promovare a conduitei procesuale arbitrare a părților, așa încât nici motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu-și găsește incidența în speță. Așa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC N.M.I. SRL București, împotriva deciziei Curții de Apel București nr. 41 din 25 ianuarie 2008, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 noiembrie 2008.