ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 400/2010

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 400/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului București sub nr. 5877/3/2007, reclamanta SC A.P. SA a chemat în

judecată pe pârâta SC M.N. SRL, solicitând instanței să constate intervenită

rezilierea raporturilor locative stabilite contractual cu privire la spațiul

comercial situat în București, sector 4 și evacuarea pârâtei din spațiul

menționat.

La data de 20 martie

2007, pârâta SC M.N. SRL a formulat cerere reconvențională prin care solicită

obligarea reclamantei la executarea contractelor nr. 329/1997 și 343/2004.

Prin cererea

formulată la data de 3 mai 2007, înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția

a VI-a comercială, sub nr. 15080/3/2007 reclamanta SC M. SRL a chemat în

judecată pe pârâtele SC A.P. SA, SC, F.D.F.E.E.E. Muntenia Sud și S.D.F.E.E.

București solicitând obligarea pârâtei SC A.P. SA să îi asigure furnizarea

energiei electrice pentru spațiul închiriat în București, sector 4, iar în caz

de refuz să fie autorizată reclamanta să încheie contracte direct cu furnizorul

de energie electrică.

Prin încheierea de

ședință din data de 29 octombrie 2007, instanța a admis excepția de conexitate

și a dispus conexarea Dosarului nr. 15080/3/2007 la Dosarul nr. 5877/3/2007.

Tribunalul București,

secția a VI-a comercială, prin Sentința comercială nr. 6006 din 30 aprilie 2008 a admis cererea principală formulată de reclamanta-pârâtă SC A.P. SA în contradictoriu cu

pârâta-reclamantă SC M.N. SRL, a constatat reziliate contractele de închiriere nr.

343/2004 și 329/1997, modificate prin acte adiționale și a dispus evacuarea

pârâtei din spațiul comercial situat în București, sector 4. Cererea

reconvențională formulată de pârâta reclamantă SC M.N. SRL în contradictoriu cu

reclamanta-pârâtă SC A.P. SA a fost respinsă ca nefondată.

A fost respinsă ca

nefondată și cererea conexă formulată de pârâta reclamantă SC M.N. SRL în

contradictoriu cu reclamanta pârâtă SC A.P. SA și pârâtele F.D.F.E.E.E.

Muntenia Sud SA și S.D.F.E.E. București.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut în esență, că părțile au prevăzut la art. 11

din contractul de închiriere nr. 343 din 17 februarie 2004, un pact comisoriu

de gradul trei, rezilierea operând în baza declarației unilaterale a societății

care și-a îndeplinit obligațiile contractuale. Tribunalul a reținut că

preavizul invocat de pârâta reclamantă, reprezintă doar o atenționare privind

iminenta încetare a raportului juridic și un termen acordat pârâtei pentru

evacuarea spațiului.

În raport de pactul

comisoriu de gradul trei, pârâta reclamantă sa aflat de drept în întârziere în

ceea ce privește obligația de plată a chiriei și nu prezintă relevanță juridică

plata chiriei și a utilităților după emiterea declarației de reziliere,

rezilierea operând de drept.

În contract, părțile

nu au stabilit o adresă de corespondență, comunicarea urmând să se facă la

sediul părților. În ultimul act adițional din 12 iunie 2006, încheiat de părți,

pârâta apare ca având sediul în, sector 1. Prin urmare, a admite că notificarea

din 17 ianuarie 2007 nu produce efecte juridice deoarece pârâta și-a schimbat

sediul ar echivala cu permisiunea acordată pârâtei-reclamante, de a se prevala

de propria culpă, aceea de a nu aduce la cunoștința unui partener contractual,

schimbarea sediului.

La data de 17

ianuarie 2009, pârâta reclamantă avea de achitat suma de 9.316,68 lei

reprezentând contravaloarea energiei electrice pentru perioada iunie –

decembrie 2006 și așa cum rezultă din ordinul de serviciu aflat la fila 92, din

cauza restanțelor imobilul închiriat a fost deconectat de la furnizarea

energiei electrice.

La data emiterii

declarației de reziliere (17 ianuarie 2007) pârâta reclamantă SC M.N. SRL nu

își îndeplinise obligațiile contractuale, iar rezilierea a operat de drept pe

baza declarației unilaterale de reziliere formulată de reclamanta pârâtă.

Împrejurarea că pârâta reclamantă nu a luat cunoștință de declarația de

reziliere și a efectuat plățile înainte de termenul de preaviz (15 zile

respectiv 30 zile) nu poate invalida rezilierea contractului în raport de

natura juridică a termenului de preaviz.

De asemenea, instanța

de fond a reținut că pârâtul reclamant a executat lucrări de amenajare a

spațiului închiriat pentru care nu a obținut în prealabil acordul

proprietarului.

Rezilierea a operat

ca urmare a denunțării contractului de către reclamantă, în condițiile contractuale

stabilite de părți, situație în care pârâta reclamantă nu se mai află în

posesia unui titlu locativ care să îi permită folosința în continuare a

spațiului, astfel că se impune aplicarea sancțiunii locative a evacuării.

În condițiile în care

a operat rezilierea contractului, cererea reconvențională formulată de pârâta

reclamantă a fost apreciată ca neîntemeiată, reclamanta pârâtă fiind eliberată

de obligațiile contractuale asumate prin raporturile de locațiune.

Cererea conexă a fost

apreciată ca neîntemeiată deoarece raportul juridic de locațiune a încetat prin

reziliere, astfel că reclamanta pârâtă SC A.P. SA nu poate fi obligată să

asigure furnizarea energiei electrice.

Împotriva Deciziei comerciale

nr. 6006 din 30 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalului București, secția a

VI-a comercială, a declarat apel pârâta reclamantă SC M.N. SRL.

Prin Decizia comercială

nr. 618 din 17 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială,

a fost respins ca nefondat apelul declarat de apelanta SC M.N. SRL.

În motivarea

deciziei, în raport de criticile formulate, instanța de apel a reținut că

instanța de fond a făcut o corectă interpretare a clauzelor contractuale,

stabilind caracterul de pact comisoriu de gradul III al clauzei privind

încetarea de plin drept a contractului pentru neîndeplinirea obligațiilor

contractuale. Astfel, clauza cuprinsă în art. 13 din contract, modificată prin

actul adițional nr. 444/2004 prevede în mod explicit că actul părților

încetează de drept în cazul neîndeplinirii obligațiilor contractuale de către

chiriași.

Notificarea făcută de

locator la data de 17 ianuarie 2007 și-a produs efectele iar pârâta era

obligată să aducă la cunoștința partenerului contractual orice modificare a

celor înscrise în contract. Apelanta a menținut starea de eroare a intimatei

reclamante (partener contractual) prin faptul că deși părțile au încheiat acte

adiționale la contractele inițiale nu a adus la cunoștința intimatei schimbarea

sediului său social.

Instanța de apel a

respins și critica vizând neplata culpabilă a facturilor de energiei electrică,

întrucât potrivit uzanțelor comerciale dintre părți, aceste facturi erau

expediate pe adresa spațiului închiriat de apelantă și, deci nu puteau fi

cunoscute de intimata reclamantă. În raport de probatoriul administrat,

coroborat cu prezumțiile simple s-a reținut că au fost făcute modificări la

spațiul închiriat de către locatar fără acordul intimatei în calitate de

proprietar al spațiului.

A fost respins și

motivul de apel vizând îngrădirea dreptului la apărare prin neadministrarea

probei testimoniare, întrucât această probă nu avea un caracter util în

soluționarea cauzei, apelanta administrând proba cu acte pe aspectul ce se

încerca a fi dovedit prin proba testimonială.

Respingerea cererii

reconvenționale a fost apreciată ca fiind corectă în condițiile în care s-a

constatat rezilierea de drept a contractelor ca urmare a neplății chiriei,

apelanta nefiind în drept să solicite atât obligarea intimatei reclamante la

executarea contractelor, cât și obligarea acesteia la reluarea furnizării

energiei electrice.

Împotriva Deciziei comerciale

nr. 618 din 17 decembrie 2008 a Curții de Apel București, a formulat recurs SC

M.N. SRL solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei menționate și pe

fond respingerea cererii principale și admiterea cererii conexe.

În motivarea

recursului întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

recurenta susține că ambele instanțe au interpretat greșit clauzele

contractelor nr. 329 din 13 februarie 1997 și 343 din 17 februarie 2004,

stabilind caracterul de pact comisoriu de gradul III al clauzei privind încetarea

de drept a contractelor pentru neîndeplinirea obligațiilor asumate în

condițiile în care, pactul comisoriu agreat de părți este un pact comisoriu de

gradul II, cu respectarea termenului de preaviz de 15 zile, în cazul

contractului nr. 329/1997 și 30 zile pentru contractul nr. 343/2004.

În mod greșit

instanța de apel a stabilit momentul plății chiriei ca fiind ulterior notificării

rezilierii, prin înlăturarea rolului esențial de opozabilitate erga omnes a

înregistrărilor în Registrul Comerțului.

Instanța de apel, în

raport de probatoriul administrat trebuia să rețină că au fost îndeplinite

obligațiile contractuale înainte de a fi notificată legal cu privire la

rezilierea contractului.

Nu poate fi reținută

culpa SC M.N. SRL pentru neplata facturilor de energie electrică în condițiile

în care obligația de plată cădea în sarcina SC A.P. SA conform clauzelor

contractuale.

În mod greșit s-a

reținut că au fost efectuate amenajări la spațiul închiriat fără acordul

proprietarului iar instanța a îngrădit dreptul apelantei de a-și proba

susținerile prin respingerea cererii de suplimentare a probatoriului.

Intimata E.E.

Muntenia SA – succesoare a SC F.D.F.E.E.E. Muntenia Sud SA a formulat

întâmpinare prin care arată că pentru spațiul comercial în litigiu au încheiat

cu SC A.P. SA un contract de furnizare a energiei electrice iar obligarea SC A.P.

SA la asigurarea furnizării energiei electrice, prin încheierea unui contract

de furnizare a energiei electrice de către SC M.N. SRL ar încălca dispozițiile art.

43 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice la consumatori, aprobat

prin H.G. nr. 1007/2004.

Intimata-reclamantă

SC A.P. SA, a formulat întâmpinare prin care solicită în esență respingerea

recursului ca nefondat, întrucât hotărârile pronunțate sunt legale și

temeinice.

Deși recurenta a

invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. motivele dezvoltate nu

întrunesc prevederile dispozițiilor legale menționate, instanțele interpretând

corect clauzele contractuale.

Examinând recursul

prin prisma motivelor de recurs formulate, întemeiate în drept pe dispozițiile art.

304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este nefondat,

întrucât instanța de apel a făcut o corectă interpretare și aplicare a

prevederilor contractuale cu privire la pactul comisoriu inserat de părți.

Astfel, pactele

comisorii reprezintă clauzele contractuale exprese privind rezoluțiunea

contractului pentru neexecutarea contractului, ele fiind derogatorii de la

prevederile art. 1021 C. civ. În speța de față părțile au prevăzut la art. 10

din actul adițional nr. 444 din 3 martie 2004 la contractul de asociere nr. 329

din 13 februarie 1997, precum și la art. 11 din contractul de închiriere nr. 343/2004

un pact comisoriu de gradul III, în condițiile în care se menționează: „contractul

încetează de drept în cazul neîndeplinirii obligațiilor de către chiriași”.

Potrivit art. 969-970

C. civ., convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante

iar prin inserarea unor pacte comisorii de gradul II, III și IV în contract,

instanța va putea face numai verificările pe care însăși clauzele contractuale

de rezoluțiune le permit. Ambele instanțe au interpretat corect clauzele

contractuale în limitele prevăzute de art. 969-970 C. civ., constatând că

părțile litigante au prevăzut în contracte un pact comisoriu de gradul III.

Este adevărat că

pentru a opera rezoluțiunea în cazul pactului comisoriu de gradul III este

necesar ca partea care nu și-a îndeplinit obligația să fie pusă în întârziere,

dar părțile au prevăzut expres necesitatea „notificării” și termenele de 15 și

respectiv 30 zile, termene respectate de intimata-reclamantă prin notificarea

rezilierii contractului din data de 17 ianuarie 2007 la sediul indicat de

recurenta pârâtă în contractele încheiate cât și în actele adiționale.

Faptul că în anul

2005 recurenta și-a schimbat sediul social, noul sediu fiind înregistrat în Registrul

Comerțului nu atrage „opozabilitatea erga omnes„ invocată de recurentă întrucât

chiar după înregistrarea făcută la Registrul Comerțului, în raporturile cu intimata reclamantă recurenta-pârâtă și-a menționat vechiul

sediu (actul adițional încheiat la 12 iunie 2006 fila 91 dosar fond vol. I). Ca

urmare, recurenta nu poate să invoce propria turpitudine pentru a beneficia de

recunoașterea unui drept.

În mod corect a

respins instanța de apel critica vizând neplata culpabilă a facturilor de

energie electrică ținând cont de faptul că facturile erau expediate la adresa

spațiului ocupat de recurenta pârâtă în calitate de locatar în condițiile în

care potrivit uzanțelor comerciale desfășurate între părți din anul 1997,

facturile au fost achitate de locatar iar ulterior avea loc regularizarea

plății și emiterea facturii.

Recurenta critică

decizia pentru nelegalitate arătând că în mod greșit s-a reținut că a efectuat

modificări la spațiul închiriat fără acordul proprietarului dar această critică

vizează interpretarea dată probelor aspect ce nu poate fi încadrat în

prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocat de recurentă.

Nu poate fi reținută

nici critica vizând încălcarea dreptului recurentei pârâte de a-și proba

susținerile întrucât au fost administrate probele solicitate respectiv proba cu

acte, interogatoriu, expertiză iar suplimentarea probatoriului cu proba

testimonială a fost apreciată de ambele instanțe ca neutilă cauzei în raport de

probatoriul administrat.

Față de

considerentele expuse, Înalta Curte reține că instanța de apel a interpretat corect

clauzele contractelor în litigiu cu respectarea dispozițiilor art. 969 C. proc.

civ., motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 invocat de recurentă

nefiind incident în cauză. În consecință văzând dispozițiile art. 312 alin. (1)

teza 2 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de pârâta SC M.N. SRL București împotriva Deciziei nr. 618 din 17

decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședința publică, astăzi 4 februarie 2010.