ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 400/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr. 5877/3/2007, reclamanta SC A.P. SA a chemat în judecată pe pârâta SC M.N. SRL, solicitând instanței să constate intervenită rezilierea raporturilor locative stabilite contractual cu privire la spațiul comercial situat în București, sector 4 și evacuarea pârâtei din spațiul menționat. La data de 20 martie 2007, pârâta SC M.N. SRL a formulat cerere reconvențională prin care solicită obligarea reclamantei la executarea contractelor nr. 329/1997 și 343/2004. Prin cererea formulată la data de 3 mai 2007, înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, sub nr. 15080/3/2007 reclamanta SC M. SRL a chemat în judecată pe pârâtele SC A.P.

SA, SC, F.D.F.E.E.E. Muntenia Sud și S.D.F.E.E. București solicitând obligarea pârâtei SC A.P. SA să îi asigure furnizarea energiei electrice pentru spațiul închiriat în București, sector 4, iar în caz de refuz să fie autorizată reclamanta să încheie contracte direct cu furnizorul de energie electrică. Prin încheierea de ședință din data de 29 octombrie 2007, instanța a admis excepția de conexitate și a dispus conexarea Dosarului nr. 15080/3/2007 la Dosarul nr. 5877/3/2007. Tribunalul București, secția a VI-a comercială, prin Sentința comercială nr. 6006 din 30 aprilie 2008 a admis cererea principală formulată de reclamanta-pârâtă SC A.P. SA în contradictoriu cu pârâta-reclamantă SC M.N. SRL, a constatat reziliate contractele de închiriere nr. 343/2004 și 329/1997, modificate prin acte adiționale și a dispus evacuarea pârâtei din spațiul comercial situat în București, sector 4. Cererea reconvențională formulată de pârâta reclamantă SC M.N.

SRL în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă SC A.P. SA a fost respinsă ca nefondată. A fost respinsă ca nefondată și cererea conexă formulată de pârâta reclamantă SC M.N. SRL în contradictoriu cu reclamanta pârâtă SC A.P. SA și pârâtele F.D.F.E.E.E. Muntenia Sud SA și S.D.F.E.E. București. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut în esență, că părțile au prevăzut la art. 11 din contractul de închiriere nr. 343 din 17 februarie 2004, un pact comisoriu de gradul trei, rezilierea operând în baza declarației unilaterale a societății care și-a îndeplinit obligațiile contractuale. Tribunalul a reținut că preavizul invocat de pârâta reclamantă, reprezintă doar o atenționare privind iminenta încetare a raportului juridic și un termen acordat pârâtei pentru evacuarea spațiului.

În raport de pactul comisoriu de gradul trei, pârâta reclamantă sa aflat de drept în întârziere în ceea ce privește obligația de plată a chiriei și nu prezintă relevanță juridică plata chiriei și a utilităților după emiterea declarației de reziliere, rezilierea operând de drept. În contract, părțile nu au stabilit o adresă de corespondență, comunicarea urmând să se facă la sediul părților. În ultimul act adițional din 12 iunie 2006, încheiat de părți, pârâta apare ca având sediul în, sector 1. Prin urmare, a admite că notificarea din 17 ianuarie 2007 nu produce efecte juridice deoarece pârâta și-a schimbat sediul ar echivala cu permisiunea acordată pârâtei-reclamante, de a se prevala de propria culpă, aceea de a nu aduce la cunoștința unui partener contractual, schimbarea sediului.

La data de 17 ianuarie 2009, pârâta reclamantă avea de achitat suma de 9.316,68 lei reprezentând contravaloarea energiei electrice pentru perioada iunie – decembrie 2006 și așa cum rezultă din ordinul de serviciu aflat la fila 92, din cauza restanțelor imobilul închiriat a fost deconectat de la furnizarea energiei electrice. La data emiterii declarației de reziliere (17 ianuarie 2007) pârâta reclamantă SC M.N. SRL nu își îndeplinise obligațiile contractuale, iar rezilierea a operat de drept pe baza declarației unilaterale de reziliere formulată de reclamanta pârâtă. Împrejurarea că pârâta reclamantă nu a luat cunoștință de declarația de reziliere și a efectuat plățile înainte de termenul de preaviz (15 zile respectiv 30 zile) nu poate invalida rezilierea contractului în raport de natura juridică a termenului de preaviz.

De asemenea, instanța de fond a reținut că pârâtul reclamant a executat lucrări de amenajare a spațiului închiriat pentru care nu a obținut în prealabil acordul proprietarului. Rezilierea a operat ca urmare a denunțării contractului de către reclamantă, în condițiile contractuale stabilite de părți, situație în care pârâta reclamantă nu se mai află în posesia unui titlu locativ care să îi permită folosința în continuare a spațiului, astfel că se impune aplicarea sancțiunii locative a evacuării. În condițiile în care a operat rezilierea contractului, cererea reconvențională formulată de pârâta reclamantă a fost apreciată ca neîntemeiată, reclamanta pârâtă fiind eliberată de obligațiile contractuale asumate prin raporturile de locațiune.

Cererea conexă a fost apreciată ca neîntemeiată deoarece raportul juridic de locațiune a încetat prin reziliere, astfel că reclamanta pârâtă SC A.P. SA nu poate fi obligată să asigure furnizarea energiei electrice. Împotriva Deciziei comerciale nr. 6006 din 30 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalului București, secția a VI-a comercială, a declarat apel pârâta reclamantă SC M.N. SRL. Prin Decizia comercială nr. 618 din 17 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, a fost respins ca nefondat apelul declarat de apelanta SC M.N. SRL. În motivarea deciziei, în raport de criticile formulate, instanța de apel a reținut că instanța de fond a făcut o corectă interpretare a clauzelor contractuale, stabilind caracterul de pact comisoriu de gradul III al clauzei privind încetarea de plin drept a contractului pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale.

Astfel, clauza cuprinsă în art. 13 din contract, modificată prin actul adițional nr. 444/2004 prevede în mod explicit că actul părților încetează de drept în cazul neîndeplinirii obligațiilor contractuale de către chiriași. Notificarea făcută de locator la data de 17 ianuarie 2007 și-a produs efectele iar pârâta era obligată să aducă la cunoștința partenerului contractual orice modificare a celor înscrise în contract. Apelanta a menținut starea de eroare a intimatei reclamante (partener contractual) prin faptul că deși părțile au încheiat acte adiționale la contractele inițiale nu a adus la cunoștința intimatei schimbarea sediului său social. Instanța de apel a respins și critica vizând neplata culpabilă a facturilor de energiei electrică, întrucât potrivit uzanțelor comerciale dintre părți, aceste facturi erau expediate pe adresa spațiului închiriat de apelantă și, deci nu puteau fi cunoscute de intimata reclamantă.

În raport de probatoriul administrat, coroborat cu prezumțiile simple s-a reținut că au fost făcute modificări la spațiul închiriat de către locatar fără acordul intimatei în calitate de proprietar al spațiului. A fost respins și motivul de apel vizând îngrădirea dreptului la apărare prin neadministrarea probei testimoniare, întrucât această probă nu avea un caracter util în soluționarea cauzei, apelanta administrând proba cu acte pe aspectul ce se încerca a fi dovedit prin proba testimonială. Respingerea cererii reconvenționale a fost apreciată ca fiind corectă în condițiile în care s-a constatat rezilierea de drept a contractelor ca urmare a neplății chiriei, apelanta nefiind în drept să solicite atât obligarea intimatei reclamante la executarea contractelor, cât și obligarea acesteia la reluarea furnizării energiei electrice.

Împotriva Deciziei comerciale nr. 618 din 17 decembrie 2008 a Curții de Apel București, a formulat recurs SC M.N. SRL solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei menționate și pe fond respingerea cererii principale și admiterea cererii conexe. În motivarea recursului întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta susține că ambele instanțe au interpretat greșit clauzele contractelor nr. 329 din 13 februarie 1997 și 343 din 17 februarie 2004, stabilind caracterul de pact comisoriu de gradul III al clauzei privind încetarea de drept a contractelor pentru neîndeplinirea obligațiilor asumate în condițiile în care, pactul comisoriu agreat de părți este un pact comisoriu de gradul II, cu respectarea termenului de preaviz de 15 zile, în cazul contractului nr. 329/1997 și 30 zile pentru contractul nr. 343/2004.

În mod greșit instanța de apel a stabilit momentul plății chiriei ca fiind ulterior notificării rezilierii, prin înlăturarea rolului esențial de opozabilitate erga omnes a înregistrărilor în Registrul Comerțului. Instanța de apel, în raport de probatoriul administrat trebuia să rețină că au fost îndeplinite obligațiile contractuale înainte de a fi notificată legal cu privire la rezilierea contractului. Nu poate fi reținută culpa SC M.N. SRL pentru neplata facturilor de energie electrică în condițiile în care obligația de plată cădea în sarcina SC A.P. SA conform clauzelor contractuale. În mod greșit s-a reținut că au fost efectuate amenajări la spațiul închiriat fără acordul proprietarului iar instanța a îngrădit dreptul apelantei de a-și proba susținerile prin respingerea cererii de suplimentare a probatoriului.

Intimata E.E. Muntenia SA – succesoare a SC F.D.F.E.E.E. Muntenia Sud SA a formulat întâmpinare prin care arată că pentru spațiul comercial în litigiu au încheiat cu SC A.P. SA un contract de furnizare a energiei electrice iar obligarea SC A.P. SA la asigurarea furnizării energiei electrice, prin încheierea unui contract de furnizare a energiei electrice de către SC M.N. SRL ar încălca dispozițiile art. 43 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice la consumatori, aprobat prin H.G. nr. 1007/2004. Intimata-reclamantă SC A.P. SA, a formulat întâmpinare prin care solicită în esență respingerea recursului ca nefondat, întrucât hotărârile pronunțate sunt legale și temeinice. Deși recurenta a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. motivele dezvoltate nu întrunesc prevederile dispozițiilor legale menționate, instanțele interpretând corect clauzele contractuale. Examinând recursul prin prisma motivelor de recurs formulate, întemeiate în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, întrucât instanța de apel a făcut o corectă interpretare și aplicare a prevederilor contractuale cu privire la pactul comisoriu inserat de părți. Astfel, pactele comisorii reprezintă clauzele contractuale exprese privind rezoluțiunea contractului pentru neexecutarea contractului, ele fiind derogatorii de la prevederile art. 1021 C. civ.

În speța de față părțile au prevăzut la art. 10 din actul adițional nr. 444 din 3 martie 2004 la contractul de asociere nr. 329 din 13 februarie 1997, precum și la art. 11 din contractul de închiriere nr. 343/2004 un pact comisoriu de gradul III, în condițiile în care se menționează: „contractul încetează de drept în cazul neîndeplinirii obligațiilor de către chiriași”. Potrivit art. 969-970 C. civ., convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante iar prin inserarea unor pacte comisorii de gradul II, III și IV în contract, instanța va putea face numai verificările pe care însăși clauzele contractuale de rezoluțiune le permit. Ambele instanțe au interpretat corect clauzele contractuale în limitele prevăzute de art. 969-970 C. civ., constatând că părțile litigante au prevăzut în contracte un pact comisoriu de gradul III.

Este adevărat că pentru a opera rezoluțiunea în cazul pactului comisoriu de gradul III este necesar ca partea care nu și-a îndeplinit obligația să fie pusă în întârziere, dar părțile au prevăzut expres necesitatea „notificării” și termenele de 15 și respectiv 30 zile, termene respectate de intimata-reclamantă prin notificarea rezilierii contractului din data de 17 ianuarie 2007 la sediul indicat de recurenta pârâtă în contractele încheiate cât și în actele adiționale. Faptul că în anul 2005 recurenta și-a schimbat sediul social, noul sediu fiind înregistrat în Registrul Comerțului nu atrage „opozabilitatea erga omnes„ invocată de recurentă întrucât chiar după înregistrarea făcută la Registrul Comerțului, în raporturile cu intimata reclamantă recurenta-pârâtă și-a menționat vechiul sediu (actul adițional încheiat la 12 iunie 2006 fila 91 dosar fond vol. I). Ca urmare, recurenta nu poate să invoce propria turpitudine pentru a beneficia de recunoașterea unui drept.

În mod corect a respins instanța de apel critica vizând neplata culpabilă a facturilor de energie electrică ținând cont de faptul că facturile erau expediate la adresa spațiului ocupat de recurenta pârâtă în calitate de locatar în condițiile în care potrivit uzanțelor comerciale desfășurate între părți din anul 1997, facturile au fost achitate de locatar iar ulterior avea loc regularizarea plății și emiterea facturii. Recurenta critică decizia pentru nelegalitate arătând că în mod greșit s-a reținut că a efectuat modificări la spațiul închiriat fără acordul proprietarului dar această critică vizează interpretarea dată probelor aspect ce nu poate fi încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. invocat de recurentă. Nu poate fi reținută nici critica vizând încălcarea dreptului recurentei pârâte de a-și proba susținerile întrucât au fost administrate probele solicitate respectiv proba cu acte, interogatoriu, expertiză iar suplimentarea probatoriului cu proba testimonială a fost apreciată de ambele instanțe ca neutilă cauzei în raport de probatoriul administrat. Față de considerentele expuse, Înalta Curte reține că instanța de apel a interpretat corect clauzele contractelor în litigiu cu respectarea dispozițiilor art. 969 C. proc. civ., motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 invocat de recurentă nefiind incident în cauză. În consecință văzând dispozițiile art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC M.N. SRL București împotriva Deciziei nr. 618 din 17 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 4 februarie 2010.