Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 27.01.2010
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 379/2010

HOTĂRÂRE
27.01.2010
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 379/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ la data de 8 mai 2009, reclamantul C.F. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Constanța, să se dispună anularea hotărârii nr. 31858 din 14 mai 2009, prin care i s-a respins cererea privind recunoașterea calității de beneficiar al prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare.

Motivându-și cererea, reclamantul a arătat, în esență, că i s-a respins cererea de acordare a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000 sub motivația că nu a făcut dovada că a făcut obiectul schimbului de populație prevăzut de Tratatul româno-bulgar încheiat la Craiova în 1940. Menționează că s-a născut în localitatea Nuntași, județul Constanța la 18 noiembrie 1940, după strămutarea părinților săi în baza tratatului menționat și se consideră îndreptățit să beneficieze de drepturile acordate persoanelor strămutate în condițiile arătate.

Prin sentința civilă nr. 275/CA din 6 iulie 2009, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantului C.F., a anulat hotărârea nr. 31858 din 14 mai 2009 emisă de Casa Județeană de Pensii Constanța, constatând calitatea reclamantului de beneficiar al Legii nr. 189/ 2000, cu consecința acordării drepturilor prevăzute de aceasta, începând cu 1 august 2007. Totodată, prin aceeași sentință, pârâta a fost obligată la plata a 197,5 lei către reclamant, reprezentând cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța o asemenea soluție, instanța de fond a reținut că din materialul probator administrat în cauză, rezultă că reclamantul a făcut dovada că s-a născut pe teritoriul României, după strămutarea din Bulgaria a părinților săi, P. și M.C., în baza Tratatului româno-bulgar de la Craiova și că a suferit aceleași consecințe nefavorabile și prejudicii ca și aceștia.

Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel Constanța a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Constanța. Recurenta critică sentința pronunțată de instanța de fond, considerând că reclamantul nu poate beneficia de calitatea de persoană strămutată potrivit Legii nr. 189/2000, deoarece s-a născut după data strămutării părinților, nefiind născut la data strămutării acestora. Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate, în raport cu prevederile art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., ale O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, și ale Normelor aprobate prin H.G. nr. 127/2002, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

În esență, criticile recurentei-pârâte vizează acordarea beneficiului O.G. nr. 105/1999 persoanelor născute în localitatea în care părinții lor au fost strămutați în urma Tratatului între România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940. Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare: „Beneficiază de prevederile ordonanței persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice", fiind „refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate”. Potrivit art. 2 din Normele de aplicare a O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002: „Prin persoană care a fost strămutată în altă localitate, în sensul O.G.

nr. 105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice. În această categorie se includ și persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație ca urmare a unui tratat bilateral”. În cauză, este necontestat faptul că familia intimatului-reclamant a făcut, în anul 1940, obiectul schimbului de populație în baza Tratatului între România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940 și că reclamantul C.F. s-a născut la data de 18 noiembrie 1940, în România, localitatea Nuntași, unde fuseseră strămutați părinții săi, provenind din Bulgaria, comuna Aliciu Mare, județul Caliacra.

Instanța de fond a realizat o corectă interpretare teleologică a prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare și ale Normelor aprobate prin H.G. nr. 127/2002. Pe cale de consecință, în mod corect și în acord cu practica unitară a Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța de fond a reținut că prejudiciile suferite de părinți urmare strămutării sunt suportate și de către copiii lor minori, ceea ce justifică similitudinea de regim juridic aplicabil. Interpretarea pe care instanța de fond a dat-o dispozițiilor O.G. nr. 105/ 1999 cu modificările și completările ulterioare, este în acord și cu aspectele reținute de Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 558 din 25 octombrie 2005, în sensul că „toate persoanele aflate în aceeași situație beneficiază de aceleași drepturi.

Stabilirea faptului dacă o persoană sau alta se încadrează ori nu în vreuna dintre măsurile de persecuție prevăzute în ipoteza normei juridice reprezintă o problemă de aplicare a legii, de competența exclusivă a instanței judecătorești”. În consecință, pe baza probatoriului administrat, Curtea de apel, a reținut corect că familia reclamantului a făcut obiectul schimbului de populație în baza Tratatului între România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940 și că, fiind născut în localitatea de strămutare a familiei sale, reclamantul se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 cu modificările și completările ulterioare și beneficiază de prevederile ordonanței pentru perioada cuprinsă între data nașterii și data limită prevăzută de lege, respectiv 6 martie 1945, începând cu luna următoare celei în care a depus la Casa județeană de pensii cererea de acordare a drepturilor.

Față de cele arătate, Curtea constată că sentința civilă atacată este legală și temeinică, urmând ca, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., să fie respins recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Constanța, ca nefondat.

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Constanța împotriva sentinței civile nr. 275/CA din 6 iulie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 ianuarie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2009-12-10
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5704/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea adresată Curții de Apel Constanța de către B.G. la 31 martie 2009, s-a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Consta
ÎCCJ 2010-01-27
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 380/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ la data de 16 iunie 2009 reclamanta C.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Jud
ÎCCJ 2010-06-25
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3415/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 455/CA din 19 octombrie 2009, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și f
ÎCCJ 2010-02-10
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 701/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 316/CA din 2 septembrie 2010, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios a dministrativ și
ÎCCJ 2009-12-18
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5936/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ la data de 19 februarie 2009, reclamanta D.Z. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Cas
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă