ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5936/2009
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5936/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ la data de 19 februarie 2009, reclamanta D.Z. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Constanța, să se dispună anularea hotărârii nr. 31546 din 11 februarie 2009, prin care i s-a respins cererea privind recunoașterea calității de beneficiar al prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare. Motivându-și cererea, reclamanta a arătat, în esență, că s-a născut la 01 martie 1944, în localitatea Stejaru, județul Tulcea, după strămutarea părinților săi, G.D. și E., ca urmare a schimbului de populație realizat în 1940, în baza Tratatului româno-bulgar de la Craiova.
Prin sentința civilă nr. 165/CA din 13 aprilie 2009, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantei D.Z., a anulat hotărârea nr. 31546 din 11 februarie 2009 emisă de Casa Județeană de Pensii Constanța, constatând că reclamanta are calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000. Pentru a pronunța o asemenea soluție, instanța de fond a reținut că din materialul probator administrat în cauză rezultă că reclamanta a făcut dovada că s-a născut la 01 martie 1944 în localitatea Stejaru, județul Tulcea, după strămutarea de pe teritoriul Bulgariei a părinților săi, care au făcut obiectul schimbului de populație stabilit prin Tratatul româno-bulgar de la Craiova.
Instanța fondului a mai reținut că, deși reclamanta s-a născut după data strămutării părinților săi, este îndreptățită să beneficieze de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, ca urmare a consecințelor nefavorabile și prejudiciilor suferite. Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel Constanța a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Constanța. Recurenta critică sentința pronunțată de instanța de fond, considerând că reclamanta nu poate beneficia de drepturile acordate prin Legea nr. 189/ 2000, întrucât nu a fost efectiv strămutată din localitatea de domiciliu, născându-se după 3 ani și 6 luni de la data strămutării părinților săi, la data strămutării nefiind nici măcar concepută.
În acest sens, este invocată adresa din 22 august 2005 a Ministerului Justiției. Examinându-se sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum și cu dispozițiile legale incidente, se constată că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. În esență, criticile recurentei-pârâte vizează acordarea beneficiarului O.G. nr. 105/1999 persoanelor născute în localitatea în care părinții lor au fost strămutați în urma Tratatului între România și Bulgaria, semnat la Craiova la 07 septembrie 1940. Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, „beneficiază de prevederile ordonanței persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 06 septembrie 1940 până la 06 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice”, fiind „refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate”.
Potrivit art. 2 din Normele de aplicare a O.G. nr. 105/1999 aprobate prin H.G. nr. 127/2002: „prin persoană care a fost strămutată în altă localitate, în sensul O.G. nr. 105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice. În această categorie se includ și persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație ca urmare a unui tratat bilateral”. În cauză, este necontestat faptul că familia intimatei-reclamante a făcut, în anul 1940, obiectul schimbului de populație realizat în baza Tratatului între România și Bulgaria, semnat la Craiova la 07 septembrie 1940 și că reclamanta D.Z.
s-a născut la data de 01 martie 1944 în România, localitatea Stejaru, unde fuseseră strămutați părinții săi, provenind din Bulgaria, județul Durostor. Instanța de fond a realizat o corectă interpretare teleologică a prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, și ale Normelor aprobate prin H.G. nr. 127/2002. Pe cale de consecință, în mod corect și în acord cu practica unitară a Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța de fond a reținut că prejudiciile suferite de părinți urmare strămutării, au fost suportate și de către copiii lor minori, ceea ce justifică similitudinea de regim juridic aplicabil. Interpretarea pe care instanța de fond a dat-o dispozițiilor O.G.
nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, este în acord și cu aspectele reținute de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 558 din 25 octombrie 2005, în sensul că „toate persoanele aflate în aceeași situație beneficiază de aceleași drepturi. Stabilirea faptului dacă o persoană sau alta se încadrează ori nu în vreuna dintre măsurile de persecuție prevăzute în ipoteza normei juridice reprezintă o problemă de aplicare a legii, de competența exclusivă a instanței judecătorești”. În consecință, pe baza probatoriului administrat, Curtea de apel, întemeiat și legal, a reținut că familia reclamantei a făcut obiectul schimbului de populație în baza Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la 07 septembrie 1940 și că, fiind născută în localitatea de strămutare a familiei sale, reclamanta se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din O.G.
nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, și beneficiază de prevederile ordonanței pentru perioada cuprinsă între data nașterii și data limită prevăzută de lege, respectiv 06 martie 1945, începând cu luna următoare celei în care a depus la Casa Județeană de Pensii cererea de acordare a drepturilor. Față de cele arătate, Curtea constată că sentința civilă atacată este legală și temeinică, urmând ca, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., să fie respins recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Constanța.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Constanța împotriva sentinței civile nr. 165/CA din 13 aprilie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 decembrie 2009.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.