ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2431/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2431/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului

rezultă următoarele:

Prin încheierea de ședință

din 28 aprilie 2009 pronunțată în dosarul nr. 133.01/3/2000,

Tribunalul București, secția a VII-a comercială, a sesizat

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, cu excepția de nelegalitate a Certificatului de

înregistrare nr. 0104 din 31 decembrie 2006 a R.V.A.I.S.S.P.R.L. și a

Atestatului nr. 2A 0081 din 31 decembrie 2006 emise de U.N.P.I.R. excepție

invocată de reclamanta B.I.R prin reprezentantul acționarilor P.I. în

contradictoriu cu pârâții R.V.A.I.S.S.P.R.L., U.N.P.I.R., B.N.R., F.G.D.S.B.,

Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, C.N.C.C.F.R.

SA și Consiliul de Administrație al B.I.R. SA.

În motivarea excepției s-a

arătat că în cadrul procedurii de lichidare, B.I.R. este

reprezentată de lichidatorul R.V.A.I.S.S.P.R.L. care este legitimată

cu cele două acte cu privire la care a fost invocată excepția,

astfel că, întrucât creditoarea nu este reprezentată legal, sunt

încălcate normele procedurale și implicit atrage nulitatea tuturor

actelor efectuate de instanță în cauză.

Reclamanta a susținut că R.V.A.I.S.S.P.R.L.

s-a constituit la data de 12 ianuarie 2007, conforma atestării date de

către avocatul C.R.V., conform art. 13 alin. (1) lit. c) din Legea nr.

51/1995, certificatul de înregistrare nr. 0104 din 31 decembrie 2006 fiind

eliberat cu 13 zile înainte ca societatea să se înființeze, astfel

încât la data înregistrării și eliberării certificatului,

societatea nu exista. Au fost invocate dispozițiile art. 1182 C. civ., în

raport cu care, actul constitutiv al lichidatorului are ca dată certă

ziua de 12 ianuarie 2007.

Frauda la lege a fost motivată

față de încălcarea art. 13 din O.U.G. nr. 86/2006,

emițându-se în fals certificatul de înregistrare care nu se putea elibera

decât în baza actului constitutiv, act care la acea dată nu era întocmit.

S-a mai apreciat că au fost

încălcate și alte prevederi din O.U.G. nr. 86/2006, respectiv art. 9

alin. (1), art. 13, art. 66, nelegalitatea actului fiind dovedită chiar

prin cererea de înregistrare a societății în registrul

societăților profesionale, datată 30 decembrie 2006, întrucât la

rubricile privind actul constitutiv și contractul de societate nu este

prevăzută nicio mențiune.

Prin sentința civilă nr. 3679

din 3 noiembrie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiate, atât excepția de

nelegalitate cât și excepțiile lipsei calității procesuale

active a reclamantei, excepția lipsei de interes, excepția

autorității de lucru judecat și excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Agriculturii,

Pădurilor și Dezvoltării Rurale, invocate de pârâți.

Pentru a hotărî astfel, curtea de

apel a reținut în esență, următoarele:

I. În ceea ce privește

excepțiile invocate în apărare de pârâți:

Excepția lipsei calității

procesuale active a reclamantei, invocată de pârâta R.V.A.I.S.S.P.R.L. la

termenul din 27 octombrie 2009 - motivată de faptul că odată cu

pronunțarea falimentului B.I.R., reclamanta este dizolvată, unicul

său reprezentant legal fiind lichidatorul judiciar - a fost respinsă,

curtea de apel reținând că împrejurarea că BIR are un lichidator

judiciar, respectiv pârâta R.V.A.I.S.S.P.R.L. care îndeplinește

activitățile de lichidare a activului în vederea acoperirii

pasivului, conform legislației falimentului, nu este de natură

să îngrădească dreptul reclamantei de a utiliza procedura reglementată

de Legea nr. 554/2004, pentru verificarea legalității unor acte

administrative care și-au produs efecte juridice în procedura falimentului

acestei bănci și care sunt considerate nelegale de către

reclamantă, dispozițiile art. 18 din Legea nr. 85/2006 invocate de

pârâtă prezentând relevanță în procedura falimentului.

Excepția lipsei de interes,

invocată atât prin întâmpinarea formulată de pârâta R.V.A.I.S.S.P.R.L.

(această pârâtă arătând că actele administrative ce

formează obiectul excepției de nelegalitate nu mai sunt în vigoare

și nu mai produc efecte juridice, atestatele de înregistrare ale

societăților civile profesionale având o valabilitate de doar un an),

cât și prin întâmpinarea formulată de pârâta U.N.I.P.I.R.

(această pârâtă invocând excepția cu motivarea că

certificatul provizoriu nr. 0104 din 31 decembrie 2006 a fost înlocuit cu

certificatul definitiv înregistrat la 31 decembrie 2006 în Registrul

societăților profesionale, iar atestatul nr. 2A 0081 a fost înlocuit cu alte atestate, ultimul fiind valabil până la 31 decembrie 2009) a fost

respinsă ca neîntemeiată în raport cu dispozițiile art. 4 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cu care legalitatea unui act administrativ

unilateral cu caracter individual, poate fi cercetată oricând, fără

să se facă nicio distincție după cum actul mai este sau nu

în vigoare la data invocării excepției de nelegalitate. Instanța

a reținut că întrucât înainte de expirarea termenului de

valabilitate, cele două acte administrative în cauză au produs efecte

juridice, posibil aducătoare de vătămări ale drepturilor

sau intereselor legitime ale reclamantei, impune ca cercetarea

legalității lor să poată fi făcută oricând pe

calea excepției de nelegalitate, așadar, inclusiv ulterior

încetării valabilității lor.

Excepția autorității de

lucru judecat invocată prin întâmpinare de pârâtul F.G.D.S.B. - în raport

cu sentința comercială nr. 2465 din 20 iunie 2007 a Tribunalului

București, secția a VII-a comercială, care a confirmat calitatea

R.V.A.I.S.S.P.R.L. de lichidator al B.I.R., sentință definitivă

și irevocabilă - a fost respinsă de instanță, ca

neîntemeiată, față de neîndeplinirea în cauză a

condițiilor art. 1201 C. civ., instanța reținând în acest sens

inexistența triplei identități de părți, obiect

și cauză, între litigiul dedus judecății și litigiul

soluționat prin respectiva sentință, chiar dacă prin

invocarea excepției de nelegalitate, reclamanta contestă

reprezentarea sa în procedura falimentului de către R.V.A.I.S.S.P.R.L.,

iar în litigiul comercial a fost analizată calitatea acestei

societăți de lichidator al B.I.R, stabilindu-se în mod irevocabil

că pârâta are această calitate.

Excepția lipsei calității

procesuale pasive invocată de Ministerul Agriculturii Pădurilor

și Dezvoltării Rurale (motivată de faptul că acest minister

nu este emitentul actelor administrative ce constituie obiectul excepției

de nelegalitate, a fost respinsă de curtea de apel ca neîntemeiată,

reținându-se că citarea în cauză a acestui minister nu s-a

făcut în considerarea calității sale de emitent al actelor

administrative atacate, ci prin prisma calității de pârât pe care o

are în litigiul în care a fost invocată excepția de nelegalitate,

soluționarea acesteia trebuind să se facă în contradictoriu cu

toate celelalte părți din litigiul în care excepția a fost

invocată și nu doar cu emitentul actului administrativ.

În ceea ce privește fondul cauzei,

curtea de apel a reținut că, pârâta R.V.A.I.S.S.P.R.L. (fostă SC

M.S. R.V.A.SA), ca urmare a intrării în vigoare la data de 22 noiembrie 2006

a O.U.G. nr. 86/2006, a optat, în temeiul art. 72 alin. (3) din această

ordonanță, pentru desfășurarea în continuare a

activității profesionale în formă de societate profesională

cu răspundere limitată, iar pe baza acordului asociaților de

constituire a societății în forma prevăzută de O.U.G. nr.

86/2006, la data de 22 decembrie 2006 a depus la secretariatul general al U.N.P.I.R.

cererea de înscriere în Registrul societăților profesionale,

conformându-se astfel obligației prevăzută de art. 72 alin. (2)

din ordonanță.

În consecință, pârâta a fost

înregistrată la U.N.P.I.R., fiind emis certificatul de înregistrare

provizoriu nr. 0104 din 31 decembrie 2006, în temeiul dispozițiilor art.

69 alin. (4) din O.U.G. nr. 86/2006, valabilitatea acestuia fiind de 45 de

zile.

Curtea a reținut că pentru

încheierea valabilă a contractului de societate a fost suficient acordul

de voință al părților având în vedere caracterul consensual

al acestuia, acest acord fiind realizat la momentul depunerii cererii de

înregistrare la U.N.P.I.R., în aceasta fiind menționate elementele

referitoare la participarea partenerilor, elemente care se regăsesc

și în actul constitutiv care a primit dată certă la 12 ianuarie 2007.

Susținerea reclamantei că

certificatul de înregistrare a fost eliberat cu 13 zile înainte ca societatea

să se înființeze, a fost respinsă de curtea de apel, ca

neîntemeiată întrucât faptul că actul constitutiv al

societății a primit dată certă la 12 ianuarie 2007 nu

înseamnă că anterior acestei date nu s-a realizat acordul de

voință al asociaților în vederea încheierii contractului de

societate, această atestare nefiind o condiție de validitate a

contractului de societate, ci o modalitate de acordare a datei certe a

înscrisului, menită să asigure opozabilitate față de terți.

Calea de atac exercitată:

Împotriva hotărârii, în termen

legal, au formulat recurs Consiliul de Administrație al B.I.R. și B.I.R.,

prin P.I.

În motivarea recursurilor, s-au

arătat, în esență, următoarele:

Instanța de judecată a încălcat

prevederile art. 261 pct. 5 C. proc. civ., privind motivarea hotărârii,

întrucât nu a analizat aplicabilitatea normelor legale incidente, respectiv

dispozițiile O.U.G. nr. 86/2006, forma inițială, atunci când s-a

pronunțat asupra excepției de nelegalitate în privința

Certificatului nr. 0104 din 31 decembrie 2006 și a Atestatului nr. 2A0081

din 31 decembrie 2006, emise de U.N.P.I.R.

Fără nicio bază

legală, instanța de judecată a reținut că pentru a fi

respectat termenul limită, impus de O.U.G. nr. 86/2006 - 31 decembrie 2006

- s-a dispus emiterea unor certificate provizorii de funcționare, cu o

valabilitate de 45 de zile, un astfel de certificat fiind și cel contestat

în prezenta cauză, deși art. 69 alin. (4) din actul normativ mai sus

citat, invocat de către instanță, se referă la cu totul alt

ceva (la atribuțiile Comisiei de Disciplină, constituită la

nivelul U.N.P.I.R.). Această argumentare a instanței de fond nu are

nici un suport legal față de prevederile imperative ale O.U.G. nr. 86/2006,

respectiv art. 72 alin. (2) care dă dreptul fostelor societăți

de lichidare să se transforme până la 31 decembrie 2006 în

societăți profesionale de practicieni în insolvență, în caz

contrar acele societăți comerciale care nu au realizat transformarea

să fie radiate din Tabloul U.N.P.I.R. Susținerea instanței este

infirmată chiar de documentele ce emană de la U.N.P.I.R., în care se

menționează că R.V.A.I.S.S.P.R.L. nu există modificări

cu privire la schimbarea formei de exercitare a profesiei, fapt ce denotă

că ulterior datei de 31 decembrie 2006 nu au fost eliberate alte documente

privind această societate.

Cu toate că instanța de

fond, a reținut că pârâta R.V.A.I.S.S.P.R.L. este fostă SC M.S.

R.V.A. SA și a optat pentru desfășurarea în continuare a

activităților profesionale în formă de societate

profesională cu răspundere limitată, iar pe baza acordului

asociaților de constituire a societății în forma

prevăzută de O.U.G. nr. 86/2006, la data de 22 decembrie 2006 a depus

la Secretariatul general al U.N.P.I.R. cererea de înscriere în Registrul

societăților profesionale, această societate este falsă

întrucât s-a demonstrat instanței că R.V.A.I.S.S.P.R.L., nu a fost

desemnată ca lichidator al B.I.R. și că nu este fosta societate M.S.

R.V.A.

S-a demonstrat, cu înscrisurile

depuse la dosar, că fosta societate M.S. R.V.A., lichidatorul B.I.R.,

că aceasta nu s-a conformat prevederilor art. 72 alin. (2) din O.U.G. nr. 86/2006

și astfel nu a optat pentru desfășurarea în continuare a

activităților profesionale în formă de societate

profesională, ci a rămas societate comercială,

schimbându-și denumirea în Z.T.S. C.M. SRL.

Instanța de fond a apreciat,

fără o bază legală că pentru încheierea valabilă

a contractului de societate este suficient acordul de voință al

părților, contrar însă prevederilor art. 9 din O.U.G. nr.

86/2006, care prevedea ca cerință legală actul constitutiv

și asocierea practicienilor în insolvență. Or, actul constitutiv

al R.V.A.I.S.S.P.R.L. a fost încheiat la 12 ianuarie 2007, iar asociații

și-au declarat acceptul la asociere abia la 30 martie 2007, conform

Tabloului U.N.P.I.R., context în care este cert că cele două acte

eliberate de U.N.P.I.R., la 31 decembrie 2006, sunt nelegale deoarece fusese

înregistrată aprioric o societate profesională inexistentă la 31

decembrie 2006.

Instanța de fond a constatat

respectarea de către pârâtă a prevederilor legii la data depunerii

cererii de înscriere în registru, existând acordul de voință al

asociaților, suficient pentru încheierea valabilă a contractului, dat

fiind caracterul consensual al acestuia, susținere inexplicabilă în

condițiile în care cererea de înregistrare în Registrul

societăților profesionale nu reflectă acordul consensual al

asociaților, cererea fiind formulată de o singură persoană

(A.O.S.). Prin urmare, la data depunerii cererii, actul constitutiv nu exista,

fapt ce demonstrează fără echivoc nelegalitatea actelor

contestate.

În pronunțarea hotărârii

trebuie să se aplice cu prioritate dreptul comunitar, având în vedere

principiul supremației dreptului comunitar asupra dreptului intern și

să se respecte hotărârile CEDO.

Examinând recursurile prin prisma

criticilor formulate, precum și a prevederilor art. 304

1

,

Înalta Curte că acestea sunt nefondate și urmează a fi respinse

pentru cele ce urmează.

Critica formulată cu privire la

nemotivarea hotărârii judecătorești recurate nu poate fi

primită. Examinând sentința pronunțată de Curtea de Apel

București, Înalta Curte constată că aceasta satisface exigențele

art. 261 pct. 5 C. proc. civ. Astfel, judecătorul fondului a arătat

motivele de fapt și de drept care i-au format convingerea și a

enunțat concluzia la care a ajuns instanța cu privire la raporturile

dintre părți, considerentele fiind clare, precise și necontradictorii.

În realitate, recurenții critică sentința atât cu privire la

starea de fapt reținută, cât și cu privire la modul în care

instanța de judecată a făcut interpretarea normelor legale

incidente în cauză, ceea ce nu înseamnă că hotărârea nu

este motivată.

Obiectul prezentei cauze îl

constituie excepția de nelegalitate a Certificatului nr. 0104 din 31

decembrie 2006 și a Atestatului nr. 2A0081 din 31 decembrie 2006. Cu alte

cuvinte, judecătorul fondului a fost învestit cu cererea de a se

pronunța, strict, asupra conformității celor două acte cu

prevederile O.U.G. nr. 86/2006 și, în acest litigiu, nu are

competența de a determina cine este R.V.A.I. S. S.P.R.L. (dacă este

sau nu continuarea M.S. R.V.A.) și dacă aceasta este lichidatorul

judiciar al B.I.R.. Mai precis, obiectivul judecătorului de contencios

administrativ este acela de a stabili dacă cele două înscrisuri au

fost emise cu respectarea formelor legale instituite prin O.U.G. nr. 86/2006.

Sub acest aspect, concluzia judecătorului fondului este corectă.

Contrar celor susținute de

recurenți, afirmația instanței de fond cu privire la

certificatele provizorii de funcționare, cu o valabilitate de 45 de zile,

nu se fundamentează pe prevederile art. 69 alin. (4) din O.U.G. nr.

86/2006, cum se arată în ambele recursuri. Susținerea instanței

are în vedere probele administrate în cauză, măsura emiterii unor

astfel de certificate impunându-se, în raport de dispozițiile art. 72 alin.

(2) din actul normativ amintit. Astfel cum precizează U.N.P.I.R., în

condițiile în care Regulamentul de organizare și funcționare a U.N.P.I.R.

nu intrase încă în vigoare, pentru a stabili procedura de înscriere în

registru, exista riscul depășirii termenului limită - 31

decembrie 2006, motiv pentru care s-a decis emiterea certificatelor provizorii.

Raționamentul instanței de

fond cu privire la aplicarea și interpretarea prevederilor art. 9 alin. (1)

și alin. (4) din O.U.G. nr. 86/2006 este, de asemenea, corect. Ceea ce a

pus în evidență judecătorul cauzei, sub acest aspect, este

că mențiunea atestării datei actului constitutiv nu se

confundă cu data încheierii acelui act, iar, contractul de societate având

un caracter consensual, pentru încheierea sa valabilă fiind necesar

simplul acord de voință al părților, acord care a existat

așadar la data formulării cererii de înregistrare depusă la Secretariatul general al U.N.P.I.R. Faptul că, ulterior, la 12 ianuarie 2007, un avocat

a atestat identitatea părților, data și conținutul actului

constitutiv, este lipsit de relevanță, întrucât mențiunea

atestării de către avocat nu se confundă cu data realizării

acordului de voință al părților și, pe cale de

consecință, cu data constituirii societății pârâte. În

raport de cele de mai sus, împrejurarea că cererea de înregistrare la U.N.P.I.R.

a fost semnată de o singură persoană este complet lipsită

de relevanță, din perspectiva verificării legalității

celor două acte supuse cenzurii.

Referirile recurenților la

prioritatea dreptului comunitar și a jurisprudenței CEDO sunt

superflue. Invocarea priorității dreptului comunitar are sens doar în

măsura în care se indică o anume normă concretă, al

cărei câmp de aplicare se intersectează cu cel al unei norme

naționale, incidentă în speță și cu care se află

în conflict, finalmente aplicându-se norma comunitară, cea

națională devenind inefectivă în raportul juridic dedus

judecății. Or, în cauza de față, nu se invocă decât la

modul general prioritatea dreptului comunitar. La fel, invocarea

jurisprudenței CEDO, care are valoarea de interpretare oficială a

prevederilor Convenției Europene a Drepturilor Omului, trebuie să

vizeze, la modul concret, nerespectarea dreptului european al drepturilor

omului, cum este reglementat în convenție, prin prisma jurisprudenței

judecătorului european, ceea ce nu este cazul în litigiul de față.

Față de cele ce preced,

Înalta Curte va respinge ca nefondate ambele recursuri, potrivit art. 312 alin.

(1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de

Consiliul de Administrație al B.I.R. și de B.I.R. împotriva

sentinței nr. 3679 din 3 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 11 mai 2010.