ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1998/2010
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1998/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr . 83 din 27 ianuarie 2006 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal a fost soluționată - în sensul respingerii ca nefondată - cererea formulată la 14 septembrie 2005 de reclamanta SC O. SA din comuna Ostrov județul Constanța prin care solicitase, în contradictoriu cu Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Constanța, modificarea certificatului de atestare fiscală nr.9857 din 8 februarie 2005, eliberat pentru obligațiile de plată ale reclamantei către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetul asigurărilor pentru șomaj la data de 29 mai 2004, în sensul diminuării acestor obligații bugetare cu suma de 177.406.319.477 lei (ROL), adică 17.740.632 RON, precum și modificarea Ordinului comun nr. 730 din 29 iulie 2005 și Ordinului comun nr.1157 din 15 august 2005 ale Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și Ministerului Finanțelor Publice, în sensul diminuării obligațiilor bugetare restante cu suma de 22.017.527.584 lei (ROL), corespunzător modificării certificatului de atestare fiscală nr. 9857 din 8 februarie 2005. Această sentință a fost dată în contradictoriu și cu Ministerul Agriculturii,
Pădurilor și Dezvoltării Rurale și Ministerul Finanțelor Publice, urmare completării cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă la 6 decembrie 2005 (f. 95 Dosar nr. 461/CA/2005), având în vedere petitul referitor la anularea celor două ordine administrative, iar în ceea ce privește pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, urmare aceleași cereri și reorganizării pârâtei dispusă prin Ordinul M.F. nr. 345 din 23 martie 2005, Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Constanța a fost înlocuită cu Direcția Generală a Marilor Contribuabili. În esență, instanța de contencios administrativ a reținut că reclamanta a beneficiat în baza art. 1 alin. (4) din Legea nr. 254/2002 de anumite înlesniri la plată, respectiv, de eșalonarea unor obligații fiscale bugetare, cu amânarea la plată, în vederea scutirii, a dobânzilor și penalităților aferente obligațiilor fiscale, lege care a fost abrogată prin Legea nr. 507/2004 de aprobare a O.G.
nr. 94/2004. Ulterior, prin art. 2 alin. (3) din O.U.G. nr. 26/2005 s-au mai acordat acelorași societăți privatizate în temeiul Legii nr. 268/2001, înlesnirile de plată stipulate în Legea nr. 190/2004, respectiv scutirea de la plata majorărilor de întârziere și a penalităților de orice fel aferente obligațiilor bugetare restante la data la care s-a semnat contractul de privatizare, instanța de contencios administrativ reținând că reclamanta a beneficiat doar de scutirile acordate prin acest act normativ - cele două ordine ministeriale respectând aceste dispoziții - așa încât, la momentul eliberării certificatului de atestare fiscală a cărei modificare s-a cerut, s-a reținut corect că reclamanta beneficiază de înlesnirile prevăzute în Legea nr. 190/2004, aplicabile în temeiul O.U.G.
nr. 26/2005 în timp ce primul act normativ - Legea nr. 254/2002 - a reglementat doar eșalonări de plată și nu scutiri. În consecință, cererea reclamantei a fost respinsă reținându-se corectitudinea atât a certificatului de atestare fiscală cât și a celor două ordine atacate. Recursul declarat de reclamantă împotriva acestei sentințe a fost admis prin Decizia nr. 4537 din 13 decembrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, iar sentința de fond casată cu trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului București, secția comercială, instanță apreciată ca fiind cea căreia i-ar fi revenit compentența soluționării în fond a cererii reclamantei.
Pentru a decide astfel instanța din oficiu, a reținut că obiectul cererii îl constituie obligarea pârâților de a recunoaște scutirile deja acordate, că pârâții sunt autorități abilitate prin lege să acorde scutiri și înlesniri la plata obligațiilor bugetare așa încât s-a apreciat că raporturile juridice create între aceste autorități și reclamantă sunt raporturi juridice comerciale motiv pentru care, potrivit art. 40 din Legea nr. 137/2002, competența soluționării cererii revenea Tribunalului București, secția comercială.
Reinvestit cu soluționarea cererii Tribunalul București, secția a VI-a comercială, prin sentința comercială nr. 7820 din 23 iunie 2008 a admis acțiunea reclamantei, astfel cum a fost precizată și în contradictoriu cu A.N.A.F., Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, Ministerul Finanțelor Publice, Consiliul Local Constanța, Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabilii Mijlocii și Agenția Domeniilor Statului, a dispus modificarea certificatului de atestare fiscală nr. 9857/2005 cu suma de 177.406.319.477 lei (ROL), adică 17.740.631,9477 lei (RON) precum și modificarea Ordinului nr.340/2005 și nr.1157/2005 ale Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și Ministerului Finanțelor Publice, în sensul diminuării obligației bugetare restante cu suma de 22.017.526.584 lei vechi, adică 2.201.752,6584 lei (RON), cu cheltuieli de judecată aferente în sumă de 6.883 lei stabilite în sarcina pârâtelor Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța.
Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut, în temeiul expertizei efectuate în cauză, că reclamanta face parte din sfera contribuabililor îndreptățiți să beneficieze de dispozițiile legale din 2002 referitoare la scutirea și apoi eșalonarea unor obligații fiscale precum și cele din 2004 referitoare la scutirea de la plata accesoriilor obligațiilor bugetare (dobânzi, majorări, penalități) calculate până la intrarea în vigoare a Legii nr. 190/2004. În consecință, reținându-se că în temeiul Legii nr. 254/2002, modificată prin O.U.G. nr. 209/2002 (în prezent abrogată prin Legea nr. 507/2004) și a Legii nr. 190/2004 reclamanta a beneficiat de scutiri de dobânzi în sumă de 177.406.319.477 lei (ROL), a dispus modificarea certificatului de atestare fiscală nr. 9857/2005 cu această sumă, precum și modificarea celor două ordine ministeriale comune în sensul diminuării obligațiilor bugetare restante ale reclamantei cu 22.017.526.584 lei (ROL).
Împotriva acestei sentințe au declarat apeluri toți pârâții, criticând sentința pentru netemeinicie și nelegalitate, astfel: Pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală București a invocat, în esență, prescripția dreptului la acțiune pentru petitul 1 din cerere și necompetența materială a instanței comerciale în soluționarea petitului II, invocând competența instanțelor de contencios administrativ; pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a invocat prescripția dreptului la acțiune al reclamantei, invocând termenul special de prescripție de o lună prevăzut în art. 39 din Legea nr. 137/2002 privind accelerarea privatizării, iar pe fond, netemeinicia soluției, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța a criticat soluționarea cererii cu încălcarea competenței instanțelor de contencios administrativ, competență atrasă urmare precizării cererii de chemare în judecată în fața Tribunalului București, secția comercială, în sensul că se solicită modificarea unor acte administrative; pârâtul Consiliul Local Constanța a invocat lipsa capacității sale de folosință și a calității sale procesuale pasive, iar pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a invocat greșita menținere a sa în cauză și deci lipsa calității sale procesuale pasive, excepție invocată la fond care, de altfel,
a introdus în cauză Agenția Domeniilor Statului București și s-a subrogat în drepturile sale, dar a omis a dispune scoaterea sa din cauză și pronunțarea asupra acestei excepții. Prin decizia nr. 62 din 4 februarie 2009 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, au fost respinse ca nefondate toate apelurile declarate împotriva sentinței de fond de către pârâte. Pentru a pronunța această decizie instanța de apel a reținut, analizând apelul Agenției Naționale de Administrare Fiscală București, că dreptul valorificat de reclamantă prin cererea de chemare în judecată, precizată la 25 iunie 2007 și 19 mai 2008 este modificarea certificatului fiscal emis la 8 februarie 2005, urmare aplicării O.G.
nr. 94/2004, așa încât nu este aplicabil în speță termenul de prescripție prevăzut de art. 39 din Legea nr. 137/2002. Cât privește necompetența materială pe petitul doi referitor la modificarea celor două ordine ministeriale, instanța de apel a reținut că acest petit are caracterul unui petit accesoriu, așa încât, în temeiul art. 17 C. proc. civ., competența revenea aceleiași instanțe investită cu petitul principal. Pe fondul cauzei a apreciat că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a legii și apreciere a probelor. Apelul Ministerului Agriculturii Pădurilor și Dezvoltării Rurale s-a apreciat ca nefondat deoarece, chiar dacă la 14 aprilie 2008 (f. 141 dosar tribunal) s-a cerut introducerea în cauză a Agenției Domeniilor Statului, corect acest minister a fost menținut în cauză, el fiind unul dintre emitenții ordinelor a căror modificare s-a solicitat prin petitul accesoriu.
Apelul Ministerului Finanțelor Publice a fost apreciat ca nefondat pentru aceleași considerente pentru care excepția prescripției invocată de Agenția Națională de Administrare Fiscală a fost respinsă. În plus, instanța de apel a apreciat că dispozițiile art. 8 din Legea nr. 137/2002 nu sunt aplicabile în cauză deoarece certificatele bugetare emise în temeiul acestui text de lege sunt emise în scopul vânzării unor pachete de acțiuni în procesul privatizării, ceea ce nu este cazul în speță, neprimind nici susținerea acestui apelant în sensul că reclamanta ar fi renunțat unilateral la înlesnirile acordate anterior prin solicitarea facilităților de care beneficia în temeiul Legii nr. 190/2004.
Cât privește apelul Direcției Generale a Finanțelor Publice Constanța instanța de apel a reținut că, în raport de considerentele deciziei nr. 4537 din 13 septembrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, și de dispozițiile art. 315 C. proc. civ., necompetența instanțelor comerciale nu mai poate fi invocată în rejudecarea pricinii. În final, analizând apelul Consiliului Local Constanța instanța de apel a reținut că acesta are capacitate de folosință și calitate procesuală pasivă în raport de Legea nr. 215/2001 și el trebuia să stea în proces pentru a-i fi opozabile hotărârile date în cauză, întrucât reclamanta a pus în discuție în cererea sa stabilirea obligațiilor fiscale.
Nemulțumiți de această decizie pârâții apelanți au declarat recursuri solicitând modificarea ei pentru nelegalitate. În recursul său Ministerul Agriculturii Pădurilor și Dezvoltării Rurale, invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critică decizia din apel pentru reținerea calității sale procesuale pasive și nu a Agenției Domeniilor Statului București, care, în temeiul art. 1 din Legea 268/2001, începând cu 7 iunie 2001 - data intrării în vigoare a acestei legi - s-a subrogat în toate drepturile și obligațiile ministerului rezultate din contractele de privatizare, fapt confirmat și de Protocolul încheiat în acest sens, în care, la poziția 252 din Anexa I, este menționat expres contractul încheiat cu reclamanta.
Pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală București critică decizia din apel, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. întrucât, deși a invocat faptul că reclamanta a precizat la 16 iunie 2008 că nu solicită cheltuieli de judecată instanța de fond a obligat-o să suporte cheltuieli de judecată, critică asupra căreia instanța de apel nu s-a pronunțat. De asemenea apreciază că instanța de apel nu a argumentat înlăturarea dispozițiilor art.39 din Legea nr. 137/2002 și nici motivele pentru care a menținut admiterea acțiunii, astfel încât, conform art. 304 pct. 7 C. proc. civ. consideră că se impune modificarea soluției, reluând în recurs criticile invocate în apel pe cele două aspecte criticate și care ar fi condus la respingerea cererii.
Ministerul Finanțelor Publice, invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. critică decizia din apel pentru greșita rezolvare a excepției prescripției dreptului la acțiune și neaplicarea dispozițiilor art. 39 din Legea nr. 137/2002 potrivit cărora termenul de prescripție era de o lună, termen incident în cauză având în vedere că certificatul de atestare fiscală a obligațiilor bugetare ce formează obiectul judecății a fost emis potrivit art. 8 din Legea nr. 137/2002. De asemenea acest recurent critică și rezolvarea dată fondului litigiului apreciind că instanțele au încălcat dispozițiile Legii nr. 190/2004, singurul act normativ aplicabil speței de față, soluțiile date de instanțe bazându-se greșit numai pe concluziile expertizei.
La rândul său recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța, invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. critică rezolvarea litigiului de către instanțele comerciale, excepție invocată și în fața instanței de apel dar care greșit a respins-o. În acest sens recurenta susține că obiectul acțiunii îl constituie modificarea unor acte administrative - certificat de atestare fiscală și a unor ordine comune ale Ministerului Agriculturii Pădurilor și Dezvoltării Rurale și Ministerul Finanțelor - așa încât competența revenea, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 554/2004, raportat la art. 2 lit. d) și art. 3 alin. (1) C. proc. civ., curții de apel ca instanță de contencios administrativ.
În cazul în care și instanța de recurs va trece peste această excepție apreciază că fondul litigiului a fost soluționat cu aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor Legii nr. 190/2004 întrucât societatea reclamantă era privatizată încă din 30 octombrie 2000, așa încât, deveneau aplicabile ei dispozițiile O.U.G. nr. 26/2005 și implicit ale Legii nr. 190/2004. Prin întâmpinările intimatei-reclamante depuse în dosar aceasta a răspuns criticilor invocate prin fiecare recurs în parte, solicitând menținerea deciziei din apel.
Cât privește soluționarea excepțiilor prescripției, și lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale intimata apreciază că ele au fost corect soluționate întrucât certificatul fiscal a cărei modificare s-a cerut a fost emis nu în cadrul procedurii sale de privatizare - proces încheiat încă din 2000 - ci pe tărâmul raporturilor fiscale pe care ea le are cu autoritățile statului după privatizare, așa încât nu sunt incidente în speță nici dispozițiile art.8 și nici cele ale art. 39 din Legea nr. 137/2002 privind accelerarea privatizării. În acest context și susținerea calității procesuale a ADS este nefondată deoarece urmărirea și executarea obligațiilor din contractul de privatizare sunt irelevante în cauză în condițiile în care ea a investit instanțele cu verificarea legalității unor ordine emise Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale.
Privitor la excepția necompetenței instanțelor comerciale în soluționarea litigiului intimata reclamantă apreciază că o asemenea excepție nu mai poate fi reiterată în condițiile în care, potrivit art. 315 C. proc. civ., dezlegarea dată prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ, este obligatorie pentru instanțe. Pe parcursul soluționării recursurilor s-a făcut dovada de către recurenți a mandatelor semnatarilor recursurilor depunându-se regulamentele de organizare și funcționare a respectivelor autorități și instituții publice.
Recursurile pârâților sunt întemeiate, urmând a fi admise, pentru considerentele ce se vor arăta: Întrucât în recursurile formulate în prezenta cauză s-au invocat critici atât în ceea ce privește soluționarea excepțiilor - necompetența instanțelor comerciale, calitate procesuală, prescripția dreptului la acțiune - dar și cu privire la rezolvarea fondului litigiului, Curtea apreciază că analizarea acestora - și implicit a recursurilor - urmează a fi făcută în ordinea impusă de dispozițiile art. 137 C. proc. civ.
Astfel, critica invocată de recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța privind încălcarea competenței instanțelor comerciale Curtea o apreciază ca întemeiată întrucât atât instanța de fond cât și cea din apel au omis să soluționeze pricina prin prisma precizărilor și completărilor cererii inițiale făcute de reclamantă după pronunțarea Deciziei nr. 4537 din 13 decembrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.
Astfel, deși instanța de recurs a stabilit că raporturile dintre societatea reclamantă și autoritățile emitente ale actelor administrative a căror modificare s-a solicitat instanțelor sunt raporturi comerciale ce intră sub incidența normelor Legii nr. 137/2002 privind accelerarea privatizării, ulterior, în fața instanțelor comerciale, reclamanta și-a precizat și complinit cererea inițială atât sub aspectul persoanelor cu care se judecă - chemând în judecată și Consiliul Local Constanța (f. 77 dosar tribunal) sau înlocuind și precizând anumite direcții din cadrul autorităților administrative cu care înțelege să se judece (f. 88 același dosar) - cât și sub aspectul obiectului cererilor sale (f. 77 verso, f. 221 dosar tribunal).
Din aceste cereri precizatoare în fața instanței de fond cât și din întâmpinările pe care le-a formulat reclamanta în apel (f. 72-73 și 104) sau în recurs (f. 53-62, 78-86) rezultă că obiectul cererii reclamantei vizează modificarea unor acte administrative privitoare la acordarea unor facilități fiscale ulterioare momentului privatizării în temeiul unor acte normative speciale emise în domeniul fiscal și nicidecum referitoare la raporturi juridice comerciale. Însăși reclamanta s-a apărat în toate etapele procesuale în fața instanței comerciale că dreptul pretins de ea nu derivă din legi speciale în domeniul privatizării, ci el își are sorgintea în reglementări din domeniul fiscal, ea solicitând modificarea unor acte administrative ce-i încalcă dreptul la acordarea anumitor facilități fiscale pentru obligațiile sale bugetare.
În atare situație Curtea apreciază că deși inițial cererea sa a fost apreciată ca vizând raporturi comerciale, prin completările și precizările ulterioare ale cererii inițiale făcute în fond după casarea dispusă, cererea reclamantei revenea, potrivit art. 2 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 2 lit. d) și art. 3 alin. (1) C. proc. civ., spre competentă soluționare instanței de contencios administrativ, respectiv Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal. În consecință recursul Direcției Generală a Finanțelor Publice Constanța urmează a fi admis, Curtea apreciind ca întemeiată critica privind necompetența instanțelor comerciale în soluționarea pricinii.
Întrucât excepția necompetenței materiale este peremptorie și dirimantă, Curtea va admite și celelalte recursuri declarate de ceilalți pârâți, având în vedere că soluția ce se impune în cauză este cea a casării atât a deciziei din apel cât și cea a instanței de fond, cauza urmând a fi trimisă spre rejudecare instanței competente în conformitate cu dispozițiile art. 313 C. proc. civ. În fața instanței competente urmează a fi analizate și rezolvate și celelalte aspecte invocate în criticile referitoare la calitate procesuală, la prescripție, dar și cele vizând fondul pricinii, astfel cum a fost el precizat de reclamantă pe parcursul procesului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursurile declarate de recurenții pârâți M.A.P.D.R. București, A.N.A.F. București, M.F.P. București și D.G.F.P. Constanța - în numele administrației pentru contribuabili mijlocii Constanța. Casează decizia nr. 62 din 4 februarie 2009 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, și sentința nr. 7820 din 23 iunie 2008 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, și trimite cauza spre rejudecare Curții de Apel București, secția contencios administrativ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 mai 2010.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.