ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3888/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 3491 din 17 decembrie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a constatat că au fost irevocabil soluționate următoarele incidente procesuale: excepția de necompetență materială; excepția de nelegalitate; cererea de introducere în cauză ca intervenient a ADS; A respins, ca nefondate, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei DGRFP Galați - AJFP Constanța, excepția lipsei capacității de folosință a pârâtei Consiliul Local Constanța, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Consiliul Local Constanța, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la capătul 1 din cerere;

A admis în parte acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Ministerul Finanțelor Publice, Consiliul Local Constanța, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța și Agenția Domeniilor Statului,, astfel cum a fost completată și precizată și, în consecință:

A obligat pârâta DGRFP Galați - AJFP Constanța la modificarea certificatului de atestare fiscală nr. 9857 din 8.02.2005 emis de pârâtă, în sensul diminuării obligațiilor bugetare cu suma de 17 740.632 RON și la emiterea unui nou certificat de atestare fiscală cu recunoașterea înlesnirilor acordate reclamantei prin efectul legii.

A obligat pârâții Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Ministerul Finanțelor Publice la modificarea Ordinului comun 730/2005 și 1157/2005, în sensul dispunerii diminuării obligațiilor bugetare cu suma de 2.201.753 RON corespunzător certificatului de atestare fiscală ce va fi emis potrivit dispoziției de mai sus.

Cererea de suspendare, a fost respinsă ca rămasă fără obiect și au fost obligați pârâții DGRFP Galați-AJFP Constanța, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Ministerul Finanțelor Publice la plata către reclamantă a sumei de 30.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată reduse, conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut în esență următoarele aspecte:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, la data de 14.09.2005 sub nr. 461/CA/2005, reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Constanța modificarea certificatului de atestare fiscală nr. 9857 din 8 februarie 2005 eliberat pentru obligațiile de plată ale reclamantei către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetul asigurărilor pentru șomaj la data de 29 mai 2004, în sensul diminuării acestor obligații bugetare cu suma de 177.406.319.477 RON (ROL), adică 17.740.632 RON, precum și modificarea Ordinului comun nr. 730 din 29 iulie 2005 și nr. 1157 din 15 august 2005 al Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și Ministerului Finanțelor Publice, în sensul diminuării obligațiilor bugetare restante cu suma de 22.017.527.584 RON (ROL), corespunzător modificării certificatului de atestare fiscală nr. 9857 din 8 februarie 2005.

Prin încheierea de ședință de la data de 20.10.2005, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei DGFP Constanța ca nefondată și a fost admisă cererea de suspendare provizorie până la soluționarea cererii de suspendare a executării formulate în cadrul acțiunii de față.

Prin sentința civilă nr. 83 din 27 ianuarie 2006 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal din dosar nr. x/2005 a fost respinsă cererea de suspendare ca lipsită de interes deoarece instanța a procedat la soluționarea cauzei e fond la prima zi de înfățișare; a fost respinsă cererea de chemare în judecată ca nefondată.

Recursul declarat de reclamantă împotriva acestei sentințe a fost admis prin Decizia nr. 4537 din 13 decembrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosar nr. x/2006, iar sentința de fond a fost casată cu trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului București, secția comercială, instanță apreciată ca fiind cea căreia i-ar fi revenit competența soluționării în fond a cererii reclamantei.

Prin sentința comercială nr. 7820 din 23 iunie 2008 în dosar nr. x/2007 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, în dosar nr. x/2007, a fost admisă acțiunea reclamantei, astfel cum a fost precizată și în contradictoriu cu A.N.A.F., Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, Ministerul Finanțelor Publice, Consiliul Local Constanta, Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabilii Mijlocii și Agenția Domeniilor Statului; s-a dispus modificarea certificatului de atestare fiscală nr. 9857/2005 cu suma de 177.406.319.477 RON (ROL), adică 17.740.631,9477 RON (RON), precum și modificarea Ordinului nr. 340/2005 și nr. 1157/2005 ale Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și Ministerului Finanțelor Publice, în sensul diminuării obligației bugetare restante cu suma de 22.017.526.584 RON vechi, adică 2.201.752,6584 RON (RON), cu cheltuieli de judecată aferente în sumă de 6.883 RON stabilite în sarcina pârâtelor Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanta.

Prin decizia nr. 62 din 4 februarie 2009 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială din dosar nr. x/2007, au fost respinse ca nefondate toate apelurile declarate împotriva sentinței de fond de către pârâte.

Prin decizia nr. 1998/31.05.2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, din dosar nr. x/2007 a admis recursurile, a casat decizia nr. 62 din 4 februarie 2009 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială și sentința nr. 7820 din 23 iunie 2008 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială și a trimis cauza spre rejudecare Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.

Prin încheierea de ședință din 21.07.2011, a fost trimisă cauza la Curtea de Apel Constanța în vederea soluționării excepției de nelegalitate invocate de reclamantă, dispunându-se suspendarea judecării cauzei până la soluționarea acestei excepții.

Prin sentința civilă nr. 368/2.11.2011 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosar nr. x/2011, a fost respinsă excepția de nelegalitate ca inadmisibilă. Sentința a fost menținută prin respingerea recursului ca nefondat, prin decizia nr. 1671 din 29.03.2012 pronunțată de ÎCCJ-SCAF în dosar nr. x/2011.

Prin sentința civilă nr. 6003 din 24 octombrie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.A. Ostrov, în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Ministerul Finanțelor Publice, Consiliul Local Constanta, Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabilii Mijlocii Constanța și D.G.F.P. Constanța - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr. 1558 din 8 mai 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea pârâtului Consiliul Local Constanța și a dispus completarea dispozitivului sentinței civile nr. 6003 din 24 octombrie 2012, în sensul că a obligat reclamanta S.C. A. S.A. Ostrov la 500 RON cheltuieli de judecată către pârâtul Consiliul Local Constanța.

Prin decizia nr. 1639/28.03.2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosar nr. x/2010, au fost admise recursurile reclamantei, au fost casate sentințele recurate și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

În rejudecare, Curtea de apel a constatat că excepția de necompetență materială a fost admisă de Înalta Curte prin Decizia nr. 1998 din 31 mai 2010 și a stat la baza soluției de casare cu trimitere a cauzei, instanța supremă apreciind că, prin raportare la obiectul cauzei, astfel cum acesta a fost precizat la data de 19.05.2008, competența materială de soluționare a prezentului litigiu aparține instanței de contencios administrativ și fiscal.

Cu privire la excepția de nelegalitate, s-a constatat, de asemenea, că prin sentința civilă nr. 368 din 2.11.2011 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosar nr. x/2011, a fost respinsă excepția de nelegalitate ca inadmisibilă, iar sentința a fost menținută prin respingerea recursului ca nefondat, prin decizia nr. 1671 din 29.03.2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosar nr. x/2011. Astfel, și acest incident procesual a fost irevocabil soluționat și nu a mai fost repus în discuție în cadrul rejudecării de față.

Referitor la cererea de introducere în cauză ca intervenient a ADS, s-a constatat că prin încheierea de ședință de la data de 9.03.2011 din dosarul înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, la data de 2.08.2010 sub nr. x/2/2010, Curtea a respins cererea de introducere în cauză a Agenției Domeniilor Statului. Aceasta încheiere nu a fost atacată cu recurs de către pârâtul MADR, motivele de recurs formulate de acest pârât neprivind și soluția dată de prima instanță de respingere a cererii de introducere în cauză a ADS, astfel că și acest incident procesual a fost irevocabil soluționat și nu a mai fost repus în discuție în cadrul rejudecării de față.

În ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei DGRFP Galați - AJFP Constanța, s-a constatat că reclamanta a solicitat obligarea pârâtei DGRFP Galați - AJFP Constanța (denumirea ca urmare a modificării aduse prin O.U.G. nr. 74/2013 de reorganizare a ANAF) la modificarea certificatului de atestare fiscală nr. 9857 din 8.02.2005 emis de pârâtă; cât timp se solicită obligarea pârâtei la emiterea unui act administrativ (sub forma modificării lui), rezultă că se justifică calitatea procesuală pasivă a acestei pârâte.

Cu privire la excepția lipsei capacității de folosință a Consiliului Local Constanța, s-a constatat că pârâtul Consiliul Local Constanța este o autoritate publică (conform Legii nr. 215/2001 a administrației publice), subiect de drept administrativ cu atribuții în ceea ce privește stabilirea obligațiilor bugetare și implicit a scutirilor de la plata acestor obligații, astfel cum rezultă din prevederile Legii nr. 254/2002 și ale Legii nr. 190/2004 și așa cum însăși pârâta recunoaște, în dreptul administrativ, lipsa personalității juridice nu echivalează cu lipsa capacității procesuale, acest aspect fiind tranșat atât în doctrină, cât și în jurisprudența înaltei Curți. În plus, conform prev. art. 41 alin. (2) din C. proc. civ., pârâta poate sta în judecată prin organele sale de conducere.

În privința excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Consiliul Local Constanța, s-a constatat că reclamanta a formulat și un capăt de cerere, prin care a solicitat obligarea pârâtei la emiterea unei hotărâri din care să rezulte finalizarea procedurilor de emitere a dispozițiilor de scutire de la plata obligațiilor bugetare a reclamantei.

Asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, instanța a constatat că aceasta este nefondată, având în vedere că Ministerul Administrației Pădurilor și Dezvoltării Rurale este emitentul actului administrativ atacat și are, din perspectiva dispozițiilor Legii nr. 554/2004, calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.

Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la capătul 1 din cerere s-a constatat că și aceasta este nefondată având în vedere că dreptul pretins de reclamantă care stă la baza prezentei acțiuni, nu derivă din legile speciale în materia privatizării, iar acțiunea nu a fost formulată în contradictoriu cu autoritatea implicată în privatizare, ci cu autoritatea fiscală; în acest context, dispozițiile art. 39 din Legea nr. 137/2002 invocate de pârâtele ANAF și Ministerul Finanțelor Publice nu sunt incidente în speță.

Pe fondul cauzei, s-a reținut că reclamanta a invocat faptul că prin Certificatul de atestare fiscală nr. 9857 din 8.02.2005 emis de Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța, nu i-au fost recunoscute înlesnirile și scutirile de la plata accesoriilor aferente obligațiilor bugetare de care aceasta ar fi beneficiat potrivit legii, iar împotriva acestui certificat, reclamanta a formulat contestație, înregistrată din 08.03.2005 la ANAF, contestație ce a fost respinsă prin adresa din 29.03.2005 ca neîntemeiată, apreciindu-se că doar suma de 155.179.577.199 ROL reprezentând majorări de întârziere, dobânzi și penalități a beneficiat de scutire la plată.

Din concluziile raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză, în cadrul dosar nr. x/2007 al Tribunalului București, secția a VI-a comercială, a rezultat că reclamanta face parte din sfera contribuabililor îndreptățiți să beneficieze de dispozițiile legale din anul 2002 referitoare la scutirea și apoi la eșalonarea unor obligații fiscale și cele din 2004 referitoare la scutirea de la plata accesoriilor creanțelor bugetare.

De asemenea, s-a apreciat că întrucât reclamanta a fost privatizată în anul 2000, ca urmare a încheierii contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni din 30.10.2000 între Ministrul Agriculturii și Alimentației și B.Mogoșoaia, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 198/1999 privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri agricole sau terenuri aflate permanent sub luciu de apă, rezultă că reclamanta a beneficiat de prevederile art. 1 alin. (4) din Legea nr. 254/2002.

S-a reținut că prin expertiza contabilă întocmită în cauză, s-a constatat că scutirea sumelor amânate anterior la plată era condiționată de achitarea la termenele de plată a sumelor prevăzute în convențiile încheiate pentru înlesnirile acordate anterior. Din verificările efectuate cu ocazia expertizei contabile, expertul a constatat că reclamanta a îndeplinit această obligație legală, respectând termenele prevăzute în actele și convențiile menționate anterior, așa cum rezultă și din adresa din 4.02.2005 emisă de DGFP Constanța.

Prin adresa din 29.03.2005 emisă de DGFP Constanța, ca răspuns la contestația administrativă, pârâta a considerat că doar suma de 155.179.577.199 RON vechi reprezentând majorări de întârziere, dobânzi și penalități, beneficia de scutire la plată; suma a fost calculată în raport de debitele restante la 31.10.2000 (data privatizării).

Prin urmare, s-a constatat că certificatul de atestare fiscală nr. 9857/2005 nu a cuprins scutirea de plată a tuturor dobânzilor și penalităților de care trebuia să beneficieze reclamanta, prevăzând scutirea numai pentru suma de 155.179.577.199 RON vechi, fără a ține seama de scutirile deja acordate anterior, în sumă totală de 177.406.319.477 RON vechi.

Astfel, la data de 31.12.2004, reclamanta a beneficiat prin efectul legii de scutirea la plată a tuturor accesoriilor pentru obligațiile bugetare amânate la plată în vedere scutirii și calculate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 190/2004, în sumă totală de 177.406.319.477 RON vechi, cum de altfel a stabilit chiar pârâta DGFP Constanța prin adresa din 4.02.2005 și prin Referatul nr. 43/2005.

În fine, s-a constatat că atâta vreme cât prin certificatul de atestare fiscală nr. x/2005 accesoriile scutite sunt numai în sumă de 155.179.577.199 RON vechi, pentru diferența de 22.017. 526. 584 RON vechi urmează a se emite un nou certificat de atestare fiscală în sensul beneficierii de scutire și pentru această sumă.

Referitor la cererea de suspendare, s-a apreciat această cerere a rămas fără obiect.

Împotriva sentinței pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (în continuare MADR), Agenția Națională de Administrare Fiscală (în continuare ANAF) Ministerul Finanțelor Publice (în continuare MFP), Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța (în continuare DGRFP Galați- AJFP Constanța) și Consiliul Local Constanța criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Cererea de recurs formulată de MADR a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., în motivarea ei arătându-se, în esență, că se impune modificarea sentinței în sensul anulării obligațiilor de plată a cheltuielilor de judecată dispuse în sarcina ministerului, iar în subsidiar în sensul reducerii cuantumului acestor cheltuieli.

S-a arătat că nu se poate reține în sarcina MADR vreo culpă procesuală, deci nu poate fi ținut acesta la plata cheltuielilor de judecată în condițiile în care petitul privind anularea Ordinului comun nr. 730/1157/2005 al MADR și MFP apare ca un capăt secundar al cererii de chemare în judecată, respectiv ca o consecință a solicitării de anulare a certificatului de atestare fiscală nr. 9857 din 08 februarie 2005. De altfel, se supune atenției instanței de recurs împrejurarea că deși s-a reținut calitatea procesuală a 7 instituții publice, au fost obligați la plata cheltuielilor de judecată numai trei dintre pârâți.

Referitor la cuantumul cheltuielilor de judecată acordate, respectiv 30.000 RON, recurentul consideră că acesta este nejustificat de mare, deoarece, așa cum reține și instanța de fond este raportat doar la ciclul procesual din rejudecare, iar speța are ca obiect anularea unui act administrativ, nefiind de o mare complexitate. Dispozițiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ. menționează drept referință pentru modificarea/reducerea onorariului avocațial "valoarea pricinii (…), munca îndeplinită de avocat (…)", judecătorul cauzei fiind ținut să aprecieze asupra caracterului rezonabil al acestor cheltuieli, fără a aduce în acest fel atingere clauzelor contractului de asistență juridică încheiat între avocat și client așa cum rezultă din art. 128 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat. O astfel de apreciere implică în mod cumulativ cele două criterii legale: valoarea cauzei și munca (activitatea) desfășurată de avocat (complexitatea cauzei fiind un criteriu component al muncii, chiar dacă este menționat de sine stătător în C. proc. civ.).

În concret, pentru a aprecia asupra temeiniciei cererii e obligare la cheltuielile de judecată instanța de fond trebuia să verifice înscrisurile care dovedesc efectuarea acestora, numărul termenelor de judecată, numărul amânărilor solicitate de reclamantă, în litigiul de față acordându-se amânări doar la cererea reclamantei.

Prin cererea de recurs formulată de ANAF, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041 C. proc. civ., s-au adus critici care vizează modul de soluționare (prin respingere) a excepției prescripției dreptului la acțiune cu privire la capătul 1 de cerere (modificarea certificatului de atestare fiscală nr. 9857 din 08 februarie 2005) și soluția dată de prima instanță pe fondul cauzei.

S-a apreciat ca fiind greșită soluția de respingere a excepției prescripției dreptului la acțiune invocată pentru cererea de modificare a certificatului de atestare fiscală nr. 9857/2005, prin raportare la dispozițiile art. 39 din Legea nr. 137/2002 potrivit cărora termenul de prescripție este de o lună de la data la care a cunoscut sau trebuia să cunoască existența operațiunii sau actul atacat. Reclamanta a formulat acțiunea cu depășirea termenului de o lună de la data la care a luat cunoștință de sumele ce au fost cuprinse în certificatul de atestare fiscală care a stat la baza emiterii Ordinului comun nr. 730 din 29 iulie 2005 și nr. 1157 din 15 august 2005 al MADR și MFP.

Societatea reclamantă a avut cunoștință de sumele cuprinse în certificatul de atestare fiscală de la data emiterii acestuia (08.02.2005) sau cel mai târziu la data de 03.03.2005, data la care s-a adresat Direcția Generală de Colectare a Creanțelor Bugetare din cadrul ANAF, iar acțiunea formulată în primul ciclu procesual a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța la data de 14.09.2005, deci cu depășirea termenului legal de o lună menționat, fiind depășit termenul de prescripție cu mai mult de 6 luni.

Față de temeiul legal invocat în susținerea excepției în discuție, se impune în opinia recurentei modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii acestei excepții și respingerea ca prescrisă a acțiunii.

Pe fondul cauzei, recurenta ANAF arată că nu există temei legal pentru modificarea certificatului de atestare fiscală și că la momentul emiterii certificatului singurele dispoziții aplicabile erau cele ale Legii nr. 190/2004.

Intimata-reclamanta a beneficiat de anumite înlesniri la plată în baza ordinelor comune emise în baza Legii nr. 254/2002, respectiv de eșalonarea anumitor obligații fiscale precum și de amânarea la plată în vederea scutirii a dobânzilor și penalităților aferente acestor obligații fiscale.

De asemenea, potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) lit. a) din Ordinul comun nr. 1096 din 23 decembrie 2003 și nr. 773 din 24 decembrie 2003, intimata-reclamantă a beneficiat de eșalonarea la plată a obligațiilor fiscale restante la bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetul asigurărilor pentru șomaj la data de 31.12.2001 în sumă de 24.162.807.436 RON (ROL), prin același ordin fiind prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. b), faptul că se amână la plată în vederea scutirii, dobânzile și penalitățile aferente în cuantum de 99.067.086.277 RON (ROL).

Având în vedere prevederile ordinului comun, respectiv faptul că prin acest ordin emis în temeiul Legii nr. 254/2002 s-a dispus amânarea la plata a obligațiilor fiscale accesorii și nu s-a acordat scutirea la momentul îndeplinirii condițiilor prevăzute în convențiile de eșalonare, se susține că certificatul de atestare fiscală a fost emis, în mod corect, de către organul fiscal.

Mai mult, nu se poate reține faptul că intimata reclamantă beneficia de scutirea obligațiilor fiscale în temeiul legii, întrucât prin art. 1 alin. (4) din Legea nr. 254/2002 se stabilește doar posibilitatea societăților, ce intra sub incidența acestor legi, de a beneficia de eșalonări și scutirea la plată a majorărilor, acordarea electivă a acestor facilitați efectuându-se în baza ordinelor emise de către organele fiscale.

Conform art. 1 alin. (4) din Legea nr. 254/2002 "Societățile comerciale privatizate, potrivit prevederilor (...) Legii nr. 268/2001, privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului cu destinație agricolă și înființarea Agenției Domeniilor Statului, cu modificările și completările ulterioare, beneficiază de eșalonarea la plată pe o perioadă de 5 ani, cu o perioadă de gratie de 6 luni cuprinsă în perioada de eșalonare, a obligațiilor restante la data de 31 decembrie 2001, cu excepția sumelor provenite din plata redevenței și de scutirea la plată a majorărilor de întârziere și a penalităților de orice fel aferente acestor obligații."

Legea nr. 254/2002 a fost însă abrogată prin Legea nr. 507/2004, pentru aprobarea O.G. nr. 94/2004 privind reglementarea unor măsuri financiare (pct. 34), astfel încât, la momentul emiterii Certificatului de atestare fiscală nr. 9857 din 08 februarie 2005 singurele dispoziții legale aplicabile în speță erau, conform prevederilor O.U.G. nr. 26/2005, cele ale Legii nr. 190/2004.

Astfel, O.U.G. nr. 26/2005 prin care s-au abrogat toate dispozițiile legale referitoare la acordarea înlesnirilor la plata obligațiilor bugetare restante, scopul acestei măsuri fiind tocmai crearea unei egalități de tratament între contribuabili, prevede la art. 2 alin. (3) faptul că "societățile comerciale cuprinse în anexele nr. 1 și 3 la Legea nr. 268/2001 privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului cu destinație agricolă și înființarea Agenției Domeniilor Statului, cu modificările și completările ulterioare, ale căror contracte de vânzare-cumpărare de acțiuni s-au încheiat până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgentă, vor beneficia de înlesnirile la plată reglementate de Legea nr. 190/2004 privind stimularea privatizării și dezvoltării societăților comerciale din domeniul agriculturii, cu modificările și completările ulterioare."

Întrucât intimata-reclamantă figurează la poziția 252 din anexa nr. 1 la Legea nr. 268/2001, aceasta beneficiază de înlesnirile la plată reglementate de Legea nr. 190/2004.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 190/2004 "societățile comerciale ce dețin în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului, precum și terenuri ale altor proprietari, persoane fizice și/sau juridice, privatizate sau în curs de privatizare la data intrării în vigoare a prezentei legi, beneficiază de următoarele facilități: (…) c) scutirea de la plata majorărilor de întârziere și a penalităților de orice fel aferente obligațiilor bugetare restante la data la care s-a semnat contractul de privatizare;"

Având în vedere faptul că privatizarea intimatei reclamante a avut loc la data de 30.10.2000, dată la care s-a semnat contractul de vânzare-cumpărare acțiuni nr. 59 din 30 octombrie 2000, aceasta beneficiază de scutirea de la plata sumelor restante la data privatizării, respectiv 30.10.2000.

În concret, dispozițiile Legii 190/2004, (modificată prin O.U.G. 94/2004) privind stimularea privatizării și dezvoltării societăților comerciale din domeniul agriculturii au fost în sensul că s-a prevăzut scutirea la plata obligațiilor bugetare restante la data de 30 ale lunii în care s-a semnat contractul de privatizare (data de 30.10.2000 în cazul S.C. A. SA).

În conformitate cu prevederile acestei legii s-e emis Ordinul comun nr. 730 din 29.07.2005 și nr. 1157 din 15 august 2005 prin care se acorda intimatei-reclamante următoarele scutiri la plata obligațiilor bugetare restante:

- obligații bugetare datorate ș neachitate până în ultima zi a lunii în care s-a semnat contractul de privatizare, respectiv 31.10.2000, actualizate și nestinse prin orice modalitate de plată până la data emiterii caf-ului de obligații bugetare în sumă totală de 1.354.330 RON (ron);

- dobânzi și penalități de orice fel, aferente obligațiilor bugetare restante, calculate și neachitate până la data de 29.05.2004, actualizate și nestinse prin orice modalitate de plată până la data emiterii caf-ului de obligații bugetare, în sumă totală de 14.433.224 RON (ron);

- dobânzi și penalități de orice fel aferente obligațiilor bugetare restante, calculate și neachitate până la data de 29.05.2004, actualizate și nestinse prin orice modalitate de plată până la data emiterii certificatului de obligații bugetare, în sumă totală de 1.105.655 RON (ron).

Sumele ce fac obiectul înlesnirilor la plată sunt cele din certificatul de obligații bugetare nr. 9857 din 08 februarie 2005, eliberat de organul fiscal conform prevederilor legale în vigoare.

Urmare a respectării termenelor și condițiilor eșalonării la plată menționate în ordinul comun nr. 730 din 29.07.2005 și nr. 1157 din 15.08 2005, conform referatului nr. 43260 din 30 octombrie 2009 emis de AJFP Constanta, s-a aprobat scutire la plată a sumei de 16.893.209 RON, precum și scăderea din evidența fiscală a acesteia.

Prin actul adițional de modificare nr. 438 din 29 iunie 2009 și nr. 3464 din 29 decembrie 2009 a ordinului comun nr. 730 din 29.07.2005 și nr. 1157 din 15 august 2005 a fost modificată eșalonarea acordată prin ordinul comun, cu suma de 148.491 RON (ron), urmare a faptului că intimata-reclamantă a achitat integral și anticipat, la data de 27.10.2009, respectiv 28.10.2009, întreaga sumă din eșalonare, aceasta sumă fiind evidențiată în fisa pe plătitor ca sumă achitată în plus.

Urmare a cererii de compensare nr. 144 din 19 ianuarie 2010 depusă de intimata-reclamantă, înregistrată la AJFP Constanța cu nr. 569 din 19 ianuarie 2010, suma cuprinsă în actul adițional a fost compensată în data de 29.12.2009, conform notei de compensare nr. 569 din 20 ianuarie 2010 (în sumă de 22.262 RON și notei de compensare nr. 569 din 27 ianuarie 2010 în sumă de 26.695 RON), diferența fiind stinsă cu alte obligații din fișa sintetică din evidența fiscală.

Din cele prezentate și având în vedere prevederile art. 7 din ordinul comun nr. 730 din 29 iulie 2005 și nr. 1157 din 15 august 2005 privind acordarea de înlesniri la plata obligațiilor fiscale bugetare datorate și neachitate de intimata-reclamantă conform cărora "la data intrării în vigoare a prezentului ordin comun, ordinul nr. 833 din 23 octombrie 2003 și nr. 142 din 20 ianuarie 2004, ordin comun de modificare nr. 278 din 26 aprilie 2004 și nr. 676 din 30 aprilie 2004, precum și ordinul comun nr. 1096 din 29.12.2003 și nr. 773 din 24 decembrie 2003 își încetează aplicabilitatea" rezultă că intimata-reclamantă a beneficiat de scutire la plata obligațiilor fiscale pentru suma totală de 17.041.700 RON (ron) conform ordinului comun nr. 730/29.07.2005 și nr. 1157 din 15 august 2005 și actului adițional de modificare nr. 438 din 29 iunie 20009 și nr. 3464 din 29 decembrie 2009 și nu exista temei legal pentru modificarea certificatului de atestare fiscală nr. 9857 din 08 februarie 2005.

Criticile aduse sentinței de către recurentul MFP au fost încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 5, 7, 8, 9 și art. 3041 C. proc. civ. și se referă la:

- Nerespectarea de către reclamantă a procedurii prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004 privind recursul grațios cu privire la Ordinul comun nr. 730/2005-1157/2005 emis de MADR și MFP, ceea ce conduce la inadmisibilitatea controlului judecătoresc asupra legalității acestui act administrativ;

- Fundamentarea greșită a hotărârii pe concluziile unui raport de expertiză administrat în cauză de o instanță necompetentă, respectiv secția comercială a Tribunalului București, ceea ce contravine principiului administrării nemijlocite a probelor, și conduce la nereținerea ca fiind câștigată cauzei o astfel de probă, întrucât așa cum prevăd dispozițiile art. 105 C. proc. civ., îndeplinirea oricărui act de procedură în condiții tributare necompetenței atrage nulitatea respectivului instrument juridic;

- Nesocotirea de către instanță a prevederilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. care obligă la motivarea în fapt și în drept în ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea emitenților Ordinului comun nr. 730/2005-1157/2005 la modificarea acestui act;

- Soluția pe fondul cauzei, de admitere a acțiunii, a fost tributară unei analize deficitare a situației de fapt, pe elemente a căror constatare nerealizată nemijlocit a creat contextul reținerii unor aspecte străine pricinii, cu consecința calificării greșite a raportului juridic dedus judecății, așadar, prin aplicarea greșită a dispozițiilor legale incidente.

Sub acest aspect, recurentul susține că acțiunea este neîntemeiată în economia următoarelor considerente:

Prin Ordinul Ministerului Agriculturii, Pădurilor, Apelor și Mediului nr. 833/2003, Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 142/2004, precum și Ordinul comun al Ministerului Agriculturii, Pădurilor, Apelor și Mediului și Ministerului Muncii, Solidarității și Familiei nr. 1096/773 din 2003, reclamanta a beneficiat de înlesniri la plată conform O.U.G. nr. 40/2002, acordate în temeiul Legii nr. 254/2002.

Potrivit prevederilor Legii nr. 254/2002 și a dispozițiilor exprese cuprinse în Ordinul Ministerului Agriculturii, Pădurilor, Apelor și Mediului nr. 833/2003 și Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 142/2004, reclamanta a beneficiat de eșalonarea la plata obligațiilor fiscale restante la bugetul general consolidat pentru o perioada de 5 ani, precum și de amânare la plată în vederea scutirii la ultimul termen de plată din eșalonare a sumei de 17.740.631,9477 RON.

Ulterior, la solicitarea Agenției Domeniilor Statului formulată în temeiul art. 1 alin. (1) din Legea nr. 190/2004, S.C. A. S.A. a beneficiat de înlesnirile acordate prin acest act normativ, în acest sens fiind emis Ordinul comun al Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și Ministerului Finanțelor Publice nr. 730/1157 din 2005.

Conform textului legal indicat, la data intrării în vigoare, Legea nr. 190/2004 a devenit singurul act normativ care reglementa în mod unitar facilitățile fiscale care se acordă societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului, precum și terenuri ale altor proprietari, persoane fizice și/sau juridice, privatizate sau în curs de privatizare, din domeniul agriculturii.

În acest sens sunt și reglementările cuprinse la art. 8 din lege, care prevede expres faptul că:

"(1) Dispozițiile prezentei legi modifică în mod corespunzător prevederile legale privind privatizarea societăților comerciale cu capital integral sau parțial de stat din domeniul agriculturii.

(2) Prevederile contrare prezentei legi se abrogă."

Prin solicitarea de acordare a facilităților prevăzute de Legea nr. 190/2004, practic s-a renunțat în mod unilateral la înlesnirile acordate anterior prin ordinele menționate, cu atât mai mult cu cât în actele administrative prin care s-au materializat eșalonările și amânările la plată în vederea scutirii emise în temeiul noii legi la solicitarea societății reclamante, respectiv Ordinul comun al Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și Ministerului Finanțelor Publice nr. 730/1157 din 2005, sunt cuprinse prin efectul legii și sumele pentru care au fost acordate anterior facilități fiscale.

O altă interpretare a acestor texte legale, ar determina o situație absurdă întrucât societatea reclamantă ar beneficia în același timp de aceleași facilități fiscale în temeiul a două acte normative, beneficiind de înlesniri la plata acelorași obligații fiscale, fiind absurd a afirma că aceasta poate fi voința reală a legiuitorului, deoarece legea nouă, și anume Legea nr. 190/2004 nu ar mai fi avut domeniu de aplicare și drept consecință ar fi o lege care încă de la intrarea în vigoare ar fi fost caducă.

Mai mult, obligațiile fiscale pentru care urmează a fi acordate înlesniri la plată sunt cele prevăzute în certificatul de obligații bugetare, conform art. 3 din lege, care dispune în mod expres și neechivoc faptul că "nivelul obligațiilor bugetare pentru care se acordă facilitățile prevăzute la art. 1 și 2 este cel prevăzut în certificatele de obligații bugetare prin care se atestă cuantumul sumei care face obiectul înlesnirilor la plată."

Certificatul de obligații bugetare a fost emis după parcurgerea unei proceduri administrative, care a inclus printre altele și efectuarea unui control fiscal, atributul exclusiv al organului fiscal, și anume stabilirea nivelului obligațiilor bugetare pentru care se acordă facilitățile prevăzute de art. 1 din lege, instanța de judecată neavând cum să dispună asupra acestui lucru în temeiul unei simple expertize contabile, respectiv obligarea organului fiscal la emiterea unui certificat de obligații bugetare care să conțină o anumită sumă spre a fi scutită la plată.

Însușindu-și necondiționat concluziile expertului, fără a aprecia asupra pertinenței și legalității raportului de expertiză, atât din rațiuni procedurale, în principal, cât și pentru motive de neconcludență sub aspectul dreptului substanțial, în subsidiar, instanța a omis un element esențial și anume faptul că scutirea de la plata sumei de 17.740.631,9477 RON opera la plata ultimei rate de eșalonare (înlesnirile fiind acordate pe o perioada de 5 ani) și nu la data de 31.12.2004 cum greșit s-a reținut.

Or, ultima rată de eșalonare nu a fost achitată la momentul realizării expertizei, această condiție nefiind îndeplinită, întrucât primele acte administrative (în speță, Ordinul Ministerului Agriculturii, Pădurilor, Apelor și Mediului nr. 833/2003 și Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 142/2004) prin care au fost acordate facilitățile fiscale și-au încetat valabilitatea la data emiterii Ordinului comun al Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și Ministerului Finanțelor Publice nr. 730/1157 din 2005, la solicitarea reclamantei, deci înainte de împlinirea perioadei pentru care au fost emise.

Arată recurenta că o dovadă în plus a pertinenței și legalității actelor administrative contestate în speță este tocmai derularea efectelor acestor acte pe parcursul litigiului prin ajungerea la termen a înlesnirilor acordate reclamantei și a respectării termenelor și condițiilor eșalonării la plată menționate prin Ordinul nr. 730/2005 -1157/2005 emis în comun de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Ministerul Finanțelor Publice. Conform referatului nr. 43260 din 30 octombrie 2009 emis de AJFP Constanța -CCM, s-a aprobat scutirea la plată a obligațiilor accesorii amânate condiționat de respectarea eșalonării debitelor principale, precum și scăderea din evidența contabilă a acestora.

Prin actul adițional de modificare nr. 438 din 29 septembrie 2009 și 3464 din 29 decembrie 2009 al MAPDR și MFP a Ordinului comun nr. 730/2005 -1157/2005 a fost modificată eșalonarea acordată cu suma de 148.491 RON urmare a faptului că societatea a achitat integral și anticipat la data de 27.10.2009 respectiv 28.10.2009 întreaga sumă din eșalonare, sumă evidențiată în fișa pe plătitor ca sumă achitată în plus.

Urmare a cererii de compensare nr. 144 din 19 ianuarie 2010 depusă de A. S.A., înregistrată la AJFP Constanța CCM cu nr. 569 din 19 ianuarie 2010 suma cuprinsă în actul adițional a fost compensată la 29.12.2009 conform notei de compensare nr. 569 din 20 ianuarie 2010 în sumă de 22262 RON și a notei de compensare nr. 569 din 27 ianuarie 2010 în sumă de 26.695 RON, diferența intrând în stingere cu obligații din fișa sintetică din evidența fiscală.

Prin urmare, la data la care instanța de fond a dispus modificarea actelor administrative contestate în speță, efectele acestora erau împlinite în sensul celor urmărite de reclamantă, dezlegarea pricinii (deficitară oricum atât procedural cât și în fondul cauzei) fiind lipsită de eficiența pretinsă actului de judecată.

În egală măsură, contrar celor reținute de instanța de fond, în sensul omolo­gării tezei avansată sub imperiul dreptului câștigat, apropriabil patrimonial sub imperiul articolului 1 din Protocolul 1 al Convenției Europene a Drepturi­lor Omului, susținută în sensul obținerii reeșalonării obligațiilor principale și a promisiunii radierii accesoriilor acestora condiționat, rezolutoriu, de res­pectarea calendarului reeșalonării, elimină de suport întreaga expunere de raționament în configurarea cărora au fost susținute și încuviințate în speță pretențiile, întrucât, reclamanta însăși, prin actele de procedură formulate în cauză a recunoscut faptul că, până la stingerea obligației principale, con­form calendarului reeșalonăriilor, penalitățile nu puteau fi radiate.

Prin urmare, pretențiile afirmate în legătură cu acestea, în sensul radierii lor la momentul 2005, așadar cu 3 ani anterior datei la care acestea puteau fi legal șterse, condiționat de stingerea debitului principal conform angaja­mentului asumat, nu numai că sunt lipsite de fundament legal, în acord cu efectele incidente raportului juridic dedus judecății, însă la momentul res­pectiv erau în mod evident premature, fiind complinite ulterior, în sensul ce­lor urmărite de reclamantă, ca o consecință firească a respectării angaja­mentelor asumate de aceasta.

Se subliniază totodată că, contrar celor susținute de reclamantă și consolidate prin soluția pronunțată în speță în primul grad de jurisdicție, efectele reeșalonării prealabile, acordate prin Ordinul comun MAPAM/MFP nr. 833/142/2004, au fost recunoscute prin Ordinul comun MAPDR/MFP nr. 730/01157 emis în anul 2005, care le-a consolidat efi­ciența în acord cu dispozițiile legale sub imperiul cărora s-au născut. Toc­mai, în acord, cu argumentele reclamate, omisiunea lor din analiză, în stadiul în care se aflau la momentul 2005, ar fi fost de natură a dispune pentru trecut, eliminând spre pildă, plățile efectuate până la acel moment în confor­mitate cu calendarul reeșalonării, situație de natură a dispune asupra unor datorii stinse de recurentă, așadar contrar intereselor acesteia.

Teza nesocotirii principiului certitudinii impunerii, de asemenea antamată în speță, nu are susținere în cauză, luând în considerare faptul că, așa cum s-a arătat în prealabil, atestarea fiscală a fost precedată de controale ale autorităților administrativ fiscale a activității sale economice pe baza docu­mentelor de registru contabil puse de la dispoziția lor de însăși recurenta, care, prin reprezentantul său, și-a însușit con­cluziile actelor de control fără obiecțiuni.

În contextul celor de mai sus, omologarea de către instanța primului grad de jurisdicție a tezei reclamantei care în evaluarea adresei 1003 din 04 februarie 2005 a asimilat-o unui certificat ce atestă că au fost respectate condițiile din con­vențiile de Eșalonare, este în mod evident străină pricinii și greșită totodată în economia raționamentului aplicat actului de judecată.

Conform adresei menționate, scutirea la plată a fost acordată în temeiul și în condițiile O.G. nr. 94/2004, iar administrația fiscală nu avea prerogative de a dispune măsuri decât în te­meiul și în condițiile legii. Astfel, potrivit art. 24 alin. (1) din O.G. nr. 94/1004 organul fiscal a constatat că societatea poate beneficia de scutirea la plată a do­bânzilor (177.206.319.477 RON ROL).

Așadar, prin adresa nr. x/2005 organul fiscal a comunicat că împrejurarea că prin art. 24 alin. (3) a O.U.G. nr. 94/2004,, legiuitorul a impus ca scutirea efectivă să fie acordată la sfârșitul perioadei de eșalonare (în cazul de față 5 ani).

Conținutul acestei adrese evidenția, deci, măsuri provizorii (din punct de vedere fiscal pentru suma de 177.406.319.477 ROL nu mai putea fi executat silit) caracterul definitiv al măsurii consolidându-se la sfârșitul pe­rioadei pentru care eșalonarea debitelor guverna raportul juridic, astfel cum a fost reglementată prin Ordinul comun nr. 833/142/2004 emis de MFP și MAPDR - respectiv 5 ani, care și-a încetat aplicabilitatea prin emiterea, la solicitarea societății reclamante, a Ordinului comun al Ministerului Agricul­turii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și Ministerului Finanțelor Publice nr. 730/1157 din 2005.

Cererea de recurs formulată de DGRFP Galați-AJFP Constanța a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în motivarea ei punându-se accent pe soluția greșită de respingere a excepției prescripției dreptului la acțiune pentru capătul 1 de cerere față de dispozițiile art. 39 din Legea nr. 137/2002, iar pe fond aducându-se aceleași critici menționate în recursul ANAF, așa cum au fost deja rezumativ redate.

Recurentul Consiliul Local Constanța reiterează, odată cu exercitarea căii de atac, susținerea potrivit căreia nu are calitate procesuală pasivă în cauză, lipsind tocmai raportul juridic de drept material între autoritatea deliberativă și S.C. A. S.A.. Mai mult, conform evidențelor Serviciului Public de Impozite, Taxe și ale Venituri ale Bugetului Local, societatea reclamantă nu figurează cu datorii către bugetul local pentru care să se poată solicita obligarea acestui recurent la emiterea unei hotărâri de scutire de la plată.

Prin întâmpinări distincte, intimata-reclamantă a răspuns punctual criticilor enunțate de MADR, ANAF și DGRFP Galați, MFP și Consiliul Local Constanța, concluzionând că sentința recurată este legală și temeinică.

Au fost prezentate în detaliu rațiunile pentru care intimata apreciază că au fost judicios tranșate excepția prescripției invocată de ANAF și DGRFP Galați, excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Consiliul Local Constanța, cât și fondul cauzei cu care instanța a fost învestită, reținând că Legea nr. 190/2004 nu este incidentă în cazul societății reclamante, regimul juridic al scutirilor acordate acesteia în 2002 fiind guvernat de Legea nr. 254/2002 și de O.G. nr. 94/2004.

În privința argumentelor de ordin procedural invocate de Ministerul Finanțelor Publice s-a punctat că: față de dispozițiile art. 109 C. proc. civ. (modificate prin Legea nr. 202/2010) MFP este decăzut din dreptul de a invoca excepția inadmisibilității capătului 2 de cerere; în lipsa oricăror obiecțiuni la raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză, MFP este de asemenea decăzut din dreptul de a contesta valabilitatea acestui raport direct în fața instanței de recurs, care rămâne câștigat cauzei.

Totodată sunt considerate neîntemeiate criticile MADR privitoare la aplicarea art. 274 alin. (1) C. proc. civ., iar în ceea ce privește cuantumul cheltuielilor de judecată se arată că deja prima instanță a făcut aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ., reducând acest cuantum față de suma solicitată cu acest titlu de către reclamantă.

Examinând cauza prin prisma obiectului ei, a normelor legale aplicabile, a probatoriului administrat și a criticilor formulate de recurenți, Înalta Curte reține că recursurile sunt nefondate astfel că le va respinge în consecință pentru cele ce vor fi punctate în continuare.

- Solicitarea recurentului MADR de anulare a obligației de plată a cheltuielilor de judecată dispuse în sarcina sa de către priam instanță nu poate fi primită.

Art. 274 C. proc. civ. instituie prezumția de culpă procesuală a celui care cade în pretenții (pierde procesul) pentru că dacă debitorul obligației din raportul juridic ce face obiectul judecății și-ar fi respectat obligația, creditorul acestei obligații nu ar fi trebuit să suporte sarcina pecuniară a unui proces. Așadar, câtă vreme au fost admise cererile reclamantei în contradictoriu cu DGRFP Galați-AJFP Constanța, MADR și MFP (acestea două din urmă autorități fiind cosemnatare ale Ordinului nr. 730/1157/2005 a cărui modificare a fost dispusă) culpa procesuală a celor trei pârâți este prezumată.

Observația acestui recurent privitoare la împrejurarea că deși s-a reținut calitatea procesuală a 7 instituții publice au fost obligate la plata cheltuielilor de judecată doar 3 dintre acestea demonstrează confuzia care se face între calitatea procesuală (identitatea dintre persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic supus judecății) și culpa procesuală (atributul persoanei din vina căreia se poartă procesul).

În privința cuantumului cheltuielilor de judecată se observă că pârâții au fost obligați în solidar la plata sumei de 30.000 RON cu acest titlu, că instanța de fond a făcut deja aplicația art. 274(3) C. proc. civ., reducând onorariul avocațial în raport de criteriile prevăzute în acest text legal. O nouă reducere a onorariului avocațial de către instanța de recurs nu se justifică tocmai din perspectiva criteriilor deja avute în vedere: valoarea pricinii, proporționalitatea onorariului cu volumul de muncă presupus de pregătirea apărării și determinat de elemente care nu pot fi negate în condițiile parcurgerii a patru cicluri procesuale.

- Excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei cu privire la capătul 1 de cerere (modificarea certificatului de atestare fiscală nr. 9857 din 08 februarie 2005) a primit o dezlegare corectă și legală din partea instanței de fond, deci critica ANAF și DGRFP Galați-AJFP Constanța pe acest aspect nu este întemeiată.

Cele două pârâte au opus reclamantei termenul de prescripție prevăzut de art. 39 din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, potrivit căruia:

"Termenul de prescripție pentru introducerea cererii prin care se atacă o operațiune sau un act prevăzut de prezenta lege, de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/1997, aprobată prin Legea nr. 44/1998, cu modificările și completările ulterioare, precum și de celelalte legi speciale din domeniul privatizării ori se valorifică un drept conferit de acestea este de o lună de la data la care reclamantul a cunoscut sau trebuia să cunoască existența operațiunii sau actul atacat ori de la data nașterii dreptului, cu excepția cererilor privind executarea obligațiilor prevăzute în contractele de vânzare-cumpărare de acțiuni ale societăților comerciale privatizate, precum și a celor în desființarea acestor contracte cărora li se aplică termenul general de prescripție."

Rezultă cu evidență din textul legal precitat că acesta se aplică tuturor operațiunilor sau actelor prevăzute în legile speciale în domeniul privatizării, fiind vorba de un termen special de prescripție care nu poate fi extrapolat așa cum insistă cele două recurente-pârâte, deoarece actele administrative contestate sunt întemeiate pe dispozițiile O.G. nr. 94/2004 privind reglementarea unor măsuri financiare, iar obiectul acțiunii reclamantei vizează modificarea acestor acte privitoare la acordarea unor facilități fiscale, ulterioare momentului privatizării.

- Referitor la excepția inadmisibilității capătului 2 de cerere (modificarea Ordinului comun nr. 730/1157/2005 emis de MAPDR și MFP) pentru neîndeplinirea/neparcurgerea proceduri prealabile prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, Înalta Curte constată că această excepție a fost invocată de MFP pentru prima dată în acest recurs.

Urmare intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, care prin art. I modifică și completează mai multe prevederi din C. proc. civ., printre care și art. 109 din acest cod ("Oricine pretinde un drept îm