ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3153/2013
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3153/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra
recursului de față:
Din
examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea
înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, la data
de 13 octombrie 2008, sub nr. 38102/3/2008, reclamanta A.V.A.S. a chemat în
judecată pe pârâta SC A.G. SA solicitând obligarea pârâtei la majorarea
capitalului social cu suma reprezentând diferența dintre valoarea cu care a
fost majorat capitalul social al societății și valoarea reală a terenurilor
pentru care a obținut certificatele de atestare a dreptului de proprietate din 27
iulie 2000, emis de Ministerul Agriculturii și Alimentației și din 26 martie 2002,
emis de Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor și obligarea pârâtei
la plata de daune cominatorii în sumă de 100 lei pe zi de întârziere în
executarea obligației de a face, de la data pronunțării hotărârii până la
îndeplinirea acesteia.
Prin
sentința comercială nr. 6710 din 30 aprilie 2009 Tribunalul București, secția a
VI-a comercială, a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune și
a respins acțiunea formulată de reclamanta A.V.A.S. București în contradictoriu
cu pârâta SC A.G. SA ca prescrisă.
Împotriva
acestei sentințe a declarat apel reclamanta A.V.A.S. București, criticând-o ca
fiind nelegală și netemeinică.
Prin
decizia comercială nr. 28 din 21 ianuarie 2010 Curtea de Apel București, secția
a V-a comercială, a admis apelul reclamantei A.V.A.S. împotriva sentinței
comerciale din 30 aprilie 2009 dată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială,
pe care a desființat-o și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Împotriva
acestei decizii a formulat recurs pârâta SC A.G. SA criticând-o ca fiind
nelegală și netemeinică.
Prin
decizia nr. 2552 din 01 iulie 2010 Înalta Curte de Casație și Justiție a
respins ca nefondat recursul.
Cauza
a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă.
Prin
încheierea de ședință din 25 februarie 2011 s-a dispus suspendarea judecății
cauzei, față de neîndeplinirea de către reclamantă a obligațiilor de a preciza
obiectul cererii (diferența cu care ar trebui majorat capitalul social) și de a
depune un mod de calcul.
Prin
decizia civilă nr. 2035 din 12 decembrie 2011 a fost admis recursul declarat de
recurenta A.V.A.S. împotriva acestei încheieri, fiind casată încheierea atacată
și cauza trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe.
Prin
sentința civilă nr. 11398 din 14 din 2012 Tribunalul București, secția a VI a civilă,
în rejudecare, a respins ca neîntemeiată cererea reclamantei.
Pentru
a hotărî astfel tribunalul a reținut că în ceea ce privește terenul pentru care
s-a eliberat certificatul de atestare a dreptului de proprietate din 27 iulie 2000
evaluarea terenului și implicit majorarea s-a realizat în mod legal cu suma de
3.595.247.515 lei, cu respectarea legislației în vigoare la data emiterii
certificatului de atestare a dreptului de proprietate.
Referitor
la terenul pentru care s-a emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate
- seria nr. M 07 nr. 2729 din 26 martie 2002, tribunalul a reținut că valoarea
terenului a fost stabilită în temeiul art. 6 din HG nr. 834/1991 și HG nr. 500/1994
pentru suma de 643.017.806 lei ROL, fiind verificată de expertul desemnat de
instanță care a indicat și modul de calcul.
A
mai reținut tribunalul că A.V.A.S. nu a atacat, în condițiile prevăzute de art.
132 din Legea nr. 31/1990 sau art.61 din Legea nr. 31/1990, hotărârile AGEA -
SC A. SA Găiești din 29 august 2000 și 13 decembrie 2002 privind majorarea
capitalului social cu valoarea terenurilor. Totodată, nu a atacat nici
încheierile judecătorului delegat, prin care au fost înregistrate în registrul
comerțului hotărârile de majorare, conform Legii nr. 26/1990 iar prin adresa
nr. 11P4/1368 din 24 februarie 2006 a confirmat îndeplinirea obligațiilor
asumate potrivit clauzei 8.12 din contractul de vânzare-cumpărare acțiuni nr.
810 din 07 decembrie 2008 și încetarea monitorizării postprivatizare.
Raportat
la caracterul accesoriu și față de principiul „accesorium sequitur principale
”
tribunalul a constatat neîntemeiat și capătul de cerere
referitor la obligarea pârâtei la plata daunelor cominatorii.
Împotriva
acestei sentințe a declarat apel reclamanta A.V.A.S. criticând-o ca fiind
nelegală și netemeinică.
Prin
decizia civilă nr. 101 din 13 martie 2013 Curtea de Apel București, secția a V
a civilă, a respins ca nefondat apelul.
Pentru
a hotărî astfel instanța de apel a reținut că deși susține că i s-a creat un
prejudiciu prin majorarea capitalului social al SC A.G. SA, cu o valoare mai
mică decât cea reală, reclamanta nu administrează nici o dovadă în acest sens
și nu precizează cuantumul prejudiciului pretins neindicând în concret, care ar
fi fost valoarea reală cu care ar fi trebuit să fie majorat capitalul social.
A
mai reținut instanța de apel că Legea nr. 137/2002, care a introdus instituția
majorării de drept a capitalului social, a fost publicata in Monitorul Oficial
nr. 215 din 28 martie 2002, deci ulterior emiterii Certificatelor de atestare a
dreptului de proprietate în discuție iar art. 142 din Normele Metodologice
aprobate prin H.G. nr. 577/2002 se aplica societăților care până la data
apariției Legii nr. 137/2002 nu au dobândit certificate de proprietate. Astfel
s-a reținut că, cadrul legal aplicabil reevaluării terenurilor, in vigoare la
data efectuării majorărilor de capital social de către pârâtă era format din
H.G. nr. 834/1991 si H.G. nr. 500/1994 iar valoarea terenurilor în litigiu a
fost stabilita fără niciun dubiu pe baza celor doua acte normative, astfel cum
se constată și prin Raportul de expertiză întocmit în cauză.
Totodată,
instanța de apel a reținut că din întreg probatoriul administrat rezultă că
reclamanta, in perioada ulterioară celor două majorări nu a manifestat vreo
opoziție sau altă opinie contrara, dimpotrivă, a certificat succesiv
corectitudinea operațiunilor in procesul de monitorizare post-privatizare,
opinie materializata si prin închiderea monitorizării fără nicio obiecțiune.
Împotriva
acestei decizii a formulat recurs reclamanta A.A.A.S. invocând ca și motive de
nelegalitate prevederile art. 304 punctul 9 C. proc. civ.
În
argumentarea motivului de recurs invocat recurenta-reclamantă învederează că
pârâta a efectuat necorespunzător majorarea capitalului social, cu o valoare
mai mică decât cea reală și fără respectarea dispozițiilor legale aplicabile la
data efectuării acesteia.
În
ce privește majorarea capitalului social, urmare obținerii certificatului de
atestare a dreptului de proprietate din 27 iulie 2000 emis de Ministerul
Agriculturii și Alimentației recurenta arată că așa cum rezultă din procesul
verbal al A.G.E.A. - SC A.G. SA, valoarea terenului a fost determinată numai
conform H.G. nr. 834/1991 și H.G. nr. 500/1994 fără a se avea în vedere
prevederile actelor normative în vigoare la acea dată, respectiv O.U.G. nr.
88/1997 și H.G. nr. 450/1999.
Cu
privire la majorarea capitalului social, urmare obținerii certificatului de
atestare a dreptului de proprietate - seria nr. M 07 nr. 2729/26.03.2002
recurenta a arătat că valoarea cu care s-a majorat capitalul social nu
reprezintă valoarea preluată din anexa certificatului de atestare a dreptului
de proprietate asupra terenului, reactualizată cu coeficientul de reevaluare
stabilit de legislația în vigoare.
A
mai arătat recurenta că întrucât suntem în prezența unei obligații de a face,
singurul mijloc de constrângere îl reprezintă obligarea pârâtei la plata unor
daune cominatorii de 100 de lei pentru fiecare zi de întârziere, de la data
pronunțării hotărârii judecătorești până la executarea obligației.
Analizând
criticile aduse hotărârii atacate în raport de temeiurile de drept invocate, Înalta
Curte constată că acestea sunt nefondate, urmând ca recursul declarat de
recurenta A.A.A.S. să fie respins, pentru următoarele considerente:
Modificarea
sau casarea unei hotărâri poate fi solicitată potrivit art. 304 punctul 9 C.
proc. civ. atunci când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a
fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Altfel
spus, motivul de recurs invocat statuează trei ipoteze distincte - prima vizând
lipsa temeiului legal, situație în care urmează a se demonstra lipsa de bază
legală a soluției cu argumente din care să rezulte că, din conținutul deciziei
atacate, nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată, a doua
ipoteză se referă la încălcarea unei norme de drept substanțial, iar ultima
vizează interpretarea eronată a unei norme juridice.
Pentru
a fi în prezența celei de-a doua ipoteze - încălcarea unei norme de drept
substanțial - trebuie îndeplinite următoarele condiții: norma încălcată să
existe și să fie în vigoare la momentul judecății, să existe o contradicție
între considerentele și dispozitivul hotărârii, viciul să se afle în
dispozitivul hotărârii, iar acesta să contravină dispozițiilor legale.
Pentru
a fi în prezența ultimei ipoteze - interpretarea eronată a unei norme juridice
- trebuie ca instanța, recurgând la un text de lege, să-i fi dat o greșită
interpretare sau faptul reținut să fi fost greșit calificat, în raport cu
exigențele unui anumit text de lege.
Din
perspectiva acestui motiv de recurs, recurenta a pus în discuție aplicarea
greșită a prevederilor O.U.G. nr. 88/1997, H.G. nr. 450/1999 și H.G. nr.
577/2002.
Conform
prevederilor art. 32
2
din O.U.G. nr. 88/1997 „Capitalul social al
societăților comerciale cărora li s-a eliberat certificatul de atestare a
dreptului de proprietate asupra terenurilor se majorează de drept cu valoarea
terenurilor menționate în certificat.
”
În
conformitate cu prevederile art. 5
1
.15. din H.G. nr. 450/1990
societățile comerciale care nu dețin certificat de atestare a dreptului de
proprietate asupra terenurilor, sunt obligate să întocmească documentația
pentru stabilirea terenurilor aflate în patrimoniul lor, în conformitate cu
prevederile H.G. nr. 834/1991 privind stabilirea și evaluarea unor terenuri
deținute de societățile comerciale cu capital de stat, cu modificările ulterioare,
și potrivit Criteriilor din 28 februarie 1992, modificate și completate prin
Criteriile din 15 octombrie 1998, emise de Ministerul Finanțelor și de
Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului, cu modificările
ulterioare.
Totodată,
conform art. 5
1
.17. din același act normativ capitalul social al
respectivelor societăți comerciale se majorează de drept cu valoarea
terenurilor menționate în certificat, care constituie aport în natură al
statului sau al unei unități administrativ-teritoriale, în schimbul căruia se
emit noi acțiuni, cu valoare nominală egală cu cea a acțiunilor existente, care
revin de drept instituției publice implicate.
În
speță, se constată că, urmare obținerii certificatelor de atestare a dreptului
de proprietate asupra terenurilor, la data de 27 iulie 2000, respectiv 13
decembrie 2002 Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor pârâtei a hotărât
majorarea capitalului social cu valoarea respectivelor terenuri, operațiuni înregistrate
la Oficiul Registrului Comerțului la data de 08 noiembrie 2000, respectiv 21
august 2003, conform certificatelor de înscriere de mențiuni.
Așa
cum corect a reținut și instanța de apel reclamanta solicită obligarea paratei
la o majorare suplimentara a capitalului social, fără să precizeze care este
cuantumul acestei pretenții în condițiile în care din întreg probatoriul
administrat rezultă că reclamanta, in perioada ulterioară celor două majorări
nu a manifestat vreo opoziție sau alta opinie contrara, dimpotrivă, a
certificat succesiv corectitudinea operațiunilor in procesul de monitorizare
post-privatizare, opinie materializata si prin închiderea monitorizării
postprivatizare fără nicio obiecțiune.
Or,
conform prevederilor art. 60 din Legea nr. 31/1990 încheierile judecătorului
delegat privitoare la înmatriculare sau la orice alte înregistrări în registrul
comerțului pot fi atacate cu recurs în termen de 15 zile de la data pronunțării
încheierii pentru părți și de la data publicării încheierii sau a actului
modificator al actului constitutiv în Monitorul Oficial al României, Partea a
IV-a, pentru orice alte persoane interesate iar conform art. 61 din același act
normativ creditorii sociali și orice alte persoane prejudiciate prin hotărârile
asociaților/acționarilor privitoare la modificarea actului constitutiv pot
formula o cerere de opoziție prin care să solicite instanței judecătorești să
oblige, după caz, societatea sau asociații la repararea prejudiciului cauzat.
Prin
urmare, în situația în care se considera prejudiciată prin hotărârile adunării
generale a acționarilor reclamanta avea la dispoziție căile de atac prevăzute
de textele legale pre-citate.
Totodată,
așa cum corect a reținut și instanța de apel, din probatoriul administrat în
cauză, respectiv expertiza tehnică de specialitate, nu a rezultat o încălcare a
actelor normative incidente în speță la data emiterii certificatelor de
atestare a dreptului de proprietate în discuție.
Față
de cele anterior expuse, Înalta Curte constată că instanța de apel a apreciat
corect asupra normelor legale incidente și a făcut o corectă aplicare a
acestora la situația de fapt stabilită și că motivul de nelegalitate a fost
invocat cu scopul de a repune în discuție probele și de a solicita instanței de
recurs să reconsidere concludenta lor în ceea ce privește fondul cauzei, ceea
ce nu este permis în această fază procesuală.
Altfel
spus, situația de fapt stabilită de instanța de apel, constituie o premisă care
nu mai poate fi repusă în discuție în cadrul controlului de legalitate
exercitat pe calea recursului, iar criticile pârâtei nu relevă nicio încălcare
a dispozițiilor legale de natură să impună casarea sau modificarea soluției
adoptate.
Este
de reținut că simpla nemulțumire a părții cu privire la soluțiile pronunțate de
instanța de apel, la modalitatea în care aceasta a analizat și interpretat
probele administrate, nu poate constitui obiectul cenzurii instanței de recurs
în raport de dispozițiile legale aplicabile speței.
Așa
fiind, se constată că, instanța de apel a analizat și a răspuns tuturor
criticilor formulate, în cauză neexistând motive de nelegalitate, astfel încât,
decizia atacată este la adăpost de orice critică, urmând ca, în temeiul
dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de reclamanta
A.A.A.S., să fie respins, ca nefondat.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN
NUMELE LEGII
H O T
Ă R Ă Ș T E
Respinge
ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamanta A.A.A.S. București
împotriva deciziei civile nr.101 din 13 martie 2013 pronunțată de Curtea de
Apel București, secția a V a civilă.
Irevocabilă.
Pronunțata
în ședință publică, astăzi, 9 octombrie 2013.