ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3153/2013

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, la data de 13 octombrie 2008, sub nr. 38102/3/2008, reclamanta A.V.A.S. a chemat în judecată pe pârâta SC A.G. SA solicitând obligarea pârâtei la majorarea capitalului social cu suma reprezentând diferența dintre valoarea cu care a fost majorat capitalul social al societății și valoarea reală a terenurilor pentru care a obținut certificatele de atestare a dreptului de proprietate din 27 iulie 2000, emis de Ministerul Agriculturii și Alimentației și din 26 martie 2002, emis de Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor și obligarea pârâtei la plata de daune cominatorii în sumă de 100 lei pe zi de întârziere în executarea obligației de a face, de la data pronunțării hotărârii până la îndeplinirea acesteia.

Prin sentința comercială nr. 6710 din 30 aprilie 2009 Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune și a respins acțiunea formulată de reclamanta A.V.A.S. București în contradictoriu cu pârâta SC A.G. SA ca prescrisă. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta A.V.A.S. București, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică. Prin decizia comercială nr. 28 din 21 ianuarie 2010 Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a admis apelul reclamantei A.V.A.S. împotriva sentinței comerciale din 30 aprilie 2009 dată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, pe care a desființat-o și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta SC A.G. SA criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică. Prin decizia nr. 2552 din 01 iulie 2010 Înalta Curte de Casație și Justiție a respins ca nefondat recursul. Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă. Prin încheierea de ședință din 25 februarie 2011 s-a dispus suspendarea judecății cauzei, față de neîndeplinirea de către reclamantă a obligațiilor de a preciza obiectul cererii (diferența cu care ar trebui majorat capitalul social) și de a depune un mod de calcul. Prin decizia civilă nr. 2035 din 12 decembrie 2011 a fost admis recursul declarat de recurenta A.V.A.S. împotriva acestei încheieri, fiind casată încheierea atacată și cauza trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe.

Prin sentința civilă nr. 11398 din 14 din 2012 Tribunalul București, secția a VI a civilă, în rejudecare, a respins ca neîntemeiată cererea reclamantei. Pentru a hotărî astfel tribunalul a reținut că în ceea ce privește terenul pentru care s-a eliberat certificatul de atestare a dreptului de proprietate din 27 iulie 2000 evaluarea terenului și implicit majorarea s-a realizat în mod legal cu suma de 3.595.247.515 lei, cu respectarea legislației în vigoare la data emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate. Referitor la terenul pentru care s-a emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate - seria nr. M 07 nr. 2729 din 26 martie 2002, tribunalul a reținut că valoarea terenului a fost stabilită în temeiul art. 6 din HG nr. 834/1991 și HG nr. 500/1994 pentru suma de 643.017.806 lei ROL, fiind verificată de expertul desemnat de instanță care a indicat și modul de calcul.

A mai reținut tribunalul că A.V.A.S. nu a atacat, în condițiile prevăzute de art. 132 din Legea nr. 31/1990 sau art.61 din Legea nr. 31/1990, hotărârile AGEA - SC A. SA Găiești din 29 august 2000 și 13 decembrie 2002 privind majorarea capitalului social cu valoarea terenurilor. Totodată, nu a atacat nici încheierile judecătorului delegat, prin care au fost înregistrate în registrul comerțului hotărârile de majorare, conform Legii nr. 26/1990 iar prin adresa nr. 11P4/1368 din 24 februarie 2006 a confirmat îndeplinirea obligațiilor asumate potrivit clauzei 8.12 din contractul de vânzare-cumpărare acțiuni nr. 810 din 07 decembrie 2008 și încetarea monitorizării postprivatizare. Raportat la caracterul accesoriu și față de principiul „accesorium sequitur principale ” tribunalul a constatat neîntemeiat și capătul de cerere referitor la obligarea pârâtei la plata daunelor cominatorii.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta A.V.A.S. criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică. Prin decizia civilă nr. 101 din 13 martie 2013 Curtea de Apel București, secția a V a civilă, a respins ca nefondat apelul. Pentru a hotărî astfel instanța de apel a reținut că deși susține că i s-a creat un prejudiciu prin majorarea capitalului social al SC A.G. SA, cu o valoare mai mică decât cea reală, reclamanta nu administrează nici o dovadă în acest sens și nu precizează cuantumul prejudiciului pretins neindicând în concret, care ar fi fost valoarea reală cu care ar fi trebuit să fie majorat capitalul social. A mai reținut instanța de apel că Legea nr. 137/2002, care a introdus instituția majorării de drept a capitalului social, a fost publicata in Monitorul Oficial nr. 215 din 28 martie 2002, deci ulterior emiterii Certificatelor de atestare a dreptului de proprietate în discuție iar art. 142 din Normele Metodologice aprobate prin H.G.

nr. 577/2002 se aplica societăților care până la data apariției Legii nr. 137/2002 nu au dobândit certificate de proprietate. Astfel s-a reținut că, cadrul legal aplicabil reevaluării terenurilor, in vigoare la data efectuării majorărilor de capital social de către pârâtă era format din H.G. nr. 834/1991 si H.G. nr. 500/1994 iar valoarea terenurilor în litigiu a fost stabilita fără niciun dubiu pe baza celor doua acte normative, astfel cum se constată și prin Raportul de expertiză întocmit în cauză. Totodată, instanța de apel a reținut că din întreg probatoriul administrat rezultă că reclamanta, in perioada ulterioară celor două majorări nu a manifestat vreo opoziție sau altă opinie contrara, dimpotrivă, a certificat succesiv corectitudinea operațiunilor in procesul de monitorizare post-privatizare, opinie materializata si prin închiderea monitorizării fără nicio obiecțiune.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta A.A.A.S. invocând ca și motive de nelegalitate prevederile art. 304 punctul 9 C. proc. civ. În argumentarea motivului de recurs invocat recurenta-reclamantă învederează că pârâta a efectuat necorespunzător majorarea capitalului social, cu o valoare mai mică decât cea reală și fără respectarea dispozițiilor legale aplicabile la data efectuării acesteia. În ce privește majorarea capitalului social, urmare obținerii certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 27 iulie 2000 emis de Ministerul Agriculturii și Alimentației recurenta arată că așa cum rezultă din procesul verbal al A.G.E.A. - SC A.G. SA, valoarea terenului a fost determinată numai conform H.G.

nr. 834/1991 și H.G. nr. 500/1994 fără a se avea în vedere prevederile actelor normative în vigoare la acea dată, respectiv O.U.G. nr. 88/1997 și H.G. nr. 450/1999. Cu privire la majorarea capitalului social, urmare obținerii certificatului de atestare a dreptului de proprietate - seria nr. M 07 nr. 2729/26.03.2002 recurenta a arătat că valoarea cu care s-a majorat capitalul social nu reprezintă valoarea preluată din anexa certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului, reactualizată cu coeficientul de reevaluare stabilit de legislația în vigoare. A mai arătat recurenta că întrucât suntem în prezența unei obligații de a face, singurul mijloc de constrângere îl reprezintă obligarea pârâtei la plata unor daune cominatorii de 100 de lei pentru fiecare zi de întârziere, de la data pronunțării hotărârii judecătorești până la executarea obligației.

Analizând criticile aduse hotărârii atacate în raport de temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, urmând ca recursul declarat de recurenta A.A.A.S. să fie respins, pentru următoarele considerente: Modificarea sau casarea unei hotărâri poate fi solicitată potrivit art. 304 punctul 9 C. proc. civ. atunci când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Altfel spus, motivul de recurs invocat statuează trei ipoteze distincte - prima vizând lipsa temeiului legal, situație în care urmează a se demonstra lipsa de bază legală a soluției cu argumente din care să rezulte că, din conținutul deciziei atacate, nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată, a doua ipoteză se referă la încălcarea unei norme de drept substanțial, iar ultima vizează interpretarea eronată a unei norme juridice.

Pentru a fi în prezența celei de-a doua ipoteze - încălcarea unei norme de drept substanțial - trebuie îndeplinite următoarele condiții: norma încălcată să existe și să fie în vigoare la momentul judecății, să existe o contradicție între considerentele și dispozitivul hotărârii, viciul să se afle în dispozitivul hotărârii, iar acesta să contravină dispozițiilor legale. Pentru a fi în prezența ultimei ipoteze - interpretarea eronată a unei norme juridice - trebuie ca instanța, recurgând la un text de lege, să-i fi dat o greșită interpretare sau faptul reținut să fi fost greșit calificat, în raport cu exigențele unui anumit text de lege. Din perspectiva acestui motiv de recurs, recurenta a pus în discuție aplicarea greșită a prevederilor O.U.G.

nr. 88/1997, H.G. nr. 450/1999 și H.G. nr. 577/2002. Conform prevederilor art. 32 2 din O.U.G. nr. 88/1997 „Capitalul social al societăților comerciale cărora li s-a eliberat certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor se majorează de drept cu valoarea terenurilor menționate în certificat. ” În conformitate cu prevederile art. 5 1 .15. din H.G. nr. 450/1990 societățile comerciale care nu dețin certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, sunt obligate să întocmească documentația pentru stabilirea terenurilor aflate în patrimoniul lor, în conformitate cu prevederile H.G.

nr. 834/1991 privind stabilirea și evaluarea unor terenuri deținute de societățile comerciale cu capital de stat, cu modificările ulterioare, și potrivit Criteriilor din 28 februarie 1992, modificate și completate prin Criteriile din 15 octombrie 1998, emise de Ministerul Finanțelor și de Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului, cu modificările ulterioare. Totodată, conform art. 5 1 .17. din același act normativ capitalul social al respectivelor societăți comerciale se majorează de drept cu valoarea terenurilor menționate în certificat, care constituie aport în natură al statului sau al unei unități administrativ-teritoriale, în schimbul căruia se emit noi acțiuni, cu valoare nominală egală cu cea a acțiunilor existente, care revin de drept instituției publice implicate.

În speță, se constată că, urmare obținerii certificatelor de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, la data de 27 iulie 2000, respectiv 13 decembrie 2002 Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor pârâtei a hotărât majorarea capitalului social cu valoarea respectivelor terenuri, operațiuni înregistrate la Oficiul Registrului Comerțului la data de 08 noiembrie 2000, respectiv 21 august 2003, conform certificatelor de înscriere de mențiuni.

Așa cum corect a reținut și instanța de apel reclamanta solicită obligarea paratei la o majorare suplimentara a capitalului social, fără să precizeze care este cuantumul acestei pretenții în condițiile în care din întreg probatoriul administrat rezultă că reclamanta, in perioada ulterioară celor două majorări nu a manifestat vreo opoziție sau alta opinie contrara, dimpotrivă, a certificat succesiv corectitudinea operațiunilor in procesul de monitorizare post-privatizare, opinie materializata si prin închiderea monitorizării postprivatizare fără nicio obiecțiune.

Or, conform prevederilor art. 60 din Legea nr. 31/1990 încheierile judecătorului delegat privitoare la înmatriculare sau la orice alte înregistrări în registrul comerțului pot fi atacate cu recurs în termen de 15 zile de la data pronunțării încheierii pentru părți și de la data publicării încheierii sau a actului modificator al actului constitutiv în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, pentru orice alte persoane interesate iar conform art. 61 din același act normativ creditorii sociali și orice alte persoane prejudiciate prin hotărârile asociaților/acționarilor privitoare la modificarea actului constitutiv pot formula o cerere de opoziție prin care să solicite instanței judecătorești să oblige, după caz, societatea sau asociații la repararea prejudiciului cauzat.

Prin urmare, în situația în care se considera prejudiciată prin hotărârile adunării generale a acționarilor reclamanta avea la dispoziție căile de atac prevăzute de textele legale pre-citate. Totodată, așa cum corect a reținut și instanța de apel, din probatoriul administrat în cauză, respectiv expertiza tehnică de specialitate, nu a rezultat o încălcare a actelor normative incidente în speță la data emiterii certificatelor de atestare a dreptului de proprietate în discuție. Față de cele anterior expuse, Înalta Curte constată că instanța de apel a apreciat corect asupra normelor legale incidente și a făcut o corectă aplicare a acestora la situația de fapt stabilită și că motivul de nelegalitate a fost invocat cu scopul de a repune în discuție probele și de a solicita instanței de recurs să reconsidere concludenta lor în ceea ce privește fondul cauzei, ceea ce nu este permis în această fază procesuală.

Altfel spus, situația de fapt stabilită de instanța de apel, constituie o premisă care nu mai poate fi repusă în discuție în cadrul controlului de legalitate exercitat pe calea recursului, iar criticile pârâtei nu relevă nicio încălcare a dispozițiilor legale de natură să impună casarea sau modificarea soluției adoptate. Este de reținut că simpla nemulțumire a părții cu privire la soluțiile pronunțate de instanța de apel, la modalitatea în care aceasta a analizat și interpretat probele administrate, nu poate constitui obiectul cenzurii instanței de recurs în raport de dispozițiile legale aplicabile speței. Așa fiind, se constată că, instanța de apel a analizat și a răspuns tuturor criticilor formulate, în cauză neexistând motive de nelegalitate, astfel încât, decizia atacată este la adăpost de orice critică, urmând ca, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., recursul declarat de reclamanta A.A.A.S., să fie respins, ca nefondat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamanta A.A.A.S. București împotriva deciziei civile nr.101 din 13 martie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V a civilă. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi, 9 octombrie 2013.