ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2552/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Tribunalul București, secția a VI-a comercială, prin

sentința comercială nr. 6710 din 30 aprilie 2009 a admis excepția prescripției

și a respins acțiunea formulată de reclamanta A.V.A.S. București în

contradictoriu cu pârâta SC A.G. SA București ca prescrisă.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că potrivit dispozițiilor art. 1 din Decretul nr. 167/1958

dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție dacă

nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, iar potrivit art. 3 din același

act normativ, termenul general de prescripție este de 3 ani.

S-a constatat că la data de 27 iulie

2000 M.A.A. a emis pentru SC A.G. SA certificatul de atestare a dreptului de

proprietate asupra terenurilor iar prin hotărârea adunării generale extraordinare

a acționarilor acestei societăți, din data de 29 august 2000 a fost luată

măsura majorării capitalului social cu suma de 3.595.247.515 lei (Rol).

De asemenea, la data de 26 martie

2002 M.A.A.P. a eliberat pentru SC A.G. SA certificatul de atestare a dreptului

de proprietate asupra terenurilor iar prin hotărârea adunării generale a

acționarilor acestei societăți din 13 decembrie 2002 a fost luată măsura

majorării capitalului social cu suma de 643.017.806 lei (Rol).

Dreptul la acțiune al reclamantei

s-a năsut la momentul înregistrării în Registrul Comerțului a mențiunilor

privind majorarea capitalului social, pentru prima majorare de capital social

fiind data de 8 noiembrie 2000 când a fost dată încheierea nr. 1846 de

judecătorul delegat la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Dâmbovița și respectiv

data de 30 iulie 2003 când a fost pronunțată încheierea nr. 1687 de judecătorul

delegat la O.R.C. de pe lângă Tribunalul București.

Întrucât acțiunea a fost introdusă

la 9 octombrie 2008 (data menționată pe plicul poștal) iar de la momentul

nașterii dreptului la acțiune au trecut mai mult de 3 ani, dreptul material la

acțiune al reclamantei este prescris.

Curtea de Apel București, secția a

V-a comercială, prin decizia comercială nr. 28 din 21 ianuarie 2010 a admis

apelul reclamantei A.V.A.S. împotriva sentinței comerciale nr. 6710 din 30

aprilie 2009 dată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, pe care a

desființat-o și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

În fundamentarea acestei soluții,

instanța de apel a stabilit că în speță nu operează dispozițiile art. 1 din

Decretul nr. 167/1958 raportat la prevederile art. 3 și art. 7 alin. (1) din

același decret, motivat de faptul că obiectul cererii de chemare în judecată nu

este unul patrimonial, ci obligația „de a face” cuprinsă în art. 12 din Legea nr.

137/2002, respectiv majorarea capitalului social cu valoarea terenurilor pentru

care s-au obținut certificatele de atestare a dreptului de proprietate.

Împotriva deciziei comerciale nr. 28

din 21 ianuarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială,

a promovat recurs pârâta SC A.G. SA care a criticat această hotărâre pentru

nelegalitate, solicitând în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. admiterea

recursului, modificarea în tot a deciziei atacate și pe fond respingerea

cererii principale cât și a cererii accesorie.

În dezvoltarea motivelor de recurs

s-a evocat, în principal, că dispozițiile art. 39 din Legea nr. 137/2002

consacră prescriptibilitatea dreptului la acțiune cu privire la valorificarea

drepturilor instituite de legislația privatizării.

Prin acțiunea sa reclamanta tinde să

își realizeze un drept patrimonial, constând în atribuirea unui număr

suplimentar de acțiuni, față de cota alocată la capitalul social al pârâtei.

Intimata reclamantă A.V.A.S. a depus

întâmpinare prin care a cerut respingerea recursului.

Înalta Curte, analizând materialul

probator administrat, raportat la criticile aduse de pârâtă prin cererea de

recurs, constată că acestea sunt nejustificate, urmând a respinge recursul ca

nefondat, pentru următoarele considerente.

Potrivit cererii de chemare în

judecată, reclamanta A.V.A.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC A.G.

SA:

- obligarea pârâtei la majorarea

capitalului social cu suma reprezentând diferența dintre valoarea cu care a

fost majorat capitalul social al societății și valoarea reală a terenurilor

pentru care a obținut certificatele de atestare a dreptului de proprietate din 27

iulie 2000 emis de M.A.A. și din 26 martie 2002 emis de M.A.A.P.

- obligarea pârâtei la plata de

daune cominatorii în sumă de 100 lei pe zi de întârziere în executarea

obligației de a face.

Neîndoios că obiectul cererii de

chemare în judecată, așa cum s-a expus anterior, îl constituie obligația de a

face, nefiind aplicabil cadrul legal specific operațiunilor de privatizare,

care își găsește reglementarea în Legea nr. 137/2002.

Chiar și instanța de fond a reținut

în considerentele sentinței că în cauză sunt aplicabile dispozițiile din Legea nr.

31/1990 care vizează majorarea capitalului social al societăților comerciale.

Este adevărat că prin demersul său

juridic reclamanta A.V.A.S. exercită un drept conferit de lege în scopul

dobândirii proprietății asupra acțiunilor rezultate din operațiunea juridică de

majorare a capitalului social, însă aceste aspecte nu sunt circumscrise

dispozițiilor art. 1 din Decretul nr. 167/1958.

Pentru aceste rațiuni, având în

vedere că instanța de apel a stabilit o corectă situație de fapt și de drept se

impune respingerea ca nefondat a recursului pârâtei SC A.G. SA București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâta SC A.G. SA București împotriva deciziei comerciale nr. 28

din 21 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică,

astăzi 1 iulie 2010.