ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2952/2010

Deliberând asupra recursurilor comerciale de față, rețin următoarele: Prin sentința comercială nr. 10489 din 13 octombrie 2008, pronunțată în dosarul nr. 27016, judecătorul fondului din cadrul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, a respins acțiunea formulată de reclamanta S.N.T.F.M.C.F.R. SA în contradictoriu cu pârâta SC C.G. SA.

În considerentele sentinței, judecătorul fondului a reținut că reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 3776981,66 lei, cu titlu de daune pentru lipsa de folosință a terenului pentru care a fost emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M09 nr. 1139, pentru perioada 16 august 2004 – 16 august 2007. Judecătorul a apreciat netemeinicia pretențiilor reclamantei raportat la faptul că acesta nu a probat contravaloarea lipsei de folosință (în ce privește valoarea de 0,27 euro/m.p.), precum și la faptul că pentru perioada ulterioară emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate reclamanta nu poate solicita lipsa de folosință deoarece nu a făcut demersuri pentru majorarea capitalului social cu valoarea terenului (a stat în pasivitate, nu a solicitat convocarea adunării generale a acționarilor pentru punerea în discuție a majorării capitalului social).

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta S.N.T.F.M.C.F.R. SA, solicitând admiterea apelului și schimbarea sentinței de fond în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, criticile vizând lipsa de rol activ al judecătorului fondului, în raport de prevederile art. 129 alin. (5) C. proc. civ.

Prin decizia comercială nr. 60 din 9 februarie 2010 completul de judecată din cadrul Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, a admis apelul reclamantei și a schimbat în parte sentința atacată în sensul că: a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei cu privire la suma de 461.136 lei, aferentă perioadei 16 august 2004 – 09 iulie 2005, constatând prescris dreptul acesteia la acțiune pentru această sumă; a admis în parte acțiunea reclamantei și a obligat pârâta la plata sumei de 1.417.157 lei contravaloare daune aferente perioadei 10 iulie 2005 – 16 august 2007. În considerente, completul de judecată a reținut următoarele: la data de 18 septembrie 2003 s-a încheiat între părți contractul de vânzare cumpărare acțiuni, prin care s-a transmis pârâtei acțiuni reprezentând 100 % din capitalul social al SC B.A.D.C.F.R.

SA, la data încheierii acestui contract reclamanta nedeținând certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului pe care își desfășoară activitatea societatea privatizată. Potrivit clauzei 7.2 lit. g) alin. (4) din contract, după obținerea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului, vânzătorul – reclamanta din prezenta cauză, urma să participe la majorarea capitalului social la societății pârâte cu valoarea acelui teren. S-a reținut că a fost respinsă acțiunea formulată de SC C.G. SA privind constatarea nulității certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului și obligării ministerului la emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate pe numele SC C.G.

SA (sentința nr. 1549 din 26 iunie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, irevocabilă prin decizia nr. 1172 din 22 februarie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal). S-a mai reținut că anterior soluționării acestei cauze, Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței a comunicat reclamantei procedura de includere a valorii terenurilor în capitalul social al pârâtei, acest fapt fiind comunicat și pârâtei. La data de 22 februarie 2008, judecătorul delegat la O.R.C. de pe lângă Tribunalul București a admis cererea reclamantei și a dispus publicarea hotărârii adunării generale a acționarilor acesteia, cu privire la includerea în capitalul social a valorii terenurilor.

Încheierea judecătorului delegat a fost atacată cu opoziție de către pârâtă, renunțând la judecata acesteia; de asemenea, pârâta a formulat acțiune în justiție împotriva majorării capitalului social al reclamantei cu valoarea terenului, acțiune respinsă de instanțele de judecată, judecătorii reținând legalitatea acțiunii de majorare a capitalului social. În consecință, judecătorii apelului au reținut că pârâta a împiedicat reclamanta să finalizeze procedura de majorare a capitalului social cu valoarea terenului în dispută. S-a reținut nerelevanța declarării nulității unor clauze contractuale, acestea neafectând valabilitatea clauzelor referitoare la majorarea capitalului social.

Cu privire la cuantumul pretențiilor, completul de apel a reținut că potrivit art. 7 lit. g) alin. (11) din contract, până la majorarea capitalului social cu valoarea terenului, pârâta era obligată la plata chiriei, anterior emiterii facturii pentru această sumă, reclamanta procedând la efectuarea unui raport de evaluare prin care s-a estimat valoarea ce poate fi obținută pe metru pătrat. S-a reținut critica reclamantei referitoare la lipsa de rol activ, apreciindu-se că dată nu putea aprecia asupra cuantumului chiriei pe metru pătrat, în modalitatea solicitată de reclamantă, avea obligația de a propune administrarea de probatorii, în condițiile în care este incontestabil că pârâta a folosit terenul, astfel că datora chirie, conform contractului, astfel că se impune efectuarea unei expertize de specialitate, probă administrată în apel.

Din probatoriul administrat, judecătorii au apreciat temeinicia pretențiilor reclamantei, cu excepția sumelor calculate pentru perioada anterioară termenului de trei ani, calculat de la data introducerii acțiunii (pentru aceste sume intervenind prescripția). Judecătorii au apreciat corectitudinea calculului efectuat de expertul desemnat în cauză, acordând reclamantei daune în suma astfel stabilită de expert. Decizia de apel a fost recurată de ambele părți. Reclamanta S.N.T.F.M.C.F.R. SA, a solicitat admiterea recursului și modificarea deciziei de apel în sensul stabilirii obligației de plată a pârâtei, în raport de valoarea precizată în cererea de chemare în judecată, și a criticat decizia prin raportare la prevederile art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., susținând că judecătorii apelului nu a motivat soluția de reținere a concluziilor raportului de expertiză, în condițiile în care expertul a precizat că evaluarea s-a realizat prin metode de evaluare bazate pe indici subiectivi. Apreciază ca fiind corecte calculele făcute de expertul evaluator, avute în vedere la momentul emiterii facturii către pârâtă. Pârâta SC C.G. SA a solicitat admiterea recursului și modificarea deciziei de apel în sensul respingerii apelului și menținerii sentinței de fond. Pârâta a invocat prevederile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., criticând decizia de apel sub următoarele aspecte: - motivarea contradictorie cu privire la incidența celorlalte litigii dintre părți, în ce privește caracterul lor nesuspensiv în ce privește procedura de majorare a capitalului social; - neanalizarea de către judecătorii apelului a prevederilor art. 12 alin. (5) din Legea nr. 137/2002 și cele ale art. 143 din Normele metodologice de aplicare a O.U.G.

nr. 88/1997; - interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății, din perspectiva procedurii de urmat după emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate și a modului de aplicare a prevederilor art. 7.2 lit. g) alin. (11) cu privire la termenul limită până la care subzistă obligația de plată a chiriei (apreciind sub acest aspect că termenul limită este cel al emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate, majorarea fiind realizată prin efectul legii, iar culpa în întârzierea majorării capitalului social aparține reclamantei care nu a transmis documentația și care stat în pasivitate). Reclamanta a formulat întâmpinare la recursul pârâtei, solicitând respingerea acestuia, ca nefondat, arătând că majorarea capitalului social nu se realizează de drept, la momentul emiterii certificatului de atestare de dreptului de proprietate asupra terenului, celelalte aspecte subsumate motivului reglementat de art. 304 pct. 8 C. proc.

civ., fiind irevocabil soluționate în litigiile anterioare dintre părți; nu este reală susținerea pârâtei în sensul că a împiedicat majorarea capitalului social cu valoarea terenului, în condițiile în care procedura a fost permanent împiedicată de pârâtă, prin acțiunile promovate în justiție. De asemenea, și pârâta a formulat întâmpinare la recursul reclamantei, solicitând respingerea acestuia, ca nefondat, apreciind ca fiind corectă soluția dată de judecătorii apelului cu privire la concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză. Pârâta a administrat proba cu înscrisuri. Analizându-se actele și lucrările dosarului în raport de criticile formulate și de apărările invocate, se rețin următoarele: Recursul declarat de reclamanta S.N.T.F.M.C.F.R.

SA este apreciat, ca nefondat, și va fi respins ca atare, pentru următoarele considerente: nu poate fi reținută critica acestei părți cu privire la soluția de reținerea de către completul de judecată în apel a concluziilor raportului de expertiză, constatându-se că judecătorii apelului au argumentat această soluție, prin prisma obiecțiunilor formulate de părți. Nu poate fi reținută nici susținerea reclamantei în sensul că judecătorul trebuia să de a eficiență raportului de evaluare care a stat la baza emiterii pretențiilor acesteia, consemnate în factura comunicată pârâtei, în condițiile în care acest raport este un act extraprocedural, neputând fi opus pârâtei, acesta având dreptul de a participa la administrarea probei în cadrul litigiului promovat pe rolul instanțelor.

Este apreciat ca nefondat și recursul declarat de pârâta SC C.G. SA, pentru următoarele considerente: Nu se poate reține o motivare contradictorie sau o lipsă de motivare din partea judecătorilor apelului, raportat la incidența litigiilor anterioare derulate între părți. Completul de judecată nu a ignorat caracterul nesuspensiv al acestor litigii, ci a constatat lipsa de relevanță a aspectului semnalat în raport de probatoriul administrat, care au evidențiat culpa pârâtei în ce privește neîndeplinirea procedurii de majorare a capitalului social. În acest context, împrejurarea formulării mai multor acțiuni nu constituie aspect al culpei reclamantei, ci al pârâtei în neîndeplinirea procedurii de majorare a capitalului social, promotorul acestor acțiuni în justiție.

Probele administrate în cauză nu demonstrează o inacțiune a reclamantei în ceea ce privește majorarea capitalului social, aceasta urmărind o procedură, stabilită de autoritatea tutelară – Ministerul Transporturilor, și confirmată ca fiind legală în cursul litigiilor invocate de pârâtă. Nu se demonstrează, deci, culpa reclamantei în nerealizarea majorării de capital, ci, așa cum s-a reținut deja, o activitate susținută a reclamantei pentru îndeplinirea acestei proceduri, neexistând momente de lisă de acțiune din partea părții. Aspectul legat de necomunicarea actelor necesare pentru majorarea capitalului social al societății privatizate a fost corect analizat de judecătorii apelului, care au statuat că nu poate fi vorba de un refuz nejustificat din partea reclamantei, aceasta procedând potrivit legii și prevederilor contractuale pentru efectuarea operațiunii de majorare.

Tangențial, acest aspect a fost analizat în cadrul litigiului promovat de pârâtă prin care s-a contestat majorarea capitalului social al reclamantei cu valoarea terenului, judecătorii acelei cauze statuând că această procedură este legală și corectă din punct de vedere contractual. În lumina celor reținute de judecătorii de al acel moment, se apreciază și în prezenta cauză că nu poate fi vorba de un refuz al reclamantei, neînaintarea actelor solicitate de pârâtă fiind datorată procedurii pe care trebuia să o urmeze reclamanta. În ce privește incidența prevederilor art. 12 din Legea nr. 137/2002 și ale Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 88/1997, se reține că aceste prevederi au fost analizate deja, cu puterea de lucru judecat, în litigiul promovat de pârâtă, vizând nulitatea certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis pe seama reclamantei.

În consecință, judecătorii apelului nu aveau abilitatea de a proceda la o nouă analiză a acestor texte legale, pentru a nu încălca principiul puterii de lucru judecat. Este înlăturată și critica referitoare la greșita interpretare a clauzelor contractuale în ce privește procedura ce trebuia urmată pentru majorarea capitalului social. Se reține că nu se poate aprecia ca intervenind o majorare a capitalului social, prin efectul legii, ca urmare a emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate. Legea nu conține nicio prevedere expresă în acest sens. De asemenea, nu poate fi interpretată în sensul arătat de pârâtă prevederea contractuală ce impune majorarea capitalului social al societății privatizate cu valoarea terenului pentru care s-a emis titlul de proprietate [(art. 7 pct. 7.2.

lit. g) alin. (4)]. Se reține, sub acest aspect corecta interpretare dată acestei clauze contractuale de către judecătorii apelului. Se mai reține, totodată, că aspectul legat de majorarea mai întâi a capitalului social al reclamantei cu valoarea terenului, pentru ca ulterior să se procedeze la majorarea capitalului social al societății privatizate, a făcut obiectul de analiză al instanțelor de judecată, în cadrul acțiunii promovate de pârâtă împotriva primei majorări de capital social. Or, în acel litigiu, fiind analizată prevederea contractuală invocată de pârâtă, în raport de prevederile legale în materie, s-a statuat cu privire la legalitatea acestei operațiuni, o nouă analiză conducând la încălcarea principiului puterii de lucru judecat.

Pentru considerentele reținute și constatându-se că decizia pronunțată de judecătorii apelului este legală, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursurile declarate în cauză vor fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de recurenta – reclamantă S.N.T.F.M.C.F.R. SA BUCUREȘTI și recurenta – pârâtă SC C.G. SA CHITILA împotriva deciziei nr. 60 din 9 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 septembrie 2010.