ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2952/2010

Deliberând asupra recursurilor

comerciale de față, rețin următoarele:

Prin sentința comercială nr. 10489

din 13 octombrie 2008, pronunțată în dosarul nr. 27016, judecătorul fondului

din cadrul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, a respins acțiunea

formulată de reclamanta S.N.T.F.M.C.F.R. SA în contradictoriu cu pârâta SC C.G.

SA.

În considerentele sentinței,

judecătorul fondului a reținut că reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la

plata sumei de 3776981,66 lei, cu titlu de daune pentru lipsa de folosință a

terenului pentru care a fost emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate

seria M09 nr. 1139, pentru perioada 16 august 2004 – 16 august 2007.

Judecătorul a apreciat netemeinicia pretențiilor reclamantei raportat la faptul

că acesta nu a probat contravaloarea lipsei de folosință (în ce privește

valoarea de 0,27 euro/m.p.), precum și la faptul că pentru perioada ulterioară

emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate reclamanta nu

poate solicita lipsa de folosință deoarece nu a făcut demersuri pentru

majorarea capitalului social cu valoarea terenului (a stat în pasivitate, nu a

solicitat convocarea adunării generale a acționarilor pentru punerea în

discuție a majorării capitalului social).

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel reclamanta S.N.T.F.M.C.F.R. SA, solicitând admiterea apelului și

schimbarea sentinței de fond în sensul admiterii cererii de chemare în

judecată, criticile vizând lipsa de rol activ al judecătorului fondului, în

raport de prevederile art. 129 alin. (5) C. proc. civ.

Prin decizia comercială nr. 60 din 9

februarie 2010 completul de judecată din cadrul Curții de Apel București, secția

a VI-a comercială, a admis apelul reclamantei și a schimbat în parte sentința

atacată în sensul că: a admis excepția prescripției dreptului material la

acțiune al reclamantei cu privire la suma de 461.136 lei, aferentă perioadei 16

august 2004 – 09 iulie 2005, constatând prescris dreptul acesteia la acțiune

pentru această sumă; a admis în parte acțiunea reclamantei și a obligat pârâta

la plata sumei de 1.417.157 lei contravaloare daune aferente perioadei 10 iulie

2005 – 16 august 2007.

În considerente, completul de

judecată a reținut următoarele: la data de 18 septembrie 2003 s-a încheiat

între părți contractul de vânzare cumpărare acțiuni, prin care s-a transmis

pârâtei acțiuni reprezentând 100 % din capitalul social al SC B.A.D.C.F.R. SA,

la data încheierii acestui contract reclamanta nedeținând certificat de

atestare a dreptului de proprietate asupra terenului pe care își desfășoară

activitatea societatea privatizată. Potrivit clauzei 7.2 lit. g) alin. (4) din

contract, după obținerea certificatului de atestare a dreptului de proprietate

asupra terenului, vânzătorul – reclamanta din prezenta cauză, urma să participe

la majorarea capitalului social la societății pârâte cu valoarea acelui teren.

S-a reținut că a fost respinsă

acțiunea formulată de SC C.G. SA privind constatarea nulității certificatului

de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului și obligării

ministerului la emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate

pe numele SC C.G. SA (sentința nr. 1549 din 26 iunie 2006 pronunțată de Curtea

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

irevocabilă prin decizia nr. 1172 din 22 februarie 2007 pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal).

S-a mai reținut că anterior soluționării acestei cauze, Ministerul Lucrărilor

Publice, Transporturilor și Locuinței a comunicat reclamantei procedura de

includere a valorii terenurilor în capitalul social al pârâtei, acest fapt

fiind comunicat și pârâtei. La data de 22 februarie 2008, judecătorul delegat

la O.R.C. de pe lângă Tribunalul București a admis cererea reclamantei și a

dispus publicarea hotărârii adunării generale a acționarilor acesteia, cu

privire la includerea în capitalul social a valorii terenurilor. Încheierea

judecătorului delegat a fost atacată cu opoziție de către pârâtă, renunțând la

judecata acesteia; de asemenea, pârâta a formulat acțiune în justiție împotriva

majorării capitalului social al reclamantei cu valoarea terenului, acțiune

respinsă de instanțele de judecată, judecătorii reținând legalitatea acțiunii

de majorare a capitalului social. În consecință, judecătorii apelului au

reținut că pârâta a împiedicat reclamanta să finalizeze procedura de majorare a

capitalului social cu valoarea terenului în dispută.

S-a reținut nerelevanța declarării

nulității unor clauze contractuale, acestea neafectând valabilitatea clauzelor

referitoare la majorarea capitalului social.

Cu privire la cuantumul pretențiilor,

completul de apel a reținut că potrivit art. 7 lit. g) alin. (11) din contract,

până la majorarea capitalului social cu valoarea terenului, pârâta era obligată

la plata chiriei, anterior emiterii facturii pentru această sumă, reclamanta

procedând la efectuarea unui raport de evaluare prin care s-a estimat valoarea

ce poate fi obținută pe metru pătrat.

S-a reținut critica reclamantei

referitoare la lipsa de rol activ, apreciindu-se că dată nu putea aprecia

asupra cuantumului chiriei pe metru pătrat, în modalitatea solicitată de

reclamantă, avea obligația de a propune administrarea de probatorii, în

condițiile în care este incontestabil că pârâta a folosit terenul, astfel că

datora chirie, conform contractului, astfel că se impune efectuarea unei expertize

de specialitate, probă administrată în apel.

Din probatoriul administrat,

judecătorii au apreciat temeinicia pretențiilor reclamantei, cu excepția

sumelor calculate pentru perioada anterioară termenului de trei ani, calculat

de la data introducerii acțiunii (pentru aceste sume intervenind prescripția).

Judecătorii au apreciat corectitudinea calculului efectuat de expertul desemnat

în cauză, acordând reclamantei daune în suma astfel stabilită de expert.

Decizia de apel a fost recurată de

ambele părți.

Reclamanta S.N.T.F.M.C.F.R. SA, a

solicitat admiterea recursului și modificarea deciziei de apel în sensul

stabilirii obligației de plată a pârâtei, în raport de valoarea precizată în

cererea de chemare în judecată, și a criticat decizia prin raportare la prevederile

art. 304 pct. 7 C. proc. civ., susținând că judecătorii apelului nu a motivat

soluția de reținere a concluziilor raportului de expertiză, în condițiile în

care expertul a precizat că evaluarea s-a realizat prin metode de evaluare

bazate pe indici subiectivi. Apreciază ca fiind corecte calculele făcute de

expertul evaluator, avute în vedere la momentul emiterii facturii către pârâtă.

Pârâta SC C.G. SA a solicitat

admiterea recursului și modificarea deciziei de apel în sensul respingerii

apelului și menținerii sentinței de fond.

Pârâta a invocat prevederile art. 304

pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., criticând decizia de apel sub următoarele

aspecte:

- motivarea contradictorie cu

privire la incidența celorlalte litigii dintre părți, în ce privește caracterul

lor nesuspensiv în ce privește procedura de majorare a capitalului social;

- neanalizarea de către judecătorii

apelului a prevederilor art. 12 alin. (5) din Legea nr. 137/2002 și cele ale art.

143 din Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 88/1997;

- interpretarea greșită a actului

juridic dedus judecății, din perspectiva procedurii de urmat după emiterea

certificatului de atestare a dreptului de proprietate și a modului de aplicare

a prevederilor art. 7.2 lit. g) alin. (11) cu privire la termenul limită până

la care subzistă obligația de plată a chiriei (apreciind sub acest aspect că

termenul limită este cel al emiterii certificatului de atestare a dreptului de

proprietate, majorarea fiind realizată prin efectul legii, iar culpa în

întârzierea majorării capitalului social aparține reclamantei care nu a

transmis documentația și care stat în pasivitate).

Reclamanta a formulat întâmpinare la

recursul pârâtei, solicitând respingerea acestuia, ca nefondat, arătând că

majorarea capitalului social nu se realizează de drept, la momentul emiterii

certificatului de atestare de dreptului de proprietate asupra terenului,

celelalte aspecte subsumate motivului reglementat de art. 304 pct. 8 C. proc.

civ., fiind irevocabil soluționate în litigiile anterioare dintre părți; nu

este reală susținerea pârâtei în sensul că a împiedicat majorarea capitalului

social cu valoarea terenului, în condițiile în care procedura a fost permanent

împiedicată de pârâtă, prin acțiunile promovate în justiție.

De asemenea, și pârâta a formulat

întâmpinare la recursul reclamantei, solicitând respingerea acestuia, ca

nefondat, apreciind ca fiind corectă soluția dată de judecătorii apelului cu

privire la concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză.

Pârâta a administrat proba cu înscrisuri.

Analizându-se actele și lucrările

dosarului în raport de criticile formulate și de apărările invocate, se rețin

următoarele:

Recursul declarat de reclamanta S.N.T.F.M.C.F.R.

SA este apreciat, ca nefondat, și va fi respins ca atare, pentru următoarele

considerente: nu poate fi reținută critica acestei părți cu privire la soluția

de reținerea de către completul de judecată în apel a concluziilor raportului

de expertiză, constatându-se că judecătorii apelului au argumentat această

soluție, prin prisma obiecțiunilor formulate de părți. Nu poate fi reținută

nici susținerea reclamantei în sensul că judecătorul trebuia să de a eficiență

raportului de evaluare care a stat la baza emiterii pretențiilor acesteia,

consemnate în factura comunicată pârâtei, în condițiile în care acest raport

este un act extraprocedural, neputând fi opus pârâtei, acesta având dreptul de

a participa la administrarea probei în cadrul litigiului promovat pe rolul

instanțelor.

Este apreciat ca nefondat și

recursul declarat de pârâta SC C.G. SA, pentru următoarele considerente:

Nu se poate reține o motivare

contradictorie sau o lipsă de motivare din partea judecătorilor apelului,

raportat la incidența litigiilor anterioare derulate între părți. Completul de

judecată nu a ignorat caracterul nesuspensiv al acestor litigii, ci a constatat

lipsa de relevanță a aspectului semnalat în raport de probatoriul administrat,

care au evidențiat culpa pârâtei în ce privește neîndeplinirea procedurii de

majorare a capitalului social. În acest context, împrejurarea formulării mai

multor acțiuni nu constituie aspect al culpei reclamantei, ci al pârâtei în

neîndeplinirea procedurii de majorare a capitalului social, promotorul acestor

acțiuni în justiție. Probele administrate în cauză nu demonstrează o inacțiune

a reclamantei în ceea ce privește majorarea capitalului social, aceasta

urmărind o procedură, stabilită de autoritatea tutelară – Ministerul

Transporturilor, și confirmată ca fiind legală în cursul litigiilor invocate de

pârâtă. Nu se demonstrează, deci, culpa reclamantei în nerealizarea majorării

de capital, ci, așa cum s-a reținut deja, o activitate susținută a reclamantei

pentru îndeplinirea acestei proceduri, neexistând momente de lisă de acțiune

din partea părții. Aspectul legat de necomunicarea actelor necesare pentru

majorarea capitalului social al societății privatizate a fost corect analizat

de judecătorii apelului, care au statuat că nu poate fi vorba de un refuz

nejustificat din partea reclamantei, aceasta procedând potrivit legii și prevederilor

contractuale pentru efectuarea operațiunii de majorare. Tangențial, acest

aspect a fost analizat în cadrul litigiului promovat de pârâtă prin care s-a

contestat majorarea capitalului social al reclamantei cu valoarea terenului,

judecătorii acelei cauze statuând că această procedură este legală și corectă

din punct de vedere contractual. În lumina celor reținute de judecătorii de al

acel moment, se apreciază și în prezenta cauză că nu poate fi vorba de un refuz

al reclamantei, neînaintarea actelor solicitate de pârâtă fiind datorată

procedurii pe care trebuia să o urmeze reclamanta.

În ce privește incidența

prevederilor art. 12 din Legea nr. 137/2002 și ale Normelor metodologice de

aplicare a O.U.G. nr. 88/1997, se reține că aceste prevederi au fost analizate

deja, cu puterea de lucru judecat, în litigiul promovat de pârâtă, vizând

nulitatea certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis pe seama

reclamantei. În consecință, judecătorii apelului nu aveau abilitatea de a

proceda la o nouă analiză a acestor texte legale, pentru a nu încălca

principiul puterii de lucru judecat.

Este înlăturată și critica

referitoare la greșita interpretare a clauzelor contractuale în ce privește

procedura ce trebuia urmată pentru majorarea capitalului social. Se reține că

nu se poate aprecia ca intervenind o majorare a capitalului social, prin

efectul legii, ca urmare a emiterii certificatului de atestare a dreptului de

proprietate. Legea nu conține nicio prevedere expresă în acest sens. De

asemenea, nu poate fi interpretată în sensul arătat de pârâtă prevederea

contractuală ce impune majorarea capitalului social al societății privatizate

cu valoarea terenului pentru care s-a emis titlul de proprietate [(art. 7 pct. 7.2.

lit. g) alin. (4)]. Se reține, sub acest aspect corecta interpretare dată

acestei clauze contractuale de către judecătorii apelului. Se mai reține,

totodată, că aspectul legat de majorarea mai întâi a capitalului social al

reclamantei cu valoarea terenului, pentru ca ulterior să se procedeze la majorarea

capitalului social al societății privatizate, a făcut obiectul de analiză al

instanțelor de judecată, în cadrul acțiunii promovate de pârâtă împotriva

primei majorări de capital social. Or, în acel litigiu, fiind analizată

prevederea contractuală invocată de pârâtă, în raport de prevederile legale în

materie, s-a statuat cu privire la legalitatea acestei operațiuni, o nouă

analiză conducând la încălcarea principiului puterii de lucru judecat.

Pentru considerentele reținute și

constatându-se că decizia pronunțată de judecătorii apelului este legală, în

temeiul art. 312 C. proc. civ., recursurile declarate în cauză vor fi respinse

ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de

recurenta – reclamantă S.N.T.F.M.C.F.R. SA BUCUREȘTI și recurenta – pârâtă SC C.G.

SA CHITILA împotriva deciziei nr. 60 din 9 februarie 2010 a Curții de Apel

București, secția a VI-a comercială, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 28 septembrie 2010.