ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2930/2009

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința nr. 341 din 25 septembrie 2008, Tribunalul Bihor a respins acțiunea formulată de reclamanta SC H.C. SRL împotriva pârâtei SC A.R., A. SA Oradea, având ca obiect pretenții. În considerentele sentinței s-a reținut că, la data de 10 iunie 2006, autovehiculul proprietatea reclamantei a fost implicat într-o coliziune frontală cu autoutilitara M., reținându-se culpa conducătorului autoutilitarei în producerea accidentului. Autospeciala era asigurată în baza R.C.A., iar reclamanta a depus cerere de despăgubire la asigurătorul de răspundere civilă auto obligatorie care i-a comunicat efectuarea plății sumei de 47.162,48 lei, sumă de care reclamanta nu a fost mulțumită, motiv pentru care s-a adresat instanței cu prezenta acțiune.

Instanța de fond a dat eficiență prevederilor art. 33 din normele privind aplicarea legii în domeniul asigurărilor obligatorii de răspundere civilă pentru pagubele produse terților prin accidente de autovehicule și a luat în considerare concluziile raportului de expertiză, statuând că valoarea acordată de pârâtă este valoarea maximă legală de despăgubire ce poate fi acordată de asigurătorul R.C.A. De asemenea, s-a apreciat că nu se impune acordarea penalităților de întârziere întrucât, în raport de cererea reclamantei, acestea au fost plătite în conformitate cu prevederile art. 45 alin. (2) lit. b) din Ordinul nr. 3108/2004 al C.S.A. Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței a fost admis prin decizia nr. 38 din 24 martie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, care a modificat în parte sentința, în sensul că a dispus obligarea pârâtei la plata sumei de 40.368 lei cu titlu de despăgubiri.

Celelalte dispoziții ale sentinței au fost menținute, respectiv cele cu privire la respingerea capetelor de cerere având ca obiect penalități de întârziere, despăgubiri pentru neutilizarea autovehiculelor pe perioadele solicitate. În privința cheltuielilor de judecată, în dispozitivul deciziei s-a consemnat „fără cheltuieli de judecată”. În considerentele deciziei, instanța de apel a reținut că, în privința despăgubirilor, prima instanță trebuia să aibă în vedere că Ordonanța nr. 3108 din 10 decembrie 2004 a prevăzut, pentru anul 2006, ca limită maximă a despăgubirilor ce pot fi acordate de asigurătorii R.C.A. până la maximum 4 miliarde lei astfel că, modul de calcul prezentat de pârâtă nu a fost unul corect.

Cu privire la celelalte critici ce au vizat petitele având ca obiect penalitățile de întârziere și despăgubirile pentru lipsa de folosință a autovehiculului s-a constatat că sunt nefondate, menținându-se aceleași considerente ca și cele reținute de prima instanță. În privința cheltuielilor de judecată solicitate de apelantă, instanța a constatat că nu s-a dovedit cuantumul acestora, nefiind depuse acte în acest sens. Împotriva deciziei, reclamanta SC H.C. SRL a formulat recurs prin care a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În esență, recurenta susține că cererea prin care a solicitat cheltuieli de judecată a fost respinsă în mod nelegal, ca nedovedită, în condițiile în care a dosar se aflau depuse chitanțele privind plata taxei de timbru (la fond și apel) și copia facturilor privind plata onorariului de avocat.

Recursul este fondat. Criticile recurentei vizează aplicarea greșită a prevederilor art. 1169 C. civ., raportat la cele ale art. 274 C. proc. civ. și apar ca fiind fondate câtă vreme la dosar existau depuse acte din care rezulta efectuarea de cheltuieli în fața instanței de apel, cel puțin în privința taxelor de timbru. În atare situație, în mod greșit, instanța anterioară a considerat că cererea de acordare a cheltuielilor de judecată nu a fost dovedită, iar mențiunea folosită la modul generic în cuprinsul dispozitivului, „fără cheltuieli de judecată”, de către instanța de apel echivalează de fapt cu nepronunțarea asupra acestui petit motiv pentru care, potrivit art. 312 alin. (3) C. proc.

civ., Înalta Curte va casa în parte decizia atacată, numai în ceea ce privește soluționarea cererii privind cheltuieli de judecată și va trimite cauza aceleiași instanțe, care potrivit competențelor atribuite în sarcina sa va aprecia asupra dovezilor de la dosar, inclusiv asupra actului depus în recurs conform art. 305 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC H.C. SRL TILECUȘ împotriva deciziei nr. 38 din 24 martie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, casează în parte decizia recurată numai în ce privește soluționarea cererii privind cheltuielile de judecată și trimite cauza aceleiași instanțe pentru soluționarea petitului. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 noiembrie 2009.