ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3570/2010

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față; Prin sentința civilă nr. 201 din 3 iulie 2009 a Tribunalului Brașov a fost admisă în parte acțiunea reclamantului C.S.P. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, a fost obligat pârâtul să achite reclamantului suma de 10.000 lei cu titlu de daune morale și a fost respins restul pretențiilor formulate de reclamant. Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că prin Ordonanța din 24 mai 2004 s-a dispus reținerea reclamantului pentru 24 ore pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, constând în aceea că în noaptea de 21/22 mai 2004 a sustras prin escaladare din incinta hotelului K.D.E.V.

din Brașov bunuri în valoare de circa 10.000 EUR. Indiciile temeinice ale vinovăției au fost reprezentate de prelevarea de la locul faptei a 3 urme papilare prelevate de pe o bară metalică situată în partea inferioară a unui balcon situat la etajul 1 al camerei în care au fost cazate părțile vătămate, urme ce s-au stabilit că aparțin făptuitorului C.S.P. Prin încheierea din 01 iunie 2004 Judecătoria Brașov a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov și a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o perioadă de 20 zile. La 7 octombrie 2004 aceeași instanță a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura de a nu părăsi localitatea, apoi la 06 septembrie 2007 s-a luat măsura interdicției de a părăsi România fără acordul instanței.

Inculpatul a fost achitat prin sentința penală nr. 2087 din 14 decembrie 2007 a Judecătoriei Brașov pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) coroborat cu disp. art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. Sentința a fost schimbată în apel prin decizia penală nr. 146 din 17 iunie 2008 a Tribunalului Brașov, prin care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa închisorii pe o durată de 4 ani. In recursul inculpatului Curtea de Apel Brașov, prin decizia penală nr. 146 din 26 februarie 2009 a casat decizia recurată și a menținut sentința Judecătoriei Brașov. In urma administrării de probe instanța de fond a reținut că, în aplicarea dispozițiilor art. 504 alin. (2) și art. 505 alin. (2) C. proc.

pen., sunt îndeplinite condițiile instituite de aceste dispoziții legale în ceea ce privește perioada de timp în care reclamantul a fost arestat preventiv, respectiv perioada de timp în care față de acesta au fost luate măsurile preventive neprivative de libertate ale interdicției de a părăsi Municipiul Brașov și a interdicției de a părăsi țara fără încuviințarea instanței de judecată, urmate de soluția de achitare pronunțată de Judecătoria Brașov. Pentru aceste motive a admis în parte cererea reclamantului și a obligat pârâtul să achite acestuia suma de 10.000 lei cu titlu de daune morale. Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât reclamantul, cât și pârâtul prin D.G.F.P. Brașov, dar și Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov.

Reclamantul C.S.P. a susținut că suma acordată cu tidu de despăgubiri este, în mod evident, disproporționat de redusă în raport de numeroasele traume fizice și morale pe care le-a suferit ca urmare a abuzurilor organelor de urmărire penală și în raport de durata procesului penal. Pârâtul Statul Român a invocat excepția tardivității cererii în raport de dispozițiile art. 506 alin. (2) C. proc. pen., susținând că termenul de prescripție de 18 luni a început să curgă de la data înlocuirii măsurii arestului preventiv cu măsura interdicției de a nu părăsi localitatea, respectiv de la 08 octombrie 2004. De asemenea, a invocat excepția inadmisibilității acțiunii față de dispozițiile art. 504 C. proc.

pen., în speță nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de lege. A susținut că legalitatea măsurii arestării preventive se apreciază față de probele existente la acel moment în dosarul de urmărire penală, iar privarea de libertate a reclamantului C.S.P. nu a fost nelegală. De asemenea, a susținut că acesta nu a dovedit prejudiciul material și moral invocat și că instanța trebuie să șină seama și de situația reală a reclamantului și de profilul său moral. Apelantul Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov a criticat soluția instanței de fond susținând că în conformitate cu dispozițiile art. 504 alin. (2) și (3) C. proc. pen. pentru a legitima cererea de despăgubiri privarea sau restrângerea libertății trebuie să se fi exercitat în mod nelegal.

Din analiza materialului probator administrat în fața instanței penale, cum și din hotărârile de achitare nu rezultă că s-ar fi făcut vreo referire la caracterul legal sau nelegal al privării și ulterior restrângerii de libertate în ceea ce-l privește pe reclamant. La momentul arestării preventive existau indiciile temeinice prevăzute de art. 143 C. proc. pen., iar condițiile vizate de art. 148 lit. f) și h) C. proc. pen., în vigoare la momentul luării măsurii preventive, erau îndeplinite. Prin decizia nr. 132/Ap din 30 octombrie 2009 Curtea de Apel Brașov a respins apelul reclamantului, a admis apelurile declarate de Statul Român și Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, a schimbat în tot sentința atacată și a respins acțiunea reclamantului.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a respins ca neîntemeiată excepția tardivității invocată de pârâtul Statul Român, precum și excepția de inadmisibilitate. Cu privire la fondul pretențiilor a reținut că răspunderea statului este o răspundere directă, limitată la prejudiciile cauzate prin erori judiciare săvârșite în procesele penale, iar privarea de libertate a reclamantului nu s-a datorat unei erori judiciare, la momentul luări măsurii privative de libertate existând indiciile temeinice prevăzute de art. 143 C. proc. pen., respectiv urmele papilare la locul de unde s-au sustras bunurile coroborate cu concluziile raportului de constatare tehnico-științifică dactiloscopică ce atestau că amprentele aparțineau reclamantului.

Faptul că ulterior în cursul judecății au fost administrate probe noi din care au rezultat alte împrejurări de fapt decât cele aflate inițial la dispoziția organelor de urmărire penală nu sunt de natură a influența caracterul legal al măsurii privative de libertate. A reținut, de asemenea, că reclamantul nu a făcut dovada prejudiciului moral suferit și că este o persoană cunoscută cu antecedente penale, care nu exercită nicio profesie. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, reclamantul C.S.P., solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, admiterea apelului său și admiterii acțiunii așa cum a fost formulată. Susține că există contradicții între considerentele deciziei, că existența caracterului nelegal al unei măsuri preventive dispuse în procesul penal este sinonimă cu eroarea judiciară, fiind incidente astfel motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. De asemenea, susține că decizia atacată este dată cu aplicarea greșită a legii, întrucât art. 504 C. proc. pen. și art. 52 alin. (3) din Constituție statuează că statul răspunde fără excepție în toate situațiile în care privarea sau restrângerea libertății unei persoane este urmată de pronunțarea unei soluții definitive de achitare, fără a distinge dacă măsura preventivă a fost ori nu legal luată. A criticat decizia instanței de apel și sub aspectul neacordării daunelor morale, de vreme ce Decizia nr. 45/1998 a Curții Constituționale generalizează dreptul la despăgubiri, indiferent de temeiul scoaterii de sub urmărire penală ori al achitării. Analizând recursul în limita criticilor formulate, ce pot fi circumscrise formal motivului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că este nefondat, urmând a-l respinge pentru considerentele ce succed: Criticile întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu sunt fondate, deoarece motivarea instanței de apel nu este nici contradictorie, nici străină de cauză. Pentru a fi contradictorie, este necesar ca hotărârea atacată să cuprindă argumente care să justifice altă soluție decât cea pronunțată în cauză, ceea ce nu este cazul în speță. In considerentele deciziei recurate se reține textual că atât în raport cu dispozițiile Codului de procedură penală, cât și ale art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului măsura privativă de libertate la care a fost supus reclamantul apare ca fiind legală, fiind identificate indiciile temeinice prevăzute de art. 143 C. proc.

pen. care au justificat măsura arestării preventive. Aceste argumente sunt în acord cu soluția de admitere a apelurilor pârâților, de schimbare a sentinței instanței de fond și de respingere a acțiunii. Critica privitoare la nelegalitatea deciziei atacate sub aspectul greșitei interpretări a art. 504 C. proc. pen. coroborat cu art. 52 alin. (3) din Constituție, nu poate fi primită. Potrivit dispozițiilor art. 504 alin. (2) C. proc. pen., text pe care este întemeiată cererea introductivă, "Are dreptul la repararea pagubei și persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal". Esențial în analiza acestui text de lege și în aplicarea lui la cauza de față este stabilirea caracterului nelegal al privării de libertate, numai acest caracter fiind cel care deschide calea unei acțiuni în justiție pentru antrenarea răspunderii statului.

Potrivit art. 148 C. proc. pen., măsura arestării preventive poate fi luată dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 143 (probe sau indicii temeinice că a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală) și există vreunuil din cazurile prevăzute la lit. a)-h) (în redactarea textului la data luării măsurii). Din încheierea nr. 66 din 24 mai 2004 pronunțată de Judecătoria Brașov și prin care s-a dispus arestarea preventivă a învinuitului C.S.P. în temeiul dispozițiilor art. 148 lit. f) și h) C. proc. pen., se poate constata că la acel moment existau indicii temeinice că acesta a săvârșit o faptă penală, în sensul că s-au identificat urme papilare, stabilite ca aparținând învinuitului, prelevate de o bară metalică de la partea inferioară a unui balcon situat la etajul 1, aferent camerei în care au fost cazate cele 5 părți vătămate.

Explicația dată de C.S.P. cu privire la urmele papilare prelevate a fost, pe bună dreptate, înlăturată de instanță ca fiind puerilă (fila 50 dosar fond). Înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, luată prin încheierea din 7 octombrie 2004 a Judecătoriei Brașov, menținută prin respingerea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov prin decizia 673/R din 8 octombrie 2004, s-a dispus deoarece temeiurile pentru care fusese dispusă arestarea s-au schimbat, în sensul că probele administrate ulterior în cauză nu excludeau îndoiala cu privire la participația inculpatului la săvârșirea faptei, îndoială care trebuie să-i profite. Soluția a fost adoptată în aplicarea principiului in dubiopro reo.

In concluzie, măsura arestării preventive luate la 24 mai 2004 nu poate fi apreciată ca nelegală, neexistând vreun indiciu în acest sens. Pe cale de consecință, dispozițiile art. 504 alin. (2) C. proc. pen. nu pot fi aplicate. Decizia 45/1998 a Curții Constituționale, invocată de recurentul-reclamant ca argument al generalizării dreptului la despăgubiri nu are relevanță în cauza de față. Aceasta deoarece excepția de neconstituționalitate rezolvată prin hotărârea amintită vizează doar dispozițiile alin. (1) al art. 504 C. proc. pen., iar cererea reclamantului este întemeiată exclusiv pe dispozițiile alin. (2). Față de faptul că nu au fost identificate elemente de nelegalitate ale deciziei instanței de apel în sensul art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., criticile recurentului-reclamant referitoare la cuantumul daunelor morale cuvenite nu vor mai fi analizate. In raport de dispozițiile art. 312 C. proc. civ., recursul reclamantului va fi respins ca nefondat, cu consecința menținerii ca legală a deciziei 132/Ap din 30 octombrie 2009 a Curții de Apel Brașov.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul C.S.P. împotriva deciziei nr. 132/Ap din 30 octombrie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 iunie 2010.