ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 214/2010

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 214/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea introductivă de instanța înregistrată pe

rolul Tribunalul București, secția comercială, reclamanta SC

I.D.C. SA a solicitat în contradictoriu cu pârâtele SC M. SRL și MTS

L.G.M.B.H. următoarele: rezilierea contractului de execuție

construcție din 28 noiembrie 2004 încheiat de societate în calitate de

executant și pârâte, în calitate de beneficiar (MTS L.G.M.B.H.) și

respectiv utilizator (SC M. SRL); constatarea desființării de drept a

contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 10 martie 2005 încheiat

între societate în calitate de vânzător și pârâta SC M. SRL –

cumpărătoare- având ca obiect terenul în suprafață de 526,9

mp situat în intravilanul localității Voluntari; cu repunerea

părților în situația anterioară încheierii contractului de

vânzare-cumpărare din 2005, constatarea nulității absolute,

pentru lipsa obiectului a contractului din 10 martie 2005 încheiat între pârâta

SC M. SRL în calitate de proprietar și MTS L.G.M.B.H. în calitate de

superficiar, iar în subsidiar desființarea contractului privind constituirea

dreptului de superficie ca urmare a desființării contractului

principal de vânzare - cumpărare din 2005.

În cauză, pârâta SC M. SRL a formulat la

data de 15 mai 2006 cerere reconvențională prin care a solicitat, să

se dispună: 1. rezilierea contractului de leasing încheiat la data de 2

noiembrie 2004 cu MTS L.G.M.B.H. în calitate de locator; 2. rezoluțiunea

contractului de superficie din 10 martie 2005 3. radierea din cartea

funciară a dreptului astfel constituit în favoarea MTS L.G.M.B.H.,

stabilirea sumei pe care societatea pârâtă o are de achitat către

reclamanta SC I.D.C. SA pentru stingerea dreptului de creanță pe care

aceasta îl are pentru construcția executată în Voluntari, 5.

obligarea reclamantei să pună în posesie societatea pârâtă SC M.

SRL cu construcția executată și să încheie proces verbal de

recepție conform art. 3.4 din contractul de execuție din 2004.

Tribunalul București, secția a VI-a

comercială, astfel investit, prin sentința comercială nr. 814

din 21 ianuarie 2008 a respins ca neîntemeiată acțiunea

principală formulată de reclamanta SC I.D.C. SA, a admis în parte

cererea reconvențională formulată de pârâta SC M. SRL și în

consecință: a dispus rezilierea contractului de leasing din 2004,

rezoluțiunea contractului de superficie din 2005 și rectificarea CF

183 în sensul radierii dreptului de superficie constituit în favoarea MTS

L.G.M.B.H.; capetele 4 și 5 din cererea reconvențională au fost

respinse ca neîntemeiate.

Pentru a se pronunța astfel prima

instanță a stabilit următoarea situație de fapt și de

drept:

La data de 2 noiembrie 2004 între MTS

L.G.M.B.H. în calitate de locator și SC M. SRL (utilizator) s-a încheiat contractul

de leasing având ca obiect construcția situată în șoseaua Pipera

potrivit căruia locatorul este proprietarul imobilului pe toată

perioada derulării contractului, dreptul de proprietate urmând a fi

transmis utilizatorului după exercitarea dreptului de opțiune și

plata ultimei rate și a valorii reziduale.

La data de 18 noiembrie 2004 se încheie între

SC I.D.C. SA în calitate de executant, SC M. SRL utilizator și MTS

L.G.M.B.H. beneficiar contractul de execuție a construcției cu plata

pe stadii de execuție, respectiv în cinci tranșe, în perioada 22

noiembrie 2004 – 28 februarie 2005.

Prin contractul de vânzare - cumpărare din

10 martie 2005, SC I.D.C. SA, în calitate de vânzătoare

înstrăinează către SC M. SRL cumpărătoare, terenul în

suprafață de 526,90 mp situat în intravilanul localității

Voluntari, teren pe care cumpărătoarea s-a obligat să edifice o

construcție P+1, în baza contractului de execuție din 2004; potrivit

pactului comisoriu de grad IV inserat în contract, părțile au

convenit ca în ipoteza în care contractul de execuție din 2004 se va

rezilia din culpa utilizatorului SC M. SRL, până la momentul predării

construcției, contractul de vânzare-cumpărare se consideră

desființat de drept; fără somație și punere în

întârziere a cumpărătorului.

Prin contractul de superficie din data de 10

martie 2005 încheiat între SC M. SRL în calitate de utilizator și MTS

L.G.M.B.H. superficiară, se instituie un drept de superficie cu titlu

gratuit în favoarea MTS L.G.M.B.H. pentru terenul în suprafață de

526,90 mp pe care urma să fie edificată construcția.

În raport de obligațiile asumate de

părți, prin contractele susmenționate și reținând din

probele administrate că pârâta MTS L.G.M.B.H. a achitat numai suma de

19.319 euro plus TVA din valoarea totală a construcției de 125.339

euro plus T.V.A. tribunalul apreciază că cererea reclamantei de

reziliere a contractului de execuție din 2004 urmare refuzului pârâtei SC

M. SRL de a încheia un nou contract de execuție pentru finalizarea

construcției, este neîntemeiată în condițiile în care art. 7.9

din contract, invocat de reclamantă prevede numai un drept de

preferință în favoarea utilizatorului SC M. SRL de a încheia un nou

contract în ipoteze în care contractul se reziliază din culpa

beneficiarului, MTS L.G.M.B.H., și nu o obligație care să impună

rezilierea în caz de neexecutare.

Distinct de acestea tribunalul reține că

potrivit notificării și procesului verbal de conciliere încheiat de

părți la 8 noiembrie 2005 contractul de execuție din 2004 a fost

reziliat în baza pactului comisoriu de grad IV convenit pentru neexecutarea de către

MTS L.G.M.B.H. a obligațiilor de plată.

Totodată, reținând inexistența

culpei societății SC M. SRL în rezilierea contractului de

execuție, tribunalul apreciază că în acest context juridic

și cererea de desființare a contractului de vânzare-cumpărare

din 2005 și repunere în situația anterioară apare ca

neîntemeiată.

Cu privire la cererea

reconvențională formulată de pârâta SC M. SRL tribunalul

apreciază că se impune rezilierea contractului de leasing din 2006

și rezoluțiunea contractului de superficie urmare neexecutării

de către pârâta MTS L.G.M.B.H., a obligațiilor asumate prin

contractul de leasing, respectiv aceea de a asigura finanțarea construcției

ce urma a se executa.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel,

reclamanta SC I.D.C. SA și pârâta SC M. SRL.

Prin decizia comercială nr. 214 din data

de 30 aprilie 2009 Curtea de Apel București, secția a VI-a

comercială, a respins ca nefondate apelurile formulate de cele două

părți.

Răspunzând motivelor formulate de apelanta

reclamantă, Curtea a apreciat că solicitarea părții de

reziliere a contractului de execuție din 2004 în baza art. 7.9 din contract

este neîntemeiată, în condițiile în care contractul a fost reziliat

de drept în virtutea pactului comisoriu convenit, din culpa intimatei MTS

L.G.M.B.H., care nu și-a îndeplinit obligația de plată

prevăzută la art. 4.2 din contract.

Curtea confirmă și dezlegarea

dată de instanța fondului referitor la interpretarea clauzei 7.9 din

contract în sensul statuării unui drept de preferință în

favoarea SC M. SRL la încheierea unui nou contract de execuție, drept a

cărui neexercitare nu poate fi sancționată cu rezilierea.

Referitor la apelul pârâtei SC M. SRL Curtea

reține că cererea părții de a fi obligată reclamanta

la încheierea contractului pentru finalizarea construcției la o

anumită valoare, în mod corect a fost respinsă de instanța

fondului, pârâta, în virtutea dreptului de preferință conferit de art.

7.9 din contractul de execuție având posibilitatea exercitării lui,

respectiv negocierii contractului în noile condiții create, voința părților

în negocierea clauzelor neputând fi suplinită de instanță.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs la

data de 25 iunie 2009, în termen legal, reclamanta SC I.D.C. SA solicitând

modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul admiterii apelului

său împotriva sentinței fondului și pe fond admiterea

acțiunii principale așa cum a fost formulată.

Recurenta și-a întemeiat criticile de

nelegalitate formulate în susținerea recursului pe motivul de nelegalitate

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., vizând ipoteza aplicării

greșite a legii.

Potrivit recurentei, soluția

adoptată de lăsare în vigoare a contractului de execuție construcție

este nelegală, deoarece au fost nesocotite dispozițiile contractuale

prevăzute la art. 7.2 și art. 7,9 din contract, cu consecința

alterării voinței interne a părților materializată în

clauzele asumate.

În același sens, recurenta arată

că, deși și-a îndeplinit obligația de edificare a

construcției în urmă cu patru ani, nu o poate preda utilizatorului,

în lipsa plății prețului ce urmează a fi stabilit de comun

acord, și în condițiile în care beneficiarul, pârâta MTS L.G.M.B.H.,

fiind în insolvență nu va putea achita diferența de preț

datorată până la concurența valorii totale a contractului de

125.339 euro.

Totodată, recurenta, arată că

în raport de clauza prevăzută la art. 7.2 din contract, indiferent

dacă pârâta SC M. SRL, în calitate de utilizator, nu este în culpă în

ce privește executarea contractului, acesta poate fi reziliat și prin

urmare, utilizatorul, și-a asumat riscul rezilierii contractului, la data

încheierii contractului tripartit, potrivit art. 969 C. civ. convențiile

legal făcute au puteri de lege între părțile contractante.

Înalta Curte examinând decizia atacată,

în raport de motivele de nelegalitate invocate, constată că recursul

este nefondat, pentru considerentele ce urmează:

Susținerea recurentei potrivit

căreia a fost nesocotit principiul înscris în art. 969 C. civ. prin

interpretarea dată clauzelor prevăzute la art. 7.2 și art. 7.9

din contractul de execuție încheiat, în sensul denaturării

înțelesului lor și pe cale de consecință

încălcării voinței interne a părților nu

subzistă.

Clauzele asumate de părțile

semnatare ale contractului de execuție construcție din 2004,

prevăzute la capitolul VII intitulat „neexecutarea obligațiilor contractuale”,

sunt redactate în termeni clari și preciși, înțelesul și

cuprinsul lor fiind respectat întocmai de instanța fondului în adoptarea

soluției pronunțate.

În acest sens, Curtea observă că

părțile au prevăzut în mod expres sancțiuni pentru

executarea cu întârziere a obligațiilor contractuale, sancțiuni în

sarcina beneficiarului pentru achitarea cu întârziere a sumelor datorate cu

titlu de preț și a executantului pentru finalizarea cu întârziere a

lucrurilor contractate precum și un pact comisoriu vizând rezilierea

unilaterală de către executant a contractului în situația în

care beneficiarul întârzie în achitarea sumelor cu mai mult de 45 de zile

față de termenele agreate.

Cu privire la utilizator, respectiv pârâta intimata

SC M. SRL, potrivit clauzei înscrise la art. 7.9 părțile au convenit acordarea

unui drept de preferință la încheierea contractului de execuție

pentru finalizarea construcției în ipoteza rezilierii unilaterale a

contractului de către executant urmare neachitării prețului de

beneficiar.

Neexercitarea dreptului de

preferință conferit utilizatorului la încheierea contractului pentru finalizarea

construcției, în orice situație în care contractul se reziliază

din vina beneficiarului, nu se poate converti într-o culpă de natură

să ducă la rezilierea contractului de execuție față și

de această parte, în măsura în care, părțile nu au

prevăzut  corelativ acestui drept și obligații de natură

să circumscrie limitele exercitării lui în timp, sau fondul

negocierii lui, anume clauze a căror nerespectare putea fi invocată,

distinct de faptul că intimata-pârâtă SC M. SRL este de acord să

achite diferența de preț datorată pentru finalizarea

construcției conform cererii sale reconvenționale.

Este adevărat că după art. 970

C. civ. convențiile legal făcute trebuie executate cu bună

credință de toate părțile contractante, ele obligând nu

numai la ceea ce este expres prevăzut, ci la toate urmările pe care

echitatea, obiceiul sau legea le conferea după natura obiectului, dar, din

această perspectivă și având în vedere acțiunea

principală formulată de recurenta reclamantă, astfel cum a fost

motivată în fapt și în drept, precum și cererea

reconvențională, niciuna dintre părți nu a invocat și

nu a administrat probe pertinente și concludente pe acest aspect care

să impună concluzia nerespectării dispozițiilor art. 970 C.

civ.

Altfel spus, în raport de limitele investirii

instanței prin acțiunea introductivă și cererea reconvențională,

de susținerile și apărările părților, dezlegarea

dată de instanța fondului, menținută de instanța de

apel, nu este susceptibilă de critica de denaturare a voinței interne

a părților invocată de recurentă dat fiind conținutul clar,

al clauzelor analizate și a efectelor sale față de obiectul

dedus judecății.

Pentru considerentele mai sus

înfățișate Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. va respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

reclamanta SC I.D.C. SA VOLUNTARI împotriva deciziei comerciale nr. 214 din 30

aprilie 2009  a Curții de Apel București, secția a VI-a

comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 22 ianuarie 2010.