ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 214/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea introductivă de instanța înregistrată pe rolul Tribunalul București, secția comercială, reclamanta SC I.D.C. SA a solicitat în contradictoriu cu pârâtele SC M. SRL și MTS L.G.M.B.H.

următoarele: rezilierea contractului de execuție construcție din 28 noiembrie 2004 încheiat de societate în calitate de executant și pârâte, în calitate de beneficiar (MTS L.G.M.B.H.) și respectiv utilizator (SC M. SRL); constatarea desființării de drept a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 10 martie 2005 încheiat între societate în calitate de vânzător și pârâta SC M. SRL – cumpărătoare- având ca obiect terenul în suprafață de 526,9 mp situat în intravilanul localității Voluntari; cu repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului de vânzare-cumpărare din 2005, constatarea nulității absolute, pentru lipsa obiectului a contractului din 10 martie 2005 încheiat între pârâta SC M. SRL în calitate de proprietar și MTS L.G.M.B.H.

în calitate de superficiar, iar în subsidiar desființarea contractului privind constituirea dreptului de superficie ca urmare a desființării contractului principal de vânzare - cumpărare din 2005. În cauză, pârâta SC M. SRL a formulat la data de 15 mai 2006 cerere reconvențională prin care a solicitat, să se dispună: 1. rezilierea contractului de leasing încheiat la data de 2 noiembrie 2004 cu MTS L.G.M.B.H. în calitate de locator; 2. rezoluțiunea contractului de superficie din 10 martie 2005 3. radierea din cartea funciară a dreptului astfel constituit în favoarea MTS L.G.M.B.H., stabilirea sumei pe care societatea pârâtă o are de achitat către reclamanta SC I.D.C.

SA pentru stingerea dreptului de creanță pe care aceasta îl are pentru construcția executată în Voluntari, 5. obligarea reclamantei să pună în posesie societatea pârâtă SC M. SRL cu construcția executată și să încheie proces verbal de recepție conform art. 3.4 din contractul de execuție din 2004. Tribunalul București, secția a VI-a comercială, astfel investit, prin sentința comercială nr. 814 din 21 ianuarie 2008 a respins ca neîntemeiată acțiunea principală formulată de reclamanta SC I.D.C. SA, a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâta SC M. SRL și în consecință: a dispus rezilierea contractului de leasing din 2004, rezoluțiunea contractului de superficie din 2005 și rectificarea CF 183 în sensul radierii dreptului de superficie constituit în favoarea MTS L.G.M.B.H.; capetele 4 și 5 din cererea reconvențională au fost respinse ca neîntemeiate.

Pentru a se pronunța astfel prima instanță a stabilit următoarea situație de fapt și de drept: La data de 2 noiembrie 2004 între MTS L.G.M.B.H. în calitate de locator și SC M. SRL (utilizator) s-a încheiat contractul de leasing având ca obiect construcția situată în șoseaua Pipera potrivit căruia locatorul este proprietarul imobilului pe toată perioada derulării contractului, dreptul de proprietate urmând a fi transmis utilizatorului după exercitarea dreptului de opțiune și plata ultimei rate și a valorii reziduale. La data de 18 noiembrie 2004 se încheie între SC I.D.C. SA în calitate de executant, SC M. SRL utilizator și MTS L.G.M.B.H. beneficiar contractul de execuție a construcției cu plata pe stadii de execuție, respectiv în cinci tranșe, în perioada 22 noiembrie 2004 – 28 februarie 2005. Prin contractul de vânzare - cumpărare din 10 martie 2005, SC I.D.C.

SA, în calitate de vânzătoare înstrăinează către SC M. SRL cumpărătoare, terenul în suprafață de 526,90 mp situat în intravilanul localității Voluntari, teren pe care cumpărătoarea s-a obligat să edifice o construcție P+1, în baza contractului de execuție din 2004; potrivit pactului comisoriu de grad IV inserat în contract, părțile au convenit ca în ipoteza în care contractul de execuție din 2004 se va rezilia din culpa utilizatorului SC M. SRL, până la momentul predării construcției, contractul de vânzare-cumpărare se consideră desființat de drept; fără somație și punere în întârziere a cumpărătorului. Prin contractul de superficie din data de 10 martie 2005 încheiat între SC M. SRL în calitate de utilizator și MTS L.G.M.B.H.

superficiară, se instituie un drept de superficie cu titlu gratuit în favoarea MTS L.G.M.B.H. pentru terenul în suprafață de 526,90 mp pe care urma să fie edificată construcția. În raport de obligațiile asumate de părți, prin contractele susmenționate și reținând din probele administrate că pârâta MTS L.G.M.B.H. a achitat numai suma de 19.319 euro plus TVA din valoarea totală a construcției de 125.339 euro plus T.V.A. tribunalul apreciază că cererea reclamantei de reziliere a contractului de execuție din 2004 urmare refuzului pârâtei SC M. SRL de a încheia un nou contract de execuție pentru finalizarea construcției, este neîntemeiată în condițiile în care art. 7.9 din contract, invocat de reclamantă prevede numai un drept de preferință în favoarea utilizatorului SC M. SRL de a încheia un nou contract în ipoteze în care contractul se reziliază din culpa beneficiarului, MTS L.G.M.B.H., și nu o obligație care să impună rezilierea în caz de neexecutare.

Distinct de acestea tribunalul reține că potrivit notificării și procesului verbal de conciliere încheiat de părți la 8 noiembrie 2005 contractul de execuție din 2004 a fost reziliat în baza pactului comisoriu de grad IV convenit pentru neexecutarea de către MTS L.G.M.B.H. a obligațiilor de plată. Totodată, reținând inexistența culpei societății SC M. SRL în rezilierea contractului de execuție, tribunalul apreciază că în acest context juridic și cererea de desființare a contractului de vânzare-cumpărare din 2005 și repunere în situația anterioară apare ca neîntemeiată. Cu privire la cererea reconvențională formulată de pârâta SC M. SRL tribunalul apreciază că se impune rezilierea contractului de leasing din 2006 și rezoluțiunea contractului de superficie urmare neexecutării de către pârâta MTS L.G.M.B.H., a obligațiilor asumate prin contractul de leasing, respectiv aceea de a asigura finanțarea construcției ce urma a se executa.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel, reclamanta SC I.D.C. SA și pârâta SC M. SRL. Prin decizia comercială nr. 214 din data de 30 aprilie 2009 Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a respins ca nefondate apelurile formulate de cele două părți. Răspunzând motivelor formulate de apelanta reclamantă, Curtea a apreciat că solicitarea părții de reziliere a contractului de execuție din 2004 în baza art. 7.9 din contract este neîntemeiată, în condițiile în care contractul a fost reziliat de drept în virtutea pactului comisoriu convenit, din culpa intimatei MTS L.G.M.B.H., care nu și-a îndeplinit obligația de plată prevăzută la art. 4.2 din contract. Curtea confirmă și dezlegarea dată de instanța fondului referitor la interpretarea clauzei 7.9 din contract în sensul statuării unui drept de preferință în favoarea SC M. SRL la încheierea unui nou contract de execuție, drept a cărui neexercitare nu poate fi sancționată cu rezilierea.

Referitor la apelul pârâtei SC M. SRL Curtea reține că cererea părții de a fi obligată reclamanta la încheierea contractului pentru finalizarea construcției la o anumită valoare, în mod corect a fost respinsă de instanța fondului, pârâta, în virtutea dreptului de preferință conferit de art. 7.9 din contractul de execuție având posibilitatea exercitării lui, respectiv negocierii contractului în noile condiții create, voința părților în negocierea clauzelor neputând fi suplinită de instanță. Împotriva acestei decizii a declarat recurs la data de 25 iunie 2009, în termen legal, reclamanta SC I.D.C. SA solicitând modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul admiterii apelului său împotriva sentinței fondului și pe fond admiterea acțiunii principale așa cum a fost formulată.

Recurenta și-a întemeiat criticile de nelegalitate formulate în susținerea recursului pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., vizând ipoteza aplicării greșite a legii. Potrivit recurentei, soluția adoptată de lăsare în vigoare a contractului de execuție construcție este nelegală, deoarece au fost nesocotite dispozițiile contractuale prevăzute la art. 7.2 și art. 7,9 din contract, cu consecința alterării voinței interne a părților materializată în clauzele asumate. În același sens, recurenta arată că, deși și-a îndeplinit obligația de edificare a construcției în urmă cu patru ani, nu o poate preda utilizatorului, în lipsa plății prețului ce urmează a fi stabilit de comun acord, și în condițiile în care beneficiarul, pârâta MTS L.G.M.B.H., fiind în insolvență nu va putea achita diferența de preț datorată până la concurența valorii totale a contractului de 125.339 euro.

Totodată, recurenta, arată că în raport de clauza prevăzută la art. 7.2 din contract, indiferent dacă pârâta SC M. SRL, în calitate de utilizator, nu este în culpă în ce privește executarea contractului, acesta poate fi reziliat și prin urmare, utilizatorul, și-a asumat riscul rezilierii contractului, la data încheierii contractului tripartit, potrivit art. 969 C. civ. convențiile legal făcute au puteri de lege între părțile contractante. Înalta Curte examinând decizia atacată, în raport de motivele de nelegalitate invocate, constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează: Susținerea recurentei potrivit căreia a fost nesocotit principiul înscris în art. 969 C. civ. prin interpretarea dată clauzelor prevăzute la art. 7.2 și art. 7.9 din contractul de execuție încheiat, în sensul denaturării înțelesului lor și pe cale de consecință încălcării voinței interne a părților nu subzistă.

Clauzele asumate de părțile semnatare ale contractului de execuție construcție din 2004, prevăzute la capitolul VII intitulat „neexecutarea obligațiilor contractuale”, sunt redactate în termeni clari și preciși, înțelesul și cuprinsul lor fiind respectat întocmai de instanța fondului în adoptarea soluției pronunțate. În acest sens, Curtea observă că părțile au prevăzut în mod expres sancțiuni pentru executarea cu întârziere a obligațiilor contractuale, sancțiuni în sarcina beneficiarului pentru achitarea cu întârziere a sumelor datorate cu titlu de preț și a executantului pentru finalizarea cu întârziere a lucrurilor contractate precum și un pact comisoriu vizând rezilierea unilaterală de către executant a contractului în situația în care beneficiarul întârzie în achitarea sumelor cu mai mult de 45 de zile față de termenele agreate.

Cu privire la utilizator, respectiv pârâta intimata SC M. SRL, potrivit clauzei înscrise la art. 7.9 părțile au convenit acordarea unui drept de preferință la încheierea contractului de execuție pentru finalizarea construcției în ipoteza rezilierii unilaterale a contractului de către executant urmare neachitării prețului de beneficiar.

Neexercitarea dreptului de preferință conferit utilizatorului la încheierea contractului pentru finalizarea construcției, în orice situație în care contractul se reziliază din vina beneficiarului, nu se poate converti într-o culpă de natură să ducă la rezilierea contractului de execuție față și de această parte, în măsura în care, părțile nu au prevăzut corelativ acestui drept și obligații de natură să circumscrie limitele exercitării lui în timp, sau fondul negocierii lui, anume clauze a căror nerespectare putea fi invocată, distinct de faptul că intimata-pârâtă SC M. SRL este de acord să achite diferența de preț datorată pentru finalizarea construcției conform cererii sale reconvenționale.

Este adevărat că după art. 970 C. civ. convențiile legal făcute trebuie executate cu bună credință de toate părțile contractante, ele obligând nu numai la ceea ce este expres prevăzut, ci la toate urmările pe care echitatea, obiceiul sau legea le conferea după natura obiectului, dar, din această perspectivă și având în vedere acțiunea principală formulată de recurenta reclamantă, astfel cum a fost motivată în fapt și în drept, precum și cererea reconvențională, niciuna dintre părți nu a invocat și nu a administrat probe pertinente și concludente pe acest aspect care să impună concluzia nerespectării dispozițiilor art. 970 C. civ.

Altfel spus, în raport de limitele investirii instanței prin acțiunea introductivă și cererea reconvențională, de susținerile și apărările părților, dezlegarea dată de instanța fondului, menținută de instanța de apel, nu este susceptibilă de critica de denaturare a voinței interne a părților invocată de recurentă dat fiind conținutul clar, al clauzelor analizate și a efectelor sale față de obiectul dedus judecății. Pentru considerentele mai sus înfățișate Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC I.D.C. SA VOLUNTARI împotriva deciziei comerciale nr. 214 din 30 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 ianuarie 2010.