ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1369/2008

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1369/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 9680 din 7

noiembrie 2006, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins

cererea formulată de reclamantele SC I. SA în contradictor cu pârâta SC M.L. SA,

ca neîntemeiată, și a admis cererea de intervenție accesorie formulată de

intervenienta SC S.L. SA.

În considerentele sentinței

s-a reținut că cererea reclamantei ce are ca obiect rezilierea contractului de

leasing încheiat între SC I. SA în calitate de utilizator și pârâtă în calitate

de locator și a celui de antrepriză, încheiat între SC B. SRL în calitate de

antreprenor și pârâta în calitate de beneficiar este neîntemeiată deoarece prin

probele administrate nu s-a făcut dovada nerespectării obligațiilor

contractuale asumate de către pârâtă prin contractul de antrepriză aceasta

făcând dovada plății mai multor lucrări, iar pentru anumite lucrări nu s-a

dovedit respectarea mecanismului de plată stipulat de părți prin contract așa

încât rezilierea contractului de antrepriză apare ca neîntemeiată și pe cale de

consecință și rezilierea contractului de leasing.

Cât privește contractul de

superficie autentificat sub nr. 10 din 18 ianuarie 2005, cererea de constatare

a nulității lui este neîntemeiată deoarece aceasta a avut ca obiect construcția

ce urma să se edifice, un bun viitor determinabil prin obiect în condițiile art.

948 C. civ.

Pe cale de consecință și

cererea de radiere a dreptului de superficie s-a apreciat ca neîntemeiată.

Respingându-se cererea

reclamantei, pe cale de consecință s-a admis cererea de intervenție accesorie.

În contra sentinței au

declarat apel reclamatele SC I.D.C. SA (fostă I. SA) și SC B. SA.

Apelantele au criticat

sentința pentru greșita apreciere a probelor, pentru stabilirea subsecvenței

celor două contracte, greșita admitere în principiu a cererii de intervenție,

aplicarea legii cu privire la recunoașterea pe cale incidentală a hotărârii

pronunțată în Germania, greșita interpretare a clauzei 9.7 din contractul de

antrepriză și ale art. 16.2 din același contract.

Curtea de Apel București, secția

a V-a comercială, prin decizia nr. 264 din 21 mai 2007, a admis apelul declarat

de reclamante

,

a schimbat în tot sentința, a admis cererea principală și în consecință a

dispus: rezilierea contractului de leasing încheiat între reclamanta SC I. SA

și pârâta SC M.L., rezilierea contractului de antrepriză nr. 2177 din 26

noiembrie 2004 încheiat între reclamanta SC B. SRL și pârâta SC M.L.,

desființarea contractului privind constituirea dreptului de superficie

autentificat sub nr. 101 din 18 ianuarie 2005 încheiat între SC I. SA și pârâta

SC M.L. ca urmare a rezilierii contractului principal de leasing din 29

decembrie 2003, respingerea cererii formulată în principal de reclamante,

privind nulitatea constituirii dreptului de superficie ca neîntemeiată;

radierea din Cartea Funciară nr. 3762 a Comunei Voluntari a dreptului de

superficie înscris în favoarea SC M.L., respingerea cererii de intervenție

accesorie formulată de intervenienta SC S.L. SA ca neîntemeiată.

Apărările intimatelor cu

privire la incidența art. 720

1

C. proc. civ., formulate direct în

apel cu privire la neîndeplinirea procedurii prealabile au fost înlăturate

motivat de natura neevaluabilă în bani a obiectului cererii de chemare în

judecată și de faptul că această procedură a fost realizată conform

înscrisurilor de la dosarul de fond dar care nu s-a finalizat prin conciliere.

A fost înlăturată și

apărarea cu privire la interesul în promovarea acțiunii raportat la faptul că,

contractele încheiate de părți sunt valabile iar obligațiile părților mai pot

fi îndeplinite în contextul în care reclamanta a dovedit neexecutarea

contractului de către pârâtă.

Pe fond, instanța de apel a

reținut greșita stabilire a situației de fapt de către prima instanță întrucât

din probele administrate rezultă că pârâta este vinovată de neexecutarea

obligației de plată a contravalorii lucrărilor executate de antreprenor conform

contractului de antrepriză, situație în care devin incidente prevederile art. 1020

– art. 1021 C. civ., cu privire la reziliere, în contextul îndeplinirii de

către reclamantă a propriei sale obligații de a efectua lucrări de construire,

conform dovezilor de la dosar.

Distincția pe care o face

pârâta ce greșit a fost însușită de instanța de fond, între factura externă

(invoice) și factura fiscală nu a fost primită față de prevederea art. 9 pct. 7

din contractul de antrepriză, neechivocă.

În raport de prevederile art.

295 C. proc. civ., susținerile cu privire la efectele hotărârii pronunțate în

Germania și aplicabilitatea clauzei art. 16 alin. (1) lit. a) nefăcând obiectul

analizei la instanța de fond, nu au putut fi analizate pentru prima dată în

apel.

Cât privește interdependența

dintre contractul de antrepriză, de leasing și contractul privind constituirea

dreptului de superficie, aceasta s-a apreciat a fi de necontestat, deoarece

părțile au încheiat convențiile în speță în considerarea efectelor pe care le

produc, ilustrativă în acest sens fiind clauza art. 5.4

1

din

contractul de leasing.

Drept urmare, rezilierea

contractului de antrepriză conduce automat la rezilierea contractului de

leasing, drepturile și obligațiile stabilite de părți prin cele două contracte

fiind interdependente.

Constituirea dreptului de

superficie în favoarea pârâtei s-a considerat a fi un contract accesoriu

contractului de leasing imobiliar și a celui de antrepriză, fiind încheiat

exclusiv în considerarea dreptului de folosință transmis utilizatorului asupra

terenului pe durata existenței construcției și față de rezilierea contractelor

principale acesta le urmează soarta.

Referitor la cererea de

intervenție s-a reținut că motivele de apel cu privire la calificarea cererii

ca accesorie nu pot fi primite deoarece contractul de cesiune de creanță

încheiat între pârâtă și intervenientă nu este opozabil reclamantelor, el

nefiind notificat în condițiile art. 1393 C. civ.

În contra deciziei

menționate au declarat recurs pârâta SC M.L. și intervenienta SC S.L. SA.

I. Recurenta pârâtă critică

decizia atacată pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în a

cărui dezvoltare arată că:

apel a înlăturat apărările formulate de intimate cu privire la neîndeplinirea

procedurii prealabile de conciliere, deoarece obiectul acțiunii era unul

evaluabil în bani;

cerute prin acțiune, instanța de apel pronunțând rezilierea contractelor

trebuia să se pronunțe și cu privire la prestațiile efectuate;

luat în considerare documentele contabile aflate la dosarul cauzei și care

dovedeau un anumit circuit al facturilor externe și facturilor fiscale

românești.

din contractul de leasing, cum predarea imobilelor nu a avut loc, locatorul are

în continuare un drept de superficie asupra suprafeței de teren.

Opinia intimatelor

reclamante.

art. 720

1

C. proc. civ., arată că aceste dispoziții legale trebuie

interpretate teleoleogic în sensul de a se soluționa cu celeritate diferendele

și de a se degreva instanțele. La dosar există dovada notificării pentru

conciliere și procesul verbal de constatare în lipsa răspunsului pârâtei.

(6) C. proc. civ., instanța corect s-a pronunțat în limitele investirii,

cererea de chemare în judecată având ca obiect numai aplicarea sancțiunii

civile a rezilierii nu și restabilirea situației anterioare.

există un raport de interdependența derivată din mecanismul creat în mod

convențional privind suportul juridic și material necesar pentru îndeplinirea

obligațiilor iar în cauză s-a făcut dovada că reclamantele și-au îndeplinit

obligațiile asumate nu însă că și recurenta pârâtă.

constituirea dreptului de superficie are regimul juridic prevăzut de art. 34

alin. (3) din Legea nr. 7/1996 privind publicitatea imobiliară și, în

consecință, când încetează efectele actului juridic în temeiul și pe baza

căruia s-a încheiat încetează și efectele contractului accesoriu.

Opinia Înaltei Curți.

directe reglementată de art. 720

1

C. proc. civ., are ca finalitate

celeritatea soluționării pricinilor și degrevarea activității instanțelor iar

lipsa dovezii realizării ei reprezintă un fine de neprimire. Nerealizarea

procedurii nefiind sancționată expres cu nulitate absolută, conform art. 105 alin.

(2) C. proc. civ., vătămarea nu se prezumă.

Drept urmare, cum potrivit art.

108 alin. (3) C. proc. civ., neregularitatea actelor de procedură se acoperă

dacă partea nu a invocat-o la prima zi de înfățișare ce a urmat după această

neregularitate și înainte de a pune concluzii pe fond, invocarea lipsei dovezii

procedurii concilierii de către pârâtă în faza apelului, fără a invoca și

dovedi vreo vătămare cu privire la aceasta nu poate fi primită, soluția

instanței de apel fiind corectă sub acest aspect, mai ales că, în cauză, cum a

reținut și instanța de apel o atare procedură s-a realizat.

nepronunțarea instanței asupra unui lucru despre care ea însăși afirmă că nu

s-a cerut prin acțiune: restituirea prestațiilor efectuate.

Or, este de principiu, că în

aplicarea principiului disponibilității consacrat de art. 129 alin. (6) C.

proc. civ., instanța poate și trebuie să se pronunțe numai în limita

investirii, în cauza de față, asupra rezilierii contractelor în speță

solicitată prin cererea de chemare în judecată.

se încadrează în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., deoarece ea dezvoltă o analiză detaliată a probelor administrate

respectiv a documentelor financiare: facturi externe și facturi fiscale

interne, a modului de apreciere a lor cu consecințele de rigoare precum și o

analiză a oportunității continuării acțiunii de către reclamantă din

perspectiva rezultatelor economice negative pentru aceasta, situație în care,

față de dispozițiile art. 304 partea introductivă C. proc. civ., care limitează

controlul în recurs numai la legalitatea hotărârii atacate, critica nu poate fi

primită.

supraviețuirea contractului de superficie în condițiile în care contractul de

leasing a fost reziliat, nu poate fi nici ea primită, instanța de apel în mod

corect reținând interdependența dintre cele două contracte de antrepriză și de

leasing și raportul de accesorialitate în care se află contractul de superficie

față de acestea.

Față de cele ce preced, în

raport de prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge

recursul declarat de pârâtă ca nefondat.

II. Recurenta intervenientă

a declarat recurs cu încălcarea termenului de 15 zile pe care art. 301 C. proc.

civ., îl prevede de la comunicarea hotărârii.

Cum decizia atacată i-a fost

comunicată recurentei interveniente, la data de 6 septembrie 2007, recursul

înregistrat la 16 ianuarie 2008 este tardiv declarat urmând a fi respins ca

atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de pârâta SC M.L. SA Germania prin administrator judiciar

Avocat Dr. G.B. împotriva deciziei nr. 264 din 21 mai 2007 a Curții de Apel

București, secția a V-a comercială.

Respinge, ca tardiv declarat,

recursul intervenientei SC S.L. SA București împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 8 aprilie 2008.