ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2276/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

I.Circumstanțele cauzei

instanțe

Prin acțiunea înregistrată pe

rolul Curții de Apel Timișoara la data de 14 septembrie 2009,

reclamantul B.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.N.V.

București, pronunțarea unei hotărâri prin care sa se

dispună suspendarea Ordinului nr. 2165 din 21 august 2009 emis de

Vicepreședintele Autorității Naționale a Vămilor, până

la pronunțarea instanței de fond.

În motivare, s-a arată că prin

Ordinul nr. 2165 din 21 august 2009 emis de Vicepreședintele A.N.V., s-a

dispus mutarea temporară a reclamantului din funcția de șef

serviciu la Serviciul de Supraveghere Operațiuni Vamale și

Mărfuri Accizabile din cadrul Direcției Regionale pentru Accize

și Operațiuni Vamale Timișoara, în funcția publică de

șef serviciu la Serviciul Inspecție Fiscală și Control Ulterior din cadrul Direcției Județene pentru Accize și

Operațiuni Vamale Buzău, pe o perioadă de 6 luni.

Reclamantul a mai precizat că

împotriva ordinului amintit a formulat recurs grațios, în temeiul

prevederilor art. 7 din Legea nr. 554/2004.

S-a apreciat ca atât condiția

cazului bine justificat cât și cea a prevenirii unei pagube iminente sunt

îndeplinite în cauză.

S-a menționat că în

speță există un "caz bine justificat" rezultând

dintr-o îndoială puternică și evidentă asupra

prezumției de legalitate a ordinului atacat. Astfel, dispozițiile

art. 87 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 188/1999 statuează că

mobilitatea în cadrul corpului funcționarilor publici se realizează

prin modificarea raporturilor de serviciu în scopul eficientizării

activității instituțiilor publice. S-a precizat că, în

conformitate cu prevederile art. 91 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, mutarea

temporară în cadrul altui compartiment se dispune motivat, în interesul

autorității sau instituției publice, de către

conducătorul autorității sau instituției publice, pe o

perioadă de maximum 6 luni într-un an, cu respectarea pregătirii

profesionale și a salariului pe care îl are funcționarul public.

S-a învederat că ordinul atacat este

întemeiat numai în drept și nu cuprinde motivele de fapt care au

justificat actul de dispoziție al autorității publice, astfel

încât nu permite cenzurarea în mod corespunzător, spre a se putea stabili

legalitatea sa prin prisma art. 87 alin. (1) lit. a) și art. 91 alin. (3)

din Legea nr. 188/1999, respectiv daca mutarea temporară s-a dispus pentru

eficientizarea activității autorității publice, ori

dacă este în interesul autorității publice.

Totodată, în conformitate cu

prevederile art. 91 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, mutarea temporară în

cadrul altui compartiment se dispune cu respectarea pregătirii

profesionale a funcționarului public, ordinul în speță fiind

nelegal deoarece mutarea temporară s-a dispus cu încălcarea

pregătirii profesionale și cu schimbarea felului muncii.

Reclamantul a mai precizat ca până

în data de 24 august 2009 a îndeplinit funcția de șef serviciu în

cadrul S.S.O.V.M.A. - D.R.A.O.V. Timișoara, în considerarea acestei

funcții publice, precum și a calităților personale și

pregătirii profesionale, fiind inclus în grupurile de cooperare pentru

combaterea infracționalității transfrontaliere și a

criminalității organizate.

Nominalizarea sa în cadrul grupului de

persoane care asigură cooperarea s-a efectuat intuituu personae, deoarece

realizarea obiectivelor cooperării impune cu necesitate întreprinderea

unor acțiuni și operațiuni specifice, care se identifică cu

atribuțiile S.S.O.V.M.A.

S-a mai precizat că în absența

unor criterii suficiente pentru analiza completă a instituțiilor

juridice române - în speță suspendarea executării actelor

administrative individuale - apelarea la principiile consacrate din dreptul

european și la regulile jurisprudențiale comunitare reprezintă

nu doar o posibilitate, ci o obligație a judecătorului.

Prin sentința civilă nr. 348

din 9 noiembrie 2009 a fost admisă cererea formulată de reclamantul B.L.,

dispunându-se suspendarea executării actului reprezentat de Ordinul nr.

2165 din 21 august 2009 emis de Vicepreședintele A.N.V., până la

pronunțarea instanței de fond.

Pentru a pronunța această

hotărâre, prima instanță a reținut că din analiza

articolelor de lege invocate în cuprinsul ordinului ca fiind temei al emiterii

acestui act, și anume art. 87 alin. (1) lit. a) și cele ale art. 91

alin. (3) din Legea nr. 188/1999, rezultă că legalitatea măsurii

mutării temporare a funcționarului public este condiționată

de îndeplinirea a două cerințe relative la autoritatea publică:

l) mutarea temporară să aibă finalitatea de a eficientiza

activitatea autorității publice; II) mutarea temporară să

fie în interesul autorității publice.

S-a mai reținut că acest ordin

a fost emis in temeiul art. 5 alin. (3) din H.G. nr. 110/2009, precum și

art. 87 alin. (1) lit. a) și alin. (2) lit. d), art. 91 alin. (3) din

Legea nr. 188/1999, însă în cuprinsul său nu este precizată, în

concret, situația de fapt care a determinat dispunerea unei astfel de

măsuri.

Or, raportat la neprecizarea motivelor de

fapt pe care se bazează măsura, reclamantul a invocat o serie de

neregularități care creează suficiente îndoieli în legătura

cu legalitatea întocmirii actului atacat.

În ceea ce privește a doua

condiție prevăzută de lege, definiția legală a

sintagmei de „paguba iminentă" este data de art. 2 lit. ș) din

Legea nr. 554/2004, în sensul ca ea reprezintă un prejudiciu material

viitor dar previzibil cu evidență sau, după caz, perturbarea

gravă a funcționarii unei autorități publice sau unui

serviciu public.

A constatat judecătorul fondului

că reclamantul ocupă o funcție ce necesită, conform

fișei postului, pregătire de specialitate și care impune în

sarcina acestuia mai multe obligații de serviciu, pentru îndeplinirea

cărora este nevoie de continuitate.

Împotriva sentinței Curții de apel a declarat recurs în termen

legal pârâta A.N.V., prin reprezentanta sa D.R.A.O.V. Timișoara, invocând dispozițiile

art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

Recurenta a criticat hotărârea primei instanțe pentru greșita

interpretare și aplicare a prevederilor art. 14 alin. (1) din Legea nr.

554/2004.

În concret, recurenta susține că actul administrativ se

bucură de prezumția de legalitate până la anularea lui de

către o instanță judecătorească. Nemotivarea actului,

invocată de reclamant, nu poate fi reținută câtă vreme prin

adresele nr. 49471 din 25 septembrie 2009, nr. 56489 din 21 octombrie 2009, dar

și în cuprinsul ordinului s-a explicat măsura dispusă.

Referitor la cea de-a doua condiție, recurenta afirmă că reclamatul

nu a fost prejudiciat, el păstrându-și atât funcția de șef

serviciu cât și indemnizația salarială.

În același timp, activitatea autorități publice nu a fost

tulburată, ci „s-a îmbogățit semnificativ”.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de

recurentă, cât și sub toate aspectele, în temeiul art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că este legală.

Obiectul acțiunii formulate de B.L. vizează suspendarea executării

Ordinului nr. 2165 din data de 21 august 2009, emis de vicepreședintele A.N.V.,

prin care, începând cu data de 24 august 2009 s-a dispus mutarea sa

temporară în funcția publică de conducere de șef serviciu

la Serviciul Inspecție Fiscală și Control Ulterior din cadrul Direcției

Județene pentru Accize și Operațiuni Vamale Buzău, pe o

perioadă de 6 luni.

Cererea de chemare în judecată s-a fundamentat pe dispozițiile

art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ,

potrivit cu care

„

În cazuri bine justificate și pentru

prevenirea unei pagube iminente, o dată cu sesizarea, în condițiile

art. 7, a autorității publice care a emis actul, persoana

vătămată poate să ceară instanței competente să

dispună suspendarea executării actului administrativ până la

pronunțarea instanței de fond”.

Examinând cele două condiții impuse prin textul de lege citat:

„cazul bine justificat” și „paguba iminentă”, Curtea de apel a ajuns

la concluzia corectă că se impune suspendarea executării actului

administrativ până la pronunțarea instanței de fond.

Răspunzând punctual criticilor formulate de recurentă, Înalta

Curte reține următoarele:

Motivarea actului administrativ este esențială pentru exercitarea

controlului de legalitate pe care îl înfăptuiesc instanțele de judecată,

iar în cauză este impusă chiar de dispozițiile art. 91 alin. (4)

din Legea nr. 188/1999 care stabilesc că:

„Mutarea temporară pe o altă funcție publică se

dispune motivat”.

Simpla indicare a unor texte legale: art. 87 alin. (1) lit. a) și

alin. (2) lit. d), ca și art. 91 alin. (3) din Legea nr. 1999 nu satisface

imperativul motivării, în contextul în care examinarea legalității

actului nu se realizează doar formal, prin raportare la normele aplicabile,

ci și din punctul de vedere al oportunității adoptării

soluției administrative respective, în cadrul marjei de apreciere de care

beneficiază autoritățile publice.

Ca urmare, contrar susținerilor recurentei, și instanța

de recurs consideră că în cauză există o îndoială puternică

și evidentă asupra prezumției de legalitate pe care se

fundamentează caracterul executoriu al actului administrativ analizat.

În lipsa indicării motivelor concrete care au determinat recurenta

să dispună schimbarea temporară a unui element definitoriu al

raportului de serviciu: locul muncii, obligându-l pe funcționarul public

să se mute de la Timișoara la Buzău, instanța nu poate

verifica dacă în speță s-au respectat cerințele impuse de dispozițiile

art. 87 din Legea nr. 188/1999.

Comunicarea ulterioară a motivelor, prin cele două adrese

indicate de recurentă, nu suplinește obligativitatea motivării,

legalitatea actului administrativ apreciindu-se prin raportare la situația

existentă la momentul emiterii lui.

Și în ceea ce privește condiția „pagubei iminente” Curtea

de apel a făcut o analiză justă a situației concrete.

Elementul de natură salarială invocat de recurentă este

străin de hotărârea judecătorească examinată,

instanța având în vedere a doua teză a dispozițiilor art. 2 lit.

ș) din Legea nr. 554/2004, și anume „perturbarea previzibilă

gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui

serviciu public”.

Din înscrisurile administrate la judecarea cauzei în primă

instanță, s-a conturat cu pregnanță concluzia că

dislocarea intimatului de la D.R.A.O.V. Timișoara creează premisele unor

dificultăți însemnate în funcționarea autorității

publice, generate de specificul activității și pregătirii

sale, dar mai ales de poziția pe care o ocupă în diverse proiecte

regionale, care reclamă continuitate.

Pentru considerentele expuse la pct. II.1, în temeiul art. 312 alin. (1)

C. proc. civ. și art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 se va respinge recursul

de față ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de D.R.A.O.V.

Timișoara, împuternicită să reprezinte interesele A.N.V.,

împotriva sentinței civile nr. 348 din 9 noiembrie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 30 aprilie 2010.