ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 943/2010

Asupra recursurilor penale de față;

Pe baza actelor și lucrărilor dosarului, constată:

Prin încheierea de ședință din data de 4 martie 2010, pronunțată în Dosarul

nr. 866/54/2009, Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori,

a dispus, în baza art. 300

2

rap. la art. 160

b

C. proc.

pen., menținerea măsurii arestării preventive a inculpaților M.G., B. (fost P.)

I. și B.G.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că

temeiurile avute în vedere cu ocazia arestării preventive subzistă, neexistând

nici un argument de fapt și de drept pentru a se dispune revocarea arestării

preventive sau înlocuirea acesteia cu o altă măsură neprivativă de libertate.

Inculpații au declarat recurs împotriva acestei

încheieri fără a-l motiva în scris iar la termenul stabilit pentru judecarea

recursului aceștia nu au fost aduși în instanță de la locul de deținere din

motive obiective.

Apărătorul desemnat din oficiu a solicitat revocarea

măsurii arestării preventive a inculpaților pe motiv că temeiurile care au

determinat arestarea nu se mai mențin.

Examinând încheierea recurată prin raportare la

motivele invocate de către apărătorul inculpaților dar și din oficiu, în

condițiile art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Curtea apreciază că

recursurile sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Curtea constată că în mod corect instanța de apel a

apreciat că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 300

2

rap. la

art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen. și că menținerea duratei arestării

preventive a inculpaților se justifică, având în vedere că temeiurile care au

determinat arestarea inițială se mențin și impun, în continuare, privarea de

libertate a acestora.

Astfel, inculpații au fost trimiși în judecată pentru

săvârșirea unei infracțiuni de omor deosebit de grav, prev. de art. 174, 175lit.

a) și b) și art. 176 lit. a) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. și a

mai multor infracțiuni de furt calificat (furturi din locuințe).

Prin sentința penală nr. 62 din 09 martie 2007 a Tribunalului Gorj, secția penală, inculpatul M.G. a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de

25 de ani închisoare, inculpatul B.G. la 24 de ani închisoare și inculpatul P.I.

la 20 de ani închisoare.

În prezent cauza se află pe rolul Curții de Apel

Craiova pentru rejudecarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă

tribunalul Gorj, de inculpați și de părțile civile, urmare casării primei

decizii pronunțate de instanța de apel cu trimitere spre rejudecare de către

Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia penală nr. 853 din 11 martie

2009.

Analizând actele și lucrările dosarului, în acord cu

prima instanță de control judiciar, Înalta Curte reține că și în acest moment

procesual sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 coroborat cu art. 68

1

C. proc. pen. raportat la art. 148 lit. f) C. proc. pen.

Probele administrate până în prezent nu fac să

înceteze presupunerea rezonabilă că inculpații au comis faptele pentru care au

fost trimiși în judecată, fapte pe care, de altfel, aceștia le-au recunoscut

iar pe de altă parte, pedeapsa prevăzută de lege pentru respectivele

infracțiuni este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea

inculpaților în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

În aprecierea acestei ultime condiții, Curtea are în

vedere natura și gravitatea faptelor pentru care sunt cercetați inculpații,

împrejurările și modalitatea în care se presupune că au acționat – 3 persoane

împreună, cu premeditare, prin folosirea unui pistol cu electroșocuri pentru a

paraliza victima, urmată de sugrumarea acesteia cu centura de siguranță a

autoturismului și rotirea capului de mai multe ori pentru a fi siguri că a

decedat, în scopul deposedării acesteia de sumele de bani pe care le avea

asupra ei (victima fiind factor poștal) -

aspecte ce pun în evidență

potențialul criminogen ridicat al inculpaților și lipsa respectului față de

valorile sociale apărate de lege.

Fapte de natura celor de care sunt acuzați inculpații

presupun o puternică rezonanță socială negativă, o stare de indignare, de

dezaprobare publică iar

judecarea inculpaților în stare de libertate ar crea un sentiment de

insecuritate în rândul opiniei publice, cu urmări nefaste asupra încrederii și

stabilității de care trebuie să se bucure mediul social

Menținerea măsurii arestării preventive se justifică

și din perspectiva jurisprudenței C.E.D.O. care, în aplicarea dispozițiilor art.

5 parag. 3 din Convenția europeană a drepturilor și libertăților fundamentale,

a arătat că motivele pentru a menține o persoană arestată în detenție

preventive sunt „suficiente și pertinente” atunci când interesul public al

menținerii ordinii în cauză trece înaintea dreptului persoanei de a fi judecată

în libertate, în condițiile în care ordinea publică rămâne realmente amenințată

raportat la persoana în cauză și la natura infracțiunii, care produce o anumită

tulburare socială.

Față de cele reținute, apreciind că încheierea

atacată este legală și temeinică, menținerea arestării preventive a

inculpaților fiind necesară în continuare pentru buna desfășurare a procesului

penal, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.,

va respinge, ca nefondate recursurile declarate de inculpați, cu obligarea

acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin.

(2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de M.G., B. (fost P.)

I. și B.G. împotriva încheierii din 4 martie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 866/54/2009.

Obligă pe inculpații recurenți la plata sumei de câte

300 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondurile M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 11 martie 2010.