ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3694/2010

Asupra recursurilor

penale de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Încheierea de ședință din 4 octombrie

2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru

cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 15928/3/2008 s-a

dispus, printre altele, menținerea măsurii arestării preventive a inculpaților

C.L., M.L., M.C. și D.I.D.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de apel a reținut că luarea și menținerea măsurii

arestării preventive a inculpaților este legală, fiind respectate toate

drepturile în materie, și că temeiurile inițiale se mențin, impunându-se în

continuare privarea de libertate a acestora.

Se arată că, în

pofida circumstanțelor favorabile invocate de inculpați aceștia sunt judecați

pentru infracțiuni grave, iar durata arestului preventiv nu a căpătat un

caracter nerezonabil.

Împotriva încheierii

pronunțată de instanța de apel au declarat recurs inculpații C.L., M.C., M.L.

și D.I.D., solicitând casarea acestei și în rejudecare revocarea măsurii

arestării preventive.

În susținerea lor,

inculpații au invocat durata mare a detenției provizorii, apreciind că prin

lăsarea în libertate nu poate fi influențat negativ cursul judecății.

Înalta Curte de

Casație și Justiție examinând recursurile prin prisma motivelor invocate dar și

din oficiu potrivit art. 395

9

alin. (3) C. proc. pen., constată că

acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Prin Sentința penală

nr. 257 din 30 martie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a

penală, în Dosarul nr. 15928/3/2010 s-a dispus condamnarea inculpatului C.L. la

o pedeapsă de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de

droguri prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu

aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74, 76 C. pen.

Prin aceeași hotărâre

s-a dispus condamnarea inculpaților M.L. la o pedeapsă rezultantă de 5 ani

închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri prevăzută de

art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74, 76 C.

pen., deținere de droguri de mare risc pentru consum propriu prevăzută de art.

4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 74, 76 C. pen.;

M.C. la pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare pentru săvârșirea

infracțiunilor prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu

aplicarea art. 37 lit. a) și art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 4 alin. (1) și

(2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a), art. 74, 76 C. pen.;

D.I.D. la o pedeapsă de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de

trafic de droguri prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000

cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 și 76 C. pen.

În fapt s-a reținut

că inculpații, în cursul anului 2008 au vândut mai multor persoane heroină, iar

cu ocazia efectuării percheziției domiciliare la inculpatul M.L. au fost găsite

139 doze de heroină. Totodată, s-a reținut că în aceeași perioadă inculpatul

M.L. a deținut heroină pentru consumul propriu.

Potrivit

dispozițiilor art. 160

b

C. proc. pen., în cursul judecății, instanța

verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea și temeinicia

arestării preventive.

Dacă instanța

constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă impun în

continuare privarea de libertate a inculpatului sau că există temeiuri noi care

justifică această măsură, dispune menținerea acesteia.

În cauză, în mod

corect, instanța de apel a constatat că temeiurile arestării preventive (art.

148 lit. f) C. proc. pen.) subzistă, că acestea nu au dispărut, iar în cursul

judecății în primă instanță s-a stabilit vinovăția inculpaților.

Presupunerea rezonabilă

privind săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri, precum și modalitatea

de săvârșire denotă un potențial criminogen ridicat și un pericol social

substanțial.

În concluzie,

existența cazului de arestare prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., este

pe deplin probat, astfel că revocarea măsurii arestării preventive nu se

impune.

Pe de altă parte,

hotărârea provizorie de condamnare justifică privarea de libertate în scopul

garantării executării pedepsei aplicate astfel cum rezultă și din analiza

dispozițiilor art. 5 parag. 1 din Convenție.

Chiar dacă, hotărârea

de condamnare a inculpaților pronunțată de instanța de fond, nu are caracter

definitiv, fiind apelată de inculpați, ea este totuși de natură să justifice

continuarea privării de libertate a acestuia, în condițiile art. 5 parag. 2

lit. a) din Convenție.

Cât privește durata

detenției provizorii, instanța europeană a statuat că aceasta are în vedere

complexitatea cauzei, comportamentul inculpatului și comportamentul

autorităților competente.

În cauza dedusă

judecății se impune a se observa că nu s-a depășit durata rezonabilă a

arestului preventiv în condițiile date de complexitatea cauzei, de

administrarea tuturor probelor necesare lămuririi situației de fapt și

încadrarea juridică a faptelor săvârșite de inculpați.

Nu poate fi reținută

o culpă a autorităților competente în derularea procedurilor, în perioada

detenției provizorie fiind finalizată atât urmărire penală, cât și judecata în

primă instanță.

Față de cele ce

preced, Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 385

15

alin. (1)

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondate recursurile declarate de

inculpații C.L., M.L., M.C. și D.I.D.

În temeiul art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurenții inculpați vor fi obligați la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate recursurile declarate de inculpații C.L., M.L., M.C. și D.I.D.

împotriva Încheierii de ședință din 4 octombrie 2010 a Curții de Apel

București, secția II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie,

pronunțată în Dosarul nr. 15928/3/2009 (1152/2010).

Obligă recurenții

inculpați M.L., M.C. și D.I.D. la plata sumelor de câte 200 RON cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 100 RON, reprezentând

onorariile apărătorilor desemnați din oficiu, se vor avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Obligă recurentul

inculpat C.L., la plata sumei de 150 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial apărătorului

desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 20 octombrie 2010.