ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3694/2010

Asupra recursurilor penale de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Încheierea de ședință din 4 octombrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 15928/3/2008 s-a dispus, printre altele, menținerea măsurii arestării preventive a inculpaților C.L., M.L., M.C. și D.I.D. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că luarea și menținerea măsurii arestării preventive a inculpaților este legală, fiind respectate toate drepturile în materie, și că temeiurile inițiale se mențin, impunându-se în continuare privarea de libertate a acestora. Se arată că, în pofida circumstanțelor favorabile invocate de inculpați aceștia sunt judecați pentru infracțiuni grave, iar durata arestului preventiv nu a căpătat un caracter nerezonabil.

Împotriva încheierii pronunțată de instanța de apel au declarat recurs inculpații C.L., M.C., M.L. și D.I.D., solicitând casarea acestei și în rejudecare revocarea măsurii arestării preventive. În susținerea lor, inculpații au invocat durata mare a detenției provizorii, apreciind că prin lăsarea în libertate nu poate fi influențat negativ cursul judecății. Înalta Curte de Casație și Justiție examinând recursurile prin prisma motivelor invocate dar și din oficiu potrivit art. 395 9 alin. (3) C. proc. pen., constată că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente: Prin Sentința penală nr. 257 din 30 martie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 15928/3/2010 s-a dispus condamnarea inculpatului C.L.

la o pedeapsă de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74, 76 C. pen. Prin aceeași hotărâre s-a dispus condamnarea inculpaților M.L. la o pedeapsă rezultantă de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74, 76 C. pen., deținere de droguri de mare risc pentru consum propriu prevăzută de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 74, 76 C. pen.; M.C. la pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) și art. 41 alin. (2) C. pen.

și art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a), art. 74, 76 C. pen.; D.I.D. la o pedeapsă de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 și 76 C. pen. În fapt s-a reținut că inculpații, în cursul anului 2008 au vândut mai multor persoane heroină, iar cu ocazia efectuării percheziției domiciliare la inculpatul M.L. au fost găsite 139 doze de heroină. Totodată, s-a reținut că în aceeași perioadă inculpatul M.L. a deținut heroină pentru consumul propriu. Potrivit dispozițiilor art. 160 b C. proc. pen., în cursul judecății, instanța verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Dacă instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă impun în continuare privarea de libertate a inculpatului sau că există temeiuri noi care justifică această măsură, dispune menținerea acesteia. În cauză, în mod corect, instanța de apel a constatat că temeiurile arestării preventive (art. 148 lit. f) C. proc. pen.) subzistă, că acestea nu au dispărut, iar în cursul judecății în primă instanță s-a stabilit vinovăția inculpaților. Presupunerea rezonabilă privind săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri, precum și modalitatea de săvârșire denotă un potențial criminogen ridicat și un pericol social substanțial. În concluzie, existența cazului de arestare prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc.

pen., este pe deplin probat, astfel că revocarea măsurii arestării preventive nu se impune. Pe de altă parte, hotărârea provizorie de condamnare justifică privarea de libertate în scopul garantării executării pedepsei aplicate astfel cum rezultă și din analiza dispozițiilor art. 5 parag. 1 din Convenție. Chiar dacă, hotărârea de condamnare a inculpaților pronunțată de instanța de fond, nu are caracter definitiv, fiind apelată de inculpați, ea este totuși de natură să justifice continuarea privării de libertate a acestuia, în condițiile art. 5 parag. 2 lit. a) din Convenție. Cât privește durata detenției provizorii, instanța europeană a statuat că aceasta are în vedere complexitatea cauzei, comportamentul inculpatului și comportamentul autorităților competente.

În cauza dedusă judecății se impune a se observa că nu s-a depășit durata rezonabilă a arestului preventiv în condițiile date de complexitatea cauzei, de administrarea tuturor probelor necesare lămuririi situației de fapt și încadrarea juridică a faptelor săvârșite de inculpați. Nu poate fi reținută o culpă a autorităților competente în derularea procedurilor, în perioada detenției provizorie fiind finalizată atât urmărire penală, cât și judecata în primă instanță. Față de cele ce preced, Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații C.L., M.L., M.C. și D.I.D. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurenții inculpați vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate recursurile declarate de inculpații C.L., M.L., M.C. și D.I.D. împotriva Încheierii de ședință din 4 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 15928/3/2009 (1152/2010). Obligă recurenții inculpați M.L., M.C. și D.I.D. la plata sumelor de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 100 RON, reprezentând onorariile apărătorilor desemnați din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției. Obligă recurentul inculpat C.L., la plata sumei de 150 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 20 octombrie 2010.