ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2829/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 511 din 10 februarie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta A.J.V.P.S. Călărași, în contradictoriu cu pârâții A.N.P.A. și SC A. SRL Călărași, prin care s-a solicitat anularea licenței de acvacultura nr. 506 din 16 noiembrie 2007 emisă de prima pârâtă pe numele celei de-a doua. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele: Din nota de control depusă la dosar, rezultă că pârâta are amplasate în C.S. Călărași viviere flotabile, acestea fiind considerate bazine piscicole amenajate, în sensul art. 3 pct. 2 lit. d) din Legea nr. 192/2001 privind resursele acvatice vii, pescuitul și acvacultura, în vigoare la data emiterii licenței.

Rezultă, deci, reține prima instanță, că pârâta SC A. SRL Călărași îndeplinește condițiile prevăzute de art. 26 1 și 29 din aceeași lege, licența fiind, așadar, legal emisă, câtă vreme activitatea de acvacultura se desfășoară în bazine piscicole amenajate și nu în întregul canal navigabil. Concluzionează instanța de fond că, întrucât pârâta desfășoară activitatea de acvacultura în spații delimitate conform legii, dreptul reclamantei de a pescui în restul canalului navigabil nu este încălcat, nefiind aplicabile prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004. Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamanta A.J.V.P.S. Călărași. Prin cererea de recurs au fost invocate două motive de nelegalitate, respectiv cele prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ., de natură a conduce la modificarea sentinței pronunțate de Curtea de Apel București, cu consecința admiterii acțiunii în anularea licenței de acvacultură emisă în favoarea SC A. SRL Călărași. În dezvoltarea primului motiv de recurs s-a arătat că instanța de fond a interpretat greșit actul administrativ atacat, mai exact în discordanță cu realitatea arătată în cererea introductivă întrucât este evident, în opinia recurentei, că acvacultura este un pretext pentru aproprierea gratuită a unor bunuri publice atâta vreme cât licența de acvacultură privește întreg C.N.S. și nu doar a porțiune a acestuia. Totodată, s-a arătat că instanța a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor Legii nr. 192/2001 privind pescuitul și acvacultura (cu modificările ulterioare), pronunțând o sentință lipsită de temei legal.

În acest sens s-a precizat că din interpretarea sistematică, gramaticală și teologică a actului normativ în discuție rezultă fără dubiu că activitatea de acvacultură sunt prohibite în bazine piscicole naturale, afară de cazurile în care astfel de activități se realizează în instalații specifice (ex. viviere flotabile); în speță, susține recurenta, aceste viviere flotabile sunt pretextul de care avea nevoie o autoritate publică abuzivă pentru a emite un act administrativ nelegal care aduce prejudicii atât asociației recurente cât și patrimoniului public. Examinând cauza prin prisma aspectelor punctate mai înainte, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că acestea nu se circumscriu motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ., iar o analiză din perspectiva art. 304 1 C. proc. civ., conduce la concluzia că nu există motive pentru desființarea (casare/modificare) sentinței atacate. Obiectul acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta A.J.V.P.S. Călărași a vizat anularea Licenței de acvacultură nr. 00506 din 16 noiembrie 2007 emisă de A.N.P.A. în favoarea SC A. SRL. Dezlegarea dată pricinii de către judecătorul fondului este în acord atât cu probatoriul administrat cât și cu normele legale incidente în materie, anume Legea nr. 192/2001 privind fondul piscicol, pescuitul și acvacultura.

Ținând seama de motivele invocate prin acțiune, prima instanță a stabilit pe de o parte că reclamanta nu a făcut dovada vreunei vătămări aduse prin actul administrativ în sensul art. 1 din Legea nr. 554/2004 modificată, iar pe de altă parte că din nota de control nr. 92 din 8 noiembrie 2007 încheiată de inspectorul piscicol din cadrul Filialei Călărași a autorității emitente rezultă că SC A. SRL are amplasate în C.S. Călărași viviere flotabile care sunt considerate bazine piscicole amenajate în accepțiunea dată de legiuitor prin art. 3 pct. 2 lit. d). Din actele dosarului nu rezultă că recurenta-reclamantă deține o justificare legală sau convențională (contractuală) în virtutea cărora să desfășoare activități de pescuit recreativ-sportiv pe luciu de apă unde intimata-pârâtă SC A. SRL desfășoară activități de acvacultură.

Nu se pot reține afirmațiile recurentei, de altfel nedovedite, că vivierele flotabile amplasate de SC A. SRL au constituit doar un „pretext” pentru emiterea actului administrativ abuziv care aduce prejudicii atât recurentei cât și patrimoniului public. Evaluarea actului contestat sub aspectul legalității s-a făcut din perspectiva art. 26 1 și 29 din actul normativ incident, concluzia desprinsă fiind aceea că argumentele aduse de reclamantă nu se justifică și nici nu sunt probate. Față de cele arătate se observă că motivul de recurs care se referă la schimbarea naturii ori înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al actului juridic dedus judecății nu poate fi primit. În privința celui de-a doua critici enunțate prin cerere de recurs, se impune observația că recurenta nu explică în ce constă greșita aplicare a dispozițiilor Legii nr. 192/2002 (în vigoare la data emiterii licenței), sau în ce măsură aceste dispoziții au fost nesocotite.

Față de cele expuse, văzând și dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta A.J.V.P.S. Călărași împotriva sentinței nr. 511 din 10 februarie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 mai 2010.