Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 04.11.2009
respins

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2728/2009

HOTĂRÂRE
04.11.2009
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2728/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Timiș, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 27/ CC din 22 aprilie 2008, din camera de consiliu, a admis cererea formulată de reclamantul G.N. în contradictoriu cu pârâta SC S. SA Timișoara prin administrator L.M. și a cererii de intervenție formulată de intervenienții ASOCIAȚIA SALARIAȚILOR SC S. SA Timișoara și V.G., în sensul că a constatat nulitatea absolută a A.G.O.A. din data de 12 aprilie 2005 a SC S. SA. A fost respinsă cererea de intervenție accesorie cât și cea în interes propriu formulată de ASOCIAȚIA SALARIAȚILOR SC S. SA și V.G. În final, au fost obligați intervenienții față de reclamant la cheltuieli de judecată în cuantum de 5962,3 lei.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, la data de 12 aprilie 2005, s-a desfășurat la sediul SC S. SA din Timișoara A.G.O.A. la care au participat acționarii reprezentând 100 % din capitalul social, respectiv: Asociația Salariaților S. SA, acționar majoritar, deținător al unui procent de 83,03 % din capitalul social, G.N. cu 16,75 % și V.G. cu 0,22 %. Acționarul majoritar Asociația Salariaților S. SA a fost reprezentat la adunare de către V.G. La capitolul „diverse” din ordinea de zi, atunci când s-a pus în discuție și s-a votat repartizarea profitului net în sumă de 803.004,5 Ron ca dividende, la propunerea lui V.G., în procesul verbal s-a consemnat că această situație a fost votată cu 83,25 % din capitalul social, respectiv Asociația Salariaților S. SA și V.G., iar 16,75 % din capitalul social împotrivă, respectiv G.N.

Astfel, hotărârea supusă cenzurii a fost luată cu încălcarea prevederilor art. 125 din Legea nr. 31/1990, adică prin votul dat de către V.G. în calitatea de reprezentant al acționarului majoritar, Asociația Salariaților SC S. SA deși acesta avea și calitatea de președinte al Consiliului de Administrație al acestei societăți. Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, prin decizia civilă nr. 202 din 28 octombrie 2008, a respins apelul declarat de intervenienții Asociația Salariaților SC S. SA și V.G. împotriva sentinței civile nr. 27 din 22 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Timiș, secția comercială și de contencios administrativ. Pentru a decide astfel, instanța de apel a stabilit, în principal, că apelurile declarate în cauză au fost făcute de Asociația Salariaților SC S. SA și V.G.

în calitatea de intervenienți în favoarea pârâtei, ori raportat la faptul că societatea pârâtă nu a declarat apel, apelurile declarate sunt inadmisibile, având în vedere dispozițiile art. 56 C. proc. civ. Împotriva deciziei civile nr. 202 din 28 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, au declarat recurs intervenienții Asociația Salariaților SC S. SA Timișoara și V.G. care au criticat pentru nelegalitate această hotărâre judecătorească, solicitând în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în principal casarea atât a sentinței civile nr. 27 din 22 aprilie 2008 cât și a deciziei civile nr. 202 din 28 octombrie 2008 și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, pentru judecarea în camera de consiliu, deoarece obiectul acțiunii îl constituie anularea Hotărârii A.G.O.A.

din data de 12 aprilie 2008, iar în subsidiar modificarea deciziei atacate în sensul respingerii pe fond a cererii de chemare în judecată și admiterea cererilor de intervenție în interes propriu. În dezvoltarea motivelor de recurs s-a evocat încălcarea dispozițiilor art. 132 alin. (9) din Legea nr. 31/1990 prin aceea că în mod greșit nu a fost reținut motivul de nulitate a hotărârii primei instanțe care a soluționat cauza în ședință publică și nu în cameră de consiliu. De asemenea, calea de atac a apelului a fost formulată în calitatea de intervenienți principali, iar în temeiul art. 132 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., s-a efectuat o îndreptare a greșelii materiale din petitul cererii de apel, prin aceea că s-a solicitat „admiterea apelului și admiterea cererilor de intervenție în interes propriu”.

Reclamantul nu a dovedit interesul actual de a cere anularea Hotărârii A.G.A. din 12 aprilie 2005, iar această excepție trebuia admisă de instanța de apel. Nici condițiile de reprezentare ale Asociației Salariaților SC S. SA și modul în care s-a votat pentru aceasta la data de 12 aprilie 2005 nu au fost reținute în mod legal de instanțe. Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, raportat la toate criticile aduse prin cererea de recurs, constată că acestea sunt nejustificate, urmând a respinge, ca nefondat, recursul intervenienților Asociația Salariaților SC S. SA și V.G., pentru următoarele considerente. La data de 28 ianuarie 2008, prin registratura instanței de fond, Asociația Salariaților SC S. SA și V.G.

au depus o cerere de intervenție accesorie în interesul pârâtei SC S. SA și intervenție în interes propriu, solicitând admiterea lor și respingerea, ca neîntemeiată, a acțiunii formulate de reclamantul G.N. având ca obiect anularea Hotărârii A.G.O.A. SC S. SA din 12 aprilie 2005, precizându-se că temeiul de drept îl constituie dispozițiile art. 52 alin. (1) C. proc. civ. Sentința nr. 27/ CC din 22 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Timiș, secția comercială, și de contencios administrativ, prin care a fost admisă cererea reclamantului G.N. și constatată nulitatea absolută a A.G.O.A. din data de 12 aprilie 2006 a SC S. SA, precum și respinsă cererea de intervenție accesorie cât și cea în interes propriu, a fost atacată cu apel numai de Asociația Salariaților SC S. SA și V.G.

Este de necontestat că din conținutul cererii de apel rezultă cu certitudine că s-a solicitat admiterea apelului, respectiv numai a cererilor de intervenție în interesul pârâtei SC S. SA, în condițiile în care pârâta nu a promovat calea de atac a apelului împotriva hotărârii primei instanțe. Nu poate fi primită teza acreditată de recurenți potrivit căreia în baza art. 132 alin. (2) teza 1 C. proc. civ., a avut loc o îndreptare a greșelii materiale din petitul cererii de apel și anume că suplimentar s-a mai susținut „admiterea apelului și a cererilor de intervenție în interes propriu”, deoarece această situație reprezintă în realitate o completare a apelului promovat inițial. Din această perspectivă, corect a fost dată eficiență dispozițiilor art. 56 C. proc.

civ. și anume că apelul făcut de cel care intervine în interesul uneia din părți se socotește neavenit, dacă partea pentru care a intervenit nu a făcut ea însăși apel. Pentru aceste rațiuni urmează a respinge recursul declarat de interveninții Asociația Salariaților SC S. SA Timișoara și V.G. împotriva deciziei civile nr. 202 din 28 octombrie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială, nefiind îndeplinită nicio cerință din cele prevăzute de dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

D E C I D E Respinge recursul declarat de intervenienții ASOCIAȚIA SALARIAȚILOR SC S. SA Timișoara și V.G. împotriva deciziei civile nr. 202 din 28 octombrie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială. Obligă recurenții interveninți la suma de 12.426,89 lei cheltuieli de judecată către G.N. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 4 noiembrie 2009.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2007-02-14
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 686/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Timiș, reclamanții T.N., T.D., și C.V.I. au chemat-o în judecată pe pârâta SC B.P. SA Timișoara, solicitând insta
ÎCCJ 2009-06-03
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1728/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Timiș la data de 21 iunie 2005 sub nr. 6297, reclamanta A.V.A.S. a solicitat ca, în contrad
ÎCCJ 2009-04-03
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1143/2009
la acțiune, a admis cererea formulată de reclamantă, a obligat pârâta la plata sumei de 82.743,23 lei prejudiciu produs prin avansuri ridicate și nereturnate, la 8.858,19 lei prejudiciu produs prin efectuarea unor cheltuieli nejustificate ș
ÎCCJ 2008-06-10
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2055/2008
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș sub nr. 2002/30/2007 reclamanta SC R.S. SRL Timișoara, în contradictoriu cu pârâtă SC I. SRL Timișo
ÎCCJ 2006-02-14
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 595/2006
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul C.L. a chemat în judecată pe pârâta SC A. SRL Arad, solicitând anularea parțială a hotărârii A.G.A. din 26 martie 2002 în privința pct. c, dre
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă