ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1143/2009

Asupra recursului de față : Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele : Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, reclamanta SC H.L. SRL TIMIȘOARA a chemat în judecată pe pârâta T.C.M., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 82.743,23 lei, cu titlu de prejudiciu produs prin avansurile ridicate de la societate și nereturnate și la plata sumei de 8.858,19 lei, cu titlu de prejudiciu pentru efectuarea unor cheltuieli de către pârâtă în interes personal, utilizând fondurile societății, precum și la plata sumei de 9.484,64 lei dobândă legală aferentă debitului, calculată până la data de 1 mai 2007, solicitând obligarea în continuarea la plata dobânzii legale, până la achitarea debitului.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că pârâta a deținut calitatea de asociat și administrator, în cadrul societății reclamante, înființată în anul 2003, alături de M.P. Pârâta la data de 17 martie 2006 a cesionat părțile sociale asociatului M.P, pârâta renunțând la calitatea de asociat și administrator. În perioada 2004-2005, pârâta a ridicat sumele solicitate prin petitul cererii, fără a le returna societății. Pârâta a invocat în apărare, pe cale de excepție, prescripția dreptului material la acțiune și excepția necompetenței materiale a instanței, susținând că litigiul nu este unul comercial, ci un litigiu de muncă.

Prin sentința civilă nr. 1471/PI din 18 decembrie 2007, Tribunalul Timiș, secția comercială și de contencios administrativ, a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, a admis cererea formulată de reclamantă, a obligat pârâta la plata sumei de 82.743,23 lei prejudiciu produs prin avansuri ridicate și nereturnate, la 8.858,19 lei prejudiciu produs prin efectuarea unor cheltuieli nejustificate și la 9.484,64 lei dobândă legală, calculată până la data de 1 mai 2007, ce se va calcula în continuare până la data achitării debitului; a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată. Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut în ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune că sumele pretinse de reclamantă vizează perioada 23 aprilie 2004 -23 aprilie 2007, acțiunea fiind introdusă în cadrul termenului de prescripție de 3 ani.

În ceea ce privește natura litigiului, instanța a reținut că faptele pârâtei se încadrează în dispozițiile Legii nr. 31/1990, natura litigiului fiind una comercială. Pe fondul cererii, instanța de fond a validat concluziile raportului de expertiză contabilă, din care a rezultat prejudiciul solicitat de către reclamantă prin cerere. Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta T.C.M., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate. Criticile apelantei s-au referit la faptul că litigiul de față este unul specific de dreptul muncii, motivat de faptul că pârâta împreună cu M.P, în calitatea de asociați și administratori ai societății reclamante, au semnat rapoartele contabile anuale, însă acțiunea de față decurge din calitatea sa de angajat al societății.

În continuare apelanta a criticat temeiurile de drept care au format convingerea instanței și faptul că în mod greșit a fost validat raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză. Prin decizia civilă nr. 182/A din 13 octombrie 2008, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, a admis apelul declarat de pârâtă, a anulat sentința apelată și a trimis cauza spre competentă soluționare pe fond la Tribunalul Timiș, secția civilă. Considerentele instanței de apel care au condus la pronunțarea acestei soluții, se referă la faptul că pârâta, în calitatea sa de director comercial al societății, a efectuat plăți, a ridicat sume de bani din casieria societății și din bancă, ceea ce atrage jurisdicția Secției Civile în soluționarea prezentului litigiu.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurată și trimiterea cauzei spre rejudecare pe fond la Curtea de Apel Timișoara.

În concret, criticile recurentei au vizat următoarele aspecte: - în mod greșit a reținut instanța de apel că acțiunea a fost îndreptată împotriva unui fost angajat al societății, ea fiind îndreptată împotriva fostului asociat și administrator al acesteia; acest considerent al instanței nu a fost motivat în drept; - faptele ilicite săvârșite de către pârâtă, nu puteau fi efectuate decât de către un asociat sau administrator al unei societăți, nu și de un director comercial; - instanța de apel nu a precizat care este temeiul legal al calificării acțiunii, ca fiind una de dreptul muncii; Recursul recurentei reclamantă este fondat și urmează a fi admis pentru considerentele care urmează: Din actele și lucrările dosarului Înalta Curte constată că instanța de apel, infirmând soluția instanței de fond, a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art.72 din Legea nr. 31/1990, care reglementează răspunderea organelor de administrare ale unei societăți comerciale, în temeiul regulilor mandatului . În speță, prezenta acțiune în justiție, exercitată cu privire la răspunderea organelor de administrare a societății comerciale H.L.

SRL TIMIȘOARA, pentru neîndeplinirea obligațiilor care îi reveneau, în exercitarea mandatului încredințat, este reglementată de Legea nr. 31/1990 ca o acțiune în răspundere, prin care se tinde la obținerea de daune pentru prejudiciile provocate societății . Astfel, pârâta T.C.M., a deținut calitatea de asociat și administrator al SC H.L. SRL, în perioada 2003-2006, asigurând administrarea societății comerciale cu răspundere limitată.

Legea nr. 31/1990 instituie prezumția răspunderii organelor de conducere, chiar după încetarea mandatului, pentru actele și faptele prejudiciale aduse societății pe timpul exercitării mandatului, în speța de față prin cesionarea părților sociale deținute în societate . În această situație, întrucât prin actul constitutiv al societății comerciale, s-a încredințat pârâtei administrarea societății comerciale, stabilindu-se puteri depline și nelimitate în îndeplinirea acestei funcții, conduita sa culpabilă nu poate fi separată de funcția de administrator al societății. Pornind de la dispozițiile art. 72 din LSC urmează ca instanța de apel să analizeze natura juridică a răspunderii fostului administrator, însă fără a exista deosebiri de esență între cele două forme de răspundere: contractuală sau delictuală.

Obligațiile administratorului sunt prevăzute de Legea nr. 31/1990 cât și de alte acte normative: art. 71 alin. (3), art. 73, art. 79 alin. (1) din LSC, art. 11 din Legea nr. 82/1991 republicată a contabilității. Încălcarea acestor obligații atrage răspunderea administratorilor față de societatea comercială. Înalta Curte găsește întemeiate și criticile referitoare la nemotivarea hotărârii. Se constată de către curtea de apel, în acest sens, că prezentul litigiu se poartă între societatea reclamantă și un fost angajat al societății, astfel că litigiul, având ca obiect pretenții este unul de dreptul muncii, fără a se indica temeiul legal al considerentelor care au determinat pronunțarea acestei soluții.

Răspunderea patrimonială reglementată de Codul muncii constituie o varietate a răspunderii civile contractuale, având anumite particularități. Una dintre aceste particularități decurge din existența și executarea contractului individual de muncă, fiind inaplicabilă în cazul oricărui alt contract. Plecând de la premisa că raporturile dintre societate și administratori sunt guvernate de contractul de mandat comercial, faptul că administratorul îndeplinește și calitatea de salariat, în speță director comercial, acest lucru nu împietează asupra naturii juridice a răspunderii care este civilă, iar nu de dreptul muncii. În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) și (3) C. proc.

civ., va admite recursul, va casa decizia recurată și va trimite cauza la Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, pentru rejudecarea apelului pe fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC H.L. SRL TIMIȘOARA împotriva deciziei civile nr. 182/A din 13 octombrie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială, casează decizia recurată și trimite cauza la Curtea de Apel Timișoara, secția comercială pentru rejudecarea apelului pe fond. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 aprilie 2009.