ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1143/2009

Asupra recursului de față :

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele :

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș,

reclamanta SC H.L. SRL TIMIȘOARA a chemat în judecată pe pârâta T.C.M.,

solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 82.743,23 lei, cu titlu de

prejudiciu produs prin avansurile ridicate de la societate și nereturnate și la

plata sumei de 8.858,19 lei, cu titlu de prejudiciu pentru efectuarea unor

cheltuieli de către pârâtă în interes personal, utilizând fondurile societății,

precum și la plata sumei de 9.484,64 lei dobândă legală aferentă debitului,

calculată până la data de 1 mai 2007, solicitând obligarea în continuarea la

plata dobânzii legale, până la achitarea debitului.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că pârâta a

deținut calitatea de asociat și administrator, în cadrul societății reclamante,

înființată în anul 2003, alături de M.P. Pârâta la data de 17 martie 2006 a

cesionat părțile sociale asociatului M.P, pârâta renunțând la calitatea de

asociat și administrator. În perioada 2004-2005, pârâta a ridicat sumele

solicitate prin petitul cererii, fără a le returna societății.

Pârâta a invocat în apărare, pe cale de excepție,

prescripția dreptului material la acțiune și excepția necompetenței materiale a

instanței, susținând că litigiul nu este unul comercial, ci un litigiu de

muncă.

Prin sentința civilă nr. 1471/PI din 18 decembrie 2007,

Tribunalul Timiș, secția comercială și de contencios administrativ, a respins

excepția prescripției dreptului material la acțiune, a admis cererea formulată

de reclamantă, a obligat pârâta la plata sumei de 82.743,23 lei prejudiciu

produs prin avansuri ridicate și nereturnate, la 8.858,19 lei prejudiciu produs

prin efectuarea unor cheltuieli nejustificate și la 9.484,64 lei dobândă

legală, calculată până la data de 1 mai 2007, ce se va calcula în continuare până

la data achitării debitului; a obligat pârâta la plata cheltuielilor de

judecată.

Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut în ceea

ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune că sumele

pretinse de reclamantă vizează perioada 23 aprilie 2004 -23 aprilie 2007,

acțiunea fiind introdusă în cadrul termenului de prescripție de 3 ani. În ceea

ce privește natura litigiului, instanța a reținut că faptele pârâtei se încadrează

în dispozițiile Legii nr. 31/1990, natura litigiului fiind una comercială. Pe

fondul cererii, instanța de fond a validat concluziile raportului de expertiză

contabilă, din care a rezultat prejudiciul solicitat de către reclamantă prin

cerere.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta T.C.M.,

criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

Criticile apelantei s-au referit la faptul că litigiul de

față este unul specific de dreptul muncii, motivat de faptul că pârâta împreună

cu M.P, în calitatea de asociați și administratori ai societății reclamante, au

semnat rapoartele contabile anuale, însă acțiunea de față decurge din calitatea

sa de angajat al societății. În continuare apelanta a criticat temeiurile de

drept care au format convingerea instanței și faptul că în mod greșit a fost

validat raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză.

Prin decizia civilă nr. 182/A din 13 octombrie 2008, Curtea

de Apel Timișoara, secția comercială, a admis apelul declarat de pârâtă, a

anulat sentința apelată și a trimis cauza spre competentă soluționare pe fond la

Tribunalul Timiș, secția civilă.

Considerentele instanței de apel care au condus la

pronunțarea acestei soluții, se referă la faptul că pârâta, în calitatea sa de

director comercial al societății, a efectuat plăți, a ridicat sume de bani din

casieria societății și din bancă, ceea ce atrage jurisdicția Secției Civile în

soluționarea prezentului litigiu.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, în

temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., prin care a

solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurată și trimiterea cauzei

spre rejudecare pe fond la Curtea de Apel Timișoara.

În concret, criticile recurentei au vizat următoarele

aspecte:

-

în mod greșit a reținut

instanța de apel că acțiunea a fost îndreptată împotriva unui fost angajat al

societății, ea fiind îndreptată împotriva fostului asociat și administrator al

acesteia; acest considerent al instanței nu a fost motivat în drept;

-

faptele ilicite săvârșite

de către pârâtă, nu puteau fi efectuate decât de către un asociat sau

administrator al unei societăți, nu și de un director comercial;

-

instanța de apel nu a

precizat care este temeiul legal al calificării acțiunii, ca fiind una de dreptul

muncii;

Recursul recurentei reclamantă este fondat și urmează

a fi admis pentru considerentele care urmează:

Din actele și lucrările dosarului Înalta Curte constată

că instanța de apel, infirmând soluția instanței de fond, a făcut o greșită

aplicare a dispozițiilor art.72 din Legea nr. 31/1990, care reglementează

răspunderea organelor de administrare ale unei societăți comerciale, în temeiul

regulilor mandatului .

În speță, prezenta acțiune în justiție, exercitată cu

privire la răspunderea organelor de administrare a societății comerciale H.L.

SRL TIMIȘOARA, pentru neîndeplinirea obligațiilor care îi reveneau, în

exercitarea mandatului încredințat, este reglementată de Legea nr. 31/1990 ca o

acțiune în răspundere, prin care se tinde la obținerea de daune pentru

prejudiciile provocate societății .

Astfel, pârâta T.C.M., a deținut calitatea de asociat

și administrator al SC H.L. SRL, în perioada 2003-2006, asigurând administrarea

societății comerciale cu răspundere limitată. Legea nr. 31/1990 instituie prezumția

răspunderii organelor de conducere, chiar după încetarea mandatului, pentru

actele și faptele prejudiciale aduse societății pe timpul exercitării

mandatului, în speța de față prin cesionarea părților sociale deținute în

societate .

În această situație, întrucât prin actul constitutiv

al societății comerciale, s-a încredințat pârâtei administrarea societății

comerciale, stabilindu-se puteri depline și nelimitate în îndeplinirea acestei

funcții, conduita sa culpabilă nu poate fi separată de funcția de administrator

al societății. Pornind de la dispozițiile art. 72 din LSC urmează ca instanța

de apel să analizeze natura juridică a răspunderii fostului administrator, însă

fără a exista deosebiri de esență între cele două forme de răspundere:

contractuală sau delictuală. Obligațiile administratorului sunt prevăzute de

Legea nr. 31/1990 cât și de alte acte normative: art. 71 alin. (3), art. 73,

art. 79 alin. (1) din LSC, art. 11 din Legea nr. 82/1991 republicată a contabilității.

Încălcarea acestor obligații atrage răspunderea administratorilor față de

societatea comercială.

Înalta Curte găsește întemeiate și criticile

referitoare la nemotivarea hotărârii. Se constată de către curtea de apel, în

acest sens, că prezentul litigiu se poartă între societatea reclamantă și un

fost angajat al societății, astfel că litigiul, având ca obiect pretenții este

unul de dreptul muncii, fără a se indica temeiul legal al considerentelor care

au determinat pronunțarea acestei soluții.

Răspunderea patrimonială reglementată de Codul muncii

constituie o varietate a răspunderii civile contractuale, având anumite

particularități. Una dintre aceste particularități decurge din existența și

executarea contractului individual de muncă, fiind inaplicabilă în cazul

oricărui alt contract. Plecând de la premisa că raporturile dintre societate și

administratori sunt guvernate de contractul de mandat comercial, faptul că

administratorul îndeplinește și calitatea de salariat, în speță director

comercial, acest lucru nu împietează asupra naturii juridice a răspunderii care

este civilă, iar nu de dreptul muncii.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, în

temeiul art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., va admite recursul, va casa

decizia recurată și va trimite cauza la Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, pentru rejudecarea apelului pe fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta SC H.L. SRL

TIMIȘOARA împotriva deciziei civile nr. 182/A din 13 octombrie 2008 a Curții de

Apel Timișoara, secția comercială, casează decizia recurată și trimite cauza la

Curtea de Apel Timișoara, secția comercială pentru rejudecarea apelului pe

fond.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 aprilie 2009.