ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4842/2012
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4842/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de față
;
Din examinarea lucrărilor dosarului,
constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 4
martie 2009 pe rolul Tribunalului Timiș, sub nr. 1426/30/2009, lichidatorul
judiciar al debitoarei SC P. SA a solicitat obligarea pârâtei B.R.D. la plata
sumei de 941.122,33 lei, cu dobândă legală de la data de 23 octombrie 2007.
Reclamantul a susținut că retragerea
sumei din conturile debitoarei, la data de 23 octombrie 2007, fiind ulterioară
deschiderii procedurii insolvenței, încalcă dispozițiile art. 36 din Legea nr. 85/2006;
a precizat de asemenea reclamantul și că, în speță nefiind îndeplinite
cerințele art. 39 din Legea nr. 85/2006, pârâta este obligată la restituirea
sumei încasate după momentul pronunțării sentinței judecătorului-sindic,
sentință definitivă și executorie conform art. 12 din Legea nr. 85/2006
Prin sentința comercială nr. 591/PI
din 15 februarie 2011 pronunțată în rejudecare, Tribunalul Timiș - secția
comercială și de contencios administrativ
a
respins acțiunea, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de
fond a reținut că executarea silită de drept comun era finalizată la momentul
deschiderii procedurii insolvenței asupra debitoarei, creanța pârâtei fiind
realizată la data de 15 octombrie 2007, dată la care s-a procedat la
distribuirea sumei. Față de dispozițiile art. 571 C. proc. civ., a apreciat
prima instanță că operațiunea de transfer de la data de 23 octombrie 2007 nu
reprezintă decât un fapt material, după data de 15 octombrie 2007 ne mai efectuându-se
acte de realizare a creanțelor față de debitoare.
Prin decizia civilă nr. 13bis/A din 19
ianuarie 2012, Curtea de Apel Timișoara
-
secția a II-a civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamanta SC P.
SA prin lichidator G.I.C. IPURL, împotriva sentinței mai sus menționate.
Pentru a pronunța această decizie,
curtea de apel a avut în vedere că procedura insolvenței este definită ca fiind
o procedură execuțională colectivă.
A reținut că urmărirea bunurilor
debitoarei într-o executare silită individuală nu este posibilă concomitent
valorificării acelorași bunuri în procedura insolvenței, acesta fiind motivul
pentru care art. 36 din Legea nr. 85/2006 impune suspendarea de drept a
urmăririi în procedura de drept comun. Creditorul individual este obligat să
urmeze procedura colectivă, respectiv să formuleze declarația de creanță,
urmând a fi satisfăcut în condițiile art. 122 și următoarele din Legea nr. 85/2006.
A observat, totodată, faptul că
întocmirea raportului final prevăzut de art. 129 din Legea nr. 85/2006 nu este
condiționată de distribuirea sumelor conform planului de distribuire a fondurilor
din averea debitorului, întocmit de lichidator conform art. 122 alin. (1
2
)
din Legea nr. 85/2006; dimpotrivă, distribuirea efectivă a sumelor se face
ulterior aprobării raportului final al procedurii, conform art. 130 din Legea nr.
85/2006.
A arătat curtea de apel că similar
procedurii colective - art. 120 alin. (1) raportat la art. 4 alin. (2) din
Legea nr. 85/2006, sumele încasate cu titlu de preț al bunurilor vândute în
procedura execuțională individuală sunt la dispoziția executorului judecătoresc
(ori a instanței de executare, după caz, conform art. 371
8
C. proc.
civ.), nicidecum la dispoziția debitorului urmărit. Ca atare, debitarea
contului deschis în executarea silită nu poate reprezenta o măsură îndreptată
împotriva debitorului. Ceea ce nu mai este permis, ulterior deschiderii
procedurii insolvenței, este creditarea acestui cont, pe seama averii
debitorului, o astfel de creditare făcându-se exclusiv în contul prevăzut de art.
4 alin. (2) din Legea nr. 85/2006.
A reținut că într-adevăr, formal, o
executare silită individuală încetează la momentul întocmirii procesului -
verbal ce constată încetarea executării în condițiile art. 371
5
C.
proc. civ., însă se observă că dispozițiile art. 36 din Legea nr. 85/2006 fac
referire la „măsuri" de executare, și nu la „acte" de executare
silită. Or, odată transferat dreptul de proprietate asupra imobilului în
procedura urmăririi
silite
imobiliare
nu se mai poate susține efectuarea unor acte de executare asupra patrimoniului
debitorului, actele de executare referindu-se exclusiv la prețul obținut, aflat
la dispoziția organului de executare.
În
consecință, instanța de apel a apreciat că soluția recurată este temeinică și
legală, - în temeiul dispozițiilor art. 296 C. proc. civ.
impunându-se păstrarea în tot a sentinței
apelate și respingerea, ca nefondat, a apelului declarat de reclamantă.
Împotriva
deciziei curții de apel a declarat recurs reclamanta SC P. SA prin lichidator
judiciar G.I.C. IPURL,
întemeindu-se pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C.
proc. civ. și
solicitând
admiterea recursului, modificarea deciziei pronunțate în
apel, admiterea apelului, schimbarea în totalitate
a sentinței pronunțate
de prima instanță și, rejudecând, admiterea
cererii de chemare în judecată, așa cum a fost formulată și motivată.
În motivarea recursului său, recurenta
reclamantă susține astfel
că atâta timp cât
executarea silită încetează într-unui din modurile
enumerate de
legiuitor în cuprinsul art. 371 C. proc. civ.,
aspect reținut și de instanța de apel, ceea ce s-a întâmplat după data
de
18 octombrie 2007 și până la data de 23 octombrie 2007, reprezintă
faze, etape, acte, măsuri ale executării silite neîncetată și, în consecință,
intră sub incidența textului art. 36 din Legea nr. 85/2006.
Mai
arată că eliberarea și distribuirea urmează regimul
juridic
impus de art. 569 - art. 570 C.
proc. civ. și din moment ce nici
eliberarea și nici distribuirea nu se
pot efectua decât în condițiile art. 570 alin. (2) C. proc. civ., dispoziții
cărora de altfel
executorul judecătoresc s-a
și conformat, este evident că, în speță, s-au
derulat acțiuni judiciare
după data de 18 octombrie 2007, care trebuiesc sancționate, pentru că toate
aceste operațiuni (numite generic) sunt efectuate în cadrul executării silite,
fiind anterioare
momentului la care
încetează executarea silită, conform art. 371
5
C. proc. civ.
Recursul nu este
fondat.
Din examinarea
susținerilor formulate de reclamantă în recurs, în
raport de actele dosarului, de
dispozițiile incidente în speță, precum și de hotărârile judecătorești
pronunțate în cauză, se constată următoarele:
Este adevărat că
în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Legea nr. 85/2006, în forma de
reglementare aplicabilă în speță, de la data
deschiderii procedurii de insolvență, se suspendă de
drept toate acțiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanțelor
asupra debitorului sau bunurilor sale.
Numai că aceste dispoziții legale se
referă la acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită
pentru realizarea creanțelor asupra debitorului față de care s-a deschis
procedura insolvenței, or, în speță, executarea silită a fost finalizată
conform procesului - verbal de eliberare/distribuire a sumelor rezultate din
executarea silită, la data de 15 octombrie 2007, deci anterior deschiderii
procedurii ce a avut loc la data de 18 octombrie 2007 - data pronunțării
sentinței civile definitive și executorii de către Tribunalul Timiș, de
deschidere a procedurii de insolvență față de SC P. SA.
În această împrejurare, operațiunea de
transfer a sumei de 941.122,33 lei din contul debitoarei reclamante în cel al
creditoarei pârâte, intervenită la data de 23 octombrie 2007, după deschiderea
procedurii insolvenței nu reprezintă o acțiune judiciară de realizare a
creanței față de debitoare.
De vreme ce acțiunea judiciară
formulată de creditoarea B.R.D. — sucursala Timișoara, de recuperare a
creanțelor față de reclamantă era finalizată la data de 18 octombrie 2007 - așa
cum s-a arătat mai sus, această operațiune reprezintă doar un fapt material de
aducere la îndeplinire a prevederilor cuprinse în procesul - verbal.
Drept urmare, se reține că demersul de
recuperare a creanței început de creditoarea B.R.D. și finalizat anterior
intrării în faliment a debitoarei, cu respectarea tuturor dispozițiilor legale
incidente și ale căror efecte s-au întins și ulterior acestui moment,
concretizându-se cu retragerea sumei de 941.122,33 lei din conturile debitoarei
la data de 23 octombrie 2007, nu cade sub incidența Legii nr. 85/2006, în
sensul invocat de reclamantă și, în mod corect, ambele instanțe care s-au
pronunțat în cauză au apreciat ca fiind neîntemeiată acțiunea acesteia și au
respins-o, în consecință.
Față de cele mai sus arătate,
constatând că nu există niciun motiv de recurs întemeiat, formulat în
condițiile expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 1 - 9 C.
proc. civ., care să conducă la modificarea ori casarea hotărârilor pronunțate
în cauză, acestea vor fi menținute ca fiind legale și recursul reclamantei SC P.
SA prin lichidator G.I.C. IPURL Timișoara se va respinge, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de
reclamanta SC P.
SA
prin lichidator G.I.C. IPURL
Timișoara împotriva deciziei civile nr.
13bis/A din 19 ianuarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara - secția a
II-a civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în
ședință publică, astăzi 5 decembrie 2012