ÎCCJ, decizie (scj.ro #82959)

Procedura insolvenței. Invocarea art. 36 din Legea nr. 85/2006. Condiții de admisibilitate Cuprins pe materii: Drept comercial. Procedura insolvenței Index alfabetic: acțiune în pretenții - executare silită - debitarea contului debitoarei - procedura insolvenței Legea nr. 85/2006, art. 36, art. 39, art. 122 Din economia art. 36 din Legea nr. 85/2006 rezultă că de la data deschiderii procedurii de insolvență se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra debitorului față de care s-a deschis procedura insolvenței.

În condițiile în care executarea silită pornită de creditoare era finalizată la data deschiderii procedurii de insolvență față de debitoare, conform procesului-verbal de distribuire sume încheiat de executorul judecătoresc, demersul creditoarei de debitare a contului deschis în executarea silită nu reprezintă o acțiune judiciară de realizare a creanței față de debitoare și, prin urmare, nu cade sub incidența Legii nr. 85/2006.

Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4842 din 5 decembrie 2012 Prin cererea înregistrată la data de 4 martie 2009 pe rolul Tribunalului Timiș, sub nr. xx26/30/2009, lichidatorul judiciar al debitoarei SC P. SA a solicitat obligarea pârâtei BRD la plata sumei de 941.122,33 lei, cu dobândă legală de la data de 23 octombrie 2007. Reclamantul a susținut că retragerea sumei din conturile debitoarei, la data de 23 octombrie 2007, fiind ulterioară deschiderii procedurii insolvenței încalcă dispozițiile art. 36 din Legea nr. 85/2006; a precizat, de asemenea, reclamantul și că, în speță, nefiind îndeplinite cerințele art. 39 din Legea nr. 85/2006, pârâta este obligată la restituirea sumei încasate după momentul pronunțării sentinței judecătorului-sindic, sentință definitivă și executorie conform art. 12 din Legea nr. 85/2006.

Prin sentința comercială nr. 591/PI/15 februarie 2011 pronunțată în rejudecare, Tribunalul Timiș, Secția comercială și de contencios administrativ, a respins acțiunea ca neîntemeiată. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că executarea silită de drept comun era finalizată la momentul deschiderii procedurii insolvenței asupra debitoarei, creanța pârâtei fiind realizată la data de 15 octombrie 2007, dată la care s-a procedat la distribuirea sumei. Față de dispozițiile art. 571 C. proc. civ., a apreciat prima instanță că operațiunea de transfer de la data de 23 octombrie 2007 nu reprezintă decât un fapt material, după data de 15 octombrie 2007 nemaiefectuându-se acte de realizare a creanțelor față de debitoare.

Prin decizia civilă nr. 13bis/A din 19 ianuarie 2012, Curtea de Apel Timișoara, Secția a II-a civilă, a respins ca nefondat apelul formulat de reclamanta SC P.L SA prin lichidator G.I.C. IPURL, împotriva sentinței mai sus menționate. Pentru a pronunța această decizie, curtea de apel a avut în vedere că procedura insolvenței este definită ca fiind o procedură execuțională colectivă. A reținut că urmărirea bunurilor debitoarei într-o executare silită individuală nu este posibilă concomitent valorificării acelorași bunuri în procedura insolvenței, acesta fiind motivul pentru care art. 36 din Legea nr. 85/2006 impune suspendarea de drept a urmăririi în procedura de drept comun. Creditorul individual este obligat să urmeze procedura colectivă, respectiv să formuleze declarația de creanță, urmând a fi satisfăcut în condițiile art. 122 și urm. din Legea nr. 85/2006.

A observat, totodată, faptul că întocmirea raportului final prevăzut de art. 129 din Legea nr. 85/2006 nu este condiționată de distribuirea sumelor conform planului de distribuire a fondurilor din averea debitorului, întocmit de lichidator conform art. 122 alin. (1 2 ) din Legea nr. 85/2006; dimpotrivă, distribuirea efectivă a sumelor se face ulterior aprobării raportului final al procedurii, conform art. 130 din Legea nr. 85/2006. A arătat curtea de apel că similar procedurii colective – art. 120 alin. (1) raportat la art. 4 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, sumele încasate cu titlu de preț al bunurilor vândute în procedura execuțională individuală sunt la dispoziția executorului judecătoresc (ori a instanței de executare, după caz, conform art. 371 8 C. proc.

civ.), nicidecum la dispoziția debitorului urmărit. Ca atare, debitarea contului deschis în executarea silită nu poate reprezenta o măsură îndreptată împotriva debitorului. Ceea ce nu mai este permis ulterior deschiderii procedurii insolvenței este creditarea acestui cont pe seama averii debitorului, o astfel de creditare făcându-se exclusiv în contul prevăzut de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 85/2006. A reținut că, într-adevăr, formal, o executare silită individuală încetează la momentul întocmirii procesului – verbal ce constată încetarea executării în condițiile art. 371 5 C. proc. civ., însă se observă că dispozițiile art. 36 din Legea nr. 85/2006 fac referire la „măsuri” de executare, și nu la „acte” de executare silită.

Or, odată transferat dreptul de proprietate asupra imobilului în procedura urmăririi silite imobiliare nu se mai poate susține efectuarea unor acte de executare asupra patrimoniului debitorului, actele de executare referindu-se exclusiv la prețul obținut, aflat la dispoziția organului de executare. În consecință, instanța de apel a apreciat că soluția recurată este temeinică și legală, în temeiul dispozițiilor art. 296 C. proc. civ. impunându-se păstrarea în tot a sentinței apelate și respingerea, ca nefondat, a apelului declarat de reclamantă. Împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs reclamanta SC P. SA prin lichidator judiciar G.I.C. IPURL, întemeindu-se pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ. și solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei pronunțate în apel, admiterea apelului, schimbarea în totalitate a sentinței pronunțate de prima instanță și, rejudecând, admiterea cererii de chemare în judecată, așa cum a fost formulată și motivată. În motivarea recursului său, recurenta-reclamantă a susținut astfel că atâta timp cât executarea silită încetează într-unul din modurile enumerate de legiuitor în cuprinsul art. 371 5 C. proc. civ., aspect reținut și de instanța de apel, ceea ce s-a întâmplat după data de 18 octombrie 2007 și până la data de 23 octombrie 2007 reprezintă faze, etape, acte, măsuri ale executării silite neîncetată și, în consecință, intră sub incidența textului art. 36 din Legea nr. 85/2006.

A mai arătat că eliberarea și distribuirea urmează regimul juridic impus de art. 569 – art. 570 C. proc. civ. și din moment ce nici eliberarea și nici distribuirea nu se pot efectua decât în condițiile art. 570 alin. (2) C. proc. civ., dispoziții cărora de altfel executorul judecătoresc s-a și conformat, este evident că, în speță, s-au derulat acțiuni judiciare după data de 18 octombrie 2007, care trebuiesc sancționate, pentru că toate aceste operațiuni (numite generic) sunt efectuate în cadrul executării silite, fiind anterioare momentului la care încetează executarea silită, conform art. 371 5 C. proc. civ. Recursul nu este fondat.

Din examinarea susținerilor formulate de reclamantă în recurs, în raport de actele dosarului, de dispozițiile incidente în speță, precum și de hotărârile judecătorești pronunțate în cauză, s-au constatat următoarele: Este adevărat că în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Legea nr. 85/2006, în forma de reglementare aplicabilă în speță, de la data deschiderii procedurii de insolvență se suspendă de drept toate acțiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale.

Numai că aceste dispoziții legale se referă la acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra debitorului față de care s-a deschis procedura insolvenței, or, în speță, executarea silită a fost finalizată conform procesului-verbal de eliberare/distribuire a sumelor rezultate din executarea silită, la data de 15 octombrie 2007, deci anterior deschiderii procedurii ce a avut loc la data de 18 octombrie 2007 – data pronunțării sentinței civile definitive și executorii de către Tribunalul Timiș, de deschidere a procedurii de insolvență față de SC P. SA. În această împrejurare, operațiunea de transfer a sumei de 941.122,33 lei din contul debitoarei reclamante în cel al creditoarei pârâte, intervenită la data de 23 octombrie 2007, după deschiderea procedurii insolvenței nu reprezintă o acțiune judiciară de realizare a creanței față de debitoare.

De vreme ce acțiunea judiciară formulată de creditoarea BRD – Sucursala Timișoara, de recuperare a creanțelor față de reclamantă era finalizată la data de 18 octombrie 2007 – așa cum s-a arătat mai sus, această operațiune reprezintă doar un fapt material de aducere la îndeplinire a prevederilor cuprinse în procesul-verbal. Drept urmare, se reține că demersul de recuperare a creanței început de creditoarea BRD și finalizat anterior intrării în faliment a debitoarei, cu respectarea tuturor dispozițiilor legale incidente și ale căror efecte s-au întins și ulterior acestui moment, concretizându-se cu retragerea sumei de 941.122,33 lei din conturile debitoarei la data de 23 octombrie 2007, nu cade sub incidența Legii nr. 85/2006, în sensul invocat de reclamantă și, în mod corect, ambele instanțe care s-au pronunțat în cauză au apreciat ca fiind neîntemeiată acțiunea acesteia și au respins-o, în consecință.

Față de cele mai sus arătate, constatând că nu există niciun motiv de recurs întemeiat, formulat în condițiile expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 1 – 9 C. proc. civ., care să conducă la modificarea ori casarea hotărârilor pronunțate în cauză, acestea vor fi menținute ca fiind legale și recursul reclamantei SC P. SA prin lichidator G.I.C. IPURL Timișoara s-a respins ca nefondat.