ÎCCJ, decizie (scj.ro #82959)

Procedura insolvenței.

Invocarea art. 36 din Legea nr. 85/2006. Condiții de admisibilitate

Cuprins pe materii: Drept

comercial. Procedura insolvenței

Index alfabetic: acțiune în pretenții

-

executare

silită

-

debitarea

contului debitoarei

-

procedura

insolvenței

Legea nr. 85/2006, art.

36, art. 39, art. 122

Din economia art. 36 din

Legea nr. 85/2006 rezultă că de la data deschiderii procedurii de

insolvență se suspendă de drept toate acțiunile judiciare,

extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea

creanțelor asupra debitorului față de care s-a deschis procedura

insolvenței.

În condițiile

în care executarea silită pornită de creditoare era finalizată

la data deschiderii procedurii de insolvență față de

debitoare, conform procesului-verbal de distribuire sume încheiat de executorul

judecătoresc, demersul creditoarei de debitare a contului deschis în

executarea silită nu reprezintă o acțiune judiciară de

realizare a creanței față de debitoare și, prin urmare, nu

cade sub incidența Legii nr. 85/2006.

Secția a II-a civilă,

Decizia nr. 4842 din 5 decembrie 2012

Prin cererea

înregistrată la data de 4 martie 2009 pe rolul Tribunalului Timiș,

sub nr. xx26/30/2009, lichidatorul judiciar al debitoarei SC P. SA a solicitat

obligarea pârâtei BRD la plata sumei de 941.122,33 lei, cu dobândă

legală de la data de 23 octombrie 2007.

Reclamantul a susținut că retragerea sumei din conturile

debitoarei, la data de 23 octombrie 2007, fiind ulterioară deschiderii

procedurii insolvenței încalcă dispozițiile art. 36 din Legea

nr. 85/2006; a precizat, de asemenea, reclamantul și că, în

speță, nefiind îndeplinite cerințele art. 39 din Legea nr.

85/2006, pârâta este obligată la restituirea sumei încasate după

momentul pronunțării sentinței judecătorului-sindic,

sentință definitivă și executorie conform art. 12 din Legea

nr. 85/2006.

Prin sentința

comercială nr. 591/PI/15 februarie 2011 pronunțată în

rejudecare, Tribunalul Timiș, Secția comercială și de

contencios administrativ,

a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a

reținut că executarea silită de drept comun era finalizată

la momentul deschiderii procedurii insolvenței asupra debitoarei,

creanța pârâtei fiind realizată la data de 15 octombrie 2007,

dată la care s-a procedat la distribuirea sumei. Față de

dispozițiile art. 571 C. proc. civ., a apreciat prima instanță

că operațiunea de transfer de la data de 23 octombrie 2007 nu

reprezintă decât un fapt material, după data de 15 octombrie 2007

nemaiefectuându-se acte de realizare a creanțelor față de

debitoare.

Prin decizia civilă nr. 13bis/A din 19 ianuarie 2012,

Curtea de Apel Timișoara, Secția a II-a civilă,

a respins ca

nefondat apelul formulat de reclamanta SC P.L SA prin lichidator G.I.C. IPURL,

împotriva sentinței mai sus menționate.

Pentru a pronunța această decizie, curtea de apel a

avut în vedere că procedura insolvenței este definită ca fiind o

procedură execuțională colectivă.

A reținut că urmărirea bunurilor debitoarei

într-o executare silită individuală nu este posibilă concomitent

valorificării acelorași bunuri în procedura insolvenței, acesta

fiind motivul pentru care art. 36 din Legea nr. 85/2006 impune suspendarea de

drept a urmăririi în procedura de drept comun. Creditorul individual este

obligat să urmeze procedura colectivă, respectiv să formuleze

declarația de creanță, urmând a fi satisfăcut în condițiile

art. 122 și urm. din Legea nr. 85/2006.

A observat,

totodată, faptul că întocmirea raportului final prevăzut de art.

129 din Legea nr. 85/2006 nu este condiționată de distribuirea

sumelor conform planului de distribuire a fondurilor din averea debitorului,

întocmit de lichidator conform art. 122 alin. (1

2

) din Legea nr.

85/2006; dimpotrivă, distribuirea efectivă a sumelor se face ulterior

aprobării raportului final al procedurii, conform art. 130 din Legea nr.

85/2006.

A arătat curtea de

apel că similar procedurii colective – art. 120 alin. (1) raportat la

art.

4 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, sumele încasate cu titlu de preț al

bunurilor vândute în procedura execuțională individuală sunt la

dispoziția executorului judecătoresc (ori a instanței de

executare, după caz, conform art. 371

8

C. proc. civ.), nicidecum la dispoziția debitorului urmărit. Ca atare, debitarea contului

deschis în executarea silită nu poate reprezenta o măsură

îndreptată împotriva debitorului. Ceea ce nu mai este permis ulterior

deschiderii procedurii insolvenței este creditarea acestui cont pe seama

averii debitorului, o astfel de creditare făcându-se exclusiv în contul

prevăzut de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 85/2006.

A reținut că,

într-adevăr, formal, o executare silită individuală

încetează la momentul întocmirii procesului – verbal ce constată

încetarea executării în condițiile art. 371

5

C. proc. civ., însă se observă că dispozițiile art. 36 din Legea

nr. 85/2006 fac referire la „măsuri” de executare, și nu la „acte” de

executare silită. Or, odată transferat dreptul de proprietate asupra

imobilului în procedura urmăririi silite imobiliare nu se mai poate

susține efectuarea unor acte de executare asupra patrimoniului

debitorului, actele de executare referindu-se exclusiv la prețul

obținut, aflat la dispoziția organului de executare.

În consecință,

instanța de apel a apreciat că soluția recurată este

temeinică și legală, în temeiul dispozițiilor art. 296 C. proc. civ. impunându-se păstrarea în tot a sentinței apelate și respingerea, ca

nefondat, a apelului declarat de reclamantă.

Împotriva deciziei

curții de apel a declarat recurs reclamanta SC P. SA prin lichidator

judiciar G.I.C. IPURL,

întemeindu-se pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei pronunțate în

apel, admiterea apelului, schimbarea în totalitate a sentinței

pronunțate de prima instanță și, rejudecând, admiterea

cererii de chemare în judecată, așa cum a fost formulată și

motivată.

În motivarea recursului

său, recurenta-reclamantă a susținut astfel că atâta timp

cât executarea silită încetează într-unul din modurile enumerate de

legiuitor în cuprinsul art. 371

5

C. proc. civ., aspect reținut

și de instanța de apel, ceea ce s-a întâmplat după data de 18

octombrie 2007 și până la data de 23 octombrie 2007 reprezintă

faze, etape, acte, măsuri ale executării silite neîncetată

și, în consecință, intră sub incidența textului art.

36 din Legea nr. 85/2006.

A mai arătat

că eliberarea și distribuirea urmează regimul juridic impus de

art. 569 – art. 570 C. proc. civ. și din moment ce nici eliberarea și

nici distribuirea nu se pot efectua decât în condițiile art. 570 alin. (2)

C. proc. civ., dispoziții cărora de altfel executorul

judecătoresc s-a și conformat, este evident că, în

speță, s-au derulat acțiuni judiciare după data de 18

octombrie 2007, care trebuiesc sancționate, pentru că toate aceste

operațiuni (numite generic) sunt efectuate în cadrul executării

silite, fiind anterioare momentului la care încetează executarea silită,

conform art. 371

5

C. proc. civ.

Recursul nu este fondat.

Din examinarea

susținerilor formulate de reclamantă în recurs, în raport de actele

dosarului, de dispozițiile incidente în speță, precum și de

hotărârile judecătorești pronunțate în cauză, s-au

constatat următoarele:

Este adevărat

că în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Legea nr. 85/2006, în

forma de reglementare aplicabilă în speță, de la data

deschiderii procedurii de insolvență se suspendă de drept toate

acțiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanțelor

asupra debitorului sau bunurilor sale.

Numai că aceste

dispoziții legale se referă la acțiunile judiciare,

extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea

creanțelor asupra debitorului față de care s-a deschis procedura

insolvenței, or, în speță, executarea silită a fost

finalizată conform procesului-verbal de eliberare/distribuire a sumelor

rezultate din executarea silită, la data de 15 octombrie 2007, deci

anterior deschiderii procedurii ce a avut loc la data de 18 octombrie 2007 – data

pronunțării sentinței civile definitive și executorii de

către Tribunalul Timiș, de deschidere a procedurii de

insolvență față de SC P. SA.

În această

împrejurare, operațiunea de transfer a sumei de 941.122,33 lei din contul

debitoarei reclamante în cel al creditoarei pârâte, intervenită la data de

23 octombrie 2007, după deschiderea procedurii insolvenței nu

reprezintă o acțiune judiciară de realizare a creanței

față de debitoare.

De vreme ce

acțiunea judiciară formulată de creditoarea BRD – Sucursala Timișoara,

de recuperare a creanțelor față de reclamantă era

finalizată la data de 18 octombrie 2007 – așa cum s-a arătat mai

sus, această operațiune reprezintă doar un fapt material de

aducere la îndeplinire a prevederilor cuprinse în procesul-verbal.

Drept urmare, se

reține că demersul de recuperare a creanței început de

creditoarea BRD și finalizat anterior intrării în faliment a

debitoarei, cu respectarea tuturor dispozițiilor legale incidente și

ale căror efecte s-au întins și ulterior acestui moment, concretizându-se

cu retragerea sumei de 941.122,33 lei din conturile debitoarei la data de 23

octombrie 2007, nu cade sub incidența Legii nr. 85/2006, în sensul invocat

de reclamantă

și, în mod corect, ambele instanțe care

s-au pronunțat în cauză au apreciat ca fiind neîntemeiată

acțiunea acesteia și au respins-o, în consecință.

Față de cele

mai sus arătate, constatând că nu există niciun motiv de recurs

întemeiat, formulat în condițiile expres și limitativ prevăzute

de dispozițiile art. 304 pct. 1 – 9 C. proc. civ., care să conducă la modificarea ori casarea hotărârilor pronunțate în cauză,

acestea vor fi menținute ca fiind legale și recursul reclamantei SC

P. SA prin lichidator G.I.C. IPURL Timișoara s-a respins ca nefondat.