ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1786/2011

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova reclamanta SC P. SA, în faliment prin lichidator judiciar G.I.C. IPURL în contradictoriu cu pârâta SC T.R.E.I.R. SCS (fostă SC P.D.R. SCS) a solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 221.009,34 RON reprezentând garanții de bună execuție și dobânda legală calculată de la data scadenței și până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că a prestat în beneficiul pârâtei o serie de lucrări de construcție, respectiv a construit magazinele „P.” din localitățile Deva, Gherla și Orăștie și potrivit prevederilor contractuale, reclamantei în calitate de constructor i-a fost reținută pentru aceste trei lucrări o garanție de bună execuție în sumă totală de 221.009,23 RON care a fost recunoscută expres de către pârâtă prin confirmarea de către aceasta a Extrasului de cont comunicat cu nr. 1027 din 21 decembrie 2006. A mai arătat că asupra SC P. SA s-a deschis procedura insolvenței judiciare simplificată prin Încheierea nr. 338 din 13 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 5165/30/2007 și acesta este argumentul care justifică calitatea G.I.C.

IPURL de a formula prezenta acțiune în numele debitoarei falite, reclamanta SC P. SA în faliment. A mai arătat că referitor la dobânda legală, în conformitate cu prevederile art. 43 C.com. pârâta se află de drept în întârziere din momentul în care obligația devine exigibilă, iar dobânzile legale curg de la data scadenței obligației, potrivit dispozițiilor O.G. nr. 9/2000 și Circularei B.N.R. nr. 3/2002 care a introdus dobânda de referință, dobânda legală de calculează la nivelul dobânzii de referință comunicată de BNR. Reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 112, art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., art. 3 și 8 din Legea nr. 469/2002, art. 43 și 46 C.com., O.G. nr. 9/2000, art. 969 și 970 C. civ.

și art. 25 lit. g) din Legea nr. 85/2006, modificată. Pârâta SC T.R.E.I.R. SCS a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată și a formulat și cerere reconvențională prin care a solicitat admiterea cererii astfel cum a fost formulată și obligarea pârâtei-reclamante la plata sumei de 138.521,40 RON reprezentând penalități de întârziere depășire termen de execuție, dobânda legală calculată de la data scadenței și până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.

A arătat că la data de 1 aprilie 2004 între părți a fost încheiat contractul de antrepriză generală prin care s-a stabilit să predea la cheie supermarket-uri tipizate „P”, inclusiv căile de acces, amenajare, parcare, utilități, și ulterior la datele de 10 iunie 2004, 13 septembrie 2004 și 10 mai 2005 au fost încheiate contractele individuale la contractul cadru de antreprenoriat general pentru locațiile Deva, Gherla și Orăștie, prin care se individualizau locațiile, prețul și termenele de execuție.

A mai arătat că la obiectivul Deva, contractul a fost semnat la data de 10 iunie 2004 având drept termen final de predare data de 28 octombrie 2004, pentru nerespectarea termenului de predare, în contract a fost prevăzută o penalitate de 1.217,22 euro/zi de întârziere sau o penalitate maximă de 40.574 euro și recepția obiectivului și predarea s-a făcut la data de 15 martie 2005, cu o întârziere de 140 de zile și deși era îndreptățită să solicite penalități maxime de întârziere, nu a făcut acest lucru, gândindu-se la colaborarea viitoare pentru celelalte două magazine; că întreaga garanție a fost restituită către prestator la scurt timp după efectuarea recepției la terminarea lucrărilor pentru obiectivul Deva; că până la recepția finală, respectiv 1 iunie 2010 fiind beneficiarii Poliței de garanție de întreținere nr. 9012458 S emisă de către SC G.A.

SA în data de 29 noiembrie 2005 în valoare de 52.035,44 euro și acesta este motivul pentru care a restituit integral garanțiile către prestator, ultima plată fiind făcută în data de 21 decembrie 2005 și reprezintă contravaloarea sumei din polița de asigurare al cărei beneficiar este pârâta.

La obiectivul Gherla, contractul a fost semnat la data de 13 septembrie 2005 având termen final pentru predare data de 28 februarie 2005, pentru nerespectarea termenului de predare, în contract a prevăzut o penalitate de 1.200 euro/zi de întârziere sau o penalitate maximă de 34.000 euro; că recepția obiectivului și predarea s-a făcut la data de 2 septembrie 2005, cu o întârziere de 185 zile și deși era îndreptățită să solicite penalități maxime de întârziere, nu le-a mai solicitat; că garanția a fost restituită către prestator după efectuarea recepției la terminarea lucrărilor pentru obiectivul Gherla; că până la recepția finală, respectiv 22 septembrie 2010 este beneficiarul Poliței de garanție de întreținere nr. 9012459 K emisă de către SC G.A.

SA în data de 29 noiembrie 2005 în valoare de 40.460 euro și a restituit integral garanțiile către prestator, ultima plată fiind făcută în data de 21 decembrie 2005 și reprezintă contravaloarea sumei din polița de asigurare al cărei beneficiar este pârâta.

La obiectivul Orăștie, contractul a fost semnat la data de 10 mai 2005, având drept termen final pentru predare data de 1 august 2005, pentru nerespectarea termenului de predare, în contract a fost prevăzută o penalitate de 1.222,5 euro/zi de întârziere sau o penalitate maximă de 40.750 euro; că recepția obiectivului și predarea s-a făcut la data de 20 octombrie 2005, cu o întârziere de 81 de zile, și a înțeles să aplice penalitatea maximă prevăzută în contract pentru nerespectarea termenului de predare, în acest sens facturând către prestator suma de 138.521,5 RON, sumă pe care nici până în prezent nu a achitat-o; că a restituit garanția către prestator după efectuarea recepției la terminarea lucrărilor pentru obiectivul Orăștie; că până la recepția finală, respectiv 5 noiembrie 2010 este beneficiarul Poliței de garanție de întreținere nr. 9012460 emisă de SC G.A.

SA în data de 29 noiembrie 2005 în valoare de 48.500 euro și a restituit integral garanțiile către prestator, ultima plată fiind făcută în data de 21 decembrie 2005 și reprezintă contravaloarea sumei din polița de asigurare al cărei beneficiar este pârâta.

Menționează că problemele au apărut în luna februarie 2007 când prestatorul a solicitat insistent restituirea garanțiilor restituite conform contractului, anterior expirării perioadei de garanție, în momentul în care reprezentanții Agenției Națională de Administrare Fiscală au efectuat un control la SC P. SA, că ulterior, au fost acționați în instanță pentru validarea unei popriri din cauza faptului că societatea reclamantă-pârâtă a emis în lunile aprilie și mai 2007 un număr de trei CEC-uri fără acoperire în valoare totală de aproximativ 614.000 RON și instanța a respins cererea ca nefondată.; că în luna februarie 2008 asupra SC P. SA s-a deschis procedura insolvenței judiciare simplificate și din acel moment lichidatorul judiciar desemnat a încercat să recupereze așa zisul debit de la pârâtă.

A solicitat respingerea acțiunii ca nefondată și admiterea cererii reconvenționale astfel cum a fost formulată. Analizând actele și lucrările dosarului, probele administrate și dispozițiile legale incidente, tribunalul a reținut următoarele: Părțile au încheiat contractul cadru de antrepriză generală din data de 1 aprilie 2004, în care pârâta are calitatea de beneficiar iar reclamanta de antreprenor, având ca obiect realizarea și predarea „la cheie” în stare perfectă de funcționare, fără vicii și la termen, a unor supermarket-uri tipizate „P”., inclusiv realizarea tuturor căilor de acces, a instalațiilor necesare și a amenajărilor exterioare aferente, împreună cu locurile de parcare și căile de acces pentru circulația clienților și a mărfurilor.

Pentru cele trei obiective din localitățile Deva, Gherla și Orăștie au fost încheiate contracte individuale la contractul cadru de antreprenoriat general, respectiv la datele de 10 iunie 2004, 13 septembrie 2004 și 10 mai 2005. Reclamanta în conformitate cu dispozițiile capitolului 7 Garanții din contractul cadru, a prezentat beneficiarului scrisori de garanție bancară de executare a contractului, costurile garanției fiind suportate de antreprenor. Astfel, reclamanta în calitate de antreprenor a încheiat Polițele de garanție de întreținere nr. 9012458.S , nr. 9012459.K și nr. 9012460 E. Potrivit dispozițiilor din capitolul 7 Garanții pct. 2, după recepția lucrărilor ce fac obiectul contractului, antreprenorul poate să ceară beneficiarului, restituirea concomitentă a garanției de îndeplinire a contractului.

S-a reținut că la dosarul cauzei au fost depuse decât procesele-verbale de recepție la terminarea lucrărilor, respectiv procesul-verbal la terminarea lucrărilor din data de 15 martie 2005, de la obiectivul din Deva, procesul-verbal la terminarea lucrărilor nr. 114 din data de 2 septembrie 2005, de la obiectivul din Gherla și procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor din data de 20 octombrie 2005, de la obiectivul din Orăștie.

Deși susține pârâta că ar fi plătit garanția de bună execuție, depunând la dosarul cauzei facturile și ordinele de plată corespunzătoare acestora, tribunalul verificând aceste înscrisuri, a reținut că acestea reprezintă în fapt plățile efectuate pentru valoarea lucrărilor executate din care s-a scăzut garanția de bună execuție de 10%, pentru că față de dispozițiile contractuale anterior menționate și de datele la care au fost întocmite procesele-verbale de recepție a lucrărilor, garanția de îndeplinire a contractului se putea plăti la terminarea lucrărilor. Astfel, s-a reținut că ordinele de plată în care sunt menționate facturile plătite, poartă date anterioare comparativ cu datele de încheiere a proceselor-verbale de recepție a lucrărilor.

La obiectivul din Deva, OP 482/13 august 2004, la obiectivul din Gherla, OP 858/14 decembrie 2004, nr. 427/28 mai 2005, nr. 1120/17 august 2005, la obiectivul din Orăștie, OP nr. 883/14 iulie 2005, fără nr. /08 august 2005, nr. 1266/13 septembrie 2005. Tribunalul a apreciat că prin modul în care a fost formulată cererea reconvențională, respectiv faptul că pârâta a solicitat compensarea pretențiilor reclamantei cu pretențiile și cu cheltuielile pârâtei, a recunoscut implicit faptul că nu a achitat garanția de bună execuție. De asemenea, a mai reținut că prin Extrasul de cont înregistrat la SC P. SA cu nr. 1527 din 21 decembrie 2006, pârâta a confirmat suma de 221.009,36 RON reprezentând garanții de bună execuție la obiectivele din Deva, Gherla și Orăștie.

Cu privire la dobânda legală aferentă solicitată, tribunalul a apreciat ca întemeiată cererea reclamantei și conform dispozițiilor O.G.nr. 9/2000 a obligat pârâta să plătească dobânda legală aferentă sumei de 221.0009,34 RON, începând cu data de 10 martie 20009, data formulării cererii de chemare în judecată și până la data plății efective. În ceea ce privește solicitarea pârâtei-reclamante SC T.R.E.I.R. SCS de obligare a reclamantei-pârâte SC P. SA la plata sumei de 138.521,40 RON reprezentând penalități de întârziere pentru depășirea termenului de execuție, la plata dobânzii legale calculate de la data scadenței și până la data plății efective și compensarea pretențiilor reclamantei cu pretențiile și cu cheltuielile pârâtei, tribunalul a apreciat-o, ca inadmisibilă, pentru următoarele considerente.

Astfel, pârâta a formulat Cererea reconvențională la data de 15 mai 2009 când reclamanta se afla în faliment, acțiunea prezentă fiind formulată de către lichidatorul judiciar al acesteia. Potrivit dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006 de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale. S-a reținut că pârâta, față de situația specială în care se află reclamanta față de care a fost deschisă procedura insolvenței prin Încheierea pronunțată la data de 18 octombrie 2007 de către Tribunalul Timiș în dosarul nr. 5165/30/2007, nu mai poate să invoce pretenții de la aceasta, ci își poate valorifica eventualele pretenții pecuniare în cadrul procedurii insolvenței prin înscrierea la masa credală a debitoarei.

Pe cale de consecință, față de toate considerentele expuse, Tribunalul Prahova, secția comercială și de contencios administrativ, prin Sentința nr. 269 din 7 iunie 2010 a admis acțiunea formulată de reclamanta SC P. SA prin lichidator judiciar G.I.C. IPURL; a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 221.009,34 RON reprezentând garanție de bună execuție și dobânda legală aferentă, începând cu data de 10 martie 2009 și până la data plății efective; a respins cererea reconvențională, ca inadmisibilă. Împotriva acestei sentințe au declarat apel ambele părți. Apelul declarat de către reclamantă nu a fost timbrat, astfel încât Curtea a aplicat sancțiunea anulării cererii. Pârâta a criticat sentința de fond sub aspectul datei scadenței obligației de restituire a garanției de bună execuție de către reclamantă.

Pârâta a susținut că potrivit art. 3 și 33 din Contractul cadru, de la data recepției finale ea poate fi obligată la înapoierea garanțiilor de bună execuție, reținute de către reclamantă, însă nu s-a realizat nici o recepție finală până în prezent, acesta fiind motivul pentru care sumele de bani nu au fost restituite. Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 112 din 27 octombrie 2010 a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă SC T.R.E.I.R. SCS și a anulat ca netimbrat apelul declarat de reclamanta SC P. SA prin lichidator judiciar G.I.C. IPURL. Pentru a dispune astfel, Curtea a reținut că potrivit capitolului 7, art. 2 din Contractul cadru de antrepriză, reclamanta în calitate de antreprenor general putea solicita pârâtei beneficiară a lucrărilor, restituirea concomitentă a garanției de îndeplinire a contractului, în schimbul unei scrisori de garanție bancară de bună execuție.

Reclamanta a depus scrisori de garanție bancară, astfel încât obligația de garanție a fost preluată de bancă, aceasta fiind îndreptățită la restituirea garanției de bună execuție în numerar. Prin încheierea din data de 29 octombrie 2010, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială contencios administrativ fiscal, a dispus, din oficiu îndreptarea erorii materiale din Decizia nr. 112 din 27 octombrie 2010, în sensul că a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă, înlăturându-se mențiunea greșită privind anularea acestui apel pentru netimbrare. Decizia pronunțată de către instanța de apel, precum și încheierea privind îndreptarea erorii materiale, a fost recurată de către reclamanta SC P. SA prin lichidator judiciar G.I.C.

IPURL, prin care a solicitat modificarea în parte a deciziei și a încheierii atacată, în sensul admiterii apelului reclamantei și pe fondul cauzei admiterea cererii de chemare în judecată în totalitate. Cererea de recurs a fost motivată în raport de dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. În susținerea acestor motive recurenta a susținut că instanța de apel deși a reținut că apelul nu a fost motivat, a dispus respingerea acestuia ce nefondat. Potrivit dispozițiilor art. 292 alin. (2) C. proc. civ., instanța de apel avea obligația de a se pronunța în fond pe baza celor invocate în fața primei instanțe. Solicită în consecință admiterea acțiunii și obligarea pârâtei la plata debitului principal și a dobânzii legale de la data scadenței.

Decizia pronunțată de către instanța de apel a fost recurată și de către pârâta SC T.R.E.I.R. SCS, prin care a solicitat modificarea în parte a deciziei recurată, în sensul respingerii capătului de cerere referitor la plata dobânzii legale. Recursul a fost motivat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. În susținerea recursului arată că termenul scadent pentru restituirea garanțiilor curge de la data recepției finale pentru toate cele trei obiective, și nu data terminării lucrărilor, astfel cum au reținut ambele instanțe. Înalta Curte, analizând recursul declarat de către reclamanta SC P. SA prin lichidator judiciar G.I.C. IPURL, constată că acesta este fondat, în raport de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., raportat la dispozițiile art. 292 alin. (2) C. proc. civ. Prealabil prezentării argumentelor care justifică admiterea recursului, Înalta Curte constată că în susținerea cererii de recurs, reclamanta a invocat motivele de nelegalitate reprezentate de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. Prin concluziile orale prezentate la termenul la care s-au soluționat cele două cereri de recurs, reprezentantul recurentei reclamantă a declarat că înțelege să susțină numai motivul de nelegalitate reprezentat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., renunțând la a mai susține motivele de nelegalitate reprezentate de art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ., formulând concluzii de modificare în parte a decizei recurată, în sensul obligării pârâtei la plata dobânzii legale, cu începere de la data scadenței și până la data plății efective, având în vedere achitarea debitului, ulterior pronunțării deciziei din apel.

În raport de aceste precizări, Înalta Curte găsește fondat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în ceea ce privește incidența art. 292 alin. (2) C. proc. civ. Potrivit dispozițiilor art. 292 alin. (2) C. proc. civ. „În cazul în care apelul nu se motivează ori motivarea apelului sau întâmpinarea nu cuprinde motive, mijloace de apărare sau dovezi noi, instanța de apel se va pronunța, în fond, numai pe baza celor invocate la prima instanță”. Această prevedere constituie o garanție suplimentară a dreptului consacrat de art. 21 din Constituție, care decurge din caracterul devolutiv al apelului. Articolul sus citat consacră in terminis obligația instanței de apel, în situația în care apelul este nemotivat sau nu cuprinde motive, mijloace de apărare sau dovezi noi, să se pronunțe, totuși, în fond, pe baza celor invocate la prima instanță.

Având în vedere aceste considerente, se constată că prin Decizia nr. 112 din 27 octombrie 2010, Curtea de Apel Ploiești a reținut că reclamanta nu a timbrat apelul, astfel încât a aplicat sancțiunea prevăzută de art. 20 din Legea nr. 146/1997 republicată. Prin încheierea din data de 29 octombrie 2010 pronunțată de către Curtea de Apel Ploiești în Camera de Consiliu, instanța a îndreptat, din oficiu, eroarea materială, strecurată în decizia sus menționată, și a reținut că în mod greșit s-a dispus anularea apelului ca netimbrat, în condițiile în care acesta nu a fost motivat, soluția corectă fiind de respingerea a acestuia ca nefondat. În această situație, instanța de apel, pornind de la caracterul devolutiv al apelului, care înseamnă o reeditare a judecății, nu era limitată să sancționeze lipsa de diligență a părții care nu și-a motivat apelul, ci trebuia să examineze cauza prin prisma motivelor, mijloacelor și probelor invocate la prima instanță.

Caracterul deplin al apelului, cunoaște doar două limitări: tantum devolutum quantum appellatum și tantum devolutum quantum judicatum, care nu - și găsesc aplicarea în situația de față. În raport de aceste considerente, Înalta Curte urmează să admită recursul reclamantei, în temeiul art. 312 alin. (2) C. proc. civ., să caseze parțial decizia atacată, precum și încheierea privind îndreptarea erorii materiale, și să trimită cauza spre rejudecarea apelului reclamantei, aceleiași instanțe, criticile care nu au fost analizate prin recursul de față, urmând a fi avute în vedere de către instanța de apel, în rejudecare. Înalta Curte, în ceea ce privește recursul pârâtei SC T.R.E.I.R. SCS Ariceștii Rahtivani, în considerarea dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc.

civ. - potrivit cărora instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond, care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii - a luat în examinare, cu prioritate rezolvarea excepției invocată din oficiu de către instanță, privind netimbareai cererii de recurs, și a reținut: Articolul 1 din Legea nr. 146/1997, modificată, privind taxele judiciare de timbru prevede că acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice cât și de către persoanele juridice, care se plătesc anticipat sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de către instanță.

Potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și normelor de aplicare a acestui act normativ, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru, cererea părții se anulează ca netimbrată. Față de dispozițiile legale evocate se constată că recursul declarat de către recurenta pârâtă nu a fost însoțit de dovada achitării taxei judiciare de timbru, recurenta fiind citată pentru termenul de judecată din data de 10 mai 2011 cu mențiunea de a achita, taxa judiciară de timbru și de a depune timbrul judiciar. În raport de împrejurarea că recurenta nu s-a conformat obligației de timbrare potrivit mențiunii din citația emisă pentru termenul de judecată din data de 10 mai 2011, când procedura de citare a fost legal îndeplinită, Înalta Curte urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 146/1997, modificată și respectiv art. 35 pct. 1 și pct. 5 din Normele metodologice de aplicare a legii, precum și ale art. 9 din O.G.

nr. 32/1995, privind timbrul judiciar, cu modificările ulterioare și să dispună anularea recursului ca netimbrat. Având în vedere că recursul pârâtei nu a fost analizat, în raport de soluționarea, cu prioritate a excepției netimbrării cererii, care face de prisos examinarea criticilor pe fond, Înalta Curte precizează că modul de soluționare a cererii de apel formulată de către pârâtă, de către Curtea de Apel Ploiești, a intrat în autoritatea lucrului judecat, consecința fiind de menținere a dispozițiilor Deciziei nr. 112/27 octombrie 2010 în ceea ce privește apelul pârâtei SC T.R.E.I.R. SCS.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC P. SA prin lichidator judiciar G.I.C. IPURL Timișoara împotriva Deciziei nr. 112 din 27 octombrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, și a Încheierii din data de 29 octombrie 2010, pronunțată de aceeași instanță, pe care le casează și trimite cauza spre rejudecarea apelului declarat de reclamanta SC P. SA prin lichidator judiciar G.I.C. IPURL Timișoara împotriva Sentinței nr. 269 din 7 iunie 2010 a Tribunalului Prahova, secția comercială și de contencios administrativ, aceleiași instanțe. Menține dispozițiile deciziei privind respingerea apelului pârâtei SC T.R.E.I.R. SCS Ariceștii Rahtivani.

Anulează ca netimbrat recursul declarat de pârâta SC T.R.E.I.R. SCS Ariceștii Rahtivani împotriva Deciziei nr. 112 din 27 octombrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 mai 2011.