ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3405/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului

București, secția a VI-a comercială, la data de 18 februarie 2010 sub nr. 8919/3/2010,

reclamanta

SC

C.C. SRL

a

chemat în judecată pe pârâta

SC T. SRL

, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o

va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata de despăgubiri pentru nerespectarea

clauzelor contractuale, înființarea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra tuturor

bunurilor mobile și imobile proprietatea pârâtei, cu cheltuieli de judecată.

La data de 12 octombrie

2010, reclamanta a precizat că înțelege să-și modifice acțiunea în sensul că acțiunea

inițială în realizarea dreptului este modificată în acțiune în constatare, solicitând

să se constate că reclamanta este constructor de bună-credință în temeiul unei convenții

încheiate cu pârâta, cât și contravaloarea lucrărilor efectuate pentru pârâtă, în

baza acesteia.

Prin sentința comercială

nr. 10532 din 9 noiembrie 2010, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a

comercială, în Dosarul nr. 8919/3/2010 a fost admisă excepția inadmisibilității,

invocată din oficiu și pe cale de consecință a fost respinsă acțiunea modificată,

formulată de reclamanta

SC

C.C. SRL

,

prin lichidator

judiciar E.C.I. IPURL

,

în contradictoriu cu pârâta

SC T. SRL

, prin administrator judiciar BFJ C.G. SPRL, ca

inadmisibilă.

Împotriva acestei sentințe

a declarat apel reclamanta

SC C.C. SRL prin lichidator judiciar E.C.I. IPURL susținând

că

prin acțiunea

introductivă de instanță, reclamanta a solicitat ca în contradictoriu cu SC T.

SRL, instanța să pronunțe o hotărâre prin care intimata să fie obligată la plata

de despăgubiri pentru nerespectarea clauzelor contractuale, înființarea măsurii

asigurătorii a sechestrului asupra tuturor bunurilor mobile și imobile proprietatea

intimatei. Astfel, a arătat că a încheiat cu intimata contractul de antrepriză

din 16 aprilie 2007, în conformitate cu care urma să execute lucrări de construcție

montaj la cererea și în favoarea intimatei, în valoare de 7.233.258 RON fără T.V.A.

Intimata s-a obligat să

achite un avans de 20% din valoarea celor cinci tranșe, în care urma sa fie efectuată

plata totală a lucrărilor.

Cu toate că a efectuat

lucrările precizate prin acțiune în perioada 1 mai 2007-19 decembrie 2008, din luna

martie 2008, intimata a refuzat să mai efectueze vreo plată, astfel că nu a mai

avut posibilitatea materială de a continua construcțiile și din 19 decembrie 2008

a sistat execuția.

La termenul din 12 octombrie

2010, aceasta a precizat și completat acțiunea inițială, solicitând instanței să

se constate calitatea sa de constructor de bună-credință în baza convenției încheiate

cu intimata și contravaloarea lucrărilor efectuate pentru aceasta.

Totodată, la termenul

din 9 noiembrie 2010 a arătat temeiul juridic al acțiunii precizate și completate,

și la același termen de judecată, instanța din oficiu a invocat excepția inadmisibilității

acțiunii, pe care a admis-o și a respins acțiunea.

Prin urmare, excepția

inadmisibilității acțiunii, în raport de dispozițiile art. 111 C. proc. civ. invocată

și admisă de către instanță este nelegală, întrucât reclamanta nu a renunțat expres

și neechivoc la cererea inițială privind obligarea intimatei la plata contravalorii

lucrărilor executate, dimpotrivă a pus concluzii orale cu ocazia dezbaterilor și

pe acest capăt de cerere.

Manifestarea de voință,

în sensul de a renunța la judecata unui capăt principal din cererea de chemare în

judecată reprezintă un act de desistare, deci, un act de dispoziție.

Din această natură juridică

a renunțării reiese cerința ca o atare declarație să fie făcută de reclamantă personal

sau prin mandatar cu procură specială.

Drept urmare, reprezentantul

convențional al apelantei-reclamante prin lichidator judiciar nu putea renunța la

un capăt principal de acțiune și nici nu a renunțat, mandatul de reprezentare juridică

dat pentru prestarea serviciului avocațial nefiind suficient pentru efectuarea actelor

de dispoziție.

Prin decizia comercială

nr. 60 din

14

februarie 2011 Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a

respins, ca nefondat,

apelul.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de apel a avut în vedere conținutul cererii, înregistrată la

data de 12 octombrie 2010, potrivit căreia reclamantul a declarat că înțelege „

să modifice acțiunea în

realizarea dreptului într-o acțiune în constatarea dreptului”.

Cererea modificatoare

este redactată și semnată de avocat, astfel încât nu se poate susține că reclamanta

nu a cunoscut diferența dintre acțiunea în constatare și acțiunea în realizare.

Pe de altă parte, „modificarea

acțiunii inițiale” nu poate fi considerată „completare”, așa cum încearcă apelanta

să acrediteze în motivele de apel, deoarece făcându-se trimitere la art. 132

alin. (2) C. proc. civ., rezultă fără putință de tăgadă că voința procesuală a acesteia

a fost aceea de a înlocui acțiunea inițială, în realizarea dreptului, în acțiune

în constatarea dreptului.

Nici susținerile apelantei

în sensul că avocatul reclamantei nu ar fi avut mandat să renunțe la cererea de

chemare în judecată, nu au fost primite, din perspectiva soluției date de prima

instanță excepției inadmisibilității cererii în constatare, deoarece, în cauză,

nu s-a luat act de renunțarea la judecată (act de dispoziție), ci s-a luat act de

înlocuirea acțiunii inițiale, aceasta nefiind un act de dispoziție în plan procesual,

ci un element procedural ce ține de strategia juridică, la îndemâna avocatului părții,

împuternicit să reprezinte partea pe tot parcursul procedurii.

Prin urmare, s-a concluzionat

că nici susținerile de fapt, cu privire la existența raporturilor juridice dintre

părți și la temeinicia pretențiilor sale decurgând din contractul de antrepriză

din 16 aprilie 2007 nu pot fi analizate în condițiile admiterii excepției inadmisibilității

acțiunii în constatare, ci doar în cadrul unei acțiuni în realizarea dreptului,

acțiune cu a cărei judecată instanța, în mod corect, nu s-a mai considerat învestită.

Împotriva acestei din

urmă hotărâri, reclamanta a formulat recurs, în termenul legal, și a invocat critici

vizând nelegalitatea hotărârii pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., respectiv că hotărârea este dată cu aplicarea greșită a legii raportat

la limitele învestirii instanței, neexistând o cerere de renunțare la judecata cererii

introductive, prima instanță având de judecat atât o cerere prin care s-a solicitat

obligarea pârâtei la plata contravalorii lucrărilor executate, cât și cererea completatoare

prin care s-a solicitat să se constate că reclamanta este constructor de bună-credință

în temeiul unei convenții, cât și lucrările executate în baza acesteia și nu cum

a reținut instanța de apel.

În aceste condiții, a

reluat și dezvoltat toate susținerile referitoare la temeinicia acțiunii inițiale.

Analizând, recursul se

găsește nefondat.

Potrivit cererii din dosar,

recurenta-reclamantă, prin avocat, a stabilit în mod clar limitele învestirii instanței

de judecată solicitând să se constate calitatea sa de constructor de bună-credință

în baza contractului de antrepriză și lucrările executate, arătând, totodată, că

înțelege să-și modifice acțiunea inițială dintr-o acțiune în realizarea dreptului

prin care se solicitase obligarea pârâtei la plata contravalorii acestor lucrări

și luarea unor măsuri asigurătorii, într-o acțiune în constatare, invocând și temeiul

de drept, în condițiile art. 111 C. proc. civ.

Alăturat acestei cereri

formulată prin avocat, s-a depus mandatul special al reprezentantului legal al societății

– lichidatorul judiciar

SC

C.C. SRL dat avocatului ales cu privire la cererea reformulată în sensul celor arătate

mai sus.

Așa fiind, în mod legal,

instanța de apel a respins apelul reclamantei, neputând reține nicio încălcare de

către prima instanță a normelor de procedură raportat la art. 129 C. proc. civ.,

calificarea juridică dată cererii ulterioare formulată în condițiile arătate, fiind

corect determinată ca fiind una de schimbare a acțiunii în realizare în acțiune

în constatarea dreptului pretins inițial, situație ce a justificat apoi invocarea

corectă a excepției inadmisibilității cererii față de dispozițiile art. 111 C.

proc. civ. - ca nou temei juridic al acțiunii.

Limitele procesuale ale

acțiunii sunt determinate de parte și este adevărat că, de regulă, instanța nu este

ținută de temeiul juridic invocat dar când, în cauză, reclamanta asistată de avocat

a precizat clar obiectul și motivele de drept în limitele cărora înțelege să se

judece, prin schimbarea operată, ce putea avea loc oricând în condițiile art. 132

alin. (2) C. proc. civ., instanțelor le era interzis să încalce aceste limite, pentru

a nu aduce atingere principiului disponibilității.

Prin urmare, instanța

de apel a aplicat corespunzător dispozițiile legale de procedură raportat la judecata

în fond și corelativ în apel. Totodată, verificarea legalității nu poate avea loc

decât prin raportare la obiectul dedus judecății în limitele arătate, astfel încât

restul susținerilor făcute prin cererea de recurs privind temeinicia acțiunii în

realizare nu pot fi analizate nici în recurs, față de dispozițiile art. 316 C.

proc. civ. raportat la art. 294 C. proc. civ.

Concluzionând, în temeiul

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de reclamanta

SC C.C. SRL prin lichidator judiciar E.C.I. IPURL București împotriva deciziei comerciale

nr. 60 din 14 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 2 noiembrie 2011.