ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3295/2012

Asupra recursului de față În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 481, pronunțată Ia data de 21 iunie 2011 de Tribunalul București, Secția a Ii-a Penală în dosarul nr. 38119.01/3/2010, s-a dispus în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b) C. proc. pen. achitarea inculpatei S.Ș., sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen. și a unei infracțiuni de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a fost achitată inculpata sub aspectul săvârșirii infracțiunii de delapidare prev. de art. 215 1 alin. (1) și (2) C. pen.

În baza art. 346 alin. (4) C. proc. pen., instanța nu a soluționat acțiunea civilă formulată de partea civilă SC O.I. SRL - prin lichidator judiciar M.G. S-a luat act că părțile vătămate SC N.C.I. SRL și SC R.A.R. SRL - prin lichidator judiciar E.C. SPRL nu s-au constituit părți civile în cauză. S-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de partea civilă, de instituire a sechestrului asigurător asupra imobilului aparținând inculpatei, situat în București, precum și de instituire a sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile ale inculpatei. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constat că prin plângerea înregistrată pe rolul instanței la data de 10 august 2010, petenta SC „O.I. " SRL a formulat plângere împotriva ordonanței nr. 464/P/2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul București prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penala a intimatei S.Ș.

sub aspectul săvârșirii infr. prev. și ped. de art. 215 alin. (1), (3) și (5), de art. 215 alin. (1), (3), (5), de art. 215 alin. (1), (3) C. pen., deoarece faptelor le lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii; scoaterea de sub urmărire penală a aceleiași intimate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de delapidare, prev. de art. 2151 alin. (1) și (2) C. pen., deoarece fapta nu există; scoaterea de sub urmărire penală sub aspectul săvârșirii infr. prev. si ped. de art. 292 și art. 31 alin. (2) rap. la art. 289 C. pen. deoarece fapta nu este prevăzută de legea penală si scoaterea de sub urmărire penală sub aspectul săvârșirii infr. prev. si ped. art. 31 rap. la art. 289 C. pen.

În motivarea plângerii, petenta a arătat că, in mod eronat s-a reținut faptul că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune (deoarece din derularea evenimentelor a rezultat că părțile au avut o relație contractuală corectă și că nu a existat o inducere sau menținere în eroare cu prilejul încheierii și executării contractului în speță) față de faptul că întregul material probator administrat în cauză a relevat faptul că la încheierea contractului de construire intimata nu a prezentat contractul de asociere încheiat cu numiții D.L.C., M.E. si M.L. ci fotocopia unui act de asociere între aceasta, în calitate de persoană fizică, proprietară a terenului și societatea N.C.

În consecința s-a apreciat că părțile vătămate B.I. si S.L. au fost induse în eroare în mod intenționat în momentul încheierii contractului. Totodată s-a precizat faptul ca deși s-a formulat, potrivit disp. art. 278 C. proc. pen., plângere împotriva ordonanței anterior menționate adresată prim procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul București, aceasta nu a fost soluționată. Petenta, prin apărător ales, si-a precizat obiectul plângerii formulate potrivit disp. art. 278 C. proc. pen., în sensul că înțelege să critice exclusiv soluția de scoatere de sub urmărire penală a intimatei S.S. sub aspectul săvârșirii infr. prev. și ped. de art. 215 alin. (1), (3) și (5), de art. 215 alin. (1), (3), (5), de art. 215 alin. (1), (3) C. pen., si de art. 215 1 alin. (1) și (2) C. pen.

Prin încheierea de ședință de la 16 noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul București - secția a Ii-a penală, în dosarul nr. 38119/3/2010, s-a admis plângerea formulată de petenta SC O.I. SRL împotriva ordonanței Parchetului de pe lângă Tribunalul București, dispusă la data de 15 ianuarie 2010 în dosarul nr. 464/P/2008, s-a desființat această ordonanță în ceea ce privește soluția de scoatere de sub urmărire penală a învinuitei S.S. sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni prev. de art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen., a infracțiunii prev. de art. 215 alin. (1), (3) C. pen. și a infracțiunii prev. de art. 215 1 alin. (1), (2) C. pen. și s-a reținut cauza spre judecare. Pentru a se pronunța astfel, judecătorul a reținut următoarea situație de fapt: În ceea ce privește infracțiunile de înșelăciune, prev. și ped.

de . de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen. si de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. constând în aceea că, în perioada 1996-2000, înv. S.S. folosindu-se de un contract întocmit în fals din 07 mai 1992 a indus și menținut în eroare pe partea vătămată B.I., pretinzând că este proprietara unui teren în suprafață de 360 m.p. situat în București, cu prilejul încheierii contractului de construire din 10 februarie 1996 a unui imobil, obținând de la partea vătămată B.I. în această perioadă suma de 159.000 dolari S.U.A., instanța a reținut faptul ca materialul probator administrat în cauză în cursul urmăririi penale a relevat că la momentul încheierii contractului de construire din 10 februarie 1996 părții vătămate, reprezentant al SC "O.I." SRL i-a fost prezentat un alt înscris purtând însă același nr. 26822 din 07 mai 1992 ca si contractul de asociere încheiat între intimată și numiții M.E., M.L.

si D.L.C. Acest aspect este relevat de neconcordanțele existente între mențiunile referitoare la contractul de asociere anterior menționat din cuprinsul contractului de construire si conținutul contractului de asociere din 07 mai 1992 precum faptul că datele stipulate în art. 20 din contractul din 10 februarie 1996 ca fiind preluate din contractul de asociere din 07 mai 1996 autentificat la Notariatul de Stat al Sectorului 2 (data care are reprezentanta si baza juridica a contractului de construire) nu se regăsesc în acest contract de asociere, ca acest contract de asociere nu este încheiat intre constructor, adică SC „N.C. " SRL și proprietara terenului, astfel cum s-a menționat in cuprinsul contractului din 10 februarie 1996, ci intre proprietarii terenului M.E., M.L.

și D.L.C. și S.Ș. ca persoane fizice iar obligația proprietarului terenului de a preda constructorului terenul în cauză negrevat de sarcini sau de servituti, de a nu înstrăina terenul pe parcursul lucrărilor de către terți si de a ceda constructorului dreptul de proprietate asupra cotei de 180 mp. din terenul sus-menționat în vederea ulterioarei înstrăinări a acestei cote in favoarea beneficiului, stipulata de la art. 2.1., nu se regăsește în contractul de asociere. În ceea ce privește infracțiunea de înșelăciune, prev. și ped. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. constând în aceea că, intimata S.Ș.

în data de 23 decembrie 1998 a indus în eroare SC „R.A." SRL, însușindu-și ca persoană fizică calitatea de proprietar a imobilului din București, calitate ce i-a permis înstrăinarea imobilului către SC „R.A." SRL încheindu-se contractul din 23 decembrie 1998 si încasând astfel suma de 250.000.000 lei, sumă pe care și-a însușit-o, valoarea de piață a imobilului fiind superioară valorii menționate în act, păgubind SC „N.C." SRL, SC „O.I." SRL și SC „R.A.R." SRL instanța a constatat faptul ca pactul comisoriu înserat în cuprinsul contractului de construire potrivit căruia" în cazul in care ratele scadente si penalitățile cuvenite nu sunt plătite de beneficiar in termen de 60 de zile de la data stabilită de părți prin grafic de plați, constructorul va avea dreptul să rezilieze prezentul contract și să finanțeze lucrarea până la finalizarea acestuia" nu constituie o „autoexcludere" a beneficiarului, fiind un simplu pact comisoriu de gradul 1 ce nu înlătura necesitatea intervenției instanței pentru a se produce rezilierea contractului sinalagmatic.

De altfel, însăși intimata cunoștea acest aspect de vreme ce a introdus, potrivit propriilor susțineri, o acțiune în instanță in vederea rezilierii contractului anterior menționat. De remarcat însă că a procedat în această manieră în data de 09 iunie 1999, ulterior încheierii cu SC „R.A.R." SRL a contractului de construire din 15 noiembrie 1998 si a contractului de vânzare-cumpărare din 23 decembrie 1998, privind terenul de 250 mp. și imobilul în construcție, la momentul încheierii celor doua contracte neaducând la cunoștința părții cocontractante situația juridică reala a imobilelor in cauza.

Faptul că potrivit actului adițional la contractul din 10 februarie 1996 "riscul neacoperirii finanțării construcției imobilului în cauză aparține ambelor părți contractante, părțile fiind de acord să apeleze la terți în vederea obținerii de fonduri de finanțare a lucrărilor până la terminarea construcției, convenind ca sumele investite de terți să fie rambursate în condițiile stabilite în situația de fapt" in mod evident nu legitimează acțiunea intimatei de înstrăinare a imobilelor în cauză, chiar în situația unei neîndepliniri culpabile a obligațiilor contractuale de către beneficiarul SC „O.I." SRL. În ceea ce privește infracțiunea de delapidare, prev. și ped. de art. 215 alin. (1) și (2) C. pen..

constând în aceea că, înv. S.Ș. în luna decembrie 1998, și-a însușit în interes personal în calitate de persoană fizică suma de 250.000.000 lei, provenită din vânzarea ilegală a imobilului din București, cauzând astfel un prejudiciu în dauna SC „N.C." SRL și SC „O.I." SRL instanța a reținut faptul că, și în ipoteza în care pactul comis la care s-a făcut referire anterior ar fi condus la rezilierea contractului de construire, fără a fi necesară îndeplinirea nici unei formalități, construcția ar fi fost in patrimoniul SC „N.C." SRL, si nu în cel al intimatei care nu si-ar fi putut astfel însuși contravaloarea acesteia. Faptul că această construcție nefinalizata aflata pe terenul vândut nu figurează a fi vânduta în evidența contabila a SC „N.C." SRL iar la Administrația Financiara a Sectorului 2, SC „R.A." SRL figurează numai cu terenul în suprafața de 250 mp.

nu este de natura a conduce la o concluzie contrara, de vreme ce obiectul contractului din 23 decembrie 1998 îl constituia terenul de 250 mp. si imobilul in construcție. Prin încheierea de ședință de la 16 noiembrie 2010 s-a admis cererea de abținere formulată de judecătorul ce a reținut cauza spre judecare și s-a înaintat dosarul pentru o nouă repartizare computerizată, fiind legal sesizat. În cursul cercetării judecătorești partea vătămată SC O.I. SRL s-a constituit parte civilă cu suma de 357.763 dolari S.U.A. reprezentând prejudiciu adus societății de către inculpată, prejudiciu alcătuit din suma investită în construcție și dobânda legală de 6% pe an calculată de la ultima plată, respectiv din octombrie 1997. În soluționarea cauzei, instanța de fond a constatat următoarele: S-a reținut cauza spre judecare cu privire la trei infracțiuni de înșelăciune constând în aceea că în perioada 1996-2000 S.Ș.

a indus și menținut în eroare pe partea vătămată B.I., folosindu-se de un contract întocmit în fals din 07 mai 1992, a pretins că este proprietara terenului în suprafață de 360 mp, cu prilejul încheierii contractului de construire din 10 februarie 1996 a unui imobil, obținând în această perioadă de la B.I. suma de 159.000 dolari S.U.A. și ulterior, la data de 23 decembrie 1998 a indus în eroare SC R.A. SRL, societate către care a vândut terenul din str. Badea Cârțan deși nu era proprietara acestuia.

Referitor la momentul încheierii contractului de construire din 10 februarie 1996, s-a constatat că întocmirea și semnarea acestuia s-au făcut în deplină cunoștință de cauză, cu acordul ambelor părți, așa încât nereguli, omisiuni, neclarități reclamate de partea vătămată la mai bine de 3 ani de la data încheierii contractului (sesizarea organelor de poliție a avut loc la data de 25 mai 1999) nu au putut fi considerate manopere dolosive folosite doar de inculpată pentru a induce în eroare pe partea vătămată. Chiar dacă există contradicții între contractul de asociere din 07 mai 1992 și contractul de construire din 10 februarie 1996, acestea au fost însușite și acceptate prin semnarea de bună voie de către B.I.

a celui din urmă contract, cu atât mai mult cu cât singur a recunoscut că la încheierea contractului de construire documentația avută în vedere a constat doar în copii ale unor acte. În aceste condiții, reprezentantul SC O.I. SRL - B.I. - Ie-a considerat suficiente, din moment ce a semnat contractul și a procedat la plata în rate a sumei de 159.451 dolari S.U.A. până în septembrie 1997. Cum contractul de construire s-a derulat câțiva ani tară incidente, iar la momentul când au apărut greutăți financiare, clauzele nu s-au mai respectat în totalitate, părțile au înțeles să se judece în procese civile. Nemulțumirile părții vătămate legate de soluționarea acestor procese civile au dus la formularea plângerii penale, însă această împrejurare nu schimbă caracterul civil al cauzei.

Printr-un act adițional contractului de construire, părțile au convenit ca riscul neacoperirii finanțării construcției să cadă în sarcina ambelor părți contractante, precum și acordul de a se apela la terți în vederea obținerii de fonduri de finanțare până la terminarea construcției. În aceste condiții, după încetarea plăților de către SC O.I. SRL, inculpata a apelat la alte surse de finanțare, respectiv la SC R.A. SRL care a acceptat să finanțeze construcția neterminată în schimbul vânzării cumpărării terenului și a construcției în faza în care se afla. Astfel, s-a încheiat contractul de construire nr. 153 din 15 noiembrie 1998 și ulterior contractul de vânzare cumpărare din 23 decembrie 1998, iar inculpata a introdus o acțiune civilă împotriva SC O.I.

SRL pentru rezilierea contractului de construire încheiat cu aceasta, cu obligația pentru inculpată de a plăti acestei societăți suma cu care fusese finanțată construcția până la acest moment. După finalizarea construcției, SC R.A. SRL a înstrăinat terenul și construcția numitului K.L. (contract de vânzare-cumpărare din 23 iunie 2000), iar noul proprietar a vândut mai departe conform contractului autentificat la 21 decembrie 2004. La aceeași dată de 23 iunie 2000 și SC O.I. SRL a vândut asociatului său S.L. etajul trei și mansarda aceluiași imobil împreună cu cota indiviză de 90 mp la un preț de 80.000 dolari S.U.A. (aproximativ). Toată această situație de fapt coroborată cu lipsa vreunei plângeri din partea societății SC R.A.

SRL și cu lipsa unui prejudiciu creat acesteia de către inculpată au dus la concluzia neechivocă a existenței unor incidente de natură civilă și nicidecum la existența vreunui litigiu penal. Astfel din întreg materialul probator administrat în cauză nu a rezultat cu certitudine, că inculpata ar fi folosit manopere dolosive față de vreuna dintre cele două societăți comerciale implicate în construirea și respectiv finalizarea construcției în litigiu, nici la momentul încheierii contractelor, nici pe parcursul executării acestora. Nestabilindu-se fără putință de tăgadă modalitatea de inducere în eroare a niciuneia dintre părțile vătămate reținute ca atare în cauză, prin încheierea de admitere a plângerii formulată de una singură dintre ele, nu a fost răsturnată nici prezumția de bună credință a părților contractante, nici prezumția de nevinovăție de care beneficiază inculpata în cadrul procesului penal.

Simpla neexecutare a unei obligații luată în cadrul unei convenții civile nu are caracter penal chiar dacă inculpata s-a angajat că va executa obligația, dar nu a uzat de mijloace frauduloase pentru a convinge partea adversă că va executa convenția. Pentru toate aceste considerente și constatând că nerespectarea obligațiilor contractuale este specifică dreptului civil și străină de dispozițiile de drept penal, instanța de fond a dispus achitarea inculpatei sub aspectul săvârșirii a trei infracțiuni de înșelăciune constatând că faptele nu sunt prevăzute de legea penală. Referitor la infracțiunea de delapidare, s-a constatat că fapta nu există, având în vedere că suma de bani ce se reține a fi fost însușită de către inculpată în nume personal nu se datora societății SC N.C.

SRL, suprafața de teren vândută către SC R.A. SRL fiind cumpărată de inculpată în nume personal de la numita D.L.C. (contractul depus la dosar). Astfel, în ceea ce privește construcția realizată pe această suprafață de teren, ea nu figurează ca vândută în evidențele contabile ale SC N.C. SRL, iar la Administrația Financiară SC R.A. SRL figurează în evidențe doar cu suprafața de 250 mp teren în proprietate. Mai mult, există depus la dosar un raport de expertiză contabilă din care rezultă că inculpata nu avea obligația de a evidenția în contabilitatea societății suma de 250.000.000 ROL încasată în urma vânzării terenului a cărui proprietară era în calitate de persoană fizică. Împotriva acestei sentințe a declarat apel partea civilă SC O.I.

SRL, criticând-o pentru netemeinicia soluției de achitare a inculpatei S.Ș., prin invocarea acelorași argumente avute în vedere de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București prin ordonanța nr. 464/P/2008 din data de 15 ianuarie 2010, ignorând cu bună știință motivele pentru care aceeași instanță a admis plângerea împotriva soluției. S-a arătat că aceeași instanță nu poate da două hotărâri contrare în aceeași fază procesuală, astfel că, instanța de fond nu putea acționa ca o instanță de grad superior și să exercite un control judiciar asupra unei hotărâri judecătorești pronunțată de către un alt complet din cadrul aceleași instanțe, așa încât instanța e fond era obligată să pronunțe o hotărâre de condamnare a inculpatei.

Prin decizia penală nr. 31/A din 1 februarie 2012, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta parte civilă SC O.I. SRL, iar în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat-o pe aceasta la plata cheltuielilor judiciare către stat. Examinând legalitatea și temeinicia sentinței apelate, atât prin prisma motivelor invocate de apelanta-parte civilă, cât și din oficiu, sub toate aspectele, potrivit disp. art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea de Apel a apreciat că apelul este neîntemeiat pentru următoarele considerente: In sarcina inculpatei S.Ș. s-a reținut că, în perioada 1996-2000, fără a fi proprietara terenului în suprafață de 345 mp, a încheiat și a pus în executare cu asociații SC O.I.

SRL, în baza căruia aceasta se obligă să construiască pe acel teren, un imobil din care, la finalizarea construcției le-ar fi revenit asociaților câte un apartament în acel imobil. Pentru construirea imobilului, inculpata a încasat de la cei doi asociați ai SC O.I. SRL, suma de 160.000 dolari S.U.A. Construcția, în stadiu nefinalizat și suprafața aferentă de 250 mp din teren a fost vândută ulterior de inculpată, ca persoană fizică, către SC R.A. SRL, inculpata însușindu-și banii obținuți din prețul vânzării. Instanța de apel a apreciat că Tribunalul București a făcut, în motivarea sentinței penale nr. 481 din 21 iunie 2011, aprecieri corecte asupra probelor administrate, constatând că sub aspectul săvârșirii a trei infracțiuni de înșelăciune, faptele nu sunt prevăzute de legea penală, iar sub aspectul infracțiunii de delapidare, aceasta nu există, dispunând achitarea inculpatei S.Ș., în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc.

pen. rap. la art. 10 lit. b) și respectiv a) C. proc. pen. Instanța de control judiciar a constatat că este neîntemeiată critica apelantei părți civile SC O.I. SRL privind netemeinicia soluției de achitare a inculpatei S.Ș. Astfel, din materialul probator administrat în faza de urmărire penală și în fața instanței, a rezultat că intimata inculpată S.Ș., în calitate de director la SC N.C. SRL, a fost interesată de a ridica o construcție - imobil cu mai multe apartamente - pe terenul situat în Str. Badea Cârțan, motiv pentru care, la data de 07 mai 1992 a fost încheiat contractul de asociere între D.L., M.I. și M.L., posesori ai terenului mai sus amintit în suprafață de 368,75 mp și S.Ș. prin care primii cedau întregul teren acesteia din urmă, în vederea construirii unui imobil.

Prin același contract se arată că aceștia aveau proprietatea asupra terenului respectiv, iar S.Ș. se obliga ca, în termen de trei ani de la data obținerii autorizației de construcție să atribuie unul din apartamentele din imobil numitei D.L. La data de 10 februarie 1996, s-a încheiat între SC N.C. SRL, reprezentată de S.Ș. și SC O.I. SRL, reprezentată de B.I., contractul, denumit „contract de construire". Din analiza clauzelor contractului, prin care, SC N.C. SRL se obliga să construiască, pe terenul situat în Str. Badea Cârțan, București, un imobil cu mai multe apartamente, din care două să revină beneficiarului SC O.I. SRL, contra unei sume de 235.000 dolari S.U.A., instanța a constatat că, în fapt, natura acestui contract este unul de antrepriză, prin care una dintre părți (SC N.C.

SRL) se obligă să execute pe riscul său o anumită lucrare( construcția imobilului) pentru cealaltă parte (SC O.I. SRL), în schimbul unui preț. În cuprinsul contractului, la pct. 2.1. ce reprezintă „actele care stau la baza contractului", a fost menționat contractul de asociere în construcție din 07 mai 1992 între constructor (SC N.C. SRL) și proprietara terenului, în cuprinsul acestuia fiind descrise pe scurt clauzele contractului de asociere. Astfel, susținerile reprezentantului părții civile, numitul B.I. că, la încheierea contractului de construire a fost indus în eroare de către S.Ș., care s-a prezentat ca fiind proprietara terenului pe care urma a se edifica construcția sunt infirmate de clauzele contractului în cuprinsul cărora este stipulat că SC N.C.

SRL are calitatea de constructor ( nu de proprietar), având la dispoziție terenul în baza unui contract „de asociere" încheiat anterior cu proprietarii terenului respectiv. La data de 03 decembrie 1998, intimata inculpată S.Ș. a dobândit calitatea de proprietar al suprafeței de 250 mp din suprafața de 346 mp, situată în Str. Badea Cârțan, București, în baza contractului de vânzare- cumpărare din 03 decembrie 1998 de către notarul public N.D. În altă ordine de idei, în cuprinsul plângerii penale formulată la data de 25 mai 1999 de către B.I., în calitate de asociat al SC O.I. SRL, acesta a sesizat organele judiciare că a fost înșelat de către S.Ș. prin aceea că, cu ocazia edificării construcției, a încercat inducerea sa în eroare prin prezentarea documentelor pentru materialele folosite cu mult peste necesitățile șantierului, așa cum prevede contractul și proiectul și că ulterior, aceasta a înstrăinat terenul în suprafață de 250 mp fără consimțământul său.

S-a constatat astfel că nemulțumirea reprezentantului apelantului parte civilă rezidă din modalitatea de executare a contractului de construire încheiat cu intimata inculpată S.Ș., împrejurarea că aceasta, la momentul încheierii contractului nu era proprietara terenului nefiind relevantă pentru modalitatea de executare a lucrării și nefiind invocată decât după apariția unor litigii de natură civilă. Văzând și natura contractului, calificat ca fiind contract de antrepriză, instanța de control judiciar a relevat că, potrivit normelor civile, dacă antreprenorul nu-și execută obligațiile potrivit clauzelor contractuale, acesta răspunde față de client potrivit dreptului civil (clauza penală, daune interese, daune cominatorii, executarea în contul debitorului antreprenor).

Ulterior apariției acestor neînțelegeri, în vederea terminării construcției și întrucât SC O.I. SRL a sistat plata ratelor reprezentând prețul contractului încheiat, intimata inculpată S.Ș. a încheiat un nou contract, cu SC R.A. SRL, prin care acesta din urmă finanța terminarea construcției, ulterior încheind cu aceasta contractul de vânzare cumpărare din decembrie 1998, a terenului pe care era edificată construcția. În același timp, S.Ș. a introdus o acțiune în contradictoriu cu SC O.I. SRL pentru rezilierea contractului încheiat cu aceasta. Diferendele între părțile contractului, respectiv SC O.I. SRL (prin asociat B.I.) și SC N.C.

SRL (prin reprezentant S.Ș.) au fost deferite justiției, prin acțiuni civile, de natură a soluționa neconcordanțele referitoare la clauzele contractuale și eventuala neexecutare a obligațiilor fiecăreia dintre părți, iar mijloacele de probă nu au relevat mai presus de orice îndoială că acțiunile intimatei inculpate S. Ș. au fost de natură penală, motiv pentru care Curtea de Apel a considerat că, în mod corect instanța de fond a achitat pe inculpata S.Ș., pentru săvârșirea a două infracțiuni de înșelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen. și a unei infracțiuni de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., în temeiul art. ll pct. 2 lit. a) C. proc. pen., rap. la art. 10 lit. b) C. proc.

pen., întrucât faptele nu sunt prevăzute de legea penală. În ceea ce privește infracțiunea de delapidare, prev. de art. 215 alin. (1) și (2) C. pen., în dauna SC N.C. SRL, constând în aceea că, în urma vânzării terenului, în suprafață de 250 mp către SC R.A. SRL, inculpata și-a însușit suma reprezentând prețul vânzării, Curtea de Apel a achiesat la soluția instanței de fond, care a constatat că fapta nu există. Astfel, s-a constatat că la data de 03 decembrie 1998, sub nr. 2916, s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare prin care numita D.L. a vândut intimatei inculpate S.Ș.a terenul situat în Str. Badea Cârțan, în suprafață de 250 mp. La data de 23 decembrie 1998, sub nr. 3037, s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare prin care S.Ș.

a, vindea, același imobil (teren) către SC R.A. SRL. Astfel, proprietatea asupra terenului în cauză nu a aparținut niciodată SC N.C. SRL, așa încât aceasta nu ar fi putut fi prejudiciată prin vânzarea terenului și eventuala însușire a prețului de către intimata inculpată S.Ș. Instanța de control nu a reținut nici critica adusă hotărârii instanței de fond prin motivele formulate de apelanta parte civilă SC O.I. SRL, pentru aceea că aceasta, după admiterea plângerii împotriva soluției, a ignorat motivele pentru care a fost admisă plângerea.

Astfel, în cazul admiterii plângerii împotriva soluției de scoatere de sub urmărire penală, instanța poate reține cauza spre judecare, atunci când probele existente la dosarul cauzei sunt suficiente, însă această condiție se raportează la posibilitatea instanței de a trece la judecarea în fond a pricinii și nu la constatarea că, în fapt, odată cu admitere plângerii instanța a stabilit atât existența infracțiunii cât și a vinovăției inculpatului. De altfel acesta este și motivul pentru care înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. XV/2006, în soluționarea recursului în interesul legii, a stabilit incompatibilitatea judecătorului care, prin încheiere, a admis plângerea,a desființat rezoluția sau ordonanța atacată și a reținut cauza spre judecare, de a soluționa fondul cauzei.

Față de toate aceste considerente, Curtea de Apel a constatat că sentința penală nr. 481, pronunțată la data de 21 iunie 2011 de Tribunalul București, secția a Ii-a penală în dosarul nr. 38119.01/3/2010 este legală și temeinică, motiv pentru care a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta parte civilă SC O.I. SRL. Împotriva deciziei penale nr. 31/A din 1 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, a formulat recurs partea civilă SC O.I. SRL invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 16 și pct. 18 C. proc. pen. S-a arătat că instanța de apel a interpretat materialul probator administrat în cauză în mod greșit, ignorând concluziile expertizei tehnice judiciare cât și motivele pentru care Tribunalul București a admis plângerea formulată de recurenta parte civilă împotriva Ordonanței nr. 464/P/2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul București.

Examinând cauza în raport cu motivele de recurs invocate de partea civilă SC O.I. SRL, înalta Curte constată că recursul este nefondat. Astfel, pentru aplicarea art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen., care incriminează infracțiunea de înșelăciune în convenții, se cere ca, fie la încheierea convenției, fie pe parcursul executării, inculpata să fi întreprins acțiuni de inducere în eroare prin amăgire sau întrebuințare de mijloace frauduloase și numai în acest fel să fi determinat partea cealaltă să încheie sau să execute convenția. În speța de față, din întreg materialul probator administrat în cauză nu a rezultat cu certitudine, că inculpata ar fi folosit manopere dolosive față de vreuna dintre cele două societăți comerciale implicate în construirea și respectiv finalizarea construcției în litigiu, nici la momentul încheierii contractelor, nici pe parcursul executării acestora.

Astfel, în ceea ce privește infracțiunile de înșelăciune, Curtea constată că la momentul încheierii contractului de construire din 10 februarie 1996, întocmirea și semnarea acestuia s-au făcut în deplină cunoștință de cauză, cu acordul ambelor părți, așa încât nereguli, omisiuni, neclarități reclamate de partea vătămată la mai bine de 3 ani de la data încheierii contractului nu pot fi considerate manopere dolosive folosite doar de inculpată pentru a induce în eroare pe partea vătămată. Susținerile reprezentantului părții civile, numitul B.I. că, la încheierea contractului de construire a fost indus în eroare de către S.Ș., care s-a prezentat ca fiind proprietara terenului pe care urma a se edifica construcția sunt infirmate de clauzele contractului în cuprinsul cărora este stipulat că SC N.C.

SRL are calitatea de constructor (nu de proprietar), având la dispoziție terenul în baza unui contract „de asociere" încheiat anterior cu proprietarii terenului respectiv. În cuprinsul plângerii penale formulată la data de 25 mai 1999 de către B.I., în calitate de asociat al SC O.I. SRL, acesta a sesizat organele judiciare că a fost înșelat de către S.Ș. prin aceea că, cu ocazia edificării construcției, aceasta a încercat inducerea sa în eroare prin prezentarea documentelor pentru materialele folosite cu mult peste necesitățile șantierului, așa cum prevede contractul și proiectul și că ulterior, aceasta a înstrăinat terenul în suprafață de 250 mp fără consimțământul său.

Nemulțumirea reprezentantului apelantului parte civilă rezidă din modalitatea de executare a contractului de construire încheiat cu intimata inculpată S.Ș., împrejurarea că aceasta, la momentul încheierii contractului nu era proprietara terenului nefiind relevantă pentru modalitatea de executare a lucrării și nefiind invocată decât după apariția unor litigii de natură civilă. Chiar dacă există contradicții între contractul de asociere din 07 mai 1992 și contractul de construire din 10 februarie 1996, acestea au fost însușite și acceptate prin semnarea de bună voie de către B.I. a celui din urmă contract, cu atât mai mult cu cât singur a recunoscut că la încheierea contractului de construire documentația avută în vedere a constat doar în copii ale unor acte, or, din moment ce a semnat contractul și a procedat la plata în rate a sumei de 159.451 dolari S.U.A.

până în luna septembrie 1997, este evident că reprezentantul părții civile a considerat copiile actelor ca fiind suficiente. De altfel, contractul de construire s-a derulat câțiva ani iară incidente, iar la momentul când au apărut greutăți financiare, clauzele nu s-au mai respectat în totalitate iar părțile s-au judecat în procese civile. Or, tocmai nemulțumirile părții vătămate legate de soluționarea acestor procese civile au dus la formularea plângerii penale. Acest lucru însă nu schimbă caracterul civil al cauzei. Mai mult, printr-un act adițional contractului de construire, părțile au convenit ca riscul neacoperirii finanțării construcției să cadă în sarcina ambelor părți contractante, precum și acordul de a se apela la terți în vederea obținerii de fonduri de finanțare până la terminarea construcției.

În aceste condiții, după încetarea plăților de către SC O.I. SRL, inculpata a apelat la alte surse de finanțare, respectiv la SC R.A. SRL care a acceptat să finanțeze construcția neterminată în schimbul vânzării cumpărării terenului și a construcției în faza în care se afla, încheindu-se astfel, contractul de construire din 15 noiembrie 1998 și ulterior contractul de vânzare cumpărare din 23 decembrie 1998. În același timp, inculpata a și introdus o acțiune civilă împotriva SC O.I. SRL pentru rezilierea contractului de construire încheiat cu aceasta, cu obligația pentru inculpată de a plăti acestei societăți suma cu care fusese finanțată construcția până la acest moment. După finalizarea construcției, SC R.A.

SRL a înstrăinat terenul și construcția numitului K.L. (contract de vânzare - cumpărare autentificat la 23 iunie 2000), iar noul proprietar a vândut mai departe (conform contractului autentificat din 21 decembrie 2004), la aceeași dată de 23 iunie 2000 și SC O.I. SRL vânzând asociatului său S.L. etajul trei și mansarda aceluiași imobil, împreună cu cota indiviză de 90 mp la un preț de 80.000 dolari S.U.A. Toată această situație de fapt coroborată cu lipsa vreunei plângeri din partea societății SC R.A. SRL și cu lipsa unui prejudiciu creat acesteia de către inculpată, conduce la concluzia neechivocă că în fapt este vorba despre existenței unor incidente de natură civilă și nicidecum la existența vreunui litigiu penal.

Având în vedere aspectele învederate anterior, Curtea reține că, nestabilindu-se, iară putință de tăgadă, modalitatea de inducere în eroare a niciuneia dintre părțile vătămate reținute ca atare în cauză, prin încheierea de admitere a plângerii formulată de una singură dintre ele, nu a fost răsturnată nici prezumția de bună credință a pârtilor contractante, nici prezumția de nevinovăție de care beneficiază inculpata în cadrul procesului penal. Simpla neexecutare a unei obligații luată în cadrul unei convenții civile nu are caracter penal chiar dacă inculpata s-a angajat că va executa obligația, dar nu a uzat de mijloace frauduloase pentru a convinge partea adversă că va executa convenția.

Pentru toate aceste considerente și constatând că nerespectarea obligațiilor contractuale este specifică dreptului civil și străină de dispozițiile de drept penal, înalta Curte reține că în mod corect a fost achitată inculpata sub aspectul săvârșirii a trei infracțiuni de înșelăciune, faptele nefiind prevăzute de legea penală. Referitor la infracțiunea de delapidare, Curtea constată că fapta nu există, având în vedere că suma de bani ce se reține a fi fost însușită de către inculpată în nume personal nu se datora societății SC N.C. SRL, suprafața de teren vândută către SC R.A. SRL fiind cumpărată de inculpată în nume personal de la numita D.L.C., așa cum rezultă din contractul depus la dosar.

Astfel, se constată că la data de 03 decembrie 1998, sub nr. 2916, s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare prin care numita D.L. a vândut intimatei inculpate S.Ș. a terenul situat în Str. Badea Cârțan, București, în suprafață de 250 mp. La data de 23 decembrie 1998, sub nr. 3037, s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare prin care S.Ș., vinde, același imobil (teren) către SC R.A. SRL. Astfel, proprietatea asupra terenului în cauză nu a aparținut niciodată SC N.C. SRL, așa încât aceasta nu ar fi putut fi prejudiciată prin vânzarea terenului și eventuala însușire a prețului de către intimata inculpată S.Ș. În ceea ce privește construcția realizată pe această suprafață de teren, ea nu figurează ca vândută în evidențele contabile ale SC N.C.

SRL, iar la Administrația Financiară, SC R.A. SRL figurează în evidențe doar cu suprafața de 250 mp teren în proprietate. Mai mult, există depus la dosar un raport de expertiză contabilă din care rezultă că inculpata nu avea obligația de a evidenția în contabilitatea societății suma de 250.000.000 ROL încasată în urma vânzării terenului a cărui proprietară era în calitate de persoană fizică. Față de toate aceste aspecte, Curtea reține că în mod legal a fost achitată inculpata sub aspectul săvârșirii infracțiunii de delapidare, întrucât fapta nu există. Pentru considerentele expuse anterior nu poate fi primită cererea formulată de partea civilă, prin apărător, de condamnare a inculpatei sau de achitare a acesteia în temeiul art. 10 lit. d) sau b) C. proc.

pen. Dispunând achitarea inculpatei, în temeiul art. 10 lit. b) C. proc. pen. (față de infracțiunile de înșelăciune) și respectiv art. 10 lit. a) C. proc. pen. (față de infracțiunea de delapidare), în mod legal instanța de judecată a lăsat nesoluționată acțiunea civilă, întrucât în cazul în care dispune achitarea inculpatului, instanța respinge ca neîntemeiată acțiunea civilă, în cazul achitării pronunțate pe temeiul prevăzut de art. 10 lit. a) C. proc. pen. și lasă nesoluționată acțiunea civilă, în cazul achitării pronunțate pe temeiul prevăzut de art. 10 lit. b) C. proc. pen. Așadar, din examinarea lucrărilor dosarului rezultă că instanțele au procedat în mod legal dispunând achitarea inculpatei, motiv pentru care, neexistând nici alte temeiuri de casare care pot fi luate în considerare din oficiu, urmează ca recursul declarat de partea civilă SC O.I.

SRL împotriva deciziei penale nr. 31/A din 1 februarie 2012 a Curții de Apel București - Secția a II-a Penală, să fie respins, ca nefondat, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de SC O.I. SRL prin lichidator judiciar M.G. împotriva deciziei penale nr. 31/A din 01 februarie 2012 a Curții de Apel București - Secția a II-a Penală, privind pe inculpata S.Ș. Obligă partea civilă la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata inculpată S.Ș. până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 16 octombrie 2012