ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3295/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3295/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința

penală nr. 481, pronunțată Ia data de 21 iunie 2011 de

Tribunalul București, Secția a Ii-a Penală în dosarul nr.

38119.01/3/2010,

s-a

dispus

în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b) C. proc. pen. achitarea

inculpatei S.Ș., sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni de înșelăciune prev.

de art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen. și a unei infracțiuni de

înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen.

În baza

art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a fost achitată

inculpata sub aspectul săvârșirii infracțiunii de delapidare prev.

de art. 215

1

alin. (1) și (2) C. pen.

În baza

art. 346 alin. (4) C. proc. pen., instanța nu a soluționat acțiunea civilă

formulată de partea civilă SC O.I. SRL - prin lichidator judiciar M.G.

S-a luat act că părțile vătămate SC N.C.I. SRL și SC

R.A.R. SRL - prin lichidator judiciar

E.C. SPRL nu s-au constituit părți civile în cauză.

S-a

respins ca neîntemeiată cererea formulată de partea civilă, de

instituire a sechestrului asigurător asupra

imobilului aparținând inculpatei, situat

în București, precum și de

instituire a

sechestrului asigurător asupra

bunurilor mobile ale inculpatei.

Pentru a

hotărî astfel, prima instanță a constat că prin plângerea

înregistrată pe rolul instanței la data de 10

august 2010, petenta SC „O.I.

" SRL a formulat plângere împotriva

ordonanței nr. 464/P/2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul București prin

care s-a dispus scoaterea de

sub urmărire

penala a intimatei S.Ș. sub aspectul săvârșirii infr. prev.

și ped. de

art. 215 alin. (1), (3) și (5), de art. 215 alin. (1), (3), (5), de art. 215 alin.

(1), (3) C. pen., deoarece faptelor le lipsește unul din elementele

constitutive ale infracțiunii; scoaterea de sub urmărire penală a aceleiași

intimate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de delapidare, prev. de art. 2151

alin. (1) și (2) C. pen., deoarece fapta nu

există;

scoaterea de sub urmărire penală sub aspectul săvârșirii infr. prev. si ped.

de

art. 292 și art. 31 alin. (2) rap. la art. 289 C. pen. deoarece fapta nu este

prevăzută de legea penală si scoaterea de sub urmărire penală sub aspectul

săvârșirii infr. prev. si ped. art. 31 rap. la art. 289 C. pen.

În

motivarea plângerii, petenta a arătat că, in mod eronat s-a reținut faptul că

nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune

(deoarece din derularea evenimentelor a rezultat că părțile au avut o relație

contractuală corectă și că nu a existat o inducere sau menținere în eroare cu

prilejul încheierii și executării contractului în speță) față de faptul că

întregul material probator administrat în cauză a relevat faptul că la

încheierea contractului de construire intimata nu a prezentat contractul de

asociere încheiat cu numiții D.L.C., M.E. si M.L. ci fotocopia unui act de

asociere între aceasta, în calitate de persoană fizică, proprietară a terenului

și societatea N.C. În consecința s-a apreciat că părțile vătămate B.I. si S.L.

au fost induse în eroare în mod intenționat în momentul încheierii

contractului. Totodată s-a precizat faptul ca deși s-a formulat, potrivit disp.

art. 278 C. proc. pen., plângere împotriva ordonanței anterior menționate

adresată prim procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul București,

aceasta nu a fost soluționată.

Petenta,

prin apărător ales, si-a precizat obiectul plângerii formulate potrivit disp.

art. 278 C. proc. pen., în sensul că înțelege să critice exclusiv soluția de

scoatere de sub urmărire penală a intimatei S.S. sub aspectul săvârșirii infr.

prev. și ped. de art. 215 alin. (1), (3) și (5), de art. 215 alin. (1), (3), (5),

de art. 215 alin. (1), (3) C. pen., si de art. 215

1

alin. (1) și (2)

C. pen.

Prin

încheierea de ședință de la 16 noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul București

- secția a Ii-a penală, în dosarul nr. 38119/3/2010, s-a admis plângerea

formulată de petenta SC O.I. SRL împotriva ordonanței Parchetului de pe lângă

Tribunalul București, dispusă la data de 15 ianuarie 2010 în dosarul nr.

464/P/2008, s-a desființat această ordonanță în ceea ce privește soluția de

scoatere de sub urmărire penală a învinuitei S.S. sub aspectul săvârșirii a

două infracțiuni prev. de art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen.,

a infracțiunii prev. de art. 215 alin. (1), (3) C. pen. și a

infracțiunii prev. de art. 215

1

alin. (1), (2) C.

pen. și s-a reținut cauza spre judecare.

Pentru a

se pronunța astfel, judecătorul a reținut următoarea situație de fapt:

În ceea

ce privește infracțiunile de înșelăciune, prev. și ped. de . de art. 215 alin.

(1) și (3) C. pen. si de art. 215

alin. (1),

(2), (3), (5) C. pen. constând în aceea că, în

perioada 1996-2000, înv. S.S. folosindu-se de un contract întocmit în

fals

din 07 mai 1992 a indus și menținut în eroare pe partea vătămată B.I.,

pretinzând că este proprietara unui teren în suprafață de 360

m.p. situat în București, cu prilejul încheierii

contractului

de construire din 10 februarie 1996 a unui imobil, obținând de la partea

vătămată B.I. în această perioadă suma de 159.000 dolari S.U.A., instanța a

reținut faptul ca materialul probator administrat în cauză în cursul urmăririi

penale a relevat că la momentul încheierii contractului de construire din 10

februarie 1996 părții vătămate, reprezentant al SC "O.I." SRL i-a

fost prezentat un alt înscris purtând însă același nr.

26822 din 07 mai 1992 ca si contractul de asociere încheiat între

intimată și numiții

M.E., M.L. si D.L.C. Acest aspect este relevat de

neconcordanțele existente între mențiunile

referitoare

la contractul de asociere anterior menționat din cuprinsul contractului

de

construire si conținutul contractului de asociere din 07 mai 1992 precum faptul

că datele stipulate în art. 20 din contractul din 10 februarie 1996 ca fiind

preluate din contractul de asociere din 07 mai 1996 autentificat la Notariatul

de Stat al Sectorului 2 (data care are reprezentanta si baza juridica a

contractului de construire) nu se regăsesc în acest contract de asociere, ca

acest contract de asociere nu este încheiat intre constructor, adică SC „N.C.

" SRL și proprietara terenului, astfel cum

s-a menționat

in cuprinsul contractului din 10 februarie 1996, ci intre

proprietarii terenului M.E., M.L. și D.L.C. și S.Ș. ca persoane fizice iar

obligația proprietarului terenului de a preda constructorului terenul în cauză

negrevat de sarcini sau de servituti, de a nu înstrăina terenul pe parcursul

lucrărilor de către terți si de a ceda constructorului dreptul de proprietate

asupra cotei de 180 mp. din terenul sus-menționat în

vederea ulterioarei înstrăinări a acestei cote in favoarea

beneficiului, stipulata de

la art. 2.1., nu se regăsește în contractul

de asociere.

În ceea

ce privește infracțiunea de înșelăciune, prev. și ped. de art. 215 alin. (1), (2),

(3), (5) C. pen. constând în aceea că, intimata S.Ș. în data de

23 decembrie 1998 a indus în eroare SC „R.A."

SRL, însușindu-și

ca persoană fizică calitatea de proprietar a

imobilului din București, calitate ce i-a permis înstrăinarea imobilului către

SC „R.A." SRL încheindu-se contractul din 23 decembrie 1998 si încasând

astfel suma de 250.000.000 lei, sumă pe care și-a însușit-o, valoarea de piață

a imobilului fiind superioară valorii menționate în act, păgubind SC „N.C."

SRL, SC „O.I." SRL și SC „R.A.R." SRL instanța a constatat faptul ca

pactul comisoriu înserat în cuprinsul contractului de construire potrivit

căruia" în cazul in care ratele scadente si penalitățile cuvenite nu sunt

plătite de beneficiar in termen de 60 de zile de la data stabilită de părți

prin grafic de plați, constructorul va avea dreptul să rezilieze prezentul

contract și să finanțeze lucrarea până la finalizarea acestuia" nu

constituie o „autoexcludere" a beneficiarului, fiind un simplu pact

comisoriu de gradul 1 ce nu înlătura necesitatea intervenției instanței pentru

a se produce rezilierea contractului sinalagmatic. De altfel, însăși intimata

cunoștea acest aspect de vreme ce a introdus, potrivit propriilor susțineri, o

acțiune în instanță in vederea rezilierii contractului anterior menționat. De

remarcat însă că a procedat în această manieră în data de 09 iunie 1999,

ulterior încheierii cu SC „R.A.R." SRL a contractului de construire din 15

noiembrie 1998 si a contractului de vânzare-cumpărare din 23 decembrie 1998, privind

terenul de 250 mp. și imobilul în construcție, la momentul încheierii celor

doua contracte neaducând la cunoștința părții cocontractante situația juridică

reala a imobilelor in cauza.

Faptul

că potrivit actului adițional la contractul din 10 februarie 1996 "riscul

neacoperirii finanțării construcției imobilului în cauză aparține ambelor

părți contractante, părțile fiind de acord să

apeleze la terți în vederea obținerii de

fonduri de finanțare a

lucrărilor până la terminarea construcției, convenind ca sumele investite de

terți să fie rambursate în condițiile stabilite în situația de fapt" in

mod evident nu legitimează acțiunea intimatei de înstrăinare a imobilelor în

cauză, chiar în situația unei neîndepliniri culpabile a obligațiilor contractuale

de către beneficiarul SC „O.I." SRL.

În ceea

ce privește infracțiunea de delapidare, prev. și ped. de art. 215 alin. (1) și (2)

C. pen.. constând în aceea că, înv. S.Ș. în luna decembrie 1998,

și-a însușit în interes personal în calitate de

persoană fizică suma de 250.000.000

lei, provenită din vânzarea ilegală

a imobilului din București, cauzând astfel un prejudiciu în dauna SC „N.C."

SRL și SC „O.I." SRL instanța a reținut faptul că, și în ipoteza în care

pactul comis la care s-a făcut referire

anterior

ar fi condus la rezilierea contractului de construire, fără a fi

necesară

îndeplinirea nici unei formalități, construcția ar fi fost in patrimoniul SC „N.C."

SRL, si nu în cel al intimatei care nu si-ar fi putut astfel însuși

contravaloarea acesteia. Faptul că această construcție nefinalizata aflata pe

terenul vândut nu figurează a fi vânduta în evidența contabila a SC „N.C."

SRL iar la Administrația Financiara a Sectorului 2, SC „R.A." SRL

figurează numai cu terenul în suprafața de 250 mp. nu este de natura a conduce

la o concluzie contrara, de vreme ce obiectul contractului din 23 decembrie

1998 îl constituia terenul de 250 mp. si imobilul in construcție.

Prin

încheierea de ședință de la 16 noiembrie 2010 s-a admis cererea de abținere

formulată de judecătorul ce a reținut cauza spre judecare și s-a înaintat

dosarul pentru o nouă repartizare computerizată, fiind legal sesizat.

În

cursul cercetării judecătorești partea vătămată SC O.I. SRL s-a constituit

parte civilă cu suma de 357.763 dolari S.U.A. reprezentând prejudiciu adus

societății de către inculpată, prejudiciu alcătuit din suma investită în

construcție și dobânda legală de 6% pe an calculată de la ultima plată,

respectiv din octombrie 1997.

În soluționarea

cauzei, instanța de fond a constatat următoarele:

S-a

reținut cauza spre judecare cu privire la trei infracțiuni de înșelăciune constând

în aceea că în perioada 1996-2000 S.Ș. a indus și menținut în eroare pe partea

vătămată B.I., folosindu-se de un contract întocmit în fals din 07 mai 1992, a

pretins că este proprietara terenului în suprafață de 360 mp, cu prilejul

încheierii contractului de construire din 10 februarie 1996 a

unui imobil, obținând în această perioadă de la B.I.

suma de 159.000 dolari S.U.A.

și ulterior, la data de 23 decembrie 1998

a indus în eroare SC R.A. SRL, societate către care a vândut terenul din str. Badea

Cârțan deși nu era proprietara acestuia.

Referitor

la momentul încheierii contractului de construire

din 10 februarie 1996, s-a constatat că întocmirea și semnarea acestuia

s-au făcut în

deplină cunoștință de cauză, cu acordul ambelor părți, așa

încât nereguli,

omisiuni, neclarități

reclamate de partea vătămată la mai bine de 3 ani de la data

încheierii

contractului (sesizarea organelor de poliție a avut loc la data de 25 mai 1999)

nu au putut fi considerate manopere dolosive folosite doar de inculpată pentru

a induce în eroare pe partea vătămată.

Chiar

dacă există contradicții între contractul de asociere din 07 mai 1992 și

contractul de construire din 10 februarie 1996, acestea au fost însușite și

acceptate prin semnarea de bună voie de către B.I. a celui din urmă contract,

cu atât mai mult cu cât singur a recunoscut că la încheierea contractului de

construire documentația avută în vedere a constat doar în copii ale unor acte.

În aceste

condiții, reprezentantul SC O.I. SRL - B.I. - Ie-a considerat suficiente, din

moment ce a semnat contractul și a procedat la plata în rate a sumei de 159.451

dolari S.U.A. până în septembrie 1997.

Cum

contractul de construire s-a derulat câțiva ani tară incidente, iar la momentul

când au apărut greutăți financiare, clauzele nu s-au mai respectat în

totalitate, părțile au înțeles să se judece în procese civile. Nemulțumirile

părții vătămate legate de soluționarea acestor procese civile au dus la formularea

plângerii penale, însă această împrejurare nu schimbă caracterul civil al

cauzei.

Printr-un

act adițional contractului de construire, părțile au convenit ca riscul

neacoperirii finanțării construcției să cadă în sarcina ambelor părți

contractante, precum și acordul de a se apela la terți în vederea obținerii de

fonduri de finanțare până la terminarea construcției.

În

aceste condiții, după încetarea plăților de către SC O.I. SRL, inculpata a

apelat la alte surse de finanțare, respectiv la SC R.A. SRL care a acceptat să

finanțeze construcția neterminată în schimbul vânzării cumpărării terenului și

a construcției în faza în care se afla.

Astfel,

s-a încheiat contractul de construire nr. 153 din 15 noiembrie 1998 și ulterior

contractul de vânzare cumpărare din 23 decembrie 1998, iar inculpata a introdus

o acțiune civilă împotriva SC O.I. SRL pentru rezilierea contractului de

construire încheiat cu aceasta, cu obligația pentru inculpată de a plăti

acestei societăți suma cu care fusese finanțată construcția până la acest

moment. După finalizarea construcției, SC R.A. SRL a

înstrăinat terenul și construcția numitului K.L. (contract de

vânzare-cumpărare din 23 iunie 2000), iar noul proprietar a vândut mai

departe

conform contractului autentificat la 21 decembrie 2004.

La aceeași dată de 23 iunie 2000 și SC O.I. SRL a vândut

asociatului său S.L.

etajul trei și mansarda aceluiași imobil împreună cu cota indiviză de 90 mp la

un preț de 80.000 dolari S.U.A. (aproximativ).

Toată această situație de fapt coroborată cu lipsa

vreunei plângeri din partea societății SC R.A. SRL și cu lipsa unui prejudiciu

creat

acesteia de către

inculpată au dus la concluzia neechivocă a existenței unor incidente de natură

civilă și nicidecum la existența vreunui litigiu penal.

Astfel din întreg materialul probator administrat în

cauză nu a rezultat

cu

certitudine, că inculpata ar fi folosit manopere dolosive față de vreuna dintre

cele două societăți comerciale implicate în construirea și respectiv

finalizarea

construcției în litigiu, nici la

momentul încheierii contractelor, nici pe parcursul

executării acestora.

Nestabilindu-se

fără putință de tăgadă modalitatea de inducere în eroare a niciuneia dintre

părțile vătămate reținute ca atare în cauză, prin încheierea de admitere a

plângerii formulată de una singură dintre ele, nu a fost răsturnată nici

prezumția de bună credință a părților contractante, nici prezumția de

nevinovăție de care beneficiază inculpata în cadrul procesului penal.

Simpla

neexecutare a unei obligații luată în cadrul unei convenții civile nu are

caracter penal chiar dacă inculpata s-a angajat că va executa

obligația, dar nu a uzat de mijloace frauduloase

pentru a convinge partea adversă

că va executa convenția.

Pentru toate

aceste considerente și constatând că nerespectarea obligațiilor contractuale

este specifică dreptului civil și străină de dispozițiile de drept penal,

instanța de fond a dispus achitarea inculpatei sub aspectul săvârșirii a trei

infracțiuni de înșelăciune constatând că faptele nu sunt prevăzute de legea penală.

Referitor

la infracțiunea de delapidare, s-a constatat că fapta nu există, având în

vedere că suma de bani ce se reține a fi fost însușită de către inculpată în

nume personal nu se datora societății SC N.C. SRL, suprafața de teren vândută

către SC R.A. SRL fiind cumpărată de inculpată în nume personal de la numita D.L.C.

(contractul depus la dosar).

Astfel,

în ceea ce privește construcția realizată pe această suprafață de teren, ea nu

figurează ca vândută în evidențele contabile ale SC N.C. SRL, iar la

Administrația Financiară SC R.A.

SRL

figurează în evidențe doar cu suprafața de 250 mp teren în proprietate.

Mai

mult, există depus la dosar un raport de expertiză contabilă din care rezultă

că inculpata nu avea obligația de a evidenția în contabilitatea societății suma

de 250.000.000 ROL încasată în urma vânzării terenului a cărui proprietară era

în calitate de persoană fizică.

Împotriva acestei sentințe a declarat

apel partea civilă SC O.I. SRL,

criticând-o

pentru netemeinicia soluției de achitare a inculpatei S.Ș., prin invocarea

acelorași argumente avute în vedere de către Parchetul de pe lângă Tribunalul

București prin ordonanța nr. 464/P/2008 din data de 15 ianuarie 2010, ignorând

cu bună știință motivele pentru care aceeași instanță a admis plângerea

împotriva soluției.

S-a

arătat că aceeași instanță nu poate da două hotărâri contrare în

aceeași fază procesuală, astfel că, instanța de

fond nu putea acționa ca o instanță

de grad superior și să exercite un

control judiciar asupra unei hotărâri judecătorești pronunțată de către un alt

complet din cadrul aceleași instanțe, așa încât instanța e fond era obligată să

pronunțe o hotărâre de condamnare a inculpatei.

Prin decizia

penală nr. 31/A din 1 februarie 2012, Curtea de Apel București, secția a II-a penală,

în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins ca nefondat apelul

declarat de apelanta parte civilă SC O.I. SRL, iar în temeiul art. 192 alin. (2)

C. proc. pen., a obligat-o pe aceasta la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

Examinând

legalitatea și temeinicia sentinței apelate, atât prin prisma

motivelor invocate de apelanta-parte civilă, cât

și din oficiu, sub toate aspectele,

potrivit disp. art. 371 alin. (2) C.

proc. pen., Curtea de Apel a apreciat că apelul este neîntemeiat pentru

următoarele considerente:

In

sarcina inculpatei S.Ș. s-a reținut că, în perioada 1996-2000, fără a fi

proprietara terenului în suprafață de 345 mp,

a

încheiat și a pus în executare cu asociații SC

O.I. SRL, în baza căruia

aceasta se obligă să construiască pe acel teren, un imobil din care, la

finalizarea construcției le-ar fi revenit asociaților câte un apartament în

acel imobil. Pentru construirea imobilului, inculpata a încasat de la cei doi

asociați ai SC O.I. SRL, suma de 160.000 dolari S.U.A. Construcția, în stadiu

nefinalizat și suprafața aferentă de 250 mp din teren a fost vândută ulterior

de inculpată, ca persoană fizică, către SC R.A. SRL, inculpata însușindu-și

banii obținuți din prețul vânzării.

Instanța

de apel a apreciat că Tribunalul București a făcut, în motivarea sentinței

penale nr. 481 din 21 iunie 2011, aprecieri corecte asupra probelor

administrate, constatând că sub aspectul săvârșirii a trei infracțiuni de

înșelăciune, faptele nu sunt prevăzute de legea penală, iar sub aspectul

infracțiunii de delapidare, aceasta nu există, dispunând achitarea inculpatei

S.Ș., în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc.

pen. rap. la art. 10 lit. b) și respectiv a)

C. proc. pen.

Instanța de control judiciar a constatat

că este neîntemeiată critica apelantei părți civile SC O.I. SRL privind

netemeinicia soluției de achitare a inculpatei S.Ș.

Astfel,

din materialul probator administrat în faza de urmărire penală și în fața

instanței, a rezultat că intimata inculpată S.Ș., în calitate de

director la SC N.C. SRL, a fost interesată de a

ridica o

construcție - imobil cu mai multe apartamente - pe terenul

situat în Str. Badea

Cârțan, motiv pentru

care, la data de 07 mai 1992 a fost

încheiat contractul de asociere

între D.L., M.I. și M.L., posesori ai terenului mai sus amintit în suprafață de

368,75

mp și S.Ș. prin care primii cedau

întregul teren acesteia din urmă, în vederea construirii unui imobil. Prin

același contract se arată că aceștia aveau

proprietatea asupra terenului

respectiv, iar S.Ș. se obliga ca, în termen de trei ani de la data obținerii

autorizației de construcție să atribuie unul din apartamentele din imobil

numitei D.L.

La data

de 10 februarie 1996, s-a încheiat între SC N.C.

SRL, reprezentată de S.Ș. și SC O.I. SRL, reprezentată de B.I.,

contractul, denumit „contract de construire".

Din analiza clauzelor contractului, prin care, SC N.C.

SRL se obliga să construiască, pe

terenul situat în Str. Badea Cârțan,

București,

un imobil cu mai multe apartamente, din care două să revină beneficiarului SC O.I.

SRL, contra unei sume de 235.000

dolari S.U.A., instanța a constatat că,

în fapt, natura acestui contract este unul de

antrepriză,

prin care una dintre părți (SC N.C. SRL) se

obligă să execute pe riscul

său o anumită lucrare( construcția imobilului) pentru cealaltă parte (SC O.I. SRL),

în schimbul unui preț.

În

cuprinsul contractului, la pct. 2.1. ce reprezintă „actele care stau la baza

contractului", a fost menționat contractul de asociere în construcție din

07 mai 1992 între constructor (SC N.C. SRL) și proprietara terenului, în

cuprinsul acestuia fiind descrise pe scurt clauzele contractului de asociere.

Astfel,

susținerile reprezentantului părții civile, numitul B.I. că, la încheierea

contractului de construire a fost indus în eroare de către S.Ș., care s-a

prezentat ca fiind proprietara terenului pe care urma a

se edifica construcția sunt infirmate de clauzele contractului în

cuprinsul cărora

este stipulat că SC N.C. SRL are calitatea de

constructor ( nu de proprietar), având la dispoziție terenul în baza unui

contract „de asociere" încheiat anterior cu proprietarii terenului

respectiv.

La data de 03 decembrie 1998, intimata inculpată S.Ș. a

dobândit

calitatea de

proprietar al suprafeței de 250 mp din suprafața de 346 mp, situată

în Str. Badea Cârțan, București, în baza

contractului de vânzare-

cumpărare din 03 decembrie 1998 de către notarul

public N.D.

În altă

ordine de idei, în cuprinsul plângerii penale formulată la data de 25 mai 1999

de către B.I., în calitate de asociat al SC O.I. SRL, acesta a sesizat organele

judiciare că a fost înșelat de către S.Ș. prin aceea că, cu ocazia edificării

construcției, a încercat inducerea sa în eroare prin prezentarea documentelor

pentru materialele folosite cu mult peste necesitățile șantierului, așa cum

prevede contractul și proiectul și că ulterior, aceasta a înstrăinat terenul în

suprafață de 250 mp fără consimțământul său.

S-a constatat astfel că nemulțumirea reprezentantului

apelantului parte

civilă

rezidă din modalitatea de executare a contractului de construire încheiat cu

intimata inculpată S.Ș., împrejurarea că aceasta, la momentul încheierii

contractului nu era proprietara terenului nefiind relevantă pentru modalitatea

de executare a lucrării și nefiind invocată decât după apariția unor litigii de

natură civilă.

Văzând și natura contractului, calificat ca fiind

contract de

antrepriză,

instanța de control judiciar a relevat că, potrivit normelor civile, dacă

antreprenorul nu-și execută obligațiile potrivit clauzelor contractuale, acesta

răspunde față de client potrivit dreptului civil (clauza penală, daune

interese, daune cominatorii, executarea în contul debitorului antreprenor).

Ulterior

apariției acestor neînțelegeri, în vederea terminării construcției

și întrucât SC O.I. SRL a sistat plata ratelor

reprezentând prețul

contractului încheiat, intimata inculpată S.Ș. a

încheiat un nou contract, cu SC R.A. SRL, prin care acesta din urmă finanța

terminarea construcției, ulterior încheind cu aceasta contractul de vânzare cumpărare

din decembrie 1998, a terenului pe care era edificată construcția. În același

timp, S.Ș. a introdus o acțiune în contradictoriu cu SC O.I. SRL pentru

rezilierea contractului încheiat cu aceasta.

Diferendele între părțile contractului, respectiv SC O.I.

SRL (prin asociat B.I.) și SC N.C. SRL

(prin reprezentant S.Ș.) au fost deferite justiției, prin acțiuni civile, de

natură a soluționa neconcordanțele referitoare la clauzele contractuale și

eventuala neexecutare a obligațiilor fiecăreia

dintre părți, iar mijloacele de probă nu au relevat mai presus de orice

îndoială că acțiunile intimatei inculpate S.

Ș. au fost de natură penală,

motiv pentru care Curtea de Apel a considerat

că,

în mod corect instanța de fond a achitat pe inculpata S.Ș., pentru

săvârșirea

a două infracțiuni de înșelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (3) și (5) C.

pen. și a unei infracțiuni de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1) și (3) C.

pen., în temeiul art. ll

pct. 2 lit. a) C.

proc. pen., rap. la art. 10 lit. b) C. proc. pen., întrucât faptele nu sunt

prevăzute de

legea penală.

În ceea

ce privește infracțiunea de delapidare, prev. de art. 215 alin. (1) și (2) C.

pen., în dauna SC N.C. SRL, constând în aceea că, în urma vânzării terenului,

în suprafață de 250 mp către SC R.A. SRL, inculpata și-a însușit suma

reprezentând prețul vânzării,

Curtea de

Apel a achiesat la soluția instanței de fond, care a constatat că fapta nu

există.

Astfel, s-a constatat că la data de 03

decembrie 1998, sub nr. 2916, s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare prin

care numita D.L. a vândut intimatei inculpate S.Ș.a terenul situat în Str.

Badea Cârțan, în suprafață de 250 mp.

La data

de 23 decembrie 1998, sub nr. 3037, s-a încheiat contractul de vânzare

cumpărare prin care S.Ș. a, vindea, același imobil (teren) către SC R.A. SRL.

Astfel,

proprietatea asupra terenului în cauză nu a aparținut niciodată SC N.C. SRL,

așa încât aceasta nu ar fi putut fi prejudiciată prin vânzarea terenului și

eventuala însușire a prețului de către intimata inculpată S.Ș.

Instanța

de control nu a reținut nici critica adusă hotărârii instanței de fond prin

motivele formulate de apelanta parte civilă SC O.I. SRL, pentru aceea că

aceasta, după admiterea plângerii împotriva soluției, a ignorat motivele pentru

care a fost admisă plângerea.

Astfel,

în cazul admiterii plângerii împotriva soluției de scoatere de sub urmărire

penală, instanța poate reține cauza spre judecare, atunci când probele

existente la dosarul cauzei sunt suficiente, însă această condiție se

raportează la posibilitatea instanței de a trece la judecarea în fond a

pricinii și nu la constatarea că, în fapt, odată cu admitere plângerii instanța

a stabilit atât existența infracțiunii cât și a vinovăției inculpatului.

De

altfel acesta este și motivul pentru care înalta Curte de Casație și Justiție,

prin decizia nr. XV/2006, în soluționarea recursului în interesul legii, a

stabilit incompatibilitatea judecătorului care,

prin încheiere, a admis plângerea,a

desființat rezoluția sau ordonanța

atacată și a reținut cauza spre judecare, de a soluționa fondul cauzei.

Față de

toate aceste considerente, Curtea de Apel a constatat că sentința penală nr.

481, pronunțată la data de 21 iunie 2011 de Tribunalul București, secția a Ii-a

penală în dosarul nr. 38119.01/3/2010 este legală și temeinică, motiv pentru

care a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta parte civilă SC O.I.

SRL.

Împotriva

deciziei penale nr. 31/A din 1 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția

a II-a penală, a formulat recurs partea civilă SC O.I. SRL

invocând cazurile de casare prevăzute

de art. 385

9

pct. 16 și pct. 18 C. proc. pen.

S-a

arătat că instanța de apel a interpretat materialul probator administrat în

cauză în mod greșit, ignorând concluziile expertizei tehnice judiciare cât și

motivele pentru care Tribunalul București a admis plângerea formulată de

recurenta parte civilă împotriva Ordonanței nr. 464/P/2008 a Parchetului de pe

lângă Tribunalul București.

Examinând

cauza în raport cu motivele de recurs invocate de partea civilă SC O.I. SRL, înalta

Curte constată că recursul este nefondat.

Astfel, pentru aplicarea art. 215

alin. (1), (2) și (3) C. pen., care incriminează infracțiunea de înșelăciune în

convenții, se cere ca, fie la încheierea convenției,

fie pe parcursul executării, inculpata să fi întreprins acțiuni de

inducere în eroare prin amăgire sau întrebuințare de mijloace frauduloase și

numai în acest fel să fi determinat partea cealaltă să încheie sau să execute

convenția.

În speța

de față, din întreg materialul probator administrat în cauză nu a rezultat cu

certitudine, că inculpata ar fi folosit manopere dolosive față de

vreuna dintre cele două societăți comerciale

implicate în construirea și respectiv finalizarea construcției în litigiu, nici

la momentul încheierii contractelor, nici pe

parcursul executării

acestora.

Astfel,

în ceea ce privește infracțiunile de înșelăciune, Curtea

constată că la momentul încheierii contractului

de construire din 10 februarie 1996,

întocmirea și semnarea acestuia

s-au făcut în deplină cunoștință de cauză, cu acordul ambelor părți, așa încât

nereguli, omisiuni, neclarități reclamate de partea vătămată la mai bine de 3

ani de la data încheierii contractului nu pot fi considerate manopere dolosive

folosite doar de inculpată pentru a induce în eroare pe partea vătămată.

Susținerile

reprezentantului părții civile, numitul B.I. că, la încheierea contractului de

construire a fost indus în eroare de către S.Ș., care s-a prezentat ca fiind

proprietara terenului pe care urma a se edifica construcția sunt infirmate de

clauzele contractului în cuprinsul cărora este stipulat că SC N.C. SRL are

calitatea de constructor (nu de proprietar), având la dispoziție terenul în

baza unui contract „de asociere" încheiat anterior cu proprietarii

terenului respectiv.

În cuprinsul

plângerii penale formulată la data de 25 mai 1999 de către B.I., în calitate de

asociat al SC O.I. SRL, acesta a sesizat organele judiciare că a fost înșelat

de către S.Ș. prin aceea că, cu ocazia edificării construcției, aceasta a

încercat inducerea sa în eroare prin prezentarea documentelor pentru

materialele folosite cu mult peste necesitățile șantierului, așa cum prevede

contractul și proiectul și că ulterior, aceasta a înstrăinat terenul în

suprafață de 250 mp fără consimțământul său.

Nemulțumirea

reprezentantului apelantului parte civilă rezidă din modalitatea de executare a

contractului de construire încheiat cu intimata inculpată S.Ș., împrejurarea că

aceasta, la momentul încheierii

contractului

nu era proprietara terenului nefiind relevantă pentru modalitatea de

executare

a lucrării și nefiind invocată decât după apariția unor litigii de natură

civilă.

Chiar

dacă există contradicții între contractul de asociere din 07 mai 1992 și

contractul de construire din 10 februarie 1996, acestea au fost însușite și

acceptate prin semnarea de bună voie de către B.I. a celui din urmă contract,

cu atât mai mult cu cât singur a recunoscut că la încheierea contractului de

construire documentația avută în vedere a constat doar în copii ale unor acte,

or, din moment ce a semnat contractul și a procedat la plata în rate a sumei de

159.451 dolari S.U.A. până în luna septembrie 1997, este evident că

reprezentantul părții civile a considerat copiile actelor ca fiind suficiente.

De

altfel, contractul de construire s-a derulat câțiva ani iară incidente, iar la

momentul când au apărut greutăți financiare, clauzele nu s-au mai respectat în

totalitate iar părțile s-au judecat în procese civile. Or, tocmai nemulțumirile

părții vătămate legate de soluționarea acestor procese civile au dus la

formularea plângerii penale. Acest lucru însă nu schimbă caracterul civil al

cauzei.

Mai

mult, printr-un act adițional contractului de construire, părțile au convenit

ca riscul neacoperirii finanțării construcției să cadă în sarcina ambelor părți

contractante, precum și acordul de a se apela la terți în vederea obținerii de

fonduri de finanțare până la terminarea construcției.

În aceste condiții, după încetarea plăților de către SC O.I.

SRL, inculpata a apelat

la alte surse de finanțare, respectiv la SC R.A. SRL care a acceptat să

finanțeze construcția neterminată în

schimbul

vânzării cumpărării terenului și a construcției în faza în care se afla,

încheindu-se

astfel, contractul de construire din 15 noiembrie 1998 și ulterior

contractul de vânzare cumpărare din 23 decembrie

SRL pentru rezilierea

contractului de construire încheiat cu aceasta, cu

obligația pentru inculpată de a plăti acestei societăți suma cu care fusese finanțată

construcția până la acest moment.

După

finalizarea construcției, SC R.A. SRL a

înstrăinat

terenul și construcția numitului K.L. (contract de vânzare - cumpărare

autentificat la 23 iunie 2000), iar noul proprietar a vândut mai

departe

(conform contractului autentificat din 21 decembrie 2004), la aceeași dată de

23 iunie 2000 și SC O.I. SRL vânzând asociatului său S.L. etajul trei și

mansarda aceluiași imobil, împreună cu cota indiviză de 90 mp la un preț de

80.000 dolari S.U.A.

Toată această situație de fapt coroborată cu lipsa

vreunei plângeri din partea societății SC R.A. SRL și cu lipsa unui prejudiciu

creat acesteia de către inculpată, conduce la concluzia neechivocă că în fapt

este vorba

despre

existenței unor incidente de natură civilă și nicidecum la existența vreunui

litigiu penal.

Având în

vedere aspectele învederate anterior, Curtea reține că, nestabilindu-se, iară

putință de tăgadă, modalitatea de inducere în eroare a niciuneia dintre părțile

vătămate reținute ca atare în cauză, prin încheierea de

admitere a plângerii formulată de una singură dintre ele, nu a fost

răsturnată nici prezumția de bună credință a pârtilor contractante, nici

prezumția de nevinovăție

de care beneficiază inculpata în cadrul

procesului penal.

Simpla

neexecutare a unei obligații luată în cadrul unei convenții civile nu are

caracter penal chiar dacă inculpata s-a angajat că va executa

obligația, dar nu a uzat de mijloace frauduloase

pentru a convinge partea adversă

că va executa convenția.

Pentru toate aceste considerente și

constatând că nerespectarea

obligațiilor

contractuale este specifică dreptului civil și străină de dispozițiile de

drept

penal, înalta Curte reține că în mod corect a fost achitată inculpata sub

aspectul săvârșirii a trei infracțiuni de înșelăciune, faptele nefiind

prevăzute de legea penală.

Referitor

la infracțiunea de delapidare, Curtea constată că fapta nu există, având în

vedere că suma de bani ce se reține a fi fost însușită de către inculpată în

nume personal nu se datora societății SC N.C. SRL, suprafața de teren vândută

către SC R.A. SRL fiind

cumpărată de

inculpată în nume personal de la numita D.L.C.,

așa cum rezultă din

contractul depus la dosar. Astfel, se constată că la data de

03 decembrie 1998, sub nr. 2916, s-a încheiat

contractul de vânzare cumpărare prin care

numita D.L. a vândut intimatei

inculpate S.Ș. a terenul situat în Str. Badea Cârțan, București, în suprafață

de 250 mp.

La data

de 23 decembrie 1998, sub nr. 3037, s-a încheiat contractul de vânzare

cumpărare prin care S.Ș., vinde, același imobil (teren) către SC R.A. SRL.

Astfel,

proprietatea asupra terenului în cauză nu a aparținut niciodată SC N.C. SRL,

așa încât aceasta nu ar fi putut fi prejudiciată prin vânzarea terenului și

eventuala însușire a prețului de către intimata inculpată S.Ș.

În ceea

ce privește construcția realizată pe această suprafață de teren, ea nu

figurează ca vândută în evidențele contabile ale SC N.C. SRL, iar la

Administrația Financiară, SC R.A. SRL figurează în evidențe doar cu suprafața

de 250 mp teren în proprietate. Mai mult, există depus la dosar un raport de

expertiză contabilă din care rezultă că inculpata nu avea obligația de a

evidenția în contabilitatea societății suma de 250.000.000 ROL încasată în urma

vânzării terenului a cărui proprietară era în calitate de persoană fizică.

Față de

toate aceste aspecte, Curtea reține că în mod legal a fost achitată inculpata

sub aspectul săvârșirii infracțiunii de delapidare, întrucât fapta nu există.

Pentru

considerentele expuse anterior nu poate fi primită cererea formulată de partea

civilă, prin apărător, de condamnare a inculpatei sau de achitare a acesteia în

temeiul art. 10 lit. d) sau b) C. proc. pen.

Dispunând

achitarea inculpatei, în temeiul art. 10 lit. b) C. proc. pen. (față de

infracțiunile de înșelăciune) și respectiv art. 10 lit. a) C. proc. pen. (față

de infracțiunea de delapidare), în mod legal instanța de judecată a lăsat

nesoluționată acțiunea civilă, întrucât în cazul în care dispune

achitarea inculpatului, instanța respinge ca

neîntemeiată acțiunea civilă, în cazul

achitării pronunțate pe temeiul

prevăzut de art. 10 lit. a) C. proc. pen. și lasă nesoluționată acțiunea

civilă, în cazul achitării pronunțate pe temeiul prevăzut de art. 10 lit. b) C.

proc. pen.

Așadar, din examinarea lucrărilor dosarului

rezultă că instanțele au procedat în mod legal dispunând achitarea inculpatei,

motiv pentru care,

neexistând nici alte

temeiuri de casare care pot fi luate în considerare din oficiu,

urmează

ca recursul declarat de partea civilă SC O.I. SRL împotriva deciziei penale nr.

31/A din 1 februarie 2012 a Curții de Apel București - Secția a II-a Penală, să

fie respins, ca nefondat, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de SC O.I. SRL prin lichidator judiciar M.G. împotriva deciziei penale

nr. 31/A din 01 februarie 2012 a Curții de Apel București - Secția a II-a

Penală, privind pe inculpata S.Ș.

Obligă

partea civilă la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat, din care suma de 100 lei,

reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu pentru intimata

inculpată S.Ș. până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 16

octombrie 2012