ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3891/2012

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 57 din 13 decembrie 2011 a Tribunalului Covasna s-a dispus în baza art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) (84 acte materiale) și art. 320 1 C. proc. pen. condamnarea inculpatului L.D. la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată. În baza art. 14 din O.U.G. nr. 16/2001 raportat la art. 292 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) (84 acte materiale) și art. 320 1 C. proc. pen., condamnarea aceluiași inculpat la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarațiile deținătorului de deșeuri industriale reciclabile referitoare la proveniența acestora în formă continuată.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele de mai sus și a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an și 4 luni închisoare, cu aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) C. pen. În baza art. 81 C. pen. a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei principale rezultante stabilite mai sus pe o durată de 3 ani și 4 luni, reprezentând termen de încercare stabilit conform art. 82 C. pen. A atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. În baza art. 71 alin. (5) C. pen. a suspendat pedepsele accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale a închisorii. În baza art. 14, art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 998 și urm. C. civ.

a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrație Fiscală București, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Covasna și a obligat inculpatul să plătească părții civile suma de 17.551 RON, la care se adaugă și obligațiile fiscale accesorii aferente ce se vor calcula la obligațiile de plată principale componente ale prejudiciului până la data plății efective. A respins cererea formulată de partea civilă Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrație Fiscală București de instituire a sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului. În baza art. 13 din Legea nr. 241/2005 a dispus comunicarea hotărârii de la data rămânerii definitive a acesteia către Oficiul Național al Registrului Comerțului.

În baza art. 6 alin. (1 1 ) din O.U.G. nr. 75/2001 a dispus comunicarea hotărârii în termen de 15 zile de la data rămânerii definitive a acesteia către Direcția Generală a Finanțelor Publice Covasna în vederea efectuării cuvenitelor mențiuni în cazierul fiscal al inculpatului. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut în esență că inculpatul L.D., în calitate de persoană fizică, a predat în perioada martie 2008 - octombrie 2010 la SC R. SA Brașov deșeuri reciclabile de materiale feroase și neferoase (deșeuri de fier, cupru, alamă, aluminiu, inox tablă, plumb, acumulatori auto, radiatoare alamă) în cantitate totală de 24.690 Kg, în baza a 84 adeverințe de primire și plată, încasând suma de 78.188,92 RON.

Pentru cantitățile de deșeuri metalice și nemetalice menționate, SC R. SA Brașov a eliberat învinuitului L.D. 84 adeverințe de primire și plată, pe aceste documente fiind specificat, potrivit declarațiilor învinuitului, că deșeurile provin din gospodăria proprie. În realitate, cantitatea de 24.690 Kg nu provenea din gospodăria proprie, ci a fost colectată de învinuit de la diferite persoane, reușind în acest mod să se sustragă de la plata unui impozit de 16 % din venitul obținut care trebuia reținut la sursă și achitat către bugetul de stat de SC R. SA Brașov. Raportul de Inspecție Fiscală din 27 aprilie 2011 Agenția Națională de Administrație Fiscală- A.I.F. Covasna, a confirmat că învinuitul L.D.

a desfășurat o activitate neautorizată și a stabilit la capitolul „Constatări privind impozitul pe venit", conform prevederilor Legii nr. 571/2003 (art. 39 și art. 43), în baza calculelor prezentate în Anexa nr. 4, cuantumul impozitului pe venit, majorările și penalitățile aferente, datorate de învinuit bugetului de stat pentru cele 84 acte materiale (art. 119 și art. 120 din O.G. nr. 92/2003), defalcat pentru anii 2008, 2009 și 2010. Astfel, în anul fiscal 2008, venitul net realizat a fost de 28.613 RON, impozitul pe venit datorat fiind de 4.578 RON, majorări de întârziere pentru perioada 15 iulie 2009-26 aprilie 2011 în cuantum de 2.197 RON și penalități pentru perioada 01 iulie 2010-26 aprilie 2011 în cuantum de 687 RON.

În anul fiscal 2009, venitul net realizat a fost de 14.559 RON, impozitul pe venit datorat fiind de 2.329 RON, majorări de întârziere pentru perioada 15 iulie 2009-26 aprilie 2011 în cuantum de 284 RON și penalități pentru perioada 16 octombrie 2010-26 aprilie 2011 în cuantum de 43 RON. În anul fiscal 2010, venitul net realizat a fost de 35.017 RON, impozitul pe venit datorat fiind de 5.603, nefiind calculate accesorii și penalități întrucât termenul de declarare a veniturilor realizate în cursul anului 2010 a fost 15 mai 2011. Impozitul pe venit total este în cuantum de 12.510 RON, majorările de întârziere totale sunt în cuantum de 2.481 RON, totalul penalităților calculate este în cuantum de 730 RON, iar totalul datorat este de 15.721 RON.

Din verificările efectuate de organele de cercetare penală s-a stabilit că deșeurile predate de învinuitul L.D. nu provin din gospodăria proprie, împrejurare care rezultă din declarațiile acestuia. Inculpatul L.D. a desfășurat în perioada martie 2008-octombrie 2010 acte de comerț cu deșeuri metalice, iar veniturile obținute din colectarea deșeurilor provenite din alte surse decât gospodăria proprie se încadrează în prevederile H.G.

nr. 44/2004, pct. 152 din Normele metodologice de aplicare a art. 78 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., potrivit cărora veniturile obținute de persoanele fizice din valorificarea prin centrele ce colectare a deșeurilor de metal, hârtie, sticlă și altele asemenea se includ în categoria „alte surse". În conformitate cu prevederile art. 79 din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., astfel de venituri trebuiau impozitate de plătitorul de venituri (SC R. SA Brașov) prin reținere la sursă, aplicându-se cota de impozit de 16 % asupra venitului brut, în cuantum de 78.188,92 RON, iar impozitul reținut trebuia virat la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a fost reținut.

Impunerea venitului realizat de către învinuitul L.D. prin reținere la sursă cu un impozit în cotă de 16 % nu s-a operat de SC R. SA Brașov din cauza celor declarate de învinuitul. În temeiul raportului de inspecție fiscală organele de control fiscal au emis decizia de impunere privind impozitul pe venit din 27 aprilie 2011. Inculpatul L.D. cunoștea cu exactitate proveniența deșeurilor reciclabile pe care Ie-a achiziționat de la alte persoane fizice, declarând în mod fals că acestea proveneau din gospodăria proprie, împrejurare greu de crezut raportat la cantitatea impresionantă de deșeuri și la perioada mare de timp în care a comercializat deșeurile reciclabile respective (34 de luni). La dosar se află contractul de vânzare-cumpărare încheiat între învinuitul L.D.

și SC R. SA Brașov în care inculpatul a declarat pe propria răspundere că deșeurile provin din gospodăria proprie, la pct. 7 fiind stipulat că pentru deșeurile declarate ca fiind din „alte surse", impozitul de 16 %, conform Legii nr. 571/2003, este reținut prin stopaj la sursă, din prețul brut, de către SC R. SA Brașov. Pentru faptele ce sunt reținute în sarcina inculpatului, instanța a aplicat acestuia o pedeapsă la stabilirea și individualizarea căreia s-au avut în vedere limitele reduse potrivit art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. și criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. Astfel instanța a avut în vedere atitudinea sinceră de recunoaștere și regret a faptelor comise de inculpat și lipsa antecedentelor penale ale acestuia dar și întinderea în timp a activității infracționale, numărul de acte materiale și prejudiciul încă nerecuperat.

Apreciind că, în raport cu lipsa antecedentelor penale ale inculpatului și atitudinea de recunoaștere și regret a faptelor comise, scopul pedepsei poate fi atins fără privare de libertate, în baza art. 81 C. pen. a suspendat condiționat executarea pedepsei principale rezultante stabilite mai sus pe o durată de 3 ani și 4 luni, reprezentând termen de încercare stabilit conform art. 82 C. pen. Fiind întrunite condițiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie o și existând acordul inculpatului privind achitarea pretențiilor civile formulate, în baza art. 14, 346 C. proc. pen. raportat la art. 998 și urm. C. civ.

a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrație Fiscală București, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Covasna și a obligat pe inculpat să plătească părții civile suma de 17.551 RON, la care se adaugă și obligațiile fiscale accesorii aferente ce se vor calcula la obligațiile de plată principale componente ale prejudiciului până la data plății efective. A respins cererea formulată de partea civilă Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrație Fiscală București de instituire a sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului întrucât inculpatul nu are astfel de bunuri. Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna și partea civilă Ministerul Finanțelor Publice, Agenția Națională de Administrație Fiscală, Direcția Generală a Finanțelor Publice Covasna.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna a criticat sentința pentru o netemeinicie în ce privește condamnarea inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 14 alin. (1) din O.U.G. nr. 16/2001 cu raportare la art. 292 C. pen., având în vedere că ordonanța menționată a fost abrogată în luna noiembrie 2011, sens în care a solicitat achitarea inculpatului, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., și cu privire la individualizarea judiciară a pedepsei aplicate pentru infracțiunea de evaziune fiscală, față de gradul de pericol social al acestei infracțiuni și a solicitat majorarea pedepsei.

Partea civilă Ministerul Finanțelor Publice, Agenția Națională de Administrație Fiscală, Direcția Generală a Finanțelor Publice Covasna a criticat sentința pentru netemeinicie în ce privește respingerea cererii de instituire a sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului, arătând că în mod eronat prima instanță a reținut că inculpatul nu are bunuri mobile sau imobile supra cărora să se poată aplica măsura, deoarece din informațiile obținute de la Primăria B., acesta figurează în evidențele fiscale cu un bun imobil și terenul aferent și un mijloc de transport - remorcă. Prin decizia penală nr. 46/Ap din 18 aprilie 2012 Curtea de Apel Brașov, secția penală, și pentru cauze cu minori, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna împotriva sentinței penale nr. 57 din 13 decembrie 2011 Tribunalului Covasna, pe care a desființat-o în ce privește soluția de condamnare a inculpatului L.D.

pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații și rejudecând în aceste limite: În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen. a dispus achitarea inculpatului L.D. pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații prevăzută de art. 14 din O.U.G. nr. 16/2001 raportat la art. 292 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (84 acte materiale). A menținut celelalte dispoziții ale hotărârii atacate. A respins apelul declarat de partea civilă Ministerul Finanțelor Publice, Agenția Națională de Administrație Fiscală, Direcția Generală a Finanțelor Publice Covasna împotriva aceleiași sentințe și a obligat partea civilă să plătească statului suma de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare, restul acestor cheltuieli rămân în sarcina statului.

A constatat instanța de apel că este întemeiată critica formulată de Ministerul Public cu privire la condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații în formă continuată prevăzută de art. 14 din O.U.G. nr. 16/2001 raportat la art. 292, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (84 o acte materiale), deoarece Legea nr. 211 din 2011 a intrat în vigoare la data de 25 noiembrie 2011, prin dispozițiile art. 68 din lege a fost abrogată O.U.G. nr. 16/2001 privind gestionarea deșeurilor industriale reciclabile, republicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 104/07.02.2002, cu modificările ulterioare, ceea ce atrage soluția de achitare a inculpatei, în temeiul art. 10 lit. b) C. proc.

pen. pe motiv că fapta nu mai este prevăzută de legea penală. Referitor la individualizarea judiciară a pedepsei, a constatat instanța de apel că au fost respectate toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. Astfel, s-a constatat corect că pericolul social al faptelor este moderat, împrejurările săvârșirii acestora - numărul mare al actelor materiale și perioada îndelungată de timp în care a săvârșit activitatea ilicită, faptul că inculpatul a încercat să atenueze urmările faptelor, achitând o mică parte din prejudiciul cauzat statului dar și circumstanțele personale ale acestuia. În ceea ce privește apelul promovat de partea civilă, instanța a constatat că este lipsit de temei, deoarece instituirea măsurii sechestrului asigurător se dispune doar în situația în care inculpatul are în proprietate bunuri mobile sau imobile, în condițiile prevăzute de art. 163 și urm. C. proc.

pen., iar în cauză nu există bunuri asupra cărora să poată fi aplicată măsura sechestrului în vederea recuperării prejudiciului, astfel încât urmează ca parte civilă, ca organ fiscal, să verifice dacă inculpatul va dobândi alte bunuri și să solicite instituirea măsurii asupra unor bunuri viitoare. A reținut că parte civilă ar mai avea la îndemână și posibilitatea formulării unei acțiuni în fața instanței civile, în cadrul căreia să se clarifice dacă inculpatul este proprietarul imobilului în discuție, să solicite întabularea în CF și apoi instituirea sechestrului.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs partea civilă Ministerul Finanțelor Publice, Agenția Națională de Administrație Fiscală, Direcția Generală a Finanțelor Publice Covasna și a solicitat, în esență, admiterea recursului și instituirea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor mobile și imobile din patrimoniul inculpatului și exonerarea de la plata cheltuielilor judiciare din apel Examinând decizia recurată în raport de motivele de casare invocate de recurenta parte civilă, dar și din oficiu conform prevederilor art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen., combinat cu art. 385 6 alin. (1) și art. 385 7 din același cod, Înalta Curte constată că recursul declarat de partea civilă Agenția Națională de Administrație Fiscală prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Covasna este nefondat pentru următoarele considerente: Înalta Curte, în urma probatoriului administrat constată că instanțele de fond și de apel au reținut o corectă situație de fapt, o justă încadrarea a faptei, fiind întrunite condițiile legale pentru răspunderea penală a inculpatului L.D. pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală, aspect necontestat de acesta care, întrucât acesta a solicitat ca judecarea să se efectueze potrivit dispozițiilor privind acordul de vinovăție prevăzut de art. 320 1 C. proc.

pen. De asemenea, Înalta Curte constată că în mod corect a fost soluționată latura civilă a cauzei, având în vedere că în cauză nu există bunuri asupra cărora să poată fi aplicată măsura sechestrului în vederea recuperării prejudiciului. Dispozițiile art. 163 alin. (1) C. proc. pen., prevăd că măsurile asigurătorii se iau în cursul procesului penal de procuror sau de instanța de judecată și constau în indisponibilizarea, prin instituirea unui sechestru, a bunurilor mobile și imobile, în vederea confiscării speciale, a reparării pagubei produse prin infracțiune, precum și pentru garantarea executării pedepsei și se pot lua la cererea părții civile sau din oficiu. Astfel, pentru a se putea dispune o asemenea măsură, chiar din oficiu, este necesar să se constate că existența temerii că bunurile personale care ar putea garanta recuperarea pagubei să fie înstrăinate sau ascunse în scopul sustragerii de la răspunderea civilă.

Aplicarea acestei măsurii asigurătorii se realizează prin instituirea unui sechestru, identificându-se bunurile aparținând persoanei împotriva căreia s-a luat măsura asiguratorie și se inventariază într-un proces-verbal în care se înscriu caracteristicile pe care le au, starea de uzură, cantitatea și evaluarea lor în bani. Or, în cauză, din procesul verbal întocmit de către Serviciul de Investigare a Fraudelor, aflat la dosarul de urmărire penală, s-a constatat că imobilul, înscris în CF nr. AA, nr. top. XX B., nu este proprietatea inculpatului, astfel că nu a putut fi inscripționat ipotecar în vederea recuperării prejudiciului. De asemenea, imobilul B., unde ar locui inculpatul, înscris în CF nr. AA, nr. top.

XX B., conversia nr. BB în CF nr. CC și actual nr. DD, la nr. top. YY figurează alte persoane ce au calitatea de proprietar, astfel încât acest imobil nu poate fi suspus măsurii sechestrului asigurător. Din înscrisul aflat la dosarul de urmărire penală rezultă că autovehiculul pe care l-ar fi deținut inculpatul, a fost vândut în vara anului 2010 și a fost radiat din circulație prin dezmembrare. Astfel, în mod corect a constatat instanța de apel că instituirea sechestrului asigurător nu este posibilă, deoarece instituirea măsurii sechestrului asigurător se dispune doar în situația în care inculpatul are în proprietate bunuri mobile sau imobile, în condițiile prevăzute de art. 163 și urm. C. proc.

pen., iar în cauză nu există bunuri asupra cărora să poată fi aplicată măsura sechestrului în vederea recuperării prejudiciului. În ceea ce privește critica părții civile referitoare la faptul că a fost obligată la cheltuieli judiciare către stat, în apel, Înalta Curte constată că în mod corect a dispus instanța de apel obligarea părții civile la plata cheltuielilor judiciare către stat, având în vedere dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., care prevăd că în cazul declarării apelului ori recursului sau al introducerii oricărei alte cereri, cheltuielile judiciare sunt suportate de către persoana căreia i s-a respins ori care și-a retras apelul, recursul sau cererea.

Înalta Curte, ținând seama de aceste împrejurări precum și de administrarea legală și completă a probelor de către prima instanță și de către instanța de apel, constatând că nu există niciun alt caz de casare care se ia în considerare din oficiu, va respinge, ca nefondat, recursul declarate de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Covasna împotriva deciziei penale nr. 46/Ap din 18 aprilie 2012 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, privind pe inculpatul L.D. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta parte civilă va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Covasna împotriva deciziei penale nr. 46/Ap din 18 aprilie 2012 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, privind pe inculpatul L.D. Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON reprezintă onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat. Definitivă. Pronunțată, în ședința publică, azi, 27 noiembrie 2012.