ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3914/2012

Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 159 din data de 22 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Buzău, secția penală, în Dosarul nr. .2919/114/2011, în baza art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 și 76 lit. a) C. pen., a fost condamnată inculpata D.A.l. la o pedeapsă de 4 ani închisoare.

Conform art. 65 C. pen., a fost aplicată față de inculpată pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 71 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen., pe o durată de 2 ani calculată începând cu data executării pedepsei principale.

În baza art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 și 76 lit. e) C. pen., a fost condamnată inculpata la o pedeapsă de 2 luni închisoare.

Conform art. 33, art. 34 C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpata având de executat pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 ani închisoare și pedeapsa complementară.

S-au aplicat dispozițiile art. 71 și 64 lit. a), teza a lI-a, b) și c) C. pen., pe durata executării pedepsei.

S-a dispus anularea chitanței de depunere numerar falsificată și a celor 17 ordine de plată.

A fost obligată inculpata la plata sumei de 5000 leiși a dobânzilor legale aferente, despăgubiri civile către partea civilă SC M.E. SRL și la 196.205,15 lei cu dobânzile legale aferente către partea civilă SC M. SRL și la 600 lei cheltuieli judiciare către stat din care 200 lei onorariu apărător din oficiu.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că SC M. SRL Buzău este un cabinet medical de radiologie și imagistică situat în Policlinica 23 August din municipiul Buzău.

La data de 01 aprilie 2003 SC M. SRL Buzău, administrată de numita A.M. a angajat-o pe inculpata D.A. Iuli, prin contract individual de muncă, în funcția de contabil, funcție în care aceasta avea atribuții cu privire la întocmirea evidenței primare, întocmirea balanțelor de verificare lunare si a bilanțului contabil, răspundea de corectitudinea si legalitatea actelor contabile întocmite, păstra și arhiva actele contabile ale firmei, etc.

Prin împuternicirea din data de 15 martie 2003 administratorul A.M. a împuternicit-o pe inculpata D.A. Iuli să efectueze în numele SC M. SRL Buzău, depuneri de documente de plată la ghișeele băncii, depuneri de numerar și ridicări de extrase de cont.

La sfârșitul lunii ianuarie 2010, mergând la B.T. -Sucursala Buzău, administratorul societății A.M. a constatat că inculpata D.A.I. ridică unele suspiciuni referitor la depunerea sumei de 5.000 lei în contul firmei SC M.E. SRL Buzău deschis la această bancă, suma respectivă pe care administratorul societății i-o înmânase contabilei la data de 28 ianuarie 2010 pentru a o depune la bancă neapărând ca fiind virată în conturile firmei.

Ulterior, pentru a ascunde faptul că nu depusese suma de 5.000 lei la B.T., inculpata D.A. Iuli a falsificat o chitanță de depunere de numerar emisă anterior de bancă și i-a prezentat administratorului A.M. ca justificare a efectuării operațiunii de depunere, însă în momentul în care s-a prezentat cu chitanța respectivă la bancă, administratorul societății a constatat că respectiva chitanță fusese falsificată.

A.M. s-a adresat unei societăți de expertiză contabilă, membră A.C.E.C.C.A.R. din România, respectiv SC C. SRL Buzău, în vederea efectuării unei verificări contabile privind legalitatea și realitatea înregistrărilor contabile efectuate de inculpata D.A.I. în perioada 01 iulie 2007 - 30 noiembrie 2009 pentru SC M. SRL Buzău.

În urma verificării contabile extrajudiciare, SC C. SRL Buzău a comunicat administratorului societății A.M. că în perioada analizată s-a constatat efectuarea unor plăți în valoare totală de 196.205,15 lei către trei societăți comerciale (SC O. SRL, SC C.C.P.C. SRL și SC M. SRL) pentru care nu existau facturi înregistrate în evidența contabilă a societății și că nu există niciuna din facturile care apar menționate în ordinele de plată prin care s-au făcut aceste plăți.

Conform fișelor analitice partener anexe la materialul de verificare se constată că în perioada 12 octombrie 20071 noiembrie 2009 în contul SC O. SRL s-au efectuat viramente în valoare totală de 160.914,05 lei, în perioada 17-23 decembrie 2009 către SC C.C.P.C. SRL s-a virat suma de 23.428,75 lei, iar Ia data de 13 august 2009 către SC M. SRL s-a virat suma de 11.862,35 lei.

Administratorul A.M. a menționat că la data de 28 ianuarie 2010 i-a dat inculpatei D.A.I. suma de 5.000 Iei in vederea depunerii în contul bancar al SC M.E. SRL Buzău deschis Ia B.T., iar ulterior a constatat că aceasta și-a însușit suma respectivă de bani și i-a prezentat o chitanță de depunere de numerar falsificată pentru a justifica efectuarea operațiunii.

De asemenea aceasta a mai arătat că nu a avut cunoștință de viramentele bancare în sumă totală de 196.205,15 lei efectuate către cele trei societăți comerciale, nu îi cunoaște pe administratorii acestor societăți și nu a avut niciodată relații comerciale cu firmele în cauză.

Din raportul de constatare tehnico-științifică din 26 aprilie 2010 întocmit de Serviciul Criminalistic din cadrul I.P.J. Buzău rezultă că semnăturile de pe cele 17 ordine de plată de la rubrica „semnătura plătitorului „ au fost executate de numita A.M.

A.M. a arătat că nu are cunoștință de tranzacțiile menționate pe aceste ordine de plată, acestea fiind completate integral de contabila D.A.I. și este posibil să fi semnat aceste ordine de plată, iară a verifica dacă datele și facturile menționate în aceste ordine corespundeau realității.

Inculpata D.A. Iuli a recunoscut că toate ordinele de plată au fost completate de ea, iar facturile menționate în aceste ordine de plată le-a trecut în mod fictiv, ele neexistând în realitate.

Inculpata D.A. Iuli a arătat că pe lângă funcția de contabil pe care o deținea in cadrul SC M. SRL, în urma unor înțelegeri verbale avute cu administratorii SC O. SRL, SC C.C.P.C. SRL și SC M. SRL, conducea și evidența contabilă a acestor societăți.

Cu privire la motivul pentru care a întocmit cele 17 ordine de plată identificate ca reprezentând viramente din contul SC M. SRL Buzău în conturile celor 3 societăți, iară a avea la bază documente justificative, inculpata D.A.l. a recunoscut faptul că a completat personal ordinele de plată în litigiu cu date nereale, deoarece nu au existat niciodată relații comerciale între aceste societăți și că a procedat astfel la solicitarea administratorului A.M. întrucât aceasta ar fi avut nevoie de bani și nu dorea să îi ridice personal din firmă.

Inculpata D.A.l. a menționat că nu a adus la cunoștință administratorilor celor trei societăți titlurile cu care au fost virați banii și nu le-a dat explicații cu privire la proveniența sau destinația acestor bani.

D.A.l. a recunoscut faptul că în perioada 2007-2009 a efectuat în conturile SC O. SRL Buzău, administrată de învinuita D.l., un număr de 14 viramente în valoare totală de 160.914,05 lei și că ulterior administratorul D.l. i-a înapoiat suma de 139.950 lei, pe care motivează că a remis-o administratorului A.M.

Cu privire la cele două viramente efectuate în perioada 17-23 decembrie 2009 către SC C.C.P.C. SRL Buzău în valoare totală de 23.428 lei, inculpata D.A.l. a precizat că a primit întreaga sumă de la administratorul R.C.A. și că ulterior a remis-o administratorului A.M.

Referitor la viramentul în sumă de 11.862,35 lei efectuat în contul SC M. SRL, inculpata D.A.l. a arătat că a recuperat de la administratorul M.D. suma de 10.000 lei pe care a remis-o administratorului A.M.

Cu privire la suma de 5.000 lei pusă la dispoziția sa la data de 28 ianuarie 2010 de administratorul A.M. în scopul de a fi depusă in contul bancar al SC M.E. SRL Buzău, deschis la B.T. - Sucursala Buzău, inculpata D.A.l. a recunoscut faptul că și-a însușit-o deoarece avea unele probleme financiare și a procedat la falsificarea unei chitanțe de depunere numerar, prin decuparea unor cifre, apoi prin xerocopierea acesteia și i-a prezentat-o ulterior administratorului A.M. pentru a o convinge că a depus suma de 5.000 lei în contul societății.

A.M., administrator al SC M.E. SRL și al SC M. SRL s-a constitui parte civilă cu suma de 5.000 lei (pentru SC M.E. SRL) și 196.205,15 lei (pentru SC M. SRL) la care se calculează dobânda legală aferentă.

În drept, faptele inculpatei D.A.l. întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în formă continuată și fals în înscrisuri sub semnătura privată în formă continuată prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 33 lit. a) C. pen.

La individualizarea pedepselor s-au avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de lege, gradul de pericol social al faptelor precum și persoana inculpatei care se află la prima încălcare a legii penale și a recunoscut parțial comiterea faptelor.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel partea civilă A.M. și inculpata D.A.I., criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală așa cum se va arăta în continuare:

În apelul său, partea civilă A.M. a criticat sentința în latură penală apreciind pedeapsa aplicată inculpatei ca fiind excesiv de blândă în raport de cuantumul prejudiciului care este mare și nerecuperat. A solicitat în esență, majorarea pedepsei aplicate.

În apelul declarat, inculpata D.A.I. a solicitat în principal, administrarea de probe, respectiv:

- reaudierea martorilor C.I. și M.D.; - partea civilă SC M. SRL să depună la dosar bilanțul din perioada 2007-2009; -acte în circumstanțiere.

Al doilea motiv de apel al inculpatei vizează încălcarea dreptului la apărare, susținând în acest sens că la termenul din 17 mai 2011 nu a avut apărător.

Un alt motiv de apel se referă la schimbarea încadrării juridice a faptei, conform art. 334 C. proc. pen., în infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1) și (2) C. pen. și respectiv, delapidare prev. de art. 215

1

alin. (1) C. pen.

Pe fond, inculpata a solicitat achitarea în temeiul art. 10 lit. b) C. proc. pen., deoarece sumele de bani au fost scoase din cont cu acordul părții civile A.M.

În subsidiar, inculpata a solicitat suspendarea pedepsei aplicate sub supraveghere conform art. 86

1

C. pen.

Prin Decizia penală nr. 65 din 19 aprilie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de partea civilă A.M.,  și de inculpata D.A.I.,  împotriva sentinței penale nr. 159 din 22 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Buzău, secția penală.

Au fost obligați apelanții la câte 300 lei cheltuieli judiciare către stat.

Curtea examinând hotărârea apelată în raport de actele și lucrările dosarului, susținerile părților și dispozițiile incidente în materie, a constatat apelurile ca nefondate:

Cu privire la apelul declarat ele inculpata D.A.I.: Situația de fapt, împrejurările și modalitatea de săvârșire a infracțiunilor au fost corect reținute de instanța fondului - așa cum s-a arătat pe larg mai sus - în sensul că, în perioada octombrie 2007 - decembrie 2009, inculpata în calitate de contabilă la SC M. SRL Buzău, în baza unor ordine de plată completate de în fals, a transferat, prin inducerea în eroare a administratorului acestei societăți A.M., suma totală de 196.205 lei în conturile a trei societăți comerciale unde aceasta ținea contabilitatea, iar de aici sumele de bani au fost ridicate de către administratorii acestor societăți și au fost predate inculpatei care le-a folosit în interes personal prejudiciind SC M. SRL Buzău. în luna ianuarie 2010, inculpata și-a însușit suma de 5.000 lei pe care partea civilă A.M. i-o înmâna-se pentru a o depune la B.T., în contul SC M.E. SRL, prezentându-i părții vătămate o chitanță de depunere în numerar falsificată de ea pentru a o asigura pe aceasta că a efectuat operațiunea de depunere a sumei de bani în bancă.

Probele administrate în cauză respectiv: plângerea și declarațiile părții vătămate A.M., actele constitutive ale SC M. SRL Buzău, raportul verificării extrajudiciare efectuate de către SC C. SRL, declarațiile inculpatei, declarațiile martorilor, extrase de conturi bancare, copii de pe ordinele de plată, completate în fals, copie de pe chitanța de depunere numerar a sumei de 5.000 lei din data de 28 ianuarie 2010 falsificată, raportul de constatare tehnico științifică din 26 aprilie 2010, ordonanța de instituire a sechestrului asigurător au fost bine analizate și interpretate de instanța de fond, astfel că încadrarea juridică corespunde faptelor săvârșite.

Din acest punct de vedere, Curtea a apreciat că nu se impune completarea probatoriilor, schimbarea încadrării juridice a faptelor- așa cum s-a solicitat - și nici achitarea inculpatei conform art. 10 lit. b) C. proc. pen.

Cu privire la motivul de apel privind încălcarea dreptului la apărare, Curtea a constatat că, la termenul din 17 mai 2011 inculpata a avut apărător din oficiu care i-a asigurat apărarea.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpatei Curtea a apreciat că, prima instanță a avut în vedere dispozițiile art. 72 C. pen. care prevăd criteriile generale de individualizare și a acordat semnificație juridică gradului ridicat de pericol social al faptelor, împrejurărilor în care sau săvârșit, dar și persoanei inculpatei care nu este cunoscută cu antecedente penale, nu a dorit să dea declarație la instanța de fond și nici la apel și a avut o atitudine parțial sinceră, recunoscând săvârșirea faptelor în mod circumstanțiat.

În raport și cu dispoz. art. 52 C. pen.. care prevăd scopul pedepsei, respectiv prevenția generală și specială, pedeapsa de 4 ani închisoare cu executare în regim de detenție este just și corect individualizată și nu se impune aplicarea dispoz. art. 86

1

C. pen. referitoare la suspendarea pedepsei sub supraveghere astfel cum s-a solicitat.

Cu privire la apelul declarat de partea civilă Albii Măria: Prin apelul declarat, partea civilă, administrator al SC M. SRL și SC M.E. SRL Buzău, a solicitat majorarea pedepselor aplicate inculpatei urmând a se avea în vedere pericolul social creat, dar și cuantumul prejudiciului care este mare și nerecuperat.

În raport de motivarea pct. 1, de individualizarea pedepselor efectuată de prima instanță, de împrejurarea că apelanta în vârstă de 54 de ani nu este cunoscută cu antecedente penale și nu provine dintr-un mediu cu potențial criminogen ridicat, fiind la primul conflict cu legea penală, Curtea a apreciat că scopul preventiv educativ al pedepselor aplicate în sensul dispozițiilor art. 52 C. pen., poate fi atins în cuantumul și modalitatea de executare stabilite de instanța de fond.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs părțile civile A.M. și SC M. SRL tară a depune în scris motivele de recurs, însă invocând in concluziile orale dispozițiile art 385

9

pct. 14 C. proc. pen., pentru considerentele arătate în încheierea de dezbateri și inculpata D.A.I.

În motivele sale scrise de recurs inculpata a învederat următoarele (pag. 21-25):

În conformitate cu disp. ari. 385

9

pct. 17

1

C. proc. pen., instanțele au făcut o greșită interpretare și aplicare a disp. art. 320

1

C. proc. pen. întrucât deși inculpata se afla într-o situație tranzitorie, deoarece judecata fondului a avut loc anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, apelul a fost judecat după declararea ca neconstituționale a unora dintre prevederile art. 320

1

C. proc. pen., împrejurare care obliga instanța de apel să pună în vedere inculpatei aceste dispoziții legale și să consemneze explicit poziția sa în legătură cu recunoașterea învinuirii și solicitarea de a beneficia de textul legal menționat.

O asemenea îndatorire revenea instanței cu atăta mai mult cu cât inculpata nu a fost niciodată audiată pe parcursul procesului penal, dar în faza de urmărire penală, precum și prin concluziile apărătorilor săi, a declarat că recunoaște învinuirea ce i-a fost adusă, deci era dreptul său de a beneficia de cauza legală privind reducerea limitelor de pedeapsă.

Împrejurarea că inculpata a fost asistată de un apărător ales, nu scutește instanța de această îndatorire, cu atât mai mult cu cât în situația explicită în care se afla, dispozițiile privind incidența art. 320

1

C. proc. pen. în împrejurările tranzitorii la care se referă legiuitorul era vădită.

În recurs inculpata D.A. învedereză instanței că recunoaște în totalitate faptele astfel cum au fost descrise în actul de sesizare, își însușește materialul probator administrat în cauză și solicită să beneficieze de art. 320

1

C. proc. pen.

II. În temeiul cazului de casare prev. de art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen., inculpata a solicitat instanței să dispună schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina sa din infr. prev. de art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. în infr. prev. de art. 215 alin. (1), (2) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (17 acte materiale) și infr. prev. de art. 215

1

alin. (1) C. pen.

Această solicitare a fost formulată de inculpată și cu ocazia judecării apelului, deoarece este evident că atât rezoluția infracțională, cât și modalitatea de realizare a acesteia au fost diferite.

Referitor la emiterea celor 17 Ordine de Plată în favoarea unor societăți comerciale care nu aveau raporturi contractuale cu SC M.E. SRL, inculpata a recunoscut că a dispus plățile în baza unor facturi fictive, iar sumele de bani au intrat în mod necuvenit în patrimoniul celor 3 firme, ceea ce reprezintă infracțiunea de înșelăciune comisă în condițiile art. 215 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

În mod corect instanțele au reținut că mijlocul fraudulos prin care a fost realizată prejudicierea SC M.O.E. SRL l-au reprezentat cete 17 Ordine de Plată cu privire la care de altfel s-a și dispus anularea și în legătură cu a căror completare s-a reținut în sarcina inculpatei D.A. infracțiunea prevăzută de art. 290 C. pen.

În legătură cu suma de 5.000 lei, inculpata a recunoscut că a primit-o de la A.M. în ziua de 28 ianuarie 2010, în vederea depunerii în contul societății deschis la B.T. Sucursala Buzău și că și~a însușit această sumă de bani în vederea rezolvării unor probleme personale, ceea ce consituie o infracțiune distinctă, respectiv aceea de delapidare, în raport de atribuțiile de serviciu ale inculpatei care presupuneau inclusiv gestionarea resurselor financiare ale societății.

Prin urmare, modalitatea de însușire a acestei sume de bani este circumscrisă unei rezoluții infracționale diferite și îmbracă forma infr. prev. de art. 215

1

alin. (1) C. pen.

III În temeiul cazului de casare prev. de art. 385

9

pct. 10 C. proc. pen., inculpata a solicitat admiterea prezentului recurs, casarea Deciziei penale nr. 65719 aprilie 2012 a Curții de Apel Ploiești și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, urmând a se constata că hotărârea instanței este practic nemotivată, magistrații de la instanța de prim control judiciar respingând ambele apeluri fără o motivare,corespunzătoare și fără a răspunde motivelor de critică formulate de inculpată.

Deși este o cale de atac devolutivă, apelul s-a limitat la judecarea superficială a cererilor formulate de părți, au fost respinse cererile în probațiune formulate de inculpată, deși acestea erau esențiale pentru lămurirea situației de fapt și pentru garantarea dreptului său la apărare, Curtea de Apel Ploiești limităndu-se la reluarea unor fraze din hotărârea primei instanțe. Deși inculpata nu fusese niciodată audiată în cauză, magistrații au omis să o informeze cu privire la posibilitatea recunoașterii vinovăției în condițiile art. 320

1

C. proc. pen.

Hotărârea pronunțată în apel este practic nemotivată, iar respingerea probelor s-a făcut fără o justificare concretă, prin urmare cereri esențiale formulate de inculpată, au fost respinse în mod total nemotivat.

IV. În temeiul cazului de casare prev. de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., inculpata a solicitat instanței de recurs să procedeze la reindividualizarea pedepsei raportat la criticile expuse anterior, reținând dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen. și considerând câștigate cauzei circumstanțele atenuante deja reținute.

Inculpata a comis inj'racțiuni pe care le-a recunoscut, le regretă și dorește în mod sincer să recupereze prejudiciul într-un termen cât mai scurt, lucru care nu ar fi în mod obiectiv posibil în condițiile aplicării unei sancțiuni privative de libertate.

Urmează să fie avute în vedere comportarea foarte bună a inculpatei anterior comiterii faptelor, atitudinea procesuală sinceră, vârsta acesteia, respectiv 54 ani, problemele grave de sănătate cu care se confruntă, atât aceasta cât și soțul său și care reprezintă, într-o oarecare măsură, justificarea faptelor pe care Ie-a săvârșit.

După încetarea raporturilor contractuale cu partea civilă, inculpata a continuat să desfășoare activități potrivit competenței și nivelului său de pregătire profesională, fiind apreciată ca o persoană serioasă și integră, ceea ce face dovada că faptele comise reprezintă un accident nefericit în existența sa, iar regretele exprimate au un caracter sincer.

S-au atașat la dosar înscrisuri în circumstanțiere reprezentant acte medicale ce atestă starea de sănătate a soțului inculpatei, dar și caracterizări ale inculpatei în relația cu alți angajatori.

În ședința publică din data de 14 noi. 2012, recurenta inculpată a fost audiată aceasta precizând că solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, probe pe care le cunoaște și și le însușește, că recunoaște în totalitate faptele pentru care a fost trimisă în judecată, astfel cum sunt descrise în actul de sesizare a instanței și le regretă, că nu solicită administrarea de probe noi, cu excepția înscrisurilor în circumstanțiere. A mai precizat că la termenul de judecată din data de 17 mai 2011 s-a consemnat în mod eronat faptul că nu a solicitat aplicarea prevederilor art. 320

1

C. pen. pen.

Curtea, analizând hotărârea din perspectiva motivelor invocate și a cazurilor de casare prev. de art. 385

9

pct. 17

1

, 17, 10 și 14 C. proc. pen., apreciază căile de atac ca fiind nefondate pentru următoarele considerente:

Instanțele de fond și de apel, în urma unor riguroase analize a ansamblului probator, au reținut corect situația de fapt și întrunirea condițiilor tragerii la răspundere penală a inculpatei.

În recurs inculpata a recunoscut în totalitate activitatea infracțională reținută în sarcina acesteia, solicitând aplicarea art 320

1

C. proc. pen. (judecata în cazul recunoașterii vinovăției), potrivit căruia:

(1). Până la începerea cercetării judecătorești, inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței și solicită ca judecata să se facă în baza probe/or administrate în faza de urmărire penală.

(2). Judecata poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, doar atunci când inculpatul declară că recunoaște în totalitate faptele reținute în actul de sesizare a instanței și nu solicită administrarea de probe, cu excepția înscrisurilor în circumstanțiere pe care le poate administra la acest termen de judecată.

(3). La termenul de judecată, instanța întreabă pe inculpat dacă solicită ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaște și le însușește, procedează la audierea acestuia și apoi acordă cuvântul procurorului și celorlalte părți.

(4). lnstanța de judecată soluționează latura penală atunci când din probele administrate în cursul urmăririi pena/e rezultă că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpai.

(5). Instanța va pronunța condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii, și de reducerea, cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei amenzii. Dispozițiile alin. (1)-(6) nu se aplică în cazul în care acțiunea penală vizeazci o infracțiune care se pedepsește cu detențiune pe viață.

(6). Instanța respinge cererea atunci când constată că probele administrate în cursul urmăririi penale nu sunt suficiente pentru a stabili că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat. In acest caz instanța continuă judecarea cauzei potrivit procedurii de drept comun.

Textul a fost introdus prin Legea nr. 202/2010 publicată în M. Of. din data de 26 octombrie 2010, iar prin Decizia Curții Constituționale 1470 din 8 noiembrie 2011, publicată în M. Of. din data de 2 decembrie 2011, s-a statuat în sensul că dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen. sunt neconstituționale în măsura în care nu permit aplicarea legii penale mai favorabile tuturor situațiilor juridice născute sub imperiul legii vechi și care continuă să fie judecate sub legea nouă, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

Faptele ce fac obiectul prezentei cauze au fost săvârșite in perioada octombrie 2007-ianuarie 2010, astfel încât inculpata ar fi putut beneficia de cauza legală de reducere a pedepsei dacă ar fi solicitat aceasta în cursul judecării fondului sau apelului.

Critica formulată în recurs de către inculpată vizează, în esență, faptul că, instanța de apel nu a manifestat rol activ, și nu a explicat inculpatei consecințele juridice ale aplicării art. 320

1

C. proc. pen.

Se constată însă că prima instanță a explicat inculpatei dispozițiile art 320

1

C. proc. pen., în ședința publică din data de 17 mai 2011, când inculpata personal și asistată de avocat ales (fila 25), a arătat că recunoaște parțial faptele pentru care a fost trimisă în judecată și nu dorește să dea declarație în fața instanței, dar își menține declarațiile din cursul urmăririi penale. Această poziție a fost menținută și în apel.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești la data de 16 decembrie 2011, inculpata fiind prezentă și asistată de apărător ales la data de 10 aprilie 2012 când a arătat că nu înțelege să dea o nouă declarație, precizând că își menține declarația dată în cursul urmăririi penale și solicitând, pe fond, achitarea sa, în temeiul art 10 lit. b) C. proc. pen., pe motiv că fapta nu este prevăzută de legea penală.

Înalta Curte reține faptul că rolul activ al instanței nu presupune o subrogare în drepturile apărătorului și o cenzurare a strategiei apărării, care este liberă să evalueze situația juridică a inculpatei și să stabilească ansamblul demersurilor și solicitărilor în fața instanței. Instanța exercită rolul activ în continuare în cauză însă în măsura în care apărarea calificată alege să solicite achitarea, inclusiv pe considerentul că fapta cercetată nu este prevăzută de legea penală, iar poziția liber exprimată a inculpatei asistate de apărătorul său ales, este în sensul că dorește să beneficieze de dreptul la tăcere, explicarea și invocarea conținutului textului prevăzut de art 320

1

C. proc. pen., care presupune că partea recunoaște necondiționat acuzația în materie penală și achiesează la materialul probator, nu este oportună. Poziția inculpatei care solicită achitarea este contrară aceleia prevăzute de art 320

1

C. pen. pen. și exonerează instanța de obligația legală stabilită în același text (320

1

alin. (3)). În condițiile în care partea și-a menținut atitudinea procesuală, iar dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen., fuseseră deja explicitate de prima instanță, inculpata cunoscând conținutul textului și condițiile în care poate beneficia de cauza legală de reducere a pedepsei care presupunea achiesarea la datele actului de sesizare și la probatoriul administrat în acuzare, nu se poate reține o nesocotire a obligației legale prevăzute de art 320

1

alin. (3) C. proc. pen., de către instanța de apel.

Inculpata a solicitat aplicarea cauzei legale de reducere a pedepsei tardiv, în recurs, cu depășirea termenului maxim prevăzut de lege, interpretat ca fiind acela imediat următor publicării Deciziei Curții Constituționale, respectiv 2 decembrie 2011. După această dată, în apel, cauza a înregistrat 4 termene (2 februarie, 7 martie, 3 aprilie, 10 aprilie 2012), inculpata fiind prezentă personal și asistată de apărător ales numai la ultimul, când s-a intrat în dezbateri.

Înalta Curte reține însă că poziția parțial sinceră a inculpatei avută în cursul urmăririi penale și judecății în fond a fost evaluată de prima instanță când a reținut incidența art 74 și 76 C. pen.

La individualizarea pedepsei aplicate față de inculpată au fost analizate criteriile enumerate de art. 72 C. pen. care prevede că la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale ale codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Potrivit art. 76 alin. (2) C. pen., în cazul infracțiunilor prin care s-au produs consecințe deosebit de grave, dacă se constată că există circumstanțe atenuante, pedeapsa închisorii poate fi redusă cel mult până la o treime din minimul special. Minimul special în cazul infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave este de 10 ani închisoare care, în contextul reținerii circumstanțelor atenuante, poate fi redus cel mult până la 3 ani și 4 luni închisoare.

În baza art. 80 C. pen., în caz de concurs între cauzele de agravare și cauzele de atenuare, pedeapsa se stabilește ținându-se seama de circumstanțele agravante, de circumstanțele atenuante și de starea de recidivă. In caz de concurs între circumstanțele agravante și atenuante, coborârea pedepsei sub minimul special nu este obligatorie.

Se constată în cauză incidența unui concurs între starea de agravare prevăzută de art 41 alin. (2) C. pen. și circunstanțele atenuante prevăzute de art 74 C. pen., instanța de fond, stabilind și aplicând o pedeapsa apropiată de minimul determinat conform art 76 alin. (2) C. pen.

Curtea adaugă aspectelor analizate și reținute de instanțele de fond și apel, evidențiate anterior, pe aspectul individualizării pedepsei, următoarele precizări:

- gradul de pericol social concret al faptei comise este relativ ridicat, aspect dedus din modul de operare, descris anterior, ce a presupus o pluralitate de acte de executare ce reflectă o perseverență infracțională, din urmarea produsă constând într-un prejudiciu considerabil, dar aprobiat de finita determinată de art 146 C. pen.;

- circumstanțele personale demonstrează o lipsă de căință activă dedusă din lipsa oricărui efort în acoperirea, chiar și în parte, a prejudiciului creat. Starea de sănătate personală sau a membrilor de familie nu justifică lipsa acestui efort. De altfel nici nu s-a dovedit cheltuirea unor sume considerabile pentru tratamentul medical și nici nu s-a susținut că mobilul faptei ar fi în legătură cu necesitatea de ordin financiar generată de impunerea unei anumite conduite terapeutice. De altfel, activitatea infracțională s-a epuizat în ianuarie 2010 și actele medicale sunt eliberate în perioada ianuarie - martie 2012.

Toate aceste elemente interpretate coroborat conduc la concluzia că pedeapsa principală și rezultantă aplicate, în cuantumul de 4 ani închisoare, sunt riguros dozate și apte să atingă scopul preventiv și educativ al sancțiunii, astfel încât nu se impune reindividualizarea acestora.

În ceea ce privește reținerea in sarcina inculpatei a unei unice infracțiuni de înșelăciune în formă continuată, Înalta Curte apreciază caracterizarea în drept a faptei ca fiind riguroasă. Astfel inculpata și-a reprezentat în linii generale activitatea ilicită ulterioară, iar ultimul act de executare desfășurat în luna ianuarie 2010, ocazie cu care și-a însușit suma de 5.000 lei, nu a presupus o nouă și distinctă rezoluție infracțională. Faptul că această sumă i-a fost remisă pentru depunerea la bancă, fără a fi necesară, ca în situațiile anterioare, emiterea unor ordine de plată nu rupe unitatea infracțională. Reprezentarea inițială a activității infracționale este suficient de clară și se referă la obținerea sumelor pe care le gestiona în calitate contabil la cele două firme SC M.E. SRL și SC M. SRL, fără a necesita identitate de operațiuni efectuate în acest scop. Operațiunile au fost însă adaptate situațiilor concrete ce au facilitat intrarea în posesia sumelor de bani.

În legătură cu încadrarea juridică a faptei cercetate inculpata a solicitat în calea de atac a apelului schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de înșelăciune ce a produs consecințe deosebit de grave în infracțiunea de delapidare în varianta tip.

Se constată însă că ambele infracțiuni fac parte din Titlul III (infracțiuni împotriva patrimoniului) și ambele, în varianta agravată a producerii consecințelor deosebit de grave, au aceleași limite de pedeapsă de la 10 la 20 de ani închisoare. Ceea ce caracterizează activitatea inculpatei este aceea că infracțiunea a produs un prejudiciu în cuantum de 201.000 lei, iar potrivit art 146 C. pen., o pagubă materială mai mare de 200.000 lei constituie consecințe deosebit de grave. Ca urmare cererea de schimbare a încadrării juridice în infracțiunea de delapidare în varianta tip este neîntemeiată.

În drept, fapta inculpatei care în perioada menționată, prin întocmirea de înscrisuri false și inducerea în eroare a administratorului societăților comerciale a transferat și și-a însușit sume de bani aparținând acestora, producând un prejudiciu ce constituie consecințe deosebit de grave, întrunește elementele constitutive ale înfracțiunii de înșelăciune în variantă agravată, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (5) cu aplicarea art 41 alin. (2) C. pen.

Potrivit art 385

9

pct. 9 și 10 C. proc. pen., hotărârea poate fi supusă casării în cazul în care nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția sau instanța nu s-a pronunțat cu privire la unele probe administrate ori asupra unor cereri esențiale pentru părți, de natură să garanteze drepturile lor și să influențeze soluția procesului.

Analizând structura și conținutul deciziei recurate se constată că aceasta cuprinde considerente succinte în fapt și în drept (pag. 6-7).

În hotărârea C.E.D.O. pronunțată în Cauza Boldea împotriva României (pag. 29, 30) se arată că art. 6 alin. (1) obliga instanțele să iși motiveze hotărârile, și nu poate fi ințeles in sensul că impune un răspuns amănunțit pentru fiecare argument (Van de Hurk, citata mai sus, § 61). Dimensiunea acestei obligații poate să varieze in funcție de natura hotărârii. Mai mult, instanța trebuie sa țină cont mai ales de diversitatea mijloacelor pe care un pledant le poate ridica in instanță .De aceea, problema de a ști dacă o instanță și-a incălcat obligația de motivare ce rezultă din art. 6 din Convenție nu se poate analiza decât in lumina circumstanțelor spetei (Ruiz Torija, citata mai sus, § 29).

În plus, noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță internă care nu și-a motivat decât pe scurt hotărârea, prin preluarea motivării instanței inferioare sau altfel, să fi analizat in mod real chestiunile esențiale ce i-au fost supuse judecății si să nu se fi mulțumit cu a aproba pur si simplu concluziile unei instanțe inferioare (Helle, citata mai sus, § 60).

Daca este adevărat că obligația de a-si motiva hotărârile, pe care art. 6 alin. (1) din Convenție le-o impune instanțelor, nu poate fi inteleasă in sensul de a da un răspuns detaliat la fiecare argument (Perez, citată mai sus, § 81, Van de Hurk, citata mai sus, p. 20, § 61, si Ruiz Torija, citata mai sus, § 29; a se vedea si Jahnke și Lenoble impotriva Franței (dec.) nr. 40.490/98, C.E.D.O. 2000-IX), trebuie constatat ca, în speța (c. Boldea), Tribunalul Timiș nu făcuse decât să trimită la considerentele sentinței pronunțate de Judecătoria Timișoara. Chiar daca aceasta poate constitui o motivare prin preluarea motivelor instanței inferioare in sensul Cauzei Helle impotriva Finlandei (hotărâre citata mai sus, § 56), ar fi fost necesara o hotărâre motivată in detaliu si completă din partea Judecătoriei Timișoara pentru a putea considera drept echitabilă procedura îndreptata împotriva reclamantului.

Revenind la prezenta cauză, în considerarea caracterului echitabil al procedurii trebuie concluzionat în sensul că și în cazul în care hotărârea anterioară ar fi expus lapidar și incomplet considerentele ori aspectele esențiale pentru părți, instanța de recurs are posibilitatea de a înlătura acesta în cadrul judecării căii de atac, fără a fi necesară casarea cu trimitere spre rejudecare. Această din urmă soluție, întemeiată pe dispozițiile art 385

15

lit. c) C. proc. pen. este incidență atunci când lipsește motivarea instanței anterioare ceea ce generează pentru instanța de recurs imposibilitatea de a cenzura raționamentul juridic ce a condus la soluția recurată.

În ceea ce privește lipsa pronunțării cu privire la unele probe administrate ori asupra unor cereri esențiale pentru părți, legea prevede condiții suplimentare pentru a interveni în recurs soluția de casare cu trimitere spre rejudecare, respectiv ca acestea să fie de natură să garanteze drepturile părților și să poată influența soluția procesului.

În apel inculpata prin apărător ales a solicitat reaudierea martorilor C.I. și M.D. întrucât la instanța d fond aceștia ar fi dat declarații "pe scurt", aspect ce este de natură a încălca principiul contradictorialității. Înalta Curte observă în legătură cu audierea acestor martori că aceasta s-a realizat în ședința publică din data de 14 iunie 2011, când inculpata a fost prezentă personal și asistată de apărător ales, astfel încât inculpata a participat la audiere și a putut să valorifice prin întrebări pertinente apărarea, atât în persoană proprie cât și prin apărătorul său, fiind respectate principiile contradictorialității, oralității și nemijlocirii. întinderea declarațiilor acestor martori a fost determinată de conținutul aspectelor cunoscute nemijlocit de aceștia. In condițiile în care inculpata nu a relevat în calea de atac necesitatea reaudierii sub aspectul valorificării unor elemente sau intrebări noi, în mod corect s-a considerat cererea lipsită de utilitate.

In ceea ce privește solicitarea inculpatei ca partea civilă să depună la dosar bilanțul contabil pentru perioada 2007-2009, în mod riguros a fost apreciată ca nefiind utilă întrucât în sarcina inculpatei s-a reținut varianta agravată a infracțiunii de înșelăciune pe considerentul cuantumului prejudiciului care depășește 200.000 lei, iar nu pe considerentul producerii unei perturbări grave societății comerciale.

În ceea ce privește dovedirea acuzației în materie penală, Înalta Curte va evidenția, în continuare, pe larg, și va analiza declarațiile martorilor audiați de instanța de fond, pentru a suplini aspectele evocate anterior în legătură cu conținutul motivării hotărârii instanței anterioare.

Astfel martorul M.D. a arătat (fila 32) „Mențin declarațiile pe care le-am dat în faza de urmărire penală. In luna august anul 2009 am fost contactat de inculpata care mi-a spus că din eroare au fost virați niște bani în contul meu, respectiv suma de 10.000 lei. Eu m-am dus la bancă, am retras suma respectivă de bani deoarece știam că nu am în cont asemenea sumă și i-am înmânat-o inculpatei. Inculpata nu mi-a dat multe explicații, mi-a spus că această sumă din eroare a fost depusă în contul său."

Martorul Crăciun Ion a arătat (fila 33) „Mențin declarațiile date în faza de urmărire penală. Eu am fost angajat la societatea administrată de doamna D. Doamna D. mă folosea ca șofer pe o mașină de taxi. Deseori m-am deplasat împreună cu numita D. la B.R.D. și U.T. de unde aceasta retrăgea diverse sume de bani, după aceea mă duceam împreună cu doamna D. în zona policlinicii unde îi înmâna doamnei D. anumite sume de bani. Odată d-na. D. deoarece pleca din localitate m-a împuternicit să merg la B.U., aceasta mi-a spus eă vor intra în cont sume de bani pe care eu i-am retras și i-am înmânat-o inculpatei D. De fiecare dată când i se duceau banii, d-na. D. cobora Ia parter, se apropia de mașina în care mă aflam la câțiva metri, eu puteam observa cum d-na. D. îi dădea d-nei. D. deoarece acest schimb se întâmpla la circa 20 de metri de mașină. De asemenea, când eu i-am dat banii, d-na. D. a coborât și tot în apropierea mașinii i-am înmânat suma de bani. D-na. D. nu a urcat niciodată în birou să-i ducă banii d-nei.D., cel puțin când am participat eu.

Martorul D.l. a arătat (fila 45) „Mențin declarațiile pe care le-am dat în faza de urmărire penala. O cunosc pe inculpată deoarece a fost angajata ca si contabil la firma pe care o administram. Am angajat-o la recomandarea vărului doamnei A. Din discuțiile pe care le am purtat cu inculpata am observat că între aceasta si doamna A. exista o relație de prietenie. De asemenea inculpata mi-a relatat că doamna A. o ajuta de multe ori în rezolvarea unor probleme pe care le avea. Mi-a spus inculpata că doamna A. urma să o împrumute cu diverse sume de bani pe care aceasta i le va restitui ulterior. Deoarece nu puteau scoate banii din societate decât la sfârșit de an, inculpata m-a întrebat daca sunt de acord să vireze în contul societății mele banii. Eu nu mi-am putut imagina că doamna doctor nu știe de aceasta tranzacție, că banii pot fi virați în contul societății mele Iară știrea și semnătura doamnei doctor. Inculpata mă anunța când erau virate sume de bani în contul societății mele, eu ridicam acești bani și îi înmânam inculpatei personal. Nu i-am înmânat niciodată aceste sume de bani de față cu doamna A. Uneori mergeam la policlinica și îi dădeam acolo banii, dar niciodată de față cu doamna A. Din aceste sume de bani banca îmi oprea niște rate daca erau la scadenta însă eu am restituit întreaga suma de bani care a fost luata în această modalitate, pe formularele pe care le completam la banca pentru ridicarea banilor nu am scris destinația acelor sume. Revin și arăt că nu-mi amintesc cu exactitate ce completam la rubrica respectiv, probabil " încasări " sau "diverse"sau "plăți". Toate acele acte nu au fost înregistrate în contabilitatea firmei mele. Nu am știut că aceste acte nu sunt înregistrate în contabilitate. Nu-mi explic de ce inculpata a declarat ca mie îmi reveneau circa 5-10 la sută din aceste sume virate . S-au făcut plați cu ordine de plată. Când inculpata mi-a solicitat să o ajut să transfere bani în contul meu, bani ce reprezentau un împrumut de la doamna A., aceasta nu mi-a spus ce urma sa facă cu acele sume de bani. Precizez că eu am fost convins totdeauna că inculpata îi va restitui doamnei A. aceste sume de bani obținute în această modalitate, ba mai mult și acum am senzația că s-au restituit aceste sume de bani. Mențin în totalitate declarațiile de la urmărirea penală. Eu i-am restituit doamnei A. suma de 200 milioane lei, deoarece nu am putut dovedi ca i-am înmânat întreaga sumă doamnei A. Eu trăiesc cu impresia că se dorește recuperarea întregului prejudiciu de la mine. Cealaltă suma, diferența de bani a recunoscut inculpata ca i-am înmânat-o, de aceea nu i-am restituit întreaga sumă doamnei A. Nu știam exact ce sumă de bani va intra în contul firmei mele, eram anunțată de către inculpata D. uneori în cursul aceleiași zile."

Martorul R.C.A. (fila 49) a arătat „Mențin declarațiile pe care le-am dat în faza de urmărire penală. Inculpata a fost contabilă la societatea pe care o administram. Eu aveam un cont deschis la B.T. iar inculpata, fiind contabila mea, m-a întrebat dacă nu vreau să deschid un cont la altă bancă. Astfel am deschis un cont la R.B. La circa 1-2 săptămâni după ce am deschis contul a venit la mine și mi-a spus că a virat din greșeală niște bani și m-a rugat să scot acești bani pentru a-i da. Mi-a fost cam teamă, m-am gândit să nu apară acei bani pe firmă dar mi-a spus să stau liniștit că nu se întâmpla nimic. Eu am ridicat suma de bani pe care am înmânat-o inculpatei. Inculpata mi-a spus că va da acei bani persoanei căruia trebuia să vireze suma respectivă. De doua ori mi-au fost virate sume de bani în acel cont. Eu i-am restituit toți banii și de fiecare dată inculpata mi-a spus că din greșeală a virat banii. Nu-mi aduc aminte dacă inculpata mi-a spus prima oara când a virat banii în cont că urmează să vireze o sumă de bani pe care eu să o restitui ulterior. O dată i-am dat suma de bani virată în contul meu inculpatei și o dată fiului acesteia. Menționez că eu abia deschisesem acea firmă și nu știam exact cum stau lucrurile. I-am permis să facă acest lucru pentru că mi-a spus că este legal. Nu am beneficiat de nicio sumă de bani. Inculpata a fost cea care mi-a sugerat la ce bancă să deschid acel cont. Eu nu știu cum au fost evidențiate în firmă aceste sume de bani. Actele erau la dânsa acasă. Când am ridicat suma de bani de la bancă pe documentul justificativ am menționat la motivul retragerii prestări servicii, la sugestia inculpatei. Mie mi s-a părut că nu este ceva în regulă, am insistat și am întrebat-o dacă este în regulă și mi-a spus că este legal. Nu am fost contactat de inculpată după începerea cercetări lor. Eu am fost cel care a căutat-o pe inculpată pentru a-i cere actele firmei și am renunțat la serviciile acesteia. Menționez că aceasta nu și-a făcut datoria față de firma mea, nu era Ia zi cu actele contabile".

Înalta Curte apreciază că declarația de recunoaștere a inculpatei se coroborează cu datele furnizate de declarațiile martorilor menționați și cu înscrisurile depuse la dosar în cursul urmăririi penale și sunt apte, astfel cum au reținut și instanțele anterioare, să răstoarne prezumția de nevinovăție, făcând dovada deplină a celor reținute în sarcina inculpatei prin actul de sesizare.

Ca urmare, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge, ca nefondate, recursurile declarate.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de părțile civile A.M. și SC M. SRL și inculpata D.A.l. împotriva Deciziei penale nr. 65 din 19 aprilie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentele părți civile la plata sumei de câte 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 28 noiembrie 2012.