ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3169/2011

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 936/F din 21 iunie 2007, pronunțată în Dosarul nr. 48229/3/2005, Tribunalul București, secția a II-a penală, a hotărât astfel: În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul B.R.Ș., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen., față de partea vătămată SC L.S.C. SRL. În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a achitat pe același inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen. față de partea vătămată SC T.B.D.

SRL. În temeiul art. 84 din Legea nr. 59/1934, a condamnat pe același inculpat la două pedepse de câte 1 an închisoare fiecare, pentru infracțiunile săvârșite față de părțile vătămate SC L.S.C. SRL și SC T.B.D. SRL. Conform art. 33-34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele aplicate și a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv 1 an închisoare. În temeiul art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiționată a executării acestei pedepse pe un termen de încercare de 3 ani, potrivit art. 82 C. pen. În temeiul art. 83-85 C. pen., a atras atenția inculpatului asupra cazurilor de revocare și anulare a suspendării condiționate a executării pedepsei. În temeiul art. 88 C. pen., a constatat că inculpatul a fost reținut la data de 12 septembrie 2004. În temeiul art. 14 rap.

la art. 346 C. proc. pen., a obligat pe inculpat la plata sumei de 417.486,37 lei, reprezentând despăgubiri civile către partea vătămată SC L.S.C. SRL (constituită parte civilă). A luat act că partea vătămată SC T.B.D. SRL și-a retras cererea de constituire ca parte civilă. În temeiul art. 163 și urm. C. proc. pen., a menținut sechestrul asigurător instituit asupra apartamentului situat în municipiul Focșani, județul Vrancea și asupra autoturismului. În temeiul art. 348 cu aplic, art. 445 C. proc. pen., a dispus anularea filelor C.E.C. În temeiul art. 191 C. proc. pen., a obligat pe inculpat la plata sumei de 2.000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a constatat că, prin rechizitoriul nr. 4906/P/2004 din data de 6 decembrie 2005 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și, respectiv, art. 84 din Legea nr. 59/1934 față de partea vătămată SC L.S.C. SRL și pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. și, respectiv, art. 84 din Legea nr. 59/1934 față de partea vătămată SC T.B.D. SRL. În fapt, s-a reținut că inculpatul a îndeplinit, din anul 2002, funcția de administrator al SC E.I.

SRL și, în cursul anului 2003, a achiziționat marfă de la SC L.S.C. SRL, conform facturilor fiscale din 22 octombrie 2003, din 24 octombrie 2003, din 27 octombrie 2003, din 30 octombrie 2003 și din 31 octombrie 2003. Pentru plata contravalorii mărfii, inculpatul a emis 8 file C.E.C., dup cum urmează:, emisă la data de 1 noiembrie 2003, în valoare de 481.814.340 lei, emisă la data de 3 noiembrie 2003, în valoare de 775.527.614 lei, emisă la data de 4 noiembrie 2003, în valoare de 414.591.792 lei, emisă la data de 5 noiembrie 2003, în valoare de 650.000.000 lei, emisă la data de 6 noiembrie 2003, în valoare de 657.362.560 lei, emisă la data de 7 noiembrie 2003, în valoare de 412.492.080 lei, emisă la data de 8 noiembrie 2003, în valoare de 412.492.080 lei și emisă la data de 8 noiembrie 2003, în valoare de 659.376.620 lei.

Pentru toate aceste file C.E.C., B.C.R., Sucursala Bucureștii Noi, a înscris refuzul de plată pentru „ lipsă totală de disponibil", instituindu-se pentru client și interdicția bancară. Prin Raportul de constatare tehnico-științifică din data de 14 ianuarie 2004, s-a concluzionat că toate semnăturile de pe filele C.E.C. expertizate, la rubrica „semnătura trăgătorului", au fost executate de inculpat, iar ștampila aplicată este identică cu cea folosită la Contractul de consultanță din data de 23 iulie 2003. S-a mai reținut că, tot în cursul anului 2003, inculpatul, în calitate de administrator al SC E.I. SRL, a derulat relații comerciale și cu SC T.B.D. SRL, achiziționând de la aceasta marfă în valoare de 2.466.154.451 lei, conform facturilor din 04 aprilie 2003 (în valoare de 918.248.520 lei), din 07 aprilie 2003 (în valoare de 379.647.080 lei) și din 09 aprilie 2003 (în valoare de 1.187.258.851 lei).

Din suma datorată, inculpatul a achitat numai o mică parte din prima factură, respectiv suma de 165.173.299 lei, iar pentru diferența de 2.200.981.153 lei, a emis fila C.E.C., deși cunoștea că nu are disponibil în contul indicat la B.C.R., Sucursala Bucureștii Noi. Prin Raportul de constatare tehnico-științifică din data de 18 august 2004, s-a concluzionat că semnătura de la rubrica „semnătura trăgătorului" a fost executată de inculpat. În faza de urmărire penală, inculpatul a refuzat să pună la dispoziția organelor de cercetare penală actele societății la care a funcționat ca administrator, iar în luna septembrie 2004, a fost depistat la Vama Vărsând din județul Arad, încercând să părăsească teritoriul României.

S-a constatat că inculpatul a fost reținut preventiv, pentru 24 de ore, la data de 12 septembrie 2004, după care organele de urmărire penală și instanța de judecată au instituit, în ceea ce îl privește, obligația de a nu părăsi țara. După trimiterea în judecată, la termenul din data de 19 octombrie 2006, Tribunalul a respins propunerea Parchetului de arestare preventivă a inculpatului și a luat, în privința acestuia, măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara. Analizând întregul probatoriu al cauzei, Tribunalul a stabilit următoarea situație de fapt: În cursul anului 2003, inculpatul, în calitate de administrator al SC E.I. SRL, a achiziționat marfă de la SC L.S.C. SRL, iar pentru plata contravalorii acesteia, a emis 8 file C.E.C., pe care B.C.R.

a înscris refuzul de plată, pentru lipsă totală de disponibil, instituind, cu privire la client, interdicția bancară. Tot în cursul anului 2003, inculpatul, în aceeași calitate, a achiziționat marfă de la SC T.B.D. SRL, pentru care a achitat o mică parte din contravaloarea acesteia, iar pentru diferență, a emis o filă C.E.C., pe care B.C.R. a înscris refuz de plată, pentru lipsă de disponibil. Contrar susținerilor din rechizitoriu, Tribunalul a constatat că cele două societăți comerciale au acceptat să primească filele C.E.C. cu semnătura în alb a inculpatului, mai înainte ca societatea administrată de acesta să intre în incapacitate de plată (la data de 3 noiembrie 2003). De asemenea, în lunile decembrie 2003 și ianuarie 2004, societatea inculpatului a continuat să plătească, cu ordine de plată și cu marfă, datoria către SC L.S.C.

SRL. La rândul său, SC T.B.D. SRL a continuat să deruleze afaceri, prin bancă, cu societatea inculpatului și, deși a cunoscut că aceasta intrase în interdicție bancară și încerca să recupereze o parte din marfa pe care o vânduse altei societăți, a introdus fila C.E.C. la plată. Tribunalul a mai constatat că, în ambele cazuri, filele C.E.C. au reprezentat instrumente de garantare a plăților, iar nu instrumente de plată, în condițiile în care cele două părți vătămate cunoșteau, la data primirii lor, că nu au fost completate cu sumele datorate, ci doar semnate și ștampilate de inculpat. De asemenea, întrucât filele C.E.C. au fost eliberate într-o singură tranșă, Tribunalul a apreciat că beneficiarii plăților au cunoscut faptul că societatea inculpatului nu avea disponibil în cont, dar au acceptat primirea acestora, drept garanție a plății eșalonate.

Tribunalul a constatat și faptul că societatea inculpatului avea evidențiată datoria reală către cele doua societăți și că a efectuat către acestea plăți prin virament bancar, expertiza realizată punând în evidență atât caracterul continuu al livrărilor de marfă, cât și plățile între cele trei societăți. În drept, Tribunalul a apreciat că încadrarea faptelor inculpatului, atât în infracțiunea prevăzută de art. 215 C. pen., cât și în infracțiunea prevăzută de art. 84 din Legea nr. 59/1934, nu este corectă, deoarece, rn condițiile în care beneficiarii filelor C.E.C. au avut cunoștință, la momentul emiterii acestora, că nu există disponibilul necesar acoperirii lor, fapta constituie numai cea din urmă infracțiune, în varianta reglementată în alin. (1) pct. 2, iar nu și prima infracțiune, de înșelăciune în convenții, întrucât creditorii nu au fost induși în eroare, în scopul obținerii de către debitor a unui folos material injust.

În consecință, Tribunalul a considerat că infracțiunile de înșelăciune reținute în sarcina inculpatului prin rechizitoriu nu există, motiv pentru care a pronunțat achitarea acestuia, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. În schimb, a hotărât condamnarea acestuia pentru infracțiunile prevăzute de art. 84 din Legea nr. 59/1934, la individualizarea pedepselor având în vedere gradul concret de pericol social al faptelor săvârșite, modalitatea de operare și persoana inculpatului, care nu este cunoscut cu antecedente penale. În privința modalității de executare a pedepsei rezultante (stabilită prin contopirea pedepselor astfel aplicate), Tribunalul a apreciat că reeducarea inculpatului se poate realiza și fără privare de libertate, acordându-i-se totodată posibilitatea să achite despăgubirile civile datorate, astfel că a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei respective, potrivit art. 81-82 C. pen.

Pe latură civilă, Tribunalul, având în vedere expertiza contabilă efectuată în cursul judecății, l-a obligat pe inculpat la plata de despăgubiri civile, în sumă de 417.486,37 lei, către partea civilă SC L.S.C. SRL, pentru garantarea cărora a menținut măsura sechestrului asigurător instituit asupra apartamentului și autoturismului aflate în proprietatea acestuia. Prin Decizia penală nr. 66/A din data de 5 martie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 48229/3/2005, Curtea de Apel București, secția I penală, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și de inculpat împotriva sentinței penale anterior menționate, pe care a desființat-o în parte și, rejudecând cauza în fond, a hotărât astfel: În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap.

la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a achitat pe inculpat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen. împotriva părții vătămate SC L.S.C. SRL. În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a achitat pe inculpat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen. împotriva părții vătămate SC T.B.D. SRL. În temeiul art. 357 alin. (2) lit. c) C. proc. pen., a dispus ridicarea măsurii asigurătorii a sechestrului, luată prin rechizitoriu și îndeplinită prin procesul verbal din data de 5 ianuarie 2006, întocmit de I.P.J. Vrancea. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.

În temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul declarat de partea civilă SC L.S.C. SRL. În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare în apelurile Parchetului și inculpatului au rămas în sarcina statului, iar în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., apelanta parte civilă a fost obligată la plata sumei de 100 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această decizie, curtea de apel a constatat că soluția de achitare a inculpatului, pronunțată de prima instanță, este corectă. Astfel, s-a apreciat că în mod corect s-a reținut că reprezentanții celor două societăți părți vătămate au acceptat să primească filele C.E.C.

numai cu semnătura în alb a inculpatului, mai înainte de intrarea sa în incapacitate de plată și de instituirea interdicției bancare, că acele file C.E.C. au reprezentat doar instrumente de garantare a plăților ulterioare (practică frecventă în relațiile comerciale), iar nu instrumente propriu-zise de plată și că reprezentanții societăților respective au cunoscut că societatea administrată de inculpat nu avea disponibil în cont, fiind de acord cu emiterea filelor C.E.C., ca o garanție a plății eșalonate, situație în care nu a existat o inducere în eroare a acestora, nici la încheierea convențiilor privind livrarea de mărfuri, nici cu prilejul executării acelor convenții. În schimb, curtea de apel a apreciat, în apelul Parchetului, că temeiul soluției de achitare (art. 10 lit. a) C. proc.

pen.) este greșit întrucât, pentru a se reține incidența acestuia, este necesar să se constate că situația de fapt menționată în rechizitoriu nu are, în niciun element al său, corespondent în realitate, or, în speță, s-a dovedit că inculpatul a emis filele C.E.C., însă în alte condiții decăt cele consemnate în actul de sesizare. în consecință, s-a reținut că faptele inculpatului există, dar nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de înșelăciune, prev. de art. 215 C. pen., ci pe cele ale infracțiunilor de emitere de C.E.C.uri fără elementele esențiale prevăzute de lege (data, locul emiterii, etc), prev. de art. 84 din Legea nr. 59/1934, situație în care temeiul corect al achitării este cel reglementat de art. 10 lit. d) C. proc.

pen. În apelul inculpatului (prin care acesta a invocat nepronunțarea primei instanțe asupra cererii privind nulitatea citației emise de S.I.F., a proceselor verbale întocmite de inspectorii din cadrul aceluiași serviciu cu privire la discuțiile telefonice pe care le-au purtat cu inculpatul și a adresei M.A.I. din 20 noiembrie 2003 prin care s-a solicitat darea în ^urmărire generală a acestuia, în privința cărora s-a susținut că ar fi lovite de nulitate absolută, întrucât contravin dispozițiilor legale și nu au fost de natură să creeze aparența unei anchete penale serioase, ci pe aceea a unui șantaj din partea organelor de poliție), instanța de apel a constatat că motivul astfel invocat nu este întemeiat întrucât nu este incident niciunul dintre cazurile prevăzute în art. 197 alin. (2) C. proc.

pen., iar actele menționate de inculpat nu sunt acte procesuale, ci acte procedurale, unul având chiar caracter administrativ. în același timp, s-a constatat că și în situația în care s-ar invoca nulitatea relativă a acelor acte, ar fi necesar ca inculpatul să dovedească vătămarea produsă, or afirmația acestuia, în sensul că actele respective nu i-au creat convingerea că împotriva sa se derulează într-adevăr un proces penal, este lipsită de relevanță juridică. Tot în apelul inculpatului (prin care s-a invocat nemenționarea în sentință a modalității de comitere a infracțiunii prevăzute de art. 84 din Legea nr. 59/1934), curtea de apel a constatat că faptele acestuia au fost săvârșite în modalitatea reglementată la pct. 3, prin emiterea de file C.E.C.

care nu conțineau elementele esențiale prevăzute în art. 1 din aceeași lege (data și locul emiterii). De asemenea, în raport cu solicitarea inculpatului de a se reține cauza de impunitate a faptului scuzabil, potrivit art. 84 alin. (2) din Legea nr. 59/1934, instanța de apel a constatat că împrejurările invocate de acesta nu constituie un asemenea fapt, deoarece, chiar și în situația în care a emis filele C.E.C. drept garanție, el cunoștea că necompletarea lor constituie infracțiune, care a și avut ca urmare instituirea interdicției bancare pentru societatea pe care o administra. în același timp, având în vedere că inculpatul nu a achitat debitul către partea civilă SC L.S.C. SRL, curtea de apel a apreciat că atitudinea acestuia nu constituie un fapt scuzabil, în sensul legii.

Pe latură civilă, s-a constatat că susținerea inculpatului, în sensul că ar fi fost obligat în mod nelegal, cu încălcarea dispozițiilor art. 346 C. proc. pen., la plata de despăgubiri către partea civilă, este nefondată, în raport cu modificarea în apel a temeiului achitării acestuia, prin reținerea incidenței prevederilor art. 10 lit. d) C. proc. pen., despăgubirile materiale acordate acoperind prejudiciul cauzat părții civile prin neplata contravalorii mărfurilor achiziționate de la aceasta. În schimb, cu privire la măsura sechestrului asigurător, s-a apreciat că este nelegală, întrucât bunurile asupra cărora a fost instituită și menținută nu sunt proprietatea exclusivă a inculpatului, ci se află în proprietatea comună a acestuia și a soției sale, B.D.

Astfel, instanța de apel a reținut că, prin instituirea sechestrului asigurător, pe de o parte, este încălcat dreptul de proprietate al soției, iar pe de altă parte, sunt eludate dispozițiile art. 163 alin. (2) C. proc. pen., potrivit cărora măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei se pot lua numai asupra bunurilor învinuitului sau inculpatului și ale persoanei responsabile civilmente, iar nu și ale altor persoane. în același timp, s-a reținut că, în cazul proprietății comune a soților, cota de proprietate a fiecăruia nu poate fi stabilită până la efectuarea partajului, chiar în timpul căsătoriei, la cererea creditorilor, astfel că nu se poate dispune luarea măsurii sechestrului asigurător cu privire la cota parte a inculpatului, deoarece întinderea acesteia nu este stabilită.

În privința apelului părții civile SC L.S.C. SRL, prin care s-a solicitat menținerea sechestrului asigurător și cu privire la alte bunuri decât cele menționate în sentință, s-a constatat că, pentru același motiv anterior menționat, acesta este nefondat, în condițiile în care și acele bunuri sunt proprietate comună a inculpatului și soției sale, conform înscrisurilor depuse la dosar (filele 25-28, d.a.). Prin Decizia penală nr. 3771/R din data de 19 noiembrie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 48229/3/2005, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a admis recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, de partea civilă SC L.S.C. SRL și de inculpat împotriva deciziei din apel, a casat în întregime ambele hotărâri pronunțate de instanțele inferioare și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul București, cheltuielile judiciare rămânând în sarcina statului.

Pentru a pronunța această decizie, Înalta Curte a constatat că, potrivit art. 3 C. proc. pen., în desfășurarea procesului penal, trebuie să se asigure aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei, precum și cu privire la persoana făptuitorului, sens în care art. 4 C. proc. pen. prevede că organele de urmărire penală și instanța de judecată sunt obligate să aibă un lei activ. Prin urmare, s-a reținut că, atunci când hotărăște asupra acuzației, instanța trebuie să constate dacă au fost administrate legal toate probele necesare aflării adevărului și dacă, prin acestea, au fost lămurite toate aspectele contradictorii și neclare. În speță, a fost avut în vedere că instanțele de fond și apel aveau obligația să verifice dacă, la momentul emiterii filelor C.E.C., beneficiarii acestora au avut cunoștință că exista disponibilul necesar și dacă intenția reală a inculpatului a fost de a-i induce în eroare pe reprezentanții celor două societăți comerciale.

S-a reținut că reprezentantul SC L.S.C. SRL (G.A.L.) și reprezentantul SC T.B.D. SRL (K.A.B.) nu au fost audiați, cel din urmă nici măcar în faza urmăririi penale, cu privire la împrejurarea dacă, la momentul emiterii filelor C.E.C., inculpatul le-a adus la cunoștință dacă avea sau nu disponibil în cont. În aceste condiții, s-a apreciat că au fost încălcate dispozițiile art. 289 C. proc. pen. (care obligă instanța să ia cunoștință în mod direct de probatoriul cauzei, în condiții de oralitate și contradictorialitate, în vederea aflării adevărului), întrucât reprezentanții părților vătămate nu au fost audiați în mod nemijlocit cu privire la un aspect esențial pentru lămurirea cauzei, sub toate aspectele de fapt și de drept ale acesteia.

Drept urmare, înalta Curte a constatat că hotărârile pronunțate în aceste condiții sunt nelegale, producând părților vătămări care nu pot fi înlăturate decât prin anularea lor. În fond, după casare, prin încheierea din data de 28 octombrie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 48229/02/3/2005, Tribunalul București, secția a II-a penală, a respins, ca neîntemeiată, excepția neregularitătii actului de sesizare a instanței, formulată de inculpat pe motivul neconfirmării rechizitoriului de către procurorul ierarhic superior. Pentru a dispune astfel, Tribunalul a constatat că, la data emiterii actului de trimitere în judecată și sesizării instanței, 16 decembrie 2005, nu era reglementată obligația procurorului ierarhic superior de a confirma rechizitoriul.

Pe fondul cauzei, prin sentința penală nr. 792/F din data de 12 noiembrie 2010, pronunțată în același dosar, Tribunalul București, secția a II-a penală, a hotărât astfel: A respins, ca neîntemeiată, cererea de schimbare a încadrării juridice, formulată de reprezentantul Ministerului Public. În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a achitat pe inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen. (parte vătămată SC L.S.C. SRL). În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a achitat pe inculpat, săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen.

(parte vătămată SC T.B.D. SRL). În temeiul art. 84 pct. 3 din Legea nr. 59/1934, a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de emitere a unui C.E.C. căruia îi lipsește unul din elementele esențiale (parte vătămată SC L.S.C. SRL). În temeiul art. 84 pct. 3 din Legea nr. 59/1934, a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de emitere a unui C.E.C. căruia îi lipsește unul din elementele esențiale (parte vătămată SC T.B.D. SRL). În temeiul art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv 1 an închisoare. A făcut aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În temeiul art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate, pe un termen de încercare de 3 ani. A atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83, art. 84 și art. 85 C. pen. În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., a suspendat pedepsele accesorii aplicate pe perioada suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii. A constatat că inculpatul a fost reținut 24 ore la data de 12 septembrie 2004. A luat act că partea vătămată SC T.B.D. SRL și-a retras cererea de constituire ca parte civilă. A respins, ca neîntemeiată, cererea de instituire a sechestrului asigurător asupra altor bunuri, formulată de partea civilă SC L.S. SRL. A obligat pe inculpat la plata către această parte civilă a sumei de 417.500 lei, plus dobânda legală aferentă debitului de la data rămânerii definitive a sentinței și până la achitarea integrală a acestuia, reprezentând daune materiale.

A menținut sechestrul asigurător instituit asupra apartamentului situat în municipiul Focșani, județul Vrancea și asupra autoturismului. În temeiul art. 348 C. proc. pen., a dispus anularea filelor C.E.C. A obligat pe inculpat la plata către stat a sumei de 3.000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare. Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a constatat că, în rejudecarea cauzei, s-a realizat, conform deciziei de casare, audierea reprezentantului părții vătămate SC L.S.C. SRL (G.A.L.) și reprezentantului părții vătămate SC T.B.D. SRL (K.A.B.), iar față de conținutul declarației celui din urmă, a fost audiat și numitul G.C. (mandatar al ultimei societăți). întrucât acesta a făcut referire, în declarația sa, la numitul W.E.G., indicat ca director general al SC T.B.D.

SRL în perioada faptelor, s-au efectuat verificări cu privire la acea persoană, prin adresa din 27 aprilie 2010, societatea respectivă comunicând că, în cursul anilor 2003-2004, nu a avut un director general, fiind reprezentată de administratorul K.A.B. și de mandatarul G.C. De asemenea, Tribunalul a procedat la audierea inculpatului, a martorilor din acte G.D., B.N. și B.N., precum și a martorilor propuși de inculpat pe situația de fapt, M.M. și T.I. Totodată, în cauză s-a dispus și s-a efectuat o expertiză criminalistică. Analizând întregul probatoriu al cauzei, Tribunalul a stabilit următoarea situație de fapt: În cursul anului 2003, societatea administrată de inculpat a achiziționat, de la partea vătămată SC L.S.C.

SRL, marfă în valoare totală de 446.488,7946 lei, pentru care a emis, drept garanție, 8 file C.E.C., necompletate, dar semnate și ștampilate, care, fiind prezentate ulterior la plată de către reprezentanții acestei societăți, au fost refuzate pe motiv de lipsă totală de disponibil și client aflat în interdicție bancară. De asemenea, în luna martie 2004, societatea al cărei administrator era inculpatul a achiziționat marfă, pe bază de comandă, de la SC T.B.D. SRL, pentru care a achitat parțial factura fiscală emisă, iar pentru diferență, a emis, tot drept garanție, o filă C.E.C. necompletată, dar semnată și ștampilată, care a fost respinsă ulterior la plată, pe motiv de lipsă totală de disponibil și client aflat în interdicție bancară.

Pentru a reține această situație de fapt, Tribunalul a coroborat declarația inculpatului cu declarațiile martorilor audiați și cu înscrisurile depuse la dosar, raportate la concluziile expertizelor efectuate în cauză. Astfel, Tribunalul a reținut că, fiind audiat la data de 14 ianuarie 2010, inculpatul a precizat că a remis reprezentantului SC L.S.C. SRL, drept garanție, un număr de 10 file C.E.C., în alb, doar semnate și ștampilate de către el. Inculpatul a mai declarat că: „în momentul în care am semnat, ștampilat șl remis filele C.E.C., eu cunoșteam că nu am disponibil în bancă șl acest aspect l-am comunicat șl reprezentantului SC L.S. SRL (...) Tot între anii 2002-2003, am avut relații comerciale șl cu SC T.B.

SRL, în sensul că am cumpărat marfă de la această firmă. Arăt că, șl în cazul acestei societăți, am emis 5 file C.E.C., tot ca șl garanție. Șl aceste C.E.C.-uri le-am emis în alb, doar cu semnătura mea șl ștampilă, pe baza unul proces-verbal. Discuțiile purtate au avut loc între mine șl domnii G. și K. de la SC T.B. SRL. în momentul în care le-am înmânat C.E.C.-urile, le-am spus amândurora că nu am disponibil în bancă (...)". Tribunalul a constatat că afirmațiile inculpatului au fost susținute de martora B.N., care a declarat că: „(...) Inculpatul Berari a emis șl un număr de file C.E.C. în alb (doar purtând semnătura Inculpatului șl ștampila SC E.S. SRL) către cele două societăți comerciale, dar doar ca șl garanție șl au fost întotdeauna însoțite deprocese-verbale în acest sens (.)". De asemenea, Tribunalul a constatat că martorul propus de inculpat pe situația de fapt, M.M., a declarat că: „Am lucrat pentru SC L.S.C.

SRL până în anul 2004. Știu că, începând cu anul 2002, între firma unde lucram șl SC E.I. SRL, s-au derulat contracte comerciale, în sensul că, între cele două societăți, aveau loc vânzări-cumparări de țigarete. Pe Inculpat, pe care-l recunosc în sală, l-am cunoscut ca reprezentant al SC E.I. SRL. Unele contracte au îmbrăcat șl forma scrisă, dar cele mal multe au fost doar înțelegeri verbale. Ca șl modalitate de plată, părțile au căzut de acord pe ordine de plată, dar, în ultima perioadă a colaborării, aceste ordine au fost dublate șl de file C.E.C.. Nu-ml aduc aminte cu exactitate, dar cred că au fost cel puțin 5 file C.E.C. lăsate fie de inculpat, fie de către angajații săi Din ce-mi amintesc, toate filele C.E.C.

lăsate drept garanție de către Inculpat au fost necompletate, doar semnate șl ștampilate. înțelegerea era ca, de regulă, plata să se facă prin OP, Iar dacă cumpărătorul nu-și onora obligația, atunci se introduceau la plată filele C.E.C., ce urmau să fi completate de departamentul specializat al SC L.S.C. SRL. Deoarece nu intra în atribuțiile mele de serviciu, nu m-a interesat și nu știu dacă cineva l-a întrebat pe inculpat cănd a dat filele C.E.C. dacă are și disponibil în bancă (...)". În același timp, Tribunalul a constatat că, din procesul-verbal atașat la fila 47, vol. II, rezultă că, la data de 24 aprilie 2003, SC E.I. SRL a predat către SC T.B.D. SRL filele C.E.C. barat, precum și fila, emisă de B.C.R., Sucursala Bucureștii Noi, aceasta constituindu-se ca și garanție a plății datoriilor către SC T.B.D.

SRL, în condițiile în care nu ar fi fost respectate termenele scadente. Tribunalul a înlăturat afirmațiile reprezentantului SC L.S.C. SRL (G.A.L.), în sensul că „prețul mărfii ridicate de SC E. SRL era prevăzut doar prin file C.E.C. (...)", cu motivarea că, prin actele depuse la dosar, inculpatul a creat convingerea instanței că, în derularea relațiilor comerciale, cele două societăți foloseau frecvent file C.E.C., drept garanție. Astfel, s-a reținut că la fila 47, vol.I, se află un proces-verbal, datat 11 octombrie 2002, în care se menționează că G.A.L., reprezentant al SC L.S.C. SRL, a lăsat drept garanție, pentru contravaloarea mărfii ce urmează a fi ridicată de la SC E.I. SRL București, fila C.E.C.

Cu privire la acest proces-verbal, G.A.L. a susținut că: „(...) recunosc semnătura ca fiind a mea, cât și ștampila (...)". De asemenea, s-a constatat că, potrivit proceselor-verbale aflate la filele 46 și 48, vol.I, și alți angajați ai SC L.S.C. SRL, respectiv M.M.G. și M.D., au ridicat file C.E.C. de la SC E.I. SRL, drept garanție, la datele de 14 august și respectiv 5 august 2003. În ceea ce privește susținerea reprezentantului SC L.S.C. SRL, în sensul că „(...) inculpatul mi-a remis un număr de 10 file C.E.C., completate la toate rubricile, inclusiv suma de plată și scadența, semnate și ștampilate de către acesta (...)", Tribunalul a constatat că nu poate fi reținută ca exprimând adevărul, întrucât raportul de expertiză criminalistică a stabilit că filele C.E.C.

nu au fost completate manuscris de către inculpat (filele 58-73, vol. II). Relativ la împrejurarea dacă reprezentanții celor două societăți comerciale, SC L.S.C. SRL și, respectiv, SC T.B.D. SRL, au cunoscut, la momentul înmânării filelor C.E.C., dacă SC E.I. SRL, administrată de inculpat, avea sau nu disponibil în bancă, Tribunalul a constatat că inculpatul a declarat că ar fi înștiințat despre acest lucru pe reprezentanții ambelor societăți, reprezentantul SC L.S.C. SRL a afirmat că nu a avut cunoștință, iar reprezentanții SC T.B.D. SRL au precizat că nu cunosc nimic despre relațiile comerciale derulate cu SC E.I. SRL, fără ca vreuna dintre aceste susțineri să fie confirmată de alte probe.

într-o atare situație, având în vedere și celelalte afirmații făcute de numitul G.A.L., reprezentant al SC L.S.C. SRL, care au fost combătute, în mod clar, prin alte mijloace de probă, precum și poziția SC T.B.D. SRL, care, la câteva zile după ce a formulat plângerea penală, și-a retras-o, motivând că dorește să-și valorifice drepturile pe cale civilă, Tribunalul a apreciat că există un dubiu puternic cu privire la acest aspect, care, neputând fi tranșat, îi profită inculpatului. Tribunalul a mai constatat că, potrivit Deciziei nr. 9/2005, pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii, „dacă beneficiarul C.E.C.-ului are cunoștință, în momentul emiterii, că nu există disponibilul necesar acoperirii acestuia la tras, fapta constituie infracțiunea prevăzută de ari.

84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934". Față de considerentele anterior expuse și având în vedere că afirmațiile reprezentantului părții civile nu au putut fi coroborate, pentru a produce efecte juridice, cu alte mijloace de probă, Tribunalul a apreciat că există posibilitatea ca, la momentul emiterii filelor C.E.C., inculpatul să-i fi înștiințat pe reprezentanții SC L.S.C. SRL și SC T.B.D. SRL despre împrejurarea că nu are disponibil în bancă. În consecință, Tribunalul a constatat, în drept, că faptele inculpatului întrunesc elementele de conținut constitutiv al două infracțiuni de emitere a unui C.E.C. căruia îi lipsește unul din elementele esențiale, prevăzute de art. 84 pct. 3 din Legea nr. 59/1934.

Tribunalul a înlăturat apărarea inculpatului, în sensul că emiterea filelor C.E.C., numai cu semnătura sa și cu ștampila societății, s-ar datora unor fapte scuzabile, întrucât, chiar dacă au intervenit anumite împrejurări care au condus la incapacitatea de plată, totuși, potrivit propriilor declarații, la momentul emiterii filelor C.E.C., acesta cunoștea că nu are în bancă provizionul necesar și, de asemenea, știa sau trebuia să știe că emiterea unor C.E.C.-uri în alb constituie infracțiune. În ceea ce privește împrejurarea că, în rechizitoriu, nu este specificată încadrarea juridică completă, Tribunalul a apreciat că aceasta nu constituie un motiv de nelegală sesizare, ci doar o eroare materială, întrucât instanța de judecată este cea care stabilește conținutul infracțiunii.

În privința infracțiunilor de înșelăciune reținute prin rechizitoriu în sarcina inculpatului, Tribunalul a constatat că acesta a emis, astfel cum rezultă din probatoriul anterior analizat, filele C.E.C. în discuție, în alb și numai drept garanție pentru plată, în fapt el neavând intenția de a înșela. Sub acest aspect, Tribunalul a reținut durata relațiilor comerciale derulate între societatea inculpatului și societățile părți vătămate, precum și împrejurarea că filele C.E.C.

au fost eliberate într-o singură tranșă, doar purtând semnătura inculpatului și ștampila societății al cărei administrator era acesta, poartă numere de serie consecutive, au fost completate de terțe persoane (altele decât inculpatul), posibil lucrători ai societăților comerciale care le-au primit drept garanție și au fost prezentate la plată în cascadă, ulterior primului refuz de plată, motive în raport cu care a apreciat că faptele inculpatului nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor respective, pronunțând achitarea sa, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. În schimb, având în vedere încadrarea juridică dată faptelor de emitere a unui C.E.C.

căruia îi lipsește unul din elementele esențiale, Tribunalul a dispus condamnarea inculpatului pentru două asemenea infracțiuni, la individualizarea judiciară a pedepselor stabilite ținând seama de criteriile generale prevăzute în art. 72 C. pen., respectiv circumstanțele reale de săvârșire a faptelor (reținând relațiile comerciale existente anterior între societățile implicate, împrejurarea că inculpatul și reprezentații celor două societăți părți vătămate se cunoșteau de mult timp și au lucrat împreună), gradul concret de pericol social al faptelor (care au determinat lezarea circuitului comercial), urmarea socialmente periculoasă produsă (concretizată în prejudiciul efectiv suferit de fiecare dintre cele două societăți părți vătămate), dar și circumstanțele personale ale inculpatului, poziția sa procesuală, împrejurarea că inițial a fost dat în urmărire, însă ulterior s-a prezentat la fiecare termen de judecată, faptul că, deși nu este cunoscut cu antecedente penale, anterior săvârșirii faptelor, societatea pe care o administra, SC E.I.

SRL, a mai fost implicată în alte incidente de plată. De asemenea, Tribunalul a reținut și concluziile referatului de evaluare întocmit în cauză, din care rezultă că inculpatul are o familie organizată și suportivă, în cadrul căreia își asumă într-un mod pozitiv leiul de soț și tată, anterior și ulterior comiterii faptelor infracționale, că a prezentat un comportament adecvat normelor și valorilor sociale, fapt pentru care are o imagine pozitivă în comunitatea din care provine, că prezintă stabilitate locativă, dar nu are în prezent un loc de muncă stabil. Față de toate aceste elemente, Tribunalul a apreciat că stabilirea câte unei pedepse orientate spre maximul prevăzut de lege corespunde periculozității faptelor și celei a inculpatului.

Făcând aplicarea art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., în considerarea concursului de infracțiuni, Tribunalul a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea. Având în vedere timpul scurs de la săvârșirea faptelor, perioadă în care inculpatul nu a mai săvârșit alte fapte penale, Tribunalul a apreciat că scopul preventiv și educativ al pedepsei rezultante poate fi atins și fără privare de libertate, motiv pentru care a dispus suspendarea condiționată a executării acesteia. În privința pedepselor accesorii, Tribunalul, având în vedere atât jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, cât și hotărârile relevante ale C.E.D.O., a apreciat, față de natura și gravitatea faptelor săvârșite, împrejurările cauzei și persoana inculpatului, că se impune numai interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Totodată, Tribunalul, făcând aplicarea art. 71 alin. (5) C. pen., a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii aplicate pe perioada suspendării condiționate a executării pedepsei principale. Pe latură civilă, Tribunalul a apreciat că, deși față de inculpat a pronunțat o soluție de achitare în ceea ce privește săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, pe considerentul că faptelor săvârșite le lipsește unul dintre elementele constitutive, îl poate obliga totuși pe acesta la repararea pagubei cauzate, potrivit legii civile. Astfel, Tribunalul a constatat că, în speță, sunt îndeplinite toate condițiile pentru ca inculpatul să răspundă material, și anume factorul cauzator de prejudicii, existența unei pagube reale și concrete în patrimoniul părții civile și legătura de cauzalitate între acțiunile inculpatului și paguba respectivă.

În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor acordate, Tribunalul a avut în vedere atât precizările făcute de reprezentantul părții civile (fila 42, vol. II), cât și documentele justificative (facturi) aflate la dosarul de urmărire penală. în vederea acoperirii despăgubirilor stabilite, s-a dispus menținerea sechestrului asigurător instituit asupra apartamentului și autoturismului aflate în proprietatea inculpatului.

Tribunalul nu a împărtășit punctul de vedere conform căruia nu se poate institui sechestrul asigurător asupra unor bunuri aflate în coproprietate, reținând că textul de lege incident stabilește doar condiția ca bunul asupra căruia urmează să poarte această măsură să fie și în proprietatea inculpatului, or, în speță, sechestrul instituit asupra bunurilor anterior menționate îndeplinește această condiție, urmând ca, la momentul executării creanței, soția inculpatului sau alte eventuale persoane care au un drept de proprietate asupra bunurilor respective să poată invoca beneficiul de diviziune. În schimb, a fost apreciată ca neîntemeiată cererea părții civile de instituire a sechestrului asigurător și asupra altor bunuri, în condițiile în care nu s-a făcut dovada că bunurile deja indisponibilizate prin sechestrul asigurător dispus în timpul urmăririi penale nu sunt suficiente pentru a asigura recuperarea prejudiciului.

La data de 19 noiembrie 2010 (data poștei) inculpatul B.R.Ș., în termen legal, a formulat apel, conform art. 361 alin. (1) și (2) C. proc. pen., atât împotriva sentinței din data de 12 noiembrie 2010, cât și împotriva încheierii din data de 28 octombrie 2010. Apelul declarat împotriva sentinței a fost înregistrat pe leiul Curții de Apel București, secția I penală, la data de 22 noiembrie 2010, făcând obiectul Dosarului nr. 11682/2/2010. Calea de atac exercitată împotriva încheierii din data de 28 octombrie 2010 a fost înregistrată pe leiul aceleiași curți de apel la aceeași dată, însă, în mod eronat, drept recurs, făcând inițial obiectul Dosarului nr. 11720/2/2010. Prin încheierea din data de 31 ianuarie 2011, Curtea de Apel București, secția I penală, având în vedere dispozițiile art. 361 alin. (2) și (3) C. proc.

pen., a dispus atașarea Dosarului nr. 11720/2/2010 la Dosarul nr. 11682/2/2010. La termenul din data de 28 februarie 2011, în aplicarea dispozițiilor art. 385 14 alin. (1) 1 C. proc. pen., s-a procedat în mod nemijlocit la ascultarea inculpatului, care a precizat că își menține toate declarațiile anterioare, întrucât corespund adevărului (fila 31, dosar de apel). Sintetizând motivele de apel, formulate în scris și oral (cu ocazia dezbaterilor de la termenul din data de 28 februarie 2011), curtea de apel a constatat că inculpatul a criticat încheierea și sentința atacată sub următoarele aspecte: 1. neregularitatea actului de sesizare a instanței, ca urmare a neconfirmării rechizitoriului de către procurorul ierarhic superior; 2. nulitatea absolută a încheierii din data de 28 octombrie 2010, conform art. 197 alin. (2)-(4) C. proc.

pen., determinată de nepronunțarea instanței de fond, prin dispozitiv, asupra excepției neregularității actului de sesizare. 3. nulitatea absolută a sentinței, potrivit art. 197 alin. (2)-(4) rap. la art. 343 alin. (3) teza finală C. proc. pen., determinată de nepronunțarea instanței de fond asupra cererii sale de constatare a nulității unor acte de procedură efectuate în faza urmăririi penale (citații și procese verbale întocmite de către organele de poliție), asupra incidenței faptului scuzabil prevăzut de art. 84 alin. (2) din Legea nr. 59/1934 și, respectiv, asupra înlăturării aplicării art. 41 alin. (2) C. pen., menționat în rechizitoriu. 4. reținerea greșită a temeiului achitării pentru cele două infracțiuni prevăzute de art. 215 alin. (1)-(5) C. pen., apreciind că, în mod legal, raportat și la Decizia nr. 9/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, acesta trebuie să fie cel prevăzut de art. 10 lit. a) C. proc.

pen., întrucât faptele de înșelăciune nu există. 5. pronunțarea greșită a soluțiilor de condamnare pentru cele două infracțiuni prevăzute de art. 84 pct. 3 din Legea nr. 59/1934, în condițiile în care, în privința acestora, răspunderea penală s-a prescris, potrivit art. 122 alin. (2) lit. e) C. pen. Sub acest aspect, în aplicarea dispozițiilor art. 13 alin. (1) C. proc. pen., curtea de apel l-a întrebat pe inculpat, la termenul din data de 28 octombrie 2011, dacă solicită continuarea procesului penal, răspunsul său, exprimat prin intermediul apărătorului ales, fiind afirmativ. 6. caracterul nelegal al dispoziției de obligare la plata de despăgubiri civile, în condițiile în care infracțiunile anterior menționate sunt infracțiuni de pericol, nesusceptibile de a cauza vreun prejudiciu, astfel cum s-a statuat prin Decizia nr. 43/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, situație care ar fi impus lăsarea nesoluționată a acțiunii civile.

7. caracterul nelegal al dispoziției de menținere a măsurii sechestrului asigurător. 8. omisiunea instanței de fond de a se pronunța asupra măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara. Împotriva sentinței Tribunalului, a declarat apel în termenul legal (la data de 30 noiembrie 2010, data poștei) și partea civilă SC L.S.C. SRL. Unicul motiv de apel invocat de aceasta, pe latură civilă, s-a referit la dispoziția de respingere a cererii sale de instituire a sechestrului asigurător și asupra altor bunuri decât cele menționate în dispozitivul sentinței, respectiv terenurile din comuna Vînători, județul Vrancea, înscrise în C.F. ale localității respective, apreciată a fi nelegală și netemeinică, în condițiile în care, pe de o parte, asupra acelor bunuri, a fost deja instituită, la cererea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, o astfel de măsură, conform încheierilor din 29 decembrie 2005 ale O.C.P.I.

al județului Vrancea, fără ca Tribunalul să fi dispus infirmarea ei, iar pe de altă parte, despăgubirile civile acordate nu pot fi recuperate numai prin urmărirea celor două bunuri asupra cărora s-a menținut măsura sechestrului asigurător. Cu privire la calea de atac a părții civile, inculpatul a invocat excepțiile de nulitate și inadmisibilitate, pe motiv că cererea și motivele scrise de apel au fost semnate de o persoană care nu are, în mod legal, calitatea de reprezentant al SC L.S.C. SRL. Prin Decizia penală nr. 62/A din 7 martie 2011, Curtea de Apel București, secția penală, a dispus următoarele: I. În temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul declarat de inculpatul B.R.Ș.

împotriva sentinței penale nr. 792/F din data de 12 noiembrie 2010 și a încheierii din data de 28 octombrie 2010, pronunțate de Tribunalul București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 48229.02/3/2005. A desființat, în parte, sentința penală apelată și, în fond, rejudecând: A descontopit pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare în pedepsele componente, respectiv două pedepse de câte 1 an închisoare fiecare, aplicate pentru două infracțiuni prevăzute de art. 84 pct. 3 din Legea nr. 59/1934. În temeiul art. 2 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 alin. (1) lit. g) teza a II-a C. proc. pen. cu ref. la art. 124 rap. la art. 122 alin. (1) lit. e) din C. pen., a dispus încetarea procesului penal față de inculpat, pentru cele două infracțiuni prevăzute de art. 84 pct. 3 din Legea nr. 59/1934, constatând intervenită prescripția specială a răspunderii penale.

A înlăturat aplicarea art. 33 lit. a) rap. la art. 34 lit. b), art. 81 și urm., art. 71 alin. (1) și (5) rap. la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În temeiul art. 14 alin. (3) lit. b) rap. la art. 346 alin. (2) teza a IlI-a C. proc. pen., a obligat pe inculpat la plata către partea civilă SC L.S.C. SRL, cu titlu de despăgubiri materiale, a sumei de 4.174.863.745 lei (417.486,37 lei), plus dobânda legală aferentă acestui debit, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii și până la achitarea lui integrală. În temeiul art. 163 alin. (1), (2) și (5) teza I C. proc. pen., a menținut, în vederea plății acestor despăgubiri, sechestrul asigurător, instituit prin rechizitoriul nr. 4906/P/2004 din data de 6 decembrie 2005 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București și adus la îndeplinire conform procesului verbal din data de 5 ianuarie 2006 al I.P.J.

Vrancea, numai cu privire la cota indiviză aparținând inculpatului din dreptul de proprietate asupra apartamentului situat în municipiul Focșani, județul Vrancea și, respectiv, asupra autoturismului. În temeiul art. 33 alin. (1), 2 și (4) rap. la art. 26 alin. (4) lit. c) din Legea nr. 7/1996, a dispus radierea notării sechestrului asigurător asupra terenurilor în suprafață de 534 mp și 800 mp, înscrise în C.F. ale comunei Vînători, județul Vrancea. În temeiul art. 383 alin. (1)1 rap. la art. 350 alin. (1) și (4) C. proc. pen., a revocat măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, luată față de inculpat prin încheierea din data de 19 octombrie 2006, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 48229/3/2005 (rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1639/R din data de 24 noiembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a II-a penală), această dispoziție fiind executorie.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței și încheierii apelate. În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare în apelul inculpatului au rămas în sarcina statului. II. A respins excepțiile invocate de inculpat, privind nulitatea și inadmisibilitatea apelului declarat de partea civilă SC L.S.C. SRL. în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul declarat de partea civilă SC L.S.C. SRL împotriva aceleiași sentințe penale. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat pe apelanta parte civilă la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat. Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele astfel invocate, precum și din oficiu, conform dispozițiilor art. 371 alin. (2) C. proc.

pen., sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, Curtea de Apel București a constatat că apelul inculpatului este fondat, în timp ce apelul părții civile, deși valid și admisibil, este nefondat. I. Cu privire la apelul declarat de inculpat, curtea de apel a constatat următoarele: 1. Susținerea inculpatului privind neregularitatea actului de sesizare este neîntemeiată, astfel cum, în mod corect, a reținut și instanța de fond întrucât, la data emiterii rechizitoriului (16 decembrie 2005), nu exista obligația verificării acestuia, sub aspectul legalității și temeiniciei, de către procurorul ierarhic superior, dispozițiile art. 264 alin. (3) C. proc. pen., prin care s-a instituit obligația respectivă, fiind reglementate abia prin O.U.G.

nr. 60/2006 (intrată în vigoare la data de 07 septembrie 2006). 2. Susținerea inculpatului privind nulitatea absolută a încheierii din data de 28 octombrie 2010, pe motivul nepronunțării, în dispozitivul său, a soluției de respingere a excepției neregularității actului de sesizare, este, de asemenea, neîntemeiată. În acest sens, s-a constatat că, prin încheierea de la acea dată, instanța de fond a pus în discuție și s-a pronunțat motivat asupra excepției respective, în sensul respingerii ei, ca neîntemeiată (fila 179, voi.II, dosar de rejudecare). Totodată, s-a constatat că inserarea acestei dispoziții în considerentele încheierii s-a realizat cu respectarea întocmai a dispozițiilor art. 305 alin. (1) lit. i) C. proc.

pen., întrucât instanța de fond a pronunțat soluția de respingere a excepției invocate chiar în timpul ședinței publice de judecată, mai înainte de a se intra în dezbateri pe fondul cauzei, asupra căruia pronunțarea a fost amânată. Nu în ultimul rând, instanța de apel, remarcând în prealabil confuzia apărării cu privire la cauzele de nulitate absolută și relativă (dovadă fiind invocarea, laolaltă, a dispozițiilor art. 197 alin. (2)-(4) C. proc. pen.), a constatat că motivul invocat nu atrage niciuna dintre cele două sancțiuni procedurale întrucât, pe de o parte, nu se încadrează între cele expres și limitativ prevăzute de art. 197 alin. (2) C