ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 968/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la data de 23 august 2012, reclamanta SC A. SRL Timișoara a solicitat obligarea pârâtei SC T.I. SRL Timișoara la plata sumei de 118.000 euro reprezentând debit datorat conform actului adițional din 4 februarie 2010 la contractul de asociere în participațiune din 1 octombrie 2007, la plata sumei de 19.042,560 euro reprezentând dobândă legală calculată de la scadență și până la data de 2 iulie 2012, precum și dobânda legală ce se va adăuga până la data plății efective a debitului, cu cheltuieli de judecată. Prin sentința civilă nr. 1488 din 6 noiembrie 2012, Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă, a respins ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantă.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele: Acțiunea este neîntemeiată. Creanța exhibată de reclamantă are ca fundament juridic actul adițional nr. 8/4 februarie 2010 la contractul de asociere în participațiune din 1 octombrie 2007. Conform acestui act adițional, părțile au prevăzut că reziliază de comun acord contractul de asociere în participațiune din 1 octombrie 2007, după achitarea integrală de către asociatul SC T.I. SRL a sumei de 118.000 auro, până la data de 31 mai 2010, prevăzând totodată că după achitarea integrală a acestei sume, contractul își pierde valabilitatea și părțile contractante nu vor mai avea nicio pretenție materială sau pecuniară una față de cealaltă.

În opinia primei instanțe, nerespectarea acestei înțelegerii a părților nu dă dreptul reclamantei să obțină obligarea pârâtei la plata sumei de 118.000 euro, ci are un singur efect juridic, acela al nerezilierii contractului de participațiune din 1 octombrie 2007, de comun acord. Aceasta întrucât, acest act adițional reprezintă de fapt o modalitate de încetare a contractului de participațiune, care prevede în art. 16 lit. a) că acesta încetează înainte de termenul stabilit, prin hotărârea comună a celor doi asociați și administratori ai asociației. Or, valabilitatea hotărârii celor doi asociații de a rezilia înainte de termen contractul de participațiune, materializată prin actul adițional din 4 februarie 2010 era condiționată de plata unei sume de bani.

Cum această condiție nu a fost îndeplinită, plata nefiind efectuată de asociatul SC T.I. SRL, efectul juridic este acela al nevalabilității hotărârii comune de reziliere, cu consecința valabilității și continuării contractului de participațiune și a obligațiilor părților sale, fie până la expirarea termenului convenit de părți, fie până la intervenția unei alte cauze de încetare reglementată de părți la art. 16 sau din cauze judiciare. Așa fiind, instanța de fond a respins ca neîntemeiată acțiunea. În ce privește excepția netimbrării invocată de pârâtă prin concluzii scrise, prima instanță a apreciat că nu poate fi pusă în discuție, deoarece deși excepțiile de ordine publică pot fi invocate oricând în timpul procesului, chiar din oficiu de instanța de judecată și chiar în fața recursului, conform art. 136 C. proc.

civ., totuși, limita procesuală a invocării lor este dată de etapa dezbaterilor, înainte ca instanța să închidă dezbaterile. Instanța nu este legal sesizată cu cereri sau excepții depuse sau invocate după închiderea dezbaterilor sau în timpul amânării pronunțării pentru a depune concluzii scrise, iar dispozițiile art. 151 C. proc. civ. nu sunt imperative pentru instanță, neavând obligativitatea, ci doar posibilitatea să repună cauza pe rol în vederea discutării unei excepții de ordine publică invocată după dezbateri. Mai mult, a constatat că reclamanta a timbrat corespunzător acțiunea cu 10.210,08 lei taxă judiciară de timbru și 5 lei timbru judiciar, astfel că excepția netimbrării apare ca nefondată, dacă ar fi pusă în discuție.

Prin decizia civilă nr. 66 din 26 aprilie 2013, Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, a respins apelul formulat de reclamantă ca nefondat și a obligat-o pe aceasta la 2.000 lei cheltuieli de judecată, către intimata SC T.I. SRL Timișoara. Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente: Contrar susținerilor reclamantei, obligația de plată asumată de pârâtă și recunoscută de aceasta prin propuneri de reeșalonare a plății, nu are ca efect nașterea unui drept de creanță în beneficiul reclamantei și aceasta deoarece obligația de plată a fost stabilită în anumite condiții precis determinate, condiții a căror îndeplinire nu s-a materializat. Astfel, între părți s-a încheiat în anul 2007 un contract de asociere în participațiune, iar în anul 2010 un act adițional la acest contract, prin care se prevedea rezilierea contractului de asociere în participațiune, sub condiția plății sumei de 118.000 euro de către pârâtă.

Neplata acestei sume de către pârâtă, adică neîndeplinirea condiției de reziliere a contractului dintre părți nu poate avea ca efect decât menținerea contractului inițial, deci menținerea asocierii și nu creează premisele unei acțiuni în pretenții în contra pârâtei. Faptul că pârâta a achitat o parte din suma stabilită ca o condiție a rezilierii contractului de asociere în participațiune sau că a solicitat reeșalonarea plăților, nu dovedește în contextul raporturilor juridice dintre părți decât că și aceasta la rândul său a dorit rezilierea contractului și ieșirea din asociere, însă nu a îndeplinit condiția stabilită de comun acord între părți pentru a se dispune rezilierea respectivului contract.

Astfel fiind, constatând că hotărârea instanței de fond este temeinică și legală și că în cauză nu s-a identificat niciun motiv de schimbare în tot sau în parte a hotărârii apelate, instanța de apel a respins ca nefondat apelul formulat de reclamantă. Văzând și dispozițiile art. 275 C. proc. civ., a obligat-o pe apelantă la cheltuielile suportate de intimata pârâtă în sumă de 2.000 lei. Împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs reclamanta SC A. SRL Timișoara, întemeindu-se pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. și solicitând modificarea în tot a deciziei recurate și admiterea acțiunii, astfel cum a fost precizată, cu obligarea intimatei pârâte la suportarea cheltuielilor ocazionate de acest proces.

În motivarea recursului său, reclamanta susține, în esență, că: Instanța de apel, cât și instanța de fond au nesocotit forța obligatorie a convențiilor, lipsind de eficiență, fără niciun temei, o obligație fermă de plată asumată de intimata pârâtă, constatată prin înscrisurile de la dosar, - motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. raportat la art. 969 C. civ.

Mai mult, instanțele au dat o interpretare originală Actului adițional nr. 8/4 februarie 2010 la contractul de asociere în participațiune din 2007, interpretare străină de conținutul actului și de regulile de interpretare statuate prin art. 978 C. civ., în sensul că în interpretarea acestora convenția nu produce niciun efect în privința obligației de plată asumată de pârâtă, nu dă dreptul creditorului obligației de a pretinde de la debitor plata sumei și nu produce efecte nici în privința rezilierii contractului de asociere în participațiune, pentru că pârâta nu a achitat suma la care s-a obligat și nici nu poate fi obligată s-a achite. În ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., recurenta consideră că motivarea instanței este contradictorie: pe de-o parte, instanța reține că pârâta și-a asumat obligația de plată a sumei pretinse prin acțiune, semnând și graficul de eșalonare a plăților, prin care se obliga să facă plata la anumite date, pentru ca în același timp, instanța să nu admită și existența dreptului corelativ al reclamantei de a cere obligarea pârâtei la executarea obligației constatate. Recurenta mai susține și că hotărârea instanței de apel se fondează pe motive străine de natura pricinii, pentru că din niciun act al părților nu rezultă că acestea ar fi încheiat o convenție pentru a nu o executa, respectiv că pârâta a recunoscut o datorie și s-a obligat să o achite într-un anumit termen, pentru ca, de fapt, să nu o achite sau să o achite numai dacă vrea, fără să poată fi obligată.

Invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta arată că instanța a schimbat natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al actului dedus judecății, prin care pârâta și-a asumat obligația de plată a datoriei care face obiectul prezentei acțiuni, deoarece obligația de plată a pârâtei și termenele de plată asumate sunt ferme, fără echivoc și nu lasă loc de interpretare, iar, instanța, fără niciun temei a schimbat înțelesul neîndoielnic al obligației ferme de plată asumate de pârâtă, într-o obligație pur potestativă, care să nu producă niciun efect, nesupusă coercițiunii, în caz de neexecutare. Recursul nu este fondat. Din examinarea motivelor de recurs formulate de reclamantă, în raport de actele dosarului, precum și de dispozițiile legale incidente în speță, se constată următoarele: În ce privește primul motiv de recurs întemeiat de recurentă pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., - potrivit căruia aceasta susține că instanțele au nesocotit forța obligatorie a convențiilor, contrar dispozițiilor art. 969 C. civ., lipsind de eficiență o obligație fermă de plată asumată de pârâtă și, de asemenea, că instanțele au încălcat regulile de interpretare statuate de art. 978 C. civ., pentru că au dat convenției înțelesul de a nu produce niciun efect, - se constată că nu este întemeiat. Astfel, potrivit înțelegerii părților exprimate prin actul adițional din 4 februarie 2010 la contractul de asociere în participațiune din 2007 s-a convenit rezilierea de comun acord a contractului, după achitarea de către pârâta SC T.I. SRL a sumei de 118.000 euro, până la data de 31 mai 2010, stabilindu-se, totodată, că după achitarea integrală a acestei sume, contractul își pierde valabilitatea, iar părțile nu vor mai avea nicio pretenție materială sau pecuniară una față de cealaltă.

Se observă, că prin acest act adițional, părțile au prevăzut o modalitate de încetare a contractului în concordanță cu prevederile art. 16 lit. a) din contract, conform cărora acesta poate înceta înainte de termenul stabilit, prin hotărârea comună a celor doi asociați și administratori ai asociației. Rezultă, prin urmare, că valabilitatea hotărârii de a rezilia contractul înainte de termenul stabilit contractual era condiționată de achitarea sumei de bani mai sus menționate, de către pârâtă, - condiție ce nu a fost îndeplinită, în contextul în care nici reclamanta nu și-a îndeplinit propriile obligații.

Or, în această împrejurare, se constată că ambele instanțe au reținut judicios că efectul neîndeplinirii condiției de reziliere stabilite de părți prin actul adițional din 4 februarie 2010 nu poate fi decât acela de nevalabilitate a hotărârii comune de reziliere, cu consecința menținerii valabilității contractului, precum și a obligațiilor părților până la expirarea termenului contractual sau până la intervenția unei alte cauze de încetare reglementate de părți conform art. 16 din contract sau a unei cauze judiciare, - așa încât, în speță, nu sunt create premisele unei acțiuni în pretenții contra pârâtei. Din cele mai sus arătate, reiese că nu pot fi primite susținerile recurentei privind nesocotirea de către instanțe a forței obligatorii a convențiilor, respectiv a dispozițiilor art. 969 C. civ., pentru că acestea au dat o interpretare corectă voinței părților astfel cum a fost exprimată ea prin relațiile contractuale pe care le-au stabilit.

Neîntemeiate se constată a fi și susținerile legate de încălcarea în speță a regulilor de interpretare reglementate de dispozițiile art. 978 C. civ., atât timp cât, în prezenta cauză, nu se aflăm în prezența unei clauze primitoare de mai multe înțelesuri, ce se cere a fi interpretată în sensul de a avea un efect și nu în acela de a nu avea niciunul, ci a unei condiții suspensive clar exprimate, ce nu a fost îndeplinită. Instanțele au apreciat corect că în această împrejurare, se impune constatarea lipsei sale de efect și menținerea valabilității contractului până la expirarea termenului contractual, în situația în care, la data de 31 mai 2010 stabilită drept termen de reziliere de comun acord, niciuna din părți nu-și îndeplinise obligațiile contractuale.

Nici criticile formulate prin invocarea dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ. conținute de cel de-al doilea motiv de recurs și anume, motivarea contradictorie a hotărârii instanței de apel, precum și existența unor motive străine de natura pricinii nu pot fi primite și vor fi respinse, ca atare. Aceasta, deoarece instanța de apel a reținut judicios că achitarea unei părți din suma stabilită și solicitarea reeșalonării plăților nu înseamnă decât că și pârâta a dorit la rândul său rezilierea contractului și ieșirea din asociere, dar acest lucru nu s-a mai putut realiza din cauza neîndeplinirii condiției suspensive stabilite de comun acord în actul adițional - această reținere a instanței nefiind contradictorie și nici străină de natura pricinii.

În fine, întemeindu-se pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta susține că, fără niciun temei, instanța a schimbat înțelesul neîndoielnic al obligației de plată asumate de pârâtă, într-o obligație pur potestativă, care să nu producă niciun efect. Or, se constată că și această susținere este neîntemeiată, de vreme ce este cert că obligația de plată asumată și recunoscută de pârâtă prin solicitarea eșalonărilor plăților nu a putut da naștere unui drept de creanță și premiselor unei acțiuni în pretenții contra pârâtei, așa cum s-a mai arătat, întrucât această obligație de plată a fost stabilită în condiții precis determinate, ce nu s-au îndeplinit. Rezultă, prin urmare, că instanța de apel nu a schimbat înțelesul neîndoielnic al obligației de plată a pârâtei, așa cum eronat afirmă recurenta.

În consecință, reținându-se că recurenta reclamantă nu a formulat niciun motiv de recurs întemeiat, în condițiile expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 304 C. proc. civ., - având în vedere dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul reclamantei SC A. SRL Timișoara se va respinge, ca nefondat. În conformitate cu dispozițiile art. 274 C. proc. civ., recurenta - reclamantă va fi obligată să-i plătească intimatei - pârâte SC T.I. SRL Timișoara suma de 4.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de recurenta- reclamantă SC A. SRL Timișoara împotriva Deciziei civile nr. 66 din 26 aprilie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, ca nefondat. Obligă recurenta- reclamantă să plătească intimatei- pârâte SC T.I. SRL Timișoara suma de 4.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 martie 2014.