ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3520/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Alba Iulia reclamantul S.R. a

solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Sibiu, anularea Hotărârii nr. 2219

din 21 noiembrie 2008, obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de persoană

refugiată și, totodată, să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000,

pentru perioada 11 octombrie 1943 – 6 martie 1945.

În motivarea acțiunii reclamantul a

arătat că tatăl său, împreună cu familia, în septembrie 1940 a fost strămutat, în urma Dictatului de la Viena, din localitatea de domiciliu, Cluj Napoca, în

Mediaș. A mai arătat reclamantul că s-a născut la data de 11 octombrie 1943 în localitatea Mediaș, după strămutarea părinților săi.

În susținerea acțiunii,

reclamantul a depus, în copie, mai multe înscrisuri, printre care acte de stare

civilă și declarațiile autentificate ale martorilor L.M. și O.S. din care a

rezultat că acesta, împreună cu familia, s-a refugiat din Cluj-Napoca în

Mediaș, ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate după Dictatul de la Viena.

Pârâta, prin întâmpinare, a

solicitat respingerea acțiunii.

Prin sentința civilă nr. 41/CA

din 17 februarie 2009 Curtea de Apel Alba Iulia, a anulat Hotărârea nr. 2219

din 21 noiembrie 2008, a obligat pârâta să-i recunoască reclamantului calitatea

de persoană refugiată, în perioada 11 octombrie 1943 – 6 martie 1945 și, totodată, să-i acorde drepturile bănești prevăzute de Legea nr. 189/2000.

Pentru a adopta această

soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că reclamantul a făcut dovada, prin

probele administrate, că se încadrează în dispozițiile prevederilor art. 1 lit.

c) din Legea nr. 189/2000, fiind născut în perioada de refugiu a părinților

săi.

Împotriva acestei hotărâri

pârâta, C.J.P. Cluj, a declarat recurs criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

În motivele de recurs se

susține că reclamantul nu se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din Legea

nr. 189/2000, deoarece părinții săi s-au refugiat anterior nașterii sale, iar

acesta s-a născut pe un teritoriu care nu a fost niciodată ocupat de un alt

regim.

Recurenta a considerat că,

prin sentința pronunțată, instanța de judecată a extins în mod nejustificat

cadrul legislativ conturat de actul normativ în discuție și la acele persoane

care nu au fost născute pe teritoriul cedat, mai mult, nici nu au fost

concepute pe acel teritoriu, faptul nașterii producându-se la câțiva ani după

refugiul părinților.

În condițiile în care

intimatul s-a născut în anul 1943, iar refugiul părinților a avut loc în

septembrie 1940, în mod evident nu poate beneficia de prevederile legii nici ca

titular, fiind născut sau conceput la data refugiului, nici ca soț

supraviețuitor – excepția expres prevăzută de raționamentul legiuitorului,

nefiind cazul în situația de față.

Examinând cauza și sentința

atacată în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile

legale incidente în cauză precum și cu cele ale art. 304

1

C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce

se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 1 din O.G. nr.

105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui

act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate

cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții etnice, aflându-se în una din situațiile expres prevăzute de lege.

Prin persoana care a fost

strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înțelege persoana

care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă

localitate din motive etnice.

Legiuitorul a urmărit să

acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele și/sau

au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor etnice.

Totodată, potrivit art. 6

din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor

acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în

situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale

eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil,

prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

Intimatul-reclamant și-a

dovedit calitatea de persoană refugiată prin intermediul probei cu înscrisuri

și a celei cu martori.

Așadar, înscrisurile și

declarațiile martorilor pe care instanța de fond le invocă în motivarea

hotărârii, respectă cerințele prevăzute de lege.

Situația creată pentru

reclamant și familie, s-a datorat persecuțiilor etnice, exercitate după

Dictatul de la Viena.

Cum în cauză s-a făcut

dovada și este de necontestat faptul că reclamantul s-a născut în perioada de

refugiu a părinților săi, în mod corect instanța de fond a reținut că acesta,

începând cu data nașterii sale, respectiv 11 octombrie 1943, a suportat consecințele morale și materiale ale refugiului și este îndreptățit să se

bucure de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.

Prin urmare, susținerile

recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite.

Astfel fiind, Înalta Curte

constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală pe care

o va menține.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C.

proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de C.J.P. Sibiu, împotriva sentinței civile nr. 41/ CA din 17 februarie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 iunie 2009.