ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3950/2010
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3950/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea formulată la 1 decembrie 2006, pârâtul Primarul Municipiului Cluj Napoca a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 357 din 12 octombrie 2006 a Curții de Apel Cluj. Dosarul a rămas în nelucrare din data de 26 martie 2008 când în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ. s-a dispus suspendarea cauzei până la soluționarea unui alt dosar privind constatarea nulității ofertei de donație de soluționarea acestui din urmă dosar depinzând soluționarea prezentei cauze. Cauza a fost repusă pe rol la cererea intimatului S.I. la data de 7 aprilie 2010 care a depus la dosar copii legalizate ale hotărârilor pronunțate în acțiunea formulată de S.I.
pentru constatarea nulității absolute a ofertei de donație, autentificată sub nr. 8277 din 22 august 2009 a Notariatului de Stat al Județului Cluj. Se constată că prin sentința civilă nr. 6856 din 27 septembrie 2006 a Judecătoriei Cluj Napoca s-a admis în parte acțiunea reclamantului. Sentința a rămas definitivă prin respingerea apelului (conform deciziei nr. 433 A din 11 septembrie 2007 a Tribunalului Cluj) și irevocabilă prin respingerea recursului împotriva deciziei nr. 433 A/2007 (conform deciziei nr. 73 R din 14 ianuarie 2008 a Curții de Apel Cluj). Potrivit art. 248 C. proc. civ. orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cale de reformare sau de revocare se perimă de drept chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare, din vina părții timp de un an.
În cauză obligația de a cere continuarea judecății recursului (suspendată în condițiile art. 244 pct. 1 C. proc. civ.) incumbă părților. Se observă așadar că părțile au lăsat în nelucrare dosarul mai mult de un an după pronunțarea deciziei nr. 73 R din 14 ianuarie 2008 a Curții de Apel Cluj care a soluționat irevocabil cauza pentru care s-a suspendat judecata prezentului recurs. Se mai constată, în egală măsură că în dosar nu s-au dovedit cauze care să împiedice curgerea termenului de perimare [art. 248 alin. (2)], să întrerupă (art. 249), sau să suspende (art. 250) acest termen. Pe cale de consecință, în temeiul art. 252 alin. (1) C. proc. civ. se va constata din oficiu că recursul declarat de pârât împotriva deciziei nr. 357/2006 a Curții de Apel Cluj s-a perimat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Constată perimat recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Cluj Napoca împotriva deciziei nr. 357 A din 12 octombrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 iunie 2010.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.