ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2210/2010
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2210/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursurilor de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 3445
din 22 octombrie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios
administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței
materiale; a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe
reclamanții C.N. și C.D., în
contradictoriu
cu pârâta A.N.C.P.I., în favoarea Judecătoriei
Craiova, județ Dolj.
Pentru a pronunța această
soluție instanța de fond a reținut, în esență,
următoarele :
Prin acțiunea înregistrată
sub nr. 2266/2/2009 pe rolul acestei
instanțe,
reclamanții C.N. și C.D. au solicitat în contradictoriu cu pârâta A.N.C.P.I.,
pronunțarea unei hotărâri prin care să se
dispună
următoarele:
- să se constate nulitatea
absolută a actului administrativ nr. 317167 emis la data de 25 februarie 2009,
prin care a fost "anulată procedura de atribuire a contractului de
cumpărare a sediului O.C.P.I. Dolj";
- să fie obligată pârâta,
prin directorul general Busuioc Mihai, să încheie contractul de vânzare
cumpărare cu privire la imobilul construcție și teren situat în
Craiova, județul Dolj, așa cum s-a obligat în conformitate cu
procesul verbal de negociere încheiat la data de 21 aprilie 2008 și adresa
nr. 352965 din 22 aprilie 2008 privind rezultatul procedurii de atribuire a
contractului de cumpărare a unui imobil cu destinația – sediu O.C.P.I.
Dolj, sub sancțiunea de daune cominatorii de 10 000 de lei pe zi întârziere
de la data introducerii prezentei și până la data încheierii efective
a contractului în favoarea reclamanților;
- să fie obligată pârâta
la plata cheltuielilor de judecată efectuate cu prezentul litigiu;
Instanța de fond a apreciat
că în raport de obiect, pe ambele capete ale acțiunii, astfel cum a
fost formulată și completată ulterior, în cauză nu sunt
aplicabile dispozițiile Legea nr. 554/2004. Ceea ce solicită
reclamanții este o pretenție de natură civilă prin care se
solicită pronunțarea unei hotărâri judecătorești, prin
care, prin suplinirea consimțământului autorității pârâte
în calitate de cumpărător, aceasta să fie obligată, ca autoritate
ierarhică, să încheie cu reclamanții, în calitate de
vânzători, un contract de vânzare-cumpărare cu privire la un imobil -
proprietatea reclamanților, situat în Craiova, județ Dolj. Având un
astfel de obiect, competența materială de soluționare a cauzei
revine judecătoriei, conf. art. 1 alin. (1) C. proc. civ. și, în
concret, judecătoria din raza căreia se află imobilul în litigiu,
conf. art. 13 C. proc. civ. Aceasta cu atât mai mult cu cât se
solicită efectuarea în cauză a unei expertize de către
reclamanți.
Instanța a mai reținut
că nu sunt aplicabile disp. art. 1 și art. 2, sau disp. art. 18 alin.
(4) din Legea nr. 554/2004. Adresa de răspuns a cărei nulitate se
solicită nu reprezintă un act administrativ admisibil a fi contestat
conf. art. 1 din Legea nr. 554/2004, neputând fi calificată ca un refuz
nejustificat.
Instanța de fond a mai
menționat faptul că în cauză nu pot fi aplicabile disp. art. 18
alin. (4) lit. a)-e) din Legea nr. 554/2004, deoarece obiectul acțiunii nu
îl formează un contract administrativ în sensul definit de disp. art. 2
lit. c) din Legea nr. 554/2004, în cauză bunul în litigiu fiind
proprietatea privată a reclamanților și, pe cale de
consecință, fiind în litigiu un contract civil și nu
administrativ.
Împotriva acestei hotărâri au
declarat recurs, atât reclamanții C.N. și C.D., cât și pârâta A.N.C.P.I.,
criticând-o ca nelegală și netemeinică, întrucât a fost
dată cu greșita aplicare a legii.
A.N.C.P.I. a criticat hotărârea
judecătorească, pentru faptul că instanța de fond a
calificat greșit materia juridică a litigiului ca nefiind de natura
contenciosului administrativ și a admis excepția de
necompetență materială, încălcând principiul de
interpretare – acolo unde legea nu distinge, nici interpretare nu poate să
distingă.
C.N. și C.D., au criticat
și ei sentința recurată, apreciind că în mod greșit Curtea
de Apel București s-a desezizat considerând că Judecătoria are
competență de soluționare a litigiului. Prima instanță
a concluzionat că nu există raport de autoritate, între o autoritate
publică și recurenți, ci doar o pretenție de natură
civilă, considerând că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile
art. 1, art. 2 și art. 18 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.
Recursurile sunt întemeiate și
vor fi admise.
Examinând natura cauzei, motivele de
recurs și dispozițiile legale aplicabile în materie, Înalta Curte de
Casație și Justiție constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 3445
din 22 octombrie 2009 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios
administrativ și fiscal, a admis excepția de necompetență
materială și a declinat competența de soluționare a
pricinii în favoarea Judecătoriei Craiova, apreciind că în cauză
adresa de răspuns a cărei nulitate se solicită, nu este act
administrativ.
Conform art. 2 lit. c) din Legea nr.
554/2004 prin act administrativ se înțelege actul unilateral cu caracter
individual sau normativ, emis de o autoritate publică în regim de putere
publică în vederea organizării executării legii care dă
naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.
Sunt similare acestor acte
administrative și contractele încheiate de autoritățile publice
care au obiect executarea lucrărilor de interes public, prestare servicii
publice, achizițiile publice.
În speță obiectul
acțiunii nu îl formează un contract administrativ în sensul
articolului mai sus invocat, bunul în discuție fiind proprietatea
recurenților persoane fizice și prin urmare litigiul este de
natură civilă, ei solicitând plata de daune pentru faptul că nu
s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare al imobilului.
Prin urmare, corect instanța a
apreciat că nu sunt aplicabile prevederile art. 17 alin. (4) din Legea nr.
554/2004, obiectul acțiunii fiind de natură civilă - pretenții,
însă în raport de prevederile art. 2 lit. b) C. proc. civ.,
competența de soluționare a pricinii revine Tribunalului și nu
Judecătoriei, întrucât prin cerere completatoare recurenții-reclamanți
C.N. și C.D. și-au majorat pretențiile care depășesc
suma de 500.000 (RON), solicitând despăgubiri în valoare de 250.000 Euro.
Așa fiind, Înalta Curte de
Casație și Justiție va admite ambele recursuri, va modifica
sentința atacată și va declina competența de
soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secția
civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de C.N., C.D.
și A.N.C.P.I. împotriva sentinței civile nr. 445 din 22 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția VIII-a contencios administrativ și
fiscal.
Modifică sentința atacată,
în sensul că declină competența de soluționare a cauzei în
favoarea Tribunalului Dolj, secția civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată, în
ședință publică, astăzi 29 aprilie 2010.