ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1876/2010

Asupra

recursului de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea pronunțată nr. 9/MP

din 6 mai 2010, Curtea de Apel Alba Iulia având de soluționat cererea de

liberarea condiționată formulată de inculpatul P.V.,

instanța a dispus, în baza art. 160/8a alin. (2) C. proc. pen. admiterea

cererii, punerea inculpatului în libertate provizorie dacă nu este arestat

sau reținut în altă cauză cu obligarea respectării

dispozițiilor art. 160

2

alin. (3) lit. a)-e) C. proc. pen.

și a art. 160

2

alin. (3)

1

C. proc. pen.,

atrăgându-i-se atenția asupra dispozițiilor art. 160

10

C. proc. pen. referitoare la revocarea măsurii.

Împotriva acestei încheieri Parchetul de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția

Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Alba Iulia, a

formulat recurs, în esență motivând că inculpatul, în calitatea

pe care a avut-o, cea de magistrat, avea obligația aplicării și

respectării legii și nu folosirea acestei calități pentru a

obține foloase în mod repetat și pe o perioadă lungă de

timp, iar menținerea măsurii arestării impunându-se pentru

acesta orice posibilitate de influențare a desfășurării

anchetei, existând riscul de a influența părțile sau martorii

(față de relațiile de prietenie în care se aflau majoritatea

persoanelor audiate), dezvoltând motivele scrise.

Recursul declarat de Parchet este fondat

și va fi admis pentru următoarele considerente:

Prin încheierea din 6 mai 2010, nr. 30/P/2010

inculpatul P.V. a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv

pentru infracțiunea prevăzută de art. 12 lit. a) teza I din

Legea nr. 78/2000 (efectuare de tranzacții incompatibile cu funcția

avută), art. 6

1

alin. (1) din aceeași lege (cumpărare

de influență), art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 raportat la

art. 254 alin. (2) C. pen., art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 257 alin.

(1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (3 acte materiale), art. 17 lit. c)

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 290 cu aplicarea art. 41 alin. (2) (5

acte materiale) și art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la

art. 246 C. pen. (abuz în serviciu).

Potrivit art. 160

2

alin. (2) C.

proc. pen., liberarea provizorie nu se acordă în cazul în care există

date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să

săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca

să zădărnicească aflarea adevărului prin

influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori

distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.

În raport de complexitatea cauzei, atât

sub aspectul faptelor deduse judecății cât și al persoanei

presupus a fi săvârșit aceste fapte, calitatea specială a

intimatului inculpat dar și atitudinea procesuală a acestuia, este

corectă solicitarea parchetului potrivit căreia este justificată

rezonabil necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să încerce să

zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea

unor părți ținând cont și de faptul că cercetarea

judecătorească nu a fost începută iar pe de altă parte

că majoritatea persoanelor audiate sunt în relații de prietenie cu

acesta.

Împrejurările la care apărarea

a făcut referire (urmărirea penală a fost finalizată; a

fost suspendat din funcția de judecător și acuzațiile se

întemeiată în mare parte pe interceptări telefonice...) nu sunt de

natură a confirma legalitatea și temeinicia soluției primei

instanțe.

În condițiile

complexității cauzei, sub aspectul naturii faptelor deduse

judecății, chiar dacă urmărirea penală a fost

finalizată, acesta nu exclude, de plano, ipoteza zădărnicirii

aflării adevărului pe parcursul cercetării

judecătorești.

Nu este de neglijat și starea de

pericol pentru ordinea publică care subzistă și rezidă din

puternica rezonanță a unor fapte grave la nivelul întregii ordini

sociale în contextul în care acuzațiile de corupție sunt tot mai

frecvente.

Față de cele reținute,

Înalta Curte va admite recursul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, Direcția Națională

Anticorupție, Serviciul Teritorial Alba Iulia, va casa încheierea

atacată și pe cale de consecință va respinge, ca

neîntemeiată, cererea de liberarea provizorie sub control judiciar

formulată de inculpatul P.V.

Văzând și dispozițiile

art. 192 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Alba

Iulia împotriva încheierii nr. 9/MP din 6 mai 2010 a Curții de Apel Alba

Iulia, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie,

privind pe intimatul inculpat P.V..

Casează încheierea

sus-menționată și, rejudecând:

Respinge ca neîntemeiată

cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de

inculpatul P.V..

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu,

în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului

Justiției.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200

lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 11 mai 2010.