ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 816/2010

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 60/F din 22

februarie 2010, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în temeiul art.

90 alin. (11) din Legea nr. 302/2004, a dispus punerea în executare a

mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare din Italia

privind pe cetățeanul chinez H.Y., arestarea în vederea predării - pe o durată

de 30 de zile, de la 22 februarie 2010 până la 23 martie 2010 inclusiv - și

predarea acestuia cu condiția respectării regulii specialității.

Pentru a

dispune în acest sens, prima instanță a reținut următoarele:

Prin adresa din

22 februarie 2010, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a sesizat

instanța în conformitate cu disp. art. 89 alin. (1) din Legea nr. 302/2004,

modificată prin Legea nr. 222/2008, pentru desfășurarea procedurii de punere în

executare a mandatului european de arestare, emis de Tribunalul Ordinar Milano,

Italia, la 22 februarie 2009, privind pe cetățeanul chinez H.Z.

În cuprinsul

sesizării, se arată că autoritățile italiene au emis împotriva persoanei

solicitate un mandat european de arestare pentru săvârșirea infracțiunilor de

asociere în vederea săvârșirii infracțiunii de contrabandă prin falsificarea de

documente vamale, violare de sigilii, etc. Se mai arată că împotriva persoanei

solicitate s-a luat de către procuror măsura reținerii pe o durată de 24 ore,

de la 22 februarie 2010 ora 10.30 până la 22 februarie 2010, ora 10.30.

S-a atașat la

dosar mandatul european de arestare, atât in limba italiană, cât și tradus în

limba romana, copia pașaportului acestuia, procesul-verbal întocmit de procuror

conf. art. 882 din Legea nr. 302/2004, ordonanța de

reținere, precum și procesul verbal de predare a bunurilor deținute de către

persoana solicitată, la momentul reținerii sale.

Potrivit disp. art. 90 alin. (3) din Legea

nr.

302/2004, astfel cum a fost modificată

și completată prin Legea nr.

222/2008, după primirea mandatului european de

arestare, persoanei solicitate i-au fost aduse la cunoștință drepturile

prevăzute de art.

91, efectele

regulii specialității, precum și posibilitatea de a consimți la predare, iar

persoana solicitată a declarat că nu consimte la

predare, așa încât s-a procedat la

audierea acesteia.

Apărarea a arătat însă că nu înțelege să invoce nici unul dintre

motivele dintre

motivele

obligatorii sau opționale de neexecutare.

Curtea de apel

București a constatat că faptele pentru care a fost emis mandatul european de

arestare dau loc la predare în condițiile art. 85 alin. (1) din Legea nr. 302/2004,

modificată prin Legea

nr.

222/2008. Astfel, s-a reținut în sarcina

persoanei solicitate

săvârșirea

infracțiunilor de asociere la săvârșirea de infracțiuni, violarea sigiliilor,

furt agravat, contrafacere și piraterie de bunuri, falsificare de acte oficiale

prev. de art. 461, 349, 110, 112, 475 alin. (2), art. 624, și 626 C. pen. Italian

și art. 3 și 4

din Legea nr. 146/2006.

În fapt, în sinteză, s-a reținut că împreună cu alte persoane,

H.Z.

s-a asociat

pentru a comite mai

multe infracțiuni de contrabandă, prin falsificarea de documente vamale,

introducând marfa provenind din China pe

teritoriul italian pentru a comercializa

produse industriale de

îmbrăcăminte cu marcă contrafăcută, și de tăinuire a

diferitelor încărcături și împărțire a sarcinilor prin constituirea și

organizarea unei

asociații care avea scopul de a importa, prin

contrabandă, marfa contrafăcută;

împreună cu

alte persoane, în calitate de custode judiciar al mărfii sechestrate la

Calanzano

la

08 martie 200, viola sigiliile aplicate pentru a asigura identitatea mărfii; la

Calenzano

, în martie 2007, prin

violență asupra lucrurilor, constând în violarea

sigiliilor aplicate halelor aparținând C.L. SRL, proprietatea lui D.

B.R., intra în posesia mărfii sechestrate de

Garda de Finanțe din Milano la Calanzano la 08 martie 2007, sustrăgând-o

administratorului judiciar; împreună cu alte

persoane, în baza aceleiași

rezoluții infracționale, a introdus cantitatea de 27324 piese de îmbrăcăminte

ce aveau aplicate mărci contrafăcute, declarând în

documente o altă marfa; împreună cu alte persoane, prin declarații

vamale false și

alte documente de călătorie false, a importat 754 cutii

cu încălțăminte, indicând faptul că marfa era în tranzit deși aceasta era

destinată consumului în Italia, inducând în eroare funcționarii vamali.

Reține curtea

de apel că aceste fapte, astfel cum au fost descrise mai sus, dau loc de predare

în condițiile art. 85 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, legislația statului

emitent

sancționând cu o pedeapsă mai mare

de 3 ani închisoare următoarele infracțiuni:

participare la un grup

criminal organizat, spălarea produselor infracțiunii, furtul organizat,

contrafacerea de bunuri, falsificarea de acte oficiale și uzul de acte

falsificate.

Curtea de Apel

București a reținut că nu au fost invocate motive obligatorii sau opționale de

neexecutare a mandatului, iar apărările formulate, legate de împrejurarea că

persoana solicitată are familie și trei copii în România, nu constituie

impedimente la punerea în executare a mandatului european de arestare.

Din oficiu,

instanța a constatat că nu se poate reține incidența nici unuia din cazurile

prevăzute de art. 88 din Legea nr. 302/2004.

Față de cele

expuse, Curtea de Apel București a apreciat că sunt îndeplinite toate

condițiile legale pentru punerea în executare a mandatului european de arestare,

așa încât va admite sesizarea autorităților italiene și a dispus punerea în

executare a mandatului european de arestare emis de către Tribunalul Ordinar

Milano, Italia, la 22 februarie 2009, privind pe cetățeanul chinez H.Z.

Împotriva

acestei hotărâri, persoana arestată H.Z. a declarat prezentul recurs.

În prezența

interpretului de limbă chineză, apărătorul ales și recurentul personal au

solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și punerea în

libertate, eventual în condițiile luării măsurii obligării de a nu părăsi

localitatea (prevăzută de art. 145 C. proc. pen.), cu motivarea că este om de

afaceri în România, este căsătorit, are 3 copii minori și, mai ales, are o

stare de sănătate precară.

Recursul va fi

respins ca nefondat pentru motivele ce se vor arăta.

Prin Legea nr. 302/2004,

statul român a implementat în legislația internă Decizia cadru nr. 584/JAI/2002.

În preambulul acestei decizii cadru se menționează, printre altele,

următoarele:

- mandatul de

arestare european constituie prima concretizare, în domeniul dreptului penal, a

principiului recunoașterii reciproce pe care Consiliul European l-a calificat

drept „piatra de temelie” a cooperării judiciare (parag. 6);

- mecanismul

mandatului european de arestare se bazează pe un grad ridicat de încredere

între statele membre (paragraful 10).

Revenind la

legislația aplicabilă în prezenta cauză, potrivit art. 77 alin. (2) din Legea nr.

302/2004, completată și modificată, mandatul european de arestare se execută pe

baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce.

Această

dispoziție dă consistență noțiunii de spațiu juridic comun european (pentru

statele membre ale U.E.).

În cauză,

România este stat de executare a unui mandat european de arestare emis de

autoritățile judiciare competente din Italia pentru fapte săvârșite pe

teritoriul statului respectiv.

Faptele pentru

care s-a emis mandatul european de arestare constituie infracțiuni și potrivit

legii române.

În prezenta

cauză, judecătorul român este chemat să aplice legea în materie - dispozițiile

Legii nr. 302/2004, modificată și completată, lege prin care statul român, ca

stat membru al U.E., a integrat în dreptul intern Decizia cadru nr. 584/JAI/2002,

precum și celelalte decizii cadru ulterioare acesteia, cu observația că ultima

modificare și completare a legii a fost realizată prin Legea nr. 222/2008 -

urmând a constata reglementarea existenței unor motive de neexecutare

obligatorie a mandatului european de arestare și, respectiv, reglementarea

existenței unor motive de neexecutare facultativă a mandatului european de

arestare.

Motivele

obligatorii de refuz a executării mandatului european de arestare sunt numai

cele prevăzute de art. 88 alin. (1) lit. a) – c) din Legea nr. 302/2004, în

speță nefiind incidentă niciuna din situațiile expres și limitativ prevăzute de

acest text.

Motivele de

refuz prevăzute de art. 87 alin. (1) lit. a) – b) și art. 88 alin. (2) lit. a)

– h) din Legea nr. 302/2004 sunt facultative deoarece legiuitorul folosește

sintagma „poate fi supusă următoarelor condiții”, respectiv, „poate refuza

executarea mandatului european de arestare”.

Motivele

menționate de apărare (afaceri în România, familie și 3 copii în România) nu se

regăsesc printre motivele de refuz a executării mandatului european de

arestare, nici obligatorii și nici facultative.

De altfel,

chiar persoana solicitată a arătat: „m-am stabilit în Italia în anul 1996,

întrucât familia mea se afla acolo, iar în noiembrie 2008 am venit în România, aici

ocupându-mă cu comerțul de confecții” (f. 34 verso, dosar procuror).

Față de cele

menționate, Înalta Curte - în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. a) din

C. proc. pen. - va respinge ca nefondat recursul persoanei arestate.

Potrivit art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare

ocazionate de soluționarea recursului, cu excepția celor legate de plata

interpretului de limbă chineză care, conform art. 192 alin. ultim C. proc. pen.,

vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de persoana solicitată H.Z. împotriva sentinței penale nr. 60/F din 22

februarie 2010 a Curții de Apel București, secția II penală și pentru cauze cu

minori și de familie.

Obligă recurentul inculpat să

plătească statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 100

lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

M.J.L.C.

Onorariul pentru interpretul de

limba chineză se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 2

martie 2010.