ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 820/2010

Asupra

recursului de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

încheierea din 26 februarie 2010, Curtea de Apel București, secția a II-a

penală, a dispus - în temeiul art. 90 alin. (8) din Legea nr. 302/2004 - arestarea

numitului V.C. pe o durată de 20 de zile, cu începere din 28 februarie 2010

până la 19 martie 2010 inclusiv.

Prin aceeași încheiere, conform art.

88 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 s-a dispus fixarea termenului de 05 martie 2010

pentru obținerea copiilor certificate a hotărârilor pronunțate de instanțele

statului emitent al mandatului european de arestare.

Prezent la prima instanță, și asistat

de apărător ales, după ce persoanei solicitate i s-a înmânat, în copie,

mandatul european de arestare, și i s-au făcut cunoscute drepturile procesuale,

aceasta a fost ascultat și a declarat că refuză să execute pedeapsa în statul

emitent al mandatului european de arestare.

Pentru a dispune în sensul

menționat, prima instanță a reținut următoarele:

Prin

adresa nr. 630/II-5/2009 din 23 februarie 2010 Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel București a sesizat instanța, în conformitate cu dispozițiile art. 89 alin.

(1) din Legea nr. 302/2004, modificată prin Legea nr. 222/2008, pentru punerea

în executare a mandatului european de arestare nr. 2 T 76/2007 emis la data de

11 decembrie 2008 de către magistratul competent din cadrul Tribunalului

Districtual 3 Praga față de cetățeanul român V.C., pentru săvârșirea

infracțiunilor de furt și obstrucționare a unui document oficial/ordin

judecătoresc prev. de paragraful 247 C. pen. ceh.

Împotriva

persoanei solicitate s-a luat de către procuror măsura reținerii pe

o durată de 24 de ore, de la 23 februarie 2010

ora 04,00 până la data de 24 februarie 2010 ora 04,00.

A fost atașată lucrarea cu

nr.630/II-5/2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București ce conține

semnalarea transmisă prin fax de Biroul

INTERPOL,

în limba engleză, și traducerea în limba română, sesizarea Biroului

Național

INTERPOL din România, ordonanța de reținere nr. 7 din 23 februarie 2010, procesul

verbal de aducere la cunoștință a învinuirii și a dreptului de a fi asistat d

e apărător, fotocopiile cărții de identitate și a

pașaportului persoanei solicitate.

În adresa de sesizare a instanței s-a

precizat de către procuror că s-a solicitat Biroului Național INTERPOL să ia

măsuri în vederea transmiterii de către

autoritățile

judiciare emitente a mandatului european de arestare, tradus în limba română.

În conformitate cu

dispozițiile art. 90 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, astfel cum a fost

modificată și completată prin Legea nr. 222/2008, la termenul din

23 februarie 2010 s-a procedat la verificarea

identității persoanei solicitate, care nu a

contestat identitatea stabilită în cuprinsul solicitării INTERPOL, și

care a relatat

că are cunoștință

despre fapta imputată de statul emitent al mandatului european

de

arestare.

Prin încheierea de ședință

din 23 februarie 2010, în baza art. 90 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 s-a

dispus arestarea persoanei solicitate V.C. pe o

durată de 5 zile, cu începere de la 23 februarie 2010 până la 27

februarie 2010, inclusiv și s-a

fixat termen la data de 26 februarie 2010

pentru prezentarea de către procuror a

mandatului

european de arestare, însoțit de traducerea în limba română.

La

data de 24 februarie 2010 a fost depus mandatul european de arestare nr. 2T

76/2007 emis la data de 11 decembrie 2008, potrivit

căruia persoana solicitată a fost

condamnată la pedeapsa de 3 ani

închisoare, și la expulzarea de pe

teritoriul

Republicii Cehe pe o perioadă nedeterminată, prin sentința penală din

26 septembrie 2007 a Judecătoriei Sector 3 Praga,

pronunțată în dosarul 2T 76/2007,

definitivă si executorie prin decizia

din 10 aprilie 2008 a Tribunalului Municipal Praga, pronunțată în dosarul 7 TO

132/2008.

Potrivit mandatului european de arestare, pedeapsa care

a mai rămas de

executat

este 2 ani 10 luni si 20 de zile închisoare.

Mandatul se referă la trei infracțiuni, fapta

constând în aceea că, la data de

09 aprilie 2006, cetățeanul român V.C. (care stătea ilegal

în Republica

Cehă de unde fusese expulzat

prin hotărâre definitivă), împreună cu alte două

persoane, tot cetățeni români, au furat în grup organizat, portofelul cu

bani și

documentele personale ale

unui cetățean german care se afla în fața stadionului Victoria din Praga 3-

Zizkov, autorii fiind observați și prinși de o echipă specială

a

poliției. De asemenea, s-a reținut că persoana solicitată V.C. a

evadat de la Secția 3 Poliția din Praga la data de 09 aprilie 2006.

Fapta descrisă întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de

tentativă la furt calificat prev. de art. 247 alin. (1) lit. d) și alin. (3) lit.

a) coroborat cu art. 8 alin. (1); infracțiunea de încălcare a hotărârilor

oficiale prev. de art. 171 alin. (1) lit. b) și infracțiunea de încălcare a

hotărârilor oficiale prev. de art. 171 alin. (2) lit. b), toate din Codul penal

ceh.

Având în vedere natura și modalitatea de săvârșire a infracțiunilor,

temerea că persoana solicitată se poate sustrage solicitărilor organelor

judiciare și executării pedepsei, în baza art. 90 alin. (8) din Legea nr. 302/2004,

curtea de apel a admis cererea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București

și va dispune

arestarea numitului V.C. pe o

durată de 20 zile, cu începere de la de la

28 februarie 2010 până la 19

martie 2010.

Ținând seama și de

dispozițiile art.90 alin. 13 din aceeași lege, s-a emis

mandat de arestare.

Pentru obținerea copiilor certificate ale hotărârilor pronunțate de

instanțele statului emitent a mandatului european

de arestare și a situației privind

durata

arestării preventive, în conformitate cu dispozițiile art. 88 alin. (3) din

Legea nr.

302/2004, curtea de apel a acordat un nou termen.

Împotriva acestei hotărâri, persoana arestată V.C.

a declarat prezentul recurs.

Apărătorul și recurentul personal au solicitat

admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și punerea în libertate.

Recursul va fi respins ca nefondat pentru motivele

ce se vor arăta.

Prin Legea nr. 302/2004, statul român a

implementat în legislația internă Decizia cadru nr. 584/JAI/2002. În preambulul

acestei decizii cadru se menționează, printre altele, următoarele:

- mandatul de arestare european constituie prima

concretizare, în domeniul dreptului penal, a principiului recunoașterii

reciproce pe care Consiliul European l-a calificat drept „piatra de

temelie" a cooperării judiciare (paragraful 6);

- mecanismul mandatului european de arestare se

bazează pe un grad ridicat de încredere între statele membre (paragraful 10).

Înalta Curte mai constată că a fost deja adoptată

Decizia cadru nr. 299/JAI/2009 care, pe de o parte, prin art. 2 pct. 2 se

elimină alin. (1) al art. (5) din Decizia cadru nr. 584/JAI/2002 [corespunzător

art. 87 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004] - prin art. 2 pct. 1 fiind

introdus articolul 4a - iar pe de altă parte, conform art. 8 alin. (1) și (2),

aplicabilitatea acesteia privește data de 28 martie 2011, dată până la care

statele membre iau măsurile necesare pentru a se conforma dispozițiilor

deciziei cadru. Doar cu titlu de exemplu, Înalta Curte reține că în preambulul

Deciziei cadru nr. 299/JAI/2009, se menționează că „în conformitate cu

jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, atunci când se analizează

dacă modul în care au fost furnizate informațiile este suficient pentru a

asigura informarea persoanei cu privire la proces, o atenție deosebită ar putea

fi acordată, acolo unde este cazul, și eforturilor depuse de către persoana în

cauză pentru a primi informațiile ce i-au fost adresate" (paragraful 8 -

ultima parte). Tot cu titlu de exemplu trebuie menționat și conținutul

paragrafelor 4, 8 - prima parte, 10, 13, 14 și 15 din preambulul Deciziei cadru

nr. 299/JAI/2009 (J.O. al Uniunii Europene nr. L 81/24 din 27 martie 2009).

Revenind la legislația aplicabilă în prezenta

cauză, potrivit art. 77 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, completată și

modificată, mandatul european de arestare se execută pe baza principiului

recunoașterii și încrederii reciproce.

Această dispoziție dă consistență noțiunii de

spațiu juridic comun european (pentru statele membre ale Uniunii Europene).

În cauză, România este stat de executare a unui

mandat european de arestare emis de autoritățile judiciare competente din Cehia

pentru fapte săvârșite pe teritoriul statului respectiv.

Faptele pentru care s-a emis mandatul european de

arestare constituie infracțiuni și potrivit legii române.

În prezenta cauză, judecătorul român este chemat

să aplice legea în materie - dispozițiile Legii nr. 302/2004, modificată și

completată, lege prin care statul român, ca stat membru al Uniunii Europene, a

integrat în dreptul intern Decizia cadru nr. 584/JAI/2002, precum și celelalte

decizii cadru ulterioare acesteia, cu observația că ultima modificare și

completare a legii a fost realizată prin Legea nr. 222/2008 - urmând a constata

reglementarea existenței unor motive de neexecutare obligatorie a

mandatului european de

arestare și, respectiv, reglementarea existenței unor motive de neexecutare

facultativă a mandatului european de arestare.

Motivele obligatorii de refuz a executării mandatului european de

arestare sunt numai cele prevăzute de art. 88 alin. (1) lit. a)-c) din Legea

nr. 302/2004, în speță nefiind incidență niciuna din situațiile expres și

limitativ prevăzute de acest text.

Motivele de refuz prevăzute de art. 87 alin. (1) lit. a)-b) și art. 88 alin.

(2) lit. a)-h) din Legea nr. 302/2004 sunt facultative deoarece legiuitorul

folosește sintagma „poate fi supusă următoarelor condiții", respectiv,

„poate refuza executarea mandatului european de arestare".

Apărarea și persoana solicitată nu au invocat motive rezonabile care să

se regăsească printre motivele de refuz a executării mandatului european de

arestare, nici obligatorii și nici facultative.

Față de cele menționate, Înalta Curte - în temeiul art. 385/15 pct. 1

lit. a) C. proc. pen. - va respinge ca nefondat recursul persoanei arestate.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la

plata cheltuielilor judiciare ocazionate de soluționarea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată V.C. împotriva

încheierii din 26 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția II penală

și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 1621/2/2010.

Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 400 lei

cheltuieli judiciare, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru

apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și

Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 2 martie 2010.