ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 820/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 26 februarie 2010, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a dispus - în temeiul art. 90 alin. (8) din Legea nr. 302/2004 - arestarea numitului V.C. pe o durată de 20 de zile, cu începere din 28 februarie 2010 până la 19 martie 2010 inclusiv. Prin aceeași încheiere, conform art. 88 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 s-a dispus fixarea termenului de 05 martie 2010 pentru obținerea copiilor certificate a hotărârilor pronunțate de instanțele statului emitent al mandatului european de arestare. Prezent la prima instanță, și asistat de apărător ales, după ce persoanei solicitate i s-a înmânat, în copie, mandatul european de arestare, și i s-au făcut cunoscute drepturile procesuale, aceasta a fost ascultat și a declarat că refuză să execute pedeapsa în statul emitent al mandatului european de arestare.

Pentru a dispune în sensul menționat, prima instanță a reținut următoarele: Prin adresa nr. 630/II-5/2009 din 23 februarie 2010 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a sesizat instanța, în conformitate cu dispozițiile art. 89 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, modificată prin Legea nr. 222/2008, pentru punerea în executare a mandatului european de arestare nr. 2 T 76/2007 emis la data de 11 decembrie 2008 de către magistratul competent din cadrul Tribunalului Districtual 3 Praga față de cetățeanul român V.C., pentru săvârșirea infracțiunilor de furt și obstrucționare a unui document oficial/ordin judecătoresc prev. de paragraful 247 C. pen. ceh. Împotriva persoanei solicitate s-a luat de către procuror măsura reținerii pe o durată de 24 de ore, de la 23 februarie 2010 ora 04,00 până la data de 24 februarie 2010 ora 04,00.

A fost atașată lucrarea cu nr.630/II-5/2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București ce conține semnalarea transmisă prin fax de Biroul INTERPOL, în limba engleză, și traducerea în limba română, sesizarea Biroului Național INTERPOL din România, ordonanța de reținere nr. 7 din 23 februarie 2010, procesul verbal de aducere la cunoștință a învinuirii și a dreptului de a fi asistat d e apărător, fotocopiile cărții de identitate și a pașaportului persoanei solicitate. În adresa de sesizare a instanței s-a precizat de către procuror că s-a solicitat Biroului Național INTERPOL să ia măsuri în vederea transmiterii de către autoritățile judiciare emitente a mandatului european de arestare, tradus în limba română.

În conformitate cu dispozițiile art. 90 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 222/2008, la termenul din 23 februarie 2010 s-a procedat la verificarea identității persoanei solicitate, care nu a contestat identitatea stabilită în cuprinsul solicitării INTERPOL, și care a relatat că are cunoștință despre fapta imputată de statul emitent al mandatului european de arestare. Prin încheierea de ședință din 23 februarie 2010, în baza art. 90 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 s-a dispus arestarea persoanei solicitate V.C. pe o durată de 5 zile, cu începere de la 23 februarie 2010 până la 27 februarie 2010, inclusiv și s-a fixat termen la data de 26 februarie 2010 pentru prezentarea de către procuror a mandatului european de arestare, însoțit de traducerea în limba română.

La data de 24 februarie 2010 a fost depus mandatul european de arestare nr. 2T 76/2007 emis la data de 11 decembrie 2008, potrivit căruia persoana solicitată a fost condamnată la pedeapsa de 3 ani închisoare, și la expulzarea de pe teritoriul Republicii Cehe pe o perioadă nedeterminată, prin sentința penală din 26 septembrie 2007 a Judecătoriei Sector 3 Praga, pronunțată în dosarul 2T 76/2007, definitivă si executorie prin decizia din 10 aprilie 2008 a Tribunalului Municipal Praga, pronunțată în dosarul 7 TO 132/2008. Potrivit mandatului european de arestare, pedeapsa care a mai rămas de executat este 2 ani 10 luni si 20 de zile închisoare. Mandatul se referă la trei infracțiuni, fapta constând în aceea că, la data de 09 aprilie 2006, cetățeanul român V.C.

(care stătea ilegal în Republica Cehă de unde fusese expulzat prin hotărâre definitivă), împreună cu alte două persoane, tot cetățeni români, au furat în grup organizat, portofelul cu bani și documentele personale ale unui cetățean german care se afla în fața stadionului Victoria din Praga 3- Zizkov, autorii fiind observați și prinși de o echipă specială a poliției. De asemenea, s-a reținut că persoana solicitată V.C. a evadat de la Secția 3 Poliția din Praga la data de 09 aprilie 2006. Fapta descrisă întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de tentativă la furt calificat prev. de art. 247 alin. (1) lit. d) și alin. (3) lit. a) coroborat cu art. 8 alin. (1); infracțiunea de încălcare a hotărârilor oficiale prev. de art. 171 alin. (1) lit. b) și infracțiunea de încălcare a hotărârilor oficiale prev. de art. 171 alin. (2) lit. b), toate din Codul penal ceh.

Având în vedere natura și modalitatea de săvârșire a infracțiunilor, temerea că persoana solicitată se poate sustrage solicitărilor organelor judiciare și executării pedepsei, în baza art. 90 alin. (8) din Legea nr. 302/2004, curtea de apel a admis cererea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și va dispune arestarea numitului V.C. pe o durată de 20 zile, cu începere de la de la 28 februarie 2010 până la 19 martie 2010. Ținând seama și de dispozițiile art.90 alin. 13 din aceeași lege, s-a emis mandat de arestare. Pentru obținerea copiilor certificate ale hotărârilor pronunțate de instanțele statului emitent a mandatului european de arestare și a situației privind durata arestării preventive, în conformitate cu dispozițiile art. 88 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, curtea de apel a acordat un nou termen.

Împotriva acestei hotărâri, persoana arestată V.C. a declarat prezentul recurs. Apărătorul și recurentul personal au solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și punerea în libertate. Recursul va fi respins ca nefondat pentru motivele ce se vor arăta. Prin Legea nr. 302/2004, statul român a implementat în legislația internă Decizia cadru nr. 584/JAI/2002.

În preambulul acestei decizii cadru se menționează, printre altele, următoarele: - mandatul de arestare european constituie prima concretizare, în domeniul dreptului penal, a principiului recunoașterii reciproce pe care Consiliul European l-a calificat drept „piatra de temelie" a cooperării judiciare (paragraful 6); - mecanismul mandatului european de arestare se bazează pe un grad ridicat de încredere între statele membre (paragraful 10). Înalta Curte mai constată că a fost deja adoptată Decizia cadru nr. 299/JAI/2009 care, pe de o parte, prin art. 2 pct. 2 se elimină alin. (1) al art. (5) din Decizia cadru nr. 584/JAI/2002 [corespunzător art. 87 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004] - prin art. 2 pct. 1 fiind introdus articolul 4a - iar pe de altă parte, conform art. 8 alin. (1) și (2), aplicabilitatea acesteia privește data de 28 martie 2011, dată până la care statele membre iau măsurile necesare pentru a se conforma dispozițiilor deciziei cadru.

Doar cu titlu de exemplu, Înalta Curte reține că în preambulul Deciziei cadru nr. 299/JAI/2009, se menționează că „în conformitate cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, atunci când se analizează dacă modul în care au fost furnizate informațiile este suficient pentru a asigura informarea persoanei cu privire la proces, o atenție deosebită ar putea fi acordată, acolo unde este cazul, și eforturilor depuse de către persoana în cauză pentru a primi informațiile ce i-au fost adresate" (paragraful 8 - ultima parte). Tot cu titlu de exemplu trebuie menționat și conținutul paragrafelor 4, 8 - prima parte, 10, 13, 14 și 15 din preambulul Deciziei cadru nr. 299/JAI/2009 (J.O. al Uniunii Europene nr. L 81/24 din 27 martie 2009). Revenind la legislația aplicabilă în prezenta cauză, potrivit art. 77 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, completată și modificată, mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce.

Această dispoziție dă consistență noțiunii de spațiu juridic comun european (pentru statele membre ale Uniunii Europene). În cauză, România este stat de executare a unui mandat european de arestare emis de autoritățile judiciare competente din Cehia pentru fapte săvârșite pe teritoriul statului respectiv. Faptele pentru care s-a emis mandatul european de arestare constituie infracțiuni și potrivit legii române.

În prezenta cauză, judecătorul român este chemat să aplice legea în materie - dispozițiile Legii nr. 302/2004, modificată și completată, lege prin care statul român, ca stat membru al Uniunii Europene, a integrat în dreptul intern Decizia cadru nr. 584/JAI/2002, precum și celelalte decizii cadru ulterioare acesteia, cu observația că ultima modificare și completare a legii a fost realizată prin Legea nr. 222/2008 - urmând a constata reglementarea existenței unor motive de neexecutare obligatorie a mandatului european de arestare și, respectiv, reglementarea existenței unor motive de neexecutare facultativă a mandatului european de arestare. Motivele obligatorii de refuz a executării mandatului european de arestare sunt numai cele prevăzute de art. 88 alin. (1) lit. a)-c) din Legea nr. 302/2004, în speță nefiind incidență niciuna din situațiile expres și limitativ prevăzute de acest text.

Motivele de refuz prevăzute de art. 87 alin. (1) lit. a)-b) și art. 88 alin. (2) lit. a)-h) din Legea nr. 302/2004 sunt facultative deoarece legiuitorul folosește sintagma „poate fi supusă următoarelor condiții", respectiv, „poate refuza executarea mandatului european de arestare". Apărarea și persoana solicitată nu au invocat motive rezonabile care să se regăsească printre motivele de refuz a executării mandatului european de arestare, nici obligatorii și nici facultative. Față de cele menționate, Înalta Curte - în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. - va respinge ca nefondat recursul persoanei arestate. Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare ocazionate de soluționarea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată V.C. împotriva încheierii din 26 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția II penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 1621/2/2010. Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 2 martie 2010.